Scuze de bagarea in seama, promit sa nu mai fac..
 

Eugen, citesti mult da' cam degeaba. Bine ar fi sa te trezesti. Asta apropo de somnul ratiunii, infailibilitatea sfintilor, s.a.
Dar pana una, alta, binecuvanteaza-te in continuare cu Delia, poate pana la urma da Domnul sa iasa ceva bun! :))

Conform indemnului la smerenie... nu voi "intelege" ironia mai mult sau mai putin subtila pe care o afisati.
Consider pertinenta afrimatia ca sfinteia este infailibila. Asa cun afirma inechivoc Sfantul Grigorie Palama: "orice cuvant are cuvant de impotrivire dar viata nu".
Astfel teologia Sfantului Serafim de Sarov, Sfantului Luca al Crimeei, Sfantului Grigorie Palama, Sfantului Maxim Marturisitorul, Sfantului Semeon Noul Teolog... este corecta si relevanta.

Stiudiul este una, cititul este alta... trairea (duhovniceasca) de asemenea.

Domnul sa ne binecuvinteze pe toti... nu doar pe Delia si pe mine :D

Si intreb (retoric) in contextul "iesitului bun": oare poate fi ceva mai bun decat sfintenia (indumnezeirea prin harul Duhului Sfant intru Hristos Iisus)?

Doamne ajuta. Har si pace Domnul sa ne daruiasca.

Scuze ca promit, dar chiar ca m-am bagat in seama...
 

Mirela, imi amintesc de-o lectie din studentie cand, pe fondul marii noastre dorinte de a capata primele cunostinte in legatura cu personalitatea, profesorul ne-a atras atentia asupra distinctiei dintre personalitate ca notiune centrala in psihologie si personalitatea ca fapt concret, ca om viu in carne si oase. Un american foarte drag mie, G.W. Allport, s-a straduit in toata munca lui sa orienteze gandirea psihologica (implicit si practica) spre persoana concreta, spre fiinta, spre ontologicul pe care teoriile il tot descriu si expliciteaza in cercuri concentrice, in nesfarsite sisteme...
Am facut aceasta introducere deoarece am avut impresia ca la fel stau lucrurile si cu teologia, iar mai restrans, ca tot suntem pe topicul acesta, cu antropologia crestina. Putem vorbi la nesfarsit pe subiectul "omul" in viziunea Bisericii. Si cred ca nu facem deloc un lucru rau, intrucat o teorie buna deschide partie unei practici bune. Ramane insa mereu deschisa si continuu angajanta pentru devenirea de sine, vietuirea fiecaruia in acest duh al antropologiei crestine. De aceea amintim mereu, de pilda, ca "credinta fara fapte moarta este" si altele asemenea.

Legat de asta (si aici incep sa ma bag ca musca-n lapte, dar repejor si scurt, ca poate frige), daca am inteles bine mesajul tau catre Eugen, te refereai tocmai la deja lunga, poate suficienta demonstratie de cunostinte teologice ortodoxe ale lui Eugen, solicitind in schimb o implicare ceva mai personala, mai concreta, mai putin literara, mai putin copy-paste la evenimentele (dezbaterile) de pe forum. Un schimb de opinii, impresii, poate chiar experiente concrete... Asa incat intalnirile noastre sa castige in caldura, in empatie, in sentimente de comuniune - cata vreme cu teoria stam bine, indiscutabil.

Buna si absolut necesara este dogmatica, bune foarte si citatele din Parinti, nu incape vorba. Uneori insa, de nu suntem prea timorati sau prea incovoiati de lecturi, de nu suntem prea pretiosi ori poate prea livresti, se cuvine sa riscam si cate-o interventie personala, fie si un pic aiurita sau doar hazardata, pentru a simti ca aici se intalnesc si corespondeaza oameni vii, vointe si sentimente intregi, oameni dornici de urcus duhovnicesc, iar nu tratate de teologie...

Eu sunt inca departe de a detine cunostintele teologice ale unora dintre noi: Eugen, Mihail'c, Delia, Pelerinul, Mihnea, ca sa amintesc doar cativa dintre oamenii pe care ii stimez, ii pretuiesc si pe care ii consider bine pregatiti teologic. Si spun acest lucru (ca sunt departe...) cu parere de rau, intrucat a avea o lacuna importanta, cum e aceasta din planul pregatirii mele teologice, nu poate fi decat spre paguba, si sigur spre rusine, iar nu spre lauda...
Cu toate acestea, sau tocmai din acest motiv - ca unii dintre noi detin cunostinte apreciabile in Teologie, mi-as dori ca aceste comori obtinute prin ani de munca si prin har
sa fie aduse la viata, coborind in istoria concreta a discutiilor noastre, iar nu mentinind comunicarea in turnuri de fildes sau in sabloanele de piatra ale formularilor-concept. Citatele si trimiterile, cand abuzam de ele, imi pare ca mai degraba ne indeparteaza de oameni si de sentimente bune, decat sa ne zideasca in comuniune. Devin ziduri, favorizeaza schisme s.a.md., imi pare.

