Eşti în stare să combaţi ideile lui? Fă-o!
Nu? Lasă omul în pace!

ce dur ai fost aici amice!

Collector's Edition, te rog!

Omul care-L descoperă pe Hristos și încearcă să trăiască viața în El constată destul de repede că singurul dușman pe care-l are este păcatul. Înțelege că în timp ce Hristos este Viața, păcatul îi infiltrează în ființă, printr-o sumedenie de mijloace, moartea.

Lupta lui devine, prin urmare, o luptă pentru viață, pentru Înviere, căutând să se ferească de tot ceea ce-l omoară. Caută să se lipească de Hristos cât mai mult, căci fără El nimic nu poate.

Dacă ne preocupă (și nu se poate altfel) și starea semenilor noștri, pentru că între – și cu – ei trăim, pentru că împreună ne mântuim, putem ușor observa că păcatul este extrem de prezent, că moartea este mult mai prezentă decât viața. Mă refer la moartea ca păcat, manifestat sub forma multelor boli ale spiritului.

Dacă privești lumea prin ochii televiziunilor nu se poate să nu te cuprindă o neliniște soră cu deznădejdea. În primul rând constați că sexul a devenit un ingredient atotprezent, începând de la emisiunile pentru copii și filmele pentru adolescenți, la publicitate și emisiunile de știri. Cum să mai vorbești de unicitatea căsătoriei unor tineri care s-au hrănit zi de zi cu promovarea libertății sexuale? Cum să le explici că sexualitatea este doar un început, și că finalitatea ei este nașterea? Și că asta înseamnă o viață sănătoasă?
Cum mai poți arăta că ceea ce este atât de dulce si seducător este, de fapt, un fruct otrăvit?

Se promovează, apoi, agresiv, consumerismul. Omul trăiește ca să mănânce, ca să se bucure de viață. De această viață, evident. Idealurile autentice, cele pe care orice suflet curat le caută, sunt confiscate perfid de reclamele publicitare, care vor să-l orienteze pe om tot mai mult către cele materiale, către țărână, în cele din urmă, golindu-l de duh dacă se poate.

Însă nu se poate până la capăt, omul nu se poate înstrăina cu totul de chipul dumnezeiesc din el, însă se îmbolnăvește și trăiește schizoid, duplicitar, nu mai deosebește normalul de anormal, binele de rău. Dacă am ajuns să avem nevoie de o definiție a căsătoriei, înseamnă că ne-am înstrăinat cu totul de firescul dumnezeiesc și că primim exact opusul roadelor pomului la care au râvnit Adam și Eva, opusul promisiunii pe care Vicleanul le-a făcut-o în Rai.

Deci dacă vedem că lumea noastră decade, se prăbușește, înnebunește, se descompune, coruptă fiind în profunzime de păcatul-moarte, și noi ne orientăm lupta către altceva, către atacuri mai mult sau mai puțin conspirative la adresa nuanțelor subtile ale credinței, dacă ni se pare că lucrul cel mai important pentru mântuire este exprimarea corectă în teorie a adevărurilor teologice, dacă răul cel mai mare și care l-ar putea pe cineva arunca în iad este rugăciunea cu unul de altă credință, mă tem că riscăm chiar ratarea Vieții celei adevărate.

Pentru că teologia este viață; nu formulă. Mărturisirea dreaptă este cuvântul Mântuitorului, cel pe care l-a dat ucenicilor să-l împartă neamurilor care vor dori să-l primească. Iar dacă am trăi acel cuvânt, lumea noastră s-ar transfigura.

Pentru că asta face cuvântul adevărat, care este în același timp și viu: transfigurează, înviind lumea.

O viață în Hristos nu se poate împăca cu lumea, așa cum viața este incompatibilă cu moartea. Nu poți trăi în spiritul pe care lumea ți-l inoculează zi de zi și să fii, în același timp, viu în Biserică. Nu se poate ca, atunci când te întorci de la Biserică, de la rugăciune, să nu recunoști mrejele pe care Seducătorul lumii le aruncă asupra noastră, îndeosebi prin mass-media.

Deci dacă mai avem speranța și dorința unei însănătoșiri a noastre, ar trebui în primul rând s-o rupem cu ceea ce ne omoară duhul; să ne schimbăm viețile. Să nu mai stăm pasivi în fața televizorului; să nu mai facem compromisuri morale (cum ar fi mita pentru un post mai bun sau pentru o afacere), să nu-i mai admirăm pe cei care propășesc prin tot felul de șmecherii, convinși fiind, însă, de dreapta lor credință... Să respingem, într-un cuvânt, păcatul.

Dacă nu ne vedem destul de bine pe noi, să privim la frații noștri greci și vom vedea ce înseamnă riscul unei ortodoxii declamative: O țară unde afirmarea Ortodoxiei este cea mai puternică, dar afectată de o corupție profundă.

Botezul este, da, opţional. Doar nu ne forţează nimeni...:)
Fericiţi cei care îl doresc şi îl primesc!
Fericiţi şi pruncii care primesc Botezul pentru că părinţii lor doresc o viaţă în Hristos pentru copil, cât mai devreme posibil.

Poftim: în lumea celor care cred că botezul NU e obligatoriu. Şi deci nici viaţa în Hristos.

Păi... nu e obligatorie nici viaţa în Hristos. Cum să fie obligatorie?

Fericiţi, însă, cei care aleg şi păstrează până în sfârşitul zilelor viaţa în Hristos! Că a lor este Împărăţia Cerurilor. AMIN+

Adrian, e si amuzant ce spui, tu ai fost ortodox si ai ales tocmai cultul care a facut aceste lucruri si imi spui ca eu as fi fost atras de asta. Chiar acum cateva zile spuneai ca BC s-ar apropia de crestinismul perfect. Deci incearca sa nu ma mai compari doar pe baza conceptiilor tale, te-ai gandit vreodata ca s-ar putea sa te si inseli si sa nu fie chiar adevarul ce crezi? Daca doresti sa arati ceva argumenteaza unde e gresit si unde e bine, dar nu doar pe baza perceptiilor tale, pentru ca sunt doar pareri pe care le are orice om, si nu toti cred adevarul. Si imi ei spune ca acolo e gresit sau nu e adevarat, pentru ca... si urmeaza argumentatia, nu doar parerea ta.

Userului Cezar i-am raspuns aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...9&postcount=95
Nu doresc sa imi pierd vremea cu alte mesaje pe aceeasi tema, cearta.

S-ar apropia de crestinismul perfect daca si numai daca renunta la spiritul hiperobedient si continua pe linia noua, de dupa Vatican II, de condamnare a aiurelilor criminale gen arderea pe rug de eretici. Sau cruciade, sau alt eidiotenii medievalist-totalitar-fantice. Cred ca ai observat; eu cind glumesc pe seama preocpuparii tale privind ecumenismul nu o fac agresiv/insultator. Pe mine, sincer, ma amuza stilul tau. Sincer, chiar te consider o persona agreabila. Cu vinatoarea ta de ecumenisti am ce am. Pe vremea javrelor de Papi fanatici, este exact spiritul difuzat in masse, care ajuta la persecutiile bolnavilor de la putere din Roma de atunci. Adica, tu ai ceva de catolic d erind, a carui credinta si evlavie sincere, dar hipertrofiate ajuta indidrect calaii. Nu sunt bolnav la cap sa urasc colegi de forum (cu exceptia unei singure persoane: neica geocentratul la minte).