Ceva primit de pe COMUNITATE :
 

"În mănăstirea inimii , pentru cine ştie ce vrea şi pentru ce vrea , bucuria liniştită a faptei sună în permanenţă"
( de la un membru de pe COMUNITATE: Lorica Mocanu ) .

Ce patimi trebuie să lepede începătorii , mai întâi din inima lor . . .
 

Se lepede mai întâi patima care este mai aproape de el , care-l stăpâneşte cu mai multă tărie. Să ştie că va trebui să lupte împotriva tuturor patimilor, dar cu mai multă atenţie şi întrămare cu acele patimi care îl înconjoară , şi anume îl pândesc. În lupta lui să fie convins că nu va fi singur, cerând cu inimă de foc ajutorul lui Dumnezeu , al Maicii Domnului, al îngerului păzitor şi al oricărui sfânt care are evlavie.
Lupta este pe toată viaţa , dar nimic nu-i mai frumos şi mai măreţ decât să fii stăpânul propriei vieţi şi să lupţi , şi să biruieşti , având alianţă deplină cerul întreg. Îndrăzniţi , Eu am biruit lumea ! - zice Domnul nostru Iisus Hristos şi zice pentru fiecare dintre noi, văzându-ne pe toţi stăpâni alături de El. ( arhim. Arsenie Papacioc )

Există vreo categorie de oameni care nu se pot mântui ?
 

Dragă , numai dracul nu se poate mântui. Acesta-i răspunsul. Deci nu mai puneţi nici o întrebare în felul acesta. Condiţia este să se pocăiască. Dacă a omorât o mie de oameni , se spovedeşte , se căieşte , plânge , Dumnezeu îl iartă. Jertfa de pe Golgota s-a făcut pentru mântuirea lumii, nu numai unora , ci pentru toţi. Dacă nu vor , nu vor ei , dar pot să se mântuiasä. Mântuitorul nu S-a răstignit numai pentru o categorie de greşeli , ci pentru tot ce este greşeală pe pământ. Mai mare păcat decât a făcut Iuda nu există , ca să-L trădezi chiar pe Dumnezeu , conştient. Şi totuşi , îl ierta şi pe el dacă nu se spânzura . Un sfat pe care-l dau duhovnicilor este să-i iubească pe fiii lor aşa cum sunt . ( Părintele Arsenie )

Dar daca ar vrea?
Eh nevermind. N-o sa vrea.

Diavolul nu are căinţă in el şi nu are cum să se căiască pentru că nu cunoaşte decât trufia şi lucrurile drăceşti . El luptă continuu împotriva Creaţiei şi este conştient de pieirea lui într un final. Duce o luptă oarbă şi de aceea Mântuirea este un non sens pentru el !

Întotdeauna omul sfânt îl va înţelege pe cel păcătos ! ( Ciprian Olinici )
 

Întodeauna omul sfânt îl înţelege pe cel păcătos, îi înţelege limbajul şi îi ştie lupta , pe când omul păcătos nu îl va înţelege pe cel drept . De-a lungul misiunii sale , Sfântul Pavel şi-a adaptat cuvântul în funcţie de posibilităţile de înţelegere ale persoanelor din comunităţile întemeiate. Este mare lucru să transmiţi ceea ce crezi , să convingi asupra adevărului. Apostolul neamurilor , referindu-se la primele sale predici adresate corintenilor, spune că nu a reuşit să le vorbească ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti , ca unor prunci în Hristos. Din acest motiv , nu înţelegem pe deplin învăţătura de credinţă, nu ne regăsim pe parcursul Sfintei Liturghii. Trebuie să ştim că în Biserică, când nu înţelegem , de fapt suntem prunci. Nu învăţătura este inaccesibilă , ci puterea noastră de a o cuprinde este mică. Omul trupesc , care trăieşte din ceartă şi dorinţa de răzbunare, nu poate înţelege pe deplin învăţăturile creştine.

Ce sunt colindele : Părintele Gheorghe Mihăilă
 

Cuvântul "Colind" provine din latinescul "calo dies" , în care "dies" înseamnă o zi însemnată , în care s-a petrecut un eveniment deosebit , iar "calo" înseamnă a face cunoscut, a vesti prin crainici , a cinsti , a elogia. Astfel, colindul poate fi definit ca formă de exprimare în vers şi melodie , prin care se aduce la cunoştinţă mulţimii cu ajutorul crainicilor, data şi modul prăznuirii unui eveniment deosebit. Învăţăturile creştine, cuprinse în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie , s-au transmis prima dată prin viu grai , pe cale orală, iar uneori şi prin cântec. Colindele sunt creaţii populare, specifice poporului român , care s-au transmis prin cântec. Cuvintele au menirea de a se adresa minţii , iar melodia se adresează inimii noastre. Pe de o parte luminează mintea , pe de altă parte ne impresionează inima şi fac legătura dintr inimă şi minte. Cuvintele cântate sunt ţinute minte cu mai multă uşurinţă , iar melodia , care este foarte simplă se învaţă foarte uşor. Colindele sunt creaţii anonime alcătuite în limba simplă populară pentru a exprima concis şi autentic pe înţelesul tuturor Învăţătura Bisericii despre întruparea , activitatea şi minunile Fiului lui Dumnezeu. Cei care le-au alcătuit stiau despre Irod , despre Maica Domnului , ştiau că Domnul S-a născut în Betleem , cunoşteau momentul uciderii pruncilor, etc. Colindele au fost mereu o formă populară de propovăduire , de păstrare şi de apărare a Învăţăturí Bisericii. Ele sunt o cateheză transmisă din om în om , şi în special , transmisă prin copii. Copiii le înţeleg , le iubesc , îşi sădesc în ei şi îşi întăresc prin ele credinţa în Dumnezeu. Copiii colindători sunt micii propovăduitori ai învăţăturilor creştine fundamentale.

