![]() |
Exact, Cristian. Si cind ma gindesc ca sint idioti, ca nu ii pot numi altfel, care vor canonizarea lui Mihai Viteazu. Doar Ceausescu ar fi fost in stare de idiotenia filetista de a canoniza asa...ceva.
|
Probabil pentru că ideologiile nu pot supraviețui fără mituri.
|
E teribil ce se întâmplă de câteva zile: Nu este zi în care să nu avem parte de o crimă în masă - cu sau fără legătură cu SI. Ieri un japonez a ucis cel puțin 19 oameni cu dizabilități. În Florida, tot ieri, au fost uciși doi oameni și vreo 17 răniți. În Germania 4 atacuri criminale într-o săptămână.
Ziua de azi culminează, însă, cu decapitarea unui preot în Franța. În timp ce scriam cele de mai sus, alta, din nou în Germania. |
Crezi ca asa ceva nu se mai intampla pana acum in lume?
Omul cu TV/media are impresia ca ce nu e prezentat acolo, nu exista, iar ce este acolo, e un fenomen global. |
S-a întâmplat, chiar mai rău și mai mult, dar nu în istoria recentă, a ultimilor ani, pe care o cunoaștem din mass-media. Nu erau în fiecare zi și chiar mai multe într-o zi.
|
Citat:
|
A, adică n-avem cunoștință ce orori se întâmplă prin Somalia sau alte țări unde mass-media practic nu răzbate. Sigur, mă refer la lumea cunoscută.
|
Ca să nu mai zic de ce se întâmplă în Turcia. Violența este în creștere și cred că nu peste prea mult timp vom avea parte de schimbări majore. Câteva decenii cel puțin Europa a avut parte de un echilibru. Acum cred că deja nu mai putem vorbi de așa ceva.
|
Avem deci un preot creștin executat, în biserică, în timpul Liturghiei, de către un cunoscut simpatizant al ISIS, care se afla pe lista de supraveghere a autorităților, după ce a încercat să plece pentru a se înrola în Siria.
Sunt curios dacă și acum se va găsi oarecine care să nege latura religioasă a problemei. |
Sunt curios câți de "Je suis prêtre" voi vedea pe FB.
|
Dragos, intra si vei vedea cel putin unul. ;)
|
Gruparea extremistă Statul Islamic (SI) a transmis marți că autorii atacului asupra unei biserici din Normandia, în Franța, în care un preot a fost ucis, sunt doi dintre 'soldații' săi, revendicarea fiind făcută publică prin intermediul agenției AMAQ, organ de propagandă al organizației jihadiste, relatează DPA, Reuters și AFP.
Anterior, președintele francez Francois Hollande, care s-a deplasat la locul faptei, în localitatea Saint-Etienne-du-Rouvray, a declarat că atacul a fost comis de "doi teroriști care și-au declarat apartenența" la grupare jihadistă Statul Islamic (SI). În atac a fost de asemenea rănită o persoană, care acum se zbate între viață și moarte. Atacatorii au fost uciși de poliție, care a luat cu asalt biserica. |
Terorismul islamic a ajuns în Germania, care nu poate da înapoi în fața terorii din cauza vreunui sentiment al prudenței, a declarat marți prim-ministrul landului Bavaria, Horst Seehofer, după câteva atacuri recente revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), transmite Reuters.
"Fiecare atac, fiecare act de terorism, înseamnă prea mult. Terorismul islamist a ajuns în Germania", a afirmat el într-o conferință de presă. Seehofer a mai spus că politicienii germani trebuie să răspundă îngrijorărilor opiniei publice privind securitatea și imigrația. În același timp, ministrul bavarez de interne, Joachim Herrmann, a declarat că situația privind securitatea în Germania s-a înrăutățit. "Statul Islamic poartă un război împotriva stilului nostru de viață", a spus el. Anterior, într-o declarație pentru cotidianul Suddeutsche Zeitung, Horst Seehofer, care este totodată și liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU), formațiune membră a coaliției guvernamentale de la Berlin, a făcut apel la o înăsprire a politicii privind imigrația. "Trebuie să știm cine este în țară", a subliniat el. "Printre noi trăiesc mulți refugiați care au o viață grea și trebuie să-i ajutăm. Dar din nefericire printre ei există și oameni ce reprezintă un potențial de violență teribil. Aceasta nu este o suspiciune generalizată, ci un fapt", a adăugat premierul bavarez în declarația pentru Suddeutsche Zeitung, făcută după ce ministrul federal de interne, Thomas de Maiziere, a cerut să nu se amestece refugiații și dezbaterea despre securitate. |
Un atacator neidentificat a împușcat și rănit un bărbat, marți, într-un centru comercial din orașul suedez Malmo, a anunțat poliția, relatează Reuters.
Potrivit unei declarații a poliției, victima, împușcată în picior, a fost transportată la un spital local, starea sănătății sale nefiind cunoscută imediat. Suspectul în acest atac nu a fost identificat, nu se cunoaște deocamdată motivul agresiunii și nu au fost efectuate arestări, a precizat poliția. Incidentul a avut loc într-un cartier locuit în principal de imigranți. Malmo este al treilea cel mai mare oraș din Suedia. Europa a fost zguduită în ultimele 18 luni de o serie de atacuri violente împotriva civililor în Germania, Franța și Belgia, atacurile fiind comise de bărbați din Orientul Mijlociu sau de origine asiatică. Multe dintre atacuri au fost revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI). |
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că în România nu există, în prezent, rațiuni pentru ridicarea nivelului de alertă teroristă în România.
