Doamne, Te rog sa nu-Ti amintesti de Mine doar cand eu imi amintesc de Tine!

categoria: citate de pe forum / suferința alături de aproapele
 

O mărturisire impresionantă pe care am remarcat-o de ceva timp.
Și cu întârziere am zis s-o pun "la inventar", pentru aducere aminte:

Cu mulțumiri și lui Costel, pentru rugăciunea scurtă dar pe care eu o simt plină de pocăință** și dătătoare de speranță.

**grecismul metanoia îmi sună un pic străin, pretențios, deși nici pocăința nu-mi este la îndemână

Nu știu alții ce-au înțeles de-aici, dar mie mi-a mers la suflet !
 

:58: Beautiful !!
Împărăția în faza copilăriei ei terestre... inducţie duhovnicească prin arătarea iconică a unei existenţe însămânţate cu germenii învierii.
Omul eclezial [...] îmbisericeşte casa, profesia, cercul afectiv, grădina şi cam tot ce vine în contact cu el.

Același bottom line ca al Evangheliei de azi : Cine are urechi de auzit, să audă.


Matthew 13.4-9

And as he sowed, some seeds fell along the path, and the birds came and devoured them. Other seeds fell on rocky ground, where they had not much soil, and immediately they sprang up, since they had no depth of soil, but when the sun rose they were scorched; and since they had no root they withered away. Other seeds fell upon thorns, and the thorns grew up and choked them. Other seeds fell on good soil and brought forth grain, some a hundredfold, some sixty, some thirty. He who has ears, let him hear.”

Pr. Paisie de la Sihla

Despre deznădejde

Ce-i aia disperare si deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune asa, că "eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog", nu. Tu să spui asa: "De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să mă mântuiesc." Usa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul si cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar "pe dătătorul de bunăvoie îl iubeste Dumnezeu".
Poate că scrie undeva: "Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată"... D'apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmasului. Diavolul asta face - îti dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, si apoi tot el îti aminteste că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie si spui ce ti-a venit în gând: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preotilor..." Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Vii, spui si te ridici iar. Spovedania e al doilea botez. Prin taina spovedaniei te ridici iar. Si tot timpul asta faci: cazi si te ridici... Nu te lasi în disperare.
Cum nu-L iubesti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul... Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mânăstire? Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Si de ce să nu te mântuiesti? Nu, tătucă... lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri, si ar fi mai rău: "Rugăciunea mintii o am, milostenie fac..." Dar dacă vezi că nu poti face, te mai smeresti. "Puterea lui Dumnezeu întru neputinte se desăvârseste." Tu fă tot ce depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedesti, mai mergi la biserică, mai te împărtăsesti - măcar la o lună... Si nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea posteste până când ti-e foame. Mai citeste câte o carte, spune mereu "Doamne Iisuse" si să n-o uiti pe Maica Domnului. Ia si caietul ăsta, "Urmarea lui Hristos" - îl mai cercetezi, îl mai studiezi. Aici e ca la spovedanie: te învată ce să faci si cum să faci. Si fă tot ce depinde de tine...
Asa, tătucă. Hai să punem si noi de acum început bun. Noi trăim cu nădejdea vietii de dincolo. Eu, când eram copil, mămucuta îmi spunea: "Postim, dragu' mamii, si după ce se termină postul, să vezi ouă rosii si pască si sarmale..." Si asa rămânea. Posteam cu gândul la ce o să mănânc după ce se termină postul.
Ce drept ai tu asupra vietii? Tu nu ai nici un drept asupra vietii. Doamne fereste...


Despre osândirea aproapelui

Să nu judeci pe nimeni, tată. Tare-i păcat să judeci. Vezi pe cineva că a gresit, să-ti fie milă de el: "Doamne, săracu', uite ce i-a făcut diavolul..." - si să nu judeci pe nimeni. Si să-i vezi pe toti deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun si altul mai putin bun. Să nu osândesti pe nimeni. Să-i ai pe toti mai buni decât tine. Si nu mai purta grijă de ce fac altii; ia seama la ce faci frătia ta.
Era un frate, Coprie, care văzând că nu se poate lupta cu ereticii, a început să se roage: "Doamne, ia pe cutare de pe pământ, că uite, face atâta rău, sminteste atâta lume" - si tot asa se ruga mereu. Si a visat într-o noapte că S-a pogorât Iisus de pe cruce si a întors obrazul spre Coprie si i-a spus: "Loveste, Coprie, loveste... Dacă Eu sunt gata să Mă răstignesc a doua oară pentru sufletul acesta, cum te rogi tu să-l omor?" Iac-asa... Ai văzut, tătucă?

@glykys
Nu stiu de unde le iei,insa acest discurs mi-a mers la suflet.
Cata dragoste se simte venind din partea acestui parinte,valuri,valuri...
Superb!

Si mie imi place tare mult acest parinte, tare bun si bland, a fost duhovnicul par. Cleopa.
Mai multe poti citi aici - http://www.sfaturiortodoxe.ro/prpaisie-sihla.htm
Vad ca are si un site dedicat - http://paisieolaru.blogspot.ro/.

