Mulțumesc din suflet pentru mesajele voastre sincere, in mod deosebit mulțumesc lui Ioan , Culai si Dragos, de la care am învățat si învăț multe .
Sunt mesaje sincere , si asta contează enorm.
Până la urmă toți ne iubim Biserica noastră ORTODOXĂ, iar "greșeala "in iubire e de înțeles si până la urmă trecătoare.
Bunul Dumnezeu sa ne lumineze pe toți deopotrivă :)

„Jalnică” e cuvântul potrivit, ai dreptate.

Iertare Cristian , caci te-am uitat tocmai pe tine cel mai echilibrat dintre toți :)

Vedem mizeria şi ne spunem că nu trebuie s-o lăsăm aşa. Nu ne place, dar cineva trebuie s-o facă pe gunoierul. Şi când umbli cu gunoiul nu prea reuşeşti să nu te murdăreşti şi tu. Trebuie multă atenţie în gestionarea lui; trebuie să nu-l răscoleşti prea tare, ca duhoarea lui să nu se răspândească prea mult; şi nu cumva să înceapă să-ţi placă să-l tot răscoleşti.

Din păcate, în cele arătate pe acest topic nu avem de-a face cu oameni imaculaţi versus păcătoşi sadea. Odată ce ai acceptat compromisul încă de prima dată, nu mai eşti nevinovat, mai ales dacă n-ai încercat să faci ceva pentru a-l denunţa. Iar apoi, după ani şi ani în care l-ai îndurat şi te-ai compromis tu însuţi, îl denunţi când paharul s-a umplut. De înţeles şi asta, însă numai dacă îţi recunoşti partea ta de vină, ţi-o asumi şi te pocăieşti pentru ea.

Poţi acuza mocirla şi să ceri asanarea ei numai după ce tu însuţi ai ieşit din ea. Altfel, câtă vreme eşti tot acolo, vei oferi un amar spectacol al unei bătăi cu noroi, faţă de care cei din afară vor asista fie cu tristeţe, fie amuzându-se, ori se vor băga ei înşişi în mocirlă, acolo unde taberele se vor contopi, indistinct.

Să nu ajungem în situaţia de a găsi un ţap ispăşitor pentru ca noi să părem curaţi; în primul rând în ochii noştri. Aşa cum a fost cu Ceauşescu, asupra căruia s-au proiectat toate abuzurile, dar şi mizeriile, laşităţile, compromisurile noastre.

Sper ca cei tineri şi cu inima curată să nu se sperie de ceea ce află citind ce s-a scris aici, ci să se pregătească pentru o luptă dreaptă, păstrându-şi curate sufletele. Şi să ştie că, punând rugăciune înainte şi gând curat, Dumnezeu le poate scoate în cale oameni care cu adevărat Îl slujesc pe El. Iar dacă, totuşi, vor avea piedici de genul celor descrise, să refuze compromisul şi să aibă curaj. Nu să dea înapoi, nu să se dezguste şi să fugă peste hotare, ci să lupte cu suflet curat, iertând şi având milă de toţi, dar fără să treacă nepăsători pe lângă... gunoi. Există oameni care trebuie să-l gestioneze, şi lor trebuie să li se atragă atenţia.

Le-ar putea fi de folos şi celor care văd în preoţie o „meserie” bănoasă şi confortabilă. S-ar putea trezi, înţelegând că dacă apucă pe calea asta, se fac frate cu dracul; vor intra în astfel de mizerii în care îşi vor pierde sufletele, inimile li se vor împietri şi nu se ştie dacă se vor mai putea pocăi vreodată.

Şi nu doar sufletele lor, ci mai ales ale celor încredinţate lor spre păstorire, şi care se dezgustă atunci când văd ipocrizie, depărtându-se de Biserică. Pentru că ipocrit devii dacă vrei să amesteci iubirea bogăţiei (sau alte ''iubiri'') cu slujirea lui Dumnezeu. Aceste suflete le cere Dumnezeu din mâna fiecărui preot, iar dacă le-a pierdut, soarta lui va fi amară la Judecată. Şi dacă le-a câştigat va fi, bineînţeles, mai fericit decât mulţi.

,,Potrivit unor surse judiciare, el este anchetat ca ar fi luat mita 500 de euro pentru a acorda salariile restante pentru un preot decazut din drepturi.

Toata scena luarii de mita a fost filmata pe ascuns de catre preotul care a oferit bani."

Daca primea 5000, nu i se intampla nimic...:33:
Care o fi motivul real?