El a precizat că, în condițiile multiplicării atentatelor din Europa, precum evenimentele tragice din Franța și din Germania, în CSAT a fost prezentată o evaluare a stării de securitate a României din perspectiva riscurilor și amenințărilor de natură teroristă. "Am fost asigurat de toate instituțiile statului cu responsabilități în materie că nu există în acest moment rațiuni care să determine necesitatea ridicării nivelului de alertă teroristă mai sus de unde este acum la albastru precaut", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după ședința CSAT. |
Normal. I-au fost comunicate deci se simte informat și ne-a imformat și pe noi. Eu sunt liniștit. Guvernul meu lucrează.
|
Daaa....Si sigmoidul si ce urmeaza dupa el lucreaza la fel ca institutiile de conducere europene, producind exact acelasi lucru cu toatele...
|
Problema vine de acolo că bunăstarea și siguranța prelungite, deși dorite de toți, au un revers: moleșesc. Europenii s-au transformat în erbivore care au deschis porțile staulului pentru niște lupi. Din ce motive nu știu exact: nevoia de tineri care să muncească (ei fiind o populație îmbătrânită)? E drept că în Germania, unde mulți sunt turci, se pare că sunt integrați și lucrează. Altceva este, însă, în Franța, unde s-au ghetoizat, mulți trăind din ajutoare sociale, cu frustrările aferente. Chestiunea probabil e mai complicată.
Acum oilor le este frică să nu-i supere pe lupi spunându-le pe nume, ca nu cumva să-i supere, iar aceștia să înceapă atacul în masă, nu doar izolat ca până acum. Numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla în viitorul apropiat. Se spune, însă, că nimic nu-i nou sub soare, că ce este a mai fost (Ecclesiastul). Imperiile au avut timpuri de glorie și de decădere. Iar atunci când un popor s-a moleșit, n-a durat mult până ce barbarii l-au devorat așa cum fac hienele cu un bivol bolnav. Europa e bolnavă spiritual. Ea nu mai crede în nimic; a intrat în descompunere morală de multă vreme – și cred că exact pentru asta o urăsc islamiștii, fiindu-le și lor frică, dar nu de moartea fizică, ci să nu se contamineze; pentru că, pe de altă parte, lumea occidentală este foarte atrăgătoare și pentru ei; o iubesc și o urăsc în același timp, ca pe o cocotă. Iată o părere a lui Sever Voinescu: Uniunea Europeană produce multe lucruri bune. Dar cel mai rău lucru pe care îl produce acum este acest tip uman, dominat de frică. Bunăstarea și pacea prelungită, raționalismul și relativismul axiologic, toleranța, încrederea în instituțiile păcii, laicitatea dusă pînă la completa castrare religioasă a spiritului european consolidează, de fapt, frica. Diluarea într-o identitate "multiculti" favorizează, de minune, frica. Teroriștii islamiști habar nu au că au cîștigat deja războiul terorii de la primul european ucis pe youtube sub strigătul „Allah Akbaru”. Din acel moment, tot ce a făcut Europa, nu a făcut din convingerea că are dreptul să se apere și nici din convingerea că are dreptate, ci din frică. |
Citat:
Citat:
n orice tara exista indivizi marginalizati, care traiesc din ajutoare sociale sau nici atat. Uite si Anglia, crezi ca nu sunt si acolo destui marginalizati, frustrati, etc? Citat:
Citat:
|
Citat:
Da' latura religioasa a celorlalte atentate care a fost? |
Problema e ca europenilor, atata timp cat au papica, TV si pokemoni, nu le pasa ce se intampla in restul lumii si nu le pasa daca-s condusi de unii care distrug alte tari. Le pasa mai degraba daca un urs e impuscat pentru ca a scapat de la zoo, decat daca o tara e distrusa cu sprijinul neconditionat al conducatorilor lor. ( de fapt nu le pasa nici de urs, dar atunci vor ca restul oamenilor sa creada ca le pasa :) ). Ca daca le-ar fi pasat si i-ar fi bagat la parnaie pe unii conducatori care si-au facut de cap, acum nu mai aveam nici o problema cu teroristii.
Nu frica de teroristi ii face acum sa-si tina gura. Ci spaima ca restul concetatenilor lor, i-ar putea privi ca pe niste oameni inapoiati, islamofobi si asa mai departe. Ori asta e la fel de rau ca si a rata ocazia de a arata ca-ti pasa atunci cand moare ursul. :71: |
Citat:
|
Citat:
Nu sînt filorus. Pur și simpku, știu că imperialismul rusesc este la fel de criminal ca orice imperialism, dar deocamdată este sau pare mai puțin drăcesc în eficiență destructivă și minciună seductiv-aglutinantă decît imperiakismul actualilor ocupanți imperialiști. Asta e tot. Cînd văd ipocrizia și oportunismul, "corecte politic" sau nu, proliferînd în jur, mă uit la "The day the Earth stood still" și "Rise of the Emperor". Cred că ne așteaptă ceva real și oarecum similar cu ele îmbinate (subconștientul colectiv se exprimă și prin a șaptea artă) ca și climax (sau fals remediu la) al actualei nebunii. |
Din mesajul tău înțeleg că ești foarte supărat. Atât.
|
Fii pe pace, nu pe tine sau oricare din colegii cu vederi similare tie. Tu esti din categoria idealisti care chiar apreciaza Europa lui Belle epoque (si eu o apreciez, insa doar daca nu ma gindesc prea mult ca in spatele fatadei se pregatea primul razboi mondial, "razboiul care a nimicit monarhiile").
