http://saintgianna.org/main.htm

Si sunt multe alte femei ca acea sfanta, desi nu in sinaxare ortodoxe sau catolice, numai ca oamenii nu vor sa le auda glasurile...

Chiar și noi românii avem sfinți români canonizați în catolicism. Amintesc de Cuviosul Părinte Vladimir Ghika în Biserica Greco-Catolică sau de Preafericitul Ieremia Valahul în Biserica Romano-Catolică.

Pe 21 Ianuarie, in anul 1793, regele Frantei, Ludovic al XVI-lea pasea spre esafod. Acest regicid (urmat de cel contra sotiei sale) a insemnat inceputul Terorii. De la crimele punctuale din anul 1789 se ajunge la teroare si genocid. Inceputa prin asasinarea preotilor, iata ca oribila Revolutie continua cu asasinarea regelui. Curand, vor urma asasinatele in masa si genocidul. Nobili savanti, ca Lavoisier, ori tarani din Vandeea si de peste tot in Franta vor gusta binefacerile democratiei: impuscarea, ghilotinarea sau, la Lyon, inecarea in masa, fiindca nu erau destule ghilotine disponibile, iar gloantele costa banii Poporului.

De ce am plasat comemorarea acestui rege pe acest topic ? Fiindca sper sa vina ziua in care nu am sa ma mai rog pentru servul lui Dumnezeu Louis, ci Sfantului Ludovic, martir ucis in odium fidei, pentru crima de a refuza ruperea catolicilor de Biserica Romei.

La inceputul "anului indurarii", basilicile papale din Roma au purtat in procesiune si expus spre venerare moastele a doi sfinti capucini: Padre Pio si Sf Leopold.

https://scontent-sea1-1.xx.fbcdn.net...ca&oe=572F263C

Daca Padre Pio este o personalitate bine cunoscuta si mediatizata, care nu mai are nevoie de vreo prezentare, cateva cuvinte despre Sf Leopold. Este vorba de Sf Leopold Mandici, un franciscan capucin croat. Un ieromonah care petrecea curent 12 ore in confesional, ascultand spovezi (ca si Padre Pio).

El a fost arestat in timpul primului razboi mondial in Italia, unde traia si a petrecut un an in inchisoare pentru ca nu a vrut sa renunte la nationalitatea croata (ca cetatean austro-ungar era inamic in Italia aflata in razboi). De Sf Leopold Mandici sunt legate multe miracole (ca si de Padre Pio). In timpul celui de al doilea razboi mondial, un atac al aviatiei aliate distruge aproape in intregime manastirea unde vietuia. Dar nu si chilia lui, nici confesionalul unde dezlega si indruma suflete. Pana si acest detaliu ne aminteste de unul din miracolele celebre ale lui Padre Pio care, in timp ce pilotul unui bombardier american indreptase avionul spre manastirea sa si se pregatea sa arunce bombele, Padre Pio insusi a aparut langa el, in carlinga, spunandu-i "Ce faci ? Doar nu vrei sa distrugi sfanta manastire!". Tulburat de asemenea intamplare, pilotul a desistat. El nu auzise de Padre Pio si spunea tuturor, spre neincrederea generala, ca un calugar italian aparuse chiar langa el, in carlinga. Dupa razboi, vazand o fotografie cu Padre Pio, a carui celebritate trecuse oceanul in anii 50, l-a recunoscut, zicand: "acesta este calugarul care mi-a aparut in carlinga si m-a facut sa-mi abat traiectoria!".

Sf Leopold Mandici a fost declarat venerabil si beatificat in timpul pontificatului Papei Paul al VI-lea si canonizat in timpul Papei Ioan Paul al II-lea.

Sfintilor Leopold si Pio, rugati-va pentru noi! Abateti traiectoriile si faceti neputincioase atacurile de toate felurile care au loc si astazi asupra sfintelor manastiri!

https://pbs.twimg.com/media/Cam0zo9WcAASEGt.jpg

Ieri, 24 septembrie, a fost beatificat Engelmar Unzeitig, preot german, martir al credintei. Nascut in regiunea Sudetilor (pe teritoriul actual al Cehiei) este hirotonit in anul 1939. Foarte repede, predicile sale considerate contra celui de al III-lea Reich (dar care nu faceau decat sa aminteasca Sfanta Doctrina) intra in atentia Gestapo-ului. Este arestat in 1941 si inchis, fara judecata, la Dachau, lagarul de exterminare unde si-au gasit sfarsitul mai bine de 2700 de preoti, ("cea mai mare manastire din lume"). El isi imparte ratia cu detinuti mai varstnici, ofera ultiemele sacramente muribunzilor, lucruri care il fac sa fie supranumit de supravietuitori "ingerul de la Dachau". Tineretea sa il ajuta sa se mentina in putere. Aceasta, pana la inceputul anului 1945 cand, conditiile de detentie degradandu-se, izbucneste o epidemie de tifos exantematic. Parintele Engelmar face pasul inainte impreuna cu alti 19 voluntari, oferindu-se sa faca ceea ce nimeni nu vroia sa faca: sa ingrijeasca pe cei atinsi de temuta boala. Isi petrece timpul spalandu-i, oblojindu-i, intarindu-i in credinta, rugandu-se cu ei. Dar iata ca, in martie 1945, atins el insusi de boala, moare. Dintre cei 20, au supravietuit doi.
Intr-o scrisoare din detentie, parintele ii scrie surorii sale:
"In tot ceea ce facem si tot ceea ce dorim, este, fara doar si poate, gratia care are grija de noi si ne calauzeste. Atotputernica gratie a lui Dumnezeu ne ajuta sa depasim obstacolele. Iubirea dubleaza puterea noastra, ne face inventivi, ne face sa ne simtim fericiti si sa fim liberi pe dinauntru. Daca oamenii ar realiza ce are Dumnezeu in camara sa pentru cei care Il iubesc!"

