Rugaciunea de dimineata a ultimilor Stareti de la Optina
 

http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...inasynaxis.jpg


Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.

În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.

Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.

Rugăciune din pilda semănătorului
 

http://imageshack.us/scaled/landing/31/9kxi.jpg

Iisuse Mântuitorule! Eu sunt pământul cel rău din pilda Evangheliei. Sunt un pământ uscat de vântul fărădelegilor… Pământul inimii mele s-a umplut de pietrele păcatelor şi de spinii grijilor şi ai alergărilor lumeşti. Sămânţa Ta nu poate încolţi şi rodi în el. Vindecă Tu, Doamne, pământul inimii mele. Eu stau în faţa Ta ca „un pământ pustiu şi fără de apă“… ca un pământ ce şi-a pierdut puterea de rodire. Stropeşte-L cu scump sângele Tău; udă-L cu dragostea Ta şi fă-l iarăşi roditor cu Jertfa Ta cea sfântă.
Duhule Sfinte! Dă-mi lacrimi să ud şi eu pământul cel înţelenit al inimii mele. Revarsă peste el ploaia harului şi darului Tău. „Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se întoarce până nu adapă pământul şi-l face de rodeşte“ (Isaia 55, 10), aşa fă să se reverse şi peste pământul inimii mele ploaia Ta cea făcătoare de roade bune (Gal. 5, 22). Duhule Sfinte! Trezeşte în mine o „foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu“ (Amos 8, 11) şi o sete de a mă adăpa cu el (Isaia 55). Duhule Sfinte! Aprinde cu focul Tău cel sfânt ogorul inimii mele, să ardă spinii, buruienile şi tot ce este rău în el, ca să mă desţelenesc într-un ogor nou şi să încep o viaţă nouă.Amin.

Bunule Doamne, asa ne rugam: sa straluceasca in noi lumina fetei Tale! Asa cum Tu, in fata celui demonizat, ai stralucit asupra lui, demonii au fugit si chipul celui zidit de Tine, dupa chipul Tau, l-ai aratat in fata multimilor linistit, senin, luminos, redobandind dragostea si lumina cea dintai. Fa, Doamne, si in noi sa straluceasca frumusetea fetei Tale, lumina Ta, iubirea Ta, bunatatea Ta, pacea Ta, frumusetea Ta! Fa, Doamne, ca ea sa straluceasca si pe fetele acestor oameni, ale noastre si ale tuturor celor care poarta in ei harul Duhului Tau si sunt temple ale Duhului Sfant – asa cum tot Isaac Sirul spune: “Stralucirea Ta, Doamne, din adancul inimii, este darul, plata pe care ne-o faci”! Iar bucuria divina – aceasta ofranda negraita, biruitoare asupra oricarui rau din lume, marturie a adevarului si a luminii – sa nu ne paraseasca niciodata. De la Tine Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, cu Preacurata-Ti Maica si cu toti sfintii. Amin.

https://lh3.googleusercontent.com/-F...us+hristos.jpg

Ca vameşul stau şi eu în faţa Ta, Doamne. Pentru mulţimea păcatelor şi a fărădelegilor mele stau şi eu aplecat cu vameşul, nici măcar ochii mei fiind vrednic să-i ridic spre cer. Ca şi vameşul îmi bat şi eu pieptul, zicând: totul este rău şi stricat în mine. Nu este nimic bun în mine; totul este otrăvit de păcat.
„Tot capul meu este bolnav şi toată inima mea sufere de moarte” (Is 1, 5). „Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea” (Ps 54, 4). „Intrat-au ape până la adâncul sufletului meu” (Ps 68, 1). „Păcatul meu înaintea mea este pururea” (Ps 50, 4) şi înaintea Ta, Doamne.
Înaintea Ta stau toate păcatele şi răutăţile mele. A răspunde pentru ele nu pot, şi a fugi n-am unde. Ca vameşul mă aplec şi eu în faţa Ta, Doamne, şi cu lacrimi mă rog Ţie: „Dumnezeule, milostiv fii şi mie, păcătosului, şi mă iartă! Multe sunt păcatele mele, dar mila Ta, Doamne, mai mare este. Deci nu mă lăsa pe mine în deşert. Vezi smerenia mea, Doamne, şi mă scoate din adâncul pierzării!” (Ps 118, 153).
Iisuse, preascumpul meu Mântuitor! Tu singur ştii ce fariseu mare trăia odată şi în mine. Îţi mulţumesc, preabunule Doamne, că m-ai chemat în şcoala suferinţelor, în şcoala smereniei, ca să mă scapi de acest fariseu. „Bine este mie, Doamne, că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale” (Ps 118, 71).
Bine este mie, Doamne, şi de-a pururi Te slăvesc pe Tine, Doamne, că m-ai chemat în şcoala cea mare a Golgotei, să mă înveţi a mă smeri. Ajută-mi, preascumpul meu Mântuitor, să pot trăi în smerenia Crucii Tale până la sfârşitul vieţii mele! Întăreşte-mă neîncetat, căci fariseul din mine poate încă n-a murit de tot. Ispititorul i-a încercat chiar şi pe Apostolii Tăi cu ispita trufiei şi el umblă şi azi cu această ispită tocmai după aleşii Tăi. Îngenunchează-mă neîncetat, preascumpul meu Mântuitor, sub Crucea Ta şi mă ţine neîncetat în acest loc preasfânt, căci acesta este singurul loc unde ispita trufiei nu mai are nici o putere.
„Suflete al meu, smereşte-te neîncetat” (cf. I Ptr 5, 6) sub braţele Celui Care „ S-a smerit pentru tine până la moartea pe cruce.” Amin.

LA PICIOARELE TALE, DOAMNE NE RUGĂM CU LACRIMI

https://lh5.googleusercontent.com/-t...o/52445__2.jpg

La picioarele Tale, Doamne, zăcem în lacrimi de pocăinţă dimpreună cu toţi cei ce au plâns: ierarhi, proroci, apostoli, sfinţiţi mucenici şi cu toţi drepţii, şi milă cerem de la Tine cu rugăciunile lor, şi mântuirea sufletelor noastre, şi împărăţia Cerurilor, măcar că nevrednici suntem de ea pentru păcatele noastre.
Aduc Ţie spre mijlocire pe Preacurată Maica Ta, cetele îngereşti şi toată făptura înţelegătoare: miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, păcătoşii, cu harul şi cu mila Ta. Aşa. Amin.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

O rugăciune de dimineaţă!

https://lh4.googleusercontent.com/-C...135b43662b.jpg

Dumnezeule! Făcătorule şi Stăpâne al lumii, caută cu milostivire în ceasul acesta al dimineţii asupra făpturii Tale împodobită cu dumnezeiescul Tău chip. Fă ca ochiul Tău să mă învioreze şi să vină lumina Ta cea mai strălucitoare decât Soarele în bezna sufletului meu, cel ticăloşit de păcat. Ia de la mine întristarea şi lenea, dăruieşte-mi veselie şi vigoare sufletească, pentru ca inima mea să slăvească cu bucurie bunătatea şi sfinţenia Ta, nemărginita-Ţi măreţie, desăvârşirile Tale fără de sfârşit, în toată vremea şi în tot locul. Că Tu eşti Făcătorul meu şi Stăpânul vieţii mele, Doamne, şi Ţie se cuvine slavă de la toate făpturile Tale raţionale, în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

http://i679.photobucket.com/albums/v...reirubliov.jpg

Doamne Dumnezeule Cel în Treime, miluieşte cu mila Ta cea fără sfârşit pe bolnavi, pe văduve, pe orfani, pe săraci, pe cei întemniţaţi, pe cei flămânzi, pe cei însetaţi, pe cei goi, pe cei călători, pe cei străini, pe cei năpăstuiţi, pe cei ocărâţi, pe cei prigoniţi din pricina Ta, pe cei rătăciţi, pe cei căzuţi, pe cei părăsiţi, pe cei învăluiţi în primejdie, pe cei ce Te caută pe Tine şi pe cei Te-au găsit, pe cei împietriţi, pe cei nepricepuţi, pe cei neputincioşi, pe cei uitaţi, pe cei robiţi, pe cei lipsiţi de răbdare, pe cei deznădăjduiţi, pe cei ce plâng, pe cei osteniţi, pe cei ce luat jugul Tău asupra lor, pe cei pierduţi, pe cei împovăraţi, pe cei zdrobiţi cu inima, pe cei atacaţi sau stăpâniţi de demoni, pe cei ce sunt pe patul de moarte şi pe cei ce se însănătoşesc, pe cei descumpăniţi, pe cei aflaţi în îndoială, pe cei ce pun acum început bun vieţii lor, pe cei legaţi, pe cei ce se pocăiesc în ceasul acesta, pe cei ce nu împărtăşi durerile străine, pe cei ce iubesc şi pe cei ce nu iubesc zidirea Ta, pe cei ce nu au îndrăznire în rugăciune, pe cei ispitiţi, pe cei purtători de chinuri, pe cei zămisliţi în fărădelege şi născuţi în păcate, pe cei obosiţi de mâhnire şi întristare, pe cei din ceasul nedumeririlor, pe cei osândiţi, pe cei goi de fapte bune, pe robii Tăi cei tăinuiţi în mijlocul lumii, pe cei izgoniţi, pe părinţii fără de copii, pe cei ce aduc fapta cea bună, pe cei învrăjbiţi, pe cei dispreţuiţi, pe cei ce sunt pe calea înfrânării, pe cei cotropiţi, pe cei asupriţi în judecăţi, pe cei ce sunt căzuţi în datorii grele, pe cei ce vin la Tine în întâiul ceas şi al unsprezecelea ceas, pe cei ce tocmai o veste rea au primit, pe cei prădaţi, pe cei ce iau cununi de martiri, pe cei neînţelepţi, pe cei împovăraţi de griji şi de păcate, pe cei ce-şi poartă crucea, pe cei ce căiesc acum în faţa Ta, pe cei ce se slăbesc în credinţă, pe cei ce sunt la judeca Ta, pe cei ce muncesc, pe cei ce învaţă, pe cei supăraţi de farmece sau învăluiţi de năluciri, pe cei înviforaţi, pe cei descumpăniţi, pe cei ce înfruntă vremuri de batjocorire a credinţei, pe cei din primejdii, pe cei din nevoi, pe cei din războaie, pe cele ce nasc, pe cei ce caută şi Te preaînalţă întru toţi vecii, pe cei ce sunt în ceasul rugăciunii şi în zi de postire, pe cei săraci cu duhul, pe cei ce plâng, pe cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, şi pe cei pentru dreptate prigoniţi, pe cei care nu-i iubeşte nimeni, pe cei ce ne iubesc şi ne urăsc pe noi, pe cei rătăciţi de la dreapta credinţă, pe cei ce nu Te-au cunoscut încă.
Asemenea Doamne, miluieşte-i pe cei care-i cercetează şi-i miluieşte pe aceştia toşi. Întăreşte-i, vindecă-i, ridică-i, ocroteşte-i cu puterea Ta, luminează-i cu lumina Sf. Treimi, binecuvintează-i şi pomeneşte-i întru împărăţia Ta, ca să se slăveascp prin ei, numele Tău cel sfânt.
Miluieşte-i, binecuvintează-i şi-i pomeneşte întru împărăţia Ta şi pe vrăjmaşii noştri, şi îmbunează inima lor, ca spă nu răpim prin răutatea noastră prilejul mântuirii lor.
Doamne miluieşte şi ne binecuvintează pe noi, căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava a Tatăului, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea vamesului! ( Arhimandrit Paulin Lecca )
 

https://lh6.googleusercontent.com/-4...d4f6c497ef.jpg

(O rugaciune minunata, asemanatoare cu plansurile Sf. Efrem Sirul)

