![]() |
Citat:
Cu adevarat, omul care se transforma in firea lui impropriindu-si firea iubitoare a lui Hristos devine el insusi iubire. Daca-l scoatem pe El din aceasta actiune de innobilare a omului s-ar putea spune ca ne mantuim "pentru Hristos" si nu "prin Hristos". Ce s-ar intampla oare atunci cu omul cazut intre talhari pe cale, care se află "abia viu"? In Potir exista, chiar si eu pot depune marturie spre aceasta, Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos! Detalii teologice despre Sfanta Impartasanie sunt sau nu sunt capabil sa ofer, dar cu toata fiinta mea marturisesc in fata Cerului si a pamantului ca acolo este Insusi Domnul. De unde vine taria marturisirii aceasteia? Tu poate nu poti intelege, dar eu vad zilnic minunea si ma spaimantez! Stiu insa ca "Lumina lui Hristos lumineaza tuturor!", asa ca, de vei crede, vei putea vedea! |
Mihai,
Asa este, iubirea lui Dumnezeu il salveaza pe om. Dar cum il salveaza mai exact? Facandu-l pe om dupa chipul si asemanarea Sa, adica facandu-l pe om la fel de iubitor ca si El. Iar masura iubirii cerute este aceea a lui Dumnezeu: toti oamenii, inclusiv vrajmasii. Din aceasta perspectiva o religie este mai buna ca alta pentru ca sunt religii care se limiteaza la ochi pentru ochi si dinte pentru dinte, iar altele care merg dincolo de asta. Apoi dupa cum ati zis, exemplul personal este important, iar exemplul lui Iisus este perfect, nu insa la fel este exemplul tuturor urmasilor Lui de aceea este scris ca din cauza exemplelor proaste unii vor ajunge sa il huleasca pe Dumnezeu, tocmai pentru ca oamenii confunda Creatorul cu imaginea despre Creator pe care o dau aceste exemple nedesavarsite. Si nu in ultimul rand important este si ajutorul primit din partea celor care sunt exemple bune: in cazul Crestinismului ele sunt vii, Domnul este viu si la fel si sfintii, deci pot ajuta in mod real si direct oamenii... |
Citat:
|
Pr. Gheorghe,
Ati inteles partial postarea mea. Simbol inseamna prefigurare. La Cina cea de Taina Domnul a prefigurat Jertfa Sa de sange spre iertarea pacatelor. Nu s-a jertfit in momentul Cinei chiar daca a zis "este" ci Jertfa a avut loc ceva mai tarziu. Ca atare, noi astazi, repetand Cina cea de Taina prefiguram si noi aceasta Jertfa iar cand zicem "este" aratam Jertfa pe care noi, ca Trup a lui Hristos, o vom face ulterior, aceasta Jertfa de iubire la care suntem chemati. De aceea vedeti aceasta Taina si va infricosati. Si eu am trait-o pe propria piele de nenumarate ori, ceea ce am simtit in momentul in care am luat Euharistia a fost deseori cutremurator si greu de descris in cuvinte, tocmai pentru ca in acel moment prefiguram moartea noastra ulterioara pentru pacat, pentru cele care apartin diavolului. Nu este de joaca cu Sfanta Impartasanie, sunt deacord cu dvs. De aceea crestinismul este superior celorlalte religii, ofera cele mai bune mijloace pentru a atinge desavarsirea la care suntem chemati. |
Citat:
Daca totul e taina cum crezi atunci inseamna ca suntem agnostici, nu credinciosi, sau credem orbeste, fara sa stim in ce si de ce. Crestinismul e revelat, iar ceea ce ni s-a revelat nu e secret, acela e adevarul. Mai sunt lucruri pe care nu le cunoastem, dar acelea nu sunt relevante pentru mantuire, ci doar pentru curiosi. Spui "iar nu pot ca nu cred asa ceva". Cam asta inseamna credinta, unii nu cred si daca adevarul e evident, cum au facut evreii (unii, nu toti) care nu au crezut in Iisus desi L-au cunoscut si au fost partasi si la minunile Lui. Ca ortodoxia e calea trebuie sa cercetezi, nu e nevoie sa crezi orbeste. Dar nici sa spui ceva fara sa stii, adica fara sa cercetezi, ca nu ai cum sa stii din nastere. Dumnezeu, ingerii si si cei apropiati de Dumnezeu din cer nu pot spune neadevarul. Asadar chiar Iisus ne-a spus ca cine nu se naste din apa si duh, adica nu se boteaza, nu va putea vedea imparatia. la fel cine nu mananca Trupul si Sangele Sau. Tu crezi ca vezi si oameni buni in alte religii si asa si este. Dar asta tine de chipul lui Dumnezeu, asemanarea ne-am pierdut-o toti odata cu Adam. Nu are cum un om sa nu faca pacate, chiar daca la suprafata este bun, tot timpul are ganduri gresite. Deci nu poate fi nici macar a suta parte din nivelul lui Adam cand a fost izgonit din Rai. De aceea a fost nevoie de har pe care sa-l primim gratis, ca un ajutor. |
Citat:
Asadar in religia nostra crestin ortodoxa asa este. In conceptia si talcuirea ta poate e altfel, dar nu e o garantie ca tu ai inteles mai bine decat sfintii sau cei ce au talcuit-o. |
Citat:
Iar ca citate explicite, le-am dat aratand link-ul spre mesajul lui spre_rasarit. Pe scurt, cine nu se va naste din apa si duh, cine nu va manca din Trupul si Sangele Lui, luati Duh Sfant, celor ce veti ierta pacatele iertate vor fi. In continuare, nimeni nu se mantuieste doar prin credinta, pentru ca si credinta fara fapte este moarta. Apoi ca prin legea vecehe nu semmantuia nimeni, Iisus a adus har peste har. Mai sunt cand spune ca El este usa si nimeni nu intra decat prin El, El e Calea, Adevarul si Viata. Asadar tot Noul Testament, cel mai bine talcuit de Biserica si sfinti acolo unde nu intelegem. Ca altfel o sa ne facem din talcuirile noastre o credinta proprie, desi mai sunt vreo cateva sute sau mii, fiecare cum a inteles Biblia. |
Daca Dumnezeu a dat unele revelatii in care s-a aratat ca om,de aci inseamna ca Dumnezeu e personal?