Daca ai adresat mesajul tau in acest sens, al invitatiei la non-formal, la concretete si invigorare emotionala (cu sens duhovnicesc, desigur, mai intai), atunci imi ramane doar sa ma bucur ca am nimerit-o, iar in caz contrar sa ma ierti ca m-am bagat ca musca-n lapte. Promit, ca si tine, ca nu mai fac!...

Multumesc de raspunsuri.

Eu nu consider sfintenia umana infailibila, dimpotriva, dupa parerea mea, cine o considera infailibila, inca nu a inteles ce este sfintenia. Singurul infailibil este Dumnezeu, este si sensul cererii Sale de a nu numi pe nimeni Invatator decat pe el.

Nu numai ca invatatura filocalica nu este superpozabila 100% peste cea evanghelica (si exemple sunt multime) dar citind ceea ce s-a postat la topicul despre gandirea patristica, inteleg tot mai mult de ce Ap. Pavel a atras atentia sa stam departe de filozofi si de invatatura lor (Coloseni 2:8).

Dumnezeu este atat dreptate cat si iubire. Din iubire a vrut sa ne ierte de pacatele noastre, dreptatea insa cere plata pacatului iar noi nu puteam plati. Asa ca a platit El insusi iertandu-ne datoria cea mare din parabola, cu conditia ca si noi sa iertam datornicilor mai mici ai nostri. Evanghelia este una, filozofia este alta, iar faptul ca a fost dezvoltata de unii crestini nu schimba cu nimic lucrurile.

Concluzie: a stiut bine Dumnezeu de ce ne-a cerut sa nu numim pe nimeni Tata si nici Invatator in lumea asta decat pe El.

Multa pace!

Dar ce intelegi prin Sfant si sfintenie, daca (SI) infailibilitate nu este?
Tu vezi sfintenia ca pe o insusire (DOAR) omeneasca??? Daca o vezi asa, trasatura omeneasca, desigur ca nimic omenesc nu e infailibil. Dar este oare sfintenia un dat omenesc? Nu umbla Dumnezeu pe-acolo? (prin harul Sau, prin Duhul, prin Biserica?)

Valeu, valeleu, ti-am spus eu c-o ducem greu...

(de fapt, Eugen a insistat in special asupra termenului de "inechivoc", ceea ce, in contextul discursului sau, e cu totul altceva)

Draga Adrianna, ma bag si eu aici numai putin, pentru o scurta precizare:

Filocalic nu inseamna filosofic, desi incep la fel.
Filocalia inseamna etimologic iubirea de frumos, iar filosofia iubirea de intelepciune. Aproape niciun autor filocalic nu a fost erudit (filosofii sunt niste oameni scoliti, fie ca iei termenul in sensul pozitiv, fie in sensul negativ, de palavragiu care stie sa potriveasca frumos cuvintele), ci au fost niste calugari neinvatati, care nu au facut altceva toata viata lor decat sa stea in pustie si sa traiasca in asceza si in rugaciune, de i-a luminat Duhul Sfant, sa scrie ce au scris. Acelasi Duh Sfant care i-a luminat si pe autorii Bibliei sa scrie ce au scris. Acelasi Duh Sfant traieste in Biserica Ortodoxa.

Noapte in pace!

Filocalic nu este totuna cu filozific, sunt perfect deacord. Asta nu inseamna ca multi dintre sfinti nu au studiat filozofia. Cei trei mari ierarhi de exemplu tocmai pentru ca au studiat-o sunt astazi considerati ca un fel de parinti ai invatamantului iar ziua sarbatoririi lor este dedicata invatamantului.
Daca cititi textele postate pe acest site la topicul Gandirea patristica o sa vedeti cate paralele sunt facute cu filozofia si cate au fost luate si adaptate din filozofie.
Daca aveti prieteni care au studiat filozofia o sa vedeti ca nu exista nimic mai frumos pentru ei decat filozofia. Iubirea de frumos filocalica este in mare parte iubire de filozofie, filozofia este vazuta ca si frumoasa si incantatoare inimii si asa se intampla in absolut orice religie. Si bine-nteles fiecare adapteaza aceasta filozofie cultului sau, si locului si timpului sau. De aceea Ortodoxia este atat de bogata in timp ce teologia cultelor (neo)protestante pare prin comparatie atat de saraca.

