As dori sa spun ceva legat de aceasta intamplare de mai sus.Voi spune pentru inceput ca viziunea pruncului este deoarece "ca un miel ce a fost dus la taiere asa a fost dus la rastignire Iisus" pentru ca Iisus era Mielul - Pruncul.

Apoi in Vietile Sfintilor sunt redate imtamplari dar mai pe scurt, pentru citirea usoara de toate zilele fara a avea toate detaliile intamplarii. unele intamplari apar mai detaliat in alte scrieri.

Aceasta intamplare din timpul Liturghiei este mai bine prezentata in cartea "Descoperirea Sfintei Liturghii" tiparita cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Galaction episcop al Alexandriei si Teleormanului. Editura Agapis Bucuresti.

"E mult de atunci. Sunt 900 ani de cand stapanea in Babilon Imparatul Amurat, iar in Arabia, Anfilog. In imparatia lor patrunsese de mult samanta crestina. Predicau cu zel episcopi, preoti si calugari, dar mai pe ascuns caci imparatii nu priveau cu ochi buni intinderea Bisericii, vazand parasite capistile idolesti.

In vremea aceea crestinii din Ierusalim si din Iudeea aveau adeseori neintelegeri cu evreii cei necredinciosi, din pricina credintei lor in Invierea si Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos. Casa buna nu duceau de multe sute de ani dar acum lucrurile mergeau din ce in ce mai rau.
De aceea evreii din Ierusalim, vazand ca numarul crestinilor creste si ca acestia se intaresc in credinta lor s-au hotarat sa ceara ajutor strain ca sa scape de dansii.
Au strans daruri multe si bogate si au ales cativa dintre dansii sa mearga la Babilon. Acestia au plecat si cu plecaciuni s-au infatisat imparatului Amurat, acuzand crestinii ca sunt nesupusi si razvratesc pe oameni impotriva stapanirii.
Imparatul Amurat a trimis veste si Imparatului Amfilog al Arabiei ca fara zabava, sa isi ridice ostile si impreuna cu ale lui sa distruga Ierusalimul.

dar Domnul Dumnezeul nostru care toate le stie, toate le vede, si pe noi toti ne pazeste, n-a voit sa se implineacsa gandul navalitorilor pagani si a aparat locul sfintei patimiri a Fiului Sau de urgia vrasmasilor. Domnul a aparat si si-a intarit Biserica, chiar prin mana imparatului care venise cu gand de nimicire.
Patriarh al Sfantului Mormant era pe atunci prea fericitul Metodie. Si a randuit pe un preot numit Ioanichie sa slujeasca in toate zielele negresit in marea Biserica a Sfantului Mormant."

Deci minunea la care face referire Catalin s-a intamplat in acele vremuri, in contextul prezentat in Biserica Sfantului Mormant." Va urma

voi posta mai incet pentru ca copiez din carte.

Pe mine nimic important Aline dar ziceam sa pun ceva mai dramatic ca sa nu parem sinucigasi :) macar sa avem un fel de aura de rebeli fara cauza,un fel de final in care eroul principal dispare la orizont intr-un apus rosu.Speram sa-mi apreciezi efortul cinematografic dar se pare ca am esuat complet si previzibil :) Serios vorbind acum.Am avut sansa sa vizitez Manastirea Sfantul Sava,din Pustiul Iudeii,Marea Lavra a Sfantului Sava.Am cunoscut acolo un calugar roman,intre doua varste.Am stat cu el pe mica terasa de unde se vede defileul si a povestit foarte multe lucruri fascinante din istoria manastirii,miracole sau intamplari normale.Si pe unele si pe altele le povestea cu un fel de sfiala,de sfanta discretie,sobru si totusi tainic,nimic bigot sau exaltat.Avea un echilibru foarte frumos in gandire,nu incerca sa te impresioneze cu statutul lui si nici nu te descosea curios.Frumos suflet,iconic as spune.In spusele lui minunile parca isi regaseau simplitatea lor fireasca,neavand nevoie de ornamente,frumoase prin puritatea si naturaletea lor.Puteai sa le accepti sau nu dar nu te tragea inima sa le diseci,nu exista o avalansa a detaliilor care te tenta spre asa ceva.Mi-a parut bine ca l-am cunoscut,parea apartinand acelui loc dintotdeauna.Era o minune de om... :)

Nu stiu daca il sar. Dar am vazut pe aici un om care striga cat il tineau plamanii ca a vazut aievea pe Hristos si pe Iuda si in spatele lor pe Mita din Caragiale cu un baston. Interesanta asociere in mintea bietului om.

sau o fi normal, spune-mi tu daca e normala o astfel de asociere.

editez. e suparat pentru ca nastya si-a sters contul. Il inteleg.
Si eu sunt suparata pentru asta numai ce ne impacasem si ne hotarasem sa uitam cele rele ale trecutului.

Fiecare om la suparare se manifesta diferit.

Greu tare sa pui in practica pilda aceea din Pateric, nu? :)

Eh, cu astia care isi sterg contul, ca deh, lumea nu le-a recunoscut calitatile lor atat de evidente, imi aduc aminte de o parte dintr-o poezie a lui Cosbuc:

Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.

Desigur, vorbim de viata virtuala de pe acest forum, te-ai prins. :)

Pai poate faci si tu parte din tablou la un moment dat. :)

Cine stie :) Numai bine Aline.