Indiferent de situație, ca esti filmat sau nu , există tentatita de a LUA , ai această "plăcere ".
Ancheta actuală se referă si la deturnarea de fonduri europene.
Nu are rost s-o luam de la cap si cred ca momentan subiectul de față s-a epuizat , dar vorba lui Ioan , Culai si Cristian , sa fim atenți la alte amănunte mult mai de preț pentru noi toți până la urmă :)

Chiar daca se simte de departe durerea ce razbate din sufletul fiecarui om, cand vorbim despre "metehne" si "abateri", revin la intrebarea: "Ce altceva poate face, bietul mirean, daca nu sa se supuna preotului-duhovnic?" Preotul ofteaza, preotul povatuieste, preotul dezleaga si se roaga si pentru unii si pentru altii... Oare nu de la unii dintre acesti preoti a venit si sminteala mai marilor ierarhi? Oare nu jinduirea dupa parohii privilegiate, a adus de la sine coruptie si egoism, pentru unii (care si-au compromis harul la primul pas spre Hristos), in timp ce pentru altii, a adus jertfa si apostolat?
Si daca tot facem o paralela cu Ceausescu, oare nu datorita politicii comuniste, s-a umplut tara de sfinti? Tot la fel si acum: suntem constienti ca jertfa si smerenia foarte multor preoti ii duce spre sfintenie... Iar ei nu se plang, ci dimpotriva, multumesc lui Dumnezeu ca le-a pus la dispozitie un astfel de pret!!! Noi suntem cei care incercam sa rapim sfintirea unora ca ei, impotriva vointei lor. Cei ce se plang si arunca cu acuze, cei ce se compara pe sine cu altii pe care-i considera "lichele", si care se tin si cu dintii de "ciolan" nu de Biserica, la 70 de ani, ocupand locul altuia mai tanar care se roaga cu disperare sa inceapa si el sa lucreze "in vie"... acestia nu mai traiesc pentru altii, ci doar pentru ei insisi... Cand nu sunt preoti, da, e important sa se ramana in slujba bisericii pana cand il duc puterile, dar cand preotii ies ca furnicile de pe bancile facultatilor de teologie, ce-ar fi de facut cu ei?
Ma dezic total de plocoane si interventii nemeritate duhovniceste, iar daca ele sunt, sa nu fim in locul celor ce vor da socoteala pentru asta. Dar Dumnezeu e cel ce ingaduie, si tot el este cel care isi intoarce fata de le cei ce abuzeaza de rabdarea Lui. Stiu bine ce vorbesc si am vazut preot injunghiat in biserica, infipt cu masina in stalp, sau pur si simplu imbolnavit grav fara niciun motiv aparent, si mort intr-o saptamana. Cazuri concrete, nu zvonuri. Iar asta in imediata mea apropiere! Un slujitor al Bisericii stie bine toate astea si nu se joaca dea duhul sfant, decat din prostie, cand inca nu cunoaste... cu ce se mananca!...

Tu ce ai înţeles din acel memoriu? Chiar m-ai făcut curios. http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=261

Pe mine nu mă odihnea un om rigid ca Zaharia, deşi tu te foloseşti. Cine se aseamănă se adună. :)

Cu atat mai mult constatam ca te ascunzi pe dupa gluga de... mister, spunand ca il cunosti pe Zaharia... De ce cautam hachite la oameni, in loc sa ne folosim de putinul (sau mai multul) "bine", care razbate din mesajele sale. Iata, Cristian, posteaza in general mesaje de exceptie, dar noi cautam slabiciunile lui. Si ca el, fiecare dintre noi... De ce nu ne folosim de esenta binelui celor de langa noi, ci mai degraba ii blamam? Eu personal m-am folosit de Zaharia mai mult decat oricare dintre cei care mai sunt inca pe forum, chiar daca am avut destule conflicte, mai pe la inceput. Voi nu ati observat ca intram in polemica exact cu cei de care ne pasa cu adevarat? Zaharia era unul dintre cei mult incercati, care stia exact despre ce vorbeste, doar il dobora exigenta asupra celorlalti, asa cum facem pe-aici fiecare dintre noi... Dupa cum vedeti, el a scapat; noi, nu!

Ce voiam insa sa spun, este ca acel mesaj nu-i apartine lui Zaharia. El doar a citat din altcineva. Iar daca acel altcineva, era chiar el, cu atat mai laudabil... Tu, omule, care te ascunzi, pur si "simpllu", avand avantajul de a-i cunoaste pe fiecare-n parte, si persifland pe alocuri pe cei ce... nu te cunosc, dai dovada de lipsa de caracter. Nu sunt curios sa stiu cine esti, dar lasa-i pe cei ce nu sunt de fata, din moment ce nu ne amintim sa fi "copilarit" impreuna!...

