Era doar o metafora, stai linistit, o formula de stil. Poate intr-adevar traiesc si eu cu niscaiva iluzii, dar nu mai multe ca restul lumii... (care nu realizeaza in ce mare ra... se afla si ca merge pe o directie gresita, sperand sa iasa la liman, dar de fapt mai rau se infunda, probabl la fel facem si noi dar e mai greu sa ne dam seama).
In caz ca nu ai observat, marea majoritate a semenilor nostri sunt cazuti de fapt intr-o mare apostazie, fara ca macar sa isi dea seama. Fac greseli de judecata si apoi in loc sa se intoarca sa o ia dde la inceput, incearca sa o dreaga, in speranta ca poate nu se va observa. Traiesc intr-o mare minciuna pe care au ajuns chiar si ei sa o creada, sau fac eforturi in acest sens. In felul asta ar putea cand vor ajunge la judecata sa afirme "nu am stiut; asa am crezut ca e bine, asa mi s-a spus"; " daca eu am facut eforturi sa uit sau sa neg ca am facut pacate, poate si Dumnezeu ma crede, ca doar El ne-a facut asa"(imperfecti, supusi greselii). Toti ticalosii spun "Dumnezeu e bun si iarta pe toata lumea, o sa ne ierte si pe noi" (cu alte cuvinte noi astialalti care ne abtinem sa nu facem rele suntem niste fraieri). In fine, e posibil ca pe acestia 'saraci cu duhul' chiar sa ii creada. pe noi insa cei care am stiut ca nue bine ceea ce facem si totusi am facut, e alta treaba.
Si cum spuneam, majoritatea lumii nu beneficiaza de consilere si tratament pentru marea paranoie si inselare in care se afla si se straduie sa se mentina (realitatea ar fii prea crunta).

Nu cred ca se poate face intre un om sau oameni in general si Dumnezeu; intr-adevar exista pericolul idolatriei, care se intalneste frecvent intre oameni, dar nu e in cazul nostru. Oamenii coopereaza, fraternizeaza, colaborareaza, "concubineaza' de multe ori, dar asta n-are a face cu idolatria. De cele mai multe ori tb doar sa "work together", asa cum putem, cu calitati, cu defecte...

@anita, multumesc de sfat.

"leac pt dragoste" e ceva greu de gasit, pt ca e impotriva firii; dragostea e un sentiment dumnezeiesc, sa te opui lui ar fi o incalcare a unei porunci dumnezeiesti, ar insemna sa iti impietresti inima (cum se intampla de obicei). Faptul ca dragostea poate fii pervertita (mai ales atunci cand e unidirectionala si neimpartasita) si din ea deriva patimi si pofte, obsesii, manii, asta e o alta problema, tot atat de greu de tratat, si are drept rezultat ori trecerea la o alta obsesie, ori impietrirea de care am mai spus.
Sa iubesti curat, nepatimas, asta cere ori inocenta, ori mult exercitiu spiritual ca sa o recapeti, dupa ce ti-ai pierdut-o sau ti-a fost brutal indepartata. Majoritatea confundam iubirea cu necesitatea de a completa ceva ce ne lipseste, chiar propria iubire de sine pierduta, de multe ori. Deci practic tu nu te indragostesti de o alta persoana ci o vezi ca pe o oportunitate de a fii iubit/a , ca celalalt sa-ti dea ceva ce iti lipseste sau ti-ai pierdut. Asta fac multi, si nu sunt din pacate consiliati pentru asta ci sunt liberi printre noi.
Nu ati observat (cei singuri mai degraba) ca de multe ori ai nevoie de un suport, te apropii de cineva, preferabil de sex opus, si aparent dispus sa ti-l ofere, apoi ulterior constati ca personajul, daca nu e dus la biserica, iti propune o treaba fara obligatii, iar daca este (ori conformist, ori efectiv indisponibil) , iti spune ca nu e interesat de asa ceva (chiar dc nu i-ai propus) si/sau da bir cu fugitii? By the way, ca tot veni vorba, de ce aveti voi barbatii impresia ca stiti voi mai bine, "ghiciti" care sunt intentiile noastre ascunse si ce ne dorim, chiar aveti impresia ca stiti mai bine decat noi? sau va e frica de propriile voastre slabiciuni?

