Frate Dragoş, tinereţea se smereşte: pur şi simplu urmîndu-şi rostul...:)
Să nu cerem unei domnişoare smerenia unei femei care a îmbătrânit în lumea asta înrăită. Că o forţăm să devină prefăcută, vicleană, făţarnică. În definitiv, cam cum se întâlneşte, vai, atât de des.

Smerenia e una, dar se manifestă în chipuri variate, până la forme care par contrarii. Aşa cred, nu vă fie cu supărare, frate bun.
Doamne ajută!


P.S. Firea găzduită în ipostasuri diferite, la noi oamenii, rodeşte diferit. Uneori perspectivele diferite nu se datorează firii comune, esenţei de creştin, ci doar însuşirilor personale.
Firea şi ipostasul nu zac alăturea în om, ci se contopesc. Iar noi, zărind de fapt însuşirile persoanei, ne facem impresia că i-am întrezărit esenţa. Că i-am surprins adevărata natură. Fals! Vedem doar conduite şi manifestări, însă cum anume le interpretăm şi ce-or însemna ele de fapt, asta ne cam depăşeşte. Ţi-o spun ca psiholog, care nu dau doi bani pe teste psi şi pe impresiile culese în urma câtorva întâlniri. Cred mai mult în vorba românească, aia cu mâncatul sării şi cu-o viaţă întreagă...:)

Dragul meu prieten poet Ioan,tu ai un frumos dar sa vezi lucrurile din partea lor cald-luminoasa.Am cutreierat toate tarile majoritar catolice ale Europei si sunt oameni ca si restul,cu bune si rele,cu realizari sau dezamagiri,din acest punct de vedere nu am simtit nici o diferenta fata de ei.Cu multi m-am inteles chiar foarte bine,dpdv religios fiecare ne-am vazut de treaba noastra.Am vizitat si eu lacasurile de cult catolice,am citit carti despre catolici sau scrise de catolici,am trait si muncit alaturi de ei.Este o lume cu lumini si umbre,ca peste tot,pe anumite aspecte stau mai bine ca altii pe altele stau mai prost.Cum ii judeca Dumnezeu nu este treaba mea.Mai ii ironizez si eu din cand in cand,amical,ca sa nu-si iasa din mana si sa faca diabet de la atata dragoste ce pare a pluti feeric in aer :) Cand timp imi respecta optiunile si eu procedez la fel,este loc pt toti sub soare,cum va fi dincolo vom vedea la timpul potrivit.PS:am colindat toata Italia,toata,de la nord la sud si invers,de trei ori.Nu le-am demolat statui cu sfinti si nu m-au ars pe rug :) La Vatican mi-am facut poze inclusiv cu garzile elvetiene,a fost foarte tare,mi-am pus kilt si ei cu echipamentul lor unic :)

Ar trebui sa fiu mai rau nu-i asa,sa musc din ei cu sete fino alla morte si eventual dincolo de ea :) Pitbull-ul calvin musca din papalitatea decazuta,aux armes citoyens,hihi :)

Tot ca turişti le recomand şi eu spaniolilor "catolici" să meargă pe la Jasenovac precum şi prin Croaţia poate mai văd urmele celor câteva sute de mii (unii istorici croaţi spun doar câteva zeci de mii) de sârbi ortodocşi tăiaţi pe capete până la moarte de către fascişti şi de către unii papistaşi doar pentru faptul că erau sârbi şi ortodocşi. Asta, evident, ca să le dau spaniolilor de Valencia doar o sugestie de destinaţie turistică pentru a vedea şi ei roade ale "credinţei catolice", altele decât alea care le sunt livrate de propaganda oficială, şi tot aşa spre luare aminte.

Esti nemaipomenit, frate calvin intru umanitate. Eu prefer metal dur-simfonic nordic, muzica tibetana de meditatie si muzica ortodoxa psaltica, atit bizantina cit si copta. Ma indoiesc ca la Vatican sunt agreate aceste genuri. :)

Poate gemuri.

Crezi ca daca sunt un fan al modului cum canta Tarja Turunen am mai mari sanse ca tine? :) Hai sa nu arunc totul in offtopic,ne vom reintalni amandoi in Walhalla,mare sala din Asgard,eu vin impreuna cu Egill Skallagrimsson :) .Discutii placute,nu fiti incruntati :)

A propos de farmecul intilnirii umanului din "celalalt", "bau-bau-ul", "ereticul"...
 