Si sint constient ca devin plictisor cu tema asta. Doar ca nu e tema unui visator incurabil, care se preocupa ca prostul de lucruri in afara interesului pragmatic sau controlului propriu. Nu. Pur si simplu, e vorba de ceva care ne afecteaza vietile, in prezent si in viitorul imediat. Iar aluziile semiludice la opere scrise sau ale celei de-a saptea arte, care au filon eshatologic, nu sint deloc un refugiu infantil (desi, din nou, stiu ca asa las impresia). Pur si simplu, incerc sa inteleg, folsindu-ma de faptul ca in tot ce este inspiratie artisitica si chiar stiintifica poate scapa, mai mult sau mai putin cudat, un fragment de...intuitie, sau profetie profana daca vrei, astfel incit sa inteleg, cum zice limba ocupantului, "wtf is going on with this world". Sint speriat, la un nivel abia constientizabil, si mizantropic la modul motivat. Nue insa vorba de nivelul strict animalic, de perspectiva ca un terorist sa ma bubuie la un moment dat, ci de perspectiva mult mai reala si deja in desfasurare, ca specia noastra sa...ironia soartei, sa specieze. Adica se transforma, in cadrul a ceva ce este involutie, in doua mari grupuri, generic vorbind: un grup degenerat, idiot si ipocrit, anume "lumea libera", pe care bine ati definit-o tu si Iuliu mai sus, si al doilea, grupul turbatilor, care stiu doar sa ucida, sa distruga si sa sperie. Ambele grupuri habar nu au ca confruntarea lor este deopotriva falsa si profund nedreapta. In ce fal? Pai, ambele grupuri sint prizonierii, sau gladiatorii daca vrei, ale aceluiasi stapin malefic: printul acestei lumi, pentru care lupta acestor grupuri umane profund desbusolate spiritual face parte din planul sau dracesc, fiind mai mult decit un spectacol. O sa incerc sa nu mai bomban internautic pe tema asta. Oricum nu putem schimba nimic, in aceasta etapa. Sau, cel mult cu si in noi insine. |
Acum e altceva :)
|
Lumea "este în război pentru că a pierdut pacea", a apreciat miercuri Papa Francisc în avionul care îl conducea spre Cracovia, precizând că nu este vorba despre un "război al religiilor", relatează EFE și AFP.
"Nu ne este teamă să o spunem: lumea este în război pentru că a pierdut pacea", a declarat Suveranul Pontif în fața jurnaliștilor care îl însoțesc în Polonia. El a precizat că este vorba despre "un război de interese, pentru bani, pentru resursele naturale, pentru dominarea popoarelor". "Dar nu este un război al religiilor, pentru că toate religiile doresc pacea", a subliniat Sfântul Părinte. Potrivit acestuia, se vorbește despre "insecuritate, dar adevăratul cuvânt este războiul". Un război "organizat". Papa s-a referit la preotul în vârstă de 86 de ani care a fost ucis marți în timp ce oficia slujba într-o biserică din Saint-Etienne-du-Rouvray, în Normandia (nordul Franței), dar a ținut să amintească și moartea multor nevinovați și nu numai din Europa. Acest "sfânt preot" este unul, "dar câți creștini, câți nevinovați, câți copii" au fost uciși. "Să ne gândim, de exemplu, la Nigeria", a afirmat Suveranul Pontif. Referindu-se la Zilele Mondiale ale Tineretului, la care va participa, papa a menționat: "Se spune că tineretul este speranța. Să sperăm că tinerii ne vor spune ceva și ne vor da speranță în acest moment". |
Citat:
Un musulman s-ar putea să dorească pacea, Islamul, însă, nu. |
Istoria Islamului a fost rastalmacita in ultima perioadă !