Am o vecina, peste 60 de ani, pe care sotul ei tot timpul, de zeci de ani, o jigneste si o umileste, si culmea chiar e o femeie harnica si intreprinzatoare. iar cand batranul isi cere drepturile conjugale (inca!) spune ca ea nu mai simte nici o placere pt ca (pe langa varsta) nu poate uita si trece peste jignirile si vorbele urate ale lui. Chiar daca el ii spune 'cand vii in pat uita tot", chiar daca atunci se schimba si-i vorbeste frumos, zice ca s-a prins ca sunt doar vorbe in vant, ca se preface, si ca nu asta e realitatea... (culmea, eu inca il mai cred, pe al meu, cateodata, ca e sincer cand imi vb frumos, iar cand ma jigneste vb la nervi...insa am observat alt aspect: dragalasenie maxima, vorbe dulci, etc, pana i se implinesc dorintele, iar in secunda doi, cand se da jos din pat, observa ceva in neregula, nepus la locul lui, si redevine cel dinainte )

Chiar daca majoritatea traiesc in apostazie ,asta nu e un motiv sa traim si noi asa
Mai ales ca Hristos ne vrea pe toti mantuiti.
De ce sa refuzam noi darurile vesnice pt o comoditate de moment ?
Hristos ne va judeca mai aspru pe noi ,cei care am stiut , decat pe cei care nu au avut habar
A spus cam asa "daca nu ati fi stiut vina nu ati fi avut"
Incearcati sa va rugati mai mult ,adica o perioada mai indelungata ,dimineata un acatist al Maicii Domnului si seara Paraclisul si veti vedea daca mai acceptati atat de usor aceasta situatie.
Doamne ajuta !

Daca vrei sa re-iterezi vechea problema "ca uite altii care sunt casatoriti si se inteleg mult mai rau", ei bine faptul ca sunt casatoriti face o diferenta majora, zic eu, in ceea ce priveste obligatiile si responsabilitatile, arata macar un minim de angajare care toate dulcegariile si manipularile "dragostoase" nu o pot inlocui.
Ca sa nu mai vorbim de har, binecuvantare.
Una este rugaciunea sotiei pentru sotul sau (sau invers) si alta rugaciunea concubinei pentru cel cu care traieste in pacat ca Dumnezeu sa faca sa mearga pacatul bine?
Ca de adus la credinta un mare necredincios in timp ce tu insuti faci faptele necredintei (pacatul), mai greu, ca har nu prea, abordare logica/filosofica nu ca ne e frica sa nu se isterizeze si mai tare, asadar?

Citeste si tu vietile sfintilor, au fost unii care au trait in concubinaj si s-au convertit, de obicei unul la inceput si pe urma si celalat (celelalte - era unul care avea doua concubine chiar) a(u) fost convins(e) sa se intoarca la credinta.
Insa se pare ca au fost doua conditii:

1. se iubeau cu adevarat (cat era omeneste posibil la nivelul lor de intelegere, fara Dumnezeu) - stiu ca si tu ai impresia ca exista asa ceva intre voi dar din ce ai povestit eu cred ca mai degraba sunt multe iluzii de partea ta, convenienta de partea lui.
Cred ca stii de expresia "de ce sa cumperi vaca daca laptele e gratis?".
Cu alte cuvinte, avand din partea ta toate beneficiile casatoriei + posibilitatea sa-si schimbe usor si fara bataie de cap optiunea mai tarziu, de ce s-ar casatori cu tine?
Practic tu esti cea care il incurajezi in directia asta.

2. cel care s-a convertit primul s-a convertit profund, autentic, a rupt orice legatura cu pacatul si a refuzat orice compromis. Ar fi putut fi crestin de convenienta, sa creada in Hristos si sa continue cu pacatul dar ghici ce? S-ar mai fi convertit si celalat? Indoielnic. In cel mai "fericit" caz ar fi fost ambii niste credinciosi de convenienta.
Cum de altfel se intampla, de multe ori.

Si tu de ce tii sa cazi in aceasta categorie?

Pai si ce te face sa crezi ca starea asta de lucruri e normala?

La 60 ani, casatorita si cu altele pe cap (casa, copii, nepoti, etc.), cam greu sa faci o alta alegere.
In plus, este o femeie credincioasa? Il suporta jertfelnic, in numele credintei, sau din comoditate?

Tu nu esti nici macar casatorita, gandesti cumva masochist ca doar atata meriti si crezi ca facand sacrificii totale, inclusiv credinta si morala crestina, il vei schimba cumva?

Sacrificii poate si trebuie sa faca omul pentru binele aproapelui sau, si Dumnezeu binecuvanteaza asta, dar pana la credinta si morala, cand le sacrifici pe astea, deja nu mai e bine si nici binecuvantare, din acel moment cel cazut il trage si pe celalat dupa el iar credinta deja nu mai e ce ar trebui sa fie, nu mai este mantuitoare, nici pentru sine nici pentru cel de langa tine.

Ce pui mai presus de Dumnezeu si morala crestina devine un dumnezeu care ia locul lui Dumnezeu, teoria nu e grea de inteles, practica e mai dificila.

Destul de bine descrisa situatia, tu unde te plasezi in raprot cu problema asta?

Nu prea e in firea femeii sa propuna si de obicei cand o face o face cu rezultate cam nefericite din pacate pentru ca barbatul daca ar fi fost interesat ar fi remarcat-o el, i-ar fi propus el, etc.

La ce te referi?

Habar n-am. Nu m-am gandit. La prima vedere mi-e greu sa-mi dau seama, dar o sa mai incerc.