Pentru d-l prof. Ioan Cezar:
Domnule profesor, am trait si eu un astfel de moment, pecum cel evocat de dvs., alaturi de si datorita unor "eretici".
In Ianuarie 2007, am asistat la o slujba copta, in biserica Sf. Mare Mucenic Mina din Bucuresti. Desi atunci ma straduiam sa ma autoconving de justetea istoriei bisericesti, bla-bla-bla, cum ei au picat examenul la Calcedon si bizantinii nu, etc., cunoasteti miturile tipic grecesti cu moaste care vorbesc si tin suluri in mina.
In fine, passons. Deci, am asistat la slujba tinuta de un parinte dintr-o manastire copta, venit special la Buc, si niciodata nu m-am simtit la o slujba, ortodoxa/stilista sau catolica, asa. Daca cineva mi-ar fi zis ca in acele clipe gravitatia luase concediu, as fi crezut ca si asta s-a intimplat. Lingvistic, nu intelegeam nimic, in afara de "amin", "Isus Cristos", "aleluia".
Alta data, tot in aceeasi comunitate, am vazut cum erau facute paini pentru batrinii nevoiasi, cei de care ii doare pe subumanii nostri "alesi" in al saselea picior. Oricum, toata viata am pus mentalul deasupra credintei, asa ca banuiala ca istoria narcisista a cultului X sau Y este exact asta: luare de vint si sarutatul oglinzii, s-a ivit in mintea mea, incepind sa creasca precum u fruct proaspat odraslit din floare. De atunci, cartile si informatiile apologetice au coborit pentru mine la nivelul de "povesti nemuritoare". Nemuritoare, dar povesti.
Scuze tuturor pentru off-topic, continuati va rog.

Am inteles. Nu erati compatibili fizic.
O mare tragedie in ziua de azi, daca stai bine sa te gandesti.

Ca sa nu mai vorbim ca o fiinta atat de dizgratioasa avea totusi o catedra de teolog iar o persoana stralucita intelectual si spritual (fizic nu mai vorbim), risca in fiecare zi sa treabuiasca sa treaca prin sila de a-l saluta din postura unui amarat de student.

Apropo, stii ce l-a ucis pe Iuda?
Dispretul.
Mai intai fata de cei din jur (nu asa scoliti ca el, nu asa destepti sa-si dea seama de teatrul care il juca ca pretins ucenic, ca-i fura la punga comuna), apoi fata de Fiul lui Dumnezeu care a considerat ca face exact 40 de arginti si in cele din urma, indelung exersat o viata, dispretul i-a depasit arogana si s-a intors impotriva lui, oprindui-se pana la urma in gat, in aceasta treaba funia avand un rol cu totul si cu totul secundar.

Ce ar face Sfantul Ilie astăzi, in mijlocul idolatrilor secolului XX, al puzderiilor de secte, al „taumaturgilor” răsăriţi din noaptea comunismului ateu, al pretinşilor „guru”, ai abaterii quasi-generale de la normele moralei creştine?

http://www.doxologia.ro/viata-biseri...manilor-astazi

Foarte interesant dar nu vi-se pare putin fortata mutarea,fie si metaforica,unui prooroc din lumea iudaica a VT,via istoria medievala romaneasca,in prezent?Pana la urma,pe acest rationament,cei ce l-ar auzi ar trebui sa reactioneze precum evreii de atunci,ca sa fim corecti istoric pana la capat.Mie mi-se pare ca se arunca o umbra nationalista usor anacronica peste o figura biblica mai ales ca dialogul imaginar se potriveste si nu prea cu pasajul biblic in cauza,Ilie nu prea era genul sa stea la demonstratii teologice,el a avut o demonstratie de forta,de sorginte divina,terminata cu eliminarea fizica a adversarilor,incuviintata de profet.In dialogul imaginar profetul pare imblanzit cumva istoric,mustra dar nu mai elimina pe nimeni fizic,actioneaza precum un parinte al Bisericii si asta nu prea are treaba cu scena din VT.PS:stiu cine este parintele Gordon,am tot respectul posibil,nu este o critica ci doar nu inteleg poate comparatia.Mie imi pare artificiala si fortat transmutata istoric dar intrucat parintele este un patriot cred ca a dorit,chiar cu pretul sacrificarii realismului,sa zugraveasca in oglinda un mesaj.

Pentru Barsaumas
 

Aşa cum am dat de înţeles şi Laurei, aici nu discutăm despre persoane individuale, de oameni de rând care fac parte din anumite religii sau confesiuni, care pot să fie într-adevăr minunaţi, şi mult mai bogaţi şi mai buni decât noi în anumite privinţe. Aici este vorba de cei care reprezintă oamenii la nivel oficial şi care fac, în cele din urmă jocurile, aşa cum vor ei, nu aşa cum ar dori sau poate ar face oamenii de rând, "catolicii" de rând etc. Lucrurile sunt foarte clare, mai ales că în catolicism spre exemplu oamenii pur şi simplu nu au în general niciun fel de putere în biserică. Inclusiv propaganda oficială, cu care sunt îndoctrinaţi şi copiii de la cea mai fragedă vârstă, este "papa şi episcopii". Restul, oamenii, aceia minunaţi, sunt pur şi simplu o umplutură, nişte executanţi, nişte simple marionete ale celor care au făcut şi fac jocurile, de multe ori în mod ilegitim din punct de vedere creştinesc. Cu alte cuvinte, cei care trec peste acei oameni simpli, minunaţi, neconflictuali şi care nu sunt angajaţi în polemici ori conflicte sunt cei din ierarhiile de care fac ascultare. În ceea ce mă priveşte nu este vorba despre o desconsiderare, şi personal mi-am exprimat poziţia în alte postări, numai că lucrurile sau jocurile hotărâtoare, care contează la nivel eclezial şi istoric nu se fac cu acei oameni, ci cu cei din ierarhii, cu cei care au puterea la îndemâna lor. Restul, într-adevăr, sunt poveşti. Nemuritoare şi romantice, dar poveşti.

