Nu înţeleg de ce dacă două persoane au idei diferite trebuie să vedem imediat războiul, disputa, cearta? Oare nu avem nimic de învăţat din aceste "certuri", "polemici", "dispute"? Dăm lecţii şi cădem în propiile "lecţii". Vedem totul ca pe un război. Păi dacă mintea şi inima noastră acolo le avem...asta şi vedem (polemica, duşmănia). Apropo se pare că ai citit numai o parte din poziţia lui Cezar. Se pare că pe cea cu privire la folosirea prezervativului ai omis-o. Sau nu ai vazut-o. Iartă-mă dacă greşesc...

ps: au mai postat şi alţi useri cam aceleaşi idei, se pare că nu sunt bune, dacă nu sunt în concordanţă cu propiile noastre idei.

Poate mai privesti din cand in cand si in oglinda. S-or fi pus paianjenii pe ea...

Frumos link ai frate Cristi în semnătura ta. :4: Ce dar am primit de la Dumnezeu, prin acest părinte. Cuvinte vii, ziditoare şi lucrătoare, ce valoare inestimabilă ne-a lăsat acest părinte (puterea exemplului, scrieri, pictură). Din păcate mulţi nu-l cercetăm în deajuns pe acest părinte, dar uşor îl atacăm. Păi de ce? Că el a spus păcatului pe nume? Că el a atins şi a vorbit direct despre acest subiect atât de sensibil, despre acest păcat al desfrâului din sânul familiei. De ce mulţi nu sunt de acord cu el? Este uşor de explicat, dar să nu intrăm în amănunte pentru a nu da prilej unor noi "polememici" sau "războaie".

Despre link-ul asta e vorba: Parintele Arsenie Boca-Taina Iubirii

Catăline am o întrebare. În afară de tine e vreunul pe aici pe forum care să nu fie ecumenist?

Suntem putini ortodocsi de dreapta credinta (si nu este un pleonasm , deoarece ortodoxia care are macar un cuvint strain in ea , nu mai este ortodoxie !) pe forum , chiar f. putini, dar suntem !

Astazi ecumenismul se invata si se propovaduieste mascat in scolile teologice !

Moshule, tupeistii care se falesc pe forumul asta de cand am intrat si eu, in urma cu vreo doi ani, nu sunt dusmanii mei. Eu nu am dusmani, nici nu dusmanesc pe nimeni, slava lui Dumnezeu! Iar daca e sa pomenesc totusi de dusmani, apoi voi numi slabiciunile mele, patimile mele si dracii. Iata dusmanii mei!
Sunt doar, pentru mine, asa cum ii cunosc din experienta mea pe forum, indivizi cu serioase probleme de caracter, care nu se mai satura sa isi etaleze saracia si sa isi trambiteze atitudinile kgbiste. Gorilele lui Ceausescu sunt simple animale de companie pe langa specimenele astea.

Iata ca eu m-am saturat de nesimtirea lor agresiva!
Si in ciuda multor apeluri si incercari de a dezvolta si altfel de raporturi, in ciuda plecarii capului (pe care am crezut ca e potrivit sa o fac), ei tot in stilul lor o tin.
N-ai sa vezi niciodata pe nesimtitii astia sa isi ceara iertare dupa vreo greseala, sa recunoasca justetea unui argument al oponentului, sa plece fruntea, sa aplaude o reusita a unui coforumist cu care se afla in vreo disputa de idei etc.
Se tin mereu in galceava si in demonstrarea pana in panzele albe a imaginatei lor infaibilitati si corectitudini.
Te urmaresc ani la rand (cum au patit-o altii) cu cate o vorba scoasa din textele tale (poate ai mai spus si prostii, iar daca nu ai spus, au ei grija sa rastalmaceasca), te citeaza in cele mai nepotrivite moduri, te santajeaza afectiv, se folosesc de tine in disputele lor necinstite cu altii, iti scot ochii pana in mormant si daca s-ar putea, chiar si dupa... Apoi, culmea subumanitatii, iti spun ca le esti prieten (si subliniaza "prietenul meu") si frate, te lauda, te ciugulesc, vorbesc de cele sfinte cu tine, se dau in citate din Parinti s.a.m.d. Pare incedibil ca exista astfel de specimene pe care eu le calific drept subumane.