Doamne Iisuse, mi-aduc aminte. Eram singur. Părăsit de toţi. Zăceam distrus într-un fund de prăpastie adâncă. În jurul meu tăcere mormântală. Nu era nimeni care să-mi ajute. Plin de răni şi cu oasele frânte, scoteam din când în când un scâncet slab. Aveam o dorinţă, o bunăvoinţă ca să ies din prăpastie. Nu eram în stare, din partea mea, decât să ridic degetul cel mic: semn că nu mă împac cu starea în care mă aflu şi că aş fi fericit dacă s-ar găsi cineva să mă scoată din bezna şi din mocirla în care căzusem.
Sus, sus de tot, vedeam un petic mic de cer albastru. Ah, ce dor mi-era de o lume imaculată, pură, cristalină care să nu aibă nimic din murdăria, viermii şi putoarea în care mă bălăceam. Simţeam nevoia să respir aer curat, ozonat; iar în lipsa lui, simţeam că mă înăbuş, mă asfixiez.
Dar Tu, Păstor iubit, care eşti veşnic în căutarea oilor rătăcite, ai şi auzit scâncetul meu, ai şi văzut întins degetul meu cel mic, ai şi ghicit dorinţa mea de a ieşi din starea nenorocită şi jalnică în care mă aflam. Căci, deodată, deasupra capului meu, am auzit un zgomot. Crengile uscate trosneau, pietricelele se rostogoleau, frunzele foşneau. Venea cineva în grabă. Am avut presimţiri şi prevestiri de bucurie înlăcrimată.
Când am întors capul, ce să văd? Erai Tu, Iisus Dulce! Te-am văzut, printre lacrimi, întreg, în toată statura. Erai înalt cât Crucea pe care ai fost răstignit! Capul, apăsat parcă de o grea povară, era însângerat şi încununat de spini. Mâinile şi picioarele, străpunse de cuie, lăsau urme de sânge. Dar Tu, Iisuse, nu ţineai seama de durerile Tale, nu te uitai la rănile Tale, ci erai cu ochii ţintă la mine. Din ochii Tăi blajini picurau lacrimi de jale pentru starea nenorocită în care mă găseam.
Şi Doamne, Dumnezeule, ce frumos Te-ai purtat cu mine! Cu câtă dragoste m-ai îngrijit! Cu câtă gingăşie, cu câtă delicateţe, cu câtă luare-aminte mi-ai legat rănile peste care ai turnat untdelemn şi vin! Cât de bun ai fost cu mine! Pe toată faţa pământului nu există nici o mamă care să poată mângâia aşa cum m-ai mângâiat Tu!
Te-ai aşezat în genunchi lângă sufletul meu zdrobit şi sfâşiat de păcat şi ai început a-mi spune că dorul meu după cerul de azur se va împlini. Că, acolo sus, este o altă lume, de mii de ori mai bună, mai curată, mai fericită! Acolo sunt cântece de îngeri înaripaţi, acolo sunt păsărele, floricele, fluturaşi cum nu există pe pământ. Acolo e o veşnică primăvară şi o veşnică fericire. După ce mi-ai şters astfel sângele şi lacrimile, după ce m-ai făcut sănătos, m-ai scos din prăpastie, din mocirlă, spunându-mi să nu mai păcătuiesc, ca să nu-mi fie ceva mai rău. Şi după ce mi-ai arătat Calea, Adevărul şi Viaţa, m-ai lăsat să-mi duc crucea până la capătul vieţii mele pământeşti. M-ai lăsat, dar nu m-ai părăsit. îţi simţeam prezenţa la tot pasul. Ori de câte ori porneam prin viscol şi prin furtună, ori de câte ori vorbeam despre jertfa Ta celor mici şi celor mari, ori de câte ori mă scufundam în calde clipe de rugăciune, vedeam cu ochii mei plini de lacrimi că Tu eşti lângă mine, simţeam că mă porţi de mână ca pe copilul Tău, că suferi cu mine, rabzi cu mine, plângi cu mine. Dar mila Ta faţă de mine nu s-a mărginit numai la atât.
Când vedeai că valurile ispitelor erau gata să mă înghită, iar răutatea dracilor era mai crudă şi mai otrăvitoare ca oricând, o trimiteai pe Măicuţa Ta pe care, încă pe Cruce fiind, ai făcut-o să fie şi Măicuţa mea. Şi în aceste clipe grele, de nesuferit, venea Preacurata la mine, ca la un copil orfan ce eram. Mă găsea, de cele mai multe ori, în genunchi în hohote de plâns. Atunci împărăteasa Maică venea la mine îmbrăcată într-un veşmânt albastru ca cerul şi, plină de milă pentru suferinţa mea, punea mânuţa ei sfântă pe capul meu, mă mângâia cu vorbe pătrunse de o iubire negrăită ce izvorau dintr-o inimă catifelată, mătăsoasă, plină de balsamul blândeţii şi al bunătăţii, care îmi răcorea sufletul aşa cum, după o zi de arşiţă, ploaia răcoreşte pământul ars şi însetat.

<< continuare >>
 

Şi după ce pleca Preasfânta Fecioară, mi-l trimiteai şi pe prietenul meu cel mai credincios, pe sfântul înger păzitor, ca să vegheze la căpătâiul meu în timpul nopţii şi să mă scape de primejdii în timpul zilei. Pentru toate acestea nu mi-ar ajunge nici cuvintele, nici viaţa ca să-ţi aduc miile de mulţumiri şi veşnica recunoştinţă pe care Ţi le datorez.
Dar în schimbul tuturor acestor binefaceri fără asemănare, astăzi -vai! – din nou Te-am uitat, din nou Te-am părăsit. Te-am lăsat iarăşi răstignit pe cruce, iar eu m-am întors către idolii cei deşerţi. Am uitat suferinţa din groapa Egiptului, am uitat dragostea Ta, am uitat puterea divină cu care m-ai scos din Marea Roşie şi din pustiul nesfârşit. Şi, ce e şi mai grozav, am preferat căldările de carne în locul manei cereşti şi apei din stâncă. Iar ca urmare, zac acum din nou în prăpastia Babilonului – zdrobit, sfâşiat, secătuit.
Aici, departe de casa Tatălui ceresc, departe de Sion, multă vreme am păscut porcii în pământ străin. Harfele mele stau şi acum atârnate în sălcii: nu mai pot cânta atâta vreme cât mă aflu în ţara păcatului. Păcatul a ridicat din nou un zid de despărţire, încât nici o rază din iubirea Ta, nici o lacrimă de mângâiere nu mai pot pătrunde până la mine. Inima mi-e de piatră, iar ochii îmi sunt de iască.
Iarăşi simt că mă asfixiez, iarăşi îmi este dor de cerul de azur, iarăşi Te chem la mine: pogoară-Te încă o dată, Iisuse, după oaia ce iarăşi s-a rătăcit. Nu mă lăsa singur şi părăsit, căci acum, mai mult ca oricând, am nevoie de Tine, numai de Tine.

<< continuare >>
 

Da, Iisuse, am nevoie numai de Tine, fiindcă numai Ţie Ţi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Am nevoie numai de Tine, pentru că numai Tu, Iisuse dulce, Ţi-ai arătat nemărginita-Ţi iubire pentru mine, vărsându-Ţi până şi ultima picătură de sânge pentru mântuirea mea.
Am nevoie, iarăşi, numai de Tine, căci numai cu Atotputernicia Ta mai pot fi scos din noua prăpastia în care am căzut şi numai cu dragostea Ta fără seamăn Te mai poţi apropia de un ticălos şi de un mincinos ca mine. Părăsit de toţi, ca şi întâia oară, mi se pare că – în starea în care mă aflu acum – Măicuţa Ta nu mai este şi Măicuţa mea, pentru că Ea este nevinovată, iar eu sunt vinovat de moarte. Ea este precum crinul de frumoasă şi binevoitoare, iar eu sunt ca un câine împuţit şi urât.
În starea în care mă aflu acum, parcă nici prietenul meu cel mai drag, nici îngeraşul nu mai este cu mine şi nu mă păzeşte. Păcatele mele l-au alungat, aşa cum fumul alungă albinele. Prea mult mi-am bătut joc de îndelungata lui răbdare şi aşteptare. El veghea zi şi noapte lângă mine ca să nu mi se întâmple vreun rău, iar eu zi şi noapte păcătuiam, întristându-l şi îndurerându-l. Recunosc, bunul meu Iisus, că păcatul meu de acum este de mii de ori mai greu decât lepădarea lui Petru, este la fel cu prigonirea lui Saul din Tars şi nu este departe de trădarea lui Iuda.
În fiecare zi şi în fiecare ceas mă lepăd, în faţa duşmanului nevăzut şi în faţa oamenilor, de Numele Tău şi de iubirea Ta – şi câtă deosebire este, Doamne, între lepădarea lui Petru şi lepădarea mea!
Apostolul cel iubit s-a căit şi a plâns cu amar în toată viaţa lui, ori de câte ori auzea cocoşul cântând şi aducându-şi aminte de lepădarea lui. Pentru atâta plâns, pe faţa lui se săpa-seră două şănţuleţe pe care curgeau neîncetat lacrimile lui de pocăinţă, iar la sfârşitul vieţii sale s-a pedepsit ca nimeni altul, cerând călăilor să fie răstignit cu capul în jos; pe câtă vreme eu, după fiecare lepădare, râd nebuneşte spre bucuria vrăjmaşului şi fug de cruce ca să nu sufăr nimic pe pământ.
În fiecare zi şi în fiecare ceas Te prigonesc Iisuse, fie direct prin gândurile, cuvintele şi faptele mele cele rele, fie prin aproapele meu pe care îl ucid cu limba, cu mânia şi cu ura, socotind ca aduc slujbă lui Dumnezeu. Dar unde este convertirea mea de pe drumul Damascului? Unde se află la mine pocăinţa lui Pavel care se credea o lepădătură şi cel mai mic între Apostoli, el, care era corifeul Apostolilor? Unde sunt râvna şi focul iubirii pentru Tine, Iisuse şi pentru fraţi? După cum vezi şi ştii, eu nu am nimic din toate acestea. Dimpotrivă, mereu Te prigonesc şi mereu mă mândresc, socotindu-mă mai bun decât alţii şi crezând că am dreptul să cobor foc din cer ca să-i nimicesc pe păcătoşi.
În fiecare zi şi în fiecare ceas eu Te trădez, Iisuse, ca şi Iuda. Sărutul meu mârşav îţi spurcă mereu Preacuratul şi Preacinstitul Tău obraz euharistie. Te vând şi de frică şi pentru bani, şi pentru ca să mă răzbun pe alţii şi pentru blidul de linte al tuturor poftelor trupeşti şi al patimilor sufleteşti. Tu, Mirele ceresc, vii să te logodeşti cu sufletul meu ca şi cu o mireasă, iar eu Te trădez, pe faţă şi în ochii Tăi, aşa cum nu-şi trădează nici cea mai desfrânată femeie din lume bărbatul, ştiind prea bine că prin aceasta îţi răstignesc din nou iubirea Ta spre bucuria şi batjocura diavolului. Tot pe Tine Te trădez şi când îl vând pe aproapele meu, căci ceea ce fac unora dintre fraţii Tăi mai mici Ţie îţi fac.
Şi când mă gândesc că nefericitul Iuda s-a căit, totuşi, pentru păcatul lui! A aruncat toţi banii pe care Te vânduse duşmanilor! A mărturisit în faţa întregului Sinedriu că a vândut sânge nevinovat! Şi, ce este mai îngrozitor, şi-a aplicat cea mai grea pedeapsă pe care a ales-o duhul diavolului şi sufletul său deznădăjduit, lipsindu-se – prin spânzurare – şi de bucuriile de aici şi de fericirea veşnică de dincolo!

