Pacat ca din toate interventiile mele ati voit sa intelegeti doar atit !
Parintele Paisie Aghioritul este o somitate clasica a ortodoxiei contemporane si nu a scris numai ceea ce ati postat aici . Bine ar fi sa il cititi in intregime . Veti avea bucurii enorme dar si multe contradictii . A scris f. mult si f. adinc !
El face parte din garda parintilor arhiclasici, atoniti , in care intrau si Iustin Popovici s, Arsenie Boca si Cleopa chiar daca acestia nu etau atoniti.

Faceti ce doriti si comportati-va cum va convine dar tare bine este ca atunci cind va alegeti un autor ortodox spre lectura interesati-va despre cit de mult a scris si cautati sa-l cititi integral, ca sa puteti intelege ceva !
Altminteri, pe parti cititi , pe parti veti vietui !

Desi v-am privit cu entuziasm , in cele din urma ati reusit sa ma dezamagiti .
Dar ce mai conteaza aceasta intr-o lume in care ,,binecuvintarea" este totuna cu ,,binecuvîntarea" iar ,,unitatea credintei" tot una cu ,,unirea credinţei".

Bucurati-va mult ca nu sunteti ca mine , stiti pilda vamesului si a fariseului : ,,...multumescu-Tie Doamne ca eu nu sunt ca vamesul acesta ..."

Sa dea Dumnezeu sa ne auzim , cind o fi sa fie , cu bine si pace !

NB : din ce lucrare a parintelui ati extras pasajul si care este locul ?

Asa este, despre el am vrut sa scriu, am scris din greseala Decapolitul in loc de Dialogul. De altfel se vede in link despre cine e vorba.

Pentru ca tot puneti formularile astea fata in fata: ,,unitatea credintei" tot una cu ,,unirea credinţei", eu una chiar as vrea sa stiu diferenta, si va intreb cu umilinta, pentru ca eu chiar nu as sti sa spun diferenta.
Multumesc.

[quote=zaharia_2009;372542] Bine inteles ca nu este vorba de credinta newage sau altele sincretice ci de vechea si dreapta credinta ortodoxa in care toate virtutile si poruncile sunt un tot unitar strinse intr-o viata numita ,,in duh si adevar "
Altminteri ...totul este zadarnic !QUOTE]




Nu am deloc pretentia ca as stapani vreun domeniu de nici un fel. Nu asta a fost motivul pt. care am zis si eu ceva aici. Imi exprimasem o nedumerire legata de porunca lui Hristos de a ne ruga unii pt. altii, chiar si pt. vrajmasi.

Nu inseamna deloc ca as fi neglijat toate celelalte aspecte legate de marturisirea ortodoxa, ci doar am incercat sa pun reflectorul pe unul singur: si anume, porunca de a ne ruga.
Nici daca as fi stapanit domeniul, nu as fi avut cum sa acopar toate nuantele si sa fiu exhaustiva intr-o singura postare.

Pentru ca tot ati precizat in postarea dvs. despre acel “tot unitar” care da vietuirea in duh si in adevar, o sa va rog sa-mi dati voie sa zic pe scurt cam cat am inteles eu pana acum (evident nedesavarsit, evident mai mult din teorie si din practica nu prea) cam ce inteleg eu prin "vietuirea in duh si in adevar”.

Din cat am priceput eu ce are Hristos de gand cu noi, in esenta, vietuirea ortodoxa e o continua "devenire intru fiinta" (vorba lui Noica-filosoful), un drum de parcurs de la chip la asemanare.

Matematic exprimat, drumul pe care putem oscila e axa de la minus infinit catre plus infinit.
Dumnezeu, cand l-a creat pe om l-a pus in punctul neutru 0 pe directia plus infinit. Nici n-a facut omul bine 2 pasi ca s-a razgandit si a luat-o razna in directia opusa, catre minus infinit, directia tenebrelor intunericului.
Ruptura de Dumnezeu prin schimbarea directiei a marcat definitiv firea omului.
A venit Hristos, a pus din nou umanul in punctul initial 0, l-a orientat din nou spre plus infinit si il lasa din nou sa-si parcurga drumul pt. care fusese creat initial: cel de la chip la asemanare, prin dobandirea virtutilor.

Pe masura inaintarii, se dobandesc incet-incet, una cate una virtutile pe care le-a ratat Adam, si asa treptat se dobandeste prin har firea Lui Hristos. Prima conditie, e evident aceea de a merge spre plus nu spre minus infinit. Toate celelalte se dobandesc pe parcurs.

