Îţi recomand http://www.librarie.net/carti/77446/...nagnostopoulos. Cartea este presărată cu momente unice din timpul Sf Liturghii. Merită să o citeşti. :1:

Nota autorului: "Scopul principal al acestei carti a fost ca poporul lui Dumnezeu sa realizeze necesitatea unei participari cat mai vii, cat mai inflacarate si mai autentice, la Taina Impartasirii cu Iisus Hristos, pentru schimbarea si indumnezeirea fapturii umane. Pentru ca sa accentuez maretia neegalata a Sfintei Liturghii, m-am straduit sa aduc fapte adevarate, in legatura directa sau indirecta cu taina Sfintei Euharistii, atat spre folosul simplilor participanti, cat si celor ce se impartaseau din Potirul Vietii. Experientele acestea le-am preluat din vietile sfintilor, din ceea ce am auzit si am vazut personal in cei 43 de ani de slujire preoteasca la parinti imbunatatiti si nevoitori, smeriti si cu har, la monahii din Sfantul Munte sau la crestinii simpli, dar cinstitori de Dumnezeu".

Andrei Kuraev, "Despre Hristos"
va postez cateva fragmente

"Şi atunci cînd tratăm subiectul mai îndeaproape, nu pot să nu remarc un lucru straniu, un lucru pe care îl constat la numeroase suflete ortodoxe, în numeroase familii dreptmăritoare. Iar constatarea este următoarea: adeseori, poposind la cineva, observ cu multă tristeţe - chiar şi în casele unor tineri slujitori bisericeşti - că în locul dedicat al casei, în "ungheraşul sfînt", nu se află vreo icoană de-a Mîntuitorului. În multe case ea lipseşte cu desăvîrşire. E drept, există icoane ale Maicii Domnului, din cele mai variate, sunt şi o mulţime de icoane mai mici şi mai mari ale Sfinţilor. Dar oamenii nici nu sesizează vreo lipsă prin faptul că nu au icoana lui Hristos. Ca să vă daţi seama, în Epistola către Evrei, Ap. Pavel vorbeşte despre sfinţi ca fiind "nor de mărturii" (Evrei 12:1). Se crează impresia, însă, că în mintea unor oameni acest "nor" devine atît de dens că nu mai lasă să se întrezărească "Soarele" după el - tocmai Acela despre Care aceia mărturisesc."

"Pentru început, aş vrea să ne lămurim într-o chestiune cam încurcată azi, dar care, de fapt, este foarte simplă. Ce înseamnă a fi creştin? Nu v-aţi întrebat? E un subiect plin de confuzie. În realitate, însă, e simplu de tot: creştin se numeşte omul care Îl priveşte pe Hristos prin ochi de Apostol. Vă daţi seama, îl putem califica pe creştin ca bun, ca rău, ca deştept, ca obtuz - dar ele nu ţin decât de particular. Pe Hristos Îl putem privi cu ochi diferiţi. E limpede că un fel de privire este a lui Iuda şi un alt fel este a Sfîntului Apostol Petru. Privirea lui Ponţiu Pilat e şi ea diferită. Irod are şi el o viziune asupra lui Hristos. Înţelegem, dar, că a fi creştin nu înseamnă să te uiţi la Hristos ca şi Pilat, ci aşa cum se uitau la El Apostolii.
O altă nedumerire apare imediat, şi anume, unde se pot găsi aceşti "ochi"? Cum putem face rost de acea privire de ucenic, de acel om care Îl vedea pe Hristos, care Îl auzea, care vieţuia împreună cu El, care Îl iubea - mai ales ca acesta din urmă, pentru că inimii care iubeşte i se descoperă lucrurile cele mai importante."

Desigur, fiecare poate declara ce citeste, nimeni nu le interzice, dar asta nu inseamna ca ceilalti nu au dreptul la replici de critica sau de apreciere.

Suntem pe un forum ortodox, nu pe un forum de literatura si trebuie tinut cont de acest aspect, care trebuie sa primeze. Orice crestin ortodox este dator sa aiba o atitudine corespunzatoare inclusiv fata de unele opere literare "impecabile" chiar si la nivel academic.

Tocmai in asta consta frumusetea unui forum, ca fiecare sa isi poata expune criticile sau aprecierile prin replici!

Foarte bune observatiile tale Ekaterina.

Dar ca sa fie clar si pentru unii care nu stiu unde poate duce admiratia pentru scrierile lui Tolstoi citez din ASPECTE ALE SECTARISMULUI RUS ÎN SECOLUL AL XIX-lea:

O mişcare importantă a fost secta tolstoiştilor, întemeiată de contele L.N. Tolstoi (1828-1910). Ea se deosebea de sectarismul tipic prin caracterul etic al învăţăturii, nu cel religios. Secta a fost predominant social-politică, dar învăţătura se caracteriza printr-o ostilitate severă faţă de Biserică. Învăţătura radical-religioasă, răspândită de L.Tolstoi la sfârşitul anilor ’70 ai sec.XIX, s-a dezvoltat pe baza criticii culturii şi a esenţelor ei social-morale [37].