O, Doamne Iisuse, iartă-mă pe mine care sunt un Iuda ce Te-a trădat, dar nu s-a spânzurat. Eu Te trădez mereu, Iisuse, dar nu vreau să-mi sugrum omul cel vechi cu toate păcatele lui. Nu vreau să renunţ, o dată pentru totdeauna, la viaţa-mi împotmolită în plăcerile vinovate ale acestui veac. Nu vreau să-mi omor pofta trupului, pofta ochilor şi mândria vieţii cu sabia rugăciunii, a postului, a privegherii şi a smeritei cugetări. Iartă-mă, Doamne, că nenorocitul Tău apostol – prin neagra lui disperare – s-a ruşinat atât de mult de fapta sa încât s-a îndepărtat pentru totdeauna de la faţa Ta, pe câtă vreme eu, neruşinatul, cutez să mă înfăţişez înaintea feţei Tale şi aici şi dincolo.
Dar eu, Doamne, nu ştiu ce să mai fac! Sunt prins din două părţi: pe de o parte ştiu prea bine că, de voi face pasul lui Iuda, mă înghite iadul cel veşnic, iar pe de altă parte ştiu că nu voi putea suferi lumina prezenţei Tale în Rai, aşa cum omul bolnav de ochi nu poate suferi lumina soarelui, căci iubirea Ta, iertarea Ta, blândeţea Ta mă vor arde prin groaznicele mele mustrări de conştiinţă, aşa cum l-au ars pe Petru în noaptea lepădării, când a ieşit afară şi a plâns cu amar. Şi apoi, cum voi îndrăzni să ridic ochii mei întinaţi către Preacurata Fecioară? Cum voi îndrăzni să Te laud şi să cânt împreună cu îngerii cei curaţi! Cum voi îndrăzni, în sfârşit, să stau alături de sfinţii Tăi care, deşi au fost păcătoşi, totuşi s-au nevoit şi au plâns o viaţă întreagă pentru păcatele lor pe care nu le-au mai săvârşit până la ieşirea sufletului din trup? După cum i-ai spus unui sfânt al Tău, nu mai am decât o singură ieşire din această strâmtoare: să rămân pururea cu mintea în iad, dar să nu cad în deznădejde.
Şi totuşi – vai mie! – cât de grozavă va fi clipa când voi ieşi din crisalida trupului! Cât de înspăimântător va fi ceasul despărţirii sufletului de trup!
Atunci, odată cu trupul care se va rostogoli în ţărâna din care este luat, va cădea şi masca mincinoasei evlavii pe care am purtat-o în viaţă. Atunci, nu numai Tu, Iisuse Doamne, ci şi Preasfânta Fecioară şi toate cetele îngereşti şi toţi sfinţii vor vedea că sunt sărac şi gol, şi orb, şi lipsit de orice faptă bună. Când mi se vor lua toate darurile fireşti şi cereşti, gândurile şi faptele mele cele ruşinoase, pe care în viaţa pământească le-am acoperit cu făţărnicie, vor ieşi la iveală ca petele de pe haină la lumina zilei. Iar când voi fi cu totul dezgolit de acoperământul Harului Tău, atunci toată lumea va vedea ruşinoasa înfăţişare a omului meu lăuntric şi voi rămâne, ca desfrânata din Apocalipsă, numai cu paharul plângerilor în mână.
Vai! Unde mă voi ascunde atunci de ruşine? Ce voi face când nici munţii nu vor voi să cadă peste mine ca să mă acopere? Ce voi răspunde la învinuirile ce mi se vor aduce? De bună seamă că în ziua cea înfricoşată a Judecăţii, când se va da pe faţă toată murdăria din mine, voi zice ca şi Psalmistul: Eu tac şi gura n-o deschid. N-am răspuns pe buzele mele. Voi tăcea şi nu voi deschide gura la cercetarea ce mi se va face, pentru că, într-adevăr, copleşit de vinovăţia mea, nu voi găsi nici un cuvânt întru apărarea mea. Iar când voi fi pedepsit pentru păcatele mele, voi zice cu smerite lacrimi: Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale. Mai multe şi mai cumplite pedepse mi se cuvin pentru relele ce le-am făcut.
Tu mi-ai dat, Iisuse Doamne, toate darurile fireşti şi toate harurile cereşti necesare mântuirii mele. Mi-ai dat lumina cunoştinţei, mi-ai dat şi puterea de înfăptuire. Dar dacă eu am ştiut, însă n-am făcut ceea ce trebuia să fac, asta e numai vina mea şi, după cuvântul Tău, pentru aceasta se cuvine să fiu bătut cu mai multe lovituri.
Drept aceea, eu nu mă pot dezvinovăţi şi nici nu pot învinovăţi pe alţii pentru păcatele ce le-am săvârşit. Dimpotrivă, vor sta sfinţii Tăi, Doamne, pe scaunele lor de judecată şi mă vor învinovăţi pentru că ei au fost neputincioşi şi plini de slăbiciuni ca şi mine şi totuşi au biruit cu harul Tău. Eu, însă, din cauza trândăviei mele, mereu cad învins de puterea vrăjmaşului nevăzut.
De data aceasta cunosc calea, ştiu pe unde să ies, pe unde trebuie să trec, unde trebuie să ajung. Am încercat chiar să mă ridic cu propriile mele puteri, agăţându-mă de nişte firave rădăcini. Dar rădăcinile s-au rupt, iar eu am alunecat şi am căzut din nou înfrânt. Şi acum îmi înalţ slabele mele mâini şi Te chem, Iisuse, din tot sufletul şi din toată inima, zicând ca şi slăbănogul din Evanghelie: Vino, Iisuse, căci om nu am care să mă ia şi să mă arunce în scăldătoarea Harului ceresc. Vino, Păstor iubit, şi scoate-mă din această nouă mocirlă în care am căzut. Cum nu Te-ai îngreţoşat de băligarul peşterii în care Te-ai născut şi de leproşii pe care i-ai vindecat, tot aşa nu Te îngreţoşa nici de păcatele mele scârnave şi urâte. Iisuse, nu mă părăsi, căci de data aceasta prăpastia este mai adâncă, iar eu nici degetul cel mic nu-1 mai pot ridica, ci numai suspin şi plâng. Fiul risipitor a avut puterea să se întoarcă acasă pe propriile lui picioare, oaia cea rătăcită a avut puterea să Te cheme cu glasul ei, dar eu, fără putere şi fără grai, întocmai ca drahma cea pierdută, nu pot fi descoperit decât cu făclia iubirii Tale, care de veacuri vede luciul suspinelor stinghere, al lacrimilor înăbuşite şi al inimilor zdrobite.
De data aceasta, recunosc, sunt şi mai vinovat, dar în acelaşi timp sunt şi mai nefericit. De aceea, nădăjduind la mila Ta cea nesfârşită, Te chem din adâncul păcatelor mele: ajută-mă, Iisuse, mântuieşte-mă cu Darul Tău pe care fă-l să prisosească în inima mea în măsura în care s-a înmulţit păcatul. Mântuieşte-mă, Iisuse, fără nici un merit din partea mea, căci, într-adevăr, ce merit a avut tâlharul de pe cruce pe care, pentru scurta lui rugăciune şi pentru inima lui cea bună, l-ai făcut primul cetăţean al Raiului? Ce merit a avut păcătoasa pe care ai mântuit-o, cu toate că ea, sărmana, înconjurată de fariseii care voiau s-o omoare cu pietre, nici n-a îndrăznit să se roage Ţie? Tot astfel, Iisuse, Te rog să ai milă şi de mine şi să mă mântuieşti în dar, căci fără Tine nu pot face nimic, fără Tine sunt pierdut.
Fiul pierzării – deznădăjduit de diavol – n-a mai cerut iertare de la Tine, n-a mai cerut ajutorul şi Harul Tău, nu s-a mai rugat Ţie, dar eu Te rog, Te implor să nu mă părăseşti, să vii în ajutorul meu, să mă mântuieşti cu Harul Tău. în disperarea lui ce 1-a împins până dincolo de prăpastie, Apostolul cel deznădăjduit n-a întâlnit pe cale nici o vorbă prietenească, nici o mângâiere de frate, nici un sfat duhovnicesc, ci numai cuvântul rece, dispreţuitor şi nepăsător: „Tu vei vedea!”. Pe câtă vreme în jurul meu se aud calde cuvintele de încurajare şi de dragoste care îmi spun să nădăjduiesc chiar împotriva deznădejdii. Toţi sfinţii mă învaţă să zic: „nu mă deznădăjduiesc de a mea mântuire eu, ticălosul”. Căci Iisus este „nădejdea celor deznădăjduiţi”.
În timpul răstignirii Tale sufleteşti din grădina Ghetsimani, când cu sudori de sânge Te rugai să treacă pe alături Paharul Golgotei pe care îl vedeai în faţă şi când firea Ta omenească se înspăimânta la gândul că zadarnică îţi va fi jertfa într-o lume care nu Te-a înţeles, Tatăl ceresc l-a trimis pe îngerul Său care Ţi-a arătat miile şi zecile de mii de ucenici care Te vor urma până la sfârşitul veacurilor. Atunci, când ai primit Paharul cu toată dragostea şi smerenia, în zarea viitorului m-ai văzut şi pe mine, Iisuse al meu. Şi fiindu-Ţi milă de mine, aşa cum Ţi-e milă de toţi fiii lui Adam ce rătăcesc ca nişte oi fără păstor, şi – ştiind că mă vei mântui şi pe mine – Te-ai întărit cu această vedenie trimisă prin înger, Te-ai ridicat de la rugăciune şi ai primit cu supunere negrăită suferinţa ce-Ţi stătea în faţă. Ca să nu mă cuprindă neagra deznădejde, Tu îl trimiţi, Iisuse, pe îngerul meu păzitor ca să-mi arate că mulţi dintre sfinţii Tăi iubiţi au căzut, s-au lepădat de Tine chiar şi după ce Te-au cunoscut, după ce au gustat şi au văzut cât eşti de bun. Şi totuşi, Tu i-ai iertat, rând pe rând, iubindu-i cu mai multă dragoste, fiindcă erau mai nenorociţi, mai vrednici de compătimit. Pe Petru l-ai iertat, întrebându-l: „Mă iubeşti?”. Pe Pavel l-ai primit, arătându-i cât va avea de suferit pentru Numele Tău. Andrei Criteanul, care se îndoia că-l mai poţi ierta, Te-a văzut venind – în vedenie – cu braţele deschise, iar Tu, sărutându-l, i-ai spus că zi şi noapte îl tot aşteptai să se întoarcă la Tine. Şi pe Teofil, care s-a lepădat de Tine în faţa diavolului, dând zapis scris cu propriul său sânge, l-ai iertat cu aceeaşi nemărginită iubire, fără să ţii seama de blestemăţiile lui. Scrierile sfinte ne arată că, atunci când ai strigat pe cruce: „Mi-e sete!”, Ţi-a fost sete de mântuirea tuturor vânzătorilor şi trădătorilor care Te vor vinde şi Te vor trăda, ca şi mine, până la sfârşitul veacului. Căci Tu nu vrei moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.

<< continuare >>
 

Toate aceste pilde îmi dau nădejdea că mă vei ierta şi pe mine, Domnul meu şi Dumnezeul meu. De aceea, pentru rugăciunile sfinţilor care au căzut ca şi mine, cred că mă vei ierta şi-Ţi vei revărsa din nou iubirea şi mângâierea peste sărmanul meu suflet pângărit şi sfâşiat de păcatul care pentru a doua oară mi-a devenit amar, urât, respingător. Păcatul dintâi era grosolan, al doilea subţire, dar tot atât de dezgustător mi s-a înfăţişat. Dar acum mi-e dor numai de Tine, Iisuse. Ai îngăduit să trec prin valea cu idolii păcatelor trupeşti, apoi prin valea cu idolii păcatelor sufleteşti pentru ca, în cele din urmă, să alerg – scârbit – numai la puritatea şi iubirea Ta, Iisuse! încă o dată m-am încredinţat, Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, că numai în Tine îmi găsesc liniştea, pacea, bucuria, dragostea, de care însetează mereu inima mea. Toate le-am încercat, atât plăcerile trupeşti cât şi plăcerile aşa-zis sufleteşti, dar toate m-au amărât, m-au otrăvit. Acum mi-e silă de căldările cu carne ale Egiptului, nu mai doresc prepeliţele din pustie, ci mi-e sete şi mi-e foame numai de bucuriile Tale curat duhovniceşti.
După cum vezi, mă întorc acum slăbănogit şi zdrenţuit de patimile şi păcatele nenumărate pe care le-am săvârşit în toată viaţa mea. Mă întorc flămând şi însetat de iubirea Ta, Iisuse. Mă întorc desculţ şi gol de Harul Tău, Doamne. Am greşit înaintea Cerului şi înaintea Ta, Hristoase, şi nu mai sunt vrednic să mă numesc nici fiul Tău, nici ucenicul Tău, nici sluga Ta, dar cad cu umilinţă la picioarele Tale, Iisuse, aşa cum sunt, şi Te rog cu lacrimi de deznădejde: Nu mă alunga de la Tine, Doamne Iisuse, căci n-am unde mă duce. Chiar de-aş şti că voi muri ca un câine sub gardul împărăţiei Tale, Iisuse, nu vreau să mă mai întorc în ţara păcatului, unde m-am tăvălit în .mocirlă împreună cu porcii pe care i-am păscut. Nu mă alunga de la Tine, Iisuse, căci în întunericul din jurul meu nu văd decât nişte arătări urâte, nişte năluci hidoase, care mă înspăimântă şi nu aud decât urletul unor haite de lupi care mă îngrozesc, iar sub picioarele mele se deschid prăpăstii fără fund, unde o mulţime de balauri aşteaptă să mă înghită. De aceea, încă o dată Te rog: bate-mă, pedepseşte-mă cum i-ai bătut şi i-ai pedepsit pe israelieni în pustie, dar nu mă alunga, nu mă părăsi, căci sunt mai nenorocit decât un copil orfan, decât un copil al nimănui pe care nu-l primeşte nimeni.
Venind la Tine, Iisuse, aşa cum sunt, cuget mereu la pilda pe care ai dat-o pentru mine, risipitorul şi desfrânatul, şi, când mi-aduc aminte de dragostea Ta şi de iertarea pe care le reverşi peste cei ce vin cu pocăinţă la Tine, atunci deznădejdea mea se întoarce în nădejdea că mă vei primi, iertându-mă şi pe mine nevrednicul.
Stând în faţa Ta, Iisuse, tremur ca biata păcătoasă prinsă în preacurvie. Recunosc că am păcătuit, că sunt vrednic să fiu ucis cu pietre. Fariseii nevăzuţi m-au prins pe când săvârşeam păcatul. M-au apucat fără milă şi m-au târât în faţa Ta ca să dai hotărârea. Lipit şi ghemuit de zidul Templului Tău, aştept cu inima îngheţată şi cu respiraţia oprită ca să isprăveşti cu scrisul pe nisip, să Te ridici şi să hotărăşti viaţa sau moartea mea cea veşnică. întrucât şi aceasta a fost o pildă pentru mine, prin sărmana păcătoasă mi-ai spus şi mie că nu mă osândeşti, cu condiţia să nu mai păcătuiesc.
Ştiu că fiul nu s-a mai întors în ţara păcatului, desfrânata n-a mai păcătuit, dar eu mereu mă întorc precum câinele la vărsătură şi ca porcul în mocirlă. Şi dacă Tu îmi spui lămurit că numai de privesc cu poftă prea-curvesc în inima mea, atunci cum pot spune că nu păcătuiesc? Îţi spăl uneori picioarele cu lacrimi, sparg alabastrul cu tot cu mirul scump al sufletului meu, dar, iubitul meu Mântuitor, eu sunt mai slab decât toţi cei slabi şi, de aceea, am nevoie de mai multă dragoste şi iertare până când mi se vor întări picioarele pe calea faptelor bune. Iartă-mă, deci, nu numai de şaptezeci de ori câte şapte, ci până la ultima clipă a vieţii mele, până când îmi vei lua sufletul cu Tine.
Şi când stau în sfânta Biserică, mă pomenesc, mai vârtos cu sufletul decât cu trupul, în fund de tot, alături de toţi vameşii pământului. Copleşit de păcate nenumărate, stau cu capul plecat în jos, neîndrăznind să ridic ochii mei la cer. Căci un rob al Tău numai cât spunea: „Doamne, cine eşti Tu şi cine sunt eu!” – începea să plângă. Şi într-adevăr, când mă gândesc că Tu eşti Creatorul cerului şi al pământului, că de Tine se înfricoşează Heruvimii şi se cutremură Serafimii, iar eu nu sunt decât un vierme ce mă bălăcesc într-o cloacă urâtă, atunci încep să plâng şi să mă bat cu pumnul în piept, ca să-mi pedepsesc inima mea cea ticăloasă, care Te-a trădat de atâtea ori, înşelându-Te şi bătându-şi joc de dragostea Ta cea neţărmurită. Dar nici de data aceasta nu mă deznădăjduiesc de mântuirea mea. Poate că, păşind mereu pragul iubitelor Tale locaşuri, voi ieşi şi eu, odată şi odată, mai îndreptat, cu mila şi cu Harul Tău.
Zi şi noapte, gândurile mele păcătoase, patimile şi poftele mele cele dobitoceşti mă leagă cu lanţuri şi cu cătuşele de fier, ca pe Manase. Dar ca şi el Te rog, Iisuse, scoate-mi picioarele din butuci, dezleagă-mi mâinile, deschide zăvoarele temniţei în care zac, ca să văd soarele şi lumina, să aud ciripitul păsărelelor şi zumzetul albinelor, ca să respir aerul îmbălsămat de florile Raiului.
Ah, ce n-aş da, Iisuse, ca să Te mai gust o dată aşa cum Te-am gustat în dragostea dintâi, când pentru prima oară am văzut cât eşti de bun Tu, Mântuitorul meu, şi cât de dulci sunt strugurii din Canaanul Tău!
Tu m-ai adus, Iisuse, cu făclii şi cu lumini cereşti până la poarta împărăţiei Tale, m-ai învrednicit să simt adierea fericirii Raiului, iar îndată după aceasta, pentru păcatele mele, m-ai întors înapoi în pustiul arzător, ca pe israelieni de la Iordan, ca să mai rătăcesc patruzeci de ani până ce va muri omul vechi din mine, dimpreună cu pruncii patimilor şi până ce mă voi smeri cu desăvârşire în faţa Ta.
Acum primesc din mâna Ta, Iisuse, orice; primesc orice fel de boală, orice fel de suferinţe, primesc temniţă şi moarte, numai să ştiu că, la capătul tuturor durerilor, mă vei ajuta să trec Iordanul în Ţara Sfântă, iar acolo să am fericirea de a mă îndulci mereu de prezenţa Ta, de Harul Tău, de mângâierea Ta.

