Fata de superiorul lor ierarhic. Acesta, de cele mai multe ori, e staretul.

Dar daca superiorul ierarhic nu face ascultare de Dumnezeu? Dar daca e numit pe criterii politice?

Sfantul Modest a fost numit ca urmare a unei minuni. Pentru cei din vechime era foarte important ca ierarhul sa fie placut lui Dumnezeu. Totusi nimeni nu a avut curajul sa-l considere infailibil si nici sfantul Modest nu s-a considerat astfel. Mandria nu este placuta lui Dumnezeu. Cine se smereste pe sine in fata lumii se inalta in fata lui Dumnezeu si invers.

Condacul 7:

Nu ai stat mult in linistea muntelui, Sfinte, caci trecand din viata aceasta in cea vesnica Patriarhul Ierusalimului, Platon, ai fost ales tu - cu minune - in scaunul vaduvit; pentru ca inaintea ta s-au deschis usile bisericii cand te-ai rugat, iar credinciosii au dat slava lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!

Icosul 7:

Povatuiti fiind de Dumnezeiescul dar, ai mers in biserica, in timpul cand cetatenii Ierusalimului isi cautau pastor duhovnicesc. Si cand au vazut ca tu, Sfinte, ai deschis usile bisericii cu rugaciunea, indata te-au ales pastor al lor, ca pe un vrednic de slujire arhiereasca, si bucurandu-se de buna aflare, cu un glas lauda pe Dumnezeu, iar catre tine, Sfinte, graiau unele ca acestea:
Bucura-te, cel daruit noua de Dumnezeu;
Bucura-te, bunul nostru pastor si arhiereu;
Bucura-te, cel trimis de sus sa ne pastoresti;
Bucura-te, bucuria fiilor tai duhovnicesti;
Bucura-te, lauda si cinstea ierarhilor;
Bucura-te, luminarea crestinilor;
Bucura-te, sfesnic in biserica luminos;
Bucura-te, aducerea celor rataciti la Hristos;
Bucura-te, talcuire dreapta a scripturilor Sfinte;
Bucura-te, buna pazire a dogmelor celor drepte;
Bucura-te, luminat ierarh al Sionului;
Bucura-te, mare placut al Domnului;
Bucura-te, Sfinte Modeste, lauda ierarhilor si a mucenicilor!

Ortodoxia.md | Acatistul Sfântului Mucenic şi Ierarh Modest (18/31 ...



Noi, cei de astazi, privim chiar si rangurile ierarhice religioase prin prisma intereselor lumesti. Ne convine de minune povestea cu ascultarea! Insa putem merge in iad facand ascultare in aceste vremuri, daca nu avem discernamant. Trebuie sa facem ascultare de oameni placuti lui Dumnezeu. Ispitele sunt foarte mari si pentru pastori si pentru pastoriti in aceste vremuri.

Iata niste dovezi de ,,dragoste'' ecumenista! Cine si de cine a facut ascultare cand s-au intamplat toate acestea?

SACRIFICED Kosovo - Biserici si Manastiri distruse de albanezi din



Kosovo - Biserica ce nu poate fi daramata

Am auzit aceasta intrebare de nenumarate ori ca argument impotriva ascultarii si supunerii fata de papa. Daca superiorul ierarhic nu asculta de Dumnezeu nu e treaba mea sa-l judec (si apoi cum stiu eu daca face sau nu ascultare de DUmnezeu?). Daca nu ma indeamna la pacat, voi asculta de superiorul ierarhic si ma voi ruga pentru el, caci cine stie pentru ce mi-a trimis Domnul un astfel de superior. Iar daca nu ma pot impaca cu situatia, ma pot duce la superiorul superiorului, adica la episcop, ii prezint situatia si il rog sa ma ajute.

Ei vezi, tocmai ce ai spus cuvântul cheie: "păcat".

Nu aveau de ce sa faca ascultare pentru ca nu nu le-a spus niciun ierarh sa mearga la Vatican si nici nu ar fi spus vreunul asa ceva. Pe langa faptul ca nu avea cum sa spuna cineva o astfel de ascultare eu cred ca mai mult ierarhii si ceilalti veneau sa ceara ei sfaturi de la parintele nu sa le dea.
In ortodoxie nu exista ascultare orbeasca, atunci cand un ierarh sau un duhovnic invata ceva gresit ( o eroare dogmatica sau un pacat) nu numai ca nu trebuie sa ascultam, dar cred ca suntem datori si sa-i atragem atentia ca sa il ajutam.
Cei mai respectati in ortodoxie sunt mai ales marii duhovnici si calugarii, adica cei ce au o mai mare nevointa si har.

Inseamna ca articolul de pe apologeticum este o mare minciuna ?


Atunci inseamna ca dumneavoastra sunteti dator sa atrageti atentia conducerii BOR in legatura cu participarea la miscarea ecumenista. Cand publicati scrisoarea deschisa a lui Catalin2 catre Patriarhul BOR ?

Chestia aia cu profesoara americana intr-adevar pare o mare minciuna.

