Din fericire am fost crescut de mama şi de tata, mai întâi, iar bunicul meu a fost într-adevăr o prezenţă puternică în viaţa mea, prin modul lui de a fi pe care eu nu mi l-am însuşit. A fost un bărbat admirabil.

Constat însă că, după insulta la adresa părinţilor mei, ai trecut şi la bunicul, cumva.
Faptul că toţi sunt creştini trecuţi la Domnul, nu pare a avea importanţă pentru tine.
Iată, încă o manifestare concretă a discordanţei faţă de declaraţiile tale privind credinţa ta creştină, dincolo de masca încropită cu icoane şi citate din sfinţi.

Oare ce va mai urma? Tot neamul meu? Copiii? ....

Aberatiile scoas din manecutza de prestigitator homeopat a dl. Remes, care fac de rusine pana si un student la medicina, or fi poate valide pentru tine, dar pentru cineva care are un minim de cultura medicala sunt de tot rasul.

Da o cautare pe topic ca am explicat si de ce.

Ei si tu acuma, nu-l intrege pe campionul nostru copy/pastist si el (ex?)fan homeopat, dl "antiecumensm" care a ajuns sa posteze aceeasi chestie pe acelasi topic, de 4-5 ori chiar.

Penibil.
Imi aduce aminte de fazele de gradinita: "Vin cu tata/fratemiu si va arat eu voua".
Nu-i aprob limbajul lui Ioan dar si tu se pare ca tii mortis sa-i demonstrezi ca are dreptate in caracterizarile care ti le face.

E atat de stiintifica cat este si ortodoxa, mai precis importata de la niste comunitati occidentale de neoprotestanti dusi cu pluta.

Nu-l cunoc pe par. Iustin Petre, dar ceilalti doi s-au ai facut de ras si cu alte ocazii, avand ceva deosebit in comun: lipsa fricii de penibilul cu care cocheteaza de fiecare data cand deschid gura: primul pe teme medicale si al doilea pe cele vaccinale.

Nea Vladuca mai e faimos si prin cruciada impotriva ecografiilor, alta idee ticnita importata de la ticniti si vanduta ulterior prin fitzuici ca "Familia Ortodoxa" drept idee neaos ortodoxa ca si antivaccinismul.
Este un topic aici pe forum unde s-a discutat deja despre asta.

Banuielile matalutza de bunicuta fara ocupatie si contributii intelectuale, in special pe acest topic dar nu numai, imi sunt total indiferente, dar nu atat de indiferente cat sa nu te las sa afli parerea mea asa cum si tu musai ai tinut sa-mi faci cunostinta cu a ta.

E bine, mie îmi place atitudinea! În sfârşit o atitudine feminină. E cu totul firesc ca o femeie să caute ajutor la soţul ei atunci când se simte ameninţată, devalorizată, indiferent că e vorba de o mască pe care şi-a încropit-o pe forum, mai mult sau mai puţin intenţionat.
E mult mai firesc decât să se certe cu bărbaţii şi să îi dispreţuiască făţiş, să dea lecţii tuturor, să tune şi să fulgere postări la rând în stânga şi-n dreapta etc. etc.

Partea proastă însă e că userul Dobrin face acest gest, normal pentru o femeie, doar când nu are altă posibilitate să îşi apere poziţia ameninţată. Se pare că atacul ei la imagine o doare foarte tare. Şi când mă gândesc ce mormane de postări (altminteri foarte bune în sine) turna pe tema slavei deşarte, a mândriei, a părerii de sine... Reperul teoretic e bun, avansul practic e nul.

Şi o face sub formă de ameninţare! Vine să corecteze lucrurile, cu soţul, zice (!) şi cu avocatul... Uimitor! Alternativa de a lua aminte la criticile moderate (de la început) apoi la escaladarea situaţiei nu a intrat, se pare, în discuţie. Oare de ce? (ipoteza mea: transfer negativ într-o relaţie la un moment dat mai apropiată emoţional decât era cazul, urmată de ... contratransfer - în cazul meu, tot negativ, pe măsură...:))

Deşi atmosfera în sine a confruntării îmi displace, sunt însă mulţumit de modul cum s-a developat acest "minunat" artefact al unei imagini false, prefabricate. De-ar fi posibil să se developeze similar şi poza aceea de la "Confirmare minunată", chiar aş fi mulţumit că am participat atât de însufleţit (şi tensionat, recunosc, întrucât am o foarte slabă toleranţă la bazaconii şi la superstiţie) pe forum în ultima vreme. Ar fi o palidă consolare pentru impresia de inutilitate pe care o resimt de-o vreme în contextul acestor dialoguri ale surzilor, care clivează amplu, dar consolare totuşi.

Incredibil...
 