Am spus "nu mă odihnea" (rectific: "uneori nu mă odihnea"). A spus lucruri folositoare (sau şi lucruri folositoare), dar o mai lua şi pe arătură. Şi fiecare dintre noi o mai luăm pe arătură! Ideea era că noi suntem subiectivi în aprecierea unei persoane, iar pe mine, simplu, mă obosesc expresii gen "eu nevrednicul şi păcătosul" (des întâlnite la Zaharia sau la tine). Sau evocarea prezenţei în jurul unor părinţi înduhovniciţi...şi asta în momente când cartea noastră de vizită ar putea întări anumite convingeri. Şi mă oboseşte şi mai mult rigiditatea şi singuranţa de sine în judecarea unei situaţii sau a unui semen (judecarea, nu osândirea!), dar asta nu înseamnă că nu mă folosesc de ceea ce consider că e bun la tine. Simplu ţi-am spus ceea ce nu-mi place. Ce-mi place ţin pentru mine. Simplu. :)

Incepe cu asta! E gand de la Dumnezeu, Care ne vrea mereu onesti cu noi insine, mai intai.
Apoi vei fi mai putin prefacut si dulceag.
Hai, spor la munca de sine!

Denigrarea Bisericii. Justiţia nu face decât să se folosească de materialul clientului. Şi cum material există, de ce să nu profite? Şi nu este vorba de vreo înscenare cum vor unii să insinueze.

.............................

Iti urez succes!

Aveam impresia ca esti suparat...
Multumesc pentru sfat. Ma straduiesc demult cu acest "inceput", care nu se mai termina!...
Ioane, ne mai suparam, ne mai impacam, dar... nu ma urî. Stiu ca am prostul obicei sa te scot din sarite destul de des, dar oare chiar nu poti sa treci fara sa te tulburi?
Inca o data, iarta-ma! Promit sa nu-ti mai stau in cale... O vreme ma retrag... Ai grija de tine, Ioane! Inca o data iarta-ma! Curand intram in post, iar povara supararii tale, ar atarna destul de greu... Si pentru mine, si pentru tine!...

Dumnezeu da raspuns intrebarilor noastre. A facut-o de mult. Iata ce i-a spus profetului Osea (Osea, cap 4):

"Poporul Meu va pieri, pentru că nu mai cunoaşte pe Domnul. Şi pentru că tu ai trecut cu vederea cunoaşterea Domnului, Eu te voi da la o parte din preoţia Mea. Şi fiindcă tu ai uitat de legea Domnului, şi Eu voi uita pe fiii tăi.

Cu cât s-au înmulţit, cu atât au păcătuit împotriva Mea; cinstea lor au schimbat-o în ruşine.

Ei se hrănesc din fărădelegile poporului Meu, şi năzuinţa lor este numai către păcat.

Dar şi poporului i se va întâmpla ca şi preotului; voi pedepsi purtarea lui, iar faptele lui le voi întoarce împotriva lui"

Din ce motiv s-a ajuns la situatia ca exista asemenea arhierei ? Domnul raspune mai jos:
"Că asemenea junincei îndărătnice, aşa şi Israel s-a îndărătnicit. Şi să-i mai pască pe ei Domnul ca pe un miel în păşuni întinse?"

Bine, bine, dar ce se va intampla cu asemenea arhierei ? Sa citim ultimul verset din capitol:
"Vântul îi va strânge în aripile sale şi ruşinea îi va cuprinde din pricina jertfelor lor."

In mintea stramba si lucrul drept se stramba. (Arsenie Boca)
 

Nu.
Ci, indiferent de contextul in care s-a vadit sfintenia, singura politica datatoare de sfinti e Voia lui Dumnezeu.
Nu politica mafiotilor face sfinti, ci Domnul Care a poruncit "Fiti sfinti!..." impreuna cu oamenii care Il iubesc pe El.
Iubirea lui Hristos naste sfinti! Biserica naste si creste sfinti!, in vreme ce politica comunista naste si cultiva monstri si monstruozitati. Si oameni cu mintea stramba, precum vedem.

Sa nu mai scrii asemenea nerozie, sa n-o mai spui si nici s-o mai gandesti, Moshule!

