Nu la asta m-am referit, ci la faptul ca nu se poate patrunde invatatura bisericii cu mintea logica. Ci cu intelepciunea, care tot de la Dumnezeu vine (cum a spus Anca).
Poate ca o sa fiu data drept exemplu de prostie, dar cand m-am hotarat sa imbratisez crestinismul si am vazut ca nu inteleg multe lucruri.. am avut o dilema: ce fac acum? Cum le interpretez? Am decis ca ceea ce nu inteleg sa iau ad literam. Lumea a fost creata in 7 zile? neindoielnic! Femeia a fost facuta din coasta lui Adam? Da! E existat potop si arca lui Noe? Precis! :1:
Daca Dumnezeu va dori, imi va deschide ochii sa inteleg ceea ce nu pot intelege acum. Dar in nici un caz nu voi contesta scripturile ca sa-mi satisfac orgoliul prostesc al mintii mele!

Si pt ca discutia este despre cuplu.. am preluat si aplicat ceea ce spune invatatura bisericii, contrar logicii, contrar sfaturilor apropiatilor.. si a iesit perfect. (evident ca ispitele cu care ma confrunt eu sunt mici, dar oricum).

Iarta-ma ca fac comentarii la viata ta, dar nu stiu cat de perfect a iesit, sau crezi tu ca a iesit, din moment ce tu nu demult spunea-i ca tu si sotul tau a-ti ajuns la concluzia ca nu va iubiti cu adevarat. Vezi ca nu-s bune extremele de nici un fel.

Pai am spus ca cine nu trece prin asta nu intelege.
Iubirea este un cuvant atat de folosit astazi incat si-a pierdut intelesul..
Si cand ne uitam unul la altul si spunem ca ne iubim, dar in mod real nimeni nu poate face ceva semnificativ pentru celalalt.. Pot eu sa-l insanatosesc daca este bolnav? Pot sa-i alung tristetea (metafizica, desigur), pot sa-l indepartez de moarte? Pot sa-i ofer macar o ora de viata in plus? Ce pot sa fac? sa-l pup, doar? iti dai seama ca iubirea este doar un cuvant (concluzia sotului)..
Iana, noi am trecut prin dragoste nebuna, prin romantism exagerat, prin experiente de tot soiul (bune si rele, multe rele).. ce-si doresc cuplurile (vacante exotice la hoteluri de multe stele, confort, cadouri nerusinat de scumpe.. ).. Si ramai apoi cu un gol.
Si te gandesti: now what! Ce sa-mi mai doresc?! (ok, sotul meu nu a rezolvat dilema, acum crede ca de fapt faima este cea mai importanta, vad ca s-a apucat sa faca nu-s ce proiecte de cercetare, un nou imbold.. o sa-i treaca si asta)
Deci: nu ne iubim este o razvratire impotriva starii de fapt a lucrurilor, impotriva micimii propriilor noastre vieti.. Ca el zice ca nu ma iubeste (daca-l intreb), dar se poarta de parca m-ar iubi. Iar eu zic ca-l iubesc.. si nu pot face nimic pentru el.
(da, suntem niste ciudati)

Ei, vezi Anna, eu nu neg scripturile si tocmai pe ele ma bazez cel mai mult, dar neg unele scrieri aparute de-a lungul timpului din partea unor terte persoane, sau chiar a unor sfinti, care nu par sa coincida cu principiile din scripturi. Poate ca nu ai inteles pana acum din partea mea, caci tocmai despre aceste scripturi vorbesc ca nu prea intra in contradictie cu adevarul divin, dar ceea ce a inventat biserica de-a lungul timpului, uneori DA. Astfel, nu am cum sa iau totul ad literam, fiindca acest tot ne defineste existenta, pana la urma.
Cat despre viata mea de cuplu, cred ca daca nu gandeam precum se vede, nu mergea, si nu pentru ca nu as fi avut credinta cum ar pretexta credinciosul pe-aici, ci pentru ca eu si sotul meu nu suntem persoane care sa vorbim una si sa credem sau sa facem altceva....nu ne imbatam cu apa rece si nici nu ne indulcim cu miere amara , incercam sa ne constientizam si slabiciunile, nu suntem perfecti si nici nu tindem spre aceasta pana la nivelul in care sa rivalizam cu propria fire.. Incercam sa fim cinstiti cu ceea ce intampinam, dar si cu noi insine, si din analiza trecatoare a ceea ce ne inconjoara ne formam bucuriile si tristetile in masura in care sa incercam sa ni le si asumam, dar sa concepem realitatea asa cum se infatiseaza, nu distorsionat si amagitor precum o virtute inexistenta.

