Psalm 141
 

Pricina Psalmului este arătată: că, gonit fiind de Saul, dumnezeiescul David scapă în peşteră şi se ascunde întru cele mai din lăuntru locuri ale ei. Apoi, văzîndu-l venit acolo pe Saul obosit, a izgonit din minte temerea şi a chemat dumnezeiescul ajutor, pe care l-a şi dobîndit.
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
Şi de aici este arătat că „strigare” numeşte sîrguinţa minţii, căci cum ar fi strigat cu glas cel ascuns, care se sîrguia a se tăinui? Deci zice: Cu toată sîrguinţa am rugat pe Dumnezeu.
2 Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi vesti.
Zice: Am arătat Lui primejdia şi I-am adus cu sîrguinţă rugăciune pentru aceasta. Şi a arătat tăria rugăciunii prin acest „vărsa-voi”.
3 Cînd lipsea dintru mine duhul meu.
Şi făceam acestea văzînd covîrşirea relelor, că mă sălăşluiam lîngă însăşi moartea.
Şi Tu ai cunoscut cărările mele.
Toate ale mele sînt arătate Ţie şi nimic din faptele mele nu s-a tăinuit de ochiul Tău.
În calea aceasta în care umblam ascuns-au cursă mie.
Şi vînătorii urmăresc urmele fiarelor şi întru acelea aşează cursele. Urmîndu-i pe aceştia, Saul iscodea cele pentru David şi, unde se înştiinţa că petrece, acolo îl pîndea. Şi diavolul lucrează aceasta: şi, celui ce călătoreşte pe calea întregii înţelepciuni, îi pune cursa iubirii de dezmierdări; celui ce se bucură de milostenie, laţul măririi deşarte; celui neiubitor de bani, pricinile lăcomiei de arginţi; fecioriei, trufia; şi, în scurt să zic, fiecărei vieţuiri, pîndirea cea lesne vînătoare.
4 Luat-am seama de-a dreapta şi am privit, şi nu era cine să mă cunoască.
Zice: De nicăieri nu am văzut nici un ajutor - că „dreaptă” a numit lucrul celor iubiţi.
Pierit-a fuga de la mine, şi nu este cel ce caută sufletul meu.
Am căzut întru încurcături nescăpate şi nu aflu drum de fugă, nici pe cine să-mi ajute.
5 Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: Tu eşti nădejdea mea,
Deci Te rog pe Tine, de Care am spînzurat ale mele nădejdi.
partea mea eşti în pămîntul celor vii!
6 Ia aminte spre rugăciunea mea, că m-am smerit foarte!
Dumnezeiescul David a numit de multe ori „parte” a sa pe Dumnezeu, şi acum a făcut acest lucru iarăşi, zicînd: Nu am nici un alt ajutor, ci pe Tine doar Te ştiu, şi prin Tine mă rog a dobîndi viaţa. Iar „smerenie” numeşte aici primejdiile, că şi Simmah a arătat aceasta, zicînd: „Ascultă-mi graiurile mele, că am obosit foarte!”
Izbăveşte-mă de cei ce mă gonesc, că s-au întărit mai mult decît mine!
Războinicii s-au făcut mai tari decît mine, dar cu ajutorul Tău voi scăpa din mîinile lor.
7 Scoate din temniţă sufletul meu, ca să se mărturisească numelui Tău!
Iar Achila, aşa: „Scoate din închisoare sufletul meu!” Căci, războinicii fiind tăbărîţi lîngă uşa peşterii, era ţinut ca într-o puşcărie şi ca în temniţă. Şi făgăduieşte că, după ce va dobîndi mîntuire, va răsplăti facerile de bine cu laude.
Pe mine mă aşteaptă drepţii pînă ce vei răsplăti mie.
Iar Simmah, aşa: „Drepţii vor încununa numele Tău, după ce îmi vei face mie bine”, pentru că vor lua facerea de bine către mine drept zălog al mîntuirii lor, şi pe Tine, Dreptul Judecător, Te vor lăuda.

Psalm 142
 

Întru unele din pre-scrieri am aflat aşa: „în vremea cînd pe dînsul l-a gonit Avesalom, fiul lui”. Şi nici la Evreu, nici la ceilalţi tălmăcitori nu am aflat adăugirea aceasta, dar se ţine de adevăr, că această pricină are Psalmul.
Doamne, auzi rugăciunea mea, ia în urechi cererea mea întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta!
Dumnezeiescul David a căzut întru rele plătind osînde pentru cele greşite. Dar Avesalom era nedrept, şi nelegiuit, şi rău-credincios şi ucigător de tată, voind junghierea celui ce l-a născut, şi de aceea Fericitul David roagă pe Dumnezeu să fie auzit întru adevărul şi dreptatea rugăciunii.
2 Şi să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu!
Zice: Întru adevăr şi întru dreptate Te-am rugat pe Tine cu ale mele cuvinte, dar nu dreptăţii mele bizuindu-mă, ci ştiind nelegiuirea războinicilor. Şi ştiu că e cu neputinţă să fie cineva atît de nevinovat, încît să scape de divanul Tău: că, dacă ai alătura dreptarul legilor puse de Tine lîngă viaţa oamenilor, nimeni nu se va afla că a vieţuit după dînsul. Iar dacă vei aduce în mijloc şi facerile Tale de bine şi cîte bunătăţi ai dăruit oamenilor, iarăşi, care dreptate omenească se va face deopotrivă cu darurile Tale?
3 Că a gonit vrăjmaşul sufletul meu, smerit-a la pămînt viaţa mea,
Deci mă rog să dobîndesc al Tău adevăr şi dreptate nu intrînd eu şi cu Tine întru judecată, ci judecîndu-ne eu şi vrăjmaşii mei, care m-au scos din împărăţie şi m-au izgonit din patrie. Şi istoria arată smerenia aceasta a lui, că mergea desculţ, şi acoperit şi lăcrimînd.
aşezatu-m-a întru cele întunecate, ca pe morţii veacului.
Că, fiind gonit şi silit a petrece în locuri pustii, nu mă deosebesc cu nimic de mortul închis întru întuneric.
4 Şi s-a mîhnit întru mine duhul meu,
Pentru aceasta, m-am umplut de multă mîhnire şi întristare - că „duh” numeşte aici sufletul.
întru mine s-a tulburat inima mea.
Toate gîndurile mele - zice - s-au umplut de tulburare şi de furtună.
5 Adusu-mi-am aminte de zilele de demult, cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mîinilor Tale am gîndit.
Am luat în minte - zice - de cîte primejdii i-ai slobozit pe strămoşii noştri şi nu i-ai lăsat a se face lesne prinşi războinicilor: şi mi-am adus aminte de cele pentru Avraam, de cele pentru Isaac, de cele pentru Iacov, de cele pentru Iosif, de cele pentru Moisi, şi de aici am luat mîngîiere.
6 Tins-am către Tine mîinile mele,
În loc de: Am făcut rugăciunea cu toată sîrguinţa.
sufletul meu, ca un pămînt fără de apă, Ţie.
Şi aşa însetez de ajutorul Tău, precum aşteaptă ploaia pămîntul fără apă.
7 Degrab auzi-mă, Doamne, slăbit-a duhul meu!
Prin acestea a arătat covîrşirea mîhnirii, patima aceasta fiind osebită acelora ce se mîhnesc foarte.
Să nu întorci faţa Ta de la mine, să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă!
Că, dacă Te vei îngreţoşa de rugăciunea mea, pentru păcatul meu, numaidecît voi fi dat la moarte. Căci „groapă” a numit cu închipuire moartea: că, precum cel închis în groapă nu poate să scape fără ajutor, tot aşa, nevrînd Dumnezeu, este din cele cu neputinţă a mai învia cel mort.
8 Auzită fă mie dimineaţa mila Ta, că spre Tine am nădăjduit!
Vesteşte mie - zice - a Ta iubire de oameni, şi să nu mă înşel de nădejde! Iar „dimineaţa” a numit aici grăbnicia.
Cunoscută fă-mi mie, Doamne, calea întru care voi merge, că spre Tine am ridicat sufletul meu!
Fă-Te mie povăţuitor - zice - şi arată-mi cărarea cea dreaptă, că, depărtînd sufletul meu de la toate cele omeneşti, Ţie Ţi l-am adus pe acesta – o Stăpîne!
9 Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Doamne, că la Tine am scăpat!
Fugind de războinici, pe Tine Te am loc de scăpare, şi mă rog a mă izbăvi de bîntuirea acelora.

Psalm 142 (2)
 

10 Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu!
Te rog încă şi aceasta: ca nu numai să ştiu ceea ce voieşti, ci să şi lucrez cele pe care le voieşti, fiindcă pe Tine Te ştiu Dumnezeu şi Stăpîn al meu.
Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pămîntul cel drept.
Şi de aici ne-am învăţat vrednicia Duhului: că, precum Dumnezeu este bun, aşa şi Duhul S-a numit bun; şi, precum L-a rugat el pe Dumnezeu să-l povăţuiască, aşa se roagă să dobîndească şi povăţuirea Duhului, încît nimic să nu se arate lui rîpos, nici nelesnicios, ci să călătorească pe calea cea dreaptă, şi netedă şi izbăvită de rătăcire.
11 Pentru numele Tău, Doamne, mă vei via,
Tu m-ai pus împărat, a Ta hotărîre şi hirotonie am dobîndit, şi mă tem să nu fiu trecut cu vederea de Tine, facîndu-mă pricinuitor de hulă numelui Tău. Deci să nu cauţi la vrednicia mea, ci pentru buna-cuvîntare a numelui Tău împărtăşeşte-mă de mîntuire.
întru dreptatea Ta, vei scoate din necaz sufletul meu!
Că, după ce vei judeca între mine şi războinici, după dreptate mă vei izbăvi de primejdiile aduse asupră-mi de aceia.
12 Şi, întru mila Ta, de tot vei prăpădi pe vrăjmaşii mei şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sînt robul Tău!
În Psalmul 135 a zis: „Celui ce a bătut Egiptul cu cei întîi-născuţi ai lui, că în veac este mila Lui”, iar aici a zis: „întru mila Ta, de tot vei prăpădi pe vrăjmaşii mei”, pentru că mila către cel nedreptăţit aduce pieirea asupra celui ce îl nedreptăţeşte. Aşa, şi prea-bunul lucrător de pămînt smulge din rădăcină mărăcinii, iar sadurile le adapă şi le sapă, adică le prăşeşte.