Referitor la Dumnezeu Iisus Hristos,e Dumnezeu intrupat,dar daca Dumnezeu intrupat,asta inseamna ca e "personal"? Nu cred. Despre intrupare stim ca Dumnezeu s-a intrupat din Maica Domnului dar nicidecum nu stim cum s-a facut asta si mai stim ca desi Dumnezeu era intrupat,ramane impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant Dumnezeu necuprins,fiind in acelasi timp in trup,dar si necuprins.Era unit cu Sfantul sau suflet si trup,dar era si peste tot cu Tatal si cu Duhul Sfant. Astea sunt taine. Se poate citi la Dogmatica Sfantului Ioan Damaschinul un pic despre intruparea lui Dumnezeu Iisus Hristos. Despre Dumnezeu pe acolo zice: "Cel care vrea să vorbească sau să audă despre Dumnezeu trebuie să știe în chip clar că atât cele cu privire la doctrina despre Dumnezeu, cât si cele cu privire la doctrina întrupării, nu sunt toate inexprimabile și nici toate exprimabile, nici toate incognoscibile si nici toate cognoscibile. Altceva este cognoscibilul si altceva exprimabilul, după cum altceva este vorbirea și altceva cunoașterea. Pentru aceasta nu pot fi exprimate cu claritate multe din acelea care se înțeleg în chip obscur despre Dumnezeu, ci suntem siliți să exprimăm lucrurile, care sunt mai presus de noi, în felul nostru omenesc de a vorbi, după cum spunem că Dumnezeu doarme, că se mânie, că nu ne poartă de grijă, că are mâini, picioare și cele asemenea." Parca zice ca exprimam lucrurile care sunt mai presus de noi,in felul nostru omenesc de a vorbi. Si mai inainte zice ca despre Dumnezeu nu sunt posibile sa fie cunoscute,nici toate imposibil de a fi cunoscute la fel si despre intruparea lui Dumnezeu Cuvantul. Adica sunt taine,nu in sensul ca le-ar fi ascuns Dumnezeu de noi,ci in sensul ca nu sunt in putinta noastra sa cunoastem,adica peste puterea noastra de cunoastere,peste puterea noastra de intelegere. Nu poti sa iti explici,cam asa mi se pare. |
Daca se stie ce este mantuirea,pentru ce nu s-a scris un capitol la Dogmatica "Ce este mantuirea"?
Dumnezeu Iisus Hristos a zis ca daca cuiva i se va propovadui cum se cade Sfanta Evanghelie si nu va crede,acela se va osandi. Adica sa ii fie propovaduita de un om Sfant,cu minuni etc cum au facut Sfintii Apostoli. Da unde a zis ca cei carora nu li s-a propovaduit Evanghelia cum se cade,sau celor care nu li s-a propovaduit deloc nu vor merge spre bine in vesnicie adica ceea ce zicem noi ca Rai? Nu a zis nicaieri. Daca dracii au inselat pe unii sa mearga sa propovaduiasca ce scria prin Sfanta Evanghelie cu trupe in spate,imbracati luxos,lipsiti de minuni,apoi e foarte fireste ca acele popoare nu au crezut si aceea ca nu au crezut acelora cred ca se socoteste ca virtute la Dumnezeu. Asa mi se pare mie. |
Las ca nici sfintii nu au tilcuit-o asa cursiv cum am crede ,
Unii au interpertat intr-un fel altii in alt fel si pina la urma sinoadele in alt fel dupa cum au putut purta dintre tilcuirile lor. Este o tilcuire incompleta si nedesavirsita fiindca nici ei nu au fost desavirsiti. Dogma se axeaza mai mult pe NT si uita multe intelesuri din VT ceea ce nu este un lucru corect. Apoi chiar si din NT nu ofera interpretare la toate versetele iar apoi sa nu uitam ca Apocalipsa nu s-a incumetat mai nimeni atitea milenii sa o interpreteze inseamna ca ori nu erau prooroci ori nu le-a fost dat. Abia in zilele noastre au aparut citeva interpretari insa ramine de vazut daca ele se vor implini intocmai fiindca autorii nu au pretins si nici nu au dovedit a fi prooroci. Paginii se vor mintui cum s-au mintuit si vechii evrei de pina la Iisus. "Pe oricine lucreaza neprihanirea il voi aduce la Mine." "Cine crede in Mine va avea viata vesnica." IIsus este cuprins in Dumnezeu , cine crede in Dumnezeu automat crede fara sa stie si in Iisus deci are viata vesnica. Iisus este Dumnezeu, din ce motiv credinta in Dumnezeu asigura viata vesnica? Credinta in Dumnezeu inseamna credinta in posibilitatea desavirsirii tocmai din nazuinta ei iar cine are aceasta dorinta de desavirsire va fi salvat de la decaderea spirituala. Cine are nazuinta desavirsirii si inca nu are certitudinea existentei unui Dumnezeu personal cu siguranta o va primi ulterior ca pe o binevuvintare - in definitiv credinta este binecuvintare primita. Insa credinta in Iisus la acea vreme era un imperativ al vremii -era timpul Sau- si cu atit mai mult era un imperativ cu cit El pe cruce tocmai deschisese harul (pentru putin vreme)- posibilitatea botezului sfint pt orice mirean mai mult sau mai putin pacatos. Posibilitate de care trebuiau sa beneficieze cit mai multi. Apoi mai era si necesitatea raspindirii crestinismului intro lume unde vechile religii erau destul de precare in prinvinta intelegerii spirituale si a oficializarii Sfintelor Taine. Era timpul ca o noua religie sa ia avint in scopul caluazirii celor care aveau nevoie mai multa -oile pierdute. Adriana are dreptate zic in privinta Euharistiei insa mai este inca un aspect in afara de faptul ca ea este in sine o rugaciune pentru a dobindi iertare, desavirsire si har -si anume ca Euharistia nu era ceva nou si nici unic. In lumea iudaica cel care a adus Euharistia a fost Melchisedec cind a impartit piinea cu Avraam dupa ce a binecuvintato. Impartirea, mincarea si bautul bucatelor binecuvintate este oficializata de mult timp in vechile religii rasaritene. Cineva intreba de ce exista mai multe religii si nu una singura ..Iisus a spus ca unii bolnavi nu au pacate insa ei sint bolnavi ca sa fie vindecati de El ca sa fie preamarit -laudat -binevazut -apreciat si urmat de catre oameni. Asa si aici mai multe religii care se bat intre ele orbeste este ca o boala si un bolnav iar cel care va vindeca facind din ele una singura este Dumnezeu atunci cind va Imparati pe tot pamintul conform vechilor profetii , atunci cind va aduna laolalta toate popoarele si cind ele vor veni . 9. Și va fi Domnul Împărat peste tot pământul; în vremea aceea va fi Domnul unul singur și tot așa și numele Său unul singur. |
