O să întreb şi eu, ca Pilat: Ce este adevărul? O să mă grăbesc să răspund singur. Adevărul nu este un „ce”; este un „Cine”. Şi din această cauză, nu poate fi cunoscut doar cu mintea (de altfel, e chiar o impietate să avem pretenţia că L-am înţelege pe Dumnezeu), ci şi cu inima. Mintea, ca să înţeleagă, desparte, analizează. Inima cunoaşte unindu-se cu cel cunoscut. Cred că disputele cu privire la mântuire se nasc din faptul că punem prea multă minte şi prea puţină inimă. Fără îndoială că nu avem voie să abandonăm gândirea şi să ne lăsăm în voia inimii, dar nici invers. Adevăr în lumină şi în iubire spunea un mare duhovnic. Tot el spunea că, toţi oamenii fiind zidiţi după chipul lui Dumnezeu caută să se unească cu acest Chip, despre care creştinii ştiu că este Hristos. Căutarea începe, de fapt, de la Dumnezeu. El iese mereu în calea noastră, ca să ne găsească. Şi toţi cei care caută sincer au ajuns să se împărtăşească în diferite măsuri de cunoaşterea lui Dumnezeu. Nu mă refer la orice religie. Însă sunt multe religii care au elemente esenţiale comune cu religia noastră.

Nu greseti frate, asa este. Insa prezenta lui Hristos se vede in fapte nu in afirmatii. Precum "credinta fara fapte moarta este", intocmai nu exista har fara Sfintele Taine (deci fara Biserica lui Hristos).

Astfel nu toti cei ce au pe buze numele lui Hristos il si au pe Hristos in ei, si au harul Duhului Sfant:
"13. Şi au încercat unii dintre iudeii care cutreierau lumea, scoţând demoni, să cheme peste cei ce aveau duhuri rele, numele Domnului Iisus, zicând: Vă jur pe Iisus, pe Care-l propovăduieşte Pavel!
14. Iar cei care făceau aceasta erau cei şapte fii ai unuia Scheva, arhiereu iudeu.
15. Şi răspunzând, duhul cel rău le-a zis: Pe Iisus Îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sunteţi?
16. Şi sărind asupra lor omul în care era duhul cel rău şi biruindu-i, s-a întărâtat asupra lor, încât ei au fugit goi şi răniţi din casa aceea. " Fapte cap 19

Doamne ajuta. Har si pace.

N-am înţeles niciodată cum un creştin poate fi ferm convins că alţii nu se mântuie, ba chiar ajunge să-şi dorească asta. Eu personal, sper să ajungă toţi la mântuire pentru că toţi sunt chipul lui Hristos, icoane vii ale Sale. N-am cum să fiu sigur însă de mântuirea lor aşa cum nu sunt absolut sigur de mântuirea mea. Mântuirea ortodoxului se pierde şi se câştigă zi de zi. Până la Judecată nimic nu e bătut în cuie.

De un lucru sunt sigur: nu mă pot substitui milei Domnului. Aproapele meu poate fi catolic, adventist, mahomedan sau mason. Adică nişte samarineni, pentru unii ortodocşi. Condamnaţi din oficiu. Eu totuşi îmi doresc ca ei să se mântuie, atâta pot să fac, ba mi se porunceşte să fac. Însă nu pot să le garantez că dorinţa mea îşi atinge obiectul.

Am citit şi eu multe teologumene hazardate ale unor preoţi, călugări chiar şi "dascăli ai Bisericii" (ortodocşi) care înlătură orice posibilitate ca heterodocşii să se mântuie. Dar stau şi mă întreb: sunt ei oare infailibili, aşa cum cred catolicii că e papa de la Roma? Poate, fie şi un sfânt, să măsoare iubirea şi mila Sfintei Treimi? S-a dat cumva Domnul "pe mâna noastră " să-I facem noi reguli după capriciile noastre?

Subscriu întrutotul

Punct ochit ,punct lovit ! Felicitari si pentru aceasta postare.Subscriu si eu!

Paradoxal este ca fiecare confesiune si fiecare religie este sigura ca detine Adevarul si ca alte confesiuni/religii trebuie sa depuna efort si sa se roage mult ca sa ajunga la Adevar, la acel adevar pe care il detii tu.

Privind in punct de vedere crestin ortodox aceasta teorie este practicata intens. Noi suntem siguri ca detine pur adevarul.

