Mai, pana la un punct e normal sa simti durere, confuzie...asa e de cand lumea, nu exista nicio setare care sa ne scape de durere si amintiri, asta e...dar important e sa incercam, sa facem eforturi sa ne limpezim gandurile si inima. Asta e singura solutie de care trebuie sa profiti :3:

Aaaa, pai ce-o sa faci...e mai greu la inceput, dar este extraordinar faptul ca iesi si ti se mai clatesc ochii si mintea si cu alte lucruri..incet, incet...lucrurile se vor aranja!!

nu, e reciproc.. La un moment dat am incetat sa mai sun, sau ceva.. si a inceput sa sune el si eu l-am ignorat... mi-a dat mesaje, la un moment dat i-am raspuns si m-am trezit cu intrebari de genul "Esti bine? Vroiam sa stiu daca esti bine, daca esti ok... " bla bla bla.. si automat m-a intors...

Nu exista om mai bun sau mai rau pt cineva, ci om iubit sau nu. Cand iubesti, vezi omul in toata splendoarea lui, nu il vezi ca si cum il vad toti.
Iar daca vrei sa-ti treaca. N-o sa-ti treaca decat cu timpul si cu tratamentul bun. Gandeste-te la o gripa, sau oricare alta durere sau boala...trece asa tac pac? Nu, zaci o vreme, dureaza, trec zile, faci tratament. Numai asa ajungi sa te insanatosesti. Tu cauta sa gasesti tratamentul bun si rabda pana il faci. Iar eu cred ca tratamentul bun e sa nu mai ai deloc contact cu el multa vreme (dar deloc, absolut deloc)...ohooooo, sa vezi cum ochii care nu se vad se uita:15: Pe propria piele o s-o vezi.

Il mustra constiinta pe saracul om si acuma verifica, ca sa fie linistit, scuze daca-s cinica. Daca-l iubesti, lasa-l sa fie linistit si zi-i "ma simt grozav!". Dar..stai un pic, s-ar putea sa-i fie un pic ciuda daca zici asta:3:

da probabil... la un moment dat am uitat de orgoliu si de aparente, in sinceritatea mea deplina.. dar cred ca tre; sa revin la ele..

Poti sa fi sincera si demna. Spune-i ca ai suferit foarte mult dupa despartirea cu el, dar ca tu vrei sa iti revii si sa iti traiesti viata. Si pana la urma iti vei gasi un suflet de om cu care sa traiesti Raiul lui Adam si Eva.

Si nu uita de rugaciune...:3: Dar sa fie una linistita, spune rugaciunea si fii increzatoare ca tootul va fi bine. Ca un bebe care doarme linistit.

Vai ce imbulzeala pe topicul acesta!

Raluca, ma doare sa te "vad" indurerata.. Tu ai tendinta de a retine din relatia ta ceea ce a fost mai bun, mai pus si tu o aura aurie si apoi plangi.

O sa-ti dau niste comentarii bazate pe experienta mea.

(RESTUL.. va rog sa nu-mi acordati compasiune, ma descurc prin forte proprii).

Si al meu facea lucruri extraordinare pt mine.
Dar sa vezi ce lucruri spontane si extraordinare face pentru femeia la care tine!
Si atunci ma intreb.. ce-l motiveaza? Iubirea pentru cineva?
Sau poate iubirea de sine.. pentru ca face lucruri extraordinare care servesc doar bunului plac. Poate sa-si invinga oboseala pentru a lucra in locul ei (sunt colegi de munca).. Poate sa-si invinga oboseala pentru a juca doua zile non stop in cazino.. Eu cred ca este aceesi motivatie in toate actiunile lui IUBIREA DE SINE.. indiferent cum este ambalata.


Ce am invatat pe pielea mea intr-un timp indelungat: NU POTI FUGI DE DURERE.
Evident faci si aia si cealalta.. citesti in carti, reviste, internet.. le probezi pe toate.
Nu merge nimic. Durerea este acolo si ramane.. o ignori o ora, doua.. pana cand rabufneste cu mai mare forta.
De ce?
Si eu am incercat diverse, pana cand mi-a picat ideea ca poate nu trebuie sa-mi ignor durerea, ci trebuie sa o accept si sa o traiesc, ca de-aia mi-a fost data. Eu asa am trecut prin ea. Nici nu stiu daca mi-a trecut sau doar m-am obisnuit, dar cred ca nu conteaza. Important este ca nimic nu va fi ca inainte, nu te amagi.
Si daca-mi compar viata cu a altora sau cu o situatie ideala.. este mult mai rau!
Nu te compara cu altii. Vei suferi mai mult. (Eu izbucneam in plans pe strada cand vedeam doi oameni tinandu-se de mana).