Citat:
Interpretarea versetului 15 in modul in care am scris am auzit-o inclusiv de la un prieten care a studiat Teologia Ortodoxa la Bucuresti si care se preocupa de soarta paganilor asa ca si-a intrebat pur si simplu profesorii. Si acesta a fost raspunsul obtinut. Numai bine! |
Citat:
Raspunsul tau este incomplet si ajunge dupa ce a fost dat cu mult mai complet prin ceea ce s-a scris anterior. |
Citat:
|
Mihai,
Este interesant ca l-ai mentionat pe Melchisedec care era mai mare decat Abraham iar preotia lui Iisus este cea a lui Melchisedec si nu cea levitica a lui Aaron. Iar impartitul bucatelor binecuvantate este foarte important de stiut pentru ca anumite versete din NT lasa sa se inteleaga faptul ca primii crestini nu imparteau numai paine si vin ci ei imparteau de fapt bucate pe care le mancau cu siguranta dupa ce le binecuvantau. Acesta este adevaratul mod de celebrare al Euharistiei la primii crestini, dar nu stiam ca se celebreaza la fel si in alte parti in afara crestinatatii. Asta nu face decat sa intareasca cele spuse anterior. Si este iar interesant ca toti crestinii au atributele lui Iisus: preot, profet si rege. Insa nimeni nu pune accent pe acestea desi nu sunt deloc lipsite de importanta... |
Citat:
Oricum am incerca sa intelegem, intre simbol si prefigurare, in situatia concreta, nu se poate realiza sinonimia. Chiar daca momentului in care Hristos se ofera apostolilor spre Impartasire deplina i se poate atasa un sens prefigurativ al rastignirii ulterioare, in nici un caz aceasta nu poate deveni justificare pentru ideea ca actul Impartasirii este un simbol. Simbolul este un obiect care inlocuieste ceva cu scopul de a arata, de a substitui o idee, un obiect, o fiinta, etc., deci ceva real cu altceva real dar cu valoare nula (exceptant valoarea reprezentativa), iar prefigurarea este o actiune ce arata anticipat, in linii mari, o alta actiune ce poate se va intampla sau poate nu. Sinonimia poate fi facuta doar prin faptul ca si simbolul si prefigurarea sunt diferite de ceea ce reprezinta, de prototip sau de ipostas. Diavolul doreste ca Impartasania de la Cina cea de Taina sa fie socotita simbol, caci astfel desfiinteaza intreaga lucrare a Tainei, asta ducand la nerespectarea poruncii Mantuitorului. Totodata, se poate justifica eliminarea preotiei sacramentale. Ai fost educata gresit (din puct de vedere ortodox) daca atunci cand te-ai Impartasit te-ai cutremurat pentru ca ti-ai dat seama ca urmeaza, candva in viitor, sa mori fata de pacat. Trebuia sa ti se spuna ca pentru a te putea apropia de El este obligatoriu sa constientizezi starea de pacat, sa o regreti sincer, sa te lepezi de ea si deja sa fi luat hotararea de a nu mai gresi nicicand. Toate acestea se implinesc in Taina Spovedaniei, a pocaintei. Zici dumneata asa: "Ca atare, noi astazi, repetand Cina cea de Taina prefiguram si noi aceasta Jertfa iar cand zicem "este" aratam Jertfa pe care noi, ca Trup a lui Hristos, o vom face ulterior, aceasta Jertfa de iubire la care suntem chemati. De aceea vedeti aceasta Taina si va infricosati." Soro, eu cand zic "este" chiar cred ca este, iar cand ma infricosez, ma infricosez fiindca il vad pe Domnul in fata mea si ma tem din cauza nimicniciei mele. Toate acestea se petrec real! Nu traiesc intr-o perspectiva virtuala, "a fi sau a nu fi" ori "a fost odata...", iar cand il primesc pe Domnul, nu ma ling pe buze spunand "bun e Doamne vinu' ghiurghiuliu", ci plang si strig din strafundul fiintei mele "Doamne, nu sunt vrednic, iarta-ma si ma miluieste!". Cand apoi Hristos se ofera poporului credincios, nu ma astept sa-i vad pa cei impartasiti sughitand, ci ii indemn sa traiasca momentul acela asemeni femeii cu scurgerea de sange cand s-a atins de Domnul, sau asemenea leprosului si a multor altora care s-au vazut vindecati. Iarta-ma daca eu nu-i invat pe oameni ca s-au sfintit atunci cand au ales sa fie botezati asa ca din acel moment le ajunge si simbolul ca sa fie fericiti; eu le spun ca odata cu botezul li s-a dat cheia de la poarta raiului, dar pana vor intra mai au drum de mers. Pe acest drum, le spun, trebuie sa ia aminte cu atentie la cuvintele Mantuitorului: "Și le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.". Imi cer iertare pentru lunga postare off-topic. Sper totusi sa fie de folos, cuiva, candva, chiar mie poate! |
superb ai pus problema mihaila_alin :X , se vede capacitatea unora de a gandi si de a asculta cand dau replici de genul ( sa ne lasi sa ne bucuram de invierea Domnului sau craciun..nu tin minte exact contextul) adica..tu cu acest post le-ai dat peste cap toata sarbatoarea....JALNIC
|
Pr. Gheorghe,
Nici eu nu zic altceva ci exact acelasi lucru cu alte cuvinte si dintr-o perspectiva mai larga. Perfect de acord cu cele scrise de dvs. in ultima postare. Eu nu vad nici o contradictie dimpotriva. Pacea Domnului sa fie cu dvs.! |
Da intradevar trebuia data o definitie mintuirii.
