Bataia nu este buna in sine, insa data la vreme (in copilarie, din dragoste) aceasta poate naste roade bogate. Solomon zice: "Cine'si iubeste odrasla, nu'si cruta varga." Cu masura, aceasta este spre zidirea unui om asezat si cu dragoste de oameni. Tot asa vad eu si suferinta, ca o bataita ingaduita de Dumnezeu copiilor Sai celor neascultatori. Foarte frumos ni se arata aceasta si in Epistola catre Evrei, doar ca noi am cam uitat cele scrise in ea.

"Si ati uitat indemnul care va graieste ca unor fii: "Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu te descuraja, cand esti mustrat de El. Caci pe cine il iubeste Domnul il cearta, si biciuieste pe tot fiul pe care il primeste". Rabdati spre inteleptire, Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de fii. Caci care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste? Iar daca sunteti fara de certare, de care toti au parte, atunci sunteti fii nelegitimi si nu fii adevarati. Apoi daca am avut pe parintii nostri dupa trup, care sa ne certe, si ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atat mai vartos Tatalui duhurilor, ca sa avem viata? Pentru ca ei, precum gaseau cu cale, ne pedepseau pentru putine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca sa ne impartasim de sfintenia Lui. Orice mustrare, la inceput, nu pare ca e de bucurie, ci de intristare, dar mai pe urma da celor incercati cu ea roada pasnica a dreptatii." (Evrei 12, 5-11)

Eu cred ca suferinta scoate adevaratu om din noi, de cele mai multe ori omu din noi fiind unu rau, plin de invidie si razbunare. Ca pentru sfinti suferinta era un instrument care-i slefuia si mai bine e cu totu alta treaba, ei traiau altfel si aveau o alta mentalitate decat noi.

Exista foarte multe modalitati de raportare la realitatea suferintei si a mortii. Doua mi-au atras atentia. Unii vad moartea doar ca pe o cale de a pune capat suferintei din aceasta lume, pierzand din vedere ca suferinta nu sfarseste intotdeauna odata cu moartea.

Pentru altii, suferinta este pierderea Duhului Sfant prin pacat, iar moartea doar o trecere, o cale ce prilejuieste impartasirea si mai deplina cu Hristos. Acestia nu uita niciodata ca Hristos a suferit moarte pe cruce, pentru ca vesnicia la care sunt chemati, sa nu fie una a suferintei.

Suferinta nu ne face nici mai buni, nici mai rai, asta e clar.

Bolile si durerile Dreptului Iov nu l'au impiedicat sa ramana bun, bolile si durerile impratului Irod nu l'au ajutat sa se intoarca spre cele bune. Vedem astfel ca fiecare a ramas in ale sale, cel bun a ramas bun, iar cel rau a ramas rau.

Exista insa si fericite cazuri in care suferinta indreapta spre Dumnezeu.
Fiul Risipitor a priceput ce facea, si'a venit in fire si s'a intors la Tatal sau.

Daca vedem suferinta drept dragoste si dreptate a lui Dumnezeu, ea devine mantuitoare.
Orice am face, sa ne ferim de intrebarea: "De ce mie?"

Daca nu suntem capabil sa ne schimbam din iubire pentru Hristos, cu atat mai putin vom reusi prin suferinta. Sa fim sinceri..foarte putini sunt cei care multumesc din toata inima atunci cand sufera..si mai putini sunt cei se se folosesc de ea. Durerea trupeasca in general naste genul de intrebare; Doamne Tu existi?? Si El iti dovedeste ca DA, prin usurarea durerilor...problema e ce faci dupa..Uiti pana la urmatoarea boala sau cauti cu fiecare rasuflare sa multumesti? Sunt la randul meu un om ce sufera dar nu cutez a spune ca durerea trupeasca mi-a inmuiat cumva inima.. De aceea spun mereu, vorbesc vorbe..adevarul e altul.. il stim doar noi si Hristos. Aici, pe forum e mai simplu sa fii invatator decat invatacel..

Apropos de Fiul risipitor! După ce s-a înapoiat şi a recunoscut cât a greşit crezi oare că a fost scutit de suferinţă? Nicidecum!Şi despre aceasta aflăm chiar din evanghelia respectivă căci şi neacceptarea iertării şi a bunătăţii de care Tatăl dă dovadă de către cei care nu i-au ieşit din cuvânt, este generatoare de suferinţe greu de imaginat! Căci Dumnezeu este drept "...şi nu se mânie în fiecare zi" dar noi oamenii unii cu alţii cum suntem?

Ideea e simpla: cand suntem sanatosi si ne simtim bine, vorbim cu usurinta despre boli si suferinta si am crede ca suntem in stare sa suportam pentru credinta si Hristos, ceea ce e total fals, cel putin pentru mine. Dar daca ar da o boala in noi pe bune, ia sa vezi cum se schimba tot omu si spune ca gata gata nu mai vrea durere ca durerea-i naspa si nu se poate suporta. A, ce spune-ti? E asa sau nu? In rest sunt doar vorbe vorbe :76:
Subscriu si pe eduardd.

Da, aşa este Dorina ! Se închid în ei, se izolează şi atunci când revin, au răbufniri necontrolate, se simte acea scrâşnire de dinţi ce nimic bun nu aduce. Ţinerea de minte, nu-i bună totdeauna şi apoi contează filtrul minţii şi al sufletului ce la unii nu prea funcţionează, sau nu ştiu a-l folosi.

Depinde ce logica o urmeze. Logica omului obisnuit asta este.
Un om spiritual va vedea in spatele suferintei hotararea si intelepciunea lui Dumnezeu.

De cele mai multe ori Dumnezeu trimite suferinta ca medicament si indreptare. Daca omul vede legatura intre suferinta si pacatele sale, este un lucru ziditor. Daca el crede ca e prea bun sa "merite" asa ceva, atunci suferinta poate sa-l faca mai rau.

Si mai este si exemplul lui Iov, care n-a suferit pentru pacate ci ca sa se arate prin el peste veacuri exemplul credintei desavarsite prin care un om slab dar credincios si smerit a rusinat pe diavolul care avea putere cvasi-deplina asupra lui.