Fericitule Engelmar, roaga-te pentru noi!

Motivatiile revolutiei franceze de la 1789 au fost mult mai complexe! In esenta, monarhia franceza devenisera una anacronica, care nu s-a putut adapta la schimbarile economice, sociale si politice (si in primul rand la "revolutia industriala") care aveau atunci loc in Europa si in lume.

Spre deosebire de monarhia britanica de exemplul, cea franceza ramasesera cu puternice ramasite feudale, si nu a tinut cont de dezvoltarea relatiilor de productie capitalista si de ascensiunea noilor clase sociale, in frunte cu burghezia, fiind condamnata astfel la disparitia de pe scena istoriei.

Marea revolutia franceza de la 1789, cu toate excesele sale, a marcat totusi trecerea la epoca moderna.

In privinta pedepsei aplicate ultimului rege al Frantei, este astazi extrem de greu de apreciat (tinand cont de contextul istoric extrem de tulbure de la 1789), daca a fost o pedeapsa justa sau nu.
Principala acuzatie adusa lui Ludovic al-16-lea a fost ca a complotat cu puteri si state straine, pentru reprimarea revolutiei, si ca ar fi incercat sa-si salveze tronul prin interventia unor armate straine. Daca aceasta acuzatie este reala (fapt extrem de greu de dovedit astazi), atunci putem spune ca pedeapsa aplicata lui Ludovic al-16-lea a fost justa.

Tovarase, vad ca nu sunteti doar un nostalgic al comunismului, ci v-ati insusit neabatut si ideologia, si limbajul din manualele de materialism dialectic. Daca istoria de determinata de "relatiile de productie", ridic in plina sedinta intrebarea: ce cauti dumneata, tovarase, pe un forum ortodox ? De ce nu deschizi dumneata un forum, sa-i spui, de exemplu, "Novaia Pravda", la care sa adere mari mase de oameni ai muncii de la orase si sate ?

Nu puteti nega ca in evolutia istoriei, un rol destul de important l-au jucat si schimburile de produse, apoi de marfuri, si ca in general relatiile inter-umane s-au dezvoltat de-a lungul istoriei si datorita dezvoltarii comunicatiilor, a comertului si a schimburilor de marfuri.

Nu putem spune ca evolutia istoriei si a societatii umane in general a depins strict numai de religie.

Acum daca regalitatea franceza in general si ultimul rege a Frantei- Ludovic al-16-lea- a ajutat sau nu la consolidarea religiei catolice in Franta este o discutie care tine cred de teologi si specialisti in domeniul religiei.

Insa când analizam activitatea unui conducator de stat (indiferent ca se numeste rege, imparat, presedinte, etc) , trebuie avute in vedere multe aspecte, nu numai domeniul religios!

Si daca pe taram religios activitatea lui Ludovic al-16-lea, in calitatea sa de rege al Frantei, probabil a fost benefica pentru biserica catolica, nu accelasi lucru se poate spune despre activitatea sa in privinta vietii sociale si economice din Franta.

Este evident ca monarhia franceza (spre deosebire de monarhia britanica, olandeza, norvegiana, suedeza sau daneza, monarhii care exista si azi) nu a reusit sa se adapteze la schimbarile sociale si economice de la începutul revolutiei industriale!

Daca tot aveti obsesia asta, si daca tot tineti mortis sa ma considerati nostalgic dupa ceva, va spun ca nu sunt nostalgic dupa comunism- ca si ideologie politica!

Ci doar sunt cinstit si apreciez si aspectele pozitive, si ce s-a facut bun in Romania in perioada 1964-1989, din punct de vedere al dezvoltarii economice (agricultura, industrie, transporturi si telecomunicatii, etc) si sociale! Ori daca asta inseamna in opinia dumneavoastra a fi nostalgic dupa ceva, atunci fie- sunt nostalgic dupa realizarile economice si sociale a perioadei 1964-1989!

Băbăiatule, ia în considerare şi perioada de haur '47-'64, că fără ea nu se puteau obţine marili realizări pe care le tot cânţi p'acilea.

... activitatea tovarasilor pe taram religios mioritic.

In Albania, in fata a 20 000 de credinciosi, a avut loc Sf Liturghie de beatificare a 38 de martiri ucisi din ura fata de credinta, in timpul comunismului. Fotografiile lor au impodobit o imensa cruce.

Sursa.