Dar daca de privit un pic din punct abstract?

Noi suntem ortodocsi in mare parte nu din cauza ca am ajuns prin cercetare sau prin descoperire divina la aceasta credinta/confesiune, ci din cauza ca ne-am nascut si am fost educati in aceasta credinta. Si privind istoria Bisericii - anume noi am pastrat intacta credinta si doctrina.

Exact asa crede un evanghelic, care a fost nascut si educat intr-o familie evanghelica. Lui i se pun faptele pe fata, si el este convins ca detine Adevarul si ca alte confesiuni gresesc.

Exact asa se petrece cu alte confesiuni: catolici, baptisti, adventisti, penticostali.... si cu alte religii: islam, budism....

Logic este ca toti ar trebui sa caute adevarul, inclusiv si noi ortodocsii. Caci nu cred ca daca v-ati fi nascut in familie de musulmani, ati fi cautat un alt adevar decat cel primit de la parintii vostri, iar ei de la bunici si tot asa pana la Abraham.

In concluzie consider ca nu este nevoie a cauta o anumita confesiune pentru mantuire. Si cred ca Dumnezeu ne va judeca conform credintei pe care am marturisit-o.

Si apoi, daca este mantuire doar in Biserica Ortodoxa, cum atunci ramane cu faptul ca noi, ortodocsii recunoastem botezul altor confesiuni crestine? ba mai mult decat atat, recunoastem si succesiunea apostolica si respectiv Taina Hirotoniei la Catolici, ceea ce inseamna ca si acolo este Biserica. Si in teologie dogmatica nu exista notiunea de "o parte" sau "o umbra" a Bisericii. Biserica este sau nu acolo. Iar daca noi recunoastem unele Taine ale Bisericii, inseamna ca granitele Bisericii sunt mai largi dacat credem noi.

Nu ne opreste nimeni sa cautam adevarul, nu putem sta sa fim luminati dintro data fara sa facem nimic. Din ce observ de obicei mesajele celor cu vederi mai liberale sunt aproape la fel cu cele neoprotestante, nu le poti deosebi de ce spune un pastor. In plus si acelora nu prea le plac sfintii.
Noi nu avem in crestinism o invatatura bazata pe cumulul parerii credinciosilor, ci o credinta revelata, iar apoi explicata si de sfinti. Altfel fiecare poate avea pareri si pareri, in functie de departarea sau apropierea de Dumnezeu.

Cred ca aproape jumatate din mesajele mele am scris despre asta, ca nu recunoaste tainele eterodoxe.

Vederile „liberale” vin, după părerea mea, din înţelegerea Duhului ca libertate. Nu cred că cineva dintre cei care se consideră ortodox îşi permite să ignore dogmele Bisericii şi să se apuce să gândească de capul său. Însă o gândire trebuie să o avem şi noi. Pornind tocmai de la aceste dogme. Personal, îmi iau răspunsurile la întrebări de la teologi ca Părintele Stăniloae. Care, probabil, este considerat de către unii ca fiind mai liberal.
Însă cred că trebuie să fim foarte atenţi la păcatul conceptualizării. La cum înţelegem dogmele Bisericii. Dacă le vom înţelege ca pe un sistem al mânturii, în care trebuie să te încadrezi, cred că vom ajunge să fim chiar în opoziţie cu Hristos, care prin tot ce a făcut şi a învăţat a dat peste cap orice sistem. A nu rămâne în litera moartă şi a trece la înţelegerea duhovnicească, asta e piatra de încercare a oricărui creştin.
Cheia în care citim ceva este esenţială pentru a înţelege la fel. Iar această cheie ne-o oferă învăţătorii duhovniceşti. Îi citesc pe Sfinţii Părinţi în cheia oferită de Părintele Stăniloae. De altfel, el însuşi ne oferă această cheie prin nenumăratele note de subsol din traducerile Filocaliei. Există şi alte chei. Chei care nu deschid uşi, ci le închid.
Dogmele le înţeleg ca pe nişte adevăruri care deschid, nu care închid. Litera ucide iar Duhul dă viaţă.

Exista o diferenta (poate singura) intre cei identificati cu concepte religioase si cei ce nu impartasesc niciunul: cei ce nu impartasesc niciunul dintre concepte isi doresc demolarea tuturor conceptelor religioase. Cei ce impartasesc un concept religios isi doresc intr-un fel demolarea fiintei umane in numele conceptului lor.