P.S. Nu datorita lui Iuda, nici datorita satanei a daruit Domnul scump Sangele Sau pe Cruce.
Jertfa lui Hristos e rodul si expresia cea mai deplina a Iubirii Dumnezeiesti pentru noi, oamenii. Din iubirea jertfelnica vine sfintenia, precum si celelalte mari bunatati.

Jenant memoriu, de apreciat discernamantul.

Nu ca ar fi ceva anume teribil de gresit cu el (desi ar fi, depinde de exigentele morale ale fiecaruia), dar sunt niste exprimari care lasa un gust salciu.
Eu din cate am inteles, protesteaza ca e pensionat la 65 si ar fi vrut la 67 sau 90 de ce nu?

Acum intrebarea este, ce inseamna asta? Ca de slujit poate sluji in continuare.
De spovedit nu vad de ce n-ar putea.
Atunci?

Aceeasi intrebare am vazut-o adresata unui preot, devenit se pare vajnic "anti-ecumenist" pe fondul aceleasi probleme: de ce a fost pensionat?
Din pacate nici respectivul n-a putut raspunde la intrebarile de mai sus.

Şi chestia cu recăsătoritul e de mare angajament.
Cu nu'ş câţi preoţi divorţaţi şi recăsătoriţi.

Din nimeni nu ascunde nic un rau.Pur si simplu astfel de probleme le rezolva Biserica si nu trebuie nici o institutie externa sa se bage (aici intra si aripa DNA aservita lui Soros si intereselor straine).

In cazul de fatza, dracul te mana prin adevar, si se pare ca resuseste din plin.:30: Nu degeaba drumul spre Iad e pavat cu intentii bune.

Tu nu-ti dai seama ca esti manipulat.

Ura de după taste...
 

Acum mai bine de patruzeci de ani, în 1974, artista Marina Abramović a făcut un experiment extrem de interesant într-o galerie de artă din Belgrad. Într-o sală goală a amplasat o masă pe care a aşezat mai multe obiecte, printre care un trandafir, o pană, o pereche de foarfece, cuie, miere, parfum şi un pistol încărcat, cu un singur glonţ. De asemenea, pe masă exista un set de instrucţiuni pentru public. Timp de şase ore, persoanele din public erau invitate să folosească obiectele de pe masă în interacţiunea cu artista care, la rândul ei, se definea ca un obiect în acea seară. Împreună cu instrucţiunile exista şi un disclaimer prin care artista semnase că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru orice ar fi urmat să se petreacă şi că, din punct de vedere legal, niciunul dintre participanţii la experiment nu va fi responsabil pentru cum va alege să folosească obiectele de pe masă.