Citat:
Islamul â origine Èi scurtă istorie Termenul de Islam este tradus ca supunere, dar trebuie înÈeles ca*supunere faÈă de cuvântul lui Allah, Èi nu faÈă de un lider muritor.*Cea mai nouă dintre religiile revelate, Islamul are ca moment de început anul 612 din era creștină când Muhammad, un negustor de cămile din Mecca, a avut o revelație. Meditând într-o peșteră din apropierea orașului, arhanghelul Gabriel i-a apărut în față și i-a poruncitâRecită!â. Din acel moment Muhammad, devenit ulterior*profetul Muhammad, a transmis prin viu grai cuvintele lui Allah/Dumnezeu către cei aflați în jurul său, menționând că este revelația finală. Dacă inițial Muhammad a fost privit cu suspiciune și nu a reușit să aibă alături de el decât pe cei mai apropiați membri ai familiei (tradiția consemnează că prima convertită la Islam a fost soția sa, Khadija), treptat a început să câștige tot mai mulți adepți în jurul său și să fie o voce ascultată. Până în anul 622, care marchează începutul erei islamice, Muhammad a predicat în spații publice unicitatea divinității și ideea egalității între oameni. Ambele idei nu s-au bucurat însă de un mare succes în rândul negustorilor politeiști din Mecca. Pur Èi simplu interesele lor economice nu corespundeau cu discursul lui Muhammad. Astfel, respins de societatea din Mecca, în 622 Muhammad se mută la Medina (Orașul Profetului, numit anterior Yatrib) împreună cu un grup de adepți.Momentul marchează Hegira â începutul erei islamice și debutul unui Islam politic.*În următorii 8 ani, deși continuă să primească revelații, Muhammad se concentrează pe creșterea numărului de adepți și pe cucerirea orașului Mecca, cu scopul, pe de-o parte, de a pedepsi negustorii care îl obligaseră să îÈi părăsească oraÈul și, în același timp, de a impune religia islamică. Profetul moare în 632, după un pelerinaj final la Mecca, la vârsta de aproximativ 60 de ani. Coranul Este important de precizat că Muhammad nu este autorul*Coranului, al cărții sfinte din Islam, el doar transmițând cuvântul lui Allah. 2. Rugăciunea*â*îndeplinită de cinci ori pe zi; 3. Dania sau zakatul*â donația*unei zecimi din avere (către cei săraci); 4. Postul-Ramadan*ținut într-o anumită lună din an și care durează de la răsăritul până la apusul soarelui, timp în care credinciosul nu are voie să mănânce*și să bea nimic 5. Pelerinajul â*obligația fiecărui musulman de a merge cel puțin o dată în viață în pelerinaj la Mecca. Se observă că jihadul, războiul sfânt, nu este una dintre obligaÈiile esenÈiale ale unui credincios musulman. Dar ce este Jihadul? Jihadul are două forme: minor Èi major. Cel minor este lupta musulmanului cu nemusulmanii pentru a-i aduce la dreapta credinÈă.*Jihadul*major este lupta musulmanului cu sine însuÈi pentru a-Èi respecta credinÈa.*În ciuda imaginii create în zilele noastre, războiul sfânt împotriva nemusulmanilor nu este scopul principal al Islamului. Ce este Èaria? Trebuie clarificat faptul că Èaria, legea sfântă islamică, nu este sinonimă cu Coranul. Èaria nu este un cod inflexibil de legi scrise sau o lege organică. Èaria are la bază două elemente: Coranul Èi Sunna. Sunna este o colecÈie de*hadith, tradiÈii despre faptele profetului care sunt considerate ca model pentru credincioÈi.*Pe scurt, dacă Coranul este ceea ce a spus profetul, sunna este ceea ce a făcut profetul.*Din aceste două elemente, Ècolile islamice au realizat analogii Èi interpretări consensuale, care au format legea sfântă. Islamul sunnit recunoaÈte, astfel, patru mari Ècoli islamice, denumite după fondatorii lor: hanefită, Èafiită, hanbalită Èi malekită.*Astfel, doar interpretările date de aceste Ècoli sunt acceptate de către sunniÈi. Ècoala juridică urmată în Èiism este jafarită, Èi are la bază numeroase citate din califul Ali, nefiind astfel recunoscută de suniÈi.* Sunnism și șiism Schisma care apare în Islam, cea între sunniți și șiiți, este legată în fapt de problema succesiunii profetului, care apare după califatul lui Ali. Foarte frecvent în zilele noastre apar confuzii terminologice și de răspândire geografică a celor două curente din Islam. Într-o scurtă descriere,*sunniții sunt cei cei care îl recunosc ca urmaș al profetului pe califul Abu Bakr, în timp ce șiiți consideră că de fapt adevăratul urmaș al profetului, pe care acesta l-ar fi și desemnat, este ginerele său Ali, cel de-al patrulea calif. De altfel, ÈiiÈii adaugă Èi la profesiunea de credinÈă faptul că Ali este urmașul lui Muhammad, ceea ce se constituie într-un factor în plus pentru sunniți de a nu-i accepta. Diferența apare în principal în modul în care este văzut rolul de lider al comunității, de la faptul căîn sunnism*se consideră că un calif conduce comunitatea islamică*și califatul său are autoritatea politică de conducător al credinței, dar,*în fapt, autoritatea religioasă aparține consensului comunității de învățați, ulema. Adepții lui Ali în șiism cred că adevăratul cap al comunității este imamul,*un conducător care are și autoritate religioasă și seculară și căruia i se dă ascultare,*urmaș obligatoriu al lui Ali și al soției sale Fatima, fiica profetului.