Mintuire inseamna salvare insa salvari pot fi multe adica de la diferite necazuri si probleme. Mintuirea salvarea finala este cea prin accederea in Imparatia lui Dumnezeu de catre cei care au botezul sfint si totodata desavirsirea. Insa pot exista diferite salvari de parcurs asa incit drumul sa fie mai usor, mai sigur. O astfel de salvare este cea prin botezul sfint prin care primesti duh sfint caci a aceasta a doua nastere ne salveaza de la a doua moarte (decaderea spirituala) asigurindu-ne un parcurs catre desavirsire indiferent de hopurile din cale. In vremea lui Iisus si in acele locuri necredinta in El era o problema mai mare decit necredinta pe plaiurile noastre fiindca acolo cei care nu credeau in el Il si huleau si Il acuzau de vrajitorie printro intreaga campanie impotriva. Daca credeai in El erai salvat de la eventuale hule si in plus aveai si posibilitatea sa fii botezat plus bonus invatatura Sa si binecuvintarile. Asa incit chiar si unde nu existau campanii impotriva refuzul care te face sa ratezi aceste beneficii este o adevarata osinda din punct de vedere spiritual mai cu seama in cazul in care erai lipsit de o doctrina comparabila. O alta salvare de parcurs este a celor care in urma Judecatii sint selectionati sa faca parte din Imparatia sfintilor pe pamanint (sfintii lui Dumnezeu) in vremurile miilor de ani de vremuri fericite- cei care fie sint in viata fie care inviaza din nou. Acestia au viata vesnica asigurata findca nu mai pot cadea din moment ce nu mai au parte de incercari ci doar de trairi pozitive, calauzire si binecuvintari. Si ei merg spre desavirsire fiind cei mai aproape de ea dintre cei care inca nu au atinso. |
Citat:
Cred ca ori eu sunt mai prost decat sunt, ori nu sunt atat de destept pe cat ma credeam! Iarta-ma, nu prea ma descurc cu "perspectivele largite". Iti dau crezare in ceea ce spui, cum ca esti in aceiasi marturisire ca mine, dar ca sa nu ramana cineva dintre cei care au mai citit pe aici in dilema, te-as ruga sa marturisesti si domnia ta asa: "cred ca in Sfantul Potir, in timpul sfintei Liturghii ortodoxe, prin rugaciunea preotilor si pogorarea Sfantului Duh asupra darurilor aduse, painea si vinul se transforma in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Deasemenea cred ca tot cel ce se impartaseste din acel potir dupa momentul preschimbarii (Sfintirii Darurilor) primeste in chip real si desavarsit Insusi Trupul si Sangele Domnului, iar aceasta lucrare nu este simbol ci este Impartasire in chip real cu Domnul Hristos". Dupa ce vei face aceasta marturisire vom putea continua discutia de pe pozitia pe care o creezi atunci cand spui "Perfect de acord cu cele scrise de dvs. in ultima postare. Eu nu vad nici o contradictie dimpotriva". Altfel, iarta-ma, nu pentru mine ci pentru fratii care s-ar putea insela, iti atrag atentia ca asezarea dumitale nu are nimic comun cu Biserica Lui Hristos cea ortodoxa, deci nu prea avem partasie. Domnul cu tine! |
Personal nu cred ca neintelegerea complexitatii tainei Euharistiei o anuleaza , ca si cum Dumnezeu ca parinte iubitor vazind ca unii nazuitori sinceri vad doar simbolizat trupul si singele Lui gata le retrage darul..
La urma urmei cantitatea de binecuvintari cuprinsa in taina nu se reduce la capacitatea piinii si vinului de a inmagazina energetic binecuvintari, nici macar nu este vorba de a minca fizic ci de a-ti hrani spiritul cu inaltimea Sa spirituala si cu Duh Sfint. In acest fel Euharistia este simbolul hranirii sufletului cu neprihanire si har. Este deasemenea o rugaciune in acest sens. Este ceva care are rezonanta in conduita si de aceea cei care in acest fel isi fac partea lor si faptic si haric (iar Dumnezeu partea Sa) vor avea parte de viata vesnica si vor fi inviati in ziua cea de apoi. Altfel ce rost are taina daca nu urmareste un rod duhovnicesc? doar ca sa fie inca ceva prin care sa ne exersam disciplina de a tine o regula sau ceva cu care sa ne falim ca avem doar noi si altii nu? |
Este o rugaciune pentru impartasirea din trupul Lui adica o impartasire din inaltimea Sa spirituala si din Duhul Sau Sfint, rugaciune care daca este implinita ne aduce prin lucrarea Duhului Sfint cu un pas mai aproape de desavirsire.