<< continuare >>
 

Când zic că primesc orice fel de suferinţă, mi se încrâncenează carnea de pe mine, mi se tulbură sufletul până la moarte şi, din pricina zbuciumului meu lăuntric şi a groaznicei cruci ce mi se arată în faţă, parcă îmi apar broboane de sânge pe frunte, dar – cu toate acestea – eu sunt hotărât să primesc orice durere din mâna Ta, aşa cum primesc cuţitul doctorului care mă taie şi-mi scoate putreziciunea din mine, ca să mă izbăvească de moarte sau aşa cum primeşte femeia durerile naşterii, gândindu-se cu bucurie că va veni un om nou pe lume.
Împietrit am fost – recunosc – ca samaritenii. N-am vrut să-Ţi primesc Cuvântul în casa sufletului meu. Pentru aceasta, ai fi putut face, ca pe vremea sfântului Ilie, să cadă foc din cer peste mine şi să mă ardă de viu. Dar Tu, multmilostive, preaîndurate şi îndelung răbdătorule, ai oprit pe Fiii Tunetului, spunându-le: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi?”. Trecând peste Legea Veche, peste litera care ucide, Tu ai venit cu Duhul iubirii care nu vrea moartea păcătosului.
Acum însă, când – ca Simon Leprosul – eu Te primesc în casa mea surpată, porunceşte ucenicilor Tăi şi sfinţilor îngeri să nu-mi ia sufletul nepocăit, să nu mă lovească cu moarte năpraznică, ci să fie – ca şi Tine -îndelung răbdători, plini de milă şi de dragoste. Fă din nou ca Măicuţa Ta să fie şi Măicuţa mea, trimite pe îngeraşul păzitor şi pe toţi sfinţii ca să mă întărească, să mă mângâie şi, curăţin-du-mă prin focul suferinţelor, să mă ridice de la pământ la cer. îndrăznesc să Te rog a-i trimite la mine, căci o văd cu ochii inimii pe Preasfânta Fecioară cum, fără să se scârbească de Maria-Magdalena, păşeşte alături de această desfrânată pocăită din care Tu ai scos şapte draci şi cu care Preacurata Te-a urmat pe Golgota şi Te-a căutat în mormânt, aşa cum, cu aceiaşi ochi lăuntrici, îl văd pe îngerul păzitor al unui păcătos nepocăit plângând în urma lui şi petrecându-1 până la mormânt împreună cu Andrei cel nebun pentru Hristos, chiar după ce diavolii puseseră stăpânire peste sufletul lui. Te rog să mi-i trimiţi în ajutor şi pe sfinţii Tăi, căci – întocmai ca Apostolii de odinioară – au primit de la Tine puterea nu numai să mi Te propovăduiască prin sfintele lor rugăciuni şi inspiraţii, ci să şi scoată duhurile rele din mine, să-mi deschidă ochii mei cei orbiţi de păcat, să-mi destupe urechile mele cele surde, ca să Te văd şi să aud glasul Tău, să-mi cureţe sufletul de lepra păcatului şi să mă învie pe mine cel ce sunt omorât de păcat.
Drept aceea, de mă vei cruţa şi-mi vei ierta cei zece mii de talanţi ce-Ţi datorez, făgăduiesc că şi eu, la rândul meu, îl voi cruţa pe aproapele meu, nu-l voi strânge de gât şi nu-l voi pedepsi cu temniţa, ci-i voi ierta şi eu cei o sută de dinari pe care mi-i datorează. Şi fiindcă aici trebuie să bem paharul tuturor amărăciunilor, îţi aduc jertfă bine plăcută Ţie o inimă zdrobită şi înfrântă, îţi aduc ardere de tot: ochii, mâinile, picioarele, gândurile mele pătimaşe şi păcătoase pe care să mi le cureţi cu focul iubirii Tale pe care l-ai adus pe pământ; să le arzi cu dragostea Ta, iar în locul gunoiului păcătos să torni, fără măsură, Duhul Tău cel Sfânt.
Acuma mi-e dor, Doamne Iisuse, numai de Tine, dar în acelaşi timp îmi este frică să nu Te pierd pe Tine, Cela ce-mi eşti singura şi ultima nădejde de mântuire. Mă apucă groaza când mă gândesc la faptul că s-ar putea să rămân pe veci fără Tine. Vai! Cât de înfricoşătoare ar fi atunci pentru mine chinurile iadului. Focul dragostei Tale, rămas în adâncul inimii mele, m-ar arde veşnic şi neîncetat; viermele neadormit al mustrărilor de conştiinţă m-ar roade întruna cu părerea de rău că mi-am cheltuit în zadar zilele unei vieţi ce nu se mai poate repeta; întunericul cel mai dinafară al nopţilor de veşnică părăsire m-ar înnebuni, iar vaietele şi gemetele fraţilor smintiţi de mine m-ar împunge mai rău decât furcile înfocate ale dracilor. Şi nu numai atât: însuşi trupul meu, lipsit de darul Duhului Sfânt, care-i păzeşte nevătămaţi pe cei trei tineri în cuptorul de foc şi-i face pe mucenici să cânte în mijlocul cazanului cu smoală în clocot, ar simţi toate intemperiile, arşiţa şi gerul, viermii şi putoarea.
Dar eu nici atunci nu-mi voi pierde nădejdea. Luând pildă de la fratele care, după fiecare cădere, plângea la icoana Ta, până în clipa când i-ai luat sufletul la cer, eu voi striga din însăşi temniţa păcatelor, ca să mă audă toţi demonii, că numai pe Tine Te iubesc, Iisuse. Chiar de-aş fi lipsit de mângâierea Ta, de care nu sunt vrednic, chiar dacă n-aş gusta nici una din fericirile Raiului, voi striga, Iisuse, că Te iubesc numai pe Tine, că Te iubesc pentru dragostea Ta pe care ai arătat-o oamenilor, pentru jertfa Ta nespusă şi pentru mila Ta nesfârşită. Departe de frumuseţea Raiului, voi fi fericit, Iisuse, să Te văd, printr-o mică deschizătură la Cina cea de Taină, la Cina cea veşnică, înconjurat de Preacurata Fecioară şi de sfinţii Tăi, iar eu să mă mulţumesc cu firimiturile Darului Tău ce vor cădea de la masa stăpânilor mei. De voi fi întrebat de vrăjmaşii nevăzuţi cum de-am îndrăznit să intru sub masă şi să adun firimiturile, voi răspunde că Iisus al meu este prietenul vameşilor şi al păcătoşilor, că Iisus pe care îl iubesc ne-a spus nouă tutTu, Doamne Iisuse, aşa cum i-ai răspuns diavolului când acesta voia să-1 tragă la iad pe fratele ce plângea la icoană: „Ai atâtea greşale, ca să pui să tragă întocmai cu Sângele cel scump, pe care L-am vărsat pentru dânsul pe cruce? Iată junghierea Mea şi moartea Mea au afundat fărădelegile lui, fiindcă nu s-a deznădăjduit de mântuirea sa”.

<< ultima parte a rugaciunii >>
 

Ştiu că în iad nu este cu putinţă săvârşirea faptelor bune în vederea pocăinţei şi mântuirii sufletului. Aşadar, nu voi fi vrednic – atunci – să-mi ridic ochii la cer, ca să implor mila şi iertarea. Nu voi fi vrednic să mă rog Preacuratei Fecioare şi sfinţilor Tăi, dar mă voi mângâia cu gândul că mulţi dintre aleşii Tăi au fost, înainte de a Te cunoaşte, beţivi, desfrânaţi, trădători, plini de păcate şi că, în ciuda tuturor acestor păcate, ei s-au ridicat cu darul Tău şi au biruit. Aceşti sfinţi mă vor înţelege, vor plânge pentru mine, căci îşi vor aduce aminte că şi ei au fost pierduţi ca şi mine.
De aceea, cu nădejdea în rugăciunile lor, cu nădejdea în rugăciunile întregii Tale Biserici din cer şi de pe pământ, în mijlocul căreia se află îngenuncheată şi înlăcrimată Preacurata Ta Maică, îmi înalţ – cât încă n-a sosit ceasul morţii – cu sfială rugăciunea mea, zicând: Iisuse, Preadulcele şi Scumpul meu Mântuitor, Tu eşti singura mea mângâiere şi nădejde de mântuire. Căci oriunde m-aş întoarce – spre răsărit, spre apus, spre miazăzi sau spre miazănoapte – eu numai pe Tine Te caut. Cerul şi pământul, viaţa şi moartea n-au nici un sens fără Tine. Tu îmi eşti mai necesar decât aerul, apa şi pâinea. Şi când Te părăsesc şi mă îndepărtez de Tine, tocmai atunci îmi eşti mai dorit, mai căutat, mai necesar. De aceea, cu lacrimi suspin şi strig către Tine: Vino, Iisuse! Pogoară-Te în iadul din mine, cum Te-ai pogorât îndată după înviere şi învie ticălosul meu suflet. Ştiu că nici eu – de mii de ori mai mult – nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu dărăpănat de păcat, dar adu-Ţi aminte, Doamne, că eu, chiar de voi muri în păcate, tot cu nădejdea mântuirii şi învierii Tale voi muri. Şi aşa cum ai avut milă de cei din Legea Veche, pe care i-ai slobozit din legăturile şi încuietorile morţii, tot aşa ai milă şi de mine şi mă dezleagă din lanţurile păcatului şi ale patimilor cu care şarpele m-a înfăşurat. Tu ai zis, Iisuse, că mai ai şi alte oi, care nu sunt din staulul poporului ales de Tine şi pe care trebuie să le aduci în turma Ta; ca şi canaaneanca, eu nu sunt din neamul celor ce sunt mereu cu Tine, ci vin continuu dintre păgânii cei nelegiuiţi. îmi dau prea bine seama că nu se cuvine să iei Pâinea Vieţii din gura copiilor Tăi şi s-o arunci unui câine ca mine. Dar cu toate acestea eu alerg ca şi sărmana văduvă în urma Ta, rugându-Te fără încetare să ai milă şi de mine, căci şi eu am în pieptul meu o inimă care rău se îndrăceşte cu patimile. Lasă-mă dar, Iisuse Doamne, ca alături de canaaneanca şi de toţi oropsiţii pământului, să strâng firimiturile ce cad de la masa sfinţilor Tăi. Primeşte-mă în staulul Tău ca să nu mă sfâşie lupul cel nevăzut. Căci nădejdea şi mângâierea mea este Cuvântul Tău care zice: „pe cel ce vine la Mine nu-1 voi izgoni afară”, iar pe cel primit de Tine nimeni nu-1 va putea răpi din mâinile Tale, nici chiar satana.
Cuget ziua şi noaptea la Tine, Iisuse, şi mă întreb: Ce-aş face, Doamne, fără Tine? Ce-aş face fără Tine în suferinţă, în boală, în temniţă, în sărăcie? Ce-aş face când îndoielile de tot felul vin să-mi sfâşie sufletul? Ce-aş face când păcatele şi patimile caută să mă înghită, aşa cum valurile mării căutau să-1 înghită pe Petru? Cât de bine îl înţeleg acum pe acel mare scriitor care zicea că, dacă nu Te-ar fi cunoscut, şi-ar fi pus capăt zilelor sale; sau pe acel prinţ indian care, dacă nu Te-ar fi văzut viu cu proprii săi ochi, şi-ar fi curmat firul vieţii!
Cunosc dragostea cu care Tatăl ceresc de veacuri îi primeşte pe toţi fiii risipitori care, cu pocăinţă, se întorc acasă. Cunosc iubirea Duhului Sfânt care, cu suspine negrăite, se roagă zi şi noapte pentru noi. Ştiu că Preacurata Fecioară se roagă în genunchi şi cu lacrimi pentru toţi păcătoşii. Ştiu de asemenea că îngerii din cer şi toţi sfinţii, care au fost oameni păcătoşi ca şi noi, neîncetat ne ajută cu rugăciunile lor dar, cu toate acestea, inima mea tot spre Tine se îndreaptă, Iisuse, ochii mei tot pe Tine Te văd răstignit, vărsându-Ţi şi acum sângele Tău cel scump pentru mântuirea noastră; urechile mele tot cuvintele Tale aud, spunând: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă sufletelor voastre”; sufletul meu tot pe Tine Te simte, văzându-Te cum, înainte de a-Ţi da duhul în mâinile Tatălui, grija Ta cea mare n-ai îndreptat-o mai întâi spre Maica Ta, care stătea la piciorul crucii cu sabia durerii împlântată în inimă, nici spre feciorelnicul Tău ucenic şi prieten ce s-a rezemat de pieptul Tău şi Te-a urmat cu cea mai mare credincioşie pe drumul Golgotei, ci Ţi-ai îndreptat privirea spre un tâlhar ca mine, căruia i-ai făgăduit Raiul chiar în ziua în care i-ai vorbit, lăsând astfel cele nouăzeci şi nouă de oi în muntele sfinţeniei şi căutând prin prăpăstiile fărădelegilor oiţa cea rătăcită; iar închipuirea mea tot pe Tine mi Te înfăţişează înaintea ochilor mei, stând şi plângând în faţa Ierusalimului inimii mele, care nu vrea să-şi adune puii faptelor bune sub aripele Tale.
Şi amintirile din copilăria mea cea duhovnicească tot pe Tine mi Te aduc în faţă, arătându-mi cum Te-ai pogorât la mine în prăpastie şi cum m-ai scos de acolo şi m-ai făcut sănătos, dându-mi toată îngrijirea; apoi cum, îndată după înviere, nu Te-ai arătat mai întâi Apostolilor Tăi, ci unei păcătoase din care ai scos şapte draci. Fiindcă Tu şi Tatăl una sunteţi, iar cel ce Te-a văzut pe Tine L-a văzut şi pe Tatăl, nu e de mirare că eu, cel ce sunt ostenit de lupta crâncenă pe care o duc împotriva trupului, a lumii şi a diavolului, cel ce sunt împovărat de atâtea patimi şi păcate, vin la Tine, Iisuse, căci numai Tu îmi poţi opri curgerea patimilor când mă ating de marginea veşmântului Tău, ducându-mă astfel spre limanul nepătimirii. Leagă-mi aşadar, Iisuse Preadulce, rănile sufletului meu pricinuite de tâlharii cei nevăzuţi, care m-au prins şi m-au bătut, lăsându-mă abia viu. Toarnă iarăşi untdelemn şi vin pe rănile mele, aşa cum ai turnat întâia oară. Scoate-mă mereu din prăpastia în care cad de şapte ori pe zi. Dezleagă-mă de nevăzutele firicele cu care m-a înfăşurat vicleanul păianjen în pânza sa ca să-mi sugă sângele şi viaţa veşnică.
Te rog să tragi, alături de mine, în jugul Tău care astfel îmi va fi uşor şi bun.
Ajută-mă să-i iubesc pe vrăjmaşii mei, să-i binecuvântez pe cei ce mă blestemă, să fac bine celor ce mă urăsc, să mă rog pentru cei ce mă vatămă şi mă prigonesc, întărindu-mă cu gândul că numai aşa ne poţi face nişte blânzi mieluşei pe noi, cei ce suntem lupi crânceni unii faţă de alţii. Până acum, Iisuse, s-a hulit Numele Tău din pricina faptelor mele celor rele; dă-mi dar puterea şi harul ca măcar de azi înainte să pot săvârşi cât mai multe fapte bune pe care, văzându-le cei din jurul meu, să proslăvească Numele Tău cel sfânt. Fă-mă să intru prin rana din coastă în inima Ta ca să Te cunosc cât eşti de blând şi de smerit, iar acolo, în inima Ta, să mă umpli de acea dumnezeiască putere şi stăpânire de sine ca întotdeauna să mă port cu blândeţe şi cu smerenie în mijlocul fraţilor mei. Dă-mi harul să pot răbda ocările, să biruiesc răul cu binele şi să nu mai slobozesc câinii cei răi ai patimilor împotriva aproapelui meu. învaţă-mă să mă lupt mai vârtos împotriva răului din mine, să sufăr nedreptatea fără cârtire şi să caut să fiu mai degrabă victimă decât călău, căci aşa i-ai învins şi Tu pe călăii Tăi. Deprinde-mă să mă las ca un copil în purtarea Ta de grijă. Loveşte cu toiagul Crucii în stânca inimii mele ca să izvorască un neîncetat duh de pocăinţă. Atinge-Te de ochii mei ca să slobozească lacrimi curăţitoare de păcate, pentru ca astfel să Te am pururea în inima mea şi să nu Te mai părăsesc niciodată, nici în viaţa de aici, nici în viaţa de dincolo. Amin.
(Rugăciunea vameşului, Arhimandrit Paulin Lecca, Editura Christiana, 1998)