Plânsul ( Evagrie Ponticul )
 

Pentru că tot veni vorba la Generalităţi despre plâns, despre lacrimi, iată câteva cuvinte de folos în acest sens :
"Mai întâi roagă-te pentru dobândirea lacrimilor, ca prin plâns să înmoi sălbăticia ce se află în sufletul tău, şi , după ce vei fi mărturisit astfel împotriva ta fărădelegile tale înaintea Domnului , să primeşti iertare de la El. Foloseşte-te de lacrimi pentru a dobândi împlinirea oricărei cereri. Căci foarte mult se bucură Stăpânul, când te rogi cu lacrimi. Dacă verşi izvoare de lacrimi în rugăciunea ta , să nu te înalţi întru tine , ca şi cum ai fi mai presus de mulţi . ( * FOARTE IMPORTANT DE REŢINUT ACEST ASPECT ) Căci rugăciunea ta a primit ajutor ca să poţi răscumpăra cu drag în inima ta păcatele tale şi să îmblânzeşti pe Stăpânul prin lacrimi. Deci să nu întorci spre patimă înlăturarea patimilior , ca să nu mânii şi mai mult pe Cel ce ţi-a dăruit harul . Mulţi plângând pentru păcate uită de scopul lacrimilor , şi aşa , pierzându-şi mintea , au rătăcit ".

"Când socoteşti că nu ai trebuinţă de lacrimi în rugăciunea ta pentru păcate, gândeşte-te cât de mult te-ai depărtat de Dumnezeu, având datoria să fii pururea în El , şi vei lăcrima cu şi mai multă căldură . Astfel, cunoscând măsurile tale, vei plânge cu uşurinţă , dosâdindu-te după Isaia : < Cum , necurat fiind şi petrecând în mijlocul unui astfel de popor, adică între potrivnici , îndrăzneşti să te înfăţişezi înaintea Domnului Savaot ?> .
Să nu te înalţi când verşi lacrimi în vremea rugăciunii, căci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tăi de ai putut vedea cu mintea ".

Este vindecare şi mântuire pentru cel mândru şi iute de fire ?
 

Da, este vindecare şi mântuire şi pentru cel mândru , dar va trebui să trăiască într-o mare frică de Dumnezeu , că zis este cu străşnicie : "Domnul celor mândri le stă împotrivă ! "Acest păcat este cel mai urât de Dumnezeu . Este păcatul luciferic , care a adus căderea unei cete întregi de îngeri şi i-a făcut lipsiţi total de darurile lui Dumnezeu. Sunt draci nesuferiţi , urâţi , vicleni , fiinţe cu ură desăvârşită şi blestemaţi pe vecii vecilor. Aceasta este SOARTA TUTUROR CELOR CE SE ÎNCRED ÎN PUTERILE LOR , MAI PRESUS DE TOŢI , ÎNGÂMFAŢI , NEMILOŞI , URÂŢI DE SEMENII LOR , ÎNDRĂZNEŢI ŞI FARA RUŞINE . Dacă Dumnezeu a luat darul de la ei , vor fi din ce în ce mai mult o ASEMANARE CU DIAVOLUL. Ca să scapi de mândrie, ai nevoie de RUGACIUNE , DE PLÂNS , DE PARERE DE RAU ADEVARATA . Aceasta este un dar de sus. Dar dacă Dumnezeu nu-ţi dă această părere de rău ? Dacă vine moartea şi nu-ţi lasă timp ? "Ziua de mâine , zice Fericitul Augustin , n-a promis-o Dumnezeu nimănui ; poate să ţi-o dea, poate să nu ţi-o dea ! ". LAUDAROŞENIA , SEMEŢIA , IUŢIMEA , care este o fiică a MANDRIEI , DISPREŢUL şi PLACEREA SA FII VESTIT ŞI GROZAV şi altele asemenea " TOATA MADUVA OMULUI O PIERD ŞI ÎL LASA SEC". Smeriţi-vă iubiţi fraţi , "CA ALTFEL NU VEŢI PUTEA GUSTA BUNATAŢILE ÎMPARAŢIEI MELE", zice Domnul Atotţiitorul. ( din volumul 1 "Ne vorbeşte părintele Arsenie ) .

Dacă bărbatul este capul, femeia este inima
 

Între cei doi soţi nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul , femeia este tot capul. Trebuie să se supună unul faţă de altul ; fiindcă sunt foarte dese situaţiile în care bărbatul o întreabă şi-şi ascultă femeia. Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relaţia dintre soţi este numai o ordinară gâlceavă. Dacă bărbatul este cap, femeia este inima ! Şi inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omeneşti , este chiar locul unde Dumnezeu Şi-a făcut lăcaş. Şi daă ea este inima , e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.
Iubirea răspunde la toate întrebările, iubirea aduce prunci , care dau valoare nemaipomenită căsniciei şi crează unitate nezdruncinată familiei. Dar, vă repet , naşterea de prunci nu este scopul căsniciei , este o consecinţă. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire. ( "Ne vorbeşte părintele Arsenie" , vol.3 )

Despre rugăciune ( arhim . Teofil Părăian )
 

Cea mai la îndemână nevoinţă a călugărului şi a mireanului , deopotrivă , este rugăciunea de toată vremea şi privegherea. Priveghere să faci în înţelesul de a nu fi împresurat de gânduri rele , să ai întotdeauna o trezvie , să fi întodeauna treaz când trebuie să faci ceva.