Sigur că, pe scurt, aşa este. Dar asta ne dă prilejul unei scurte reflecţii despre ascultare.

Chiar şi în împrejurarea (extrem de improbabilă, ca să nu spun incredibilă) în care superiorul ierarhic, care pentru noi, laicii, este preotul paroh, ne îndeamnă la păcat, trebuie să nu îl ascultăm în acea privinţă specifică, nu să nu îl mai ascultăm în general.

De exemplu, dacă preotul meu ar spune: "divorţează de femeia ta şi plantează zece trandafiri în Herăstrău !", eu aş înţelege de aici că Dumnezeu îmi porunceşte să plantez zece trandafiri în Herăstrău.

Pe de altă parte, pentru noi, laicii, ascultarea nu are întinderea pe care o are pentru un călugăr care a depus în mod nesilit votul ascultării. Şi nici chiar întinderea (cu puţin mai mică) pe care o are pentru un preot diecezan, care, înainte de a-i pune episcopul mânile pe cap, la întrebarea arhiereului: "Îmi făgăduieşti ascultare şi respect mie şi urmaşilor mei ?" a răspuns: "Făgăduiesc !".

De exemplu, dacă sunt laic şi preotul meu paroh mi-ar spune să dau examen la facultatea de astronomie ca să devin astronom, nu aş fi legat de asemenea poruncă, ce excede domeniul credinţei şi moralei. Pe câtă vreme, dacă aş fi iezuit să zicem, ar trebui să fac cât mai grabnic acest lucru şi cu cât mai multă seriozitate.

Sursa povestirii despre Cuv. Paisie este o carte in care sunt mai multe povete ale parintelui (se poate traduce cu google): http://www.pigizois.net/afieromata/p...es_didaxes.htm
In articol scrie: "O profesoara americana a spus unui cleric ortodox dorinta papei de a invita pe Cuviosul Paisie Aghioritul si pe Cuviosul Porfirie la Vatican. Raspunsul lor a fost urmatorul."
Nu stiu unde a vazut cineva ca e vorba de vreo ascultare, doar ascultare de profesoara sau de papa.
Asadar profesoara ii spune unui cleric, din moment ce nu scrie ierarh cel mai probabil e vorba de un preot. Nu scrie cum a aflat parintele, poate acel cleric l-a vizitat la chilie si i-a spus ce i-a povestit profesoara. Asadar nici vorba de vreo ascultare. Daca papa ar fi cerut un ajutor sau sfat poate s-ar fi dus, dar nu in calitate de papa. Desigur ca ar fi fost o greseala sa se duca, ar fi dat apa la moara celor cu vederi ecumeniste. Cel mai firesc era ca papa sa mearga la parintele, pentru ca parintele nu vizita nici ierarhii ortodocsi, cine dorea un sfat venea la el. Din punct de vedere ortodox papa este un mirean eterodox, conducatorul unui cult religios.

In legatura cu ecumensimul, eu am scris in mesajul precedent diferentele intre conceptii ecumeniste si intruniri ecumeniste. Daca cineva vorbeste cu un catolic, calvin, adventist, budist, etc. nu insemna ca e ecumenist ci vorbeste cu un om care are chipul lui Dumnezeu.
Conceptiile ecumensite sunt eronate, nu neaparat intrunirile. Dar se spune ca participarea la aceste intruniri produce confuzie, unii ortodocsi crezand ca se accepta si ideile ecumeniste. Asa cum era si in cazul Cuv. Paisie se da credibilitate unor culte eterodoxe, diluandu-se invatatura ca doar BO este Biserica. Pe langa asta nu au aproape nicio rezolvare, doar se vorbeste.
Asadar nu e foarte clar daca sunt si benefice, asta ramane sa decida altii. Dar scrisoare exista, nu trebuie alcatuita ci doar semnata: http://www.impantokratoros.gr/D98A904D.ro.aspx

Mitropolitul Serafim de Pireu raspunde unui zelotist de ce nu interupe pomenirea ecumensitilor: http://www.impantokratoros.gr/A7880AB9.ro.aspx
O ratacire comuna: zelotismul radical si ecumenismul sincretist.
"Mă întrebaţi de ce nu încetez pomenirea celor care au manifestat de-a lungul vremurilor teze ecumeniste sincretiste, dar vă daţi seama, sper, că o astfel de acţiune atât de serioasă presupune, conform Dreptului Canonic al Preasfintei Biserici Ortodoxe Universale şi de asemenea conform Dumnezeieştilor şi Sfintelor Canoane 13 şi 15 ale Sinodului numit I-II, proclamarea publică şi pe faţă a eresului şi a învăţăturii eretice în Biserică, care va fi materializată nu doar prin declaraţii absurde (ἐξ ἀνοησίας), făcute dintr-o politeţe prost înţeleasă sau din interes politic, ca în cazurile de mai sus, ci printr-o participare conştientă la erezie demonstrată prin împărtăşirea din acelaşi Potir. Însă aşa ceva din fericire nu s-a întâmplat şi prin urmare cererea Dumneavoastră este nefondată."

Catalin2,
Doamne ajută!

