Este vorba probabil de o sănătoasă reacție de respingere față de ce este bolnav; de teama de contaminare, pe care o are orice ființă vie, care vrea să scoată în afara societății ei boala, moartea în ultimă instanță.

Creștinul nu vrea să-l alunge pe bolnav, ci să se vindece, după cum el însuși se vindecă și știe la ce Doctor să meargă. Dar neputându-l duce fără voia lui, încearcă măcar să nu lase boala să-i contamineze și pe ai săi.

Tu poți să consideri că nu e o boală (am în vedere sensul spiritual în primul rând). Dar Biserica nu poate considera altfel. Iar viața intimă n-are cum s-o reglementeze, chiar dacă ar face ea legea civilă; doar pe cea publică.

ba,reglementează.
tu ai voie să faci cu oricine, oricum?
nu! ci doar cum spune Biserica.

dar de Biserică ascult pentru că vreau. Sunt liber să ascult sau nu. Însă înțeleg că e normal să ascult eu de ea, nu ea de mine. E drept că în zilele noastre se întâmplă să asculte părinții de copii și să le spună ce vor ei să audă crezând că asta înseamnă să-i iubească.

De acord, insa aici discutam despre ceva aparte: homosexualitatea.
Cat priveste "psihopatul", aici e incurcatura mare. Astazi termenul nu mai este folosit, din pricina vaguitatii (ambiguitatii si slabei puteri discriminative a) lui si a multor probleme de diagnostic diferential si multe altele...
Un manual de diagnostic, european sau american, ar fi de mare folos celor care vor sa vada, sistematic, cum e cu tulburarile comportamentului/personalitatii, inclusiv cu acelea care au legatura cu (homo)sexualitatea.

As vrea sa mai fac o precizare, de fapt sa reamintesc un cuvant al unui parinte profesor de la Teologie, din Bucuresti. Parintele Coman sustinea, de cate ori venea vorba despre acest subiect, ca homosexualitatea (cel putin la persoana care a depasit copilaria mica, unde sexualitatea nu e diferentiata inca si unde jocurile erotice sunt frecvente, neavind conotatie morala/duhovniceasca ci fiind forme trecatoare ale curiozitatii, in fond cu greu condamnabile) este cea mai evidenta si mai grava forma a stricaciunii fiintei in ruptura sa de Dumnezeu. O maladie profunda, nu in sensul obisnuit al termenului de boala ci mai adinc, mergind pana in miezul fiintei. Poate doar alcoolismul si dependenta de droguri ar mai concura imbolnavirea aceasta profunda.
In ce ma priveste sunt cu totul de acord cu Parintele referitor la acest subiect. Consider ca homosexualitatea este in primul rand o problema teologica si abia apoi una medicala, psihologica, sociala etc.

Biserica nu impune, nu constrange, ci doar spune NU hotarat incercarii de a da viata raului/rautatii/mortii care se strecoara mereu in fiinta umana.
Arata drumul drept si ajuta pe cei care vor sa il urmeze.

Ca sunt unii care dicteaza si forteaza, asta e problema lor si a victimelor lor. Multe nenorociri produc ei, in primul rand indepartarea oamenilor din Biserica si slutirea celor pastoriti. Insa pe ansamblu cred tare ca Biserica ramane un Spital de insanatosire si indreptare a vietii noastre, un foc de la care se alimenteaza flacaruia iubirii autentice, nepervertite, iar de vrem si noi acest lucru cred ca ne gasim si salonul si patul potrivit pentru fiecare...:) Numai sa constientizam alienarea noastra si sa voim sa facem si noi ceva pentru vindecare si crestere. Asa cred ca stau lucrurile.

Daca dvs credeti ca in Roma sau Atena nu au existat homosexuali si nu s-a practicat sodomia atunci va felicit pentru lucul intai ocupat la proba naivitate.

poate au existat in Atena sau Roma... dar nu cred ca in proportii atat de mari ca in Sodoma si Gomora

Homosexualii in sine poate ca nu sunt atat de condamnat atat timp cat nu incearca sa iasa in evidenta, dar homosexualitatea ca fenomen politico-social, mai ales prin modul agresiv prin care se auto-promoveaza, infestand ca o boala toate nivelele societatii, ajungand sa atace pana si copiii de gradinita, este la ora actuala o problema mult mai mare decat homosexualitatea ca problema morala in sine.

Da, una lunecoasa tare.

Cred si eu non-stop pe forum mai rugineste omu' asa ca am crema, unguent, orice pentru dvs.