"Cand ne mananca lacomia, sa gasim indulcire in cuvintele lui Dumnezeu, astfel incat sa simtim: <<Pai asta poftea, nu pantecele meu, ci altceva in mine!>>. Atunci cand pantecele s-a umplut si nu mai are nevoie de mancare, daca mai mananci e lacomie. M-am umplut de mancare, dar ceva mai poftesc, si m-arunc spre mai multa mancare, cu dezamagirea de a vedea ca mancarea nu-mi face decat rau, si ajung pana la greata. Ca tot ce este material este stricacios, are un termen, dar pofta omului nu are termen. De ce? Fiindca omul nu este numai un animal, cand ceva in om pofteste, vesnicia pofteste, infinitul. Ceva in om nu se satisface, nu odihneste decat in nemarginirea lui Dumnezeu

Ierom. Rafail Noica - Cultura Duhului

Zis-a avva Isaia: nimic nu foloseste pe noul incepator asa de mult ca ocara. Ca precum este pomul care este udat in toate zilele, asa este noul incepator, care este ocarat si rabda.

Zis-a avva Theodor al Fermei: multi in vremea aceasta au ales odihna mai inainte de a le-o da lor Dumnezeu. (Talcuire parintele Savatie: In vremea noastra, mai mult decat oricand, multi vorbesc despre bucuria si libertatea duhovniceasca, ca si cum ele ar putea fi dobandite printr-o dispozitie a sufletului, necunoscand ca acestea sunt roade ale pocaintei indelungate, care cu multa durere se dau, si nu manevre psihologice)

Un calugar a fost laudat de frati catre avva Antonie. Iar Sfantul, cand a mers la el, l-a intrebat daca sufera necinste. Dar, afland ca nu sufera, i-a zis: "Esti asemenea unei cetati care dinainte este impodobita, iar dinapoi se jefuieste de talhari" (Talcuire: Cel ce face fapte bune nu poate sa nu atraga atentia si vorbirea de bine a oamenilor. Insa virtutea a trezit intotdeauna si invidia si vorbirea de rau din partea celor slabi. Vorbirea de rau smereste sufletul ascetului si pastreaza vistieria virtutilor nefurata de slava desarta)

Zis-a avva Isidor: daca dupa randuiala va nevoiti postind, nu va mandriti. Dar daca pentru aceasta va laudati, mai bine este ca cineva sa manance carne decat sa se ingamfeze si sa se laude.

In afara de constiinta pacatului mai sunt si alte cai de incalzire a inimii. De pilda, pomenirea mortii: "Acestea sunt cele din urma ceasuri ale mele", gandeste nevoitorul, "si dracii vor veni in scurta vreme sa-mi ia sufletul". Gandul acesta, atunci cand nu este insostit de inchipuire, aduce frica in suflet si indeamna la rugaciune. Avva Theofil Arhiepiscopul ne sfatuieste sa cugetam la "ce fel de frica si cutremur si nevoie avem sa vedem cand sufletul se desparte de trup! Ca vine la noi oaste si putere de la stapanirile cele potrivnice, stapanii intunericului, stapanitorii viclesugului, si incepatoriile si stapaniile, duhurile rautatii, si ca intr-un chip de judecata tin pe suflet, aducand asupra-i toate pacatele lui cele intru stiinta si cele intru nestiinta, de la tinerete pana la varsta in care a raposat. Deci stau parandu-l de toate cele facute de dansul. Ce fel, dar, de cutremur socotesti ca are sufletul in ceasul acela, pana ce va iesi hotararea si se va face slobozenia lui? Acesta este ceasul nevoii lui, pana ce va vedea ce sfarsit va lua el. Si iarasi, dumnezeiestile puteri stau in preajma fetei celor potrivnici, si ele aducand cele bune ale lui. Ia seama dar ca sufletul, stand in mijloc, cu multa frica si cutremur sta, pana ce judecata lui va lua hotarare de la Dreptul Judecator. Si de va fi vrednic, aceia iau certare, iar el se rapeste de la dansii, si de aceea fara grija este, sau mai bine sa zic, locuieste dupa cum este scris: Precum al celor ce se veselesc, tuturor lacasul intru Tine este. Atunci se plinesc cele scrise: Fugit-au durerea si intristarea si suspinul. Atuncea scapand, se duce la acea bucurie si slava negraita, in care se va si aseza. Iar de se va afla ca a trait cu lenevire, aude glasul cel prea infricosat: Ridice-se cel necinstitor, ca sa nu vada Slava Domnului. Atunci apuca pe dansul zi de urgie, zi de necaz si de nevoie, zi de intuneric si de bezna, dandu-se la intunericul cel mai din afara, si in focul cel vesnic osandindu-se, in veci, fara de sfarsit se va munci. Unde e atunci fala lumii? Unde slava cea desarta? Unde desfatarea? Unde rasfatarea? Unde nalucirea? Unde odihna? Unde lauda? Unde banii?"

Au venit la avva Fillic niste frati, care aveau cu ei cativa mireni, si s-au rugat lui sa le spuna vreun cuvant. Iar batranul tacea. Si fiindca mult il rugau, a zis lor: Cuvant voiti sa auziti? Si i-au zis: Asa, avvo! Deci a zis batranul: Acum nu este cuvant, fiindca nu este cel ce sa lucreze.Cand intrebau fratii pe batrani si faceau cele ce ziceau lor, Dumnezeu le da cum sa le graiasca. Si auzind fratii acestea, au suspinat, zicand: Roaga-te pentru noi, avvo!