În primul rând, vă mulţumesc mult pentru răspuns, observ că sunteţi foarte doritor de a discuta despre credinţă şi, de fiecare dată, îmi răspundeţi cu multă atenţie şi politeţe. Apreciez în mod deosebit atitudinea dvs. faţă de mine. :)

În privinţa ecumenismului, desigur, n-am"concepţii ecumeniste", în sensul în care folosiţi dvs.aceşti termeni. Probabil că m-am exprimat eu greşit şi neclar, de aceea, mesajul meu a fost înţeles în mod incorect. Nu am afirmat că toate religiile sunt la fel de adevărate şi mântuitoare (relativism religios) şi nici că Biserica ortodoxă deţine doar o parte din adevărul creştin revelat. Desigur, am convingerea profundă că Sfânta noastră Biserică a păstrat, cu ajutorul Duhului Sfânt Care o călăuzeşte permanent, deplinătatea adevărului descoperit nouă de Dumnezeu. Sunt conştientă că există diferenţe dogmatice interconfesionale (ceea ce mă întristează...) şi cred cu tărie în învăţătura de credinţă ortodoxă.
Despre ceilalţi creştini (neortodocşi), însă, cred că, aşa cum spunea Sf. Siluan Athonitul, ei procedează corect prin faptul că au păstrat credinţa în adevăratul Dumnezeu (Sfânta Treime), iar datoria noastră este aceea de a-i încuraja pentru convingerile lor conforme Revelaţiei şi de a le arăta, cu blândeţe, unde greşesc. Astfel, în opinia mea, este bine ca noi, creştinii ortodocşi, să fim binevoitori şi solidari cu ei în ceea ce ne uneşte şi să-i considerăm drept coreligionarii noştri, căci şi ei mărturisesc, împreună cu noi, credinţa în "Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită".
În acelaşi timp, rămân consecventă în credinţa că Biserica ortodoxă, întemeiată de către Însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat, a păstrat neschimbat, de două mii de ani, adevărul transmis prin Revelaţia divină cuprinsă în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.
Am înţeles şi-mi pare deosebit de interesantă distincţia pe care o observaţi între întâlnirile ecumenice şi "concepţiile ecumeniste" - acestea din urmă constituind o dovadă de imaturitate spirituală şi naivitate a celor ce le promovează. Sunt convinsă că nu trebuie, nu avem dreptul de a renunţa, în numele iubirii, nici măcar la cel mai neînsemnat adevăr de credinţă, la fel cum nici de dragul adevărului nu trebuie să jertfim iubirea. Dragostea şi adevărul rămân inseparabile, căci Izvorul lor comun este Hristos! Nu putem renunţa niciodată, sub niciun pretext, la Ortodoxia noastră căci, aşa cum cu preţul vieţii a mărturisit Sfântul Maxim, "nu se ascunde adevărul credinţei de dragul păcii". Personal sunt pentru dialogul - plin de iubire şi purtat cu responsabilitatea mărturisirii adevărului - cu fraţii noştri creştini de alte confesiuni. De ce? Tocmai în vederea înmulţirii talanţilor pe care-i avem, tocmai cu scopul mărturisirii dreptei credinţe. Discuţiile sunt necesare şi pot avea consecinţe pozitive sau negative, în funcţie de ce mesaje înţeleg participanţii să transmită. Un ortodox, care discută cu dragoste şi sinceritate într-o adunare ecumenică, îşi îndeplineşte datoria faţă de Biserică, iar un "ortodox" care, la o astfel de întâlnire, şi-ar trăda credinţa, ar păcătui grav, dar nu prin faptul că a participat la dialog, ci prin ceea ce a afirmat acolo.
Sper că acum m-am exprimat mai clar... Desigur, fiind la începutul drumului în viaţa spirituală, este foarte posibil ca, în timp, să-mi schimb anumite opinii... Ştiu că mai am atât de multe de învăţat! :)

Să aveţi o seară binecuvântată!

Cu respect,

Laura Stifter

Pentru mine ecumenismul acceptat, ar fi recunoasterea unor valori culturale si umane in religiile coreligionarilor nostri, (cum frumos le spunea Laura), ca manifestari ale aspiratiei lor spre Acelasi Dumnezeu treimic. Ecumenismul neacceptat ar fi relativizarea credintei, privirea celorlalte religii ca revelari salvatoare ale lui Dumnezeu, in aceeasi masura, pe care Hristos le cuprinde prin insusi universalitatea lui concreta si transcendenta, ce depaseste orice forma culturala si religioasa, deci absolutizarea relativului ,ceea ce ar duce la relativizarea absolutului(Adevarului) sau adoptarea unor conceptii din ecleziologia altora, sincretismul religios. Relativizarea credintei, o traduc in imagine plastica ca un munte, avand piatra vie (Hristos) in varul ei, izvorul spiritualitatii ce se revarsa peste munte si o cale dreapta, abrupta (doar nu-i usoara), pe linia de cea mai mare panta , plus multe carari serpuitoare, intortocheate, ce urmeaza curbele de nivel,care insa ajung si ele la pisc, deci la mantuire, la Imparatie. In punctele de interesectie dintre linia de cea mai mare panta si cararile serouitoare, poti intalni convergente de sens, valori umane comnune, pe care le recunosti, insa doar atat, nu poti accepta destinatia finala comuna, ci vezi cararile blocate, unele mai jos, altele mai sus, spre pisc, ce ii face insa pe oameni sa se intoarca si sa caute calea cea dreapta,caci ea e singura ce se deschide spre Imparatie.