In total, in timpul regimului comunist au fost ucisi prin impuscare sau in detentie: 7 episcopi, 111 preoti, 10 studenti seminaristi, 8 persoane consacrate.

Fericitilor mucenici albanezi, rugati-va pentru noi!

Intradevar, in Albania, sub conducerea lui Enver Hodja (de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial pana in 1985), a existat cel mai dur si inflexibil regim socialist!

In 1967 Enver Hodja face ceea ce nici un alt regim comunist nu a facut- si anume declara Albania stat ateu, toate lacasurile de cult (atat musulmane- Albania fiind tara majoritar musulmana, cat si crestine, fiind inchise).

Apoi in politica externa acesta duce o politica izolationista, consolidând in mediile internationale epitetul de cea mai inapoiata si izolata tara a Europei pentru Albania.

Din 1945 pana in 1948 Albania pastreaza relatii stranse cu Iugoslavia vecina condusa de I.B.Tito.

Apoi in 1948 se alineaza pozitiei sovietice, condamnând titoismul!

Apoi in 1956, când noul lider al URSS Nikita Hrusciov condamna abuzurile si ororile epocii staliniste si initiaza procesul de destalinizare, relatiile sovieto-albaneze se racesc, Enver Hodja refuzând destalinizare.

Apoi de la începutul anilor 1960 Albania devine cel mai apropiat sustinator al Chinei in cadrul miscarii comuniste, pe fondul conflictului ideologic chino-sovietic.

Apoi, dupa moartea lui Mao Zedong in 1976 si initierea amplelor reforme economice si sociala in China de catre Deng Xioping in 1978, Albania acuza partidul comunist chinez de revizionism, rupe relatiile cu China si se proclama singurul stat care nu s-a abatut de la ideologia marxist-leninista, si ramane astfel cvasi-izolata pe plan extern.

Biserica îşi aminteşte astăzi de Sf Cecilia, fecioară şi martiră. A trăit în trup la Roma, în vremea persecuţiilor. Părinţii ei stabiliseră un aranjament matrimonial, potrivit căruia ea urma să îl ia în căsătorie pe un păgân bogat, pe nume Valerian. Dar Cecilia, auzind chemarea Domnului, hotărâse să îşi consacre fecioria lui Cristos. Purta haine aspre sub cele frumos împodobite şi postea rugându-L pe Dumnezeu să o ajute să îşi păstreze promisiunea. Lui Valerian i-a spus că un înger veghează asupra virginităţii ei. Complet neîncrezător în povestea cu îngerul, Valerian îi spune că ar dori şi el să vadă un asemenea înger. Cecilia îl îndrumă să meargă la papa Urban, pontiful Romei între anii 223-230. Nu este relatat cu certitudine dacă Valerian a văzut ori nu a văzut îngerul păzitor al soţiei lui, ceea ce ştim este că s-a convertit şi a fost botezat de papa. O relatare pioasă ne spune că nu numai că Valerian ar fi văzut îngerul, dar a şi primit atât el, cât şi soţia sa Cecilia coroane nefăcute de mâini omeneşti. Ei ar fi fost văzuţi încoronaţi astfel de Tibertius, fratele lui Valerian şi cumnatul Ceciliei, care s-a convertit pe loc.
Toţi trei s-au îngrijit de trupurile martirilor creştini care au fost executaţi în cadrul teribilei persecuţii din vremea împăratului Diocleţian. Cei doi bărbaţi au ajuns ei înşişi în faţa prefectului Romei şi, mărturisindu-şi credinţa, au fost condamnaţi la moarte şi decapitaţi. Cecilia a supravieţuit un timp, în care zelul ei a făcut numeroase convertiri. Dar a venit şi ziua ei, când a fost condamnată la moarte, de astă dată prin tortura sufocării în aburii unei băi. A fost încuiată într-o baie şi focul aţâţat. A stat o zi şi o noapte, dar era încă în viaţă când soldaţii au deschis uşa. Văzând acest lucru, persecutorii au decis să fie decapitată. Călăul a lovit de trei ori, nereuşind decât să o rănească la gât, după care a fugit. Cu această rană la gât, Cecilia a mai trăit trei zile, în care Îl lăuda pe Dumnezeu, aducând la El multe suflete. Convertiţii înmuiau bureţi în sângele ei, care erau păstraţi ca relicve. În cinstea acestei sfinte a fost ridicată o biserică în secolul al V-lea, care este astăzi una dintre cele mai vechi biserici din Roma, loc de pelerinaj.
Sfânta Cecilia este patroana muzicii în general şi, cu precădere, a muzicii bisericeşti. Ea este adesea înfăţişată cu o cunună pe cap şi purtând un instrument muzical în mâini. Mulţi orbi o consideră patroană a lor, probabil din cauza numelui (Cecilia = cea care nu vede).
Când citesc cu cât de mult curaj aceşti creştini din primele secole de misiune a Bisericii îşi mărturiseau credinţa, ştiind bine la ce fel de pericole se expun, nu mă pot abţine să nu mă gândesc cât de diferiţi suntem astăzi. Astăzi, când nimeni nu ne condamnă la moarte şi nici măcar nu ne biciuieşte dacă mergem la biserică să spunem Simbolul Credinţei. Astăzi când, în comparaţie cu acei creştini care se rugau în tot felul de catacombe reci, umede şi subpământene, noi avem biserici mari, luminoase, frumos împodobite, unde este cald şi corul cântă plăcut urechilor. Oare nu este o adevărată ruşine ca, în ciuda unor asemenea condiţii la care zecile de mii de martiri nici nu visau, să Îl lăsăm pe Cristos singur în sfintele lăcaşuri ?
Sancta Cecilia, ora pro nobis !