La 4 martie 1855, Tolstoi scria în notiţele sale: „Discuţia de ieri despre divinitate şi credinţă m-a îndreptat spre o idee măreaţă, pentru realizarea căreia mă simt în stare să-mi dedic toată viaţa. Ideea aceasta înseamnă înfiinţarea unei noi religii, corespunzătoare dezvoltării omenirii, religiei lui Hristos, dar eliberată de credinţă şi mistică, religiei practice, care nu promite fericirea viitoare, dar dăruie fericirea pe pământ. Realizarea acestei idei eu cred că este posibilă doar prin munca câtorva generaţii. O generaţie va transmite ideea următoarei generaţii şi cândva fanatismul sau raţiunea vor aduce la realizarea ei. A acţiona conştient pentru unirea oamenilor cu religia este baza ideii, care, sper că mă va pasiona” [38]. Ideea l-a impresionat pe L.Tolstoi în ultimii 50 de ani de viaţă, el scriind în „Învăţătura creştină”: „Mă mobilizează în ceea ce fac nu interesul mercantil, nu dorinţa de slavă, nu scopuri lumeşti, doar teama de a nu realiza ceea ce aşteaptă Cel Care m-a trimis pe mine în această lume şi la Care în fiece clipă aşteaptă întoarcerea mea… Deci, eu m-am convins că în credinţele existente nu voi găsi rezolvarea problemei mele şi alinarea suferinţelor. Disperarea mea era atât de mare, încât eram aproape de sinucidere. Atunci a venit însă şi salvarea mea. Am păstrat vag în memorie încă din copilărie că în Evanghelie pot găsi răspunsul la întrebarea mea. În învăţătura Evangheliei, în pofida tuturor schimonosirilor ei de Biserica Creştină, eu intuiam adevărul. Şi ca o ultimă încercare, eu am dat la o parte toate explicaţiile învăţăturii evanghelice, am început să citesc Evanghelia şi a-i pătrunde sensul. Şi cu cât mai mult pătrundeam în gândul acestei cărţi, cu atât mai mult mi se deschidea ceva nou, deloc asemănător cu ceea ce învaţă Bisericile Creştine, dar care răspundea la întrebarea vieţii mele” [39].

În viziunea lui Tolstoi, Hristos este un mare învăţător, la fel ca Socrate, Budda ş.a. Tolstoi era un raţionalist radical, care tindea să elibereze creştinismul de tot ce „este excepţional, imposibil, necesar şi chiar contradictoriu”, după cum scria în articolul „Cum să citim Evanghelia şi care este sensul ei?” (1896). Conform „Învăţăturii creştine” religia este necesară omului pentru a înţelege că fericirea vieţii, spre care el tinde ca fiinţă raţională, constă în urmarea raţiunii şi dragostei. Păcatele personale şi cele sociale moştenite, tradiţiile şi obiceiurile împiedică această fericire a vieţii în dragoste. Şase păcate stau în calea dragostei pentru aproape: pasiunile, lenea, dorinţa de putere, lăcomia, desfrâul şi beţia. Ispitirea păcatului se face prin „minciuna credinţei” în creştinism, care constă din: „1) răstălmăcirea adevărului evanghelic; 2) credinţa în minuni;
3) stabilirea intermediarului între om şi Dumnezeu; 4) acţiunea asupra sentimentelor exterioare ale omului şi 5) insuflarea credinţei false copiilor… Minciuna credinţei – este baza tuturor păcatelor şi nenorocirilor oamenilor”. Numai după eliberarea de minciuna credinţei este posibilă eliberarea de ispita păcatului [40]. Zeci de ani Tolstoi a luptat contra Bisericii până când, în 1901, Sfântul Sinod l-a excomunicat.

Radicalismul ideilor lui Tolstoi a influenţat unele secte, cum ar fi cea a molocanilor, duhoborilor şi ştundo-baptiştilor. Mişcarea tolstoiştilor şi-a găsit adepţii mai mult printre studenţi, care erau atraşi mai mult de critica socială a lui Tolstoi. Îmsă această critică nu a fost răspândită [41].
.................................................. .................................................. ..................
În cele din urmă, putem constata că în sec. XIX, în Imperiul Rus pe lângă sectele existente mai apar şi unele noi. Din punctul de vedere al originii, acestea fie că aveau rădăcini în Rusia, fie că erau preluate din Occident, de cele mai multe ori fiind nişte influenţe ale protestantismului. Numărul mare al sectelor, precum şi convertirea noilor membri ai societăţii ruse se datora, în primul rând, raporturilor stabilite între autoritatea de stat şi Biserica Ortodoxă rusă, care, pe de o parte, nu a întreprins măsurile administrative necesare pentru combaterea sectarismului, iar pe de altă parte, nu permitea instituţiei ecleziastice să acţioneze în combaterea sectarismului. Aceasta a şi generat atitudinea pasivă a clerului în problema luptei cu ideile sectare şi a permis, în cele din urmă, o evoluţie pozitivă a sectelor.

Un alt aspect mai putin discutat este faptul ca atunci cand citesti o carte, duhul in care a fost scrisa de autor in multe cazuri il poate influenta pe cititor chiar daca cititorul nu sesizeaza aceasta influenta, ea fiind mult mai subtila cu atat mai mult pentru un om neinduhovnicit.