Când publicul a intrat în sală, Marina Abramović îi aştepta liniştită şi tăcută. Pe tot parcursul experimentului nu a scos niciun sunet. Iniţial, în primele două ore, oamenii au gâdilat-o cu pana, i-au dat să mănânce struguri, au pulverizat parfum pe corpul ei. Ulterior însă, pe măsură ce tensiunea creştea, publicul a început să experimenteze şi cu celelalte obiecte de pe masă. Au înţepat-o cu spinii trandafirului. I-au rupt hainele şi au tăiat-o. Unul dintre participanţi i-a gustat sângele. S-a ajuns până în punctul care, spre final, o persoană din public a luat pistolul încărcat de pe masă şi l-a îndreptat către faţa Marinei, ţinând degetul pe trăgaci. Din fericire, a fost deturnat de ceilalţi participanţi la experiment care nu erau pregătiţi să meargă atât de departe. La finalul celor şase ore, Abramović s-a ridicat şi s-a îndreptat către cei prezenţi. Fără excepţie, toate persoanele care au luat parte la experiment au fugit în acel moment. Confruntaţi cu umanizarea „obiectului” pe care îl folosiseră, toţi cei prezenţi au ales fuga de responsabilitatea etică.
Ce a vrut să demonstreze artista prin acest experiment la limită? Cruzimea umană inerentă? Faptul că sub stratul superficial de educaţie şi civilizaţie există primordialul orientat către violenţă? Că, deşi nu suntem pregătiţi să acceptăm, răul face parte din natura umană? Posibil toate acestea, dar dincolo de aceste teorii, este mai important să reţinem o declaraţie a artistei în legătură cu cele întâmplate la Belgrad în 1974. „Dacă îi dai unui om o drujbă, vei sfârşi prin a-l provoca”, spune artista într-un interviu pentru The Guardian. Iar această frază este cheia pentru descifrarea experimentului de la la Belgrad. Dincolo de teoriile despre răul inerent, despre cruzime şi violenţă, mai importantă este provocarea – suntem capabili de a face rău atunci când suntem provocaţi. Adică atunci când avem toate instrumentele la îndemână şi nimic care să ne constrângă, în afară de propria moralitate. Iar moralitatea funcţionează cât timp percepem umanul. În momentul în care obiectivăm omul din faţa noastră, moralitatea nu mai constrânge deoarece nu este nimic imoral în a folosi un obiect.
Patruzeci de ani mai târziu, experimentul Marinei Abramović a ajuns global. Trăim în el în fiecare zi. Avem contextul, provocarea şi pistolul. Doar că nu există un singur glonţ, la fel cum nu există nici cei care să ne oprească din a apăsa trăgaciul.
umători vs. nefumători, susţinători ai drepturilor pentru persoanele homosexuale vs. Coaliţia pro Familie, susţinători ai unui partid politic vs. susţinătorii altui partid, pro avort vs. pro-life etc. Exemplele pot continua, dar cred că v-aţi făcut o idee. Contextul, galeria de artă din Belgrad, este internetul. Acesta este locul în care devenim judecători, procurori şi călăi şi apăsam trăgaciul în fiecare zi. Acesta este locul în care umanul devine obiect, iar cuvintele arme. De fiecare dată când apare un eveniment care generează păreri diferite, ia naştere ura. O ură viscerală, homicidală, exprimată cu voluptate. Iar această ură este principalul factor care împiedică învăţarea. Această ură ne face să ne izolăm în bule în care au acces doar oamenii care ne împărtăşesc opiniile. Suntem şocaţi când cineva care nu aparţine microuniversului propriu are o părere diferită pentru că, nu-i aşa, toţi pe care îi cunoaştem cred acelaşi lucru. Mai departe, această ură propulsată în exterior ajunge la ţintă, dar nu convinge pe nimeni. Încrâncenează şi produce indivizi care nu îşi vor exprima opiniile în mod clar pentru a nu fi supuşi oprobriului, dar care, în intimitatea oferită de o cabină de vot sau de o semnătură, vor acţiona nu atât pentru a-şi susţine o idee, cât pentru satisfacţia de a face fix acel lucru pentru care şi-au primit porţia de ură, întocmai precum angajatul tăcut pe care şeful îl terorizează şi îl ironizează constant şi care se răzbună atunci când vine HR-ul cu formularul de evaluare.

Vă întrebaţi de unde radicalismul global din ce în ce mai prezent în vieţile noastre? Vă întrebaţi cum de indivizi imprevizibili în sensul negativ al cuvântului, radicali şi îngrijorători acced în poziţii de putere? Ei bine, ura este răspunsul. Aceşti indivizi vin pe un val al urii care produce două efecte: generează o susţinere încrâncenată, pe de o parte, iar pe de altă elimină dezbaterea şi, ca atare, învăţarea. Astfel ia naştere un teren extrem de fertil pentru aceşti lideri a căror popularitate nu este decât efectul de bumerang al urii. Dezbaterea presupune disponibilitatea de a-l asculta cu adevărat pe celălalt, chiar dacă eşti înclinat să îl contrazici iniţial. Însă, prin natura ei, dezbaterea înseamnă să nu ştii dacă îl vei contrazice sau nu pe omul din faţa ta înainte ca el să deschidă gura. Şi tocmai de aceea o dezbatere reală este extrem de valoroasă deoarece ea are potenţialul de a te ajuta să vezi partea ascunsă a lunii – lumea prin ochii celui care îţi vorbeşte. Însă în momentul în care fetişul pentru propriile idei este mai puternic decât disponibilitatea de a învăţa, decât dorinţa de a experimenta cu sine şi de a explora mentalităţi opuse principiilor tale de viaţă, atunci ia naştere hate-speech-ul. Atunci suntem într-o galerie mică de artă din Belgrad şi ţinem pistolul în mână, repetându-ne obsesiv că de partea cealaltă a pistolului nu se afla un om, ci un obiect. Un fumător. Un gay. Un homofob. Un „postac”.
----------Ruxandra Burcescu--------- https://republica.ro/ura-de-dupa-tas...intr-un-obiect

Iata un experiment care explica multe... Inclusiv faptul ca, desi in jur suntem inconjurati de oameni pe care-i respectam si de catre care suntem respectati, aici, nefiind constransi de..."umanitate", suntem oricand dispusi - intr-o provocare - sa apelam la "pistol" si sa apasam pe tragaci. Iar asta nu oriune, ci intr-o comunitate ortodoxa!
Imi cer iertare pentru interventie, dar citind articolul, nu m-am putut abtine sa nu vi-l pun la dispozitie. Sa aveti un post cu folos!