*Sunniții percep califul ca pe un imam, dar numai în sensul religios, de conducător al rugăciunii colective.*Așadar, rolul politic asumat de către imam reprezintă o diferență esențială între cele două curente.*În plus, șiiți au Èi o viziune mesianică â ei*cred în venirea unui imam salvator. Ca și în cazul altor credințe, și cele două mari ramuri ale Islamului au cunoscut de-a lungul timpului alte ramificații determinate de apariția diferiților învățați care au adus interpretări speciale credinței. Astăzi, marea majoritate a lumii islamice este sunnită, într-un procent aproximativ de 85%. Șiismul este majoritar în Iran, aproximativ 90%, dar și în Azerbaijan, Irak și Bahrain reprezintă aproximativ 60% din populație, iar comunități șiite minoritare se mai întâlnesc și în Yemen, Arabia Saudită sau Liban.* În istorie, dintre marii actori ai lumii islamice, numai imperiul persan a fost șiit, Califatul arab, Imperiul Mogul din India și Imperiul Otoman fiind state sunnite. Majoritatea musulmanilor din România este reprezentată de sunniÈi. Wahhabism, Al Qaida Èi ISIS Tulburările politice din ultimii ani au adus curentul wahhabist mai mult în atenÈia lumii occidentale, dar el este vechi de aproape 300 de ani. Wahhabismul, sau Salafi, cum îl numesc adepții, este o ramură a credinței sunnite care are la bază preceptele învățatului și reformatorului*Muhammad ibn Abd al-Wahhab,*care, în anii 1740 în Najd, o regiune din centrul Arabiei Saudite de azi, predica o întoarcere la o dogmă*strictă și rigidă.*Discursul religios a fost împletit cu aspirațiile religioase ale unei puternice familii din Arabia, cea a lui ibn Saud, și astfel a fost creat un curent religios politic care s-a impus în zonă în deceniile următoare.*Timp de un secol, adepții acestui curent au influențat evoluțiile politice din zonă, reușind chiar să cucerească Mecca și Medina, între 1803 â 1812. Central în această nouă ideologie era ideea că ei erau cei îndreptățiți să răspândească ceea ce ei considerau interpretarea corectă a Islamului și să îi convingă pe alți musulmani, prin dialog, să vadă erorile din propria lor înțelegere a credințelor și practicilor Islamului. După un secol de diverse conflicte și încercări de impunere a autorității, la începutul secolului 20, conducătorul Abd Aziz a reușit (până la un punct cu sprijin britanic) să cucerească teritoriile sfinte și, după Primul Război Mondial, să pună bazele Regatului Arabiei Saudite.*Așadar, adepții wahhabismului consideră că ei sunt practicanții adevăratului Islam, așa cum a fost el transmis de Muhammad. Mențiune: Wahhabiți nu se denumesc pe ei înÈiÈi cu acest termen. WahhabiÈi le spun*cei din afara grupării. Chiar dacă termenul wahhabit se referă la fondatorul mișcării, refuzul denumirii este determinat de credința că elogiile îi pot fi aduse numai lui Allah și nu unui simplu muritor. Termenul pe care îl acceptă, în fapt, este acela de Muwahhidun, tradus prin âcel care insistă pe unitatea și unicitatea lui Dumnezeuâ. Daesh (sau Statul Islamic din Irak și Levant, mai cunoscut sub denumirile ISIS, ISIL sau IS) urmează linia sunnită wahhabistă, adoptând un islam militant extremist.*Considerându-se cei îndreptăÈiÈi să răspândească această credinÈă originară în Islam,luptătorii ISIS cred că, prin extinderea Califatului, vor îndepărta orice altă formă de organizare politică care nu respectă în fapt credinÈa pură.* DesprinÈi din una din ramurile Al Qaida, cu care Èi împărtăÈesc extremismul religios, ISIS merge pe aceeaÈi linie a*unui Islam militant care va reinstaura adevărata credinÈă.*Această impunere a credinÈei originale include Èi respingerea ÈiiÈilor, aÈa cum s-a observat din atentatele îndreptate asupra moscheilor Èiite. Deoarece, potrivit Coranului, nici un musulman nu poate să intre în conflict cu alt musulman, pentru justificarea acÈiunilor militare împotriva ÈiiÈilor*s-a creat o bază religioasă prin declararea ÈiiÈilor*drept eretici. AcÈiunile militare devin astfel justificate de aducerea adversarilor*înapoi la dreapta credinÈă. Nu este pentru prima dată în Istorie când legea sfântă a Islamului a fost răstălmăcită pentru a justifica războaie Èi acÈiuni politice.*Sultanul otoman Selim I a atacat*Iranul la începutul secolului XVI, după ce autoritatea supremă religioasă din imperiu, seyh-ul Islam, a emis, la solicitarea sultanului, o opinie prin care atacul era justificat de readucerea ereticilor pe calea cea dreaptă. |
"Ucideți necredinciosul" este fraza pe care mulți oameni o cred ideologia musulmanilor față de cei de altă religie. Acest lucru nu este, totuși, portretizarea corectă a legilor islamice. Islamul a acordat întotdeauna respect și libertate religiilor de orice fel. În Coran se spune: "Dumnezeu nu îți interzice să stai cu ei, dacă nu vor să se lupte cu tine pentru religie sau să te izgonească din casa ta, pentru că Dumnezeu îi iubește pe cei drepti".