Aceasta am citit-o la mai multi parinti harismatici dar nu mai tin minte exact la cine:
Parintelui Arsenie Muscalu punandu-i-se o intrebare asemanatoare a dat un raspuns foarte lamurit:

Intrebare: Spuneti-mi: toate valorile cultivate in emisiunile de radio, tv, presa, si in marea majoritate a cartilor laice, nu sunt niste sfaturi ale necredinciosilor? Toate acele lucruri izvorasc din credinta sau din trairea unei vieti duhovnicesti?

Parintele Arsenie M.: Sa stiti ca noi, citind o carte intram in comuniune cu autorul, cu toate simtirile si gandurile lui. Daca a avut ganduri si simtiri sfinte, hranite in el de harul dumnezeiesc, ni se transmit si noua. Daca a avut o viata ticaloasa, pacatoasa, simtiri pacatoase va pata si sufletul nostru. De aceea am spus ca trebuie foarte mare discernamant.

Ceva asemanator am citit la Parintele Lavrentie Sovre despre purtarea hainelor second hand:

O creştină avea ispite trupeşti şi nu ştia de unde îi vin. Ea era fecioară. Şi părintele o tot întreba ba de una de alta şi până la urmă a întrebat-o:
„Nu cumva porţi haine cumpărate la mâna a doua?"
„Da, a zis ea".
Şi părintele a zis:
„Aşa cum hainele pe care le poartă sfinţii, poartă sfinţenie şi sunt vindecătoare, tot aşa şi hainele pe care le poartă păcătoşii, poartă păcatele în ele şi sunt dăunătoare".
Şi ne zicea să nu cumpărăm haine sau încălţăminte purtate de alţii, că ne încărcăm cu păcate străine.

Cred că Părinții nu sunt unanimi în privința asta (mă refer la purtarea hainelor altora). Personal nu împărtășesc părerile de mai sus. Hristos S-a atins de toți păcătoșii, iar noi, prin mila Lui, ne atingem de El, și El ne locuiește. Când sfinții se atingeau de bolnavi și de păcătoși nu o făceau din cauză că se știau sfinți, ci pentru că aveau încredere în dragostea și puterea lui Dumnezeu.

Dacă am da curs unor astfel de îndemnuri am ajunge să fugim de oameni, să nu mai dăm mâna cu nimeni, să nu stăm la masă decât cu oamenii fără păcat, să ne izolăm, la limită, de lume, obsedați de aflarea unui mediu aseptic din punct de vedere spiritual.

Nu păcatele celorlalți ne îmbolnăvesc, ci numai ale noastre.

Chiar dacă este adevărat că lăsăm o amprentă (energetică? spirituală?) pe tot ce atingem, ea nu este indelebilă. Maleficul care poate însoți hainele (ca și mâncarea) de proveniență îndoielnică poate fi îndepărtat printr-o rugăciune făcută înainte de a le folosi, sau prin ducerea lor la biserică. Exista un obicei în bătrâni, ca orice haină nou îmbrăcată să se poarte cu ocazia mersului la biserică. Pentru orice lucru nou, pentru orice început, se căuta binecuvântare.

În ceea ce privește autorii cărților pe care le citim, cred că duhul lor se transpune, într-adevăr, în opera lor. Se simte duhul Părintelui Stăniloae, spre exemplu, când îi citești cărțile. Sau poate e vorba, în termeni laici, de amprenta personalității, de stil. Și știm că nu poate pom rău să facă roade bune.

Trebuie să ne cultivăm discernământul, primind, cel puțin pentru început, laptele duhovnicesc de la părinți incontestabil înduhovniciți. După ce vom simți gustul acestuia, vom putea deosebi ceea ce este fals de ceea ce e veritabil.

Ultima discutie a atins o framantare de a mea. Sa va spun ce am patit, acum cateva luni am citit un articol al parintelui Serafim Rose si m-a impresionat foarte mult, o sa va las articolul mai jos, in fine eu acum mi-a facut asa o lista cu niste carti si autori clasici ( in afara de carti ortodoxe care le citesc ), si care sper eu sa ma ajute cumva. Uitati lista:

Autori: Ivan Turghenev, Ernest Hemingway, John Steinbeck, Charles Dickens, Sir Arthur Conan Doyle, Jules Verne, Alexandre Dumas, Lev Tolstoi, Anton Cehov, Victor Hugo, Gustave Flaubert, Stendhal, Feodor Dostoievski, Franz Kafka, Mihail Bulgakov, Jane Austen, Honore de Balzac, Johann Wolfgang von Goethe, Nikolai Gogol, Thomas Mann, Daniel Defoe, Aleksandr Pușkin, William Shakespeare, surorile Brontë, Emile Zola

Carti: Mark Twain – Print si cersetor, Charles Dickens - David Copperfield, Cel mai iubit dintre pamanteni - Marin Preda, De veghe în lanul de secară, Oliver Twist – Charles Dickens, Moș Goriot - Honore de Balzac, Frans eemil silja, Doctor Jivago – Boris Pasternak , O mie noua sute optzeci si patru - George Orwell, Mizerabilii, Amintiri din viata - 20 de ani in Siberia, Zorba grecul - Nikos Kazantzakis, George Orwell – Ferma animalelor, Fructele maniei - John Steinbeck, Evgheni Zamiatin – Noi, Muntele vrăjit, Procesul – Franz Kafka , Marile sperante - Charles Dickens, Anna Karenina - Lev Tolstoi, Vraciul - Tadeusz Mostowicz, Notre-Dame de Paris - Victor Hugo, Papillon - Henri Charričre, Coliba unchiului Tom, Enigma Otiliei, Mara, Mandrie si prejudecata , Spre Far – Virginia Wolf, Jane Eyre, Moliere – Avarul, Departe de lumea dezlantuita, Ben Hur, La răsărit de Eden, Mantaua – Nikolai Gogol