Artista a dovedit, după opinia mea, şi altceva decât s-a comentat:
1) Că nu e bine să te joci cu focul.
2) Că un pistol rămâne un pistol, mai ales în era armelor de foc.
3) Că oricine se încumetă să se joace cu designul experimental îşi asumă riscul unor surprize cu totul nebănuite.
4) Că fie a avut un consilier de psihologie (individuală şi interpersonală-socială) slab, fie nu a avut niciunul. Sau poate s-o fi certat cu bărbatsu, vreun psiholog, şi a vrut să-i arate că ea e mai tare.
5) Că vrea să facă morală, într-o lume care s-a săturat demult de morală ieftină.

Dacă ar fi avut un consilier bun, artista ar fi aflat că astfel de experimente s-au făcut cu duiumul în anii 80 şi că relevanţa lor e cu totul alta.
Fără a dori să ţin o lectţie pe aici, precizez doar că relevanţa e de fapt aceasta:
a) se evidenţiază (inutil, întrucât se ştia demult) forţa sugestiei unui cadru de stimuli (design experimental specific, cu obiecte care au valoare emoţională ridicată);
b) se arată rolul scenariului cognitiv individual şi a amorsei contextului în declanşarea selectivă a unor comportamente.

În rest, putem specula fără griji, că doar toţi ne pricepem la fotbal, la teologie, la psihologie şi la orice altceva.

Stiu vreo 2.

O singura problema insa. Suntem capabili sa definim corect raul?
Nu cumva de fapt facem raul in numele unui scop aparent bun?

Gresit. Daca cineva baga mana in visteria parohiei sa zicem, e o treaba interna, de aici ramana de vazut daca si cine este indreptatit depune plangere la politie.

Cand insa e vorba de banii altora, organele in drept pot face cercetari si lua masuri in conformitate cu legile in vigoare.

Avanturile justitiare a celor care n-au legatura directa cu problema, mai ales in astfel de chestiuni sensibile, categoric nu sunt tocmai inspirate.

Si tu esti sigur ca-ti dai seama, mereu? :)

Articolul nu e asa inspirat, dar paralela cu ce se intampla aici e oarecum corecta, sunt curios cati dintre acuzatori i-ar spune aceleasi care i le spun pe aici, i le-ar spune si inn fata si mai ales de pe ce pozitie isi inchipuie ca au dreptul sa o faca si in baza a ce?
De oameni cu adevarat virtuosi in responsabilitatile lor, mult mai mici?

Si in ce masura cunosc cu adevarat situatia? Pe baza unui anunt din presa?

În cazul de faţă răul îmi pare a fi simplu de definit, de observat: mita, furtul.
Întrebarea a doua rămâne valabilă, însă, şi mă rog să nu fac asta. Şi să nu fac ceea ce Dumnezeu n-ar vrea să fac.

Slava Domnului! Incepusem sa cred ca nimeni nu intelege!...

Sa ascultam pe cel pe care eu indraznesc sa-l numesc la ora actuala: "cel mai iubit dintre otodocsii romani"...
Ieri, la Iasi, unde desi mi-am dorit, n-am reusit sa ajung!
http://www.doxologia.ro/predici/pari...stri-duh-video

De fapt, aş fi vrut să-mi închei participarea pe topicul ăsta amar cu postarea de aici.

P.S. Mulţumesc, Mosh-Neagu, pentru aducătorul de linişte părinte Rafail.

Depinde !
Daca denuntarea la politie (chestie care implica si raspandirea faptei in public, mass-media) nu duce catre o sminteala in toata comunitatea este o situatie, iar daca denuntarea (implicit publicarea) unor astfel de fapte duce\
la o sminteala colectiva , aia este alta situatie.
Una este sa ai intr-o astfel de situatie, sa zicem un enorias al bisericii sau paznicul bisericii si alta sa ai intr-o astfel de situatie un episcop.Efectele sunt
diferite de la cer la pamant.
Insa se poate modifica abordarea cazului dupa lege ,astfel incat sa nu se creeze sminteala in comunitatea ortodoxa.
In ziua de azi este un pericol foarte mare exarsarea "telefonului fara fir"
intr-un caz care poate creea sminteala foarte mare.

Iti dau un alt exemplu.Se vehiculeaza ipoteza ca de cand Sfantul Sinod
a participat la aceea intalnire , Biserica noastra n-ar mai avea har si ca nu
trebuie sa ne mai ducem la liturghie si alte chestii.Asta este sminteala unde
fiecare pune de la el sau ce a auzit de la altii si trimite mai departe fara sa se
gandeasca ca unii se vor sminti.