Am inclinat fruntea, cugetul si vorba de multe ori in fata arogantei si magariei lor. M-am retras la tacere de multe ori, calcindu-mi pe inima si facindu-ma pres. Doar se vor rusina si vor cugeta un strop si la ei insisi.
As fi facut-o in continuare, daca mai aveam vreo urma de nadejde ca foloseste la ceva.
Dar nu mai am speranta. Pur si simplu am ajuns la capatul rabdarii si iata, nu mai voiesc sa las neobrazarea lor sa treaca nestingherita pe ulita larga. Cine se cred coconasii astia?
Cum de le permiteti sa se lafaiasca pe aici spurcind ba pe unul, ba pe altul, cu insistenta si totata lipsa de omenie?

De aceea am spus ce am spus, cu manie, e drept.
Pozitia lor distructiva a tulburat multe topicuri si a scarbit pe multi dintre forumistii care au pus suflet aici, de-a lungul vremii. Sa ii amintesc eu pe cei care s-au retras, din pacate, in urma atacurilor abjecte ale acestor ipochimeni?

Moshule, imi ceri sa vorbesc frumos si decent despre ei??????
Nu mai vreau, nu mai pot, nu mai cred deloc ca e cazul.
Cred ca a sosit de mult momentul sa spuna cineva lucrurilor pe nume. Si iata, imi asum eu aceasta si o spun.

Cand am intrat prima data pe forum, cativa oameni m-au avertizat ca voi avea de suportat multe magarii din partea unor impostori. Nu stiam la ce se refereau acei oameni, pe care am vazut ca multi ii pomenesc acum, cu regret...
Acum stiu. Acum am aflat in ce consta avertismentul lor.
Aceleasi persoane care au tulburat apele in trecut, fac si astazi tulburare si dezbinare.
Eu m-am hotarat sa le spun raspicat punctul meu de vedere, cat voi mai sta pe forum, daca voi mai sta.

Accept ca omul greseste, ca se insala, ca mai rataceste etc. Accept fara mari probleme, accept chiar cu larga inima intrucat asa e firea noastra omeneasca, predispusa la greseala.
Dar nesimtirea si aroganta si ura si viclenia mizerabila, si linsul si umblatul cu trasul sforilor si prostirea in fata... ei bine asta nu mai accept. Si regret ca am acceptat pana acum. Am gresit. M-am facut partas, din foarte slaba vigilenta, la magaria unor oameni fara caracter. Dumnezeu sa ma ierte ca am fost orb si foarte prost. Si las, deosebit de las...

Cati oameni cu inima mare si cu mintea luminata s-au scarbit si au plecat, s-au retras, au facut pasul inapoi din pricina acestor politai ai forumului? A caror contributie la intelegerea lucrurilor si la buna atmosfera, e fix aceeasi cu contributia oricarui politai si gardian.

Parintele Steinhardt atragea atentia in Jurnalul Fericirii ca, atunci cand ai de-a face cu astfel de canalii, nu merge sa fii sincer, sa iti ceri iertare etc. Ci sa schimbi placa, radical!
Iata, a venit vremea sa aplic ceea ce m-au ajutat acesti indivizi grobieni sa inteleg din cuvintele Parintelui. E singurul lucru pentru care, azi, le mai multumesc.

P.S. Isi mai aminteste cineva cand unul dintre forumistii mult indragiti a refuzat sa faca parte dintr-un grup de rugaciune pe motivul ca nu se poate ruga impreuna cu unul dintre cei aflati pe lista?
Acum il inteleg inca o data mai bine pe acel forumist si, desi nu mai scrie pe forum de-o vreme, sper ca totusi citeste si primeste acum multumirile mele pentru marturisirea aceea publica. Ar fi trebuit sa luam cu totii aminte!