O sa ziceti ca am inebunit, nu, inca nu dar pur si simplu ma simt ignorat, am facut un alt topic in care mai vorbeam despre asta, nu stiu daca au raspuns mai mult de 2 persoane, cand e vorba de ecumenism sau alte teme de astea toata lumea sare cu comentarii disparata, dar cand un tanar cere ajutor pentru a-si gasi niste carti decente de citit toata lumea doarme, deci o sa ma supar daca mi se ignora mesajul si va rog nu incepeti sa postati, pana nu cititi articolul asta

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...etelor-tinere/

Nu cred ca e cazul sa exageram si sa dezvoltam o teza intreaga pornind de la o explicatie simpla, data de un parinte a carui induhovnicire se intelege ca o conteşti.
Si nici nu este corect ca exemplul de mai sus sa fie scos din context.
De la purtarea hainelor second hand, pana la mancare, pana la o simpla atingere sau imbratisare, este cale lunga !

Draga Marcel,

Nu ştiu dacă ar trebui să te ţii de această listă. Nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu ea, dar te condiţionezi pe tine însuţi şi nu mi se pare bine. Parcă îţi limitezi singur libertatea de alegere. Întrucât sunt multe cărţi şi mulţi autori în listă, asta înseamnă că îţi va lua mult timp să le/ îi citeşti pe toate/ toţi. În acest timp preferinţele ţi se pot schimba. Eu citesc ceea ce mă atrage la momentul respectiv. Dintre ce ai enumerat tu, mi-a plăcut Steinbeck, însă "Fructele mâniei" nu am terminat-o, căci are şi aspecte triste, nedreptăţi din viaţa personajelor, şi fiind şi mai voluminoasă nu am mai avut dispoziţia să o termin. Am citit însă "La răsărit de Eden", "Iarna vrajbei noastre" şi mi-au plăcut. Pe Kafka l-aş exclude, căci scrie foarte pesimist.

Cred că ar fi bine să ne spui şi cam ce vârstă ai. Unele cărţi selectate par mai pentru copii.

"Vraciul" mi-a mai plăcut. Am citit-o acum câţiva ani. Îţi recomand şi "Mizerabilii".
Mă opresc cu recomandările, pentru că sunt subiective, şi nici nu îmi vin acum în minte nişte cărţi consacrate care mi-au plăcut mult şi pe care să ţi le recomand fără ezitare.

Eu aş insista pe ideea de a avea încredere în tine şi în gustul tău atunci când te apuci să citeşti o carte. De altfel, nici nu ştiu cum ai putea să citeşti ceva, chiar şi supra-lăudat, dacă pe tine nu te prinde.

Mai vorbim...

Mersi Annyta ca ti-ai facut timp sa ma ajuti cu o parere, am 20 de ani :)

iti multumesc pentru link, articolul se potriveşte cu anumite ganduri care m-au framantat astazi. Si anume, imi puneam problema daca sa recomand cuiva un autor care nu este ortodox ...

dintre cei amintiti de tine, Dostoievski mi se pare un autor minunat. merita citit si recitit. Intră intr-o librarie sau intr-un anticariat şi răsfoieşte, s-ar putea să ai parte de surprize foarte plăcute. Dar poate că ai deja acest obicei :)

Ma bucur ca ti-a placut, pentru mine a fost unul dintre cele mai bune articole " al time " si il recomand la toata lumea, dar nu stiu cati iau aminte. Mersi de sfat, pana acum am citit de Dostoievski numai Crima si pedeappsa, mai am cumparate Umiliti si obiditi si Jucatorul. Are un stil foarte frumos de a scrie, am crezut ca o sa ma depaseasca, dar m-am descurcat :D

Mie mi-au fost de mare folos( si mi-au placut muuult):

Parintele Cleopa- "Calauza in credinta ortodoxa"
Sfantul Ioan Gura de Aur- "Problemele vietii"
Parintele Iustin Parvu- " Daruri duhovnicesti"
Ieremonah Savatie Bostovoi - " A iubi insemna a ierta"


( imi mai amintesc si altele pe parcurs)

Sper sa-ti fie de folos.

Ionuţ, dorinţa ta de studiu este minunată!
Pentru că, la 20 de ani am făcut şi eu o listă asemănătoare, permite-mi câteva sugestii:

1. Dacă te apuci de grădinărit, mai întâi trebuie să înveţi cum anume se face treaba asta. La fel şi în lectură, mai întâi învaţă, oricât ar putea să sune de ciudat, să ... lecturezi! Există cărţi despre lectură. Caută-le! Altminteri, vei citi anapoda.