Despre ecumenism:
 

Citate:


Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea ia nastere in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, o conceptie care afirma simbioza dintre ortodoxie si natiune si care considera credinta rasariteana unul dintre elementele definitorii ale neamului romanesc. Pornind de la premisa simbiozei dintre religie si natiune, national-crestinismul considera ca un stat care ignora religia si o societate fara valori crestine sunt condamnate la disolutie. Aceasta conceptie va renaste in prima jumatate a secolului XX in cercurile intelectuale, sub forma ortodoxismului cultural, iar in final va cunoaste si forma sa politica prin intermediul Miscarii Legionare.


“Natiunea toata se va grupa imprejurul Bisericii, spre a forma un intreg perfect, ca omul compus din trup si suflet. Trupul fara suflet putrezeste, sufletul fara trup iese din lumea aceasta si trece in alte sfere. In lumea aceasta omul nu poate exista decat prin combinarea intr-una a sufletului cu corpul. De aceea natiunile fara religie nu pot prospera. Spre a prospera in cele materiale trebuie a progresa in cele morale, unde rangul intai il are religia si Biserica, care trebuie cultivate odata cu stiinta si cu cultura nationala” (episcopul Melchisedec al Romanului). Sunt sintetizate aici principalele elemente care alcatuiesc conceptia national-crestina: ideea simbiozei organice, analoga celei dintre suflet si corp, dintre crestinism, pe de o parte, si natiune, stat, societate, pe de alta parte; legatura dintre progresul material si religie si afirmatia conform careia societatile fara religie sunt condamnate la stagnare materiala.


“Exista deci si un nationalism prin care, practicindu-l cu credinta, nu ne pierdem mantuirea, chiar daca nu el propriu-zis ne mantuieste, ci credinta, spiritul crestin cu care il infuzam. Nationalismul in sine luat, nici nu mantuie, nici nu pierde. Dar in practica orice nationalism sau mantuie, sau pierde, dupa cum este strabatut de credinta crestina” (Dumitru Staniloae).

Sursa:
Scurta introducere in doctrina National-Crestina

Revenirea filetismului interbelic în actualitate demonstrează cât de defazați sunt adepții unor asemenea idei la lumea contemporană. Aproape nimeni nu mai sesizează deprecierea ”catholicității” ortodoxiei (ca să nu se găsească careva să comenteze aiurea, precizez că am folosit cuvântul în sistemul de referință originar, atestat inclusiv în articolele princeps ale Simbolului de credință niceeo-constatinopolitan), în schimb fanii, tot mai numeroși, ai concubinajului ortodoxism - românism, investesc energie în a propaga izolaționismul extrem ca soluție pentru conservarea muzeal-ideologică a ortodoxiei. Această mentalitate de ghetou duhnește de sectarism latent, e antiecleziologic și nu mai are nicio treabă cu realismul duhovnicesc.

Lumea contemporana, duhovniceste, a luat-o pe aratura. Ortodoxia, asa lovita din toate partile, cum este, suprvietuieste in acele inimi carora cuvantul ei nu li se pare greu. Cuvantul ortodox nu are cum sa fie sectar. Cine afirma asa ceva inseamna ca deja considera ecumenismul o stare de normalitate!

De multe ori au existat voci care, sprijinite de puterea lumeasca , au vrut sa schimonoseasca Ortodoxia. Pana la urma, s-a demonstrat ca ,,Apa trece, pietrele raman.'' Iar Ortodoxia este o piatra eterna. Indiferent cati oameni se vor dezice de ortodoxie in aceste vremuri pentru burtica, ea va dainui si-i va mangaia cand se vor satura de ecumenisme.

Ortodoxia este predicația principală a Bisericii. Hristos a agonisit Biserica, nu ortodoxia, dar Biserica trebuie să fie ortodoxă altfel devine altceva decât Biserica, adică haeresis.
Lumea a luat-o pe arătură fiindcă nimeni nu se mai deranjează să o aducă pe cale. Cum putem explica faptul că lumea ortodoxă e, în mare parte, pe arătură? Oare nu asta ar trebui să ne preocupe în primul rând, să avem ceva de mărturisit lumii din adevărul pe care-l trăim, nu ăla pe care l-au lăsat alții ca să ne slujească drept repere și nu criterii absolute?
Ecumenismul este o sperietoare abstractă în comparație cu tendințele sectare din interiorul Bisericii. Dovadă (și) acest forum unde se manifestă mulți închipuiți care împart anateme și debitează acuzații grele de pe poziția de fantome internautice. Ortodoxismul este o tendință neîndoielnic sectară, are toate simptomele incipiente pe care le găsim până și în cel mai superficial tratat de sectologie.