https://lh3.googleusercontent.com/-U...e0014506_1.jpg

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel care Arhiereu al nostru Te-ai facut ca sa Te poti aduce pe Tine Insuti jertfa pentru rascumpararea noastra din blestemul legii si din robia pacatului, Cel care inaintea infricosatoarelor Tale patimi in rugaciunea Ta arhireasca ai cerut: “Parinte, voiesc ca, unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat, ca sa vada slava Mea”, Cel care la patruzeci de zile de la Invierea Ta Te-ai inaltat la cer din acest loc, ajuta-ne ca, la vremea de Tine hotarata pentru fiecare, toti sa fim impreuna cu tine si sa ne bucuram de vederea slavei pe care Ti-a dat-o dintru inceput Tatal.
Dumnezeule, Mantuitorul nostru, Cel Care in timp ce Te inaltai de aici la cer ca sa sezi de-a dreapta Tatalui cu trupul Tau pe care L-ai indumnezeit, binecuvantand pe ucenicii intristati i-ai mangaiat trimitand peste ei fagaduinta Tatalui, ca cei ce vor sta in cetate vor fi imbracati cu putere de sus, imbraca-ne cu puterea harului si pe noi, cei care Te asteptam stand in Biserica Ta, Ierusalimul cel de sus, pe care ni l-ai lasat noua, crestinilor, mai tare decat orice cetate din lumea aceasta, nebiruita nici de portile iadului.


Doamne Iisuse Hristoase, Mantuitorul nostru, Cel care despartindu-Te de ucenici i-ai facut partasi tainei ca Ti s-a dat toata puterea, in cer si pe pamant, pe noi cei care, ascultand cele ce ne-ai spus in ultima clipa ca trebuie sa propovaduim in numele Tau si altora in urma Ta, ne-am botezat in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, imputerniceste-ne sa pazim mai intai noi toate cate ne-ai poruncit noua, ca, prin pilda vietii, sa ii indemnam si pe altii a face asemenea.


Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Fiul Tatalui si Fiul-Omului, Cel care dupa desavarsirea celor necesare pentru mantuirea sufletelor tuturor oamenilor, ridicandu-Te la cerul din care Te-ai coborat ca sa faci aceasta, ne-ai asigurat ca nu ramanem singuri, fagaduind “Iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului”, fii si cu noi in toate clipele vietii noastre, ca sa nu se imputineze puterile noastre sufletesti in fata ispitelor si sa nu cunoastem deznadejdea.


Aducandu-ne aminte de cruce, de groapa, de Inviere, de Inaltarea Ta la cer, Te rugam, Mantuitorule, ajuta-ne ca pasirea noastra pe urmele Tale sa fie spre urmarea Ta si in duh, in toate, la bine si la rau, prin implinirea cuvintelor ce ni le-ai lasat prin Sfanta Evanghelia Ta si astfel sa nu venim goi si fara de roade cand ne vei chema la Tine, ci pe toate ale vietii noastre sa Ti le putem intoarce si sa le poti primi ca ale Tale dintru ale Tale. Amin”.
http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...odoxe-08-2.jpg

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim.
Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.
Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint Numele Tau, in vecii vecilor.

Amin!

RUGĂCIUNE LA BOTEZUL DOMNULUI

Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce eşti Lumina şi Învierea tuturor, trimite raza Duhului Tău Celui Sfânt peste cei ce cheamă numele Tău cu credinţă şi luminează întunericul neştiinţei noastre. La Iordan ai venit Mântuitorule, ca să îneci păcatele lumii în curgerea bunătăţii Tale şi capul vrăjmaşului mântuirii noastre să-l zdrobeşti cu puterea Dumnezeirii Tale.

Astăzi, gol ai intrat în apă după Adam cel ce pierduse haina slavei şi se chinuia în adâncurile iadului. Şi pe noi, cei ce am lepădat, întru răutate veşmântul nestricăciunii dăruit la Botez, iarăşi ne înnoieşte, acoperindu-ne cu haina cea luminată a pocăinţei.
Iordanul a strigat cu glas mare, nesuferind a purta în apele sale pe Cel Neîncăput de lărgimile cerului, Care a venit să ridice însă toată greutatea păcatului lumii. Întorsu-şi-a curgerea înapoi, Cel Ce nu era obişnuit a spăla pe Cel Preacurat, închipuind schimbarea curgerii vieţii noastre, care-şi luase ca firească răutatea, după arătarea Celui Ce ridică păcatele lumii. Astăzi Înaintemergătorul, cel ce era încins cu veşmântul smereniei, vine la Iordan ca să-şi pună mâna sfinţită prin ridicarea la rugăciune pe Cel Ce este Izvorul sfinţeniei. De Acesta să ne apropiem şi noi cu gândul, cerând să ne sfinţească pe noi, cei încurcaţi în multe păcate
Astăzi robul voieşte a opri pe Stăpân de la înfricoşătoarea faptă, dar se pleacă ascultării Acestuia şi cu inimă plină de gânduri smerite îl botează în tăcere. Hristoase, Dumnezeule, ascultă şi plineşte rugăciunile noastre, măcar că suntem nevrednici şi aşează paşii noştri pe cărarea mântuirii.
Astăzi Adâncul milostivirii Se cufundă în adâncul Iordanului, arătând că a venit să ne învrednicească pe noi pe pământ de mila Sa. Din adâncul păcatelor noastre ne scoate, Mânuitorule, tinzând mâna Ta cu care ai venit să ridici pe Adam din adâncurile cele mai de jos.
Astăzi cerurile cele închise prin neascultarea lui Adam se deschid ca să ni se vestească bucuria iubirii Tatălui pentru Fiul, ce se pecetluieşte de Duhul. Deschide, Doamne, şi cerul inimii noastre, ca să se facă ascultător de glasul ce ne îndeamnă spre iubire dumnezeiască.
Astăzi Cel Ce poartă în mâinile Sale cheile vieţii vine să descuie adâncul şi să dea celor din Adam slobozire din chin, încuind pe cel rău în adâncurile cele întunecate. Deschide, Hristoase, şi adâncurile inimii noastre cu cheia gândului smerit, ca să ne slobozim de tulburarea gândurilor celor rele.
Astăzi Duhul în chip de porumbel pecetluieşte taina iubirii Tatălui pentru Fiul Ce Se pogorâse în adâncurile smereniei, ca pe scara milostivirii Sale să-l ridice pe Adam cel căzut din dragostea Părintească. Spre înălţimile iubirii îndreptează gândul meu, cel ce a alunecat în adâncul răutăţii prin nepurtarea mea de grijă.
Astăzi Glasul Cuvântului atinge cu mâna sa creştetul Celui Neajuns de heruvimi şi o minune, nu se arde, de Cel Ce este Foc nesuferit şi pentru serafimii cei nematerialnici. O, lutul nu se arde, atingându-se de Focul Dumnezeirii, cum nici pântecele Fecioarei nu S-a stricat, însă arde Hristoase, gândurile noastre cele pământeşti, ca Unul Ce poţi a înfrâna puterea focului şi iarăşi a o arăta lucrătoare după rânduiala mai înainte pusă de Tine.
Astăzi Cel Ce este Lumină Neapropiată vine la Iordan, ca să Se apropie de făptura cea căzută şi să lumineze adâncurile cele întunecate. De lumina bucuriei se veseleşte sufletul Înaintemergătorului, iar acum aprinde Mântuitorule, şi în sufletele noastre candela pocăinţei, ca să nu ne facem noi moştenitori întunericului celui veşnic.
Astăzi robul se face slujitor de taine neînchipuite şi mai mult sporeşte întru smerenie, tremurându-i mâna înaintea Celui Ce mişcă toate numai cu suflarea voinţei Sale dumnezeieşti. Pentru aceasta, clatină Hristoase, gândurile noastre cele rele şi le smulge din pământul inimii, sădind în locul lor florile înţelegătoare ale înţelegerilor dumnezeieşti.Astăzi Cel Ce cu înţelepciune a zidit adâncurile, vine în adâncurile Iordanului, ca să înece pe vrăjmaşul nostru în adâncurile nesfârşite ale smereniei Sale. Adâncurile inimilor noastre le umple Hristoase, cu apa înţelepciunii Tale şi a smeritei cugetări.
Astăzi Iordanul s-a întors înapoi şi mâna robului nu s-a ars de Focul Dumnezeirii, căci Stăpânul tuturor a întors curgerea firii, ca să ne pună nouă început în vieţuirea mai presus de fire. Ajută-mă, Mântuitorule, a mă arăta mergător pe calea pocăinţei împotriva patimilor firii, care neîncetat mă necăjesc.
Astăzi legile firii se schimbă când Cel mai presus de lege vine să plinească legea pusă robului şi Iordanul se întoarce nesuferind adâncul smereniei dumnezeieşti. Prin arătarea Ta în adâncul inimilor noastre fă să înceteze legea păcatului Mântuitorule, secând curgerile răutăţii noastre.
Astăzi a venit Hristos la Iordan ca să ridice neputinţele noastre şi să ne înfăţişeze Tatălui ca vase vrednice de primirea darului dumnezeiesc. Cu picăturile milostivirii Tale, curăţeşte Stăpâne, şi vasul cel întinat al inimii mele.
Astăzi taina Treimii se descoperă robului ascultător şi suntem chemaţi să mergem şi noi pe cărările ascultării sale smerite, ca să ne umplem de lumina Dumnezeirii. Măcar că suntem străini de lumina înţelepciunii Tale, Doamne, dă-ne nouă în lumina smereniei a ne vedea păcatele noastre.
Astăzi toate se umplu de bucurie privind spre smerenia cea multă a Ziditorului, Care a venit să sfinţească firea apelor. Umple-ne Mântuitorule, şi pe noi de darurile Tale bogate, ca să ne facem lucrători vrednici în via Ta şi să Te slăvim neîncetat cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Amin.