2. O carte bună pentru orice om care ţine o carte în mână şi mai ales pentru studenţi: "Învaţă cum să înveţi!", autor Derek Rowntree. Ţi-o pot oferi online. Există în carte şi un capitol dedicat lecturii, precum şi multe alte lucruri folositoare la studiu.

3. Când citeşti, merită să urmezi două criterii, pe care vrei la alegere: ori alegi o temă şi apoi citeşti mai mulţi autori care au scris pe tema respectivă; ori alegi un autor şi îi citeşti cât mai multe cărţi. Inclusiv critica literară, ajută foarte mult.
Să zicem că alegi ca temă prietenia. În acest caz poţi citi Dickens, Shakespeare, Panait Istrati, Epopeea lui Ghilgamesh, Jules Verne etc. Deşi toţi scriitorii mari au scris pagini memorabile despre prietenie şi dragoste.
Dacă alegi un autor, e mult mai simplu. Iei la rând tot ce poartă semnătura lui. Aşa am făcut eu cu Istrati, cu Preda, cu Kazantzakis sau cu Graham Greene.

4. Bine ar fi să dezbaţi cu un cititor mai iscusit cărţile pe care le citeşti. Când eram copil mă ajuta tatăl meu, care era filolog. Apoi un văr, poet, apoi mi-am făcut (o, minune!) o gaşcă de cititori pasionaţi şi citeam cu toţii aceeaşi carte apoi o dezbăteam îndelung (inclusiv prin scrisori). Cât priveşte familia, eu şi soţia obişnuim să citim împreună aceeaşi carte şi să o dezbatem, fie şi în contradictoriu, dacă prea multe completări reciproce nu ne putem face uneori...:)

5. Există pericolul livrescului. Cartea e un dar al vieţii, o bucurie, dar atenţie să nu o confunzi cu viaţa, care bate cartea. Cartea nu ne e dată ca să ne înlocuiască viaţa concretă, ci doar s-o lumineze, să-i îmbogăţească semnificaţiile şi sensurile.

Observ că din lista ta lipsesc poezia şi teatrul. Păcat! Pentru vârsta ta consider că poezia şi teatrul sunt de primă importanţă.

Spor la lectură! Domnul să te lumineze!

P.S. Când eram tânăr nu făceam aşa, că nu descoperisem beneficiul: acum însă, îţi mărturisesc, cred că merită ca înainte să te apuci de lectură să spui "Împărate Ceresc..." şi/sau "Doamne, Doamne, Ceresc Tată..." Îţi doresc să faci chiar aşa!

Mersi de sfat si astept sa-mi trimiti cartea aia online

Nu deocamdată.
Mai întâi renunţă la "mersi" (un cititor spune "mulţumesc") şi la tonul că ne tragem de şireturi.
În al doilea rând, sună urât "cartea aia".

Mai vorbim.

Iertare :) poezie nu am pus, am in biblioteca un volum de Blaga, si pentru mine poeziile sunt prea profunde, nu le inteleg, nici nu stiu cu ce sa incep, si teatru am numai momente si schite, cam atat, deci daca vrei sa faci niste recoamandari, ar fi binefenit :D

Poeţi care îmi plac:

Eminescu
Nichita Stănescu
Arghezi
Blaga
Rainer Maria Rilke - lucrarea mea preferată este de fapt o colecţie de povestiri, scrise însă cu suflet de poet (Povestiri despre Bunul Dumnezeu)
Tagore
Rudyard Kipling

pentru Marcel Ionut

Spui ca pe langa cartile religioase ,ce sa mai citesti. Eu nu prea as fi de acord sa iti mai pierzi vremea cu carti de literatura,atat timp cat ai descoperit izvorul vietii.
Dar asta depinde de tine,de structura ta.Daca ai aceasta idee,omul e liber sa faca ce vrea,sa incerce orice,atunci apuca-te de citit. Insa eu nu ti-as recomanda decat carti religioase,poate pare prea extremist ,dar asa gandesc eu.

Marcel Ionut, daca nu ai citit inca, poti incerca Legendele Olimpului.
Eu ti-as recomanda Oedip rege al lui Sofocle, cred ca il gasesti pe scribd, in general, toata tragedia greaca, si teatrul lui Blaga. Insa e pericolul pe care il amintea Cezar Ioan.
Ia zi, ai dat bacul?

La 20 de ani ar fi cam trebuit.

Titlu: Sfantul Cosma Etolianul - Viata si invataturile
Constantin V. Triandafiliu
Editura: Evanghelismos, Bucuresti 2010
Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu - Sfântul Munte Athos
http://www.librariasophia.ro/img/poz...vataturile.jpg

Barbatul si femeia nu erau ziditi. Dumnezeu a luat tina din pamant, a facut un barbat ca noi, a suflat asupra lui si i-a daruit suflet ingeresc, nemuritor. Si asa cum noi oamenii luam faina si apa, le framantam si facem paine, tot astfel si Dumnezeu a framantat pamantul cu Duhul si l-a facut pe barbat.
Trebuie sa ne gandim ce este trupul si ce este sufletul. Trupul este pamant tina si maine il vor manca viermii, insa sufletul se va bucura pururea in Rai, daca face binele sau va arde in iad, daca face raul. Acest trup pe care il vedeti, fratii mei, nu este om, ci este ca o haina a sufletului. Omul este suflet. Sufletul este cel ce vede, aude, vorbeste, apuca, umbla, invata carte si mestesuguri, dă viaţă trupului si nu-l lasă să se strice. Iar daca iese sufletul, atunci trupul se împuţeşte şi se umple de viermi pentru că nu este om. Trupul are ochi, dar nu vede, are urechi, dar nu aude, are gura, dar nu vorbeste, are maini, dar nu apuca, are picioare dar nu umbla. Aşa cum este piatra tot astfel este şi trupul fără suflet .