Psalm 143
 

Întru unele din pre-scrieri, lîngă scrierea-deasupra am aflat adăugat: „împotriva lui Goliat”, dar nici la Evreu, nici la ceilalţi tălmăcitori, nici la Cei 70 în Exapla.
Şi are pricina aceasta. Mulţi din Prooroci au pomenit de neamurile ce s-au sculat asupra Iudeilor după întoarcerea din Babilon, dar mai pe larg decît ceilalţi - dumnezeiescul Iezechil, care zice şi acestea, împreună cu altele multe: „În anii de pe urmă,te vei găti şi vei veni pe pămîntul cel întors de la sabie, adunat din noroade multe, pe pămîntul Ierusalimului, care s-a fost făcut cu totul pustiu. Şi ei din neamuri au venit, şi vor locui în pace ei toţi. Şi te vei sui ca o ploaie, şi vei veni ca un vifor şi ca un nor ca să acoperi pămîntul, şi vei cădea tu, şi toţi cei din prejurul tău şi neamuri multe cu tine.” Apoi, după multe, ne învaţă şi chipul morţii lui: „Şi voi chema asupra lui frică de sabie întru toţi munţii Mei - zice Adonai Domnul. Sabia omului asupra fratelui său va fi, şi-l voi judeca pe dînsul cu moarte, şi cu sînge, şi cu ploaie ce puhoieşte şi cu pietre de grindină. Şi foc şi pucioasă voi ploua peste dînşii, şi peste toţi cei împreună cu dînsul şi peste neamuri multe ce sînt împreună cu dînsul.” Şi cel ce voieşte poate să le deprindă pe acestea mai cu de-amănuntul, dacă va citi proorocia lui. Pe acestea mai-nainte le vesteşte şi Psalmul de faţă, că zice: „Pleacă, Doamne, cerurile şi Te pogoară! Atinge-Te de munţi, şi vor fumega! Fulgeră-Ţi fulgerul Tău, şi-i vei risipi pe ei! Trimite săgeţile Tale, şi-i vei tulbura pe dînşii!” Însă tîlcuirea din parte şi de-a rîndul ne va învăţa acestea mai descoperit:
Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul meu, Cel ce învaţă mîinile mele spre oştire, degetele mele spre război!
Pentru că se întorseseră de curînd din Babilon şi erau lipsiţi de arme şi de îngrădiri, i-au biruit pe neprietenii ce veniseră asupră-le cu ajutor dumnezeiesc. Cele zise se potrivesc încă şi nouă, căci, izbăvindu-ne de tirania diavolului, ne-am învăţat de Dumnezeu a bate războiul: cu mîinile lucrînd dreptatea, iar cu degetele punînd pecetea Crucii pe frunţile noastre.
2 Mila mea şi Scăparea mea, Sprijinitorul meu, Scutitorul meu şi Izbăvitorul meu, spre Dînsul am nădăjduit,
Din lucruri a făcut numirile, că zice: Tu eşti mila mea, că de la Tine am primit izvoarele milei; Tu eşti scăparea mea, căci m-am mîntuit scăpînd către Tine; Tu – scutitorul meu, că, dobîndind ajutorul Tău, m-am înălţat deasupra războinicilor; Tu – izbăvitorul meu şi sprijinitorul meu, că Tu m-ai îngrădit cînd mi se da război şi m-ai izbăvit fiind înconjurat de vrăjmaşi. Deci voi avea nădejdea întemeiată întru Tine.
Cel ce supune norodul meu sub mine.
Acest cuvînt se potriveşte lui Zorobabel şi lui Iisus preotul, că aceştia povăţuiau norodul atunci.
3 Doamne, ce este omul că Te–ai făcut cunoscut lui? Sau fiul omului, că-l socoteşti pe el?
În loc de „Te-ai făcut cunoscut”, Simmah a tălmăcit: „Te faci cunoscut”. Foarte mă minunez - zice - de nemăsurata Ta iubire de oameni: că, fiind Dumnezeu şi Ziditor al tuturor, faci atîta purtare de grijă pentru această jivină proastă. Apoi, arată şi stricăciunea firii:
4 Omul deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec.
Iar Teodotion zice: „omul fumului s-a asemănat”, şi Simmah: „aburului”. Căci, ca aburul ce se ridică şi se risipeşte, aşa de lesne se strică firea oamenilor, şi viaţa lor umblă asemenea umbrei. Deci, de vreme ce Îţi pasă atît de mult de oamenii aceştia stricăcioşi:
5 Doamne, pleacă cerurile Tale şi Te pogoară!
Omeneşte a folosit cuvintele acestea, ştiind că dumnezeiasca fire nu este împrejur-scrisă în cer, ci chemîndu-L pe Ajutător spre pedeapsa războinicilor.
Atinge-Te de munţi, şi vor fumega!
Acest lucru s-a făcut şi în muntele Sinaiului, că - zice - „muntele se afuma”.
6 Fulgeră-Ţi fulger, şi-i vei risipi pe dînşii! Trimite săgeţile Tale, şi-i vei tulbura pe dînşii!
Închipuie cuvintele în rugăciune, dar mai-nainte spune cele ce or să fie, pe care mai-nainte le-a zis Dumnezeu prin Proorocul Iezechil, că aşa i-a cheltuit pe toţi aceia.
7 Trimite-Ţi mîna Ta dintru înălţime,
Învăţîndu-ne că Tu poţi să dai mîntuirea celor ce o cer făcînd doar semn. Iar „mînă” a numit lucrarea, după cum am zis de multe ori.
scoate-mă şi mă izbăveşte din ape multe,
„Ape multe” a numit mulţimea războinicilor. Aşa a zis şi în Psalmul 123: „Pîrîu a trecut sufletul nostru, apa cea fără de stare.” Şi, învăţîndu-ne că pe vrăjmaşi i-a numit cu închipuire „ape”, a adăugat:
din mîna fiilor celor străini,
Şi i-a numit pe dînşii „străini” nu ca pe unii de altă seminţie, ci ca pe nişte rău-credincioşi.
8 a căror gură a grăit deşertăciune,
Hule – zice – au grăit asupra slavei Tale, o Stăpîne!
şi dreapta lor – dreaptă a strîmbătăţii.
Şi cu cuvintele lor se unesc şi lucrurile: că, precum hulesc cu cuvintele, aşa şi nedreptăţesc cu lucrurile, că această „dreaptă” a lor nu lucrează nimic drept, ci s-a arătat unealtă a nedreptăţii.

Pslam 143 (2)
 