Sfintenia este acordata de Dumnezeu celui ce se straduieste sa faca ceea ce a cerut El, asta nu implica perfectiunea din partea omului ci doar stradanie. Daca s-ar impune perfectiunea si infailibilitatea, nimeni nu ar mai fi sfant. De aceea una din povestioarele ortodoxe care imi sunt cele mai dragi este aceea cu femeia simpla de la tara ce a fost sfintita de Dumnezeu pentru simplul fapt ca, atunci cand isi facea curatenie in casa, cerea non-stop lui Dumnezeu sa ii curete inima asa cum ea isi curata casa. Iar Dumnezeu i-a facut dupa credinta ei, si deci a sfintit-o. Asta nu inseamna ca la nivel dogmatic acea femeie a devenit infailibila putand raspunde fara greseala la toate intrebarile. Nici pomeneala. Dimpotriva, aceasta povestioara este de meditat pentru a intelege de ce Domnul Iisus a multumit Tatalui Ceresc pentru faptul de a descoperi Adevarul Sau celor mici si a-l tine ascuns de cei invatati. Asa poate intelegeti ce inseamna cu adevarat Adevarul lui Dumnezeu...

Multa pace!

Subscriu asertiunii tale Ioan Cezar pe care o consider pertinenta, elocventa si inechivoca in ceea ce priveste sfintenia.

Hristos este mantuitorul si El vrea ca toti sa alegem sa ne desavarsim (indumnezeim) cu ajutorul harului (energia, lucrarea) lui Dumnezeu! "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru desavarsit este".

Dumnezeu (Persoanle Sfantei Treimi) sfinteste prin harul Sau. Sfintii reflecta in ei harul lui Dumnezeu si noi vedem inechivoc acesta... asa cum noaptea luna este luminata de lumina soarelui iar noi vedem atat luna luminata, precum si lumina soarelui... si noi insine suntem lumintati de lumina soarelui care ajunge la noi reflectata de luna!

Astfel noi cinstim pe sfintii lui Dumnezeu si adoram pe Dumnezeu. Stim ca Dumnezeu este sfintitorul iar omul este praf si tarana fara Dumnezeu.
Toti Sfintii chiar si Maica Domnului (Pururea Fecioara, Nascatoarea de Dumnezeu) sunt nimic fara Dumnezeu, fara conlucrarea cu harul (energia, lucrarea) lui Dumnezeu.

Sfantul e cinstit nu prin sine (datoria lui ca om exclusiv ), ci numai si numai datorita conlucrarii cu harul lui Dumnezeu prin faptul ca orice sfant al lui Dumnezeu marturisete fara tagada (nu doar in cuvinte ci mai ales in modul sau de viata, faptele, lucrarea sa): "nu mai traieste eu ci Hristos traieste in mine" (Galateni)

Prin aceasta afirmatie aratati ca nu cunoasteti corect nici Sfanta Scriptura si nici duhul ei.

Sfintii sunt infailibili prin insasi viata lor care arata ca Hristos locuieste in ei si ei fac nu voia lor ci voia lui Dumnezeu. Indemnul lor este identic cu indemnul lui Dumnzeu: pocainta, iubirea semenilor si slavirea lui Dumnezeu in adevar.

"În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! "(II Corinteni 5,20)

Un exemplu elocvent este Maica Domnului al carei unic indem adresat oamenilor, mentionat de Sfanta Scriptura, este acela de a asculta de Hristos Iisus si a face TOT ce ne spune Dumnezeu, si nu doar ce vrem noi (Ioan cap 2)

Consider ca afirmatia dvs nu este pertinenta.
Sfantul Grigorie Palama spune: "orice cuvant are cuvant de impotrivire dar viata nu". Astfel ce om intreg la minte ar contesta sfintenia (exprimata foarte clar de viata, faptele ce arata conclucrarea cu harul lui Dumnezeu): Sfantului Serafim de Sarov, sau a Sfantului Luca al Crimeei sau a Sfantului Simenon Noul Teolog... si exemplele ar putea continua

Parinte e una, Tata este altceva.
Se pare ca nu ati inteles si nici nu ati cunoscut urmatoarele pasaje ale Sfintei Scripturi
"În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! "(II Corinteni 5,20)
"Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu." I Cor 4,1

Doamne ajuta.

http://www.youtube.com/watch?v=Hjlhc8CKD64
http://www.sfaturiortodoxe.ro/filme-...conferinta.php

Ia sa vedem nitel cum e cu filocalicii astia, ca avem iata doi dintre ei sub ochi si in urechile noastre.