În contextul religiilor, ortodoxism se poate referi la:

• Creștinismul ortodox sau Bisericile ortodoxe, ramura estică a creștinismului apărută în urma Marii Schisme din 1054.

Ortodoxism= varianta ideologică, denaturată a ortodoxiei ecleziastice. În studiul mentalităților orice -ism se referă la extensia ideologică a unui sistem de idei (vezi socialism, comunism, liberalism, catolicism).

Si ecumenism...
Si new age-ism!

A gasi modalitati de a defaima Ortodoxia in favoarea curentelor moderniste inseamna a semana sminteala. Si ,,Vai de cel prin care vine sminteala.'' - spune Scriptura, nu spun eu.

wow! nu pot sa cred
 

Ce intelegi tu mai exact prin catolicitatea ortodoxiei?
concubinaj ortodoxism-românism?
Nu imi vine sa cred! Adica relatia intre ortodoxie si patriotism o numesti concubinaj??
Relatia sfanta care exita intre o Biserica si tara unde aceasta isi desfasoara activitatea o numesti concubinaj?
Wow, sunt asa de revoltata incat as vrea sa ma opresc aici.
Acum incep sa inteleg mai bine ce geniu era Bernard Rusell si cum a reusit sa-si implementeze ideile si in capsorul intelectualilor nostrii!
Mihai, am rams intristata. Fie ai vrut sa spui ceva si eu am inteles altceva , fie am inteles ce trebuie si atunci dezamagirea mea e si mai mare.
Sper sa ma lamuresti....

Ati fi, poate, chiar mai revoltata daca ati cunoaste ca, de fapt, aceasta "relatie sfanta", cel putin in modul in care este inteleasa de multi adepti ai ortodoxismului, a fost anatemizata in BO si denuntata, in Sinod, drept EREZIE.

Cititi aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Phyletism

si aici: http://www.ec-patr.org/docdisplay.ph...&id=287&tla=en

tocmai asta mi nedumerirea. Cum ar trebuie inteleasa si cum este ea inteleasa?

As prefera resurse inn romana, engleza nu e punctul meu forte.

Filetismul este uneori gresit interpretat, de exemplu am observat pe forumul catolic la un ortoodox care avea conceptii ecumeniste ca aducea ca argument filetismul.
Filetismul inseamna sa spunem ca doar romanii pot face din BOR, daca vrea un maghiar sa se duca in alta parte. Sau ca doar romanii sunt ortodocsi, nu si sarbii, grecii, etc. Se aminteste si de bisericile de diferite limbi in alte tari, dar acolo e vorba de faptul ca nu se intelege limba. Un roman nu are cum sa stea patru ore sa asculte limba rusa la Sfanta Liturghie, doar daca nu are o biserica romaneasca in apropiere.
Am mai dat un cuvant al Parintelui Galeriu privitor la patriotism si filetism: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...riu#post385922

Citez din articol:
"Legitimitatea titulaturii de “Biserică naţională” pentru Biserica Ortodoxă Română unii poate că pur şi simplu n-o înţeleg, fie din slăbiciunea minţii, fie din puţinătatea cu*noştinţelor; alţii o înţeleg, dar o anumită teamă sau slu*găr*nicie îi face să se conformeze unei anumite linii ideo*logice impuse – sau doar sugerate – din exterior: aşa e omul, bietul de el, slab şi ispitit să stea “sub vremi”, cum zicea cronicarul. Dar mai sunt şi alţii – sărmanii de ei, Dum*ne*zeu să-i ierte! – care s-au învechit în sminteală şi li s-a în*tinat lor şi cugetul, şi inima: aceştia cred că ei sunt stă*pâ*nii adevărului împotriva lui Dumnezeu, răstăl*măcind to**tul şi smintindu-i şi pe alţii, cu raţionamente şi vorbe meşte*şu*gite…"
"Unii invocă, pripit, aşa-numitul “filetism”, adică erezia de a pune naţiunea dea*supra religiei. Dar aici nu-i câtuşi de puţin vorba de filetism. Filetismul este o marginală pro*blemă bulgărească a secolului trecut. Nici un adevărat creştin nu va pune nu zic na*ţi*u*nea, dar nimic altceva mai presus de Dumnezeu. Naţionalul se poate subsuma religi*o**sului, dar nu i se poate supraordona, nici substitui. În ca*zul nostru, a spune “Biserică na*ţională” nu înseamnă a pune naţionalul mai presus de reli*gios, nici a exagera iu*bi*rea de neam, ci doar a defini o stare de fapt cu vechi ră*dăcini istorice, în virtutea căreia tocmai ceea ce nu este trecător (spiritualul) înnobilează ceea ce este trecător (se*cularul)."