9 Dumnezeule, cîntare nouă voi cînta Ţie, în psaltire cu zece strune voi cînta Ţie,
Că, dacă voi dobîndi mîntuire, nu voi fi nemulţumitor, ci voi plăti lauda de mulţumire întrebuinţînd organele muziceşti obişnuite.
10 Celui ce dai mîntuire împăraţilor,
Că - zice - aşa i-ai mîntuit şi pe strămoşii noştri cărora li s-a încredinţat de Tine împărăţia, şi i-ai arătat purtători de biruinţă ai războinicilor ce se ridicau asupră-le: pe David, pe Iosafat, pe Ezechia şi pe oricare altul care a cerut de la Tine ajutorul.
Celui ce izbăveşti pe David, robul Tău,
Că pentru tocmelile cu aceia faci toată purtarea de grijă pentru noi.
de sabie cumplită.
11 Izbăveşte-mă şi mă scoate din mîna fiilor celor străini,
„Sabie cumplită” a numit socoteala nebunească şi fierească a celor ce veneau asupră-i. Pe aceiaşi îi numeşte încă şi „fii străini”, ca pe nişte rău-credincioşi.
a căror gură a grăit deşertăciune, şi dreapta lor – dreaptă a nedreptăţii;
Nu în zadar a întrebuinţat aceeaşi cuvîntare, ci, vrînd să povestească buna lor norocire, a repetat prihănirea răutăţii, deşteptîndu-L spre ajutor pe Dumnezeu. Că zice: Celor ce Te grăiesc de rău astfel şi trăiesc cu nedreptate şi cu răutate, le merge bine, şi se îmbelşughează şi, primind de la Tine îndestularea bunătăţilor, fac din buna-norocire merinde de nedreptate.
12 ai căror fii sînt ca nişte tinere odrasle înfipte întru tinereţile lor;
Au dobîndit – zice - multă naştere şi buna-naştere de fii şi, înconjuraţi de dînşii, se aseamănă sadurilor de curînd odrăslite.
fetele lor - înfrumuseţate, împodobite ca asemănarea bisericii;
Că se înfrumuseţează nu numai cu frumuseţea firească, ci se înfăşură şi cu podoaba cea din mult meşteşug, încît se aseamănă bisericilor celor împodobite spre cinstea idolilor. Şi într-acest fel este frumuseţea cea sulemenită şi curvească.
13 cămările lor - pline, vărsîndu-se dintr-una într-alta;
Căci, cînd văd că vasele se umplu mai presus decît trebuinţa, întru altele mută iarăşi cele ce prisosesc, după cel ce zicea: „Strica-voi hambarele mele, şi mai mari le voi zidi!”
oile lor - mult-fătătoare, înmulţindu-se întru ieşirea lor;
14 boii lor - graşi.
Şi grase şi mult-fătătoare sînt dobitoacele lor.
Nu este cădere de gard, nici trecere, nici strigare în uliţele lor.
Iar Simmah, aşa: „Nici curmare, nici scoatere afară, nici plîngere nu este în uliţele lor.” Aşa zic încă şi ceilalţi tălmăcitori. Că cei ce n-au luat cercare de cele rele petrec întru desfătare şi rîs, pentru multa îmbelşugare şi pentru îndestularea bunătăţilor. Acestea a zis şi în Psalmul 72: „Nu este semn în sus întru moartea lor şi întărire întru bătaia lor. Întru ostenelile oamenilor nu sînt şi cu oamenii nu vor lua bătăi.” Încă şi la ceilalţi Prooroci aflăm multe asemenea acestora, însă toţi aduc pe urmă şi dezlegarea celor ce sînt cu îndoială. Aceasta a făcut-o încă şi aici dumnezeiescul David, că a adăugat:
15 Fericit-a pe norodul ale căruia sînt acestea, dar fericit este norodul al căruia Domnul este Dumnezeul lui.
Că cei ce sînt neînvăţaţi adevărul nu ştiu să deosebească firea lucrurilor, ci cu desfătarea, şi cu bogăţia şi cu silnicia hotărăsc buna-norocire, şi pe cei ce dobîndesc acestea îi numesc bine-norociţi şi fericiţi. Iar tăinuitorii faptei bune, fiind împărtăşiţi de dumnezeiasca înţelepciune, fericesc norodul cel grijit de Tine şi cinstesc a Ta purtare de grijă mai mult decît toată viaţa. Şi Domnul ne-a învăţat pe noi nişte fericiri ca acestea, zicînd: „Fericiţi – cei săraci cu duhul, fericiţi – cei ce flămînzesc şi însetoşează de dreptate, fericiţi – cei ce plîng şi fericiţi – cei goniţi pentru dreptate, că a unora ca ei este Împărăţia cerurilor!” Iar cei ce aleg dezmierdarea vieţii, la puţină vreme după ce au dobîndit-o, vor culege din scurta dezmierdare chinuirea cea lungă.

Psalm 144
 

Scrierea-deasupra a Psalmului arată scopul lui, că ne porunceşte a lăuda pe Dumnezeul tuturor pomenind puterea Lui, şi lucrarea Lui cea mare, şi Împărăţia şi marea cuviinţă. Darul Duhului a făcut încă şi alţi Psalmi într-acest fel, deşteptînd norodul acela spre mulţumire şi bună cunoştinţă. Are încă şi proorocie a chemării şi a cunoştinţei neamurilor.
Înălţa-Te-voi, Dumnezeul meu, Împăratul meu, şi bine voi cuvînta numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Dumnezeu este înalt după fire şi nu are înălţimea adusă din afară, şi ucenicii bunei-credinţe propovăduiesc aceasta şi îi învaţă pe cei ce nu ştiu. La fel este şi cea zisă de Hristos în Evanghelii: „Părinte, proslăveşte numele Tău pe pămînt!”, după puţine învăţîndu-ne că nu I-a dat Lui slava pe care nu ar fi avut-o mai înainte, ci a arătat-o pe cea avută, că zice: „Am arătat numele Tău oamenilor.” Aşa, nici Tatăl nu a dat Fiului slava pe care Acesta nu ar fi avut-o mai înainte, ci i-a învăţat pe cei ce nu o ştiau slava pe care o avea, că zice: „Proslăveşte-Mă Tu, Părinte, cu slava pe care o aveam la Tine mai-nainte de a se face lumea.” Deci nu a luat ceea ce nu avea, ci aceea pe care o avea s-a făcut arătată celor ce nu ştiau. Drept aceea, nici aici Proorocul nu se făgăduieşte să Îl înalţe pe Dumnezeu, ci să arate înălţimea Lui oamenilor, după cît este cu putinţă. Şi Îl numeşte pe Dumnezeul tuturor şi Dumnezeu, şi Împărat al său, fiind împins de dragoste a face acest lucru.
2 În toate zilele bine Te voi cuvînta, şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului!
Zice: Pururea lăudîndu-Te voi petrece şi nu voi lăsa nici o zi neîmpărtăşită de cîntarea Ta de laudă.
3 Mare este Domnul şi lăudat foarte, şi măririi Lui nu este sfîrşit.
Fiindcă toată mărimea simţită - măsurîndu-se după lungime, şi după lăţime şi după adîncime - se arată mare, după cuviinţă a adăugat că măririi Lui nu este sfîrşit, ca să-L arate fără de trup şi nescris împrejur pe Cel lăudat. Că - zice - mare Îl ştiu pe Dînsul, însă nu ajuns, nici măsurat, că nici început, nici sfîrşit al mărimii nu aflu, că nemărginită este aceasta şi covîrşeşte toată înţelegerea minţii.
4 Neamul şi neamul vor lăuda lucrurile Tale şi puterea Ta vor vesti.
Aici, mai-nainte a propovăduit dumnezeiasca cunoştinţă a neamurilor, că zice: Nu numai noi, cei din Israil, Te vom lăuda pe Tine, Făcătorul de bine, prin neamul acesta; ci şi alt neam, adică Biserica cea din neamuri, va propovădui lucrarea cea mare a lucrurilor Tale.
5 Mare cuviinţa slavei sfinţirii Tale vor grăi, şi minunile Tale vor povesti.
Firea Celui lăudat biruieşte puterea Proorocului, căci - căutînd numiri vrednice şi potrivite, şi nenimerind - împleteşte împreună multe nume deodată, zicînd: „slavă şi mare cuviinţă a sfinţeniei”. Mai-nainte grăieşte însă că acestea se vor propovădui de alt neam.
6 Şi puterea celor înfricoşate ale Tale vor spune, şi mărirea Ta vor povesti.
Se pare că rosteşte aceeaşi cuvîntare, dar arată deosebire: că „minunate” zice minunile săvîrşite spre facerile de bine ale unora - cum s-a întîmplat în pustie, cînd a dat mană norodului, şi i-a împiedicat pe cîrstei şi a puhoit-o pe cea fără de apă - iar acestea au pornit spre minunare limbile celor mulţumitori; iar „puterea celor înfricoşate” numeşte marile lucrări arătate spre pedeapsa altora, precum a adus bătăile cele de multe feluri asupra Egiptului, prin dumnezeiescul Moisi. Şi dumnezeiescul Apostol a făcut această despărţire, zicînd că de la Preasfîntul Duh se dau nu numai darurile tămăduirilor, ci şi lucrările puterilor: şi numeşte daruri ale tămăduirilor umblarea şchiopilor, însănătoşirea bolnavilor, învierea morţilor şi cîte ca acestea; iar lucrări ale puterilor - orbirea lui Elima, moartea Ananiei şi a Safirei, şi pe cei daţi satanei ca să se pedepsească pentru hulă.
7 Pomenirea mulţimii bunătăţii Tale vor vesti şi de dreptatea Ta se vor bucura.
Proorocul voieşte să arate bogăţia dumnezeieştii bunătăţi şi a puterii, dar, folosind limbă omenească, nu izbuteşte, şi iarăşi împreunează mai multe nume şi mai-nainte zice mulţumirea şi buna-cunoştinţă a neamului ce va să fie. Că, desfătîndu-se întru dumnezeieştile cuvinte, aduce povestirea dumnezeieştii iubiri de oameni ca pe nişte izbucniri. Aceasta pătimeşte încă şi dumnezeiescul Apostol şi, neputînd povesti cele dumnezeieşti după vrednicie, se ispiteşte să facă acest lucru prin mai multe nume, zicînd: „bogăţia cea mare a darului Lui”. Iar aiurea, mărturiseşte biruirea: „Cît sînt de necercate judecăţile Lui, şi de neurmate căile Lui!”
8 Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv!
Proorocul a pătimit aceeaşi şi aici: că - luînd în minte în ce chip a zidit Dumnezeu firea oamenilor şi de cîtă cinste şi purtare de grijă a învrednicit-o, că a rînduit şi a aşezat toată zidirea cea văzută pentru trebuinţa lor; că, în fiecare zi greşind ei, îi suferă, şi răsare soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi - Îl numeşte nu numai „îndurat”, ci şi „milostiv”, şi „îndelung-răbdător” şi „mult-milostiv”. Căci cu nemăsurată bunătate a depărtat de la noi fărădelegile noastre pe cît se depărtează răsăriturile de la apusuri şi aşa a iubit lumea, încît pe Fiul Său cel unul-născut L-a dat pentru dînsa.
9 Bun este Domnul tuturor, şi îndurările Lui - peste toate lucrurile Lui.
Că nu numai de Iudei a făcut purtare de grijă, ci şi spre toţi oamenii a revărsat iubirea Sa. Şi nu numai de oameni, ci şi de dobitoace Se grijeşte şi tuturor le dă trebuinţele cele potrivite.
10 Mărturisească-se Ţie, Doamne, toate lucrurile Tale, şi cuvioşii Tăi bine să Te cuvînteze!
Nu cele neînsufleţite Îl laudă pe Dumnezeu, nici dobitoacele nu slobozesc glas cuvîntător, ci cei cuvîntători şi iubitori de Dumnezeu alcătuiesc prin acestea cîntarea de laudă şi, căutînd spre fiecare din cele făcute de Dînsul şi văzînd marea lucrare a înţelepciunii Sale, îşi pornesc limba spre slavoslovie.
11 Mărirea împărăţiei Tale vor spune şi puterea Ta vor grăi,
12 ca să facă cunoscută fiilor oamenilor puterea Ta şi mărirea marii cuviinţe a Împărăţiei Tale.
Căci cuvioşii aceştia - ori Proorocii, ori Apostolii şi cei ce după aceia au urmat slujba propovăduirii - vor învăţa pe toţi oamenii veşnica Împărăţie şi negrăita putere, că nu vor aduce numai Iudeilor învăţătura aceasta, ci şi la toată firea oamenilor.
13 Împărăţia Ta este împărăţie a tuturor veacurilor, şi stăpînirea Ta este întru tot neamul şi neamul.
Nemărginită ai stăpînirea şi de-a pururea vecuitoare Împărăţia, nici începîndu-se, nici încetîndu-se.
Credincios este Domnul întru toate cuvintele Sale şi cuvios întru toate lucrurile Sale.
Că adevărul străluceşte mai-nainte de cuvinte, adeverit fiind cu lucrurile, iar acestea sînt împodobite cu dreptatea.
14 Sprijineşte Domnul pe toţi cei ce cad şi îndreptează pe toţi cei surpaţi.
Că se grijeşte nu numai de ucenicii dreptăţii, ci şi de cei ce alunecă, şi de cei căzuţi şi de cei ce primesc rănile păcatului. Că, proptindu-i, pe primii nu-i lasă să cadă, iar pe cei căzuţi îi ridică tinzîndu-le dreapta.