Am o metoda simpla prin care imi dau seama si ma "calibrez" si este una foarte eficienta. Ia fii atent putin.
Daca cineva vine si imi zice o chestie ,imediat ma intreb : "Aceste vorbe sau informatii produc dezbinare ? Produc segregare ? Ar fi de acord Hristos cu astfel de actiuni ? Produc aceste vorbe dezbinare sau pace ?
Daca produc dezbinare oricate de frumoase ar fi aceste vorbe si oricat de adevarate ar fi , ele nu sunt de la Dumnezeu ci sunt de la diavol.
Daca insa vorbele respective, produc pace, liniste sau lamuresc alte mistere sau probleme atunci sunt de la Dumnezeu."
Eu ma bazez pe urmatoarea observatie a sfintiilor parinti:"Cu dreptatea(implicit si exersarea ei) castigi cativa, cu pace ii castigi pe toti"

De accea, daca aflu in adevar si acel adevar imi provoaca tulburare si imi da idei care produc de dezbinare sau segregationiste atunci acel adevar nu-mi serveste, caci ma ispiteste si imi otraveste mintea si este de la dezbinatoorul care pe greceste se talmaceste a fi satan.
Insa daca acel adevar imi produce liniste, pace interioara, lamureste anumite dileme ale mele, imi da idei de impacare, de milostenie, si imi tamaduieste mintea atunci acel adevar este de la Dumnezeu si imi serveste.

Nu uita ca regimurile dictatoriale intotdeauna au folosit adevarul in scop distructiv.Folosirea adevarului in scop distructiv este cea mai rapida si eficienta metoda in creare de stari conflictuale / haos -> razboaie mondiale.
Hristos a numit-o mai simplu: "fatarnicie, pui de naparca, ghena"

Ideea e ca fara sa stiu am ajuns pe alte cai, la aceaisi concluzie care a ajuns si Platon.
-Platon hai sa-ti spun un adevar.
-Stai.Acel adevar ma zideste, ma face mai bun , ma ajuta sa-mi mentin pacea, ma implineste sufleteste ? Daca nu, nu ma interesaza acel adevar.

Omul care, de-a lungul vieţii, şi-a luat rămas bun de la plăcerile şi de la podoabele trupului, pe care le socotea străine de el şi dăunătoare, omul care, dimpotrivă, şi-a dat toată silinţa să înveţe ceva, care, în loc de podoabe străine, a vrut pentru sufletul său podoabele sale adevărate: cumpătarea şi dreptatea, curajul, libertatea şi adevărul, omul acesta trebuie să aibă încredere în soarta sufletului.(Platon in "Despre suflet..."
Platon a fost crestin fara macar s-o stie.

Atrăgător cuvânt, Copăcel. Eram gata să-l îmbrățișez.
Numai că în istoria Bisericii adevărurile spuse de Hristos și de sfinți (ca Ioan Gură de Aur) n-au adus întotdeauna liniște și adesea au provocat segregare.
Așa că dilema mea rămâne.

Aduc nelinistie daca suntem departe de Dumnezeu.Aduc neliniste daca ne inchinam voit(sau in mod nestiut) altor zei.Cum sufletul este de la Dumnezeu,
un adevar de la Dumnezeu nu poate vatama in nici un fel un suflet care il cauta pe Dumnezeu.Cu cat suntem mai departe de Dumnezeu ca atat simtim tulburare si neliniste.Cu cat ne apropiem de Dumnezeu ,cu atat mai mult adevarurile Sale ne aduc pace, liniste, milostesnie, pocainta.

Exemplu:
De aceea adevarul despre Apolipsa va ingrozi, soca si speria pe multi care sunt
departe de Dumnezeu (isi vor face buncare si alte prostii),
insa efecte contrare va avea pt cei care se apropie sau sunt aproape de Dumnezeu.
Cum spunea si parintele Necula mi se pare.Zicea asa(nu tin minte exact cuvintele, dar ideea e asa):De ce sa ma tem de Apocalipsa eu, crestin botezat ortodox, in randuiala(foarte importanta aceasta precizare) de Apocalipsa? De ce sa ma tem de Domnul Meu cand El vine la mine atat timp cat eu doresc sa ajung la EL ?

Bun. Acum rămâne să răspundem la întrebarea: Îţi aduc tulburare afirmaţiile de pe topicul de faţă? De ce da sau de ce nu?