..........:)
Amuzant, ca de obicei, cum răsuceşte omul un text, în jocul infinit al imaginilor despre alţii.
Mesajul meu era însă altul, aşa că mă văd silit să fiu mai explicit.
Nu e deloc exclus ca o canalie, un individ subuman, să treacă la catedră şi să predea tinerilor, mai exact viitorilor preoţi, mesajul tipic al nebuniei. Care spune că nu contează ce fel de om eşti, nu contează că agresezi prin simpla ta prezenţă pe semenii tăi, nu contează că arăţi ca porcu (pentru că nu te poţi înfrâna de la fripturi şi paste făinoase), nu contează că îi insulţi, până la înjurătură, pe studenţii teologi care ţi-au fost încredinţaţi spre educaţie creştină, nu contează că tonul vocii tale e strident de parano, nu contează că faci crize de nervi (exact ca simpaticul Adolf, cum dealtfel îl şi numeau studenţii pe acel măscărici) dacă s-a auzit un scârţâit de scaun în timp ce tu îţi dădeai importanţă la catedră, contează doar un lucru: anume, că istoria pilăritului şi savantismului a funcţionat şi în cazul tău. Şi, desigur, contează enorm că Alin te agreează deja, deşi nu te cunoaşte... Sau, mai dihai, tocmai pentru că te cunoaşte.

P.S. Nu sunt o persoană strălucită intelectual, nici fizic (nu mai sunt), cu atât mai puţin spiritual (presupun că prin asta ai vrut să spui duhovniceşte), sunt însă dornic să fiu mereu student. Asta da, ai nimerit-o bine! Dar nu pot învăţa de la un parano cu scheme histrionice accentuate, asta nu pot şi pace. Poţi pricepe oare că nu toţi suntem capabili să fim iubitori de paranoia, bunule?

Nasol. E firesc să ai necazuri mari, uneori....
Dar mintea, pe de altă parte, este indispensabilă credinţei. Dreptei credinţe.
Mentalul nu, ce-i drept. Şi nici mentaţii....:)

Nu de asta am scris acel mesaj, pentru un dialog. Am vazut ceva ce mi s-a parut a fi neadevarat si am scris care e adevarul. Intotdeauna fac asta, am citat mesajul tau pentru ca nu ar fi fost bine sa scriu doar un mesaj in care sa spun ca cineva a spus ceva, ca si cum te ignor. Nu tin sa raspunzi, doar daca vrei sa-ti sustii punctul de vedere, eu am spus ce era de spus, nu pot decat sa ma bucur cand am mai putin de scris.
In legatura cu alte materiale, eu am obiceiul sa cercetez, si cand scriu un mesaj spun ceea ce stiu sigur, iar daca nu, ma informez inainte. Nu are ce sa ma surprinda in privinta asta, numai din discutiile cu diverse persoane am auzit cam toate argumentele impotriva. Ma refer doar la ce tine de invatatura de credinta, sinoade, etc. De-a lungul timpului am avut si conceptii new-age, si ecumeniste, dar am cautat adevarul, nu am nimerit din intamplare ortodoxia, si nu as ramane aici daca nu as fi ferm convins ca adevarul e intreg aici. Daca ar fi in alt cult m-as duce acolo, decizia asta nu o putem lua doar pe baza de sentimente. Numai bine.

Ioane,am avut si eu un profesor universitar cum spui tu,cu singura diferenta ca nu preda teologia.Omul era efectiv devorat de pasiunea pt materia sa,era evident ca era dragostea vietii lui,la nivel intelectual.Intrucat unii dintre noi nu-i impartaseam pasiunea devenea rece,rautacios,razbunator,parca isi apara cu ghearele iubita de zeflemeaua noastra.Chiar si cand gasea pe cineva interesat tot suferea putin pt ca nu era un nivel al pasiunii egal cu al lui.Traia in lumea lui academica,realitatile cotidiene aveau mica importanta pentru el dar era un profesor foarte bun daca ma gandesc bine.Ironia sortii face ca peste ani sa indragesc ce spunea el atunci.La tine pare un caz diferit cumva.Interesant ce amprente in suflet ne lasa dascalii nostrii dar trebuie sa recunosc ca pe cei blanzi i-am indragit,pe ceilalti doar i-am respectat profund.Zic blanzi,nu superficiali sau care coborau standardele la nivelul rigolei,adica cei care aveau un dar anume de a-ti transmite informatia,cu o bucurie si o dragoste aparte,te modeleaza altfel parca.Totusi si de la acel ,,mic caporal"am ramas cu pasiunea pt analiza in context,avea o adevarata idee fix pe acest subiect dar atunci nu realizam implicatiile,fiind prins de pasiunea pt speculatie.Acum as fi mai aspru ca el pe aceasta coordonata,noroc ca am avut bunul simt sa crut lumea universitara de contactul cu mirabolanta mea persoana :)

Nu este doar Epistola din 1895, aceea era un raspuns adresat Papei care facea un nou apel catre ortodocsi sa vina in Biserica Catolica. La fel a fost si Enciclica Patriarhilor din 1848, un raspuns la apelul papei de atunci sa vina ortodocsii la catolicism.
Dar au fost si sinoade, unele chiar pan-ortodoxe (echivalentul celor ecumenice) sau locale. De exemplu Sinodul din 1583 se refera strict la invataturile catolice, Sinodul din 1673 reafirma condamnarea invataturii Filioque si a Purgatoriului. Sinodul din 1755 reaminteste ca Tainele catolicilor si protestantilor nu sunt valide. Sinodul din 1772 condamna din nou dogma Purgatoriului, etc. http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=12777
Tot ce a hotarat un Sinod, mai ales in privinta dogmei, ramane valabil pentru totdeauna, este litera de lege (exceptie facand cazul in care e declarat talharesc si anulat).