Psalm 144 (2)
 

15 Ochii tuturor spre Tine nădăjduiesc, şi Tu le dai hrana lor în bună vreme.
Pe acest „nădăjduiesc”, nu l-a pus aici pentru cugetul tuturor[COLOR=#800080][1][/COLOR], că nici cei ce trăiesc întru rea-credinţă nu au această nădejde, nici neamurile celor necuvîntătoare nu au simţire cuvîntătoare: ci învaţă că fiecare primeşte de la Dînsul trebuinţa potrivită. Apoi, arată şi lesnirea dăruirii:
16 Deschizi Tu mîna Ta, şi saturi pe tot vieţuitorul de bunăvoinţă.
Fiecare dobîndeşte bunătăţile dăruite de Tine îndată ce voieşti, că, precum nouă ne este lesne a întinde degetele strînse şi a desface mîna, aşa uşor Îţi este Ţie a dărui belşugul bunătăţilor întru o cirtă de vreme.
17 Drept este Domnul întru toate căile Lui şi cuvios întru toate lucrurile Lui.
Şi - zice - întru toate iconomiile Tale străluceşte dreptatea - căci „căi” a numit iconomiile.
18 Aproape este Domnul de toţi cei ce Îl cheamă pe El, de toţi cei ce Îl cheamă pe El întru adevăr.
Acest „aproape” nu însemnează apropierea locului - că Dumnezeu este din fire pretutindeni de faţă, că „întru Dînsul trăim, şi ne mişcăm şi sîntem”, după dumnezeiescul Apostol - ci prin aceasta a arătat ţinerea şi aşezămîntul. Bună încă este şi adăugarea adevărului, că nu Se apropie de cei ce Îl cheamă aşa prost, ci de cei ce întru adevăr voiesc a face aceasta, „că nu tot cel ce-Mi zice Mie: Doamne Doamne! va intra întru Împărăţia lui Dumnezeu, ci cel ce face voia Tatălui Meu din ceruri.” Pentru aceea a şi adăugat:
19 Voia celor ce se tem de El o va face, şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mîntui pe dînşii.
Cei ce au frica dumnezeiască fac ei mai întîi voia lui Dumnezeu. Deci, fiindcă scopul lor se uneşte cu voia dumnezeiască, negreşit Stăpînul împlineşte voile lor, că ei nu voiesc nimic împotrivnic celor pe care le voieşte El.
20 Păzeşte Domnul pe toţi cei ce-L iubesc pe El, şi pe toţi păcătoşii va pierde.
A arătat cît de drept este Domnul întru toate căile Lui, că osebirea celui drept este să dea fiecăruia potrivită răsplătire: de aceea, El îi păzeşte pe cei ce au dragoste către Dînsul, şi-i străjuieşte şi îi slobozeşte de pînditori; iar pe cei ce îmbrăţişează calea împotrivnică îi pedepseşte.
21 Lauda Domnului va grăi gura mea, şi bine să cuvînteze tot trupul numele cel sfînt al Lui în veac şi în veacul veacului!
Deci eu – zice - am scris lauda aceasta, dar se cuvine ca toată firea oamenilor să cinstească pururea cu slavoslovie pe Făcătorul şi cinste potrivită să aducă dumnezeiescului nume. Ni se cuvine însă a mai însemna că nici aici nu dă lauda Iudeilor, ci cheamă tot trupul spre cîntare de laudă. Deci arătată este mai-nainte grăirea care mărturiseşte împlinirii, că Dumnezeul tuturor Se laudă, după proorocie, întru toate neamurile de prin lume.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„aşezare”, „aplecare”, „bună-voinţă” - din elinescul „diathesis”

Psalm 145
 

Întru unele din izvoade este adăugat: „al lui Agheu şi al Zahariei”, dar aceasta nici la Evreu, nici la ceilalţi tălmăcitori, nici la Cei 70 în Exaplanu am aflat-o. Şi Psalmul acesta porunceşte a lăuda pe Dumnezeul tuturor, că aceasta arată şi scrierea-deasupra, acest „aliluia” tălmăcindu-se: „lăudaţi pe Domnul”, după cum am zis de multe ori.
Laudă, suflete al meu, pe Domnul!
Darul Duhului ne porunceşte tuturor a ne deştepta pe noi înşine spre slavoslovia lui Dumnezeu.
Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cînta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi.
În Psalmul al 6-lea, a zis: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?” De aceea ne învăţăm a-L lăuda pe Dumnezeu în vremea vieţii de acum, înainte de a primi sfîrşitul vieţii.
Nu vă nădăjduiţi spre boieri,
Bună este sfătuirea, că nici boierii nu sînt boieri de-a pururea, ci au stăpînire vremelnică, nici nu cinstesc toţi boierii dreptatea. Şi, ca să fie de faţă amîndouă, se cuvine a cunoaşte stricăciunea firii, că aceasta aduce pe urmă:
2 spre fiii oamenilor, întru care nu este mîntuire!
Vezi firea, şi nu te bizui stăpînirii, că omul „s-a asemănat deşertăciunii” şi „omul - ca iarba, zilele lui – ca floarea cîmpului”.
3 Ieşi-va duhul lui, şi se va întoarce în pămîntul său.
„Duh” numeşte aici sufletul. Şi, ieşind acesta, trupul se duce către a sa rudenie, după dumnezeiasca hotărîre: „Pămînt eşti, şi în pămînt te vei duce!”
În ziua aceea, vor pieri toate gîndurile lui.
Pentru că, desjugîndu-se sufletul şi trupul risipindu-se în ţărînă, se arată nălucirea deşartă a gîndurilor. Domnul ne-a învăţat aceasta şi prin pildă: că - aducîndu-l în mijloc pe bogatul căruia i-a rodit ţarina, care socotea să strice hambarele şi mai mari să le zidească – i-a zis: „Nebune, în noaptea aceasta vor cere sufletul tău de la tine, şi cele ce ai gătit cui vor fi?” Şi din ceilalţi oameni încă, unii nălucesc boierii şi stăpînii, alţii averi de ţarini şi de zidituri, alţii nălucesc ca într-un vis biruinţe în războaie, iar alţii lucrează pieirea vrăjmaşilor; ci, venind fără de veste moartea asupră-le, lasă nălucirea gîndurilor nesăvîrşită. Aşa, după ce a arătat deşertăciunea nădejdii spre oameni, arată folosul nădăjduirii spre Dumnezeu:
4 Fericit este al căruia Dumnezeul lui Iacov este ajutorul lui, nădejdea lui - spre Domnul Dumnezeul lui,
Nu L-a numit „Dumnezeu al lui Iacov” aşa prost, ci porunceşte să nădăjduim spre „Dumnezeul lui Iacov” aducîndu-ne aminte cîtă purtare de grjă a dobîndit acesta nădăjduind spre Dumnezeu şi ce fel şi cîte roade ale nădejdii a secerat. Şi Îl numeşte pe Dînsul „Domn” şi „Dumnezeu”, şi prin amîndouă Îi propovăduieşte puterea. Apoi, ne învaţă bunătatea şi puterea Lui din zidirea făpturilor:
5 spre Cel ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi toate cele ce sînt întru dînsele;
În scurt, a cuprins cu cuvîntul toată zidirea văzută şi nevăzută, că n-a pomenit numai cerul, şi pămîntul şi marea, ci şi toate cele dintru dînsele: şi în cer sînt Îngerii, şi firea celor nevăzute, şi soarele, şi luna şi mulţimea stelelor; iar pe pămînt şi în mare - oamenii şi neamurile celor necuvîntătoare. Iată cît de mare - zice - este puterea Făcătorului tuturor, deci vezi cîtă deosebire este între Dînsul şi boierii cei stricăcioşi! Aşa, după ce a arătat pe Ziditorul tuturor, Îl arată că Se şi grijeşte de cele pe care le-a făcut:
6 spre Cel ce păzeşte adevărul în veac, spre Cel ce face judecată celor năpăstuiţi, spre Cel ce dă hrană celor flămînzi.
Că Cel ce Se făgăduieşte este nemincinos şi iubitor de adevăr, şi împlineşte făgăduinţele, şi izbîndeşte celor năpăstuiţi, şi judecă cu dreptate, încă şi tuturor flămînzilor le dă hrana potrivită. De aici, mai-nainte zice şi facerile de bine săvîrşite prin înomenirea Mîntuitorului nostru:
7 Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi, Domnul înţelepţeşte orbii, Domnul ridică pe cei surpaţi,
Dumnezeul tuturor a mai-nainte grăit acestea şi prin Isaia Proorocul: că, după ce a zis: „Te-am dat pe Tine spre lumină neamurilor”, a adăugat: „ca să deschizi ochii orbilor, să scoţi din legături pe cei legaţi şi din casa păzirii pe cei ce şed întru întuneric.” Şi, la alt loc, a zis despre faţa Stăpînului Hristos: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns ca să bine-vestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc celor robiţi lăsare, orbilor - vedere.” Şi, aiurea: „Atunci vor auzi surzii cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, ce sînt întru întuneric şi în negură, vor vedea.”
Domnul iubeşte pe cei drepţi;
8 Domnul păzeşte pe cei nemernici,
Domnul tuturor aduce fiecăruia cele potrivite: drepţilor ce Îl iubesc pe El, le răsplăteşte cu daruri deopotrivă, arătînd către dînşii dragoste şi iubire părintească; iar pe cei ce au fugit de părinteasca păgînătate şi se apropie cu credinţă la Dînsul, îi învredniceşte de toată paza şi purtarea de grijă. Căci „nemernici” îi numeşte pe cei străini. Aşa a zis şi Fericitul Pavel: „Oarecînd eram fără de Hristos, înstrăinaţi de petrecerea lui Israil şi străini de testamenturi, neavînd nădejdea făgăduinţei, dar, cei ce atunci eram departe, aproape ne-am făcut.”
pe sărman şi pe văduvă va primi, şi calea păcătoşilor o va pierde.
De la purtarea de grijă de obşte, a pogorît cuvîntul către cele din parte: şi zice că Ocîrmuitorul tuturor nu lasă pe nimeni negrijit, ci îi învredniceşte de toată grijirea pe cei lipsiţi de omeneasca purtare de grijă şi risipeşte pîndirile asupra lor.
9 Împărăţi-va Domnul în veac, Dumnezeul tău, Sioane, în neam şi în neam!
Că veşnică are stăpînirea şi pururea vecuitoare Cel ce acum - o Sioane! - Se socoteşte a fi numai al tău Dumnezeu.