Există multe exemple istorice despre toleranța musulmană față de alte religii. Unul dintre cele mai reprezentative este domnia califului Omar, care a fost conducătorul Ierusalimului între 634 și 644. El a garantat libertate tuturor comunităților religioase și a spus că locuitorii orașului sunt în siguranță, iar locurile lor de rugăciune nu vor fi distruse. În plus, a făcut tribunale pentru cei care nu erau musulmani. De fiecare dată când vizita zone sfinte, îl ruga pe patriarhul creștin Sofronie să îl însoțească. Jihadul înseamnă să lupți pentru Dumnezeu Adevăratul înțeles al cuvântului arab "jihad" este strădanie. Totuși, în islam este adesea folosit ca lupta pentru a urma calea Domnului. Sunt multe forme de jihad, dar cele mai importante sunt Jihad al-nafs (jihadul cu sinele), jihad bil-lisan (jihadul propovăduit), jihad bil yad (jihadul prin acțiune) și Jihad bis saif (jihadul cu sabia). Fiecare jihad are rang diferit. Se spune că Mohamed s-a întors dintre-o bătălie și a spus: "Ne-am întors dintr-un jihad mic (bătălia în sine) la jihadul mai mare (luptă cu sinele)". Acest lucru înseamnă că un musulman care luptă cu el însuși pentru a urma calea Domnului face un lucru mai important decât dacă ar merge într-un război. O altă concepție greșită esta că numai atunci când o persoană moare într-un război devine martir. Acest lucru este fals, pentru că oricine care face ceva în numele lui Dumnezeu și este omorât devine martir. O persoană care moare în timpul pelerinajului la Mecca, o femeie care moare în timpul nașterii sau cineva care este ucis într-un accident de mașină în timp ce era în drum spre moschee devin martiri. Profetul Mohamed era pedofil Deși este adevărat că profetul s-a căsătorit cu o copilă de nouă ani, acest lucru nu constituie pedofilie. Istoric vorbind, vârsta la care o fată era considerată gata de măritiș era pubertatea. Așa se întâmpla în timpurile biblice și acest etalon este încă folosit și astăzi pentru a determina vârsta mariajului, în multe părți ale lumii. Aceasta era o regulă a acelor vremuri, nu ceva inventat de Islam. Fata cu care s-a însurat ajunsese la pubertate cu trei ani înainte de căsătorie. În momentul în care ajunge la pubertate, o persoană, fie femeie, fie bărbat, devine legal responsabilă pentru acțiunile sale, potrivit legilor islamice. Din acel moment, li se permite să ia decizii și sunt trași la răspundere pentru acțiunile lor. În plus, trebuie menționat că în Islam este ilegal să forțezi pe cineva să se mărite împotriva voinței sale. Nu există nici un indiciu că societatea de la acea vreme a criticat această căsătorie din cauza vârstei fetei. Din contră, mariajul a fost încurajat de familia fetei și binecuvântat de toată comunitatea. Musulmanii sunt sălbatici și barbari în timpul războaielor Când vine vorba despre războaie, sunt zece reguli pe care fiecare musulman trebuie să le respecte: 1. Să nu trădeze 2. Să nu se abată de la calea cea dreaptă 3. Să nu mutileze cadavre 4. Să nu omoare copii 5. Să nu omoare femei 6. Să nu omoare vârstnici 7. Să nu distrugă sau să incendieze copacii 8. Să nu distrugă clădirile 9. Să nu distrugă turma de oi a inamicului, decât dacă folosesc animalele pentru mâncare 10. Dacă întâlnesc oameni care duc o viață monahală, să îi lase în pace În timpul cruciadelor în care Saladin a învins francii, a onorat armata învinsă, le-a dat provizii, iar în timpul celei de-a treia cruciade, când regele Richard, inamicul său, s-a îmbolnăvit, Saladin i-a trimis un dar constând în fructe și cai. Mit: Femeile nu au drepturi Femeia cu un văl din cap până în picioare, nedreptățită și căreia nu i se permite să conducă este imaginea comună când vine vorba despre tratamentul femeii în islam. Deși sunt țări musulmane în lume care impun reguli dure pentru femei, acestea nu sunt reguli islamice. Multe dintre aceste țări au legi culturale care sunt împotriva învățăturilor din Coran. Trebuie menționat că în timpul Arabiei pre-islamice, femeile erau folosite doar pentru reproducere și nu aveau deloc independență. Nașterea unei fiice într-o familie era considerată umilitoare, iar practica uciderii fetițelor la naștere era incontrolabilă. Când s-a instaurat islamul, versetele din Coran au condamnat acest obicei. Islamul a redat femeilor multe din drepturile lor și Mohamed a spus chiar că "femeile sunt jumătatea identică a barbaților". O femeie musulmană are dreptul să refuze sau să accepte orice pețitor și poate cere divorțul. Nici o lege islamică nu interzice femeii musulmane să iasă din casă sau să conducă. În plus, în ceea ce privește educația, o femeie este obligată să caute cunoașterea și este considerat păcat dacă nu face acest lucru. Mit: Islamul a fost răspândit cu sabia Istoricul De Lacey O'Leary a spus: "Istoria spune foarte clar că legenda musulmanilor fanatici care au mers prin lume și au forțat adoptarea islamului, la un moment dat chiar cu sabia, este una dintre cele mai absurde și fantastice idei". Nu există nici o notă în istorie care să ateste că oamenii au fost forțați cu sabia să se convertească la islam. Când islamul s-a răspândit, s-au construit biserici și sinagogi pentru cei non-musulmani, dar, datorită tratamentului foarte bun la care au fost supuși, aceștia s-au convertit de bună voie. Dacă cineva își închipuie că un număr redus de musulmani care au propovăduit inițial islamul din Spania până în Maroc și din India până în China ar fi putut folosi violența asupra atâtor popoare și ar fi convertit oamenii împotriva voinței lor, se înșeală. Un lucru interesant este că, atunci când mongolii au invadat și au cucerit regiuni întinse din zona islamică, în loc să distrugă această religie, s-au convertit la ea. Mit: Musulmanii sunt teroriști Acesta este unul dintre cele mai mari mituri despre islam, în primul rând din cauza generalizării și stereotipiei. Când un grup de oameni atacă altul, acțiunea este numită "crimă". Dacă primul grup este musulman, se numește "terorism". Mulți dictatori politici și oficiali sau grupuri extremiste se folosesc de numele islamului pentru a atrage adepți și atenție, deși multe dintre practicile lor sunt împotriva legilor islamice. Este o idee greșită că, odată ce te convertești la islam, devii terorist. În lume sunt o mulțime de oameni pentru care islamismul corect este un mod de viață. Există multe versete în Coran care dezaprobă ideea de terorism. Unele versete includ: "Luptă în numele lui Allah cu cei care luptă împotrivă ta, dar nu depăși limitele, pentru că lui Dumnezeu nu îi plac astfel de oameni". Concret, acest lucru înseamnă că nu trebuie să lupți decât pentru a te apăra. Un alt verset spune: "Când cineva vrea pace, și tu să vrei tot pace", adică să nu ataci oameni fără motiv și nici să omori oameni nevinovați. Nicăieri în islam nu se încurajează acest lucru. |
Aceste postari documentate sint un mythbuster excelent!