Am si eu o intrebare, pentru ca in fiecare an sunt confruntata aici cu acest aspect:

De ce catolicii nu serbeaza Botezul Domnului si nici pe Sf. Ioan Botezatorul?
Si la greco-catolici este la fel?
Nu este recunoscut Sf. Ioan Botezatorul?
Stiu ca botezul are alte aspecte la catolici (ma refer la cel al oamenilor).
Poate ca exista o corelatie si o viziune diferita asupra lui?

In schimb am observat ca se serbeaza pe 6 ianuarie altceva. Nu stiu daca si in alte tari este la fel. Aici se serbeaza cei trei magi, dar in cadrul unei actiuni care se numeste "Sternsinger". In franceza n-am gasit denumire, in italiana se numeste "Cantori della Stella".
Este un fel de colind cu Steaua (cam ceea ce se face la noi de Craciun).
Se canta niste cantece specifice, se binecuvinteaza casele si la schimb se primesc donatii pentru scopuri caritative si dulciuri pentru micii cantareti.
Sarbatoarea in sine se numeste insa "Cei trei magi", deci este inchinata lor.
O au si greco-catolicii?

Pe 6 ianuarie, catolicii de rit latin celebrează Epifania Domnului.

Botezul Domnului se celebrează în prima duminica ce urmează datei de 6 ianuarie. Anul acesta, se va celebra mâine.

Sf. Ioan Botezătorul este celebrat la 24 iunie (nasterea) și la 29 august (tăierea capului).

Catolicii de rit bizantin au același calendar liturgic cu ortodocsii răsăriteni

Nu stiu cum ati ajuns la asemenea concluzie. Catolicii serbeaza Botezul Domnului inca dinainte de a serba Nasterea Domnului: prima sarbatoare e atestata din secolul al II-lea, a doua abia in secolul al IV-lea.

Il sarbatorim pe Sf Ioan Botezatorul pe 24 iunie. Inaintemergatorul s-a nascut cu 6 luni inainte de varul sau, Isus.

Calendarul greco-catolic e aici: http://www.catholica.ro/calendar-greco-catolic-2017/

Se suprapune sarbatoarea populara a celor trei magi (crai) cu perioada sfintirii caselor, in care preotii, insotiti sau nu de alai de ministranti, sfintesc casele si asezamintele catolice.

Multumesc pentru raspunsuri.

Voi nu serbati totusi pe 7 ianuarie (romano-catolici). Pentru noi atunci este mare sarbatoare a Sf. Ioan, legata de insusi Botezul Domnului.

Probabil ca totusi la voi este mai mare sarbatoarea din 6 ianuarie, cu diferitele semnificatii. In Italia ea mai are o semnificatie, din cate stiu.
Din acest motiv sarbatoarea de maine se cam pierde.

Nu am intentionat sa va lezez cumva. Doar am vrut sa ma lamuresc.

Am vazut si calendarul pus de Mihnea. Super, este ca la noi totusi!
Inseamna ca difera intre romano-catolici si greco-catolici.

La voi (ambii) se sfinteste apa?

Catolicii de rit latin isi amintesc, pe 20 ianuarie, de Sfantul Sebastian (cei de rit rasaritean isi amintesc de el pe 18 decembrie). Sfantul Sebastian este al treilea patron al Romei, dupa sfintii Petru si Paul.