|
Pr. Gheorghe,
Iata marturisirea: Cred ca in Sfantul Potir, in timpul sfintei Liturghii ortodoxe, prin rugaciunea preotilor si pogorarea Sfantului Duh asupra darurilor aduse, painea si vinul se transforma in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Deasemenea cred ca tot cel ce se impartaseste din acel potir dupa momentul preschimbarii (Sfintirii Darurilor) primeste in chip real si desavarsit Insusi Trupul si Sangele Domnului, iar aceasta lucrare nu este simbol ci este Impartasire in chip real cu Domnul Hristos. Si va adaug chiar ca este mai mult decat "cred", este "stiu", pentru ca am simtit pe propria piele ca era Domnul in Impartasanie. Am simtit dupa ce L-am rugat sa imi descopere daca intr-adevar se afla in Sfanta Impartasanie asa cum se crede. Domnul mi-a ascultat rugaciunea iar prezenta Lui este cutremuratoare atunci cand este simtita. Pacea Domnului sa fie cu dvs.! |
despre cativa zei hindusi(imaginile spun totul)
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image001.jpg'' Aici demonul Ravana o răpeste pe Sita, sotia zeului Rama, si o duce cu carul său care zboară printre nori. Acest car tras de cai aminteste de carul zeului Apollon, care în fiecare zi străbătea cerul si
lumina pământul. Vechii elini credeau că soarele era însusi carul de aur al lui Apollon, si că lumina zilei le era dăruită astfel de către Apollon. Desigur, în Antichitate, asemenea credinte erau încă lesne de explicat si de înteles. Astăzi însă ele produc cel putin stupoare unui om civilizat...'' |
despre cativa zei hindusi(imaginile spun totul)
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image003.jpg" In planul din spate al acestei imagini, zeul maimută Hanuman transportă în zbor stânci uriase pentru a construi cu ajutorul maimutelor podul peste care va trece armata către insula pe care se află cetatea lui Ravana; acolo a fost dusă în robie Sita, sotia zeului Rama.
în prim-plan, zeul Rama si fratele său Laxman aduc jertfă zeilor, în fata lor se află Jertfelnicul“ împodobit cu flori: este de fapt reprezentarea lui Lingam si Yoni, care întruchipează organele genitale masculin si feminin si care simbolizează împreună puterea creatoare. Ca în majoritatea religiilor idolatre, adorarea falusului ocupă si în hinduism un loc aparte.'' |
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image006.jpg" Marele zeu Shiva este reprezentat aici împreună cu sotia sa Paravati. în planul apropiat al imaginii, împodobit cu flori si având încolăcit în jurul său un sarpe, se află „jertfelnicul“ -Lingam si Yoni. El simbolizează organele sexuale masculin si feminin ale zeului Shiva si, respectiv, ale zeitei Paravati. Asadar, în spate sunt reprezentate prototipurile (zeii), iar în fată simbolurile lor (Lingam-Yoni), care se află expuse în toate templele hinduse. Deasupra acestora îsi lasă credinciosii ofrandele în timpul venerării. De altfel, ele se găsesc de vânzare si în comert."
|
despre cativa zei hindusi(imaginile spun totul)
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image009.jpg" In această imagine, zeul Rama, ajutat de Hanuman (zeul maimută) si de întreaga armată a maimutelor, se luptă cu vrăjmasul său, demonul Ravana, pentru a si-o redobândi pe Sita, sotia care îi fusese răpită. Istoria seamănă cu Iliada lui Homer: Menelaos, regele micenienilor, porneste război împotriva Troiei, cu ajutorul celorlalti greci, pentru a o aduce înapoi pe femeia sa, „frumoasa Elena“, pe care o răpise Paris, fiul regelui Troiei. în acest război s-au implicat si zeii Olimpului, unii dintre ei sprijinindu-i pe greci, iar ceilalti pe locuitorii Troiei.
Trebuie să notăm însă că demonii „teologiei“ hinduse sunt de aceeasi cinste si putere cu zeii. Cândva, ei chiar conlucraseră cu acestia; de pildă, atunci când au „bătut“ oceanul galaxiei pentru a o scoate pe Armita (exact asa cum bate cineva laptele pentru a obtine untul). Armita era apa cea fără de moarte, care le-a dăruit nemurirea atât zeilor, cât si demonilor. Cu acel prilej, marele zeu Vishnu a ajutat amândouă taberele, adică si pe zei si pe demoni să devină nemuritori, pentru a putea continua astfel nesfârsita luptă dintre ei. De altfel, Vishnu se îngrijeste în permanentă ca această luptă să fie egală, pentru a se conserva echilibrul cosmic. însusi marele zeu poartă înlăuntrul său atât binele cât si răul, ceea ce îl face să fie „desăvârsit“. în ce constă această „desăvârsire“? Binele si răul se confundă, aflându-se în acelasi plan etic. Altfel spus, Dumnezeu poate si trebuie să fie când bun, când rău. între cele două valori nu există nici o diferentă de substantă. Consecintele unei astfel de conceptii asupra moralitătii sunt devastatoare si se reflectă din plin în dezastrul relatiilor sociale din India." |
despre cativa zei hindusi si obiceiuri hinduse
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image011.jpg< Când în cele din urmă zeul Rama 1-a biruit pe vrăjmasul său si si-a redobândit sotia pe care acesta i-o furase, a primit-o cu răceală, adresându-i următoarele cuvinte: „Ce om cu capul pe umeri îsi mai ia înapoi femeia care a trăit mult timp în casa altcuiva?“.