A, păi, dacă-ncepem cu ameninţări pe un forum creştin, înseamnă că suntem într-o stare duhovnicească "minunată"!...
Domnilor atei, agnostici, indiferenţi religios,
intraţi repede pe topic, până nu rataţi ocazia!
Veniţi să vedeţi cum cei care vor să vă întoarcă pe dvs la adevărata credinţă îşi ameninţă semenii, în mod direct, cu tribunalul şi cu lucruri chiar mai grave,
doar pentru un schimb de replici mai dur online.
Şi după ce veţi citi toate acestea, domnilor atei, agnostici şi indiferenţi religios,
citiţi iar şi iar şi meditaţi la cuvintele lui Gandhi:
"Îmi place Hristos al vostru;
nu-mi plac creştinii voştri;
creştinii voştri sunt atât de diferiţi de Hristos al vostru".
Asta ca nu cumva să asociaţi vreodată atitudinea noastră, a "misionarilor internetului", cu adevăratul creştinism, cu credinţa în Hristos.
Şi, cu riscul de a fi contrazisă de tot forumul, îmi iau îndrăzneala de a le sugera domnilor administratori să închidă topic-ul.
N-aş vrea să-l întristez pe Antiecumenism, care nu este nicidecum responsabil de situaţia creată,
dar sper că şi dumnealui, Antiecumenism, va înţelege că s-a ajuns într-un punct încât discuţia, efectiv, nu mai poate continua într-un mod amiabil aici, pe topic.
Acum dna Mihaela îi va răspunde din nou domnului profesor Cezar... şi s-a ajuns la o înflăcărare a spiritelor cu mult peste medie şi, până la urmă, nu se va ajunge nicăieri.
Nădăjduiesc din toată inima că nu vă veţi supăra pe mine. Personal nu am nici un fel de putere de decizie aici, pe forum, fiind doar un simplu user.
Am exprimat doar o simplă sugestie, cu scopul opririi conflictului şi a unui prilej de ispite pentru participanţi şi sminteală pentru cei de alte credinţe care pot citi.
Şi vă mărturisesc sincer, fără intenţia unei false smerenii,
că mă simt, în mod indirect, dar real, responsabilă pentru aceste conflicte (de fapt, războaie în toată regula, cu ameninţări, ca-n filme), create aici.
Mă simt responsabilă, pentru că:
scriu despre Dumnezeu (imaginându-mi, în visele mele copilăreşti, că aş fi - vai! - deja mare teolog) mai mult decât meditez despre El şi, mai ales, mult mai mult decât mă rog;
Vorbesc, scriu, mă agit mai mult decât făptuiesc;
iubesc mai mult apologetica decât mărturisirea;
cuget mai mult la idei decât la Persoane şi persoane;
judec mai mult decât empatizez;
cu greu trag de mine să mă căiesc pentru propriile păcate,
în loc să vărs lacrimi de pocăinţă şi pentru ale semenilor.
Aşa fiind lucrurile,
oare nu mi se cuvine mie să am scris neîncetat în inimă cuvintele lui Dostoievski: "toţi suntem vinovaţi faţă de toţi"?
Oare mie "mi s-a făcut ocara ca şi lauda, paguba precum câştigul şi străinul ca fratele"?
Nicidecum!
De aceea,
aşa cum spunea acelaşi Dostoievski,
prin intermediul unuia dintre cele mai minunat create personaje ale sale din "Fraţii Karamazov" (fratele stareţului Zosima, mort la vârsta adolescenţei),
"de vreme ce toţi suntem vinovaţi faţă de toţi,
toţi vom şi fi iertaţi"!
Pentru că minunat şi plin de iubire este Domnul Dumnezeul nostru, Cel Care
"ocărât fiind nu răspundea cu ocară,
suferind NU AMENINŢA, ci Se lăsa în grija Celui Ce toate le judecă după dreptate".
Să nădăjduim, aşadar, în mila şi dragostea Lui!
Şi să avem încredere că,
atunci când ne vom întâlni în Rai,
mult o să mai râdem de micile noastre posne de acum, din vremea copilăriei şi adolescenţei noastre duhovniceşti.
Ne vom spune unii altora:
- "Ţii minte ce aiureli scriam noi pe forum, cum ne dădeam cu părerea despre ceea ce e aici, la Domnul, în veşnica Sa Împărăţie?"
- "Da... unii chiar ne-nflăcăram pe tema asta... închipuindu-ne că ştim exact cine se va mântui, ce e moral să facem în orice situaţie, ce defecte duhovniceşti ascunse au alţii!..."
- "Da, tare nostimi mai eram atunci!"
- "Şi mai nostimi când ne înflăcăram şi intram în conflict, spunându-ne unii altora că..."
- "a, nu! Despre asta să nu mai vorbim, te rog!" :)
Şi, în încheiere, aş dori să-i adresez şi eu o "ameninţare" doamnei Mihaela, dar una de care nu are nici o şansă de scăpare:
să vedeţi dvs, doamna Mihaela, când vă veţi întâlni, în eshaton, cu domnul Cezar şi Hristos, în infinita Lui iubire, vă va mântui pe amândoi!
Nu veţi mai putea scăpa unul de altul în veşnicie şi,
mai grav,
Îl veţi slăvi, împreună, pe Dumnezeu,
nu o zi sau două,
ci o eternitate!
Aşa să ne ajute Dumnezeu pe toţi,
să ne vedem la poarta Raiului,
dar pe partea dinlăuntru!
Hristos în mijlocul nostru!

Interesanta perspectiva.
Dar nu cred ca o sa-ti multumeasca pentru lectia asta (cum nici tu cu singuranta nu ai aprecia una asemanatoare) si mai ales nu cred ca se meritau atatea topice impanate cu schimburi personale de replici la un nivel "nu tocmai elevat" pentru ceva care oricum nu va avea nici o utilitate finala.

Pentru domnul Cezar
 

"Ar fi o palidă consolare pentru impresia de inutilitate pe care o resimt de-o vreme..."
Sentiment de inutilitate?
Exact dvs?!...
Mă surprinde foarte mult ceea ce scrieţi...
Sunteţi aşa:
1. creştin ortodox;
2. tată şi soţ;
3. profesor (să-i întrebaţi pe elevii, care vă vor reîntâlni, întâmplător, pe stradă, peste vreo 20 de ani, cât de "inutil" le-a fost ceea ce le-aţi povestit despre credinţă, despre sufletul omenesc, despre ştiinţă, despre viaţă!!!);
4. psiholog;
5. cultura, tot ceea ce studiaţi de-a lungul anilor, bunuri spirituale şi intelectuale pe care nu le veţi putea pierde niciodată, indiferent de împrejurări!
Dumnezeu să fie cu dvs!

Cu deosebită preţuire,
L S