Lacrimile întru rugăciune sunt semn al milei lui Dumnezeu
 

După învăţătura Sfinţilor Părinţi , lacrimile de după Sfântul Botez au mai mare putere decât Botezul. Căci Botezul curăţă păacatele cele făcute de noi mai înainte, iar izvorul lacrimilor curăţă şi păcatele de după Botez ( Scară, Cuvântul 7 , Pentru plâns ) . La fel şi Sfântul Isaac Sirul zice : "Lacrimile întru rugăciune sunt semn al milei lui Dumnezeu de care s-a învrednicit sufletul întru pocăinţa sa" ( Cuvântul 33 ; Filocalia, vol X ) . Încă trebuie să ştim că lacrimile cele bune , unele se nasc din frica lui Dumnezeu, altele se nasc din dragostea de Dumnezeu, altele din pomenirea morţilor, altele din frica muncilor iadului şi a Judecăţii de Apoi ( Ibidem ) . Mai sunt şi altfel de lacrimi , numite mijlocii, adică fireşti , şi altele rele şi pătimaşe , anume cele din patimă , din ură , din mânie , din răzbunare, etc. După învăţătura Sfinţilor Părinţi , plânsul este de două feluri. Întâi , plânsul cu lacrimi de pocăinţă, care este cel mai bun. Al doilea plâns este întristarea minţii după Dumnezeu , cu mâhnire şi suspine de căinţă pentru cele greşite de om înaintea lui Dumnezeu ( Scara Cuvântul 7 ) .

"Să aveţi curăţie sufletească, nepătimire trupească, purtare blîndă, grai cumpănit, cuvînt cu bună rînduială, hrană şi băutură măsurată, înaintea celor mai mari tăcere, înaintea celor mai înţelepţi luare-aminte, la cei mai bătrîni supunere, să aveţi spre cei asemenea cu voi şi spre cei mai mici dragoste nefăţarnică, de cei răi, pătimaşi şi iubitori de trup să vă depărtaţi şi puţin să grăiţi, dar mai mult să înţelegeţi, să nu fiţi fără de socoteală în cuvînt, să nu prisosiţi cu vorba, să nu fiţi îndrăzneţi la rîs, cu sfiala să vă împodobiţi şi cu femeile cele necurate să nu vorbiţi, să aveţi în jos căutarea, iar sufletul sus, să fugiţi de cuvintele cele împotrivă; dregătorie dăscălească să nu doriţi, cinstea acestei lumi întru nimic s-o socotiţi. Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plata s-o aştepte şi veşnica răsplătire de la Iisus Hristos, Domnul nostru."

Sfantul Vasile cel Mare

"Mai mult să faci cu fapta, decât să vorbeşti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că " după faptele tale te voi judeca " zice Domnul,căci şi Dumnezeu a creat lumea numai cu cuvântul şi era bună foarte ! Incă şi sfinţii mărturiseau pe Hristos prin cuvânt, învăţau şi scriau cărţi inspirate din Sfânta Evanghelie. Dar noi cei de azi suntem oameni păcătoşi. Noi trebuie să vorbim puţin şi numai ce este de folos spre lauda lui Dumnezeu. Spunea un filozof într-o carte : " Cine spune tot ce ştie, acela ştie puţin şi prost ! " Dacă am fi făcut şi noi în viaţă măcar a zecea parte din cât am învăţat pe alţii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!"

"Sa nu spui faci tot ce poti, sa nu spui tot ce stii, sa nu crezi tot ce auzi."

"Daca ne-am lasa ca niste copii in mainile lui Dumnezeu, ce bine ne-ar fi in viata" (cu aproximatie)

Parintele Paisie Olaru de la Sihla

Care este deosebirea între plâns şi întristarea inimii şi cum ajunge omul la căinţă
 

Părintele Cleopa Ilie : " Deosebirea întrel ele numai atâta este că plânsul cel dintâi este cu lacrimi, iar cel de-al doilea, adică mustrarea inimii, este fără lacrimi. Pentru a ajunge omul la căinţă şi la mustrarea de sine, mai întâi trebuie a se sili cu mare cercare a conştiinţei să ajungă a-şi cunoaşte neputinţa, nimicimea şi greutatea păcatelor sale şi , mai ales, robia patimilor sufleteşti care-l stăpânesc, cum ar fi iubire de sine , nesimţirea , trufia , ura , răutatea , ţinerea de minte de rău , făţărnicia şi altele de acest fel care sunt greu de cunoscut de om din cauza subtilităţii lor. Dacă omul va ajunge la adevărata conştinţă de sine, a ajuns la adevărata fericire, după mărturia care zice : < Fericit este omul care-şi cunoaşte neputinţa sa , întrucât conştinţa aceasta i se face lui temelie şi rădăcină , şi începătură a toată bunătatea > ( Filocalie , vol X , Cuvântul 25 ) " .

Despre Calea Imparateasca sau de mijloc ...

"Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre. (…) Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat. Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp."

Sfantul Serafim de Sarov
(multumita postului lui andrei_im)

... tot despre calea de mijloc

"Odata am spus cuiva: ‘Ce esti tu? Luptator al lui Hristos sau luptator al diavolului?‘ Crestinul nu trebuie sa fie fanatic, ci sa aiba dragoste fata de toti oamenii. Cel ce arunca cuvinte fara discernamant, face rau, desi ar fi si drepte. Am cunoscut un scriitor care avea multa evlavie, dar vorbea mirenilor cu un limbaj plin de cruzime, care patrundea in profunzime si tulbura. Odata imi spune: ‘La o intrunire am spus asta si asta unei doamne’. Dar in modul in care i-a vorbit a terminat-o. A jignit-o inaintea tuturor. “Asculta – ii spun – tu arunci in ceilalti cu coronite de aur cu diamante, insa asa cum le arunci spargi capetele, si nu numai pe cele sensibile, ci chiar si pe cele tari‘. Sa nu aruncam cu pietre in oameni… in mod crestinesc."