Parcurgerea asta de la ceea ce suntem spre ceea ce am fost proiectati sa devenim, adica asemenea lui Hristos, tocmai parcurgerea asta inteleg eu ca o invatam in Ortodoxie.
Sau cum zicea celalalt Noica (monahul) - ortodoxia e firea omului. Parcurgerea acestui drum are deci scopul asta de a ne ajuta sa dobandim firescul pe care nu-l avem decat daca Il avem in noi pe Cel-dupa-al-carui- Chip-suntem.
Si asta se face treptat, pas cu pas, incet-incet, uneori cu caderi si alunecari, cu poticniri si ridicari, dar neaparat sa nu pierdem din vedere scopul: de a dobandi firescul, firea lui Hristos.

Acuma , pe scurt, ce inteleg eu (teoretic, limitat si imperfect, desigur) prin a dobandi firea lui Hristos? A incepe impreuna cu El, sa unesti in tine cele 3 puteri sufletesti scindate prin pacat: adica ratiunea sa fie unita cu simtirea si cu vointa dupa ce au fost deja curatate.

Omul launtric sa fie un tot unitar, nu scindat, spart in mii de cioburi. Dar asta nu se poate face asa oricum, de capul nostru, ci musai indrumati pas cu pas de cineva care a parcurs deja o parte din acest proces launtric.
Adica:
1. mintea sa ajunga sa izgoneasca acele ganduri pe care Hristos nu le-ar gandi si sa inceapa sa gandeasca doar cele ce le-ar gandi Hristos
2. simtirea sa ajunga sa simta doar ce ar simti Hristos pentru fiecare si sa izgoneasca acele simtiri pe care Hristos le-ar respinge
3. iar vointa sa inceapa si sa ajunga sa voiasca doar cele ce ar voi Hristos.

Asta inteleg eu ca ar fi idealul, manifestat concret in fapte, cuvinte si atitudini fata de oricine. Stiind ca asta e scopul, nu pot sa nu vad cat de departe sunt eu.

Cam asa inteleg eu ca au facut sfintii de-a lungul veacurilor indiferent de conditiile exterioare.
Ba mai mult, cu cat erau mai prigoniti, mai chinuiti si mai batjocoriti prin cele ce sufereau de la cei din afara lor, cu atat mai mult, in launtrul lor, deveneau tot mai asemanatori cu Hristos pt. ca ei au inteles mai bine ca oricine ca ratiunea, simtirea si vointa, desi ne sunt scindate, au fost facute dupa chipul Sfintei Treimi pt. a fi perfect unite si asa perfect unite si armonizate se pot reflecta in exterior in fapte concrete spre mantuire.

Asta inteleg eu prin “vietuire in duh si in adevar” , adica un intreg proces vizibil atat in afara prin fapte, cat si launtric, de lunga-lunga durata pt.a ajunge sa nu mai fim scindati launtric: mintea sa gandeasca ce-ar gandi Hristos, inima sa simta ce ar simti Hristos si laolalta cu vointa sa voiasca ce ar voi si Hristos. Toate astea concretizate in fapte de credinta.

Asta inteleg eu ca vrea Hristos de la noi: sa colaboram cu El, sa-L lasam pe El sa ne “sudeze” launtric prin har fisurile create de pacat pt. a uni din nou ceea ce fusese unit de la inceput.

Din propria experienta, atata timp cat mintea are propriile ei ratiuni contrare lui Hristos, inima propriile ei simtiri opuse lui Hristos iar vointa propriile ei doriri diferite de ale lui Hristos, chiar daca in exterior se pare ca implinim tot ca la carte, e semn ca ruptura noastra launtrica nu e nici macar prinsa in copci, iar rana scindarii inca sangereaza. Iar faptele savarsite concret in afara sunt si ele imperfecte, inconstante si sporadice.

Multumesc daca ati ajuns pana aici cu lectura acestui rezumat imperfect si mai degraba teoretic.

Cam asa ma gandesc eu ca prigonitii inchisorilor au ajuns sfinti : in ciuda scindarii din exterior, L-au lasat pe Hristos sa le uneasca mintea cu inima si cu vointa si nu mai traiau ei, ci Hristos traia in ei, cu gandurile Lui gandeau, cu simtirea Lui plangeau cu suspine negraite pt. absolut toti oamenii (inclusiv pt. tortionari) si cu voia Lui, voiau si ei ca toti oamenii sa se mantuiasca.

(spre deosebire de mine, care si in conditii de neprigoana, am cazut in mainile "tortionarilor de suflet" care m-au facut tandari si cioburi. Ba mai mult, nici nu-L las pe Hristos sa ma realcatuiasca, ca doar si eu am idei si stiu cum sta treaba. Cu atat mai mult, as avea nevoie de rugaciunea celorlalti!)

Cu pace sa iesim!

Stai linistit , draga Alin , nu ma supar , si nici pe tanara , foarte tanara A.M. nu m-am suparat , si nici pe Z. nu-s suparat , pe nimeni ! ! !