Nu cred ca voi putea vreodata sa vad tatuajul altfel decat ca o mutilare a chipului lui Dumnezeu din om, o manifestare a singuratatii si plictiselii persoanei in cauza, a lipsei unui sistem de valori bine pus la punct, etc.

Cu toate acestea, imi vine in minte intrebarea: Daca un om plin de tatuaje se converteste, in inima lui, si vine la Biserica, spre a vorbi cu preotul, spre a cauta insetat pe Dumnezeu, cum l'am primi? Cum l'ar primi preotul? Cum l'ar primi babele? Cum l'am primi noi insine? Cum l'am privit? S'ar simti oare iubit si ar fi oare primit cu bucuria intoarcerii fiului risipitor. Adesea suntem "Fiul cel Mare", care ne mahnim profund pentru bucuria lui Hristos si a altora pentru intoarcerea unui om pierdut, a unui tatuat, puscarias, pedofil, etc.

Oare o eroare de moment sa stigmatizeze pe viata un om?
Doar spunem adesea "pacatele tineretilor si ale nestiintei mele, nu le pomeni, Doamne".

Intr-adevar nu conteaza daca te-ai tatuat inainte daca acum vrei sa te pocaiesti. Dumnezeu cauta la inima ta. Sa ai tu inima de pocainta si o sa fie mare sarbatoare in cer pentru tine, pentru ca te-ai intors la pocainta.
In ce priveste barba, am citit undeva in Vechiul Testament ca nu trebuie nici macar sa ti-o tunzi cumva (cu model adica) ci doar eventual sa ti-o tai cand devine prea lunga - am conchis eu. Dar pana la urma ramane la latitudinea credintei fiecaruia. Deci, cu cat ai mai multa credinta, cu atat mai neindurator cu tine insuti esti la aceste detalii. Noi care traim in lume ne comportam ca si ceilalti (nepracticanti, necunoscatori ai Sfintelor Scripturi), adica ne radem. Mai tarziu, pe masura ce creste in noi credinta, o sa ne lasam si barba. Dar o sa fie una mica, mai mult ca sa ne impacam cu constiinta decat una din convingere. Daca insa o sa devenim cu adevarat credinciosi atunci n-o sa ne mai intereseze ca nu ne place lumea si o sa ne lasam o barba de toata frumusetea. N-o sa ne mai placa lumea din jur asa, dar o sa fim cu inima impacata ca asa suntem dupa modelul lui Hristos si al Sfintilor Sai.
O sa fim multumiti doar cu dragostea lui Hristos. Altceva nu ne va mai trebui.

voiam sa zic si eu ceva... da pe siteul asta nu poti sa iti expui punctul de vedere pt ca ori esti dat afara ori esti considerat fiu al satanei... in fine... daca vrea cineva sa vorbeasca si sa ma asculte : Y!M ID: tdohrgnr

Dar daca tatuajul e religios? Daca vreau sa'mi scriu pe mana urmatorul verset:

Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Matei (16;26)

Tot e pacat?

Sa ne imaginam o intamplare. Tu iti iei o masina noua. Un golan iti scrie pe usa soferului ceva obscen.
Trec si eu pe langa masina, vad ce scrie pe usa soferului, iau un cui si scriu pe usa din spate:
"Iarta'l pe acela, nu si'a dat seama ce face!" Am scris un cuvant bun, nimic urat sau rau.

Te'ai bucura de cuvantul meu bun ?

Normal ca nu! Dar cateodata uitam de Dumnezeu. Ba cu munca, cu prietenii, cu banii si asa uiti. Si seara iti aduci aminte cand te rogi si te doare in suflet.
Asa daca vezi versetul... iti aduci aminte de Dumnezeu in clipa cand te-ai uitat!

Dar in concluzie ai dreptate!

Are Domnul gria sa iti aduca aminte ca exista. Scapi dintr'un accident, gasesti mancare in fiecare zi, ai somn noaptea, te suna un prieten si te bucura, ai minte intreaga si pricepi lucrurile, vezi un preot, auzi ceva despre Biserica, un sfant, o sarbatoare, o carte sau Sfanta Scriptura.

Tot timpul Domnul ne aduce aminte de El, doar ca noi nu luam aminte.
Crede'ma, atat s'ar obisnui omul cu acel tatuaj, incat aproape ar si uita de el.

Am multe icoane in camera, insa asta nu ma impiedica sa fiu plin de manie si sa judec mult, chiar in camera mea fiind.

In Biblie se spune foarte clar: trupul omului este templu al Duhului Sfant si daca cineva va indrazni sa-l strice si Dumnezeu il va strica pe el.

Iadul e pavat cu intentii bune - asa era o vorba.
ortodox4life si windorin au avut cele mai reale, logice si dupa logica umana si din punct de vedere religios raspunsuri. Deci nu mai are rost sa comentez prea mult subiectul.
Nu stiu de ce multi au inteles ca cel tatuat este considerat pierdut. Sunt de parere ca "tatuajul este un pacat" si foarte adevarat ca "este o portita" pentru alte patimi. Si cel care se tatueaza are sanse mai mari sa fie pierdut, cred ca asta era ideea (indiferent care ar fi mesajul tatuajului).
Treaba cu "MAMA" ca tatuaj intr-o inima... pai cred ca in inima trebuie sa stea Hristos, cand pui orice altceva mai presus nu mai esti pe calea cea buna.
Ideea cu versetul... e deja explicata, adaug numai mici completari: te poate duce la nepasara, considerand ca ai un "ajutor" sa-ti aduca aminte de Dumnezeu si vei depune mai putin efort sa te apropii singur. Poate duce la mandrie, expunandu-ti dorinta ta de a fi cu gandul la Dumnezeu in felul asta crezand ca ai o usoara superioritate. Omul are deja toate armele de mantuire numai sa le foloseasca pe toate si cat mai des posibil.
Cred ca oricine vrea un tatuaj, sa se gandeasca nu numai la primul gand ci la mai multe posibilitati ce pot decurge din asta. Normal ca un tatuat daca se va intoarce complet catre Dumnezeu va fi iertat, dar va avea mult de lucru. Si asa suntem destul de slabi, nu e nevoie sa ne luam inca mai multa munca.

Arta tatuajelor
 

Ce spune religia si biserica despre "arta tatuajelor" ? Unii isi fac tatuaje pentru a parea mai "cool", altii sunt pasionati de arta asta sau isi fac tatuaje simbolistice(religioase in general). E ceva "imoral" in asta ? Sau exista ceva scris ? ...
Multumesc