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; și Duhul în chip de porumbel a adeverit închinarea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, nu lasa desertaciunea, iubirea de sine, iubirea de placer, nepasarea,mania,sa domneasca peste mine si sa ma rapeasca iubirii Tale !
O, Domul meu, Creatorul meu, toata Nadejdea mea, nu ma lasa fara impartasirea de fericita vesnicie ! Fa ca si eu sa urmez exemplul Tau cel sfant, sa fiu supus conducatorilor, celor pusi peste mine ! Daruieste-mi aceasta curatie a duhului, aceasta simplitate a inimii, care ne fac vrednici de dragostea Ta ! La Tine, o, Dumnezeul meu, inalt sufletul meu si inima mea : nu lasa sa piara faptura Ta, ci ma izbaveste de singurul si cel mai mare rau: de pacat ! Fa, Doamne, sa indur nelinistile si necazurile sufletesti cu tot atata rabdare, cu cata bucurie primesc desfatarile inimii.
De voiesti Tu, Doamne - ma poti curati si ma poti sfinti. Iata, ma incredintez bunatatii Tale, rugandu-Te ca sa starpesti din mine tot ce este potrivnic Tie si sa ma numeri in ceata alesilor Tai. Doamne , ia de la mine trandavia duhului, care pagubeste timpul meu; desertaciunea gandurilor, care impiedica prezenta Ta si fura atentia mea de la rugaciune; iar de, rugandu-ma, ma abat de la Tine cu gandurile mele, ajuta-mi ca aceasta abatere sa nu fie de bunavoie, si intorcand mintea, sa nu intorc de la Tine, inima ! Tie, Domnului Dumnezeului meu, Iti marturisesc toate pacatele faradelegilor mele, facute acum si mai demult, inaintea Ta : iarta-le mie, pentru numele Tau cel sfant, si mantuieste sufletul meu, pe care L-ai rascumparat cu scump Sangele Tau !
Ma incredintez milei Tale, ma lasa in voia Ta, fa cu mine dupa bunatatea Ta, nu dupa rautatea si faradelegea mea !
Invata-ma, Doamne, sa-mi oraduiesc faptele, asa incat ele sa fie spre slava sfantului Tau nume !
Ai mila, Doamne de toti crestinii ! Auzi dorinta tuturor celor ce striga la Tine, izbaveste de tot raul si mantuieste pe robii Tai ( numele ), trimite-le lor bucurie, mangaiere in necazuri si mila T a cea sfanta !
Doamne, ma rog Tie mai ales pentru cei ce intr-un fel sau altul m-au necajit si m-au mahnit sau mi-au facut vreun rau : nu ii pedepsi pentru mine, pacatosul, ci revarsa peste ei bunatatea Ta . Doamne, ma rog Tie pentru toti cei care eu, pacatosul, I-am mahnit, I-am necajit sau I-am smintit cu cuvantul, cu fapta sau cu gandul, cu stiinta sau cu nestiinta !
Doamne Dumnezeule, iarta noua pacatele noastre ce la facem unii altora !
Scoate, Doamne, din inimile noastre orice suparare, banuiala, manie, tinere de minte a raului, certuri si tot ceea ce poate pune piedici dragostei si poate imputina iubirea dintre frati ! Miluieste-i, Doamne, pe cei care mi-au incredintat mie, pacatosului, nevrednicului, sa ma rog pentru dansii !
Miluieste, Doamne, pe tot cel ce cere ajutorul Tau ! Doamne, fa aceasta zi, ziua milei Tale, si da fiecaruia dupa cererea lui ! Fii pastoral celor rataciti, calauza si lumina celor nestiutori, povatuitorul celor neintelepti, parintele orfanilor, ajutorul celor asupriti, doctoral celor bolnavi, mangaietorul celor ce sunt pe moarte si adu-ne pe toti la sfarsitul dorit - la Tine, limanul nostru si la odihna cea fericita ! Amin

http://www.crestinortodox.ro/comunit...4424/98411.jpg
Doamne şi Stăpânul vieţii noastre, Cela ce Te-ai smerit până la moarte ca să ne înveţi pe noi căile Tale şi să ne scapi de duhul mâniei, dă-ne, Doamne, inimă smerită, căci recunoaştem că suntem păcătoşi înaintea Ta; nu putem noi să îndeplinim datoriile noastre pentru atâtea binefaceri care ni le dăruieşti nouă, căci ne saturi din masa Ta bogată, ne hrăneşti sufletele şi trupurile, iar noi nimic nu facem şi nu-Ţi aducem slava şi cinstea care se cuvin Ţie.
Porunceşte Tu, Stăpâne, duhurilor necurate să nu ne mai ispitească iar noi niciodată să nu mai cădem în păcatul mândriei şi să Te vedem înaintea ochilor noştri, blând şi smerit, arătându-ne căile Tale mai departe. Amin.

Cine va întinde mâinile către copiii ce se îneacă dacă nu tatăl lor?
Pe cine priveşte mai mult curăţenia şi frumuseţea casei dacă nu pe stăpânul ei?

Tu ne-ai chemat dintru nimic ca să fim ceva, dar noi legăm prieteşug cu răul şi astfel ne întoarcem în nimic.
Înfăşurăm în jurul inimii noastre şarpele de care ne temem cel mai mult.
Din toată puterea noastră strigăm împotriva întunericului, dar întunericul trăieşte în sufletele noastre: microbii întunericului şi microbii morţii.

Ne luptăm într’un glas cu răul, iar răul se strecoară pe tăcute în casa noastră; în timp ce noi strigăm, răul cucereşte poziţie după poziţie şi ajunge mai aproape de inima noastră.
Stai, Preaînalte Tată, stai între noi şi rău, şi vom înălţa inimile noastre, şi răul are să sece cum seacă sub arşiţa soarelui izvorul de lângă cale.

Tu eşti cu mult deasupra noastră şi nu simţi cum creşte răul, dar noi ne înăbuşim sub el. Iată, răul creşte în noi pe zi ce trece, sub ochii noştri, şi întinde îmbelşugatele sale roade în toate părţile.

Soarele ne spune „Bună dimineaţa!” zilnic şi ne pune întrebarea: ce avem să-I arătăm Marelui nostru Împărat? Şi noi Îi arătăm doar vechile roade stricate ale răului. Dumnezeule, oare nu e ţărâna cea nemişcată şi fără viaţă mai curată decât omul care se află în slujba răului?

Iată, ne-am zidit casele şi castelele prin văi şi gropi ale pământului. Ţie nu-Ţi va fi greu să porunceşti râurilor Tale să înece toate aceste văi şi toate aceste gropi, curăţând pământul de oameni şi de faptele lor cele rele.
Dar Tu eşti mai presus de mânia noastră şi de sfaturile noastre. Dacă ai asculta sfaturile omeneşti, ai fi nimicit lumea până la temelii şi Te-ai fi îngropat pe Tine Însuţi în ruine.

O, Cel mai înţelept dintre toţi taţii! Tu totdeauna zâmbeşti în frumuseţea şi nemurirea Ta cea dumnezeiască şi, iată, din zâmbetul Tău cresc stele! Întotdeauna preschimbi zâmbind răul nostru în bine şi altoieşti pomul binelui pe pomul răului, şi astfel vindeci cu răbdare Grădina Raiului cea lăsată în părăsire de către noi. Tu cu răbdare vindeci şi cu răbdare zideşti. Cu răbdare zideşti a Ta Împărăţie a binelui, Împăratul şi Tatăl nostru. Ne rugăm Ţie: slobozeşte-ne de rău şi umple-ne de bine, Tu, desăvârşită deşertare de rău şi umplere de bine.

(Sf. Nicolae Velimirovici)




Mai uşor este pentru om să greşească faţă de legile Tale decât să le înţeleagă, Tată. Dar pentru Tine nu-i uşor să ne ierţi greşelile dacă noi nu-i iertăm pe cei care greşesc faţă de noi. Fiindcă Tu ai întemeiat lumea pe măsură şi pe rânduială. Cum ar putea echilibrul acesta să se păstreze în lume dacă ai avea o măsură pentru noi şi alta pentru aproapele nostru, sau dacă ne-ai da pâine în vreme ce noi dăm aproapelui nostru piatră, sau dacă ne-ai ierta păcatele în timp ce noi ne spânzurăm aproapele pentru greşelile sale? Cum s’ar păstra atunci măsura şi rânduiala în lume, Păstrătorule al legii, Tată?

Şi totuşi, Tu ne ierţi mai mult decât putem noi ierta fraţilor noştri. Noi spurcăm pământul în fiecare zi şi în fiecare noapte prin fărădelegile noastre, în timp ce Tu ne cercetezi în fiecare zi cu ochiul neîntunecat al soarelui Tău şi trimiţi în fiecare noapte iertarea Ta cea milostivă prin stele, luminoşii străjeri de la porţile curţii Tale, Împărătescule Tată al nostru!

Tu ne faci de ruşine în fiecare zi, Preamilostive: fiindcă atunci când aşteptăm pedeapsă, ne trimiţi milă; când aşteptăm tunetele Tale, ne trimiţi seară paşnică, şi când aşteptăm întuneric, ne trimiţi strălucirea soarelui.
Tu eşti întotdeauna mai presus de păcatele noastre şi întotdeauna eşti măreţ în răbdarea Ta cea tăcută.

Vai de nebunul care crede că Te tulbură cu vorbe hulitoare! El e ca un copil care aruncă supărat un grăunte de nisip în mare, ca să împingă întreaga mare din locul său. Dar marea doar încreţeşte pielea sa pe deasupra şi prin puterea sa uriaşă întărâtă în continuare neputinţa-i copilărească şi supărată.

Iată, toate păcatele noastre sânt de obşte şi sântem cu toţii răspunzători pentru păcatele tuturor. Drept aceea, nu se află pe pământ oameni cu totul drepţi, fiindcă toţi drepţii au de luat asupra lor unele păcate ale păcătoşilor. Greu e să fii om drept fără de prihană, fiindcă nu se află nici un drept care să nu poarte pe umerii săi măcar un păcătos. Dar fă-mă să înţeleg, Tată, cum se face că cu cât mai mult poartă pe umeri dreptul păcate ale păcătoşilor, cu atât este mai drept? Tatăl nostru ceresc, Care trimiţi pâine de dimineaţa până seara copiilor Tăi şi primeşti greşelile lor ca plată, uşurează povara Drept-slăvitorilor şi luminează întunericul păcătoşilor!

Pământul este plin de păcate, dar este plin şi de rugăciuni; el este plin de rugăciunile drepţilor şi de deznădejdea păcătoşilor. Oare nu este deznădejdea începutul rugăciunii?

Tu trebuie să fii biruitor în cele din urmă. Împărăţia Ta se va întemeia pe rugăciunile drepţilor. Voia Ta va ajunge lege pentru toţi oamenii, precum e deja lege pentru îngeri. Şi atunci, de ce ar întârzia Tatăl nostru să ierte păcatele muritorilor, dând astfel pildă de milostivire şi de iertare?
(Sf. Nicolae Velimirovici)



Multa pace si liniste sufleteasca, va doresc.
Doamne ajuta!