"Căci ce în*seamnă ortodox? Orto-doxia este “dreapta credinţă”, pli*nă**tatea cre*dinţei adevărate şi neştirbirea ei, adică maxima fidelitate faţă de Revelaţia divină. Iar poporul nostru nu doar că a primit creştinismul, dar l-a primit chiar de la naş*tere, păstrând Orto*doxia de-a lungul veacurilor, identi*ficându-se şi străluminându-se prin ea. Pe de altă par*te, Or*to*doxia nu apare la un moment dat în istoria recentă: ea este din vechime, de la Hris**tos şi de la Apostolii Săi. Şi e real “firea omului”, cum observa adânc fratele Rafail Noica.
Fraţii noştri români greco-catolici, pe care o anumită îm*prejurare istorică i-a smuls de la sânul “Maicii spiri*tuale a poporului român” (cum numea Eminescu Biserica noastră stră*moşească), zic uneori, dureros, că Ortodoxia ar însemna “ceţurile slave”! Eu cred că-ţi trebuie mult năduf ca să nu mai vezi decât “ceaţă” în lumea care i-a dat, printre atâţia alţii, pe Rubliov, pe Sf. Nil Sorski, pe Dostoievski, pe Florenski sau pe Soljeniţîn! Dar unde erau slavii în veacul întâi, când Apostolul Andrei pro*po*văduia printre geţi, sau în veacul al IV-lea, cînd stră*ro*mânii se închinau mai toţi Domnului Hristos? Oare în*dă*rătul “ceţurilor slave” nu stă farul de lumină al Bizanţului ortodox, nu stau Sf. Părinţi ai Răsăritului şi toate Sinoadele Ecumenice, nu stă marea tradiţie mistică a isi*hasmului, până la sacrul geniu “grec” al Sfântului Grigorie Pala*ma? Când s-au aşezat pe aici şi s-au creştinat sla*vii, noi aveam deja o tradiţie creştină consolidată, nutrită la iz*voa*rele bizan*tine."

Ca să înțelegi corect, fac distincția între ortodoxie ca predicație de căpătâi a Bisericii și ortodoxim ca tendință de a autonomiza ideologic această predicație. Românism nu e totuna cu patriotismul natural și realist ca atașament firesc pentru neamul din care facem parte. Românismul e varianta exagerată și patologică a patriotismului, bazată pe autoamăgire mitologizantă, paseism mincinos și raportarea la valori imaginare sau idealizări retroproiective.

Filetismul este o erezie ecleziologică condamnată ca atare de un Sinod local care a avut loc în Constantinopol 1872 dar problema e mai veche. Nu atât condamnarea sinodală ar trebui să-i îngrijoreze pe adepții acestei tendințe sectare, cât minciuna pe care-o răspândesc, înțolită, desigur, în straie populare și cu priză la publicul frustrat de realitatea curentă.
Experiența bisericească cunoaște nuanțe și influențe specifice locului/culturii/ethosului, dar de aici până la simbioza narcisistă dintre națiune și ortodoxie e cale lungă. Mândria și prostia colaborează și în acest context foarte eficient atât la anestezierea percepției realității cât și ladeturnarea atenției de la problemele prezentului.

Catholicitatea ortodoxiei - universalitatea orthodoxiei. Folosirea acestui termen în brandul unei grupări religioase nu-i acreditează automat pe aceștia ca deținători ai autenticității tradiției ecleziale la care face trimitere. Monopolul semantic nu garantează nimic, litera fără duh rămâne moartă. Nu există catholicitate fără ortodoxie și nici ortodoxie fără catholicitate, asta dacă ne referim la Biserica lui Hristos.

Și încă foarte multe...

E citatul la care ar trebui să meditezi înainte de a posta tot felul de aiureli propagandistice filetiste sau conspiraționiste. Ca să nu le mai pun la socoteală pe alea science fiction sau political fiction.

Mihai, multumesc pentru precizari, habar nu aveam ca ortodoxism e diferit de ortodoxie.
Ba chiar cred ca am folosit termenul crezand ca are acelasi sens cu ortodoxie.:50:

Ideile care nu-ti convin sunt ,,aiureli propagandistice filetiste sau conspiraționiste"? Indiferent daca sunt ale mele sau ale altora? Asa, la gramada?

Din moment ce pe acest forum nu se incurajeaza propaganda ecumenista, consider ca orice crestin are dreptul si datoria sa marturiseasca Ortodoxia si sa o apere de influente nedorite, indiferent daca este pe placul tuturor sau nu. Nimeni nu poate spune ca asta nu e treaba lui.

Deci, marturisirea Ortodoxiei, nu a ecumenismului! Sa facem pasi sinceri spre Dumnezeu, nu sa-I dam sarutul tradarii, precum Iuda! Dupa atatia ani de comunism, daca tot vorbim despre Dumnezeu, atunci sa spunem ceva de folos.

Intr-adevar, ceva de folos. De pilda, cate ceva despre cipuri, razboiul psihotronic si alte asemenea marturisiri antiecumenice curat-ortodoxiste.

Apropo, ideile care nu va convin sunt "propaganda ecumenista", asa, la gramada ?

Cred ca m-am dumirit. Nu am sesizat niciodata diferenta intre patriotism si romanism. Iar filetismul imi era un concept total strain.
O informatie noua, un pic de lumina si totodata o usurare.