Majoritatea barbatilor sustin ca li s-au facut asemenea propuneri din partea femeilor; unii sustin ca intr-adevar au fost dezgustati si au refuzat, altii poate s-au inhibat, dar multi insa au profitat de situatie, lasand jena la o parte, si poate s-au simtit si bine si au apelat si ei la randul lor la serviciile persoanei respective, chiar daca in fata lumii au vorbit-o de rau...



[quote=AlinB;539433
La ce te referi?[/QUOTE]

La ce ma refer? speram sa fie doar o iluzie, dar din pacate nu e. Foarte multi baieti sau chiar barbati, daca ii putem numi asa, au cvasipermanent impresia ca daca o fata sau femeie ii abordeaza in vreo oarecare problema ( i se strica masina, calculatorul, i se imbolnaveste catelul, o bate/inseala barba-su, etc), e posibil doritoare de sex...
( ceea ce confunda insa barbatii de multe ori este ca nevoia de sex a femeii nu e intodeauna asa intrinseca ca a barbatului; ci mai degraba ea isi cauta un potential partener care sa ii fie alaturi in mai multe scopuri: sa o protejeze, sa o intretina, sa-i ofere un adapost, etc; doar urmarea fiziologica a sexului este nasterea de copii, si asta e scris in genele noastre, insa se pare ca femeile inca constientizeaza asta mai bine ca barbatii, care nu asociaza neaparat implicarea intr-o relatie sexuala cu eventualele urmari, respectiv casnicia si nasterea de copii)

In alte situatii mai intra in functiune mecanismul de care s-a scris mai sus, de a incerca sa compensezi o pierdere prin altceva, preferabil ceva cu potential de a-ti face placere (ori te duci la cofetarie, ori te duci la carciuma, la pacanele, la shopping, ori barbatii se mai duc la baruri de streaptease, asa si unele femei incearca sa se consoleze in bratele unui barbat).

Insa nu e obligatoriu ca asta sa se intample in orice situatie: foarte probabil ca victima sa vrea doar sa-i repari masina, sau telefonul, sau sa o duci undeva cu masina, sau sa o consiliezi intr-o problema sentimentala...desi n-ar trebui nimeni nici sa ceara nici sa accepte asa ceva, decat daca e specialist in astfel de probleme, pentru ca e prea interpretabil si cu risc de implicare, empatizare, etc .
Posibil sa-ti amintesti ca ai fost si tu in situatii similare, sa ti se trezeasca niste resentimente, si sa nu mai poti judeca obiectiv situatia; sau posibil sa-ti amintesti ca candva, in trecut, ai mai incercat sa consiliezi pe cineva si te-ai trezit luat de val, intr-o ipostaza sau chiar relatie nepotrivita, cu persoana respectiva, iar apoi lucrurile nu au evoluat bine...
De aceea multi fug si se feresc cand vine vorba sa ajute pe cineva, mai ales daca e o persoana de sex opus.

Morala 'comunista' careia i se supun cei din generatia parintilor nostri, are cateva puncte comune cu cea crestina. Femeia trebuie sa respecte, sa se supuna barbatului, etc, daca divortai erai considerata "...", era greu sa-ti cresti copiii singura, si erai nevoit asa accepti cat mai rapid o a doua casatorie, fara sa stai prea mult pe ganduri si sa ai pretentii, ca deja erai sub anatema societatii ca femeie divortata si cu copil, cine te lua iti facea o mare favoare si trebuia sa inchizi ochii... iar barbatul care o facea era de obicei ranit la randul lui, respins de vreo mare iubire sau intr-o relatie nepotrivita, etc, deci si el considera ca face un compromis.
Multe lucruri se faceau si inca se fac de ochii si gura lumii, si atunci si acum... Nu e frumos sa vorbesc despre problemele altora, insa uneri e strigator la cer cum poate reaua credinta a unora sa influenteze pe altii care saracii au potential de oameni buni, si ce framantari le poate crea acestora, si totusi e uimitor cum victimele reusesc sa nu se schimbe si sa-si pastreze principiile sanatoase, cel putin mare parte din ele...

Am mai zis asta, dar cu siguranta cea mai mare problema a societatii contemporane este ca omul (care mai crede in Dumnezeu) incearca sa si-l adapteze pe Dumnezeu la el. Altfel zis, nu imi convine ce spune invatatura Bisericii spun fie ca nu e buna, fie ca este depasita, fie o interpretez cum imi convine mie. Deci omul isi "face" credinta, nu "invata" credinta adevarata.

Dupa invatatura Bisericii nu era cuvie? Ba da. Deci Dumnezeu binecuvanteaza desfranarea?
Ce usor ne este sa ne ascundem in spatele "iubirii".

Tot asa si protestanti argumenteaza (si mai nou unii ortodocsi) "Eu cred in sinea mea, nu am nevoie de popa si de mers la biserica".
Dar oare, la fel, nu pot argumenta si homosexualii? Ca si ei spun ca se iubesc. Or sa reclame si ei binecuvantarea lui Dumnezeu.