"Ca ortodocsi, nu trebuie sa credem ca putem fi duri, reci si corecti, ramanand pe mai departe crestini. Nu acestea sunt temeliile crestinismului.

Cu mintile noastre calculate, rationaliste, este foarte usor sa credem ca suntem plini de ravna si de strictete, pe cand in realitate ne lasam, mai ales, in voia patimii noastre pentru dreptatea sinelui."

Parintele Seraphim Rose (de aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2007/07/09/ravna-fara-socotinta-sau-boala-supercorectitudinii/)"

"Mi-amintesc ca eu adesea intr-atata am infruntat pofta de mancare, incat stateam doua-trei zile nemancat si nici nu-mi venea macar in minte vreun fel de hrana. De asemenea, in lupta cu diavolul, m-am stapanit in asa masura de la somn, incat mai multe zile si nopti nu-nchideam ochii rugandu-ma Domnului. Dar mi-am dat seama ca dispretul hranei si al somnului era mai primejdios decat lupta cu lacomia si cu lenea.

Astfel, din cauza poftei trupesti nu trebuie sa ajungem la abuzuri vatamatoare, mancand sau dormind inainte de orele obisnuite sau mai mult decat trebuie, sau nemancand deloc, ci, dimpotriva, sa respectam orele de masa si de odihna, chiar daca nu ne face placere acest lucru. Si la un razboi si la celalalt ajungem prin uneltirea diavolului si e mai periculos cel dus printr-o infranare exagerata decat cel pe care ni-l impune satiul prea mare. Caci de la acesta putem sa ne ridicam la masura necesara prin impunsatura mantuitoare a severitatii, dar de la celalalt nu."

Sfantul Ioan Casian


Iertati ca am monopolizat threadul ... Doamne ajuta!

Ioan Sinaitul
 

"Uneori , împreună cu apa curată scoatem şi broasca râioasă. Astfel, în multe rânduri, cultivând virtuţile, satisfacem fără să înţelegem patimile care se identifică cu ele : iubirea de străini se confundă cu îmbuibarea, iubirea cu desfrânarea , înţelepciunea cu viclenia, blândeţea cu prfăcătoria şi moleşeala , aroganţa cu tăcerea, nădejdea cu lenea, nevinovăţia cu amărăciunea ".

"Il intreb pe omul trupesc: Cine esti tu? si el imi raspunde: Eu sunt eu - gandindu'se la trupul sau. Il intreb pe omul rational: Cine esti tu? si el imi raspunde: Vad doi straini in mine si incerc sa-mi croiesc drum printre ei, petrec cu ei si le sunt oaspete, cand la unul, cand la altul - gandindu'se la sufletul constient si la insinct. Il intreb pe omul duhovnicesc: Cine esti tu? si el imi raspunde: Este cineva in adancul sufletului meu; imi intind mainile ca sa-l prind, dar vad ca as avea nevoie de maini mai lungi decat cerurile. Pe Acela sa-L intrebi cine sunt eu?"

Sfantul Nicolae Velimirovici

Fragmente din cartea "7 dimineti cu Parintele Staniloae" (iertati daca e prea lung textul, dar este cu adevarat de folos):

Sorin Dumitrescu: Sa intelegem oare ca, potrivit textului paulinic, faptul ca ii vom judeca pe ingeri, inseamna totodata ca vom fi mai presus de ei?
Pr.Dumitru Staniloae: Niciodata nu se spune ca vom ajunge mai presus de ingeri. Singura Maica Domnului e mai presus de ingeri. Se spune ca noi vom fi ca ingerii. Vom fi foarte spiritualizati, fara ca trupul nostru sa inceteze sa existe, dar acesta va fi asa de straluminat incat sufletul nostru va putea fi vazut direct, cum se vede ingerul. Spunea undeva Sfantul Grigorie Palama: "Asa cum aici se vede sufletul prin trup, tot asa Acolo, in viata viitoare, se va vedea trupul prin suflet". (...) Cu cat suntem mai aproape unii de altii, cu atat suntem mai aproape de Hristos. Omul izolat, individualist nu poate fi aproape de Hristos. Eu, cu cat ma cunosc mai bine, cu atat imi dau seama cat de necesar imi este celalalt si cat ii sunt si eu lui. Nu se poate trage o linie de demarcatie neta intre mine si tine. Tot asa, nu se poate trage o linie de demarcatie intre noi si ingeri. (...) Si iarasi paradoxul: nu trebuie sa uitam o clipa ca centrul este Hristos. Cu totii tindem spre El, si comuniunea noastra nu poate fi decat in El. "Ca toti sa fie una cu Mine" - spune Iisus. Daca nu suntem una in noi, nu putem fi nici in El. (...) Pentru multi Biserica nu mai este ceea ce a fost si ceea ce spunea Sfantul Apostol Pavel ca este, in cap 12 la I Corinteni - "Biserica e Trupul Domnului". Ma gandesc eu ca trupul meu fizic ma doare in intregul lui atunci cand ma doare ceva de la picior sau de la mana. Sau, ma bucur de pasul meu alergator, prin picior. Nu traiesc oare prin fiecare organ toate celelalte organe? Va intreb de ce nu traim asta in Biserica, daca suntem intr-adevar Trupul Domnului? De ce nu ma bucur de bucuria celuilalt? De ce nu am bucuria sa ma duc sa cant impreuna cu el? Aici este un egocentrism bolnav, care ne imputineaza grav existenta. Si este explicabil atunci ca nu percem nici taina celuilalt.