"Iar Preotul Ioanichie fiind cu adanca credintasi nemasurata teama fata de Dumnezeu, facea tocmai dupa porunca stapanului sau si dupa cum si cugetul lui ii spunea, slujind si inaltand rugaciuni cate Domnul cu lacrimi fierbinti ca sa pazeasca Biserica si pe credinciosii ei de navala paganilor.

N-au trecut multe zile si a venit imparatul Amfilog cu ostile sale, a sfaramat toata cetatea trecand-o prin foc si sabie, iar la urma a trimis sa risipeasca si Biserica ce era inaltata deasupra Sfantului Mormant al Domnului si Mantuitorului nostru IIsus Hristos.
El insa nu a ingaduit aceasta faradelege si a acoperit biserica cu un nor incat nimeni nu mai putea sa o vada.
Mai marele ostilor s-a intors la imparat si a spus ca praf si pulbere s-a ales de cetatea crestinilor dar ca n-a putut gasi biserica crestinilor.
Foarte s-a maniat Anfilog la vestea aceasta.
Atunci a chemat pe cel mai credincios sfetnic al sau si l-a trimis cu o mana de ostasi sa caute Biserica si sa iscodeasca de ce generalul cu oastea cea mare nu a putut-o gasi.
Din voia lui Dumnezeu sfetnicul imparatului n-a mai fost oprit de nori sa intre in Biserica. Intrand , nu a gasit decat pe preotul lasat de Patriarh si pe un ajutor al sau cu care impreuna se pregatea sa slujeasca Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie.
Ca un leu racnind a sarit paganul asupra preotului ca sa il prinda, sa il lege si sa il duca stapanului lui.

Dar , O Doamne, mare este puterea Ta si nepatrunse sunt gandurile Tale! Iata ai vrut acum sa se arate necredinciosilor puterea Ta cea mai presus de oameni si de arme. Caci deodata au intepenit mainile paganului intinse asupra preotului. Tepene ca de fier s-au facut si nici cum nu putea sa le mai indoaie. Acum a vazut el semn al credintei crestinesti.
Cu mintea lui, luminata o clipa, a inteles de unde este acest semn si a cazut in genunchu cerandu-si iertare.
Binecuvantandu-l preotul l-a facut sanatos."

Imparatul hotaraste sa mearga calare cu toata oastea , luand cai si camile si pe toate le-a bagat in Sfanta Biserica.
Chiar in acel moment preotul spunea rugaciunea ce o spun toti preotii in Biserica inaintea inceperii Sfintei Liturghii: (cred Florin ca aceasta este rugaciunea de care ai intrebat acum cateva zile):
"Doamne, trimite mana Ta si ma intareste spre slujba aceasta, ca neosandit stand inaintea infricosatei Tale mese, sa savarsesc jertfa cea fara de sange. Ca a Ta este puterea si marirea in vecii vecilor . Amin!"

Si atunci toate necuvantatoarele , ca lovite de traznet au cazut jos si au murit.
Imparatul a ordonat sa se scoata toate vitele moarte afara si a spus:
" Sa sedem si sa vedem cum savarsesc crestinii jertfa lor, ca sa putem povesti si noi de aceasta imparatului nostru Amurat."
Si au sezut. Preabunul Dumnezeu insa nu vrea moartea pacatosilor, nici a necredinciosilor, ci sa se intoarca si sa fie vii.
De aceea a trimis lumina stralucirii sale (iata asupra unui pagan a trimis lumina!!!) si a luminat ochii cei impaienjeniti ai sufletului lui Anfilog, care cu luare aminte a stat la ascultarea dumnezeiestii Liturghii.
Si astfel nu a mai vazut pe preot cu fata de om, ci fata de inger, mai luminata decat soarele. Asa sunt preotii lui Hristos in slujba lor.
O mare multime de ingeri imbracati in haine albe, stralucitoare si cu fete luminate, au in mijlocul lor un Prunc minunat si impodobit mai mult decat podoabele cerului si ale pamantului, luminat si infrumusetat foarte."

"preotul s-a apropiat si luand dupa obicei prescura in mana stanga si cutitul cel anume facut pentru aceasta slujba numit copie , in mana dreapta si a zis: "Junghie-se Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridica pacatul lumii, pentru viata si pentru mantuirea lumii." A impuns cu copia zicand: " Si unul din ostasi cu sulita coasta Lui a impuns si indata a iesit sange si apa." Iar imparatul n-a vazut impungand prescura cea anume pregatita pentru slujba, ci a vazut ca a fost injunghiat acel minunat si Dumnezeiesc Prunc inconjurat de ingeri."

Iata de ce Prunc. Pentru ca numai asa putem vedea marea jertfa a lui Hristos. Caci de este omorat un om, este un om, dar Miel si Prunc este cea mai mare jertfa adusa pentru noi oamenii. Este simbolul jertfei supreme pentru omenire, cea prin care ne este deschisa usa mantuirii.

Frumoase texte, Mihaela!
Dumnezeu cu tine!

Acatisul Sfintei Mihaela Dobrin, Forumista Miţa Baston
 

Iartă-ne pe noi, Mihaela
şi te bucură că nu ne-am învrednicit de mare înţelepciunea ta.
Suntem proşti, să ne ierţi...
Bucură-te, aşadar!

Şi ne iartă în veci.