Psalm 146
 

Aici ne-am învăţat arătat tălmăcirea lui „aliluia”, pentru că Evreul îl zice: „lăudaţi pe Domnul”; iar Simmah, în primul stih, l-a lăsat încă şi netălmăcit, zicînd aşa: „aliluia, că este bun Psalmul”; iar Teodotion: „lăudaţi pe El”. Deci şi Psalmul acesta ne porunceşte a-L lăuda. Şi mai-nainte vesteşte întoarcerea din Babilon şi zidirea Ierusalimului făcută după aceea, că Ierusalimul nu se va mai zidi iarăşi, după cum aşteaptă Iudeii, ci proorocescul cuvînt mai-nainte vesteşte zidirea făcută atunci de Zorobabel.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
Lăudaţi pe Domnul, că este bun Psalmul, Dumnezeului nostru să I se îndulcească lauda!
Folositoare – zice - este cîntarea de laudă şi pricinuitoare de bunătăţi. Şi nu lauda Îi este dulce lui Dumnezeu, ci scopul celor ce laudă, că El este nelipsit, însă Se bucură de mîntuirea oamenilor.
2 Zidind Ierusalimul Domnul, risipirile lui Israil va aduna
Şi pentru aceasta - zice - se cuvine a fi El lăudat, căci va zidi Ierusalimul cel surpat, şi pe cei duşi robiţi îi va învrednici de întoarcere. Şi, dacă nu s-au întors toţi, dumnezeiescul cuvînt n-a minţit, ci răutatea acelora s-a vădit: că, prin Chir, El a poruncit tuturor a se întoarce, iar ei, avînd socoteală vîrtoasă şi împotrivnică, au ales ţara cea străină mai mult decît patria lor.
3 Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi leagă rănile lor;
Cu cele trupeşti, le-a împreunat pe cele duhovniceşti, şi a arătat că El nu numai dăruieşte slobozenia celor robiţi, ci şi hărăzeşte vindecarea celor ce au primit rănile păcatelor.
4 Cel ce numără mulţimea stelelor şi tuturor numele le cheamă.
Prin toate propovăduieşte puterea lui Dumnezeu. Iar acest „Cel ce numără” a numit aici cunoştinţa, iar „nume ale stelelor” - deosebirile stelelor, şi starea acestora, şi rînduiala şi ţinerea unora către altele. Că Dumnezeul tuturor nu cheamă stelele punîndu-le nume, că acestea sînt neînsufleţite şi lipsite de cuvîntare, ci oamenii, avînd socoteală păgînească, au pus nume stelelor din basmele închipuite de dînşii.
5 Mare este Dumnezeul nostru, şi mare este tăria Lui şi priceperii Lui nu este număr;
Nemăsurate sînt toate: şi mărimea, şi tăria şi lauda, dar Îl lăudăm pe cît putem.
6 Cel ce primeşte pe cei blînzi, Domnul, şi smereşte pînă la pămînt pe cei păcătoşi.
Iar Simmah a zis: „Cel ce răsuflă şi mîngîie”. Şi aceasta este altă osebire a dumnezeieştii Pronii: că, pe cei ce se vrăjmăşuiesc de oarecari pentru blîndeţe, îi învredniceşte de purtare de grijă; iar pe cei ce năvălesc cu nedreptate asupra lor, îi trimite la moarte. Şi pe aceia îi face vestiţi şi străluciţi, iar celorlalţi le dă uitării pomenirea: aşa s-a făcut de-a pururea pomenită ceata Sfinţilor Apostoli; aşa, sînt mult-lăudate soboarele Mucenicilor, iar pomenirea celor ce le-au dat război acestora s-a dat uitării.
7 Începeţi a cînta Domnului întru mărturisire, cîntaţi Dumnezeului nostru întru alăută!
Deci - ştiind bunătatea, şi înţelepciunea şi puterea aceasta a lui Dumnezeu - începeţi cîntarea de laudă, întrebuinţînd obişnuitele organe muziceşti.
8 Celui ce îmbracă cerul cu norii, Celui ce găteşte pămîntului ploaie;
Amîndouă sînt dovezi ale puterii şi ale bunătăţii: căci Se grijeşte de cele de pe pămînt ca un Bun şi Iubitor de oameni, iar ca un Atotputernic aduce firea apelor sus întru înălţime şi acoperă vederea cerului, făcînd între cer şi pămînt un acoperămînt din nori şi adăpînd cu naşterile acestora pămîntul. Apoi, arată trebuinţa ce răsare de aici:
Celui ce răsare în munţi iarbă şi buruieni spre slujba oamenilor;
Că adapă nu numai pămîntul lucrat de oameni, ci şi munţii şi locurile pustii, aducînd dobitoacelor păşunea odrăslită întru acestea. Şi săvîrşeşte acest lucru pentru facerea de bine către oameni, că a poruncit ca dobitoacele să slujească oamenilor.
9 Celui ce dă dobitoacelor hrana lor şi puilor corbilor ce Îl cheamă pe El.
Firea corbilor nu este cuvîntătoare şi ei nu cheamă pe Făcătorul cu cuvîntare, ci strigarea lor pentru hrană se aseamănă cu o cerere. De aici socotesc că, lăsînd pomenirea celorlalte păsări, i-a pomenit pe corbi şi Stăpînul Hristos, zicînd ucenicilor: „Căutaţi la corbi, că nu seamănă, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc îi hrăneşte pe dînşii.”
10 Nu întru puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului bine Îi va plăcea.
11 Bine va voi Domnul întru cei ce se tem de Dînsul şi întru cei ce nădăjduiesc spre mila Lui.
Dumnezeu - zice - nu Se veseleşte de vîrtutea trupului, şi de meşteşugul călăriei şi de grăbnicia picioarelor, ci de faptele bune a cărora ziditoare este evlavia. Şi nu Se grijeşte cu sîrguinţă numai de aceştia - ci şi de cei ce au căzut în păcate, şi se pocăiesc şi se întăresc cu nădejdea iubirii de oameni - căci nu a zis că Dumnezeu binevoieşte numai întru nevoitorii cei desăvîrşiţi ai faptei bune, ci şi întru cei ce aşteaptă dumnezeiasca milă.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Şi nici nu s-a mai ridicat cetatea Ierusalimului, măcar că Iudeii risipiţi în toată lumea şi-au plăsmuit în 1947 un fel de ţară în Palestina. Ce se va zidi cu adevărat şi cît de curînd în Ierusalim, pe locul Bisericii lui Solomon, e capiştea în care va fi încoronat şi înscăunat Antihristul ca împărat al lumii.