Nu-mi fac probleme pentru mine cât pentru cititorii acestui forum care riscă să confunde experiența eclezială ortodoxă cu închipuirile unor frustrați care, cică, protejează ortodoxia prin îngroparea ei cât mai adânc în pământul strămoșesc, de parcă ar fi un obiect și nu expresia unei realități trăite.

Că tot vorbeai de sminteală.... oare eu am umplut forumul cu link-uri către tot felul de bloguri extremiste anti- toată lumea imună la prostia lor? Eu deschid discuții pe forum despre conspirații hollywoodiene, spaime apocaliptice inspirate de cartoon network și probleme psihice confundate cu probleme duhovnicești?

Mai meditează cine e cel care smintește....

In concluzie, cum spunea si parintele Galeriu, filetismul insemana punerea nationalitatii deasupra credintei. Adica suntem mai intai romani si apoi ortodocsi.

Acveste lucruri cu cipurile si altele nu sunt greseli mari, daca nu sunt adevarate. Greselile mari sunt cele ce tin de dogma, de aceea conceptiile ecumensite sunt erori mult mai mari decat aceste lucruri marunte. Si Antonia nu are aceste erori mari, dimpotriva, am vazut ca nu e de acord cu conceptiile ecumeniste.

A se citi: Important e sa nu fie omul de acord cu ecumenismul (chiar daca a demonstrat ca nici nu intelege ce inseamna ecumenismul). Cata vreme nu e de acord cu bau-baul ecumenismului, poate sa sustina orice prostie.

Sub masca anti-ecumenismului se poate confunda Diavolul cu un circuit electronic, se pot speria credinciosii cu sfarsitul lumii in 12.12.2012, se poate face propaganda pentru inrolarea in razboiul anti psihotronic etc. etc. etc.

Am dezbatut probleme diverse pe acest forum, nu numai despre cipuri si despre razboi psihotronic.

Iar pe acest topic e bine sa discutam despre ecumenism, nu despre mine sau despre dv.

Vă mulţumim pentru noul link. Ia să vedem cât de departe pot să meargă elucubraţiile, paranoia şi, în ultimă instanţă, depărtarea unora de Cristos:

- Am inteles ca vor incerca sa puna un cip chiar la nastere, noilor nascuti. Si atunci mama ce sa faca, in cazul in care va fi obligata sa-si lase copiii implantati de la nastere?

- Sa duca viata curata, ca si o fecioara. Sa nu mai fie mama, ca sa nu bage un suflet in iad si sa se duca si ea cu el cu tot in iad.

- Atunci inseamna ca nu mai este de folos sa te casatoresti.

- Pai, nu prea e de folos, mai ales pentru aceste vremuri. Daca era de folos, ma insuram si eu. Viata, o singura data o ai data de Dumnezeu aici pe pamant. Ce faci cu ea? Cum o folosesti? Asta conteaza. Poti sa castigi viata cea vesnica, si poti s-o pierzi definitiv. Fiecare alege. Nu culege, alege. Daca culegi, mananci mere stricate pana mori.

Concluzia tembelă (mă ietaţi pentru cuvântul tare, dar unele lucruri şi idei nu pot fi tratate cu mănuşi): femeile să nu mai facă copii, oamenii să nu se mai căsătorească.

Evident, nu se putea să nu găsim şi un piculeţ de propagandă a urii interconfesionale:

Toate minciunile sunt de la romano-catolici, toate inselaciunile.

Urmand deviza machiavelica „scopul scuza mijloacele”, redactorii revistei Atitudini manipuleaza fara pic de jena pe preotii mai in varsta, trecuti de 80 de ani, prin intrebari inselatoare, ce ascund un vadit interes. De-a dreptul diabolic. Intrebare de "jurnalist"? Eu le-as scrie la redactie sa ne spuna clar de unde au inteles, daca vor sa aiba credibilitate si sa nu se confunde cu presa de tabloid, ce inventeaza zilnic informatii, lansand un nou zvon pe piata. Se mai folosesc si de numele arhimandritului Iustin Parvu, tot o strategie de marketing. Mai nou nu exista revista sau carte pe care sa nu apara scris "revista a aparut cu binecuvantarea parintelui ... " de parca asta le confera infailibilitate.

p.s acuma am vazut, "interviul" e din 2009, deci de atunci exista paranoia asta cu cip-uri implantate nou-nascutilor.

Ca de la cer la pământ e diferența între mărturia sfinților și ortodoxismul sectar propovăduit pe-aici de adepții lui.