Dureros, dar adevărat. De aici se explică şi bursele la şcolile din Apus, unde teologii sunt "virusaţi".

ne-ai promis un "va urma"
 

Mihai, ne mai tii mult pe jar pana sa scrii si continuarea?
Am asteptat, am asteptat, dar vad ca... nimic.

Mie una mi se parea foarte interesanta cazuistica propusa.

Între timp polemica acidă la care am făcut trimitere s-a mai domolit, fără niciun rezultat, lăsând ringul liber pentru alte bătălii la fel de aprige şi zadarnice.

De unde oare să mă apuc de aprofundat?
Înainte de altele, să vedem cine sunt susţinătorii celor două puncte de vedere ireconciliabile. Apărătorul hedonismului (pesemne) moderat spre radical, un tânăr în floarea vârstei în care pulsează toate chemările naturii, culturii şi afectivităţii, invitându-l să se înfrupte pe săturate din bunătăţiile mundane ale vieţii. De celaltă parte, o persoană pentru care zilele zburdălniciilor tinereţii cronologice sunt mai degrabă trecute, natura şi-a încetat presiunea, fericirile şi nefericirile cer compensaţii simbolice pentru că s-au petrecut sau nu s-au petrecut, patimile se transferă, discret, de la trup la suflet, întrucât trupul nu mai corespunde rolului de instrument optim iar psyhe este un teren virgin, numai bun de colonizat şi exploatat. În asemenea condiţii, desfătarea se camuflează în forme mai platonice, aparent austere şi favorabile ascetismului.
Un prim punct de convergenţă al celor două poziţii opuse este captivitatea preopinenţilor în starea lor naturală. Al doilea, este căutarea disperată a justificării metafizice la instanţe cu autoritate, în care se reflectă mai puţin tendinţa spre o asceză a libertăţii, cât tributul plătit de fiecare propriei condiţii existenţiale. Apărătorul hedonismului este în postura celui care încearcă să convingă că repetatele sale înfrângeri în războiul nevăzut sunt de fapt victorii, iar partea susţinătoare a austerităţii ireconciliabile poate fi caracterizată excelent de zicala "după război mulţi viteji se-arată".

Pentru unii ca aceştia a scris Apostolul Pavel următoarele: "Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." (1Corinteni 13:11).

Însă susţinătorii extremelelor de care fac vorbire în postarea de faţă se încăpăţânează, cu un pathos sofistic debordant, să susţină invariabil că:

- omul este o fiinţă căreia i se îngăduie o zburdălnicie infantilă pe tot parcursul vieţii iar maturizarea este o erezie

- omul este o fiinţă datoare să se nască supermatură, bătrânicioasă chiar, fără să înveţe nimic din naivitatea fermecătoare a copilăriei şi a primei tinereţi sau, altfel spus, fără să înveţe nimic pe cont propriu.

Şi o ultimă convergenţă a opuselor: ambele poziţii se străduiesc să-L facă pe Dumnezeu responsabil pentru propriile lor aberaţii.

În încheiere vreau să vă împărtăşesc o lecţie primită de la maestrul meu cu ocazia unei convorbiri despre relaţia dintre bărbat şi femeie întru Hristos. Referindu-se la experienţa lui matrimonială de câteva decenii bune mi-a spus: "Privind înapoi şi în prezent, pot să spun fără rezerve că Evanghelia are dreptate: vinul de pe urmă este mult mai bun decât cel dintâi (aluzie la nunta din Cana, relatată în Ioan 2: 1-10), dar n-aş fi putut să-mi dau seama de asta fără să gust din vinul de la început, ăla din care rişti mereu să te îmbeţi iar ce vine după aceea este o poşircă de proastă calitate, dacă Hristos nu e de faţă. În caz că iubirea supravieţuieşte exprimărilor ei tumultoase şi epuizante din tinereţe fără să fie devorată de ele, ai biruit şi începi să simţi în toată fiinţa ta cum "omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi" (2 Corinteni 4:16).

catalin2 nu-mi pare ecumenist.