Atunci Sita, sotia lui, a cerut să i se aprindă un foc spre a intra în el, ceea ce s-a si făcut. însă zeii care urmăreau totul din cer si care cunosteau nevinovătia ei n-au îngăduit flăcărilor să o ardă. Astfel li s-a dovedit tuturor că Sita rămăsese credincioasă sotului ei. Acest mare poem, Ramayana (epopeea lui Rama, scrisă între secolele V si I î.H.), în care sunt relatate si evenimentele descrise mai sus, are pentru indieni o valoare paradigmatică. Viata si faptele zeilor încarnati sunt considerate modele de urmat. De pildă, istoria Sitei a constituit temeiul sălbaticei traditii numite sati, care instituia obligatia ca văduvele să fie jertfite în focul în care era incinerat trupul sotului lor decedat. De asemenea, în vechime, sotii gelosi aveau dreptul să-si supună sotiile „probei focului“, întocmai cum procedase si zeul Rama, potrivit scrierilor „sfinte“. Cu alte cuvinte, pentru ca femeia să-si poată dovedi nevinovătia, fidelitatea si devotamentul fată de sotul ei, trebuia să se arunce cu curaj în flăcări... Dacă era o sotie credincioasă, n-ar fi putut arde, fiind protejată de zei; dacă totusi femeia ardea, aceasta dovedea automat vinovătia sa... Precum lesne se întelege, dacă cineva ar fi vrut neapărat să scape de sotia sa, o putea face oricând prin „proba focului“! De aceea, femeile erau în permanentă supuse unei presiuni psihologice vecine cu teroarea. N-au fost deloc putine cele care au căzut victime si acestei învătături „sfinte“. Iată ce fel de societate, ce fel de relatii omenesti legiferează zeii hindusi... Cât despre sceleratul obicei sati, el a fost interzis prin lege în anul 1829 de către lordul englez William Bendinsky, care detinea pe atunci functia de guvernator al Indiei. Cazurile de ardere a văduvelor s-au împutinat astfel până la a ajunge o raritate; însă în ciuda interdictiei, există încă văduve indiene ucise de către rude, adesea prin incendiere. Mai trebuie spus că traditia interzice recăsătorirea, pentru ca averea să rămână familiei. Văduva nu are nici un drept si se află în deplina stăpânire a familiei sotului. Este una din formele în care sclavia pe viată îsi asigură si astăzi continuitatea pe teritoriul Indiei. Singura sansă a văduvei de a se sustrage acestui statut umilitor este ca ea să devină dasi, adică să se afierosească slujirii zeului Krishna. în cazul acesta, ea se adăposteste în Brindavan (socotit orasul natal al lui Krishna) si cântă într-unui din cele patru mii de temple, pentru două rupii pe zi. Noptile si le petrece pe drumuri sau prin cocioabe, devenind adesea victimă a exploatării sexuale din partea proprietarilor de imobile sau a preotilor hindusi. Revenind la zeii hinduismului, acestia cunosc vremuri de glorie si strălucire si vremuri de decădere în fata altor zei mai populari. In epoca noastră, zeul Krishna este deosebit de popular în India. La el se referă marea epopee religioasă Mahabharata, din care face parte si Bhagavad Gita - devenită practic „evanghelia“ hinduismului contemporan. între altele, textul Gitei ni-1 prezintă pe zeul Krishna învătându-i pe oameni yoga, ca formă de slujire si ca asceză spirituală care îi va conduce pe credinciosi la unirea cu zeul însusi. Dar pentru că faptele vorbesc mai bine decât cuvintele, să procedăm la o scurtă trecere în revistă a vietii lui Krishna, asa cum o atestă scrierile „sfinte“; ni se vor descoperi o serie de amănunte trecute sub tăcere de către gurusii indieni care îsi vând în occident „marfa“ religioasă. |
despre cativa zei hindusi(imaginile spun totul) si invatatura hindusa
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image013.jpg< Asadar, se învată despre Krishna că a întretinut relatii sexuale cu 16.000 de femei si a dobândit 180.000 de fii. în fotografia alăturată este înfătisat făcând curte fiicelor de păstori dintr-un sat. Cu fluierul său dulce le vrăjea pe femeile care, lăsându-si în urmă familiile si rusinea, alergau să-1 întâlnească. Vrând să le multumească pe toate, Krishna le-a hipnotizat în grup, făcând-o pe fiecare dintre ele să creadă că dansează împreună cu el. Krishna a dansat însă numai cu o favorită a sa, pe nume Rada, care era căsătorită. Când gelosul ei sot s-a apropiat cu intentia de a-i prinde în flagrant, Krishna a luat forma zeitei Kali si astfel bărbatul, în loc să asiste la o scenă de adulter, a văzut-o pur si simplu pe sotia lui rugându-se zeitei Kali!
Deci zeul, în timp ce îi învată pe oameni ascetismul, yoga, devotamentul fată de el, fată de virtute, în viata personală se dovedeste obsedat sexual, iubitor de plăcere, adulter, viclean, ipocrit, mincinos, gata oricând să însele, să destrame familii si să calce în picioare cinstea sotilor. Acestea sunt relatările „istoriei sfinte“. Lui Krishna îi plăcea să se dedea însă si la jocuri mai „serioase“. De pildă, s-a implicat în lupta pentru putere dintre principii unui regat. Principii „răi“ îi uzurpaseră si îi izgoniseră pe principii „buni“. Acestia din urmă si-au organizat ulterior o armată cu scopul de a-si recupera posesiunile si demnitătile. Conflictul militar se profila ca inevitabil, si chiar risca să se transforme într-un război civil, cu atât mai mult cu cât principii erau rude. Pe toată durata pregătirii războiului, Krishna a făcut un joc dublu. El a consiliat militar ambele tabere, asigurându-se astfel că iminenta înclestare armată va fi cât mai aprigă si mai devastatoare. Conform „teologiei“ hinduse, acesta si este rolul zeului, care poartă înlăuntrul său deopotrivă binele si răul, lumina si întunericul. Krishna se vede totusi confruntat cu o problemă, în persoana lui Arjuna, conducătorul principilor buni, care cade pe gânduri: „De ce să port această bătălie? Merită să moară atâtia oameni pentru ca eu să ajung la putere? E bine să-i ucid pe toti învătătorii mei, pe prietenii mei din copilărie, pe rudele mele, numai si numai ca să ajung rege? Nu cumva ar trebui să mă sacrific eu pentru binele comun?“ Prin urmare, Arjuna se frământă ca orice om bun si rational. Exact în acest punct intervine zeul Krishna, care este încarnarea marelui zeu Vishnu. „Teologia“ hindusă învată că Vishnu răspunde, printre altele, de conservarea acestei lumi. Sarcina lui este să păstreze echilibrul între bine si rău, perpetuând la nesfârsit lupta dintre ele. De altminteri, Vishnu însusi este în acelasi timp binele absolut si răul absolut (reprezentat prin sarpele Sesa). |
despre cativa zei hindusi(imaginile spun totul) si invatatura hindusa
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image015.jpg" Prin învătătura si sfaturile sale, Krishna îl convinge pe Arjuna să-si depăsească scrupulele morale si să lupte cu toată bărbătia si hotărârea, neluând în calcul nimic altceva decât victoria. Pe tot parcursul bătăliei care va urma, Krishna îi sugerează lui Arjuna să recurgă la o impresionantă gamă de infamii, sfatuindu-1 să-si ignore toate obiectiile de ordin moral si să se concentreze asupra unicului obiectiv important, câstigarea războiului. Efortul sistematic al lui Krishna este de a-1 perverti moral pe Arjuna, fâcându-1 să creadă că nu există diferentă între bine si rău si că tot ceea ce contează cu adevărat este să-1 adore pe el, zeul desăvârsit, care încarnează atât binele cât si răul, care se află dincolo si mai presus de bine si de rău. Practic, atunci când cineva propune oamenilor „să urmeze drumul cel mai usor“, sau când învată cu autoritatea unui guru că „nu există diferentă între bine si rău“, ori insinuează exact acelasi lucru prin cuvintele „zeul desăvârsit are înlăuntrul său atât binele cât si răul“, în realitate îi împinge pe oameni pe calea răului. Este ca si când ar spune: „De ce vă complicati înfruntând atâtea dificultăti pentru a realiza binele? De ce nu preferati săvârsirea răului, care nu cere timp si efort? în final veti ajunge oricum în acelasi punct, la întâlnirea cu zeul desăvârsit care adună în sine atât binele cât si răul! Fiti pragmatici, nu vă mai preocupati de bine si optati pentru rău, căci nu există nici o diferentă...“.