Excelente si lamuritoare postari, domnule Cristian. Multumim mult.
|
Două puncte de vedere domină astăzi dezbaterile televizate și paginile ziarelor: explicația culturalistă și cea a lumii a treia. Prima scoate în evidență războiul recurent și insistent al civilizațiilor: revolta tinerilor musulmani arată cum Islamul nu poate fi integrat, cel puțin până când o reformă teologică nu va șterge din Coran chemarea la jihad.
Cea de a doua se referă în mod constant la suferințe postcoloniale, la identificarea tinerilor cu cauza palestiniană, respingerea intervențiilor occidentale în Orientul Mijlociu și excluderea suferită într-o societate franceze rasistă și islamofobă. În fine, ascultăm un vechi refren: atât timp cât nu am rezolvat conflictul israeliano-palestinian, vom avea de-a face cu revolta. Dar ambele explicații se lovesc de o problemă: dacă radicalizarea are cauze structurale, atunci de ce nu atinge decât o parte minimă a celor care se pot numi musulmani în Franța ? Vorbim de câteva mii din mai multe milioane. Pentru că acești tineri radicalizați au fost identificați! Toți teroriștii care au trecut la acțiune aveau faimoasa fișă S. Nu intrăm aici în discuția despre prevenție, doar observăm că informația există și poate fi analizată. Tinerii jidadiști vor să se reinventeze Aproate toți jihadiștii francezi fac parte din două categorii foarte precise: vin din a doua generație de imigranți, născuți în Franța sau mutați aici din copilărie ori sunt convertiți, iar numărul acestora din urmă a crescut cu timpul. La finele anilor 90, convertiții erau déjà 25% din totalul radicalizaților. Multi convertiti provin din mediul rural francez, ca Maxime Hauchard și au puține motive să se identifice cu o comunitate musulmană care pentru ei există doar în plan virtual. Nu vorbim așadar despre "revolta Islamului" sau de cea a "musulmanilor ». Vorbim despre o islamizare a radicalismului si nu despre o radicalizare a Islamului. Ce au în comun "a doua generație" și convertiții? E în primul rând o revoltă de generații: ambele categorii rup legăturile cu părinții sau mai exact cu ceea ce reprezintă părinții lor în termeni de cultură și religie. "A doua generație" nu aderă la islamul părinților lor și nu vin dintr-un mediu care, în mod tradițional, luptă împotriva valorilor Occidentului. Ei sunt occidentalizați, vorbesc franceza mai bine decât parintii lor, toți știu ce înseamnă distracțiile tinereții, au băut alcool, au fumat hașis, au agățat fete la discotecă. O mare parte dintre ei a trecut deja pe la închisoare. Și, apoi, într-o bună dimineață, s-au convertit alegând Islamul Salafist, adică un Islam care respinge ideea de cultură, un Islam care le permite să se reinventeze după norme proprii. Pentru că nu vor nici cultura părinților, nici pe cea a Occidentului, devenite simboluri ale urii lor. Fascinația propriei morți Cheia revoltei este în primul rând lipsa de transmitere culturală a religiei. E o problemă care nu atinge nici prima generație, cunoscătoare a Islamului din țările de origine, dar pe care nu a reușit să-l transmită mai departe, nici pe cei din generația a treia, care vorbesc franceză cu părinții. Grație părinților, cei din generația a treia au modele de exprimare a Islamului în societatea franceză care, chiar dacă sunt conflictuale, se discută. De ce sunt mai puțini turci decât nord-africani îm mișcările radicale ? Fără îndoială pentru că, în ceea ce-i privește pe turci, tranziția a fost asigurată. Statul turc a trimis în țările unde au imigrat turcii, profesori și imami, lucru care ridică alte probleme, dar care a permis evitarea adeziunii la salafism si violență. Tinerii convertiți aderă la ideea de religie pură predicată de salafiști, compromisul cultural nu-i interesează. Deci nu au nimic în comun cu generațiile anterioare care se converteau la sufism. Aici se întâlnesc cu cei din a doua generație care aderă la islamul de ruptură, ruptura între generații, ruptură culturală, ruptură politică. Nu servește la nimic să le oferi un Islam Moderat, radicalitatea îi atrage prin definiție. Asta e marea diferență între radicalizații francezi și cei palestinieni care se implică în diverse forme de Intifada. Părinții primilor nu înțeleg revolta progeniturilor și încearcă să împiedice radicalizarea copiilor lor : sună la poliție, merg în Turcia încercând să îi aducă înapoi, se tem ca frații mai mari radicalizați nu cumva să între în contact cu cei mai mici. Pe scurt, departe de a fi simbolul radicalizării populației musulmane, jihadiștii sunt expresia rupturii dintre generații, pur și simplu a rupturii de familie. Rupți de familie, tinerii jihadiști sunt rupți și de comunitatea musulmană. Aproape nici unul nu are un trecut