RUGĂCIUNE DE POCĂINŢĂ ÎN POSTUL MARE

Cu ce cuvânt voi călători pe marea acestei vieţi învolburate, ca să ajung la Tine, Cuvinte ? Cu ce gând voi bate la poarta milostivirii Tale, ca să mă primeşti iar pe mine, cel căzut, întru bucuria Ta ? Proorocul Elisei oarecând cu cojocul lui Ilie a trecut Iordanul, iar eu nu aflu cuvânt de umilinţă cu care să trec râul ispitelor şi să ajung la limanul pocăinţei, Cuvinte al slavei. Mintea s-a întunecat şi gândurile rele ca nişte fire o au sugrumat, făcându-o moartă pentru orice cugetare dumnezeiască. Dar Tu, Cel Ce eşti Soarele slavei, Care faci să strălucească bucurie şi în cer şi pe pământ, luminează-mă şi pe mine, povăţuindu-mă către căile înţelepciunii. Inima mea s-a făcut sălaş a toată răutatea şi nu ştiu cu ce gând mă voi apropia de Tine, Izvorul bunătăţii, ca să ierţi nedreptăţile mele şi să-mi dăruieşti picăturile milostivirii Tale.
Patimile mele m-au aruncat în mormântul întristării, dar Tu, Cel Ce ai deşertat mormintele şi din mormântul iadului ai scos pe cei ţinuţi acolo pentru neascultarea lui Adam, ridică-mă şi pe mine din groapa fărădelegilor mele, punându-mi înainte calea îndreptării.
Gustat-a Eva din rodul pomului şi de moarte s-a împărtăşit tot neamul omenesc, dar Tu, Hristoase, Viaţa Cea adevărată, Cel Ce ai venit să strici prin moarte stăpânia morţii, pe mine cel omorât de păcat mă înviază şi în cărările cele pricinuitoare de viaţă ale ascultării mă îndreptează.
Prin post ai dăruit lui Moise tablele legii, iar mie scrie-mi nevăzut cu condeiul Duhului pe tablele inimii voia Ta dumnezeiească de mântuire, ca păzindu-o pe aceasta să scap de tirania păcatelor.
Cum vom îndrăzni a Te lăuda pe Tine, noi cei lipsiţi de orice cinstire pentru îndeletnicirea cu lucrurile păcatului ? Încă şi neştiinţa mă covârşeşte, iar toate gândurile mele sunt pământeşti şi iubitoare de îndulciri lumeşti. Dar ca Unul Ce nu ai lepădat pe femeia cea păcătoasă şi lacrimile ei de pocăinţă le-ai primit ca pe nişte mărgăritare mai de preţ decât strălucirile laudelor cu care îngerii neîncetat Te înconjoară, nu Te scârbi Cuvinte, nici de mine, cel căzut. Cel Ce eşti Izvorul curăţirii tuturor, cu picăturile îndurărilor Tale spală şi mintea mea întinată peste măsură cu răutatea şi dă-mi a Te lăuda cu mulţumire aşa: Slavă Ţie, Adâncul Cel nemăsurat al milostivirii, Lumina bucuriei Ce întâmpină pe cei întristaţi, Glasul Ce răsună în pustiul inimilor chemând la pocăinţă, Ridicarea celor căzuţi în adâncul fărădelegilor, Biruinţa celor ce se luptă împotriva duhurilor răutăţii, Întărirea celor ce se ostenesc cu nevoinţele înfrânării, Cuvântul Cel necuprins de cartea inimii, Înţelepciunea celor smeriţi cu duhul, Cuvântul celor lipsiţi de cuvânt de îndreptăţire, Nădejdea mântuirii celor ce se roagă Ţie. Nu ne pierde pe noi până în sfârşit întru mulţimea fărădelegilor noastre, ci, Cel ce ai zis: Întoarceţi-vă, fiii oamenilor”, întoarce-ne pe noi de la vrăjmaşii noştri şi ne primeşte în locaşurile pocăinţei mai înainte de a moşteni, prin mila Ta dumnezeiească, lăcaşurile cereşti ale Tatălui.
Adu-Ţi aminte Doamne, că prin baia Sfântului Botez ne-ai trecut pe noi, ca să ne faci fii ai Tăi şi să ne întăreşti a trece marea patimilor cu uşurinţă. Adu-Ţi aminte de făgăduinţele Tale dăruite poporului Tău şi nu ne lăsa pe noi să pierim în fărădelegile noastre, căci, măcar că suntem mai greşiţi înaintea Ta decât păgânii, măcar că batjocură diavolilor ne-am făcut, întunecându-ne cu totul şi umplându-ne de toată necurăţia păcatelor, zidirea mâinilor Tale suntem şi în gândul Tău dumnezeiesc de la început ne-ai închipuit pe noi a fi popor ales ca să mărturisească lumii puterea Crucii Tale. Deci, milostivindu-Te pentru însele făgăduinţele Tale, nu ne da pe noi pierzării şi nu ne pierde întru mânia Ta, ci ajută-ne a dobândi iarăşi în dar de la Tine frumuseţea cea dintâi a sufletului, ca luând în minte starea ticăloasă în care ajunsesem, să ne ferim de toată răutatea şi cu pocăinţă să lucrăm pământul mântuirii spre moştenirea veşnicelor Tale bunătăţi. Amin.

https://lh6.googleusercontent.com/-S...h558-no/a3.jpg

Stăpâne Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, Împărate al veacurilor, binevoieşte a-mi deschide mie uşa pocăinţei, că întru chinuirea sufletului Te rog pe Tine. Caută spre mine cu multă milosârdia Ta şi primeşte rugăciunea mea; şi să nu-mi lepezi cererea mea, ci ma iartă pe mine, cela ce în multe greşale sunt încurcat. Pleacă urechea Ta spre rugăciunea mea şi îmi iartă mie toate câte, ca un om biruindu-mă, cu voirea mea le-am lucrat rele. Căci caut odihnă şi nu aflu, pentru că întinată este conştiinţa mea; încă nici pace nu este întru mine, pentru mulţimea fărădelegilor mele.
Auzi, Doamne, inima mea care întru chinuire strigă către Tine, şi să nu iei aminte la lucrurile mele cele rele, ci caută spre chinuirea sufletului meu şi grăbeşte a mă vindeca pe mine, cela ce cumplit sunt rănit, şi dă-mi vreme de deşteptare după darul iubirii Tale de oameni, şi mă izbăveşte pe mine de lucrurile mele cele prea-rele, şi să nu-mi răsplăteşti mie cu pedepse vrednice de cele pe care le-am lucrat, ca nu desăvârşit să pier. Şi pustiu m-am făcut de toată sârguinţa şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Deci cad la îndurările tale ca să mă miluieşti pe mine cel pe pământ aruncat întru osânda lucrurilor mele.
Cheamă-mă înapoi, Stăpâne, pe mine, cel robit şi ţinut de faptele mele ca şi de un lanţ strâns; că Tu singur ştii să dezlegi pe cei în obezi ferecaţi şi să vindeci rănile cele nearătate, pe care Tu singur le ştii, ca un cunoscător al celor ascunse. Căci câte patimi de răutăţi îmi sunt mie, întru toate Te aflu pe Tine numindu-te Doctor al celor bolnavi, Uşă a celor ce afară se tânguiesc, Izbăvitor al celor duşi şi robiţi, oprindu-ţi de-a pururea mâna Ta şi neslobozindu-Ţi mânia Ta cea gătită păcătoşilor, ci pentru multă iubirea Ta de oameni dându-ne nouă vreme de deşteptare; căci Tu eşti grabnic întru milă şi zăbavnic întru muncă. Deci binevoieşte a-mi întinde mie mâna şi a mă scula pe mine din noroiul fărădelegilor mele, Cela ce nu Te veseleşti de pierzarea omului şi nu Te întorci dinspre faţa celui ce cu lacrimi te caută pe Tine.
Ascultă, Doamne, glasul robului Tău ce strigă către Tine, şi arată-ţi faţa Ta spre mine, întunecatul, şi luminează-mă pe mine cu venirea Sfântului Tău Duh, şi îmi dăruieşte mie spurcatului osârdie, şi întoarce Doamne, plângerea mea întru bucurie mie, şi rupe sacul meu şi mă încinge cu veselie, şi să se deschidă mie uşa Împărăţiei Tale; ca întrând într-însa să slăvesc prea-sfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.
extrasă din Rugăciunile Sfinţilor Părinţi (Apanthisma)

Tatal nostru de Nicole Valery-Grossu
 

http://www.crestinortodox.ro/comunit...424/101959.jpg

De cate ori ma plec la rugaciune
Ma simt atat de mic si de stingher
Si-ngenunchez cu-atata sfiiciune,
Oh, Tatal nostru Care este in cer.

Nevrednic sunt si port intrega vina
A tot ce simt si savarsesc in rau;
Sunt om, iat Tu: izvorul de lumnina -
Sfinteasca-se, in veci, Numele Tau.

Pacatul, ce pe toti ne stapaneste,
Il vei zdrobi, Tu il vei sfarama,
De-aceea-astept, precum se prooroceste,
Curand sa vina’mparatia Ta.

Iar pana-atunci, traiesc c-un singur gand:
Ca-n cerul meu sa pot mereu vedea
Precum in cer, asa si pe pamant,
Ca se’mplineste Sfanta voia Ta.

In nesfarsita-ti dragoste, oh, Tata
De-ntreaga noastra fiinta vei griji,
Ca ea sa fie, tot mai mult, curata.
Iar painea cea de fiecare zi,

Precum cu ploaie Tu hranesti pamantul
Si frunza o improspatezi cu roua,
Precum si panzelor, pe mare, le dai vantul,
Rugamu-Te si astazi, da-ne-o noua.

Alege doar din noi, ce-i bun, cuminte,
Ia seama la iubirea ce-Ti purtam,
Si iarta-ne, cerescule Parinte,
Cum noi, la fel, gresitilor iertam.

Invata-ne sa-Ti implinim Cuvantul
Sadit adanc in inima smerita,
La rele Tu ne taie tot avantul
Si nu ne duce, Doamne, in ispita.

Iar mintii noastre da-i intelepciune
Si sufletului, straluciri de crin -
Duh si putere pentru rugaciune
Si izbaveste-ne de cel viclean. Amin.

Foarte frumoasa postare Cristi. Versurile iti apartin? Pot sa te felicit?

Precum in titlu este scris "Tatal nostru de Nicole Valery-Grossu". . . , oricum iti multumesc pentru aprecierea ta !

Se vede ca am cam imbatranit! Nu am observat autorul. oricum iti multumesc pentru postare. Am citit cu multa bucurie.

Dumnezeule, Dumnezeul nostru, de Care heruvimii şi toate adâncurile tremură, Cel Ce de-a pururea îi asculţi pe cei ce Te cheamă cu inimă zdrobită, Cel Ce ai zis: “Mai înainte de a Mă chema de faţă sunt”, vino şi acum, Stăpâne, la noi şi pleacă urechea Ta spre neputinţa noastră ! Cel Ce de-a pururea ne chemi pe noi, care ne întoarcem mereu de la Tine deşi Tu ne faci bine, trimite întru noi umilinţă şi, precum ai arătat odinioară piatra din pustie, arată şi inimile noastre cele împietrite vărsând izvoare de lacrimi. Cu frică şi cutremur cădem la Tine şi ne rugăm:
Doamne, Doamne, iartă-ne greşelile de până acum, făcute din neştiinţă sau cu ştiinţă.
Căci ştim că mare este mila Ta, Iubitorule de oameni, şi pentru aceasta îndrăznim să ne rugăm Ţie.
Adu-Ţi aminte de noi, păcătoşii Tăi robi, când chemăm numele Tău cel sfânt şi nu ne lipsi de nădejdea noastră. Învredniceşte-ne să Te iubim şi să ne temem de Tine din toată inima şi să facem întru toate voia Ta, ca astfel, curăţindu-ne cugetele şi inimile, să Te aflăm milostiv în ceasul morţii şi al Judecăţii. Amin!
(Sfântul Grigorie Teologul)

https://lh4.googleusercontent.com/-h...555-no/A1.jpeg

Doamne, Tu ai venit să ne mântuiești prin credința cea întru Tine și cred Ție că ești Mântuitorul meu - mântuiește-mă! Tu ai veni să înnoiești firea mea cea stricată prin păcat - preînnoiește-mă pe mine cel ce m-am făcut pe mine însumi stricăcios prin patimi și pofte păcătoase, înnoiește-mă sufletește și trupește, ca să fiu curat la inimă și voinic la trup spre slava Numelui Tău. Tu ai venit să ne izbăvești de robia vrăjmașului - izbăvește-mă, dar, de robia vrăjmașului celui preamânios, necurat, spurcat și scârbos, care mă luptă întru mădularele mele și mă apleacă spre pământ, cu sila târându-mă către păcat. Tu ai venit să ne luminezi - luminează inima mea întunecată de patimi. Tu ai venit să le aduni pe cele risipite - adună gândurile mele, pe care mi le-a risipit vrăjmașul. Tu ai venit să ne întărești întru neputința noastră și Apostolul Tău a zis: „foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă întru slăbiciunile mele, pentru ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos” (2 Corinteni 12,9). Eu sunt cel neputincios până în sfârșit și nu-mi este cu putință a face nimic bun fără Tine. Nu pot fără Tine nici să gândesc, nici să simt binele, nici să doresc binele, nici să-l grăiesc și nici să-l plinesc. Sunt cu desăvârșire neputincios de a face orice lucru bun fără Tine - dă-mi, dar, harul, dă-mi lumina și puterea de a gândi și a simți binele, și de a-l săvârși cu lesnire, precum și de a grăi și a face ceea ce-Ți este bineplăcut Ție. Așa, toată viața mea Ți-o dau Ție, lui Hristos Dumnezeu, Mântuitorului meu, Preînnoitorului meu. Curățește-mă, sfințește-mă și mă mântuiește. Ajută-mă, căci fără de Tine apropiată și grabnică este pieirea mea în fiece clipă. Amin.

https://lh4.googleusercontent.com/-u...f6847c_XXL.jpg

O, stăpânire atotputernică şi atotdreaptă a Dumnezeului nostru, cea cu care cârmuieşti în chip nevăzut nevăzutele noastre suflete, Ţie se cuvine toată mărirea! Slavă Ţie, Doamne, Slava Tie,Mantuitorule Atotputernice!
Slava Tie,Mantuitorule,Puterea cea Atotfiitoare!
Slava Tie,sanul parintesc cel atotprimitor si atotmilostiv!
Slava Tie,urechea cea pretutindeni deschisa,care aude rugaciunea mea,blestematul,miluindu-ma si izbavindu-ma de pacate!
Slava Tie,ochiul cel prealuminos,care ma vezi mereu cu iubire si care imi patrunzi tainele!
Slava Tie, Slava Tie, Sava Tie, Preadulce Iisuse,Mantuitorul meu!
Mântuitorul nostru! Facă-se voia Ta!
(Sfântul Ioan din Kronstadt)

Acatistul ÎMPĂCĂRII şi IERTĂRII celor învrăjbiţi !



Alcătuit cu osteneala Ierom. Ghelasie Gheorghe şi a Fratelui Vasile Dragoş Pâslaru (actualmente Valerian Monahul, n.n.), Sfânta Mănăstire Frăsinei, 2001.
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2252.htm

Doamne Dumnezeul nostru, cel ce şezi pe Heruvimi, cel ce ai arătat puterea Ta şi ai trimis pe Unul Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos , ca să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea şi prin învierea Sa; Căruia, venind în Ierusalim spre Patima cea de bunăvoie, poporul cel ce şedea întru întuneric şi în umbra morţii, luând semnele biruinţei - ramuri de copaci şi stâlpări de finic-, I-a prevestit Învierea; Însuţi Stăpâne păzeşte-ne şi pe noi, care, urmând acelora purtăm în mâini ramuri de copaci în această zi de înainteprăznuire. Şi, precum pe acele popoare şi pe acei prunci care Ţi-au strigat Ţie: „Osana”, apără-ne şi pe noi, ca, prin laude şi cântări duhovniceşti, să ne învrednicim de dătătoarea de viaţă Înviere cea de a treia zi, În Hristos Iisus, Domnul nostru, cu care împreună eşti binecuvântat cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în veci vecilor.
Amin !