Atunci când in satul vostru mor oamenii, îi vedeţi cu ochii voştri. Sau nu mor ?
- Mor, Sfinte al lui Dumnezeu.
- Aşadar, nu aveţi nevoie de cineva ca să vă înveţe. Îl plângeţi pe cel mort ?
- Îl plângem.
- După cum se pare, vă doare inima pentru el. Şi câte zile îl ţineţi ?
- Două-trei ceasuri.
- Sărmanul, atâta dragoste aveţi pentru el ? De azi înainte să nu-l îngropaţi aşa curând, ci să-l ţineţi douăzeci şi patru de ceasuri şi să vă adunaţi toţi, mici şi mari, barbaţi, femei şi copii şi fetiţe, să vă gândiţi bine la el, fiindcă nu este învăţător mai bun ca moartea. Eu pot să râd de tine şi tu să râzi de mine, însă moartea nu râde nici de tine, nici de mine. Şi să nu-i plângeţi pe morţii voştrii, pentru că vă faceţi rău şi vouă şi lor. Iar femeile care aveţi basmale murdare (adică basmale de doliu) să le aruncaţi.

Dar voi, fratii mei crestini, cum petreceti ? Aveti dragoste inlauntrul vostru ? Daca vreti sa va mantuiti, nimic altceva sa nu cautati in lumea aceasta decat dragostea. Este vreunul dintre voi care iubeste pe fratii sai ? Sa se ridice si sa-mi spuna ca sa-l binecuvantez, sa-i pun pe toti crestini sa-l ierte, sa primeasca o iertare pe care n-ar gasi-o de ar da mii de florini.

- Sfinte al lui Dumnezeu, Îl iubesc pe Dumnezeu şi pe fraţii mei.
- Bine, copilul meu, să ai binecuvântarea mea. Cum te cheamă ?
- Kostas.
- Ce meserie ai ?
- Păstor de oi.
- Când vinzi brânza o cântăreşti ?
- O cântăresc.
- Tu, copilul meu, ai învăţat să cântăreşti brânza, iar eu am învăţat să cântăresc dragostea. Se ruşinează cântarul de stăpânul său ?
- Nu.
Am să cântăresc dragostea ta şi, dacă este bună, iar nu goală pe dinăuntru, atunci am să te binecuvintez şi am să-i pun pe toţi creştinii să te ierte. Cum să-mi dau seama copilul meu, ce fel de dragoste ai pentru fratii tai ? Să zicem că prin locurile pe unde merg sa invat lumea, spun ca il iubesc pe domnul Kostas ca pe ochii din cap. Tu mă auzi spunând că te iubesc, dar nu crezi, ci vrei să mă pui la încercare mai întâi şi apoi să crezi. Am pâine, iar tu nu ai. Daca iti dau si tie o bucata, dau dovada ca te iubesc. Dar daca mananc toata painea, iar tu rabzi de foame, ce arat ? Arat ca dragostea pe care o am pentru tine este mincinoasa. Am doua pahare de vin, iar tu nu ai nici unul. Daca îţi dau şi ţie sa bei, atunci dau dovada ca te iubesc, dar daca nu-ţi dau, dragostea mea nu este adevarata. Am şi doua-trei haine, iar tu nu ai si iti este frig. Daca scot una si ti-o dau, atunci este adevarata dragostea mea. Dar daca le tin inchise intr-un cufar, ca sa le manance moliile, iar tu umbli gol, dragostea mea nu este adevarata.

Esti intristat pentru ca a murit mama ta sau tatal tau sau copilul tau sa pentru ca esti bolnav. Daca vin si te mangai, atunci dragostea mea este adevarata. Daca insa tu plangi si te tanguiesti, iar eu mananc, beau, cant, joc si chefuiesc, dragostea mea este mincinoasa. Îl iubeşti pe acel copil sărac ?

- Îl iubesc.
- Dacă îl iubesti, ii ei o camasuta, pentru ca este gol, ca sa se roage si el pentru sufletul tau. Atunci dragostea ta este adevarata, in vreme ce acum este falsa. Nu este falsa, crestinii mei ? Nu ne umplem hambarul cu taciuni si nu mergem in Rai cu dragoste mincinoasa. Daca vrei copilul meu, ca dragostea ta sa fie adevarata, imbraca pe copiii saraci si atunci ii voi pune sa te ierte.
- Vei face aceasta ?
- O voi face.
- Fratii mei, domnul Kostas a inteles ca dragostea pe care a avut-o pana acum pentru fratii sai a fost mincinoasa si ar vrea sa o faca adevarata, vrea sa imbrace pe copiii saraci. Pentru ca l-am pedepsit si l-am facut sa roseasca, va rog sa spuneti pentru el de trei ori : "Dumnezeu să-l ierte şi să-l miluiască pe el"

Alte carti duhovnicesti au fost prezentate pe aceste topice:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=9634

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=11792

M-a impresionat ,,Ne vorbeste parintele Cleopa'', volumul 15.