A copilarit si s-a format la Milano (Mediolanum, pe atunci). A urmat o cariera militara. Soldat apreciat de imparatii Diocletian si Maximin, ajunge ofiter (centurion), apoi primeste onoarea de a fi capitanul primei companii de garda.
Intr-o zi, pe cand persecutia diocletiana (cea mai teribila de pana atunci) incepuse, el trebuia sa asigure paza a doi martiri romani: Marcu si Marcelin. Acestia, frati gemeni unul cu altul, erau descendenti ai uneia dintre cele mai vechi si stimate familii de patricieni, dar fusesera condamnati la moarte de prefectul Romei, Chromatius, pentru ca au staruit in noua religie. Sentinta trebuia executata dupa 30 de zile, termen in care Marcu si Marcelin ar fi putut retracta angajamentul lor fata de Isus. Asteptandu-si executia, au fost cazati sub paza in casa grefierului prefectului. Tatal celor doi frati, mama lor, sotiile si copiii lor s-au perindat cerand cu lacrimi celor doi sa renunte la a-L susine pe Domnul. Cei doi, vazand toata familia lor ingenuncheata in fata lor si inlacrimata, au inceput si ei sa planga. Si poate ca ar fi cedat daca nu s-ar fi aflat acolo capitanul Sebastian, insarcinat sa-i pazeasca pe prizonieri. Acesta i-a imbarbatat si i-a indemnat sa staruie in credinta. Atunci, Sfantul Sebastian a facut o minune, redand vorbirea sotiei grefierului (gazda), care era muta. Nu numai ca cei doi frati si-au regasit curajul de a-L urma pe Isus pana la capat, dar toata familia lor, care era pagana, s-a convertit. Pana la urma s-a convertit si prefectul Chromatus (o versiune sustine ca prefectul se convertise mai inainte si fusese botezat in secret). Afland de aceste lucruri, imparatul, fierband de ura, l-a socotit pe Sebastian tradator si a poruncit sa fie ucis pe loc. A fost dus in for, legat de un stalp si ucis cu sageti. Cel putin aceasta a fost impresia arcasilor si a notarului care superviza executia. Drept care trupul sau a fost lasat acolo, legat de stalp, ca sa fie exemplu si altora carora le-ar da prin cap sa adere la crestinism. Dar, dupa trei zile, Sebastian, viu si fara urme de vatamare, se infiinteaza la imparat si ii spune, de la obraz, ca sentinta a fost nedreapta, dar si mai nedreapta a fost fata de cei doi prizonieri. Atunci, pe loc, este scos afara si batut cu vergi pana la moarte. Trupul sau a fost aruncat in canal, ca sa nu fie descoperit de crestini care aveau deja cultul relicvelor. Dar, in mod supranatural, un inger i-a aratat unei viitoare sfinte unde anume se afla trupul lui Sebastian. A fost recuperat si inmormantat intr-o catacomba de pe via Appia, pe care am avut privilegiul sa o vizitez. Dar trupul sau nu mai este acolo, ci a fost exhumat si particele trimise in toata Roma si in toata lumea, incepand cu biserica Sf Sebastian din afara zidurilor. Craniul sau se afla la Ebersberg, in Germania.

Sfantul Sebastian este considerat protector impotriva ciumei, mai multe orase scapand de groaznica epidemie prin intermediul lui, cel mai celebru caz fiind legat de Pavia in seicento. Foarte recent, unii homosexuali arata un cult ciudat pentru el, fiind convinsi ca ii protejeaza de SIDA. Este patron al militarilor (impreuna cu Sf Gheorghe) si patronul Garzii Elvetiene.

Zilele acestea se desfasoara in Sicilia, ca in fiecare an, octava Sfintei Agata.

In fiecare 4 februarie, in Catania, la ora 5 dimineata, se face Liturghia aurorei, urmata de asezarea solemna a relicvei aceste sfinte pe carul triumfal. Apoi incepe procesiunea care inconjoara orasul si care dureaza 24 de ore. aceasta filmare vedem ceremonia instalarii relicvei.

Inchiderea Octavei are loc pe 12 fabruarie, cu Liturghia arhiereasca al carei protos este arhiepiscopul de Palermo, primatul Siciliilor. Participa si mitropolitii Siracuzei si Cataniei, precum si legatul papal. Intregul cler al orasului este urmat de autoritatile civile si militare, de ordinele religioase, de ordinele militare ale Cavalerilor de Malta si Cavalerilor Sfantului Mormant, cu totii in mare tinuta, precum si de o mare multime de credinciosi.

https://2.bp.blogspot.com/-7TvevGHWY.../catania+4.jpg

Sfanta Agata este o fecioara martira care a trait in trup in secolul al treilea. Descendenta a unei familii pe cat de nobile, pe atat de bogate, era de o rara frumusete. A fost ucisa probabil in timpul persecutiei imparatului Decius, preferand moartea in locul propunerii nerusinate a unui puternic al zilei. Este protectoarea Siciliei, dar si a Maltei. Ajutatoare a femeilor care alapteaza. Biserici inchinate ei sunt peste tot in lume.

Astazi, Biserica Catolica de ambele rituri isi aminteste de Sf George / Gheorghe, ofiter si martir roman care a trait in secolul al II-lea. Ceea ce stim cu siguranta este ca, in timpul persecutiei imparatului Diocletian (cea mai dura de pana atunci) a fost arestat in orasul Lydda din Palestina si omorat prin decapitare.

Este patron principal al Angliei. Patron al militarilor. Patron al cavaleriei in timpul Sfintelor Cruciade, cand cavaleristii aveau chipul sau pe steagurile de lupta. Nu in ultimul rand, patron al miscarii cercetasilor din intreaga lume.

Multi si rodnici ani in Cristos tuturor celor care poarta numele sfantului. Un gand bun si episcopului Romei, Jorge Mario dupa numele sau de botez.