Care afirmatii ca s-au spus foarte multe aici ?

Cele referitoare la mitropolitul Teodosie.

Modul in care imi sunt prezentate de catre mass-media aceste informatii imi provoaca tulburare.Apoi ma intreb, de ce persoane care nu frecventeaza Biserica, tin foarte mult, ba chiar sunt insistente(nu ma refer la forum ci in viata reala) ca eu sa aflu aceste informatii despre Teodosie.Ma zideste pe mine sufleteste sa aflu de pacatele altora ? Ma ajuta pe mine sa-mi gasesc linistea interioara daca stiu de pacatele lui Teodosie ? Sunt in grja mea pacatele lui Teodosie ? Voi raspunde eu in fata lui Dumnezeu de pacatele lui Teodosie ? Ma ajuta pe mine astfel de informatii in mantuirea mea ?
Scrie undeva in Scriptura "si tu sa fii atent la pacatele altora si sa le arati cu degetu', daca vrei sa te mantuiesti " ?
De ce trebuie eu sa fiu informat ora de ora depre felul cum Teodosie isi traieste viata ?
De ce ? Pai simplu: ca sa-l JUDEC.Ca sa-l arat cu degetul. Ca sa "i-au piatra si sa lovesc", pt ca ala "e rau " ca uite "ce face popa", ca sa ma mandresc "vai eu nu fac ce face Teodosie.Vai dar cum un crestin si mai ales episcop sa faca asa ceva.Uite eu, care nu-s episcop nu fac asa ceva.Vai dar eu sunt evlavios si nu voi permite asa ceva.Trebuie sa-l arat cu degetul.Trebuie toata lumea sa vada si stie ca noi celalti nu suntem ca Teodosie , nu, nu, nu.
Eu trebuie sa dovedesc lumii ca sunt alfel.Trebuie sa fac o "marturisire de credinta " prin care sa-l pun pe Teodosie la zid, altfel ce o sa zica lumea despre mine ? (mandrie)
UITAND ca :
eu sunt mai pacatos decat Teodosie, Dumnezeu a randuit ca el sa fie episcop,
ca in rugaciunea Tatal Nostru spune clar " si ne iarta noua greselile noastre precum iartam gresitilor nostrii", uitand de multe...

Deci clar: este manipulare. DNA-ul il plimba special pe Teodosie in fiecare saptamana la sediul lor, ca sa vada tot boborul cum "religia este plaga societatii ".Nu degeaba Teodosie este plimbat la DNA , tocmai cand este campanie electorala.Adica se folosesc de un adevar pt a dezbina societatea.Si asta este una din jmecheriile vechi ale lui satan cu care a castigat foarte multi, in special dintre cei care sunt crestini ortodocsi practicanti.
Manipularea adevarului cu scop de a face rau.

Apoi cand am de-a face cu astfel de cazuri, in mintea sa ivesc doua posibilitati: Fie te rogi pentru el , Fie il arati cu degetul.Alege ?

Pai trebuie sa-l inveti si sa se roage. Iar in ce priveste aratarea cu degetul ,dupa cum se vede(via Maica Siluana):
http://www.clipartkid.com/images/136...AR-clipart.png
un singur deget arata spre altcineva pe cand 3 degete arata spre cel ce arata cu degetul.:58:

Ai mai reuşit una bucată perlă.
Cum le meştereşti frate? Eşti conectat la fundu mării?

"Omul care, de-a lungul vieţii, şi-a luat rămas bun de la plăcerile şi de la podoabele trupului, pe care le socotea străine de el şi dăunătoare, omul care, dimpotrivă, şi-a dat toată silinţa să înveţe ceva, care, în loc de podoabe străine, a vrut pentru sufletul său podoabele sale adevărate: cumpătarea şi dreptatea, curajul, libertatea şi adevărul, omul acesta trebuie să aibă încredere în soarta sufletului."

Sa-ti traduc: lepadare de sine pentru cumpatare, dreptate, curaj si adevar.Toate acestea sunt atribute despre care Dumnezeu le mentioneaza si in poruncile Sale.
Tinand cont ca pe vremea lui Platon , Dumnezeu nu era cunoscut ca in invatatura Ortodoxa, ce a spus Platon
sunt principii crestine.

Da, oameni virtuoşi şi invăţători ai virtuţii au fost mulţi în vechime. Uite, unul care mie imi place încă mai mult decât Platon a fost Socrate!
Dar să spui că omu e creştin fără să ştie.... Asta rămâne o perlă, totuşi.