Am dat anu' trecut si nu l-am luat, asa ca il dau si anu' asta

Pai daca nu l-ai luat e simplu,citeste bibliografia din manualele de liceu.

Tocmai am terminat de citit o carte de suflet pe care v-o recomand.
Am tot auzit despre Sf. Nectarie din Eghina si de o vreme m-am apropiat si eu de acest minunat sfant.
Am gasit in librarie o carte caci imi doream sa aflu mai multe despre acest sfant contemporan oarecum.
Nu pot pune poza cartii aici. Nu stiu de ce nu-mi permite, sau nu stiu eu cum se face.

In fine. Cartea se numeste: "Sfantul Nectarie din Egina Facatorul de minuni" si este scrisa de monahul Teoclit Dionisiatul.
Cartea cuprinde viata sfantului, invataturi, scrisori pastorale (corespondenta cu monahii de la manastirea din Eghina pe care o infiintase si o pastorea, atitudinea sfantului fata de sfintele icoane, viata monahala si erezii si aprecieri/impresii ale unor fosti elevi (mai ales de la Seminariul Rizarios).

Asa cum mi-am imaginat reiese atat din scrierile sale (scrisori) cat si din ceea ce spun elevii sai, ca Sfantul Nectarie era un om bland si credinta sa se vedea atat in operele sale, cat si in suflet si in fapte. Cumva l-am revazut in el (sau poate ca este tocmai invers), pe parintele Galeriu. Este genul de parinte/monah/sfant care imi umple sufletul si reprezinta pentru mine credinta ortodoxa cu adevarat.
Un om care avea multa si delicata grija de oameni in general, dar mai ales de monahiile din manastirea sa, preocupandu-se de sanatatea lor fizica si sufleteasca (da, intelegea foarte bine cum se simteau si cu sufletul), precum si de cresterea lor intru credinta. Le trimetea bani si medicamente, le sfatuia cum sa posteasca incat sa nu se imbolnaveasca, si cum sa se protejeze la sanatate si chiar ce activitate i-ar face bine fiecareia (pictura, lucru manual, cantat etc.).

Spun cei care l-au cunoscut personal ca avea o bunatate de copil (naivitate), ajutand pe toti cei aflati in nevoie, daruindu-si si rasa ce o avea, el ramanand fara. Era bland.
Despre minuni se stie bine.
A scris multe lucrari bisericesti mai ales multe imnuri inchinate Nascatoarei de Dumnezeu.

M-a surpins placut atitudinea sa fata de eretici (cei de alte credinte). Nu-i certa, nu-i judeca, nu-i ura. Dimpotriva tine contact cu ei, le trimetea lucrari si ii ajuta sa invete mai mult intru credinta. Ii era mila si intelegea cauza si situatia. Iubea si pazea credinta ortodoxa, dar nu judeca pe altul, ci incerca sa-l ajute.

Si nu uita niciodata sa fie om si Om.

Mai mult veti afla din carte. Merita citita.

Mare sfant a fost acesta.

Leonid ti-a dat o sugestie foarte buna. Incepe mai intai cu autorii canonici din literatura romana.
Apoi ii vei intelege mai bine pe cei din lista ta!

Uite, ai putea sa ne spui care sunt preferatii tai de pe lista bibliografica de la Bac? Mie imi placeau Blaga, cu Poemele luminii si Caragiale, ultimul mi-a si picat la oral.

Sa te rogi Sfântului Efrem, acatistul mai exact. O sa te ajute sa iti ti mintea lumpede, sa te concentrezi etc. .

http://ajutorlaexamene.wordpress.com/

Cauta programele de bacalaureat pentru fiecare materie si studiaza-le cu atentie. Procedand astfel, ai un mare avantaj. Unele continuturi din manuale nu apar in programele de examen, asa ca nu-ti vei incarca mintea decat cu strictul necesar. De asemenea, vei putea evita situatia neplacuta de a nu sti absolut nimic despre un anumit subiect. Doamne ajuta.

nu o sa-l ajute cu nimic atita timp cat nu invata...
sau cel putin asa cred eu

Asa este, Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista :)

Nu e vorba sa nu invete, ci doar sa il ajute Domnul sa aibe mintea limpede, sa invete usor si poate sa ii pice la examen ce stie. :D (s-a intamplat de multe ori)

Chiar daca a invatat tot, chiar daca nu a invatat prea bine, tot trebuie sa se roage Domnului. Ar trebui sa facem totul cu ajutorul Sau.

Rugăciuni nepotrivite: cutare se roagă lui Dumnezeu să câștige un serviciu, cutare să câștige la loto, unul să i se descopere hoții, altul să i se risipească dușmanii, iar un școlar să reușească la examene...Lucruri pământești, trecătoare, nimicuri.

Ne-am pus vreodată problema ce ne cere Dumnezeu nouă? Ce-ar dori să cerem? Să fim ca Iisus, în care S-a îmbrăcat El, dându-ni-se model și viață. Dumnezeu pune accentul pe ”a fi”, noi pe ”a avea”. De aici și marea nepotrivire între ce cer oamenii lui Dumnezeu și ce cere Dumnezeu oamenilor.