Biserica isi aminteste, astazi, de Sf Grigore din Nazianz. Acest Sfant Parinte si Doctor al Bisericii Catolice, teolog de prim rang, s-a nascut in anul 325 intr-o mica localitate din Capadocia, unde a si plecat din trup in anul 374. Tatal sau va deveni (dupa nasterea celor trei copii) episcop de Nazianz. Tanarul Grigore este trimis, impreuna cu fratele sau, la studii in capitala provinciei, Cezareea. Acolo vor beneficia de un mare profesor, pe nume Carterius, care mai tarziu va fi si dascalul Sfantului Ioan Chrysostom. Acolo il cunoaste pentru prima data pe Sf Vasile cel Mare, de care il va lega o prietenie stransa si rodnica timp de multi ani, chiar daca la un moment dat aceasta se va raci, dupa cum vom vedea. De acolo este trimis la cealalta Cezaree, la Cezareea Palestinei, unde va studia retorica cu un alt mare profesor. Dupa studiile de retorica e trimis la Alexandria, titularul diecezei de acolo fiind Sf Atanasie cel Mare (care era in exil in acea perioada). De la Alexandria Egiptului, studentul Grigore merge sa isi completeze studiile la Atena. Dar, pe drumul de traversare a Mediteranei, o furtuna ameninta viata echipajului si calatorilor. Unii hagiografi spun ca in aceasta furtuna tanarul Grigore a primit botezul de urgenta, in timp ce altii spun ca l-a primit dupa cativa ani, la intoarcerea la Nazianz. Ceea ce stim sigur este ca la Atena il reintalneste pe Sf Vasile cel Mare, pe care nu il mai vazuse de la Cezareea Capadociei. Intre ceilalti studenti de la Atena cei doi il cunosc si pe un tanar pe nume Iulian, care va deveni Iulian Apostatul despre care Grigore Nazianz are o parere rezervata inca de cand l-a cunoscut.
La Atena isi termina studiile si la varsta de 30 de ani se intoarce la Nazianz si cunoaste o etapa de discernamant privind cariera. Oricare posibilitate ii era deschisa, putea deveni un stralucit retor sau avocat, putea fi profesor universitar. Dar se simte atras de viata ascetica si cere ajutorul prietenului Vasile cel Mare spre a-si limpezi gandurile privind drumul ce il asternuse Dumnezeu pentru el. Corespondenta dintre cei doi s-a pastrat si ne da o imagine a unor preocupari a acestor tineri absolventi de o maturitate si profunzime cum rar vedem in zilele noastre. Vasile este hotarat: alege monahismul. Ar fi vrut ca si marele sau prieten sa il insoteasca. Dar Grigore oscilieaza si timpul trece. Vasile devine eremit in Pont (tinut aflat, astazi, pe teritoriul Turciei si, partial, al Georgiei). Grigore afirma ca e prea departe si ca responsabilitati de a-i ingriji pe parintii sai, batrani acum, il retin. Vasile se muta in Tiberina, nu departe de casa lui Grigore. De data aceasta, acesta vine si se alatura unei comunitati cenobitice care se infiinteaza acolo, in jurul eremitului Vasile care, inca de la aceasta etapa a vietii, dovedeste un magnetism spiritual care atrage pe multi. Cei doi lucreaza impreuna si lucrul este rodnic. Impreuna lucreaza la o carte remarcabila despre scrierile lui Origen, impreuna intocmesc regula care va sta la baza Ordinului Bazilitan, care exista si azi, inclusiv in Romania (ei au intemeiat Manastirea Bixad, de exemplu).

Dar Grigore este nevoit sa plece, fiindca tatal sau, batran episcop de Nazianz, aluneca in erezie. Se pare ca mai mult din ignoanta, de vreme ce discutiile cu fiul sau il conving. Dar vrea ca fiul sau sa ii succeada. Acesta este ordinat preot si savarseste prima Sf Liturghie cu ocazia Pastilor. Intre timp, Vasile este numit episcop de Cezareea si, implicit, mitropolitul Capadociei e carei capitala era. Noul imparat, Valens, considera ca influenta lui Vasile cel Mare devine prea importanta si este hotarat sa divida provincia in doua. Mitropolitul Vasile nu este de acord si hotareste infiintarea unui scaun episcopal nou, la Sasima, care sa dea mai multa greutate mitropoliei. Cine ar fi mai potrivit sa il ocupe decat prietenul Grigore ? Acesta e chemat de urgenta si primeste consacrarea episcopala. Dar nu ii place nici procedeul, nici regiunea, nici sa fie episcop. Paraseste acest scaun si se intoarce la Nazianz, unde, avand deja grad arhieresc, devine coadjutor al tatalui sau. Legatura dintre cei doi mari prieteni se raceste si nu isi mai scriu (sau nu s-au mai pastrat scrisorile). Batranul episcop de Nazianz moare, dar Grigore nu doreste sa ii urmeze in scaun. Vinde toata averea (considerabila) mostenita, o imparte saracilor, pastrand pentru el doar un petec de pamant: acela in care s-a nascut si in care va fi si ingropat. Mai sta doi ani in fruntea diecezei ca administrator in lipsa unui titular, apoi, cand se va gasi unul, se retrage la viata care i-a placut cel mai mult: la calugarie, la rugaciune, la scris.


Sancte Grigore, ora pro nobis !

Scuze, abia acum am vazut aceasta postare.