Dincolo de faptul că rationamentul de mai sus este expresia uneia dintre strădaniile cele mai vechi si mai abile ale Diavolului de a-1 însela pe om atrăgându-1 spre rău, merită să mai observăm că zeul Krishna îsi bate joc în egală măsură de combatantii cei „buni“ si de cei „răi“; singurul lucru care pare să-1 intereseze cu adevărat (asa cum reiese din cuvintele si faptele sale) este provocarea unui măcel cât mai sângeros... însă de vreme ce nimic nu are sens, de vreme ce nu există nici o diferentă între bine si rău, care mai poate fi mobilul instigării la un asemenea măcel, în afară de satisfactia morbidă a zeului?'' |
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image016.jpg "Zâmbind multumit, Krishna conduce carul de luptă al lui Arjuna în războiul fratricid. Ce fel de zeu este acela care îsi află satisfactia în durere, în sânge, în moarte? Până si omul cel mai ignorant 1 se va întreba inevitabil ce diferentă există între învătăturile si comportamentul zeilor hindusi si cele ale demonilor despre care vorbeste atât de limpede Scriptura..."
|
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...image01419.jpg" Aici este expusă o fotografie „de familie“. In mijloc stă Shiva, marele zeu al distrugerii si totodată cel dintâi yoghin, încadrat de sotia sa Paravati si de fiul său Ganesha. Acesta din urmă poartă serpi încolăciti în jurul gâtului, iar din capul său izvorăste râul Gange. Stă asezat pe o piele de tigru, după cum se cuvine marilor yoghini. Desigur, avem din nou de-a face cu o manieră de percepere a divinului asemănătoare celei a vechilor elini, care credeau că Zeus s-a căsătorit cu Hera si l-au născut pe Apollon, spre exemplu. Aceasta este oferta religioasă a gurusilor: reîntoarcerea la idolatrie, având ca obiect zeităti care fie copiază trăsăturile si modurile de organizare socială ale oamenilor, fie sunt zoomorfe sau hermafrodite."
|
despre cativa zei hindusi(imaginile spun totul) si invatatura hindusa
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image019.jpg "In fotografia alăturată este reprezentată zeita Kali, care întruchipează latura feminină a lui Shiva, energia lui - Shakti, precum învată indienii. Ea este aproape întotdeauna înfătisată călcând pe cadavrul zeului Shiva. Poartă la gât un colier de capete tăiate, iar în jurul mijlocului o fustă din mâini tăiate. Limba lungă si rosie, pe care o scoate din toate capetele sale, simbolizează neostoita sete de sânge a zeitei. Cu o mână tine un cap proaspăt tăiat din care picură sânge într-o cupă. Zeita este mereu zugrăvită în acea stare de exaltare maniacă pe care i-o provoacă gustul sângelui cald! Această ipostază a „divinului“ oferă o si mai revelatorie imagine asupra a ceea ce înteleg viclenii si demonicii brahmani când spun că Dumnezeu „este dincolo de bine si de rău“...
Fireste, în Occident aceste lucruri sunt mult mai putin cunoscute la nivel de mase. Se consideră, pesemne, că încă „n-a sosit ceasul“ aducerii lor la lumină, că nu suntem încă întru totul „pregătiti“... în prezent, neinitiatii sunt momiti cu discursuri despre „stiinta“ yoga, sănătate, armonie, canalizarea energiilor divine, si alte asemenea formule mai usor digerabile pentru un neofit occidental. Adoratorii zeitei Kali sunt organizati în grupuri secrete. Se dedau la orgii sexuale, sacrificii umane rituale si alte practici de magie neagră. Primirea în grup este precedată de supunerea la diverse probe. „Biletul de intrare“ constă în aducerea unui cadavru: crima constituie o conditie de admitere sine qua non. Numele acestei caste criminale este Kapalika. Există temple ascunse în care membrii ei aduc jertfe omenesti în fata idolului zeitei, intonând imnuri din Rig Veda si rostind anumite mantre, cu ajutorul si participarea activă a brahmanilor." |
Dincolo de pornirea ta vadită contra hinduismului, iti scapă de exemplu miturile grecilor si a romanilor...Si acolo există mulțime de zei unul mai capricios ca altul, iar dacii aveau pe Zamolxis ...si practicau sacrificiul uman.....lucruri care vorba ta , spun totul....Ca să te pronunți vizavi de aspecte privind o religie anume trebuie să fi studiat ani buni nu doar să rupi citate ............Parerea mea....