Nu-l mai intreba "de ce".. o sa te zapaceasca de cap.
Mie mi-a dat doua motive principale: 1. sunt proasta. 2. sunt prea idealista (nu sunt sigura, s-ar putea sa fie de fapt o singura categorie: proasta). Si cealalta este f desteapta, evident.
As fi putut sa dau un test de inteligenta acum multi ani, scapam de toata beleaua asta (apropo, mi-am calculat IQ pe high iq society.com... ca am intrat la idei, poate chiar sunt prea proasta!.. mai facusem in facultate pe matricele Raven, nu am gresit nici una si am fost acuzata ca stiam raspunsurile!.. cred ca el nu se apropie, in fine)

Acum trecem la ce-ti doresti tu: SA SE INTOARCA.
Bun, el se intoarce si tu il ierti, nimic nu s-a intamplat.
Ce-ti va spune la prima cearta?
"Nu esti in stare sa te descurci fara mine, nu esti in stare de nimic fara mine.. m-am intors din mila de tine"... etc.
Trebuie sa intelegi ca nu exista barbat sa aprecieze iertarea! Pentru ei este un semn de slabiciune. Nu vor zice: vai ce grozava este ea, cat ma iubeste..m-a iertat!
Nu! Ce grozav trebuie sa fiu EU daca ea ma accepta in conditiile astea..
In viziunea lui tu nu ai demnitate.

(Iti vorbesc din experienta. De la A la Z am incercat sa fac totul ca la carte.. ).

Mai am texte auzite cu urechile mele de la al meu sau de la prietenii apropiati.
Fii atenta la exemple de generozitate sufleteasca, grija fata de ea- "ti-ar fi mai bine fara mine", "eu te fac sa suferi", "altul te-ar face fericita"..


Pai tu vrei familie, copiii.. ai idee cate probleme ridica un astfel de om? Nu ma indoiesc ca este grozav, dar este grozav pentru el, in folosul lui. Nu pentru tine.
Si cand te iubea pe tine, tot pe el se iubea, de fapt... Nu stiu cum sa te fac sa intelegi, ca este un punct esential. Eu nu zic ca a fost necinstit, ca s-a folosit de tine.. Nu.
Pur si simplu isi calculeaza lucrurile ca sa-i fie bine lui.
In iubire nu este asa. In iubire te gandesti intai la celalalt, te nesocotesti pe tine (cam cum faci tu acum).

Si acum o parere personala, ia-o ca atare, ca s-ar putea sa gresesc.
Cand mi-a bagat el un cutit in piept (metafora), am fost revoltata: de ce mi se intampla mie asta? cum, de ce? eu sunt atat de grozava, perfecta si nu am gresit niciodata nimic! Mi-am deplans indelung soarta de femeie perfecta ranita.
In timp am ajuns sa rationez ca ceea ce mi s-a intamplat nu este decat urmarea fireasca a pacatelor mele. Dar astea sunt lucruri pe care le gandesc.. NU le simt. In adancul inimii tot nedreptatita ma simt.
Si mai departe ma gandesc ca toata durerea se va sfarsi cand eu voi accepta cu toata inima ca merit ceea ce mi se intampla (nu am gresit fata de el, ci fata de Dumnezeu, la asta ma refer!)

Poate gresesc, dar asta cred.


In cazul tau, tu nu ai ascultat de duhovnic. Nu pare mare lucru, dar este destul de serios.
Poate ca aceasta iti este lectia. Nu stiu.
Intoarce-te la duhovnic.


Daca te gandesti ca esti pedepsita prea aspru.. gandeste din nou.
Ma uit in jur: unul este grav bolnav, altul are copilul bolnav, altul este betiv etc.. Fiecare are cate un necaz.
Iar cel care nu are necazuri desi traieste cum il taie capul.. poate ca l-a lasat Dumnezeu in mintea/voia lui, iar pedeapsa mai mare nu concep (nu-mi amintesc cine spunea ca voia mea proprie este iadul; altfel spus, doar facand voia lui Dumnezeu ajungi unde trebuie).

Pai de fapt numai asta se si intampla...
Ai surprins exact caracterul barbatilor...numai ca exact asa gandesc si eu ca femeie despre barbati ( cand accepti pe cineva desi a gresit, chiar daca e constient de acest fapt, va simti imediat ca tot el este cel puternic si ca exercita o putere asupra celuilalt) si in consecinta cand tarziu am reusit sa imi calc pe inima si sa spun primul" iarta-ma!" din viata mea unui tip...am simtit pe loc ca am facut o maaaaaare greseala:102:
Ai foarte mare dreptate... si asa faci clar, cand nu esti indragostit :4: