Săru mâna pentru injecţie, don doctor, chit că mi-aţi făcut-o greşit, la piciorul ăl de lemn.
Daţi buzunarul încoace acum, să vă pun bacşişul ăla de 2 euro, aşa cum ne-am înţeles.
Cum?, e prea puţin?... Sorry, familie mare, remuneraţie după buget... da lăsaţi, că mai aveţi şi alţi betegi la uşă.

În două luntri poate să însemne încercarea, posibilă până la un punct nu prea îndepărtat, de a sicroniza "ortodoxia" capitalistă cu ortodoxia bisericească.

Întrebarea din titlul topicului de referă la "a lua", deci aduce în discuţie postura de proprietar şi calitatea de creştin. A pretinde ceva, cuiva nu e atitudine creştină ori de unde a privi lucrurile. Poţi să ceri, să rogi dar nu se pretinzi ca şi cum cineva ar fi obligat să-ţi facă favoruri doar fiindcă este creştin.
Să nu uităm că există milostenii care stimulează apetitul patimilor beneficiarului, aşa cum s-a petrecut în exemplul Yasminei, iar practica milosteniei neasistate de înţelepciune sfârşeşte prin a fi în paguba duhovnicească a aproapelui.

Domnul a înmulţit pâini şi peşti pentru a rezolva o situaţie de criză acută, şi anume hrănirea celor care erau cu El într-un loc lipsit de posibilitatea procurării alimentelor "pe cale naturală". Dar n-a inaugurat cu această ocazie o fabrică de înmulţit pâini şi peşti, cu regim de funcţionare permanent. De altfel mulţimea a priceput că-i rost de pricopseală cu acest Iisus, de vreme ce dispune de o soluţie atât de lejeră pentru a îndestula lumea cu hrană.

Tu nu ai fi putut sa-i spui profesoarei ca nu este crestineste, dar constiinta ei, da. Daca era si ea mama, se putea gandi ca daca muncesti inseamna ca nu stai prea bine cu banii si ca esti nevoita sa te imparti in atatea parti (scoala, munca, meditatii). Omul nu este obligat sa fie generos, nobil, altruist, dar poate sa fie (daca vrea).

Am avut in trecut o colaborare cu o doamna profesoara de romana, o persoana cu totul deosebita de la care am invatat mult. Dansa era diriginta la o clasa si ne-am intalnit (cu ea si cu copiii) sa mergem impreuna la o activitate culturala. Venise de acasa cu cozonac si cutit si le impartea elevilor cozonac. Imi spunea ca o sa vad si eu cand o sa fiu mama, o sa am alta intelegere fata de elevi, ei ii pasa si daca acesti copii stau nemancati (erau dupa ore). M-a impresionat mult gestul, am vazut in el multa dragoste si bunatate.

Depinde cum percepem cele doua categorii.

Cam in ideea asta a pornit topicul si au fost cativa care sa tina isonul la ideea asta.

Corect.
De asta facerea de bine este uneori o indeletnicire periculoasa.

Nu esti singurul care nu pricepe...?!
Nici eu nu realizez care este "drama"aici? Locuim acolo unde ne permitem,intr-o zona de lux sau intr-una mai marginasa,poate si in provincie,de ce nu?
La fel,la magazine cumparam articolele sau produsele pe care ni le permitem,fara sa insultam firmele mari de designeri ca pretind sume astronomice.

Ca sa raspund intrebarii topicului,a inchiria este si asta o indeletnicire cinstita si nu vad de ce nu este crestineasca.

Nici un om cat de cat echilibrat nu accepta sa plateasca jumatate de salariu pe chirie ci ajunge la un compromis de genul mai cauta colegi de apartament sau cauta alt apartament,intr-o alta zona.
Este foarte simplu,nu foarte complicat.

In aceasta indeletnicire,nu proprietarul isi alege chiriasul,ci viceversa.Daca chiriasul accepta pretul si bate palma cum poate fi problema de constiinta a proprietarului ca ii ia cu nerusinare banii care nu-I are?

Problema prietenei dvs este ca a acceptat sa plateasca o suma prea mare pentru bugetul ei dar totusi s-a inhamat la acest proiect fara a-si face socotelile dinainte.Nici acum nu este prea tarziu sa se mute si sa caute ceva pt bugetul dumneaei;dar sa spunem ca nu este crestineste sa inchiriezi,este prea mult.

Cumva traim intr-o perioada a emotiilor religioase,a seductiei teologice,a ofertelor tentante de schimbare a perceptiei pe baza impulsului.Toate acestea avandu-l pe om in centru,nu pe Dumnezeu.Poate din cauza ca miezul tare al credintei,Evanghelia,a fost diluata pana la nivelul unor reprezentatii cu public,strain in marea majoritate de ea si straini intre ei.Daca m-as arunca,pentru linistea mea pamanteasca,cu capul inainte in asa ceva atunci da,iti dau dreptate,as fi mai bolnav decat sunt.Insa cred cu tarie ca promisiunile lui Dumnezeu prin Fiul Sau vor implini si ca implinirea lor,desi nu intelegem adesea cum,va urma drumul hotarat de EL.Nu este un drum usor si nu toti vom ajunge la capatul calatoriei prin pustiu,precum evreii.Dar visez cu ochii deschisi,stiind ca asa va fi,ca intr-o zi un cer nou si un pamant nou vor fi,indiferent cum intelegem asta.Si singurul drum pana acolo,desi eu s-ar putea sa nu ajung pe el pana la final,este asa cum a trait EL.Paradoxal implinirea drumului de catre EL da dreptul la visare,prin credinta,chiar si unor ologi ca mine.

Chiar daca nu aveam decat 18 ani,nu am putut decat s-o compatimesc si pe aceasta profesoara.
Singura,proaspat divortata,cu un salariu de profesor,abia isi putea purta de grija.
Mi-a dat de inteles de multe ori ca meditatiile nu sunt o alegere,fiind fortata ca timpul liber sa si-l petreaca tot cu lectii si elevi.
Eu ii ocupam dupa-amiaza de sambata si alte seri din saptamana,ajungeam acasa si la 11 noaptea.

Imi este foarte clar si acum ca daca ar fi avut un venit mai solid nu-si mai ocupa timpul liber cu noi.
Amandoua eram de compatimit.Nu exista nimeni invingator in situatia asta,amandoua pierdeam ceva-eu banii,dansa timpul,amandoua castigam ceva eu -cunostiintele,dansa-banii.

Toate aceste lectii dure mi-au fost foarte folositoare pentru a deveni o persoana responsabila si matura,adica exact opusul persoanelor imature si iresponsabile care nu-si pot purta de grija.

Cu un salariu de profesor...muncea din greu facand aceste meditatii, cel mai probabil sa-si poata plati chiria care ii depasea cu mult salariul si sa reuseasca sa supravietuiasca. Lantul slabiciunilor...

Oricat ai trage spuza pe turta asta, tot nu se coace.
De ce fuga asta de realitate?

Am cautat altul dar era de negasit, dar am zis ca poate poate..

Cam ca in bancul ala.. nu erau 2 erau (cam) 20 si nu i-ai dat ci i-ai luat, asa ca mai usor cu polologhia supravirtutilor omenesti, inapoi la bazele evanghelice, sa incepem cu inceputul: smerenie, smerenie, smerenie, smerenie..