Psalm 147
 

Cuvîntul cel proorocesc porunceşte şi aici a lăuda. Mai-nainte zice încă şi biruinţa făcută după întoarcere, iar lîngă aceasta mai-nainte vesteşte şi propovedaniile Apostolilor, care au străbătut prea-degrab toată lumea.
Laudă, Ierusalime, pe Domnul, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane! -
2 că a întărit încuietorile porţilor tale,
Izbăvindu-te de războinici cu ajutorul cel nebiruit al lui Dumnezeu şi rămînînd neînconjurată[COLOR=#800080][1][/COLOR], cu laude răsplăteşte-I Făcătorului de bine, o Ierusalime! Iar „Ierusalim” nu numeşte zidirile cetăţii, ci pe locuitorii acesteia.
blagoslovit-a pe fiii tăi întru tine
Că, luînd binecuvîntarea de bună-naştere şi de multă-facere de copii, întru mulţime ai crescut.
3 Cel ce a pus în hotarele tale pace
Ţi-a dăruit şi pace despre toate părţile: că, înfricoşîndu-se de frica celor ucişi, alţii nu îndrăznesc a mai veni iarăşi asupră–ţi.
şi cu grăsime de grîu te-a săturat;
Şi te-a împresurat cu bunătăţile pămîntului. Că „grăsime de grîu” a numit îndestularea roadelor, din parte numind totul: fiindcă acest nume, „pyros”, înseamnă „grîu”, iar „grăsime de grîu” – pîinea cea prea-bună, pîinea aceasta arătînd şi celelalte roade.
Ci această purtare de grijă dobîndeau de demult Iudeii, iar după ce s-au turbat asupra Mîntuitorului s-au făcut pustii de toate bunătăţile. De aceea şi proorocescul cuvînt, vorbind pentru aceia, mai-nainte vesteşte mîntuirea neamurilor:
4 Cel ce trimite cuvîntul Său pămîntului. Degrab aleargă cuvîntul Lui,
„Cuvînt” a numit aici evangheliceasca propovedanie, pe care a trimis-o nu numai Iudeilor, ci şi tuturor celorlalţi oameni, că zice: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile!” A arătat încă şi iuţimea drumului, că întru puţină vreme a umplut de învăţătură tot pămîntul şi marea. Mai-nainte văzînd acest lucru, Proorocul a zis: „prea-degrab aleargă cuvîntul Lui”. Şi nu e nici un lucru nou, nici prea-slăvit, că toate se supun dumnezeieştii voiri. Drept aceea, dacă vrea, El preface îndată firea apelor, una fiind ea, întru nenumărate chipuri:
5 al Celui ce dă zăpada ca lîna, al Celui ce presară negura ca cenuşa,
6 al Celui ce pune gheaţa Sa ca pîinile.
Pentru că din una şi singura fiinţă a apelor se face şi gheaţa vîrtoasă, şi zăpada rară şi moale ca frîntura lînii, dar se face şi praf umed, că într-acest fel este firea negurii.
Împotriva feţei gerului Lui cine va suferi?
Încă şi aerul îl preface cu lesnire: şi, pe cel înfocat acum, după puţin îl face geros.
7 Trimite-va cuvîntul Său, şi le va topi pe ele; sufla-va Duhul Lui, şi vor curge ape.
Dar, iarăşi voind, topeşte cu lesnire apa îngheţată şi o face să curgă ca pîraiele: pentru că, suflînd austrul, se topeşte şi zăpada, şi gheaţa. Şi nu aşa prost a făcut povestirea acestora, ci ca prin ele să însemneze altele: că - precum zăpada, căzînd, umple munţii, iar după ce se topeşte se aduce întru rîurile slobozite dintru dînşii şi ajunge să adape alte locuri - aşa şi belşugul bunătăţilor date de Dumnezeu s-a adus întîi Iudeilor, după care, gonind şi alungînd aceia darul, adăparea învăţăturii s-a adus neamurilor, ca prin nişte rîuri, prin Sfinţiţii Apostoli.
8 Cel ce trimite cuvîntul Său lui Iacov, îndreptările şi judecăţile Sale lui Israil
De demult - Legea, iar după aceea şi Darul, dar s-au arătat nevrednici de amîndouă.
9 n-a făcut aşa la tot neamul şi judecăţile Sale nu le-a arătat lor.
Că nici unuia din neamuri nu a dat Legeacea prin Moisi şi nu a adus folosul cel prin Prooroci, ci numai pe Iudei i-a învrednicit de o astfel de adăpare. Cu toate acestea, aceia s-au făcut nemulţumitori către Făcătorul de bine, iar neamurile, primind strălucirea luminii celei gîndite prin Sfinţiţii Apostoli, L-au cunoscut pe al lor Ziditor şi totdeauna Îi aduc cinstea Acestuia.



[COLOR=#800080][1][/COLOR]E vorba de cetate.

Psalm 148
 

Proorocul a îndoit poruncirea, ascuţind sufletele spre mai multă sîrguinţă. Şi aceasta este altă laudă care deşteaptă toată zidirea - şi cea gîndită, şi cea simţită, şi cea cuvîntătoare, şi cea necuvîntătoare, cea însufleţită şi cea neînsufleţită – spre împreună-glăsuirea cîntării de laudă. Porunceşte să-I aducă laudă şi cerul, şi pămîntul, şi adîncurile, şi luminătorii de pe cer, şi munţii, şi sadurile, şi celelalte ca acestea şi cîte sînt împărtăşite de suflet şi de cuvîntare, zicînd însă că cei cuvîntători trebuie să caute la acestea şi, deprinzînd înţelepciunea ce se arată întru dînsele, să laude pe Făcătorul.
Lăudaţi-L pe Domnul, din ceruri lăudaţi-L pe El întru cele înalte!
Marele Moisi ne-a învăţat că două ceruri s-au zidit de Dumnezeu: acesta făcut împreună cu pămîntul, şi cel după acesta, care s-a rînduit să fie mijlocitor între ape, pe care l-a numit şi „tărie”. Pentru aceasta a poruncit a lăuda pe Dumnezeu „din ceruri” şi „întru cele înalte”, în loc de: „cetele celor fără de trupuri, care şi întru acesta, şi întru acela petrec”. Şi, fiindcă dumnezeiescul Moisi nu ne-a învăţat nimic pentru zidirea firilor gîndite, de nevoie a făcut aici Proorocul pomenirea acestora. Pentru aceea şi porunceşte a aduce laudele Făcătorului, că aceasta este datoria făpturilor, şi toată făptura făcută de Dînsul şi cinstită cu cuvîntarea se cuvine a o plăti. Şi - dacă laudă cele ce au fire zidită, şi nici Fiul, nici Preasfîntul Duh nu S-au rînduit împreună cu cele ce laudă - arătat este că Ei nu sînt din firea cea zidită; că, altfel, L-ar fi lăudat pe Făcătorul mai-nainte de celelalte, ca nişte izvoare ale dreptăţii cinstind Dreptatea. Dar nici Fiul nu laudă, nici Sfîntul Duh, deci nici Fiul, nici Preasfîntul Duh nu are fire zidită. Apoi: cu adevărat Se laudă şi El, şi Sfîntul Duh, căci nu este nimic altceva între cei ce laudă şi Cei ce Se laudă, numai zidirea laudă, şi numai Ziditorul Se laudă. Şi, dacă cineva nu-L laudă pe Ziditorul, ca un nemulţumitor nu-L laudă. Ci acestea le-am vorbit mai pe larg în cuvintele pentru Sfîntul Duh. Drept aceea, să călătorim spre cele de aici înainte ale tălmăcirii:
2 Lăudaţi-L pe El, toţi Îngerii Lui, lăudaţi-L pe El, toate Puterile Lui!
„Îngeri” şi „Puteri” numeşte firile gîndite: „Îngeri”, ca pe cei ce trec către oameni dumnezeieştile graiuri[COLOR=#800080][1][/COLOR]; iar „Puteri”, ca cele ce sînt slobode de patimile trupeşti şi ca cele ce pot împlini poruncile, că zice: „cei puternici întru tărie, care faceţi cuvîntul Lui.” Însă prin numele acestea a cuprins toată firea celor gîndite, şi foarte potrivit a chemat spre cîntarea de laudă întîi cetele cereşti.
3 Lăudaţi-L pe El, soarele şi luna, lăudaţi-L pe El, toate stelele şi lumina!
Iar Simmah, aşa: „lăudaţi-L pe El, toate stelele luminii”; aşa încă şi ceilalţi. Iar după Cei 70, se cuvine a înţelege aşa: Dumnezeu a zidit lumina în ziua dintîi, iar întru a patra – luminătorii, şi pentru aceasta i-a pomenit deosebi de lumină, nu că ea ar sta singură prin sine-şi, ci pentru că s-a împărţit întru luminători. Iar pe acestea, după cum am zis şi mai sus, nu le cheamă ca pe nişte însufleţite şi cuvîntătoare, ci ne porunceşte a privi la ele, şi a deprinde înţelepciunea lui Dumnezeu şi prin toate a-I împleti Lui cîntare de laudă.
4 Lăudaţi-L pe El, cerurile cerurilor!
5 Şi apa cea mai presus de ceruri
Dumnezeu a despărţit firea apelor cu cerul ce se numeşte „tărie”, prin negrăita Lui înţelepciune meşteşugindu-le lor statornicia cea în lungă vreme, şi a poruncit a călători peste apele închegate focul nemărginit al luminătorilor. Iar apa şi focul sînt împotrivnice una alteia, dar, cu toate acestea, nici focul nu se stinge de ape, nici apa cea închegată nu se topeşte de focul cel nemărginit, şi acestea arată negrăita putere a lui Dumnezeu. Şi a numit cerul cu număr de multe, nu că ar fi ştiut de mai multe, ci urmînd limbii evreieşti: că ei le numesc pe acestea cu număr de multe, precum noi zicem: „Atenele” şi „Tebele”. Deci, ce a numit aici „ceruri ale cerurilor”, într-alt loc l-a zis: „cerul cerului”, că zice: „cerul cerului Domnului”.
să laude numele Domnului, că El a zis, şi s-a făcut; El a poruncit, şi s-a zidit!
Că - zice - vrednic lucru este a lăuda pe Cel ce le-a lucrat cu cuvîntul pe toate acestea.
6 Pusu-le-a pe ele în veac şi în veacul veacului: poruncă a pus, şi nu va trece.
Şi nu numai că le-a zidit, ci le şi poartă de grijă. De aici au şi statornicia, după cum a voit El Însuşi, că nu vor putea să treacă hotarele aşezate de Dînsul. Deci cele neînsufleţite şi neamurile celorlalte necuvîntătoare se ruşinează de legile aşezate, şi numai singură firea oamenilor cea cinstită cu cuvîntarea calcă legile: marea ştie hotarele sale şi se ruşinează de nisip, noaptea şi ziua păzesc măsurile puse lor, iar oamenii defaimă dumnezeieştile legi.
Şi aşa, după ce le-a chemat spre împărtăşirea cîntării de laudă pe cele din cer şi pe cele cereşti, se mută spre pămînt, maica de obşte a oamenilor şi a celor necuvîntătoare:
7 Lăudaţi-L pe Domnul de pe pămînt:
Apoi, din parte:
balaurii şi toate adîncurile;
Marea este parte a pămîntului, şi întru aceasta sînt chiţii. Şi vrednică de minunare este şi această purtare de grijă a Ziditorului: că, după ce a zidit jivinele cele prea-mari şi prea-covîrşitoare, le-a închis întru noianurile cele neînotate, arătîndu-le oamenilor şi înfricoşîndu-i cu pomenirea lor, dar, propovăduind bunătatea, a oprit vătămarea pe care ar fi putut-o ele pricinui.
8 focul, grindina, zăpada, gheaţa, duhul cel de vifor,
Şi acestea îşi au pricina din apă. Şi în aer se face şi grindină, şi zăpadă, şi gheaţă, şi vînturile cele iuţi, că pe acestea le-a numit „vifore”. La fel, este cu putinţă a vedea focul arătîndu-se încă nu numai în pămînt, ci şi în aer, pentru că din aer se slobozesc şi fulgere, şi trăznete şi flăcări.
cele ce fac cuvîntul Lui;
Încă şi acestea – zice - se supun semnului Său, nu ca nişte însufleţite şi cuvîntătoare, ci urmînd voii Lui.
9 munţii şi toate dealurile, lemnele cele roditoare şi toţi cedri;
Şi acestea ne fac a porni limbile noastre spre mulţumire, căci nu numai mărimea lor este vrednică de minunare, ci şi trebuinţa ce răsare de aici, că prea-multă este şi de multe feluri.
10 fiarele, şi toate dobitoacele
Le-a despărţit şi pe acestea: că nu aşa prost a zis de cele cu cîte patru picioare, ci a deosebit pe cele sălbatice de cele domestice. Şi ne porunceşte să lăudăm pe Făcătorul şi prin unele, şi prin altele, că toate sînt de prisos şi nemulţumitoare dacă scapă de cunoştinţa noastră[COLOR=#800080][2][/COLOR].
cele tîrîtoare şi păsările zburătoare;
Cu pomenirea tîrîtoarelor s-a înjugat şi firea celor înotătoare, că acelea se tîrăsc în ape. Aşa le-a numit pe dînsele chiar Dumnezeu, că a zis: „Să scoată apele tîrîtoare cu suflete vii!”
După acestea toate, îl cheamă pe cel ce laudă prin toate pe Ziditor, că omul s-a învrednicit de dumnezeiasca zidire în urma tuturor. Şi îl adună după adunări, aducînd în lăuntru mai întîi ceata împăraţilor, apoi popoarele supuşilor. Şi zice:

