Iarăși presupui. Iată citatul întreg:
„As spune fratilor mei întru calugarie: nu fiti habotnici, nu fiti tipicari. Sau fiti, daca asa va este firea: dar cu masura, stapâniti-va, înfrânati-va de la un zel care când se împauneaza risca a se apropia de fariseism. Straduiti-va sa întelegeti ca Hristos nu a venit în lume ca sa întemeieze o noua religie, înca o religie, ci sa ne descopere un nou mod de viata (a way of life se spune în presa si literatura anglo-saxona si în cea occidentala în general). Crestinismul astfel, mai ales, îl concep: ca mod de viata cu totul nou, cu totul original, de origine vadit suprapamânteasca. El trebuie învatat în scoli de catre viitorii teologi si teologhisit de preoti; ceilalti (ba si specialistii de mai sus) trebuie mai ales sa-l traiasca, sa-l puna în practica. Crestinismul este dintre substantele care in vitro se vestejesc, care propasesc si prolifereaza numai in vivo.”

Tocmai pentru că e de origine suprapământească mi se pare că este deasupra religiilor, altceva decât ele.
Nu, nu new-age, care poate să încerce să se situeze deasupra însă nu reușește decât să fie altceva, dar nu mai mult, ci mai puțin decât religiile pe care vrea să le însumeze.

Ce-o fi aşa de greu să înţelegem just mesajul lui A. Pleşu?
Ce atâtea spasme ale necredinţei, fraţilor?
Ce tot căutaţi nod în papură?

Pe de altă parte, excelentă observaţia lui N.Priceputu: trebuie să trecem prin religie, s-o străpungem viril, pentru a fi în tandem cu "nepriceputul" din Ceruri...
Altminteri rămânem aici, cu priceperea şi ştiinţele noastre teologice, pe care Domnul le-a mai curăţit odată, prin "Vai, vouă...!".

Asta e singurul sens, nu inseamna ca daca un intelectual (fie si intelept rabin) spune "Ana are mere" noi stam o luna sa cautam sensul adanc al cugetarii. Ne pooate stimula relativismul, pe langa reflexivitate. La ce am putea sa reflectam cand zice in "anecdota" ca Domnul fiind intrebat care religie e buna intre hinduism si crestinism ar spune ca toate sunt o apa si-un pamant?

Iată ce ușor distorsionezi:
1. n-a spus că sunt toate o apă și un pământ, ci Dumnezeu S-a arătat oarecum detașat, în afară, nepreocupat și necunoscător în ale religiei.
2. în mesajul inițial ai spus că anecdota ar sugera că nu contează credința în Iisus Hristos. Nu reiese asta de niciunde. Cu siguranță contează. Dar credința în Domnul nostru nu este religie.

Evident ca e deasupra religiilor, pentru ca e singura religie. Celelalte sunt incercari firesti ale oamenilor de cautare a spiritualitate, deviate de ingerii cazuti pentru inchinarea la ei. Crestinismul e bazat pe revelatia directa a lui Dumnezeu, cum sa fie gresit? Domnul a spus numai adevarul. Celelalte religii sunt bazate pe filozofia unor intemeietori, eventual si revelatii ale unor ingeri cazuti.

Ai sesizat jumătate din înţeles şi te-ai oprit, satisfăcut, la el. De ce nu mai faci încă un pas?
Păi, Aline, tocmai că despre asta ar putea să fie vorba. Despre religie şi toţi puii ei.
Sincretismul religios e consecinţa evidentă a proliferării religiei şi religiilor.
Lăsată la sol, ca viţa de vie fără arac, religia prinde umezeală şi proliferează.
Şi se înmulţeşte în ea însăşi, se încurcă precum părul nepieptănat, se complică şi răscomplică.

E un demers pur omenesc, pe orizontală: mai întâi divizăm analitic misterul şi aşa facem mai multe religii.
Apoi trecem la faza sintetică şi împletim între ele, în mod nou, original, diverse iţe. Iată sincretismul.

Or, anecdota atrage atenţia tocmai asupra acestui fapt: că Dumnezeu nu agreează chestiile astea omeneşti, că nu se ocupă cu ele, că pur şi simplu "nu le are" cu asta, vorba lui Pleşu.
Aşadar, dumnezeeşte este să facem ca Dumnezeu: să nu le avem nici noi cu religia, cu religiile, cu tot sincretismul. Să trecem prin ele, folosindu-ne cel mult de istoria religiei ca de o scară, până la un punct. Apoi, ajunşi în locul unde nu mai foloseşte scara (ci doar Scara!), să-i dăm scăriţei putrezi cu piciorul. Altfel nu păşim în cer nou şi pământ nou, ci rămânem pe scară.
Asta spune bancu. Eşti, oare, de acord?
M-aş bucura.

Acum ne apropiem punctele de vedere. Deci există o nevoie de distincție între creștinism și celelalte religii. Și atunci, fie spunem că celelalte nu sunt religii, fie, dacă religie înseamnă tocmai un amestec prea mare al „căutării firești”, creștinismul nu este religie.
Dar în anecdotă toate sunt numite religii. Prin urmare, întâlnirea cu Dumnezeu este posibilă doar dincolo de ele.

Cale strâmtă...
De-o parte hăul nihilismului şi-al necredinţei.
De alta hăul religiei.
Înainte habotnicia.
Iar din spate dracul, care ne împinge când într-o groapă când în alta...

Evident, singura soluţie e să ne prindă Cineva de ciuf şi să ne tragă-n sus...
(cu riscul, fie, de-a purta o vreme mop pe cap...:))

Si eu am scris in mesajul meu ca nu asta spune in primele (trei) porunci.
Nu stiu ce intelegi exact prin religie. O sa au definitia din dex: " Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem;"
Iisus a spus sa credem ce spune El, bineinteles ca noi credem in invataturile Lui,si asta inseamna sa credem in El. Si hindusii cred in ceva, in zeul lor, dar stim din prima porunca faptul ca e ceva complet gresit.

Tocmai cuvântul „sistem”, care face parte din definiția religiei, consider că nu se potrivește credinței mântuitoare în Hristos. Noi ne unim (în iubire) cu El și unii cu alții, în Biserică, nu ne încadrăm într-un sistem.