Sunt, Doamne, atat de intristat, atat de pacatos, incat pe Tine singur numai Te am nadejde de scapare.Ajuta-mi, Doamne, da-mi lacrimi de cainta, da-mi timp de indreptare si aprinde si candela sufletului meu cu focul Sfantului Tau Duh.
Te vad in casa lui Simon leprosul, Doamne, si cad cu umilinta la picioarele milei Tale ca si femeia cea pacatoasa, cersind, Iisuse, indurarea Ta.
Si vai mie, cum nu as spala si eu cu apa lacrimilor mele picioarele Tale si cum nu le-as sterge si eu cu perii capului meu. Dar vai, sarac sunt eu, ca n-am nici lacrimi de cainta si nici ravna de indreptare! Vai mie, ma rog Tie, Bunule Parinte, sa-mi miluiesti sufletul meu si sa-mi dai parau de lacrimi ca sa-mi spal cu el pacatele mele cele multe.
Miluieste-ma acum, Iisuse , cand mergi de bunavoie spre patima , miluieste-ma acum, cand sunt mai singur si strain ca oricand in lumea aceasta, miluieste-ma acum sa pot merge cu Tine pe Golgota suferintei si impreuna sa ma rastignesc cu Tine ca sa inviez cu Tine, Doamne, la o viata mai curata si mai sfanta.
Amin !

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Primul-blog-b1/Acatistul-Sfintelor-Pasti-
O, Preasfanta si Preaslavita Lumina, Hristoase, care ai stralucit intregii lumi intru Invierea Ta mai mult decat Soarele ! In aceasta prealuminata, preaslavita si mantuitoare zi a Sfintelor Pasti toti Ingerii in ceruri se veselesc si toata faptura se bucura pe pamant si toata suflarea Te preaslaveste pe Tine, Facatorul ei.Astazi s-au deschis usile Raiului si cei morti au fost sloboziti prin coborarea Ta in iad.Acum toate s-au umplut de lumina, si cerul si pamantul si cele de desubt.Sa vina, dar, Lumina Ta in sufletele si in inimile noastre intunecate si sa lumineze noaptea pacatului ce se gaseste acolo, ca si noi sa fim luminati si curatiti cu lumina adevarului in aceste prealuminoase zile ale Invierii Tale, ca o noua faptura intru Tine.Si astfel luminati, sa venim intru intampinarea Ta, a unui Mire ce iese din mormant.Si precum ai adus bucurie, cu aratarea Ta, sfintelor femei, care au venit toate de dimineata cu miruri la mormantul Tau, asa si acum lumineaza noaptea adanca a pacatelor noastre si straluceste-ne noua dimineata despatimirii si a curatiei, ca sa Te vedem pe Tine cu ochii inimii, mai frumos decat soarele, si sa auzim preadoritul Tau glas:Bucurati-va ! Si astfel gustand din Dumnezeiasca bucurie a Sfintelor Pasti, inca aum, aici pe pamant, sa fim partasi vesnicelor si marilor Pasti, in ceruri, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale, unde va fi bucurie nespusa, glasul neincetat al celor ce praznuiesc si dulceata celor ce privesc Fata Ta.Ca Tu esti Lumina cea adevarata si luminezi toate, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie se cuvine slava in vecii vecilor.Amin.

Fie-ţi milă, Doamne, şi mă ridică din căderea mea, dă înviere morţii mele, trezeşte în mine simţirea vieţii, scoate sufletul meu din temniţa neştiinţei, ca să se mărturisească numelui Tău, suflă în mădularele mele ceva din aerul vieţii celei noi, cercetează fiinţa mea stricată în mormânt.

Hristoase, desfătarea neamului nostru omenesc, mângâierea sărăciei noastre, sprijinul firii noastre căzute jos şi care se clatină, nădejdea celor fără de nădejde, a Cărui cinstit nume s-a făcut cunoscut între neamuri, fie-ţi milă şi mă ridică din căderea mea, dă înviere morţii mele, trezeşte în mine simţirea vieţii, scoate sufletul meu din temniţa neştiinţei, ca să se mărturisească numelui Tău, suflă în mădularele mele ceva din aerul vieţii celei noi, cercetează fiinţa mea stricată în mormânt, scoate-mă din locul întunericului, fă ca aurora descoperirii Tale să mă cerceteze în mijlocul iadului (sheolului) neştiinţei unde firea mea cuvântătoare a tăcut, stârneşte Doamne, încă o dată puterea ei de viaţă naturală, că „iadul nu te va mărturisi şi cei ce se pogoară în mormânt nu vor lăuda numele Tău”. N-am gură să spun mai multe. Fie ca „viii să Te laude pe Tine” aşa cum o fac eu acum.

Simţurile mi-au asurzit, mişcările au tăcut, gândurile au secat, toată lucrarea firii mele e lipsită de viaţă adevărată. Pomenirea ta nu e întru mine, în iadul în care sunt nimeni nu se mărturiseşte Ţie, iar în sufletul meu pierdut nu mai răsună vuietul vessel al laudelor tale. Toate mădularele mele moarte aşteaptă durerile de naştere ale învierii.

Sfântul Isaac Sirul

Hristos a Inviat !
 

Sfânta Lumină a Învierii Domnului Iisus Hristos să vă aducă speranţă, sănătate, mântuire, pace, bunătate, frumuseţe şi multe bucurii în inimile, sufletele şi casele dumneavoastre!




Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!



Publicat de Maria S.

Să vie Împărăţia Ta, Mare Împărate! Ne-am săturat de împăraţii care numai la arătare sânt mai mari decât ceilalţi oameni, dar care zac în mormintele noastre deopotrivă cu cerşetorii şi cu robii.
Ne-am săturat de împăraţii care mai ieri şi-au trâmbiţat puterea asupra ţărilor şi popoarelor, iar astăzi se plâng că îi dor dinţii!
Ne-am săturat de ei ca de nişte nori care aduc prepeliţe în loc de ploaie. „Iată, acesta este om înţelept. Dă-i lui coroana!” striga mulţimea. Coroanei îi e totuna pe al cui cap stă. Însă Tu, Doamne, cunoşti înţelepciunea înţelepţilor şi domnia muritorilor. Vrei să-Ţi repet ceea ce ştii deja? Vrei să Îţi spun cum cel mai înţelept dintre noi a domnit asupra noastră de parcă ar fi fost prost bâtă?
„Iată, acesta este om puternic. Dă-i coroana!”, strigă mulţimea iarăşi, în altă epocă şi generaţie. Şi aşa, coroana a călătorit tăcută de pe un cap pe altul, dar Tu, Atotputernice, ştii cât preţuieşte tăria sufletească a celor înalţi şi domnia celor puternici. Tu ştii cu câtă slăbiciune au stăpânit puternicii împărăţiile lor.
Acum am învăţat prin pătimire că nu este alt împărat afară de Tine. Sufletul nostru însetează de Împărăţia Ta şi de domnia Ta. Rătăcind de colo-colo, oare n-am fost destul de defăimaţi şi de răniţi, noi, urmaşii vii de pe mormintele micilor împăraţi şi împărăţii? Noi ne rugăm Ţie acum să vii în ajutorul nostru.
Să vie Împărăţia Ta la arătare – Împărăţia Înţelepciunii, a Părinţiei şi a Puterii Tale! Fie ca acest pământ, care de mii de ani este câmp de luptă, să ajungă casă în care Tu să fii gazdă, iar noi – oaspeţii Tăi. Vino, Împărate, tronul gol Te aşteaptă! Odată cu Tine va veni armonia, iar odată cu armonia – frumuseţea. Ne-am săturat de alte împărăţii; de aceea Te şi aşteptăm acum, Mare Împărate, pe Tine şi Împărăţia Ta!

(SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI EPISCOPUL OHRIDEI ȘI JICEI)

Este o rugăciune atotcuprinzătoare prin care ni se amintesc toate necazurile prin care trece omenirea și că uneori și noi putem ajunge în acea postură. Pe de altă parte această rugăciune ne deschide orizontul și ne face să mulțumim clipă de clipă pentru Grija lui Dumnezeu. Doar așa putem învăța cum sa ne vindecăm, cum sa ne tratăm cum sa ne izbăvim sufletele!

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Doamne Dumnezeule Cel în Treime, miluiește cu mila Ta cea fără de sfârșit pe bolnavi, pe văduve, pe orfani, pe săraci, pe cei întemnițați, pe cei flămânzi, pe cei însetați, pe cei goi, pe cei călători, pe cei străini, pe cei năpăstuiți, pe cei ocărâți, pe cei prigoniți din pricina Ta, pe cei rătăciți, pe cei căzuți, pe cei părăsiți, pe cei învăluiți în primejdii, pe cei ce Te caută și pe cei ce Te-au găsit, pe cei împietriți, pe cei nepricepuți, pe cei neputincioși, pe cei uitați, pe cei robiți, pe cei lipsiți de răbdare, pe cei deznădăjduiți, pe cei ce plâng, pe cei osteniți, pe cei ce au luat jugul Tău asupra lor, pe cei pierduți, pe cei împovărați, pe cei zdrobiți cu inima, pe cei atacați sau stăpâniți de demoni, pe cei ce sunt pe patul de moarte și pe cei ce ce se însănătoșesc, pe cei descumpăniți, pe cei aflați în îndoială, pe cei ce pun acum început bun vieții lor, pe cei ce se pocăiesc în ceasul acesta, pe cei ce nu pot împărtăși dureri străine, pe cei ce iubesc și pe cei ce nu iubesc zidirea Ta, pe cei ce nu au îndrăzneală în rugăciune, pe cei ispitiți, pe cei purtători de chinuri, pe cei zămlisiți în fărădelegi și născuți în păcate, pe cei obosiți de mâhnire și întristare, pe cei din ceasul nedumeririlor, pe cei osândiți, pe cei goi de fapte bune, pe robii Tăi cei tăinuiți în mijlocul lumii, pe cei izgoniți, pe părinții fără de copii, pe cei ce duc lupta cea bună, pe cei învrăjbiți, pe cei disprețuiți, pe cei ce sunt pe calea înfrânării, pe cei cotropiți, pe cei asupriți în judecăți, pe cei ce sunt căzuți în datorii grele, pe cei ce vin la Tine în întâiul și în al unsprezecelea ceas, pe cei ce tocmai o veste rea au primit, pe cei prădați, pe cei ce iau cununi de martiri, pe cei neînțelepți, pe cei împovărați de griji și de păcate, pe cei ce-și poartă crucea, pe cei ce se căiesc acum în fața Ta, pe cei ce slăbesc în credință, pe cei încercați, pe cei ce sunt la judecata Ta, pe cei ce muncesc, pe cei ce învață, pe cei supărați de farmece sau cuprinși de năluciri, pe cei înviforați, pe cei descumpăniți, pe cei ce înfruntă vremuri de batjocorire a credinței, pe cei din primejdii, pe cei din nevoi, pe cei din războaie, pe cele ce nasc, pe cei ce cântă și Te preaînalță întru toți vecii, pe cei ce sunt în ceasul rugăciunii și în zi de postire, pe cei săraci cu duhul, pe cei ce plâng, pe cei flămânzesc și însetează de dreptate, și pe cei ce pentru dreptate prigoniți, pe cei care nu-i iubește nimeni, pe cei ce ne iubesc și pe cei ce ne urăsc pe noi, pe cei rătăciți de la dreapta credință, pe cei ce nu Te-au cunoscut încă.

Asemenea Doamne, miluiește-i și pe cei care-i cercetează și-i miuluiesc pe aceștia toți. Întărește-i vindecă-i, ridică-i, ocrotește-i cu puterea Ta, luminează-i cu lumina Sfintei Treimi, binecuvântează-i și pomenește-i întru Împărăția Ta, ca să se slăvească prin ei numele Tău cel Sfânt.

Miluiește-i, binecuvintează-i și-i pomenește întru împărăția Ta și pe vrăjmașii noștri, și îmbunează inima lor, ca să nu răpim prin răutatea noastră prilejul mântuirii lor.

Doamne miluiește și ne binecuvântează pe noi, căci a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...aa1c15fgca.jpg



Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereştI pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui! În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei? Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului. Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Te preamărim pe Tine, Doamne !
 

Doamne, Cel ce eşti prea curat, neîntinat, fără de început, nevăzut, necuprins, de nepătruns cu mintea, neschimbat, neîntrecut, nemăsurat şi fără de răutate; Care singur ai nemurire, locuind în lumina cea neapropiată; Cel ce ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate cele zidite în ele; Care plineşti cererile, mai înainte de cerere; Ţie ne rugăm şi pe Tine Te chemăm, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Părintele Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din pururea Fecioara Maria, Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu; Care, mai întâi în cuvinte învăţând, iar mai pe urmă şi cu fapta arătând, când a răbdat patima Sa cea mântuitoare, ne-a dat pildă nouă, smeriţilor şi păcătoşilor şi nevrednicilor robilor Tăi, să-Ţi aducem Ţie rugăciuni, cu capetele şi cu genunchii plecaţi, pentru păcatele noastre şi pentru greşealele cele din neştiinţă ale credincioşilor.
Însuţi, mult-Milostive şi Iubitorule de oameni, auzi-ne pe noi în orice zi Te vom chema, dar mai ales în ziua aceasta a Cincizecimii, în care Domnul nostru Iisus Hristos, după ce S-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta Ta, Dumnezeule şi Părinte, a trimis pe Duhul Sfânt peste Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli, Care a şezut peste fiecare dintr-înşii, şi s-au umplut toţi de harul Lui cel neîmpuţinat, şi au grăit într-alte limbi măreţiile Tale şi au proorocit. Deci, auzi-ne pe noi, care acum ne rugăm Ţie, şi adu-Ţi aminte de noi, smeriţii şi osândiţii, şi alungă robia sufletelor noastre, Cel ce cu milostivirea Ta mijloceşti pentru noi. Amin.