Vad ca la data mentionata, 7 ianuarie, in calendarul ortodox scrie "Soborul Sf Ioan Botezatorul". Probabil ca e legat de Botezul Domnului, sarbatorit o zi mai devreme. Dar acesta este un eveniment, cum e Aratarea Sfintei Cruci de exemplu, nu aniversarea unui sfant. Nu stiu daca e normal ca ziua de patron a unui crestin sa fie o zi evenimentiala a sfantului respectiv, ci, mai potrivit este ca fiecare sa isi serbeze ziua de nume in ziua sfantului respectiv. De exemplu, nu gasesc normal ca "sarbatoarea Sfantului Toma" sa fie in Duminica Tomei, fiindca atunci nu este aniversarea apostolului respectiv, ci un eveniment din viata lui.

Nu stiu daca am fost clar in expunere. In fine, doar parerea mea.

Catolicii de rit apusean isi amintesc, astazi, de un sfant marturisitor mai putin cunoscut marelui public: Sf Pascal Baylon. El s-a nascut in anul 1540, intru-un sat din Aragon, in sanul unei familii foarte modeste de tarani. Prima lui ocupatie, inca pe cand era copil, a fost sa pazeasca oile. Dar tot de atunci dovedea o dragoste fata de rugaciune neobisnuita la vremea copilariei, incat mama sa il gasea mai mereu in genunchi, rugandu-se. Adesea era nevoita sa ii aminteasca sa manance. Nu ca era anorexic, dar pur si simplu uita sa o faca. Ajuns flacau, la vremea la care tinerii de obicei viseaza cai verzi pe pereti, el gasea ca ocupatia de cioban e foarte potrivita pentru el, fiindca ii permitea sa petreaca ore intregi in rugaciune si il ajuta sa isi pastreze inocenta.

Totusi, avea si el un vis in viata: vroia sa se calugareasca. Atras de Sfantul Francisc, care iubea si el animalele si natura atat de mult, tanarul Pascal bate la usa unui convent franciscan. Dupa ce il cerceteaza, fratii il gasesc necorespunzator, deoarece era...analfabet. Cere atunci sa pazeasca, pe tarla, macar oile manastiresti si sa participe, de departe, la Ceasuri, ingenunchiind si rugandu-se cand aude clopotul sunand. Asta i se accepta.

Numai ca Pascal luase deja o hotarare: din moment ce lipsa cunostintelor de citit si scris e motivul neadmiterii sale, inseamna ca trebuie sa se apuce de invatat aceste lucruri. Si invata sa citeasca si sa scrie printre oile sale. La varsta de 24 de ani bate din nou la poarta conventului si, de asta data, e socotit ca avand minimul necesar de instructie pentru a intra in noviciat.

Tanatul novice si, apoi, calugar se distinge prin mortificarile pe care si le impune, facand mult mai mult decat minimul necesar cerut de regula lui. In special Adoratia Euharistica il atrage, petrecand ore intregi in fata Preasfantului Sacrament. Diavolul il ataca in chip vizibil, luand forme de lei si tigri, neobisnuiti in fauna din Spania, care ii produc rani reale. Odata este surprins dansand singur in fata icoanei Preacuratei Maici, situatie care starneste discutii intre frati si, se spune, cazul ajunge la provincial, care insa nu gaseste ca asemenea practica neuzuala ar trebui reprimata. Altadata primeste misiunea de a duce o scrisoare la Paris si pleaca descult. Era, ce e drept, in ordinul fratilor minori desculti, numai ca pe asemenea distante fratii aveau dezlegare sa poarte incaltaminte. Dar el apreciaza ca nu-i sunt necesare. Pe drum, e stalcit in bataie de o banda calvinista, care facea prapad in cadrul razboaielor religioase din vremea aceea. Batut cu pietre si lasat aproape mort, fratele Pascal nu numai ca ii iarta pe atentatori, dar aduce rugaciune de multamita Domnului ca a scapat nespanzurat.

Desi avea doar putina cultura, devine tot mai cunoscut prin predicile sale si la el vin chiar teologi doxati ca sa ceara sfat si indrumare, toti gasind cu bucurie la el o teologie care pleaca din inima si nu din cap. A avut diferite functii in Convent: maturator, gradinar, bucatar, dar, cel mai mult, portar. Si, desi franciscanii sunt ei insisi cersetori, niciodata vreun sarac nu a batut la poarta conventului fara sa plece cu ceva. Daca nu avea chiar nimic sa le dea, fratele Pascal le cerea sa astepte putin in pridvor, pana se ducea sa culeaga in gradina un buchet de flori, cerandu-si scuze ca atata avea.

Dupa ce a prezis cu exactitate uimitoare ziua mortii in multe cazuri care i-au adus aceasta ciudata faima, iata ca sfantul cunoste dinainte si ziua mortii lui. La varsta de 52 de ani, in plina putere, cere Extrema Onctiune si moare in aceeasi zi.

Dar adevarata celebritate o cunoaste dupa moarte, prin miracolele care se acumuleaza la mormantul sau. Multi sunt cei care se jura nu numai ca rugaciunile la racla sa au fost auzite, dar ca au stiut la momentul respectiv aceasta dupa bataile usoare care se auzeau, din interior, din racla. Din pacate, nu mai putem verifica acest lucru in zilele noastre, deoarece, in anul 1939, racla a fost profanata de partizanii comunisti din Spania; iar sfintele moaste arse.