Citiți ce scrie Sfântul Nectarie despre adevăratul credincios:

Cât de frumos este chipul credinciosului! Cât de minunat este harul acestui chip ! Frumuseţea lui te farmecă, iar înălţimea lui dă măsura încrederii pe care o are credinciosul în Dumnezeu. Liniştea revărsată pe chipul sau arată pacea sufletului, iar calmul arată netulburarea inimii. Bunătatea zugrăvită pe faţa credinciosului mărturiseşte despre conştiinţa sa netulburată. Credinciosul are înfăţişarea unul om eliberat de tirania grijilor necurmate ale vieţii, cele împovărătoare ale duhului şi deopotrivă înfăţişarea unui om a cărui încredere în Dumnezeu îi apare zugăvită în culori vii pe trăsăturile feţei. Credinciosul are înfăţişarea unui om cu adevărat fericit şi este fericit, fiindcă este încredinţat de dumnezeirea credinţei sale şi crede în adevărul ei. Dumnezeu i-a vorbit credinciosului în chip tainic în inima lui. Glasul Lui i-a umplut inima şi o fericire dumnezeiască s-a revărsat într-însa. Inima şi mintea îi sunt dăruite lui Dumnezeu. Iubirea Lui îi încălzeşte inima, iar duhul credinciosului grăbeşte să urce la Domnul.
Credinciosul, rupând legăturile egoismului ce-i micşorau iubirea la cercul strâmt al celor din jurul său şi nu-l lăsau să lucreze şi să vadă dincolo de propriul eu, s-a ridicat şi s-a eliberat de robia şi de tirania lui, nemaiînchinându-se cu înjosire sieşi. Slobod aşadar de aceste legături străbate tot pământul în lung şi în lat şi grăbeşte să ajungă pretutindeni unde îl cheamă iubirea de aproapele. Nimeni nu-l mai poate împiedica, nici ispiti. Plăcerile lumii veşnic curgătoare precum apele râurilor, ca şi desfătările de bunurile lumeşti nu mai sunt pentru el momitoare. Idolul egoismului a căzut şi s-a sfărâmat, iar toate jertfele, aducerile şi arderile de tămâie ce altădată i se cuveneau, acum sunt aduse numai Dumnezeului iubirii, pe Care acum îl iubeşte şi Căruia I se închină cu toată inima. Dăruit întru totul cu sufletul şi cu inima Dumnezeului adevărat şi viu, uită de lume şi adesea chiar de propriul trup. Privirea îi este aţintită numai spre Domnul şi inima sa numai pe El Îl caută neîncetat. Duhul său se desfată cercetând lucrările Lui, iar sufletul său se încredinţează proniei Ziditorului.
Toate trezesc în inima credinciosului simţăminte noi. Creaţia toată îi vorbeşte într-un grai tainic despre înţelepciunea şi bunătatea divinului ei Creator. Desfătare este pentru el cercetarea lucrărilor lui Dumnezeu şi încântare este contemplarea frumuseţii zidirii ce-i umple sufletul. Frumuseţea, bunătatea, adevărul şi dreptatea, chipuri ale binelui pe pământ, care ne înfăţişează însuşirile lui Dumnezeu, pe toate le lucrează în inima lui. Adevărata şi neîndoielnica sa fericire este vorbirea necurmată cu Dumnezeu. Cuvintele Domnului sunt ca mierea de dulci în gura lui. Aceste cuvinte le împlineşte zi şi noapte. Inima lui este aprinsă de iubirea pentru Dumnezeu. Grăbeşte spre El şi-L caută neîncetat, cercetând cu râvnă tot ce a zidit. Lucrarea lui fără sfârşit este desăvârşirea de sine pe măsura puterii sale, iar dorinţa sa cea mai arzătoare este asemănarea cu Dumnezeu. Iubirea şi slujirea Lui îi umplu inima rănită ce veşnic îl doreşte pe Domnul. Cântarea şi slăvirea Lui, mulţumirea şi lauda aduse neobosit şi cu glas fierbinte lui Dumnezeu izvorăsc din gura lui, înălţându-se spre cer. Buzele lui grăiesc numai înţelepciune, iar inima lui înţelege cu o înţelegere deplină. Viaţa lui este creaţie şi armonie. Trăieşte grăbindu-se spre sfârşitul drept spre care tinde, pentru care a fost zidit şi se bucură de fericirea cu prisosinţă, dăruită lui din bunătatea lui Dumnezeu. Trăieşte pe pământ, dar locuinţa lui se află în Ceruri. Grijă n-are de nimic şi nu-l apasă teama pentru ziua de mâine; singura lui grijă şi preocupare este aceea de a nu se sili pentru multe, ci numai pentru lucrurile de care are trebuinţă. Nu-l preocupă altceva decât cum să împlinească mai bine legea dată de Domnul şi cum să înfăptuiască mai cu folos binele. Comuniunea oamenilor între care există deosebiri de neam sau de stare este pentru el comuniune a fraţilor de acelaşi sânge şi doreşte să-i acopere pe toţi cu binefacerile lui. Se bucură de fericirea lor şi se întristează pentru mâhnirile şi necazurile lor. Întreaga zi face milostenie şi dă cu împrumut şi dreptatea lui rămâne în veac. Inima lui este gata să spere la Domnul, iar sufletul lui este pregătit să se înfăţişeze dinaintea Ziditorului său. Plin de nădejde şi de curaj, strigă împreună cu psalmistul: “Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.” (Teoclit Dionisiatul - Sfântul Nectarie din Egina, făcătorul de minuni)