Ba eu cred ca e foarte ok sa ceri lui Dumnezeu un serviciu, daca ii ceri ca prin acel serviciu pe care El randuie sa ti-l dea, sa poti sluji Lui, slujind aproapelui tau.

La fel este ok sa vii in fata lui Dumnezeu cu smerenie si sa ii marturisesti slabiciunea si neputiinta ta (a faptului ca din cauza patimilor proprii ne simtim raniti si tentati sa reactionam in vreun fel oarecare) si rugandu-L sa ridice ispita pe care simtim ca nu o putem duce (dar in acelasi timp luptandu-ne din rasputeri cu noi sa nu raspundem la rau cu rau), si sa le ofere "dusmanilor" nostrii tot ce le este bun si de folos si sa a impace El. ,

Dumnezeu stie ca un tanar trebuie sa invete, trebuie sa dea examene peste examene, trebuie sa gaseasca un servici ptr. a se intretine pe sine, pe viitoarea familie, parintii batrani si ptr. ai ajuta pe cei in nevoi. Dumnezeu stie toate treburile acestea. Daca astfel de rugi ar fi fost gresite, nu am mai gasi rugaciuni ptr. scoala, ptr. aflarea adevarului in cartile de rugaciuni. Monahii nu ar mai accepta sa faca acatiste ptr. cei pagubiti sau preotii nu ar mai citi rugaciuni elevilor inainte de examene si teste. Icoana Maicii Domnului, Sporirea Mintii, celor ce nu pot invata, nu ar mai fi existat si nici Acatistul acestei icoane nu ar mai fi fost scris. Sfintii nu ar mai ajuta oamenii cand sunt rugati ptr. astfel de treburi "omenesti". Nu stiam ca Dumnezeu considera lumeste si pacatos sa inveti si sa iti cauti servici.

Trebuie sa inveti si sa muncesti, dar una e cand o faci numai cu puterile tale si te increzi in tine, si alta este cand ii ceri ajutorul Domnului Iisus. Este greu in prezent sa iti gasesti servici unde poti sa castigi un salar decent si sa fi si ortodox. Dumnezeu stie ca avem nevoie de asta ptr. a supravietui. Ce faci cand ai o problema de acest gen? Nu ii ceri ajutorul, sa te ajute ? De cand este interzis sa ii ceri ajutorul Domnului in chestiuni de supravietuire?!

Nu poti sa pui pe acelsi plan ruga ptr. lotto si ruga unui tata ptr. servici! Una e sa vrei sa fi bogat fara sa muncesti, alta e cand vrei sa muncesti si nu gasesti loc de munca!

Nu te impiedica deloc sa faci tot ce poti ptr. a fi un crestin bun daca in nevoie te rogi Domnului! Plus ca, multi astfel se intaresc in credinta si data viitoare nu vor mai apela la oameni, ci la Domnul si Ii vor si multumi.

De ce e gresit daca Il incluzi pe Dumnezeu in toata viata ta, inclusiv cand ai probleme si nevoi?! Aici nu e vorba deloc despre a nu fi activ in Biserica Ortodoxa. Foarte multi elevi si studenti, se roaga cand au un examen greu sau nu pot invata f.bine. Ar trebui sa inceteze sa se mai roage ptr. chestii lumesti gen scoala?!

Cititi viata si minunile Sf.Nectarie,Sf.Efrem,Sf.Paracheva,Sf.Fanurie etc. Si sa imi spuneti si mie care Parinte a zis ca e pacat sa ii ceri ajutorul Domnului !

Cred ca sunteti cam dur ....La 20 de ani,fara bac,nu vad ce ar putea face in viata in care se pregateste sa intre...Dumnezeu a zis sa ne castigam painea cu sudoarea fruntii..."Sudoarea fruntii" la Ionut acum este invatatul pentru a lua bacul...caci n-am inteles,din discutia de pana acum,ca ar vrea sa se calugareasca...deci trebuie sa ia bacul si pe urma sa opteze pentru ce va face mai departe...Si cum nimic nu putem face fara ajutorul lui Dumnezeu,nu vad cu ce greseste copilul rugandu-se sa-l ajute Dumnezeu sa ia examenul,ca sa poata face ceva in viata lui,sa nu ajunga muritor de foame...Eu zic sa-l incurajam sa invete cat poate si sa se roage tot cat poate si Dumnezeu ii va rasplati munca...

Inca un ratacit...Draga Misteria,n-ai vrea tu sa te agati de sferele tale inalte si sa ramai acolo,lasandu-ne pe noi,muritorii de rand si atat de ingusti la minte sa ne vedem de credinta noastra???Ce cauti tu pe acest forum ortodox????du-te pe un forum new-age-ist si discuta cu inteleptii tai despre toate minunatele tale carti...Eu zic ca ar fi cazul sa-ti vezi lungul nasului si scurtul metraj al mintii...Si cred ca Adriana e prea doamna,altfel ti-ar fi spus ceea ce meritai in termeni mult mai adecvati...Si te rog nu te mai simti obligata sa raspunzi fiecaruia,ca nu faci decat sa-ti arati limitele...Mi-e rusine de rusinea ta...