In primul rand conteaza ce spune acea persoana, apoi cum spune. Daca un ortodox spune o prostie si un hindus un adevar hindusul are dreptate, nu ortodoxul. Adevarul conteaza, apoi felul cum il spune. Daca ne luam in primul rand dupa cum il spune e posibil sa ne si inselam. Povesteau cei ce au ajund in preajma vreunui guru ca emana dragoste si bunatate. De asemenea, martorii sau cei din alte culte protestante care fac prozelitism au o atitudine foarte frumoasa, nu te ghidezi dupa acest aspect.
Un preot la spovedanie poate sa fie bland cu unii sau sa ii certe pe altii, in functie de ce are acel om nevoie sa se indrepte. Unii daca aud ca sunt certati ca fac un pacat mai repede se indeapta decat daca le spune preotul ca e bine sa mai rareasca pacatele.

Tocmai de aceea am adăugat răspunsul către Decebal, în care spuneam că nu este suficientă o singură calitate a Duhului. Nici numai blândețea nu este suficientă pentru a recunoaște adevărul, nici adevărul enunțat rece nu este dumnezeiesc, oricât de corect ar fi (sau ar părea). Pentru că Adevărul nu este o concepție filosofică, ci suflarea Duhului Sfânt. Iar Acesta poate fi și aspru, dar niciodată rece, pentru că nu poate fi lipsit de iubire.

Cristian, ca oaia are patru picioare e adevar indiferent daca spune cineva cu dragoste sau nu. Eu asta tot repet ca invatatura revelata nu depinde de trairea noastra, asta tine doar de relativism. Asadar daca cineva spune o dogma nu conteaza cum o spune, poate sa o spuna si un mare pacatos, tot adevar e. Chiar dadeam un citat in care se spunea ca nu conteaza daca cel ce spune adevarul e pacatos sa nu. Adevarul nu e numai Iisus, sunt adevaruri revelate care au fost numite dogme. Un adevar e si ca Bucurestiul e un capitala Romaniei, nu tine de subiectivismul fiecaruia, eu asta incerc sa spun legat de relativism. Chiar asta e relativismul, realitatea prin prisma subiectivismului fiecaruia.
Restul urmeaza dupa aceea, trairea si dragostea noastra.

Există adevăruri obiective, care se potrivesc obiectelor, și adevăruri subiective, potrivite subiectelor. Dacă despre o persoană vorbești obiectiv, poți să o descrii, fizic, din afară, însă dacă n-ai stat de vorbă cu ea nu vei putea să spui nimic despre personalitatea ei, despre calitățile sufletești, despre bunătatea sau răutatea ei.
Mai mult de atât, poți fi orb și să nu vezi cum arată pe din afară, însă poți să ai o relație cu ea, poți chiar s-o iubești și să știi, în felul ăsta, cum arată pe dinăuntru.

Adăugare ulterioară:

Dacă te limitezi la cunoașterea obiectivă vei fi un spectator. Vei putea ști în amănunt cum este alcătuit celălalt, de la nuanța exactă a părului sau a ochilor, la numărul firelor din capul lui, dacă vrei. Poți analiza și cunoaște cu precizie totul.

Dar celălalt ți se revelează nu doar sub acest aspect, pe care-l împarte cu obiectele, ci sub unul mult mai profund și inepuizabil, atunci când intră în relație cu tine. Aici cunoașterea nu mai poate fi obiectivă, iar precizia lipsește. Paradoxal, însă, în timp ce primul tip de cunoaștere pare că te-ar putea duce la o cunoaștere fără rest, nu vei putea niciodată să-l cunoști cu adevărat pe celălalt, pe când cea de-a doua cunoaștere, deși inepuizabilă, îți poate oferi absolutul.

P.S. De aceea, este mai potrivit să nu ne referim la cămile, tigri sau oi, căci avem în vedere persoane.

Am scris un mesaj anterior chiar despre asta, adevar absolut si relativ, subiectivitate, etc. http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=131
Adevarurile nu pot fi relative sau subiective, doar obiective, adica nu depind de perceptia noastra.
Ceea ce e relativ tine de sentimente, traire, senzatii, gust, etc.

Candva si eu gandeam la fel cand vedeam cate o persoana deformata de-a dreptul de grasime. Pana cand am constatat ca foarte putine dintre aceste persoane, de-a dreptul obeze, erau asa din cauza ingurgitarii unui munte de fripturi. Majoritatea sufereau de diverse boli, dereglari hormonale, sau dereglari ale glandei tiroide. Aceste persoane care ies in evidenta cu un trup dizgratios, sufera mult in sufletul lor pentru asta, mai ales ca simt dispretul celorlalti. Si isi ascund suferinta in spatele unor diverse atitudini uneori chiar rautacioase sau reci. Eu acum ii inteleg pe toti. Dar.... si pe acestia trebuie sa ii iubim daca ne vrem iubitori de semeni fie ei cum or fi.

