În prealabil postat de ioanna (Post 487930)

În prealabil postat de Lucian008 (Post 488176)

Si asta se bazeaza pe ....? Concret ce fac?
Nu exista persoane care sa fi ajuns in Rai si copii in Iad? Ba da. Pentru ca exista liberul arbitru. Altfel am fi vorbit de o lume perfecta, ideala. Ca parintii crestini ar fi nascut sfinti si asa mai departe si toti am fi fost buni. Dar lucrurile sunt departe de a sta asa.

În prealabil postat de celestial_pottery (Post 488162)

http://www.ovrlnd.com/Universalism/U...yclopedia.html

http://christianspiritualism.org/dow...versalism.html

http://chriscarrollsmith.blogspot.ro...h-fathers.html

http://www.christianspiritualism.org...iversalism.htm

Cam despre asta este vorba, ca solutie intrezarita de mai multi ganditori, dinlauntrul si dinafara Bisericii, la aceasta problema dureroasa si profund umana.

În prealabil postat de ioanna (Post 488203)

Credeti ca diavolul este supus unui chin vesnic, neputand iesi din starea de nedeplina personalizare, neputandu-se imbogati (spiritual)?

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 487921)

Iată că m-am dus la culcare şi m-am şi trezit, însă răspunsul e tot cel pe care îl găsisem aseară:
N-aş putea fi fericit. Şi cred că nici Dumnezeu n-ar putea fi fericit cu nefericirea mea şi a altora („pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea...”). Şi această nefericire, durere a mea pentru ceilalţi ar fi mai mult decât orice rugăciune pentru ei şi o legătură între inima mea şi inima lor. Iar această legătură ar putea fi funia pe care ei să se cocoaţe, înainte de Judecata Universală, în Rai. Cel mai dureros pentru ei ar fi să-i uiţi, să-ţi întorci faţa, să-i renegi. Atunci s-ar prăbuşi în iadul deznădejdii.
Pe de altă parte, nici ceilalţi nu pot fi cu totul opaci. Nu cunosc pe nimeni care să se opună cu încrâncenare oricărei chemări a lui Dumnezeu. Poate nu se duce la biserică, dar poate Îi răspunde altfel. Nici nu cred că aş putea iubi pe cineva cu o inimă împietrită cu totul.
De aceea am speranţă pentru toţi.
Iadul şi raiul cred că pot fi cunoscute încă din viaţa asta, în sufletele noastre. Un suflet liniştit, împăcat cu Dumnezeu, pregustă Împărăţia, răspândind lumină în jurul lui. Cel stăpânit de păcatele, de egoismul lui, e neliniştit şi chinuit, aducând tulburare, răceală, întuneric în jur. Dacă el se învârtoşează în starea asta şi moare în ea, dacă nu mai are nicio licărire de pocăinţă sau de milă pentru cineva, în ea se va adânci, probabil, şi după moarte.
Dar, din nou, cred că nimeni nu poate fi atât de bolnav de moarte. Nici măcar de l-ar chema Stalin sau Hitler.
Însă încep să speculez, aşa că mă opresc aici, păstrând, cum am spus, speranţa.

În prealabil postat de MihaiG (Post 488208)

nu mai cred în ceea ce creştinismul (ortodox, catolic, protestant etc.) înţelege prin "diavol".

În prealabil postat de ioanna (Post 488213)