De ce te simti atat de singur in domurile occidentale? Acolo fiecare sta la locul lui, sezand pe scaun disciplinat. La noi nu se sade pe scaun, ca scaunul te inchide; omul e in picioare, se misca, se uita la celalalt, se roaga impreuna cu el. La ei e putina miscare, e putina viata. Am fost odata in Anglia, cu Parintele Braniste, unde am tinut niste conferinte. Am fost si la ei la biserica; de vreo 5 ori pe zi, ne chemau cu clopotul, ne asezam fiecare pe locul nostru si era cineva care citea la pagina cutare, psalmul cutare. Cand sa plecam in tara, un tanar ma intreaba de ce e atata tristete in bisericile lor? "Nu m-am gandit, i-am spus, dar sunteti prea singuri, desi ordonati". La noi oamenii nu se simt singuri. La noi nu spune unul "citim acolo!". Spune preotul, si toata lumea raspunde. Preotul e dincolo de catapeteasma, acolo unde se arata Sfanta Treime, dar e si lumina care iradiaza dincolo de usi.Preotul iese din cand in cand, si toata lumea vrea sa-l atinga, iar el pune mana pe toti. E o bucurie a tuturor de toti.

S.D. - Gabriel Marcel, citat mereu de Parintele Galeriu, spune: "Cand spun cuiva te iubesc, spun tu nu vei muri niciodata".
Pr.D.S. - Asa este. "Te iubesc" este o concluzie ca celalalt nu va muri. Te iubesc, nu vreau sa mori spiritual in vesnicie. Celalalt poate muri pentru mine daca nu-i arat iubire, rabdare. Poate muri, da. Si vesnicia in iad este o moarte. Un chin este o moarte. Crestinul nu mai admite o moarte ca inexistenta totala a persoanei.

S.D. - Deci orice Traditie care nu-L are pe Dumnezeu este epuizabila?
Pr.D.S. - Da. Eu sunt Alfa si Omega, a spus Iisus. Nu exista cineva mai incolo de El care sa fie Omega. Eu, oricat as inainta nu as ajunge la Omega.
S.D. - Deci innoirea sta in Traditie?
Pr.D.S. - In scoaterea la iveala a comorilor inepuizabile ale Traditiei.

S.D. - Ce parere aveti despre pietism?
Pr.D.S. Pietismul este unilateral si se instaleaza atunci cand unii nu vor sa gandeasca deloc ce este Dumnezeu. Vreau sa fiu bun, smerit, milos, dar sa nu gandesc deloc la ceea ce este Dumnezeu. Noi avem si datoria sa patrundem in tainele lui Dumnezeu.

Pentru mine fiecare om este o intrebare si fiecaruia trebuie sa-i raspund. O intrebare, impreuna cu misterul lui, cu necesitatile lui, si eu trebuie sa-i raspund. Fiecare om este o fiinta obligatorie pentru mine.

Poate ca si aici este o taina, aceea ca suntem din nimic, dar Dumnezeu nu ne mai lasa sa ajungem la nimic. Traim mereu in vecinatatea nimicului, la marginea nimicului, la limita nimicului, dar niciodata nu ajungem la nimic, fiindca Dumnezeu nu ne lasa sa ajungem acolo. (...) Raul absolut, daca ar exista, ar fi nimicul.

(...) picturile bisericesti sunt foarte rezumative in privinta raiului. Din iad prezinta mai multe, pentru ca iadul seamana mai mult cu viata de aici...

S.D. - Dincolo de ceea ce ramane absolut prestigios in Ortodoxie, aveti constiinta ca s-au petrecut totusi niste alunecari, niste distorsiuni? Si daca aveti, de ce natura considerati ca sunt?
Pr.D.S. - S-au petrecut multe deraieri pentru ca au fost 50 de ani de comunism, care au oprit credinta in scoli, intelectualii voiau si ei sa "se aranjeze", si mai sunt si cei care s-au inscris in partid si se cam fereau de Biserica. Asta a slabit credinta. Si totusi fundamentul nu a disparut. Sigur ca si oamenii Bisericii au slabit, pentru ca preotii tot din poporul asta s-au recrutat. Dar sa nu uitati, recensamantul a gasit ca 87% din oamenii de la noi sunt ortodocsi. In Cehoslovacia 40% sunt atei. Eu niciodata nu am vazut atatea parastase in Biserici ca acum; nu ajung mesele de la usa altarului pana la usile de afara. E atata grija pentru cei care au plecat, inseamna ca n-au plecat cu totul.

Din minunata carte "Vedere duhovniceasca", scrisa de un isihast anonim:

Spune Mantuitorul: "Din inima omului ies desfranarile, uciderile, hulele, si aceastea sunt care spuca pe om", adica atunci cand cineva nu se ingrijeste sa-si curete pe dinlauntrul sau inima sa, adica omul cel dinlauntru, atunci devine in intregime slab si casa lui satana, de unde izvorasc si ies toate relele care murdaresc pe om, care il duc pe acesta in iad. Ai vazut, iubite frate, ca toate relele ies din inima, unde si-a facut cuib si casa satana? [i]Acolo isi agonisise satana toate semintele rautatilor sale si toate nascocirile ucigatoare ale rautatii sale, DEASUPRA CARORA SE ODIHNESTE EL INSUSI, CA PE O PERNA MOALE SI PRETIOASA[/I]. Dar daca ajunge rugaciunea pana la aceasta locuinta a diavolului si o zgaltaie cu putere, diavolul se tulbura si se sperie impreuna cu ingerii sai rai, precum se tulbura si se manie viespile, atunci cand le este deranjat cuibul.
Iar rugaciunea staruitoare, cand vei ajunge acolo, vei cunoaste ca ai ajuns la culcusul lupului, care sta acolo la panda pentru a rapi mieluseaua Domnului, adica sufletul tau, in ceasul mortii, sa sa inghita astfel toate lucrarile si faptele tale bune.