Psalm 149 (2)
 

11 împăraţii pămîntului şi toate noroadele,
Şi nu-i lipseşte de cîntarea de laudă nici pe domnii de al doilea (rang), nici pe judecătorii cei rînduiţi după aceştia, ci îi împărtăşeşte şi pe ei de folosul ivit de aici:
domnii şi toţi judecătorii pămîntului;
Porunceşte să facă acest lucru încă şi fiecare vîrstă, şi amîndouă neamurile[COLOR=#800080][3][/COLOR], adică partea bărbătească şi cea femeiască. Şi - întîi pe cei ce sînt desăvîrşiţi cu vîrsta:
12 tinerii şi fecioarele,
Apoi, amîndouă căpătîiele:
bătrînii şi cei mai tineri să laude numele Domnului,
Zice: Şi vîrsta cea fără de vreme şi crudă, şi cea peste vreme (adică îmbătrînită) să laude pe Dumnezeu!
13 că s-a înălţat numele Lui unuia!
Că s-a stins pomenirea dumnezeilor cu nume mincinos şi s-a arătat cinstit doar numele Celui ce este singur Dumnezeu.
14 Mărturisiţi-vă Lui pe pămînt şi în cer!
Că nu-L mai laudă pe Dînsul doar cele cereşti, ci s-a umplut tot pămîntul de a-L cunoaşte pe Domnul, cît ca nişte apă multă a acoperit mările.
Şi va înălţa cornul norodului Său.
Şi - zice - va arăta norodul Său nebiruit şi vestit - căci „corn” a numit tăria, din metafora dobitoacelor purtătoare de coarne, care se fălesc că întru acelea au tăria.
Cîntare - tuturor cuvioşilor Lui,
Că, pe cei ce cred întru Dînsul, îi face nu numai tari, ci şi de-a pururea pomeniţi la toţi.
fiilor lui Israil, norodului ce se apropie de Dînsul!
Şi această bună laudă a dobîndit-o Israil cînd s-a apropiat de Dumnezeu, dar acum s-a mutat împreună cu buna-credinţă şi strălucirea, iar ei s-au golit de aceasta, şi neamurile se bucură de dumnezeieştile daruri.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Înger” vine din elinescul „anghelos”, însemnînd „vestitor”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Fiindcă toate au fost zidite pentru om.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]„Genurile”, din elinescul „ghenos”.

Psalm 149
 

Această laudă o poruncesc a aduce cei ce au biruit după întoarcere neamurile acelea multe prin dumnezeiescul ajutor. Are încă şi proorocie a celor săvîrşite de Macabei.
Cîntaţi Domnului cîntare nouă, lauda Lui este în Biserica cuvioşilor!
Că a lăuda pe Dumnezeu este osebirea cuvioşilor, nu a celor fără de lege.
2 Veselească-se Israil de Cel ce l-a făcut pe el, şi fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor!
Dumnezeul a toate este Dumnezeu al tuturor, dar cu deosebire Se numea Împărat al Israilitenilor. Deci, îndată ce s-au bolnăvit cu nemulţumire şi au cerut alt împărat, Dumnezeu a zis către Samuil: „Nu pe tine te-au defăimat, ci pe Mine, ca să nu împărăţesc peste dînşii.”
3 Să laude numele Lui în horă, în timpan şi în psaltire să-I cînte Lui!
Zice: După Legeanoastră, să lăudăm pe Făcătorul de bine cu toate uneltele de cîntare!
4 Că binevoieşte Domnul întru norodul Său,
Zice: Ne-a învrednicit de multă iubire de oameni şi ne-a arătat a Sa bunătate.
şi va înălţa pe cei blînzi întru mîntuire.
Iar pe cei lipsiţi de ajutor care au năravuri bune, îi va arăta înalţi şi vestiţi.
5 Lăuda-se-vor cuvioşii întru mărire şi se vor bucura întru aşternuturile lor.
Şi cei ce cinstesc dreptatea vor fi întru bună laudă, îndulcindu-se de multă odihnă. Că „aşternut” a numit odihna, că patul este însemnător de odihnă.
6 Înălţările lui Dumnezeu - în gîtlejul lor,
Şi totdeauna propovăduiesc dumnezeieştile faceri de bine şi Îl laudă pe pricinuitorul unora ca acestea.
şi săbii cu două ascuţişuri - în mîinile lor,
7 ca să facă izbîndă întru neamuri, mustrări întru noroade;
Biruinţa întru războaie nu este lucru potrivnic odihnei, că biruinţa este mai dulce decît toată odihna. Iar prin acestea mai-nainte vesteşte bărbăţia Macabeilor, prin care i-au supus pe megieşii locuitori pe aproape şi i-au biruit pe Machidoneni.
8 ca să lege pe împăraţii lor cu obezi, şi pe slăviţii lor cu cătuşe de fier;
Istoria Macabeilor ne învaţă că multe ca acestea s-au isprăvit de dînşii, şi lesne le este celor ce voiesc să citească a învăţa adevărul proorociei.
9 ca să facă întru dînşii judecată scrisă.
Că, cele făcute după dreptate acelora, s-au pus în scrieri, şi lauda lor a rămas pururea pomenită pînă în ziua de astăzi. Că aceasta a adăugat:
Mărirea aceasta va fi tuturor cuvioşilor Lui.
Căci cuvioşia este maică a bunei-laude, şi lucrătorii acesteia vor fi pomeniţi de-a pururea.