Faima miracolelor de la mormantul sau s-a extins repede, astfel incat, ca de obicei, pietatea populara nu a asteptat sentinta procesului de beatificare si racla sa devine tinta pelerinajelor.Papa Paul al V-lea il declara fericit in anul 1618, iar Papa Alexandru al VIII-lea il declara sfant in anul 1690 si ziua de 17 mai este retinuta in Martirologul Roman. El este infatisat, adesea, tinand in mana un Ostensor, amintind de iubirea sfantului pentru Adoratia Euharistica.

Sancte Pascale, ora pro eo!

Iisus ne învață că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, doar ereticii spun că aceasta este o invenție pentru că din cauza mândriei cei rău credincioși obișnuiesc să corecteze pe Însuși Creatorul crezând că ei știu mai bine.. e de imaginat orbirea unora…

La inceput, inainte de nasterea Fiului din Tatal mai inainte de toti vecii, cum Tatal, Fiul si Sf.Duh erau una, O UNITATE, un Singur Dumnezeu, e normal ca purcederea din Tatal sa fie Purcedere si din Fiul si din Duhul Sfant aflate intru Tatal si Tatal aflat intru Fiul si Duhul Sfant.

Apoi, dupa nasterea Fiului din Tatal mai inainte de toti vecii, mi se pare normal ca Duhul Sfant sa purceada mai departe doar din Tatal prin Fiul si sa izvorasca din Fiul si din Sf. Duh ca o sporire-iubire comuna. Nu?

Dupa nasterea Fiului din Tatal mai inainte de toti vecii daca ar mai purcede Duhul Sfant si din Fiul dar si din Duhul Sfant asta ar insemna un fel de mandrie si neascultare in cele ce privesc sfintenia devenind din Fiul tot un Tatal-purcezator si in loc de Duhul tot un Tatal-purcezator deci am avea Tatal purcezator de trei ori adica in loc de Tatal, Fiul si Sfantul Duh am avea Tatal purcezator de 3 ori ca Dumnezeu deci ar fi ca si cum Fiul si Duhul ar lua locul Tatalui fara voia Tatalui caci n-ar mai conta voia Tatalui intrucat toti ar avea putere maxima de Tata si n-ar mai conta Unitatea si Unicitatea din moment ce am avea 3 Tati purcezatori deci Tatal n-ar mai fi unic si nici Fiul si nici Duhul.

Nu stiu, imi dau si io cu parerea.

Cand insa Tatal se afla in unitate cu Fiul si cu sf. Duh se prea poate ca orice purcedere a Duhului din Tatal sa fie o purcedere din toti Cei cu care Tatal se afla in unitate in momentul purcederii.

Izvorarea nu e purcedere ci izvorul este o sursa aparenta, o purcedere aparenta caci sursa se afla in ascuns, in necunoscut... si daca e izvor de sfintenie atunci Tatal e sursa ascunsa si nu se vede legatura dintre sursa si izvor si mergand pe firul Credintei si Ascultarii ar trebui sa ajungi la Tatal ca sa dai de Sursa Sfinteniei si a purcederii apei vietii.

Izvorul nu e jgheab-trambita-duda-teava caci jgheabul nu face trecerea spre cele ascunse si nevazute ci mergand pe jgheab ajungi la capat si mai sus pe apa dai de jgheabul urmator care si el se termina undeva si mergi pe mai multe jgheaburi si asa ajungi la izvor.

Se mai poate intampla fenomenul ca si din Fiul si din Duhul sa se poata purcede Duh Sfant din moment ce sunt nascuti si purcesi din Tatal deci au toate caracteristicile si puterile Tatalui insa Fiul AScultand de Tatal si Duhul respectand purcederea din Tatal Cel mai inainte de toti Tata, din pricina ascultarii si supunerii prin voirea lor, prin umilinta si rabdare, se poate ca ei sa faca prin voirea Tatalui si a lor astfel incat din ei sa nu purceada Duhul Sfant chiar daca ar putea astfel ca Purcederea sa se faca mai departe doar din Tatal nu asa ca o lege mecanico-fizica ci ca o supunere, subordonare, o recunoastere, o cinstire, o recunostinta, o slavire, o urmare, o ascultare de Tatal in toate.

In concluzie, purcederea din Tatal si nu din Fiul si nici din Duhul devine o inchinare si o supunere libera bazata pe Credinta si iubire Duhovniceasca in speranta ajungerii si ramanerii in adevarata Fericire si unitate vesnica.

E simplu, din Dumnezeu purcede și izvorăște sfintenia, viața, credința, învierea în timp ce din om și din inima omului iese tot ceea strică pe om, tot ceea ce intră și iese ca să strice pe om.

Pai, gLumea, tarfa asta cu puii ei (de VIPere) iese si intra mereu si ramane omul in ea si ea in om plangandu-se ca s-o cresti, sa-ti faci griji pentru ea si sa te slaveasca satanitzele ei pedofilizantihriste si pilozoofilii religiilor ei visand la mari beroisme daca pui botu' la vrajeala profesorilor satei ca re te pun ei cu insistenta s-o aperi si s-o razbuni inrolat in legiunea straina... straina de Cer, de crestinism, de ortodoxie, de Cuvant.