Spuneau parintii ca era intr-un sat unul care postea mult, incat se chema numele lui "postitorul".Si auzind avva Zinon de dansul, l-a chemat pe el; iar el s-a dus cu bucurie. Si rugandu-se ei, au sezut. Deci a inceput batranul sa lucreze tacand, iar postitorul neafland sa vorbeasca cu dansul, a inceput sa se supere de trandavie. Si a zis batranului: roaga-te pentru mine, avvo, ca voi sa ma duc! Zis-a lui batranul: pentru ce? Iar el raspunzand, a zis: caci inima mea arzand este si nu stiu ce are. Caci cand eram in sat, pana seara posteam si niciodata asa nu mi s-a facut. Zis-a lui batranul: in sat te hraneai cu urechile tale. Ci mergi de acum si mananca la ceasul al noualea. Si orice faci, intru ascuns fa! Si cum a inceput sa faca, cu necaz a asteptat ceasul al noualea, si ziceau cei ce-l stiau pe el, ca postitorul s-a indracit si venind la el, a zis batranului toate. Iar el i-a zis lui: aceasta cale este dupa Dumnezeu.

Când Dumnezeu te încearcă, nu alerga la vrăjmaşii lui ( Sf. Ioan Gură de Aur )
 

Când vezi că Dumnezeu te pedepseşte, nu alerga la vrăjmaşii Lui , ca să nu-L mânii mai rău , ci aleargă la prietenii Lui , la mucenici , la sfinţi , la cei ce L-au bineplăcut şi au multă îndrăzneală la Dânsul.

...
 

Nu-i nimic. Multumesc pt mesajele frumoase. Doamne, cata dreapta socoteala la acesti Sfinti. Doamne ajuta!

Din corespondenta Sfantului Teofan Zavoratul cu o tanara ravnitoare DESPRE VIATA LUMEASCA SI VIATA DUHOVNICEASCA

„De vreo doua zile — scrieţi — mi s-a întâmplat sa particip la distractiile lumeşti obişnuite pe-aici: ba am fost la teatru, ba m-am plimbat, ba am fost la o serată. Şi ce mai forfota, ce cuvinte alese, ce judecăţi întortocheate, ce maniere! Toate acestea îmi sunt străine, si agitatia ma impiedica sa imi adun gandurile”.

Asa vi s-a părut la inceput, dar mai încolo veţi judeca mai profund. Impresia pe care aţi trăit-o dupa o viaţă liniştită de familie, la ţară, este cu totul fireasca. Eu va mai spun: cumpăniţi unde este adevarul vietii si unde-i minciuna, dar nu stiu ce v-a ramas în suflet din cele întâmplare. Căci se poate ca la suprafata sa nu incuviintati astfel de obiceiuri, dar in profunzime sa le simpatizati si sa le doriti repetarea. Viata pe care aţi gustat-o are o însuşire naucitoare: deşi se vede că nu-i bună, totuşi lumea se simte atrasă de ea, precum cel ce prizează opium si ştie că va arata ca un nebun, se droghează totusi; sau poate că tocmai de aceea se si droghează.

Asadar, cum vă simţiţi? Vă mai trage inima intr-acolo? Doriţi să vă petreceti astfel viaţa? Rogu-va, descrieti-mi amănunţit despre aceasta – si cu sinceritate.

„Nu mă atrage, din contră, mă scârbeşte. Nu o singura zi dupa aceea am fost asa de distrusa, sufletul imi plângea şi nu îmi găseam liniştea. Cu mare greutate mi-am revenit”.

De ce nu mi-aţi scris asta de la început? Aşa mi s-a părut şi mie, ca pastrand tacerea despre aceasta, tainuiti o pasiune sau o rana sufleteasca. Sa dea Dumnezeu ca acest sentiment de respingere faţă de viaţa lumeasca şi distracţiile ei sa îl păstraţi pentru totdeauna. Dar si sa prindeţi gustul acelei vieţi este cu putinţa. Se vede dar ca nu aveţi voie să va atingeţi de acest fel de viaţă. A doua oara nu va mai fi atât de smintitor si de distrugator, a treia oara – si mai putin, iar apoi… ca beţivul cu vodca: primul pahar de nevoie, al doilea de voie, iar apoi nu se mai opreşte.

Ce păţesc cei care intra pentru prima dată într-o fabrică de tutun? Ii mănâncă şi ochii, şi nasul, nici nu pot să respire. Iar lucrătorii nu au probleme, sunt obisnuiti. Dar si cei proaspăt intraţi, după un timp nu se mai strâmbă, nu mai tusesc, nici ochii nu le mai lăcrimează. Vedeti să nu vi se întâmple la fel în privinţa problemelor care vă tulbura.

Parcă mi-aţi fi ghicit gândul! Răspundeţi:

„Nu cred că m-as împăca vreodată cu un astfel de trai. Mă uit mai bine si văd că asta nu este viaţă. Nu pot să explic, dar mă conving tot mai tare de aceasta. E multă agitatie, dar viata nu e deloc. Ca masina mea de cusut: face atata zgomot, dar viată nu are“.