Sau mai pe scurt: pune intotdeauna gandul cel bun in locul gandului celui rau cand judeci aproapele, desi bine ar fi sa nu ii judecam.

Nu va suparati domnule profesor pe mine, este doar o parere a unei simple femei.
Domnul sa ne smereasca pe toti ca sa ne bucuram de Imparatia cerurilor!

Mai trebuie sa ia si domnul profesor niste lectii inainte sa dea altora..

Desi nu cunosc cauza modului lui de a fi (vizavi de fizic cineva cu bun simt ti-a atras deja atentia), care poate fi destul de scuzabila totusi (vezi si mesajul Pelerinului) iti propun un experiment: re-citeste-ti cu atentie mesajul de mai sus, urmareste reactiile fostului tau profesor si pe urma compara-l cu reactia ta la felul lui de a fi.

Eu unul nu vad o mare diferenta, decat aceea ca tu chiar nu ai nici o scuza (mai ales prin prisma intelepciunii la care dai de inteles ca aspiri).

Mihaela, m-aş fi bucurat să iei în calcul faptul că nu scriu din prejudecata faţă de oamenii supraponderali. Printre altele, a trebuit să studiez pe brânci problema obezităţii şi a altor tulburări metabolice şi alimentare (inclusiv anorexia, mâncatul varului de pe pereţi, mâncatul compulsiv din tomberoane etc.), fiind solicitat de-a lungul vieţii profesionale de mai mulţi oameni cu astfel de probleme.
Am spus ce aveam de spus faţă de profesorul acela pentru că suntem mai mulţi oameni care ştim exact cum este şi ce face. Fără jenă, în văzul tuturor.
Să fie sănătos! Probabil o exista vreun rost bine întemeiat să convieţuieşti cu un profesor care contrazice cam tot ce aşteptai de la un dascăl. Inclusiv aşteptarea ca omul care îi iniţiază pe sudenţi în tainele vieţuirii Părinţilor să fie pur şi simplu capabil de un "bună ziua" elementar, nu să treacă precum glontele la catedră, încruntat şi boscorodind...
Ca să nu mai spun că, în şcolile teologice, există bunul obicei ca înainte de curs să se facă o rugăciune colectivă, precum "Împărate Ceresc" şi altele asemenea etc. etc. Nici vorbă la acel curs.
În fine....
Scopul meu nu e să insist asupra acestei persoane (Dumnezeul să-l lumineze şi să-l îndrepte, ca să fie cât mai folositor pentru studenţi!) ci, aşa cum se poate vedea din postarea în care am vorbit pentru prima dată despre el, vroiam să arăt că un om care deţine o postură cheie între creştini (şi acel profesor o deţine, fără doar şi poate) poate fi otrăvitor. Nu prin cunoştinţele lui savante, ci prin discrepanţa mare dintre conţinutul materiei predate şi duhul din care operează cu acesta.

În definitiv, a opera cu un conţinut sfânt şi sfinţitor, în duh străin de Biserică, oare cum se numeşte?

Foarte frumos ai scris!
Din nefericire, am o slăbiciune deosebită, irezistibilă pentru florile de fete, privighetorile de cântăreţi şi, pur şi simplu, pentru porci. În Epistole am sesizat că Apostolul avea o slăbiciune pentru câini. Mai sunt întâlniţi şi şerpii precum şi alte fiinţe necuvântătoare. Sunt, chiar, trimiteri şi la nori! (fără ploaie)
Ce să facem, în căutare de explicaţii şi analogii, pentru a exprima cât mai plenar şi mai sugestiv omenescul, cu scăderile şi înălţimile lui, noi oamenii apelăm la toată zidirea.
Scriptura ne vorbeşte chiar şi despre pietre... Laudativ, însă, ce-i drept. Chiar cutremurător. Mântuitor şi sfinţitor.

Inteleg. Ma gandeam totusi ca exista un motiv ca acest om sa fie asa. Imi pare rau de el si de aceea ii caut justificari. dar cine stie...
Sau poate ca tocmai aceasta este provocarea pentru un viitor preot bun, ca sa invete smerenia. Ma gandesc, nu stiu pentru ca nu cunosc acest om.

Zilnic, trec printre oameni , multi foarte, de diverse religii, sau atei. Multe sunt cu susul in jos si mai nou, un exercitiu al mintii mele , pentru a nu judeca oamenii, este acela de a le cauta intotdeauna justificari ca sa ii absolv de orice vina pentru starea in care sunt. Si ajung in final sa ma cert pe mine insumi ca nu sunt deloc smerita si ma uit la oameni cu ochi critic.

Mai spuneti, poate pricepe intr-un final.

Cred ca am inteles in final ce vrea sa zica vorba "cine se scuza..."

A te scuza e ceva cu totul diferite de a-ti cere iertare.

Prima este pur si simplu a persista in greseala, prin autojustificare.