religios, de pioșenie și rugăciune. Inutil să disimuleze că s-au radicalizat: odată renăscuți, tinerii nu se ascund și își etalează convingerile pe Facebook. Fac paradă cu noul EU atotputernic, dorința de răzbunare, fericirea în fața puterii pe care le-o dă dorința de a ucide și fascinația propriei morți. Violența la care aderă este o violență modernă, ei omoară cum omoară ucigașii în masă în America sau cum a făcut-o Brievik în Norvegia, rece și liniștit. Nihilismul și orgoliul sunt aici profund legate. Celule de jidadiști impermeabile Nimeni nu este interesat de teologie. Nici unul n-a militat în vreo mișcare politică, nici măcar în cele pro-palestiniene. Nici unul nu s-a implicat în comunitate, nici unul n-a făcut studii religioase, nici unul nu este interesat de teologia jihadului sau de natura Statului Islamic. Se radicalizează în jurul unui mic grup de amici, în cartier, în pușcărie, la sălile de sport, recreează o familie, o fraternitate. Schema importantă pe care nimeni nu a studiat-o este cea a fraților biologici. Regăsim regulat perechi de frați precum frații Kouachi și Abdeslam, frații Clain care s-au convertit împreună, fără să mai vorbim de frații Tsarnaev, autorii atentatului de la Boston din aprilie 2013. Ca și cum a radicaliza frații este un fel de a sublinia dimensiunea generațiilor și a rupturii de părinți. Celulele de jihadiști creează legături personale între membri: tinerii se căsătoresc cu surorile fraților de arme, iar celula jidadistă nu seamănă cu cea IRA sau ETA, de inspirație marxistă sau naționalistă. Fondate pe legături personale, aceste celule sunt mai impermeabile în ceea ce privește infiltrarea. Teroriștii nu sunt, prin urmare, expresia radicalizării a populației musulmane, ci reflectă o revoltă a unei generații care afectează o categorie specifică de tineri. De ce Islamul? Pentru a doua generație, este evident: ei iau în mâinile proprii o identitate, nemulțumiți de cea a părinților, ei sunt mai musulmani decât musulmanii și, în special, mai musulmani decât părinții lor. Depun multă energie să își convertească și părinții, dar în van. În ceea ce-i privește pe convertiți, aceștia aleg Islamul pentru că asta e tot ceea ce există pe piața revoltei radicale la momentul actual. Să intri în Isis, ai certitudinea că vei teroriza pe cineva. |
Splendide, demitizante si cumpanite analize!
Inca odata, multumim. Care este sursa, va rog?
|
Citat:
|
Un comuncat postat si pe threadul de stiri :
Patriarhia Română a aflat cu durere de vestea uciderii de către o grupare teroristă a unui preot catolic în timpul Liturghiei, în data de 26 iulie 2016, și a rănirii altor persoane care asistau la slujba oficiată de acesta. Exprimăm compasiune pentru victimele atentatului și solidaritate cu poporul francez. Biroul de Presă al Patriarhiei Române |
Pana la urma care e comunicatul?
Asta "Patriarhia Română afirmă, într-un comunicat transmis marÈi seara AGERPRES, că atacul petrecut în Biserica din Saint-Etienne du Rouvray reprezintă "un atentat simbolic la identitatea creÈtină a Europei", exprimându-Èi compasiunea pentru victimele atentatului Èi solidaritatea cu poporul francez." Sau asta: ""Patriarhia Română a aflat cu durere de vestea uciderii de către o grupare teroristă a unui preot catolic în timpul Liturghiei, în data de 26 iulie 2016, Èi a rănirii altor persoane care asistau la slujba oficiată de acesta. Exprimăm compasiune pentru victimele atentatului Èi solidaritate cu poporul francez", se afirmă în comunicatul transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei BOR." http://www.agerpres.ro/social/2016/0...ropei-22-32-23 Nu de alta dar primul e destul de neispirat (putin spus, de fapt). |
Citat:
In plus, te contrazice sefu' al mare: "Papa Francisc a mai spus că este vorba despre "un război de interese, pentru bani, pentru resursele naturale, pentru dominarea popoarelor". "Dar nu este un război al religiilor, pentru că toate religiile doresc pacea", a subliniat Sfântul Părinte." |
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Am prieteni musulmani, pot fi oameni foarte buni atâta vreme cât nu există conflicte sau, poate, cât sunt minoritari printre noi. Probabil și creștinii au putut trăi bine între ei multă vreme. Dar când se radicalizează... se întâmplă ceea ce vedem. |
Pentru CristianR
Of, draga prietene idealist!
Civilizatia europeana elimina crima? Uau. De Holocaust ai auzit? |
O elimina cat poate, prin lege. Criminalii nazisti sunt pedepsiti si acum daca sunt prinsi. Trebuie sa recunosti ca noi avem o cu totul alta atitudine fata de violenta si in general gata de libertate.
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 16:12:12. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.