Locul copilariei
 

Cine nu-si aduce aminte de copilarie si locurile ei?Pana si ce mai rai dintre noi constata cate-odata ca au fost copii.

Tocmai de aceea am deshis acest topic! Sunt un om pacatos şi rau,dar ma străduiesc să pun început de pocăinţă pentru a putea să-mi curăţ măcar puţin, haina sufletului de mizeria ce o are pe ea din vremea cănd m-am tăvălit prin noroaiele vieţii .
Copilăria este nevinovată dar începutul tuturor pacatelor tot acolo este!

Din copilaria mea

Mult timp am invatat dimineata, doar in clasa a VII a, a X a si a XI a trebuia sa merg dupa amiaza la scoala. Cand invatam dimineata ma trezeam foarte greu, cand invatam dupa amiaza ma trezeam odihnit pe deplin, dar mai avem doar o ora de a-mi face temele. Dimineata plecam pe la ora 6.40, ca la 7.00 trebuia sa fiu prezent in clasa - se canta "Trei culori cunosc pe lume..." Cand aveam orele dupa amiaza, plecam pe la 11.40, uneori, in fuga, pe la 11.50 (cand la radio se vorbea de "cotele apelor"), insa, de cele mai multe ori intarziam. Gaseam cate ceva pe drum care sa-mi atraga atentia.

Dimineata eram lipsit de viata, probabil ca doream sa dorm mai mult. Pe drum la acea ora era multa forfota. Mergeau oamenii la serviciu. Se lucra in schimburi. Doamne ce isi mai povesteau unii altora pe drum. Stau si ma gandesc ce s-ar fi intamplat cu mine daca faceam naveta? Cu siguranta nu as fi coborat unde trebuie.

Dupa amiaza, plecam odihnit si mancat cum se cuvine. Acum nu mai mancam in fuga. Dar nu mergeam pe drum linistit. Imi era teama sa nu ma asculte la materiile la care nu ma pregatisem. Ca intr-o ora, ce puteam sa fac? Ma uitam pe orar si imi "citeam" soarta: astazi ma va asculta la materia X, la asta trebuie sa invat. Nu va spun de cate ori am dat gres in "citire".

Voi reveni, poate copilul din mine nu va muri niciodata.

Dar, cum toate lucrurile bune şi frumoase au un sfârşit iată că şi vacanţele noastre în acest colţ de rai aveau să se sfârşească brusc şi fără putinţă de întoarcere.
A plouat mult în anul acela,au fost inundaţii în toată Moldova,iar în oraşul meu oamenii şi-au pierdut toată agonoseala de-o viaţă căci apele au dus cu ele şi case şi aminale şi amintiri.
Eram în clasa întâia sau a doua şi când vedeam că nu se mai opresc ploile o întrebam mereu pe mama:
-Mămici,oare în vara asta mai mergem la ţară? Mama stia ceva căci ne privea tristă şi ne răspundea:
-Lasă că vedem noi poate se vor opri ploile şi vom merge.
Veşti nu aveam căci pe atunci nu erau telfoane mobile iar scrisorile ajungeau greu.
Mai erau câteva zile până la terminarea şcolii şi număram ceasurile arzând de nerăbdare să vină vacanţa.Ploile s-au oprit,iar soarele a început s-şi facă treaba reparând stricăciunile făcute de ploi.Eram aproape sigure că vom pertrece vacanţa la ţară.
Dar,speranţele s-au risipit când am primit o carte poştală în care mătuşa ne spunea că în urma ploilor au fost alunecări de teren,casa a luat-o la vale şi s-a dărâmat,copacii din livadă au fost şi ei mutaţi din loc...
Eu am plâns mult căci tare îmi era dor de locul acela şi nu puteam să mă obişnuiesc cu gândul că nu voi mai vedea niciodată casa bunicii cu mărul uriaş din faţa casei,cu grădina de flori,cu prispa frumos lipită în prag de sărbători şi cu batătura din faţa casei unde creştea troscot mătăsos pe care alergam desculţe!
Peste câteva zile tata,ne-a urcat în motocicletă şi am mers să vada cu ce le poate ajuta pe cele două femei.
Aveam inima grea dar tot speram că lucrurile nu stau chiar atât de prost.
Am ajuns pe la vremea prânzului căci plecasem de dimineaţă pentru a avea timp să ne întoarcem până seara.
Toată grădina era ca o mare cu valuri vrezi,o privelişte dezolantă ca şi cum cineva,o mână uriaşă ar fi stricat un joc de copii.
Un nod căt pumnul mi s-a pus în gât şi am înţeles pentru prima oară în viaţă că nimic nu este vesnic.
În mai puţin de un an şi-au încropit o gospodărie mai modernă decât cea dinainte şi-ai pus şi curent electric dar,nimic nu mai semăna cu locul acela
mirific de până atunci iar dorinţa fierbinte de a mă întoarce mereu şi mereu acolo a dispărut ca şi cum ploile au luat cu ele anii cei mai frumoşi ai copilăriei I
Inima mea însă tot mai păstrează un strop de lumină din Raiul în care am fost!

Doamne ajuta!
 

Draga Dorina, am urmarit in continuare episoadele din copilaria ta la tara. acest episod m-a marcat vazand cata tristete si cate jale au produs acele inundatii prin toate locurile unde au trecut apele involburate, luand cu ele tot ce intalneau in cale. Ai reusit sa-mi transmiti o unda de tristete care nu te-a parasit nici acum dupa atatia ani. Totusi in sufletul tau, vor ramane vii aceste amintiri care nu ti le poate lua nimeni. Multa sanatate intregii famili, cu mult drag,icamilin

http://www.youtube.com/watch?v=pRHAt...eature=related

O melodie superba a lui Nicu Wagner despre copilarie.E cam trista ,mi-au dat lacrimile.

Minunată melodie Alin.Mulţumiri.

Voi încerca să continui...

Mă chinui să postez un ataşament şi nu prea reuşesc.Voi încerca din nou.

La oraş
 

...
mesaj şters