Da, Mihaela, aşa mi se întâmplă şi mie.
Uneori însă mă surprinde câte-o nemulţumire, pe care o zugrăvesc desigur ca şi când ar fi o catastrofă, din pricina vervei mele polemice. Şi cu susţinerea amicilor polemişti de pe forum, desigur...:)

Profesorul respectiv pierde mult din rodul pe care l-ar putea culege, din pricina impactului negativ în plan emoţional pe care studenţii dealtfel îl şi exprimă în mod colorat. Nu numai că nu prea învaţă nimeni conţinutul materiei respective (se toceşte de frică, ţii minte până trece examenul) dar nici nu poate fi vorba despre formarea interesului ori aprinderea pasiunii. Fără de care nu poate exista învăţare performantă.
E un obicei tare prost la noi să credem că profesorul e în sala de curs un mic dumnezeu. Şi încă unul tiranic, despot, etc. (Mai era unul pe la Medicină care arunca cu oase în studenţi....)

Realizezi că aceşti oameni vor deveni preoţi?
Şi ne mai mirăm că lumea fuge de preoţi, crezînd că nu sunt suficient de înţelegători, de apropiaţi de sufletul păcătosului etc. Păi dacă au fost formaţi în acest duh?

Draga mea
Ai amintit aici de sutasul roman. As dori sa iti amintesc un lucru extrem de important. Biserica lui Hristos a luat fiinta dupa cincizecime cand Apostolii, plini de Duhul Sfant, au botezat la 3000 de oameni acestia constituind prima comunitate crestina. Deci sutasul roman nu avea cum sa faca parte din biserica cea adevarata la acel moment al intalnirii sale cu Hristos. De altfel chiar astazi pe Trinitas a fost difuzat un dialog foarte interesant spre intelegerea acestei pilde cu sluga sutasului. Si preotul invitat a fost intrebat daca sutasul a devenit crestin apoi. Iar preotul a spus: nu se spune dar cu siguranta a devenit pentru ca de fapt toate persoanele care au avut un contact direct cu Hristos au devenit crestini ulterior.

deci exemplul tau cu sutasul, ca fiind in afara bisericii dar care totusi a primit ajutor de la Hristos pentru credinta lui, are o greseala de logica.

Nu poti fii ortodox daca nu ai botezul ortodox. Dupa cum nu poti fi ortodox adevarat daca nu cunosti dogma ortodoxa.

Ca sunt oameni care totusi simt ortodox desi sunt de alte confesiuni, asta nu ii face ortodocsi insa arata inca odata adevarul minunat pe care Par. Rafail Noica ni l-a spus: Ortodoxia este firea omului. cum bine ai amintit si tu. Si aceasta este o dovada in plus ca ortodoxia este cea adevarata.

Am convingerea ca tot mai multi oameni de alte confesiuni, vor recunoaste ortodoxia din sufletul lor si vor veni la Botezul cel datator de viata care ii va face cu adevarat ortodocsi. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

cat despre ortodocsii care nu traiesc ortodox sa ne rugam sa fim izbaviti de pacate si patimi care ne tin departe de Hristos!

adevarul este ca foarte multi oameni incearca experienta iubirii cu cei de alte confesiuni, sau atei, sau alte credinte, insa nefiind strapunsi de Duhul Sfant sfarsesc prin a se sminti ei insisi in numele iubirii. Aceasta este una dintre subtilele inselari ale diavolului care manipuleaza dorinta nevinovata de iubire a omului pentru seaman.

Trebuie multa rugaciune pentru ca Dumnezeu sa ne invete cum sa iubim oamenii ca sa ramanem neatinsi. Mult am intrebat pe Domnul cum trebuie sa iubim semenii. Si am facut multe greseli pe care ulterior le-am vazut si de care mi-a parut rau.
Un lucru important am invatat: nu e suficient sa tolerezi plin de iubire seamanul hindus, musulman, ateu sau crestin de alte confesiuni, aprobandu-l sau cautand puncte comune care sa ne uneasca ci trebuie pur si simplu sa traiesti intru Hristos, sa faci faptele lui Hristos in tacere cu smerenie fara sa astepti nimic in schimb. Iar mintea, in tot acest timp sa fie la Dumnezeu, ca sa nu mai aiba timp sa primeasca ganduri viclene.
Nu unirea trebuie cautata , ca de aceasta are grija Dumnezeu, ci trairea intru Hristos, faptele pentru Hristos, sa traiesti faptele credintei ortodoxe cele adevarate fara cuvinte de prisos. Odihneste , bucura si iubeste seamanul fara cuvinte si pastreaza credinta ta neintinata. Fii statornic in credinta si infaptuie binele.

Cand vorbim de "aceleasi realitati ce pot fi privite din alte perspective" ne gandim la oamenii care au aceleasi realitati dar se afla in pozitii diferite. Insa cand este vorba de alte confesiuni, deja sunt realitati diferite privite din pozitii diferite.

Deci adevarata deschidere asta este: fa faptele credintei semenilor tai indiferent ce sunt , cine sunt, si tine mintea la Hristos. Nu lasa nimic sa patrunda acolo decat numele lui Hristos si astfel te vei feri si de judecarea semenilor si de ratacire.