Exista trei feluri de oameni: trupesti, sufletesti si duhovnicesti. Omul trupesc cauta odihna, iubeste laudele, nu vrea sa-si taie voia inaintea celorlalti, se apara pe sine insusi, si cauta toate cele ce sunt spre odihna sa. Cel sufletesc nu vrea sa nedreptateasca, dar nu vrea nici sa fie nedreptatit. Nu osandeste, dar nu vrea sa fie osandit. Daca sufera vreo nedreptate, nu carteste, insa se intristeaza si se mahneste ca i-au facut asa ceva oamenii. Iar cel duhovnicesc, daca este nedreptatit se bucura, daca i se taie voia se veseleste si orice rau i s-ar intampla se vede pe sine insusi vinovat.

Sfantul Anthim din Hios

Din înţelepciunea Cuviosului Antonie cel Mare
 

"De la aproapele nostru vin şi viaţa şi moartea. Dacă-l vom câştiga pe frate , îl câştigăm pe Dumnezeu. Dacă-l smintim pe frate , păcătuim împotriva lui Hristos."
"Se apropie vremea când oamenii vor înebuni, iar dacă vor vedea pe cineva sănătos la minte , se vor năpusti asupra lui strigându-i :< Eşti nebun > , pentru că nu-i ca el ".

Super-actual .
Din pacate fiecare dintre noi se crede cel sanatos,la care ceilalti striga....

"Eu nu mă tem de Dumnezeu , ci-L iubesc pe Dumnezeu, fiindcă iubirea alungă teama".
"Oriunde mergi , ţine-L pe Dumnezeu în faţa ochilor tăi ! Orice faci , urmează mărturia Sfintelor Scripturi ! În orice loc te aşezi , nu-L părăsăi degeaba ! Păzeşte aceste trei porunci şi te vei mântui ! "

Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi , pomenindu-le ne smereşte
 

Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care păzeşte pe om. Când ea te mustră , înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să ne pălmuiască conştinţa prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune şi să nu mai greşim. Şi lui Pavel i-a dat Dumnezeu un înger rău ca să-l lovească peste obraz pentru a nu se înălţa cu mintea. Conştinţa pomeneşte păcatele noastre , şi , pomenindu-le , ne smereşte. Hristos a venit pentru mântuirea păcătoşilor. Deci , să avem nădejde şi curaj , să nu mai greşim, să facem milostenie, să ne rugăm după putere şi ne mântuim cu darul lui Dumnezeu. Lasă-te, întotdeauna , în voia lui Dumnezeu şi vei avea pace în suflet. Iar când nu ştii care este voia lui Dumnezeu, roagă-te stăruitor cu post şi metanii, măcar trei zile şi ascultă glasul conştiinţei. Cum te îndeamnă ea mai mult , aceea este voia lui Dumnezeu. ( arhim. Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul ) -

Care este rostul metaniilor şi al închinăciunilor ?
 

Ele formează rugăciunea şi jertfa trupului. Făcând metanii şi rugăciuni după putere şi zicând : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul",ne ostenim cu amândouă părţile prin Rugăciunea minţii şi aplecarea până la pământ a genunchilor. Astfel , predăm lui Dumnezeu şi sufletul şi trupul ,de la Care le-am luat în dar. ( arhim.Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti-cu protosinghelul Daniil Băicuş, Mănăstirea Cozia ) .

Care este semnul văzut că ne rugăm cum trebuie lui Dumnezeu ?
 

- Acesta se vede din primirea gândurilor rele şi convorbirea cu ele. Să luăm deci bine seama şi cu frica lui Dumnezeu să alungăm orice gând ne vine , ştiind că suntem luptaţi de gândul trândăvirii , care este unul dintre cele şapte păcate de moarte, având în minte cuvântul psalmistului care zice:< Fiii oamenilor, până când grei la inimă ? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna ? >.

"Nu cred ca trairea in piete este diferita cu ceva de trairea in pustie. A fi sarac material este, intr-un fel, mult mai usor decat a fi sarac in mod launtric, in sensul de a nu fi legat de nimic. Acesta este un lucru foarte greu de invatat si care se petrece treptat, de la un an la altul. Inveti cu adevarat sa apreciezi lucrurile sa-i privesti pe oameni si sa constati frumusetea lor stralucitoare - fara a dori sa te instapanesti peste acesti oameni. A smulge o floare inseamna a intra in stapanirea ei, inseamna si a o ucide. Votul saraciei ma face sa apreciez lucrurile mult mai mult. Dar in primul rand trebuie sa invatam sa fim liberi in noi insine. Sunt momente in care trebuie sa te retragi in mod fizic pentru a invata ce inseamna pentru ceva sau cineva sa existe in felul lui propriu si nu doar ca o oglinda a emotiilor tale.

Se intampla atat de des ca, atunci cand spunem "eu te iubesc", sa o spunem cu un mare "eu" si cu un "tu" mititel. Folosim iubirea ca pe o conjunctie, in loc sa ne raportam la ea ca la un verb care implica actiunea. Nu este de ajuns sa stam cu privirea atintita spre orizont, sperand ca astfel il vom vedea pe Domnul; mai curand ar trebui sa ne uitam cu atentie la aproapele nostru, care este cineva a carui existenta a fost voita de Dumnezeu, cineva pentru care Dumnezeu a murit."

Din cartea "SCOALA RUGACIUNII" de Mitropolitul Antonie de Suroj

"Fata de incercarile care vin, multi s-au impotrivit in multe chipuri. Dar fara rugaciune si pocainta, nimeni n-a scapat de asuprire". (Cuviosul Marcu Ascetul)