Ti-am mai spus, nu se presupune deloc ca protoparintii erau perfecti, nu mai repeta prostia asta.

Iar in ce priveste magnitudinea greselilor tale, rezuma-te la a spune ca nu faci, "cu stiinta", greseli care s-ti schimbe natura ontologica.

Sunt ferm convins ca necunoasterea va sluji drept o circumstanta atenuanta absolut valabila la judecata.

Si totusi, religia e mai toata litera.

Scopul a fost acelasi pentru care i-a lasat si pe ingeri: sa aleaga a face sau nu voia divina. Pe tremen scurt, pentru unii nu pare o problema daca fac sau refuza voia Lui, insa pe termen eon-ic lucrurile vor sta altfel si toti vor intelege intr-un tarziu care existenta este mai buna.

In cazul omului, in momentul in care Dumnezeu i-a dat suflet viu, Adam si Eva au trait pentru un timp o stare de fericire contemplativa, un extaz continuu, cum numai unii dintre Sfinti au experimentat cateodata. Scopul lui era sa se foloseasca de Creatie si sa se inalte mereu catre Creator, lucrand gradina care i-a fost data, invatand, creand, inventand, imbunatatind materia, descoperind maretia Universului - oamenii ajungand o civilizatie avansata si nelimitata nici macar de planeta Pamant. Dumnezeu i-a cerut sa aiba grija si sa nu cada in placerile existentei, prin orice simt ar fi acestea experiate, caci altfel Duhul Sfant ii va parasi. Si, cazand din starea aceea de gratie in lipsirea de Dumnezeu, Adam a inteles ca este rau, dar nu si-a cerut scuze, dand vina pe Eva. La fel si Eva a dat vina pe cel vicelan. Deci lipsa caintei i-a aruncat in moartea spirituala si mai apoi in moartea fizica.

Asa ca nu a fost intentia Lui Dumnezeu sa il forteze pe om sa ramana in comuniune cu El, ci l-a lasat sa faca ce a vrut: sa traiasca sau sa moara - dupa cum l-a si avertizat.

Hai sa fim seriosi...
 

Daca pentru tine religia se rezuma la niste treburi pe care le citesti pe net despre religie, s-ar putea sa fie adevarat.

DAR:

Rugaciune, credinta, speranta, dragoste, duh, iertare, pocainta, mantuire.

Vezi cate litere am scris mai sus ? ;)

Spun ca nu te-ai intalnit cu iubirea lui Dumnezeu. Daca ne punem problema de ce nu te-ai inalnit, raspunsul il stii cel mai bine tu.

imi place cum ai grait !
mie mi se pare paradoxal ca dumnezeu sa te faca din iubire si tu ,dupa o viata mai mult de chin decat de bine,sa mai risti si sa ajungi in iad!
cat despre credinciosi..mi se par cei mai calici oameni! ce poate fi mai mult si mai bun decat ce gasesti in rai?! pana la urma isi vad interesul ,renunta la placerile astea mici si idioate pentru care ar pierde raiul si daca e sa nu fie nimic dincolo oricum nu pierd mare lucru!

merci pentru apreciere.Ai dreptate, nu stiu de ce nu isi dau seama crestinii ca acest Dumnezeu presupune o doza destul de mare de sadism in conditiile in care exista chinul vesnic pentru niste greseli totusi limitate, ca nici un om nu poate face greseli infinite, el fiind finit. :)

Omul este finit doar in raport cu Divinitatea; dpdv temporal nu este finit, deoarece sufletul este vesnic.

Asta pe de o parte.

Pe de alta parte, ideea "pedepsei vesnice" este oarecum gresita. In realitate, avem de-a face cu o consecinta a alegerii individului uman.

Ceea ce crestinii numesc "iad" sau "pedeapsa vesnica" poate fi inteles ca o indepartare voita de valorile reprezentate de si in Dumnezeu - dragoste, mila, dreptate, cunoastere etc.

Cu alte cuvinte, "iadul" este o stare pe care o alegem, in mod constient si liber.

Tocmai ca sa pretuiesc fiecare clipa pana la infinit, pentru a incerca sas ubliniez valoarea inestimabila.

Pai si daca eu ma simt in starea mea de acum ca in paradis sa inteleg ca, desi ateu fiind am totusi un loc bun rezervat?
Si daca, absurd sau nu, impartasesc sa zicem valori crestine, dar totusi nu cred in Dumnezeu, merit sa merg in iad sau nu?