Daaa .., mai rămâne ca "inchizitorii" Duhului, deţinătorii unici de harometre în dotare, probabil având şi drept de autor pe ele, să mai şi arate cine sunt "otrăvitorii" şi cam prin ce se arată aşa zisa lor "otravă". Nu ştiam că discursul raţional, argumentat a devenit pentru "inchizitorii" de serviciu, mai ales când nu au argumente pentru a îşi susţine rătăcirile, discurs rece, neinspirat de Duhul Sfânt, pentru că, vezi Doamne, nu ar dogori intelectul lor la razele discursului celorlalţi. Cu alte cuvinte, nu este suficient doar să faci afirmaţii, trebuie să le mai şi probezi, altfel vom considera tuşele fără orizont nişte simple aspecte colaterale, neinteresante pentru subiect (oricum nu sunt, dar le dăm harometrologilor "libertatea de exprimare" chiar şi dacă discursurile lor sunt, raportate la subiectul threadului, nişte simple alunecări dorite în bălării şi scaieţi), nişte simple excursuri paralele cu tema firului precum nişte comete sau asteroizi despre care ne tot ameninţă unii că în curând vor lovi pământul, dar care reuşesc să ocolească cu graţie planeta.

Daaaa, foarte frumos ai spus, daaa, frumos mai e cerul noaptea, luminos, cu asteroizii lui care se îndură, în ultima clipă, să ne ocolească, văzîndu-şi de drum.....
Dar voi, luceferi ai gândirii la subiect, maeştrii argumentării de tip bulanu paranoic şi citatu măsluitu şi trântitu, nu prea aveţi chemarea să priviţi în sus. Sau, poate, o aveţi dar o dispreţuiţi. Şi vă uitaţi mai degrabă după asteroizi, numărîndu-i neîncetat, sortîndu-i şi analizîndu-i pe toate feţele, decât să cugetaţi la Cer. Pământul, cu fascinaţia lui multimilenară, vă preocupă foarte, vă ... inspiră! De v-ar inspira la pocăinţă, măcar, tot ar fi bine.
Mohorâţii ca cernoziomu, contemplă-asteroizii întristînd peste măsură boboru.
De-a plecat lumea la fraţi şi la secte, sătulă de aroganţa voastră suficientă, neroditoare, ucigaşă. Fuge lumea unde vede cu ochii ca să nu vă mai audă pe voi cum vă scuipaţi fierea răutăţii batjocorind cuvintele Domnului şi ocărînd pe Duhul, fără jenă, în auzul lumii întregi, an după an. Canalii cu diplome universitare, licenţiaţi în batjocorirea Iubirii, măsluitori ai Cuvântului, voi care mergeţi prin biserici doar să daţi lecţii, fie că staţi printre oi fie că faceţi pe păstorii, lupi care sfâşiaţi inima omenească în care bate Inima Pruncului, voi aceştia ne ţineţi nouă lecţii despre Hristos Domnul?
Vi se pare, rătăciţi ai soartei, vi se pare...
Vise pare şi impare!
Va veni vremea pentru fiecare să-şi vadă fără visare, fără pic de iluzie fărâmiţată cărămida din piept, pietroiul ăla vopsit cu roşu şi cu citate, care-i ţine loc de inimă.
Casele de lut se întorc în ţărână, nu-i limpede?

Mihaela, dă-mi voie să îţi reamintesc un amănunt: Biserica Ortodoxă recunoaşte alte două forme de botez: al sângelui şi al dorinţei.
Probabil că sutaşul Corneliu ar face parte din categoria celor care au botezul dorinţei, nu ştiu sigur.

Însă greşeala de logică eu cred că e la tine, nu la Laura.
Anume, omiţi faptul că Biserica este instituită de Hristos, apoi inaugurată la Cincizecime, pentru a CONTINUA lucrarea Lui de mântuire şi sfinţire, iar nu pentru a o începe.
Cei care au avut contact direct cu Mântuitorul şi au primit de la El iertarea de păcate, direct şi personal, nu putem să spunem că erau ortodocşi (nu făceau parte din instituţia sfântă şi sfinţitoare care continuă lucrarea Domnului)
dar putem spune că au primit paşaportul pentru Împărăţie, semnat şi parafat. Şi chiar mai mult, că au ajuns la Destinaţie.
Oare Zaheu, Lazăr, Maria Magdalena, Apostolii şi ucenicii Domnului, precum şi sutaşul Corneliu: mai aveau nevoie să fie ortodocşi?
Ce e mai important: să fii ortodox sau să fii mântuit de Hristos?
Păi, dacă nu cumva sunt fan al Ortodoxiei, precum sunt şi al lui Dinamo ori Jacques Brell, mă pot dispensa liniştit de Ortodoxie dacă aş avea acces direct la Hristos. Dar nu am, întrucât Domnul a lăsat după Înălţarea la Cer pe Apostoli şi pe ceilalţi membri ai Bisericii, spre mântuire şi sfinţire, prin Duhul Sfânt. Astăzi, pentru noi, singura Cale de mântuire şi sfinţire e prin Domnul în Biserica Lui. Atunci, însă, Calea şi Adevărul erau exclusiv prin Domnul, Care era prezent faţă către faţă, "hic et nunc".