Multumesc draguto! :103:

Cuvinte ale par. Arsenie Papacioc, la zi de pomenire

"Eu am multe arestări, iar la Rugul Aprins am fost condamnat 40 de ani. Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Alexandru Mironescu şi toţi ceilalţi au primit câte 15 ani. Mie mi‑au dat 40 de ani. Sigur că m‑am distrat când m‑au condamnat, dar m‑a costat. Că mă tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un căpitan m‑a întrebat în timp ce mă dezbrăca şi mă tundea: „Ce‑ai făcut, mă?” „N‑am făcut nimica, mă!”, i‑am zis eu. „Mă, dacă nu făceai nimic te condamna la 10‑15 ani, dar 40 de ani…” Vedeţi, dacă nu făceam nimic, tot mă condamna la 10‑15 ani. S‑a dat de gol, ştiţi. Iată cu cine‑aveam de‑a face. Iată cine te dezbrăca, iată cine te omora… Important este ca tu să ai o poziţie de prezenţă. Nu m‑au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N‑am murit în trei zile. Mi‑au dat cinci. N‑am murit în cinci zile. Mi‑au dat şapte, n‑am murit. N‑a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent! Şi, fie ce‑o fi, de acum. Om sunt, un pai în vânt. Nu mai conta moartea, fraţilor. Moartea era salvare! Dar există un duh, o linie, o rază de viaţă în om care nu cedează. Şi n‑avem alt ideal decât de‑a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştiam c‑o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii puterilor întunericului, pe viaţă şi pe moarte. Asta‑i deviza fiecărui creştin. Dacă nu‑i aşa, atunci „mortua est”! În tinereţe eram singurul din sat care mergeam la biserică. Nu babă, nu moş, nu nimica, eram eu singur. Şi a zis preotul: „Am şi eu unul care vine la biserică, dar nici el nu stă pân’ la sfârşit”. Eu când am auzit vorba asta… Nu ştiam, eram un copil. Când începea predica, credeam că s‑a terminat totul. Nu ştiam eu de Liturghie, eram copil. De atunci n‑am mai ieşit din biserică până nu ieşea şi preotul, să fiu sigur că s‑a terminat. Eu sunt macedonean după tată. Tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, ne‑a chemat Albu. În sfârşit… nu facultăţi, nu academii, nimic nu te formează cât o stare de prezenţă continuă: ca închisorile, ca suferinţa. Este o mare greşeală dacă o ignoră cineva. Când Mântuitorul era pe lacul Ghenizaret, cu apostolii, a zis „Să mergem pe ţărmul celălalt”. S‑a culcat în corabie – în timpul ăsta valurile creşteau. „Doamne, Doamne, scoală că pierim!”, au strigat apostolii. „Vă şi vedeaţi pe fundul mării cu Mine cu tot!”. Adică: „N‑am spus Eu bine, să mergem pe malul celălalt? Voiaţi fără valuri? Voiaţi fără încercări?” Păi nu se poate. Pentru că, practic, toate astea îţi topesc mai mult inima spre marile puteri, spre Dumnezeu.....


Nu‑i supărat Dumnezeu pe noi atât de mult pentru păcate, cât este supărat că suntem nepăsători. Asta trebuie propovăduit la toată lumea. Şi vă spun şi eu vouă, acum, tot aşa.Faceţi act de prezenţă la Dumnezeu: „Doamne, Tu m‑ai făcut, Tu mă iei”. Ne‑a creat singuri numai pentru El, nu şi pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucăm cu timpul vieţii noastre. ....

. Spune aşa un Sfânt Părinte: „Aş vrea să înţelegeţi: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morţii, este destul”. Este groaznic. Şi uite, toţi doreau să mai trăiască o zi. Şi zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într‑o zi?” Nu într‑o zi, într‑o clipă! Poţi să faci mult! Că Dumnezeu n‑are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. Şi putem să I‑o dăm într‑o clipă."


http://www.schituldarvari.ro/blog/?p=612

în același registru: nimic nou sub soare, cu o singură excepție
 

Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu este marea taină a iconomiei divine sau, cum spune Sfântul Ioan Damaschin, "cea mai mare noutate dintre toate noutățile; singurul fapt nou sub soare". Deci, pentru împlinirea acestei taine, Dumnezeu Însuși, în planul Său, a hotărât din veșnicie să devină om, iar pe om să-l facă dumnezeu, prin unirea cu El, după har. Astfel, Creatorul îngerilor și al oamenilor, zămislindu-Se în pântecele Fecioarei Maria, pentru a asuma natura noastră, Însuși Și-a creat firea Sa umană în pântecele Maicii Sale. Prin această înomenire, Arhetipul chipului lui Dumnezeu în ipostas desăvârșit și propriu Își întoarce dragostea Sa față de ființa umană creată după chipul Lui, pentru a ne uni veșnic întru El. În felul acesta, prin comunicarea dintre El și noi, Mântuitorul Hristos, "Care fiind transcendent prin ființă, poate să Se facă prin voință asemenea nouă, împăcând pe toate fără să le suprime sau să le confunde".
Datorită acestei Întrupări, chemarea noastră de a fi în comuniune cu Dumnezeu se întemeiază pe o mărturie fundamentală a Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții. Acest fapt face ca timpul nostru să fie o lucrare a lui Dumnezeu spre folosul mântuirii noastre. Prin aceasta, Cel Care este strălucirea slavei și chipul Dumnezeului Celui nevăzut ne face să fim în armonie și conlucrare cu El, așa cum au fost sfinții și drepții Bisericii. (IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei)

Azi nu ai voie:
 

http://dl6.glitter-graphics.net/pub/...rijdzj710e.jpg



UN SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ LINIŞTIT ŞI ARMONIOS ALĂTURI DE CEI DRAGI!