Psalm 150
 

De biruinţă este şi lauda aceasta, şi mai-nainte vesteşte cunoştinţa de Dumnezeu ce avea să fie la toţi oamenii.
Lăudaţi pe Dumnezeu întru Sfinţii Săi,
Puternică pricină spre cîntarea de laudă este aceasta: că - dacă ni s-a poruncit a lua pricină spre mulţumire de la saduri, şi de la fiare şi de la tîrîtoare - cu mult mai vîrtos este mai cu dreptate a privi la Sfinţi şi a-L lăuda pe Dumnezeul acestora. Că - învăţîndu-se cele pentru Fericitul Pavel, ori cele pentru dumnezeiescul Petru, ori cele pentru prea-dumnezeiescul Ioan, ori cele pentru ceilalţi Apostoli, ori cele pentru purtătorii de biruinţă Mucenici, ori cele pentru ceilalţi Sfinţi, ori cele pentru nevoitorii de acum ai faptei bune - cine nu-şi porneşte limba spre cîntarea de laudă a Celui ce a dăruit oamenilor atîta îndestulare de bunătăţi?
lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui!
Iar Simmah, aşa: „Lăudaţi-L pe El întru tăria cea nebiruită a Lui!” Că numai El singur are stăpînirea tare, şi nepieritoare şi veşnică.
2 Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui,
Că negrăite sînt cele săvîrşite totdeauna prin Sfinţii Lui.
lăudaţi-L pe El după mulţimea măririi Lui!
Acest stih se aseamănă cu cele tîlcuite de noi mai-nainte, că nu este sfîrşit măririi Lui. Că - zice - nemărginită este mărirea Lui, nemăsurată puterea, deci să petreceţi lăudîndu-L pe Dînsul pentru toate.
3 Lăudaţi-L pe El în glas de trîmbiţă,
Organul acesta era preoţesc, căci preoţii întrebuinţau trîmbiţele făcînd pomenire de trîmbiţele ce s-au auzit în muntele Sinai.
lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută!
4 Lăudaţi-L pe El în timpan şi în horă, lăudaţi-L pe el în strune şi în organe!
5 Lăudaţi-L pe El în chimvale bine-răsunătoare, lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare!
De demult, lăudîndu-L pe Dumnezeu în dumnezeiasca Biserică, leviţii întrebuinţau organele acestea nu pentru că Dumnezeu Se veselea de glasul lor, ci pentru că primea scopul celor făcute. Căci Îl auzim pe Dînsul zicînd Iudeilor că Dumnezeu nu Se veseleşte de cîntări şi de viersuiri: „Depărtează-ţi de la Mine glasul cîntărilor tale, şi glasul organelor tale nu-l voi auzi!” Deci a slobozit să se facă acestea vrînd să-i izbăvească pe dînşii de înşelăciunea idolilor: că - de vreme ce erau iubitori de jocuri şi de rîsuri, iar acestea toate se săvîrşeau în capiştile idolilor - i-a iertat să cînte din organe, prin acestea trăgîndu-i (către Sine), şi cu vătămarea mai mică oprind-o pe cea mare şi mai-nainte învăţîndu-i cele desăvîrşite prin cele nedesăvîrşite.
Toată suflarea să laude pe Domnul!
Nu Iudeii numai, ci toţi oamenii: că, după dumnezeiescul Apostol, Dumnezeu nu este numai al Iudeilor, ci şi al neamurilor. Deci, în Psalmul 144, a zis: „Bine să cuvînteze tot trupul numele cel sfînt al Lui!”, iar aici: „Toată suflarea să laude pe Domnul!”, dar nici acolo nu a numit trupul singur, nici aici suflarea singură, ci prin amîndouă stihurile ne porunceşte a lăuda pe Dumnezeul tuturor şi cu trupul, şi cu sufletul.
Sfîrşitul a toată neguţătoria Psalmilor este vrednic de minune şi potrivit scopului proorociei. Pentru că proorocia propovăduieşte mîntuirea neamurilor, şi sfîrşitul proorociei porunceşte celor ce au dobîndit-o pe aceasta a lăuda pe Făcătorul de bine, iar noi nu numai că auzim graiurile, ci vedem înseşi lucrurile: că Dumnezeul tuturor Se laudă în fiecare cetate, şi în oraşe, şi în sate, şi în pustietăţi, şi în munţi, şi în dealuri şi în locul nelocuit şi cu totul pustiu.
Iar eu îi rog pe cei ce vor citi în cartea aceasta să culeagă dintru acestea folosul ca pe un rod, dacă li se va părea că s-au tîlcuit bine şi drept; iar dacă undeva cumva nu am ajuns tainele cele ascunse ale Duhului, să nu ne prihănească prea-foarte, că fără de zavistie am pus tuturor înainte ceea ce am putut afla şi ne-am sîrguit a aduce celor ce vor fi după noi cele învăţate de la Părinţi. Şi noi am suferit osteneala, iar altora aducem folos fără de osteneală, pe care îi rog să ne răsplătească osteneala cu rugăciuni, pentru ca, întărindu-ne şi proptindu-ne cu ele, să adăugăm lîngă cuvinte şi lucrurile, şi să dobîndim fericirea ce se alcătuieşte dintru amîndouă. „Că cel ce va face – zice – şi va învăţa mare se va chema întru Împărăţia cerurilor!” - pe care să ne învrednicim a o dobîndi toţi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, împreună cu Care se cuvine slavă şi Tatălui, împreună şi Sfîntului Duh, în vecii vecilor. Amin”

Psalm 148 (2)
 

corectie:
Psalm 148 (2) nu 149 (2).
Mii de scuze!!!

ma refeream ca cine talcuieste psalmii la varianta ta, pt ca, normal, de-a lungul veacurilor, au fost interpretati de mai multe persoane... astept sa postezi interpretarea:25:

Este postata deja la

http://www.crestinortodox.ro/forumac...ead.php?t=5212

te rog sa mergi pe acest topic!!!!

Multumim pentru intreaga osteneala. Cred ca acum intelegem mai bine de ce psaltirea este o arma impotriva diavolului.

Sa speram ca ajuta pe fiecare.
Sa ne dam osteneala sa intelegem si sa pricepem este important.
Apoi sa ne rugam si sa intelegem ce4 zicem, nu sa bolborisim cuvinte greu de inteles.
Asta a fost scopul meu.:8:

Pentru ce citesc psalmul 50?
 

Am inteles ca trebuie citit in fiecare dimineata. Pentru ce trebuie citit?


Multumesc!

Multumim mult, patinina34, pentru Talcuirea Psalmilor, este foarte de folos, sa va rasplateasca Bunul Dumnezeu si Maica Domnului.
Doamne ajuta.

Mergand pe un "fir", am gasit in multe locuri intrebari de acest gen: "Pentru ce se citeste Psalmul 50?"
Parerea mea este ca Psalmul 50... nu se citeste... Eu cred ca orice bun crestin ar trebui, asa cum invata cu usurinta tot felul de bazaconii si lucruri uracioase, sa se invredniceasca si sa invete pe dinafara "Crezul", "Psalmul 50", "Psalmul 142" si eventual "Psalmii 102; 103". Iar ca si rugaciune speciala catre Preasfanta Fecioara, cred ca rugaciunea Sfântului Pavel Everghetinos, de la sfarsitul Pavicernitei (Nepătată, neîntinată, nestricată, fără de prihană, Fecioară, mireasa dumnezeiasca, Stapana...) ii este de mare folos oricarui crestin, in rugaciunile lui. Nu-i nimic rau in "a citi", dar anumite rugaciuni trebuiesc repetate zilnic si astfel dupa o vreme, cartea nu ne mai este de nici un folos, atunci cand dorim doar aceste rugaciuni.
La ce ne foloseste? In primul rand se intelege ca repetand zilnic aceste rugaciuni, nu ne mai da ghes inima sa mai savarsim pacatul care ne intrase pana in cea mai profunda celula a trupului nostru. Nemaifacand pacatul, se intelege ca ne curatim, iar curatati fiind, se intelege ca putem face cat de cat loc Duhului Sfant, care tot asteapta sa fie primit. Toate astea nu se intampla peste noapte. E nevoie de multa rabdare, poate chiar ani, de smerenie curata si daca se poate - lacrimi, fiindca nu-i deloc usor si de multe ori cand credem ca suntem mai aproape, alunecam din nou in cine stie ce pacat, poate al maniei, poate al mandriei, poate al clevetirii... Si totusi, intr-o zi, dupa multa osteneala vom putea spune: "Gustati si vedeti ca bun este Domnul."

O LISTA A PSALMILOR SPRE FOLOSINTA CA BINECUVANTARI, ORANDUITA DUPĂORDINEA DIN PSALTIRE (Sf. Arsenie Capadocianul: PSALTIREA BINECUVANTARILOR) :

http://saraca.orthodoxphotos.com/bib...sf_arsenie.htm

TALCUIRE PSALMI-Teodoret de Cir.pdf :
http://www.mediafire.com/download.php?9ow5nsb8gcgle89

TALCUIRE PSALMI- Pr.Ioan Sorin Usca si Prof Ioan Traia.pdf :
http://www.mediafire.com/download.php?ic91eadajy06yhg