Deci sutaşul Corneliu nu avea nevoie de Biserică, de Ortodoxie, întrucât fusese deja mântuit de Hristos, ca şi tâlharul de pe cruce, de pildă.
Noi însă, avem. Şi ar fi bine să n-o confundăm cu vreun club de basket, pentru că Domnul nu mântuieşte fanii cluburilor, nefiind preşedintele lor, ci mântuieşte şi sfinţeşte pe membrii Bisericii, Cap fiind Acesteia, iar nu altei instituţii sau ligi profesioniste.

Vezi tu, îmbătat de succesul în fotbal şi Gigi Becali se crede îndreptăţit la mântuire. Că doar a cotizat (crede el). Dar nu face distincţia între creştin şi fan al Stelei. Deşi e atât de apropiat de oi, nu pricepe condiţia oilor. Că le vinde.
Pentru bani şi pământ. Şi case din ţărână.

Care voi, Cezare?

Care bulan paranoic?

Care citat măsluit şi trântit?

Ai ceva de spus? sau ... ? Dacă da, vezi că eşti încă liber pe forum să îţi precizezi poziţia şi fă efortul acolo la threadul respectiv, şi dacă poţi să fii şi pe subiect.

Ceva probe, Cezare? Ceva, cât de cât, acolo!?

Greu cu teoria, dar mai greu cu practica. Evanghelia e scrisa, iar dreptul de autor Ii apartine lui Dumnezeu.

Ne-a cerut sa-L iubim din toata inima?
Ne-a cerut sa ne iubim semenii?
Ne-a atentionat sa nu fim mandri prin patania lui Lucifer?

AUTORUL ne-a informat, iar eu, capra, le fac pe toate pe dos. In loc sa-L iubesc pe Dumnezeu, imi fac idol din cate-un om si raman apoi stufefiata cand vad ca are si el ispite.

In loc sa-mi iubesc semenii si sa fiu pentru ei un dar, astept ca altii sa-mi fie mereu de ajutor. Prin aceasta, ma arat cuprinsa de mandrie, iar Dumnezeu se scarbeste de cei mandri.

Nu e ordine in mine, mandria din mine le rastoarna pe toate.

Dusmanul mantuirii noastre este mandria. Unele confesiuni au luat nastere din mandrie, iar mandria este lucrarea vrajmasului. Asadar, nu-mi pot deschide inima spre o confesiune care a luat fiinta prin lucrarea vrajmasului.

E adevarat ca si Ortodoxia noastra e vlaguita si parca din ce in ce mai subreda. Intoarcerea la radacinile crestinismului, da, reprezinta o solutie pentru a ne incarca bateriile, iar nu deschiderile de tot felul. Cand stii ca afara e frig, vii langa foc, nu deschizi usa.

Catolicismul este panerezie şi desfiinţarea Creştinismului însuşi
http://www.apologeticum.ro/2013/07/c...si/#more-23101

Linkul ala, de care sunt aproape sigur ca o mai fi o declaratie a vreunui mitropolit grec de cartier, se potriveste cu restul postarii ca nuca in perete. Una este conservarea stricta a principiilor si esentei unei credinte date, si altceva o "apologetica latratoare" la nivelul isteriei confesionale mledievale. Decebal a respins foarte corect dulcegul irenism criptosincretist care a sedus-o pe colega Laura, si eu sunt de acord cu el, desi dintr-o perspectiva total non-crestina. Pe de alta parte, vituperatul reciproc intre membrii si sacerdotii BO si BC e la jalnicul nivel de narcisism comercial, adica marketing: "veniti la noi, ca suntem genuini, suntem cei mai tari". Exact ca la orice firma care cumpara/produce si mai ales vinde, din toata planeta asta. Acelasi impuls e, desigur, foarte uman, insa cu siguranta non-divin, deci nu e vreo asociatie/asociere divino-umana in acest gen de atitudini banal de previzibile la orice organizatie de pe lumea asta. A, daca vin altii peste voi (catolici, NP, sincretini, pardon sincretisti, oricine) faceti si voi ca Unul Care a zis "Daca am vorbit rau, arata ce am spus rau, dar daca am vorbit bine, de ce ma bati?". Si asta, ca raspuns la palma unui slugoi subiectiv-organizational si lingusitor-preaplecat, ca toti cainii omega fata de cainele alfa, care a indraznit sa loveasca pe cineva inca necondamnat. Ah, am uitat, nu puteti face asta.
Puterea exemplului este cea mai mare. In momentul cind o credinta rodeste, (si) altceva decit organizationism subiectiv si latrator (fie el aproape patologic de ierarholatru si relativ fanatizant, ca in cazul celui apusean, fie difuz si predispus la crize filetiste a la grec/sirb/rus, ca in rasarit) deja faptele vorbesc de la sine cuvintele tacute ale Divinitatii. Da, atunci apologetica merita sa fie dura, chiar pe alocuri insultatoare, dar numai ca raspuns la o agresiune. Exista Cineva, Care toata viata Lui a blestemat doar...o planta. Cei care vorbesc in Vest de "primitivismul ortodoxiei sau al altor credinte rasaritene" si cei din Est, care vorbesc de "imperialismul papistas/prozelitismul (neo)protestant" au uitat cum a trait, cine a fost si ce a facut intemeietorul propriei credinte?

De fapt, greseala de logica e asta: daca nu se spune/nu se stie, de unde/de ce se poate postula? Doar din motive de propaganda? Nu e suficient, mai trebuie si adevar documentat si stabilit factual.