|
despre cativa zei hindusi(imaginile spun totul) si invatatura hindusa
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image021.jpg " Zeul Ganesha este în acelasi timp om, elefant si soarece. Cândva marele zeu Shiva, cel mai mare yoghin, întorcându-se acasă după o meditatie îndelungată, a întâlnit un necunoscut stând în prag si vorbind cu frumoasa Paravati, sotia lui. Orbit de gelozie, si-a tras îndată sabia din teacă si i-a tăiat capul. Paravati i-a strigat în hohote de plâns: „Tocmai l-ai omorât pe fiul tău!“. în deznădejdea sa, Shiva a retezat capul unui elefant care se întâmpla să treacă pe acolo si 1-a lipit pe grumazul fiului său. Asa a fost plăsmuit Ganesha, potrivit „teologiei“ hinduse.
Ce element ar trebui să frapeze mai întâi în această povestire? Nestiinta atotputernicului si atotcunoscătorului Shiva? Superficialitatea lui? Caracterul său coleric, sanguinar si revansard? Gelozia sa atât de mundană? Oricât de rizibil ar părea, comportamentul zeilor hindusi este identic cu cel uman. Faptul este însă cât se poate de firesc, întrucât acesti zei sunt inventii ale oamenilor, întocmai ca si cei doisprezece zei ai Olimpului, născociti de vechii greci... Idolatrie pură, ba chiar în sensul cel mai primitiv al cuvântului!" |
despre cativa zei hindusi(imaginile spun totul) si invatatura hindusa
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image025.jpg " Narasihma Avatara: Marele Vishnu s-a încarnat în zeu cu chip de om-leu. Este adorat de femei în timp ce sfâsie abdomenul unui om. Acelasi mare zeu s-a mai încarnat si în alte rânduri ca animal: Matsya (peste), Kurma (broască testoasă) si Varaha (porc sălbatic); bineînteles, întotdeauna pentru a păstra echilibrul cosmic între bine si rău."
|
despre cativa zei hindusi(imaginile spun totul) si invatatura hindusa
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...i/image027.jpg "Imaginea de fată îl prezintă pe Hanuman, maimuta care a devenit zeu, alături de câteva medalioane cu scene din viata sa. Hanuman are meritul de a-1 fi ajutat pe zeul Rama în războiul purtat de acesta pentru a-si redobândi sotia răpită.
Este foarte popular în India. Icoanele sale împânzesc magazinele, taxiurile, coloanele caselor... De aceea maimutele, ca si vacile, sunt socotite sfinte si sunt lăsate să se plimbe pretutindeni nestingherite, chiar si în temple, în vreme ce oameni precum paria sau cei din castele inferioare sunt profund dispretuiti!" |
Citat:
Iarta-mi exprimarea, dar cand ceva pute si pute rau nu mai stai sa te gandesti de ce pute... si mai ales cativa ani. Am citit cateva carti pe tema aceasta si marturiile catorva nefericiti ce au trait experienta hinduismului/budismului. Avea parintele Arsenie Papacioc o vorba "cu dracu nu se sta de vorba", mai ales daca vezi ca au facut-o altii si s-au cam ars. |
Citat:
|
Citat:
|
Prezentarea aspectelor divine hinduse de catre colegul mai sus nu corespund intru totul realitatii din teren (India) si nici a practicilor actuale, sint copiate din unele siteuri romansti in care se face campanie impotriva fara sa se incerce o intelegere simbolica bazata pe un studiu sincer.
Dealtfel stim ca si in Biblie multe lucruri sint prezentate simbolic , daca intram in Apocalipsa vedem destule simbolistici si comparatii , metafore si exagerari ca forme de stil. Nimeni nu explica de ce calitatile dupa care sint numite cele 7 duhuri ale lui dumnezeu sint continute fiecare intre calitatile cite unei chakre in aceasi ordine de la prima pina laultima si cum de ele corespund in ansamblu si cu prezentarea arborelui Sephirotic. Revenind la phantheonul roman si grec se poate face o paralela insa ceea ce nu este comun trebuie inlaturat fiindca mai mult ca sigur ca unele lucruri au fost adaugate pe parcurs. In rest intruchiparea universului divin ( atit de vast) cu atribute pozitive nu este o problema insa problema este cind nu exista sau se pierde doctrina morala si o intelegere mai adinca a realitatilor spirituale. De aceea si religia romana si greaca au trebuit sa fie inlocuite cu dogma crestina. Pentru improspatare si un pas inainte. Nimeni nu poate baga mina in foc ca este ultimul pas inainte mai cu seama ca Dumnezeu arata prin profetia lui Zaharia ca El va Imparati peste tot pamintul si va fi un singur Dumnezeu si un singur Nume. Ceea ce inseamna o singura religie posibil de realizat doar in prezenta lui Dumnezeu insusi venit sa adune laolalta toate neamurile. 4. Și în vremea aceea se vor sprijini picioarele Lui pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, la răsărit; iar Muntele Măslinilor se va crăpa în două de la răsărit la apus și se va face o vale foarte mare și jumătate din munte se va da înapoi către miazănoapte și cealaltă jumătate către miazăzi. 5. Și voi veți alerga prin valea munților Mei, căci valea munților se va întinde până la locul unde Eu voi da izbăvire. Și veți alerga cum ați alergat de frica cutremurului, în vremea domniei lui Ozia, regele lui Iuda. Atunci va veni Domnul Dumnezeul meu și toți sfinții împreună cu El. 6. În vremea aceea nu va mai fi lumină, ci frig și ger. 7. Va fi o zi deosebită pe care Domnul singur o știe; nu va fi nici zi și nici noapte, ci în vremea serii va fi lumină. 9. Și va fi Domnul Împărat peste tot pământul; în vremea aceea va fi Domnul unul singur și tot așa și numele Său unul singur. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 09:35:26. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.