Iti mai spun o data vezi sa nu sari dintr-o extrema in alta. Si tot asa cum atunci iti spunea-i ca ti-e bine s-o spui si acum.

Vad ca intre timp s-a dus o discutie aprinsa despre asta, hai sa imi pun si eu mustarul pe deasupra (cum spune o expresie nemteasca :-)).
Ory am inteles ca se referise la inceput la unii care sunt considerati sfinti de multi dar nu sunt canonizati. Dar se refera, am vazut mai jos, si la anumite aspecte, anumite exprimari ale unor sfinti pe care ea nu le poate accepta ca atare.
Si despre asta am tot vorbit si mi-am mai spus parerea. Cred ca si sfintii, artunci cand scriu, nu pot fi luati la modul absolut. Ceea ce scriu ei trebuie pus si in contextul epocii ci culturii lor. Anumite lucruri luate prea ad literam, prea nedigerate, ne pot fie sminti si indeparta de Biserica, fie transforma in automate (pericolul mecanizarii credintei evocat de Ory); le putem aplica prost, tare prost la viata noastra.
Cum ne dam seama care spuse trebuie contextualizate si care luate direct? Pai la asta foloseste discernamantul, o mare calitate crestina, unii zic chiar cea mai mare (i se spune in limbaj bisericesc dreapta socotinta)... El nu ne este dat din nastere, ci trebuie sa invatam sa-l cultivam.
Nu cred ca inseamna sa ne indoim de sfintenia unui sfant sau aproape sfant tratandu-ui scrierile cu discernamant. De loc! Ei ar fi primii care ar fi socati sa ne vada inghitind totul de-a valma.
Si sa stii, chiar a nega sfintenia unui om sfant este departe de a fi pacat impotriva Duhului sfant, in acest caz.. Sa lasam aceste evaluari, oricum, in seama lui Dumnezeu.

Nu am intentionat sa neg sfintenia vre-unui Sfant, nu a fost aceasta in cugetul meu, dar am negat anumite principii sau teorii emise de catre acestia, dar asta nu inseamna ca nu mai am evlavie la ei si la viata pe care au dus-o . Pur si simplu, consider ca pot selecta prin discernamant anumite lucruri dintre care ne-au fost lasate, sau, dupa cum spunea Fani, le situez pentru vremea de-atunci si atata tot, apoi trec mai departe cu acelasi respect, nu sunt extremista si nu consider ca este o crima, nici macar duhovniceasca.
Si, da, consider ca este vorba de un exces de zel, sau de un abuz spiritual sa situam sistematic Sfintii sau Duhovnicii mai preus, parca de Insusi Dumnezeu, ceea ce ar fi din start o eroare.

Iana nu prea inteleg la ce sarit in extreme te referi.
Mie nu-mi plac lucrurile lipsite de continut (ca lui Ory, de fapt).
Se spune ca in cuplu se face aia, aia si aia.. si noi toti ne aliniem cerintelor. Dar de ce trebuie sa facem toate acestea? Cine ne-a indus ideea ca un cuplu arata asa si nu altcumva?
Noi am fost un cuplu traditional la inceput, am facut tot ceea ce se face conform ideii actuale de iubire si romantism.

Acum citesc ca multe lucruri sunt gresite, chiar pacate etc.. De ce opinia publica are mai multa greutate decat vocea bisericii? Poate ca tocmai biserica arata modul firesc de traire al cuplului.
Si eu am dat exemplul meu pentru a arata ca urmarirea idealurilor promovate la tv nu te duce automat la fericire, ci mai degraba la o criza existentiala. (cat despre modul exact in care am preferat sa ascult vocea bisericii intr-un anumit moment al existentei, desi ratiunea imi spunea altceva.. nu pot sa-ti dau detalii. Dar si acum ma minunez ca mi-au fost ascultate rugaciunile!)

Ca fapt divers, iubirea romantica actuala este modelata de televiziune. Numarul si felul relatiilor intime sunt modelate de tv. Studiile arata ca cine priveste mult la tv exagereaza importanta relatiilor intime si cantitatea lor. Copii cu tv in camera incep viata sexuala de la varste mai fragede si o fac mult mai des decat cei cu tv in living room etc...
Noi nu suntem constienti cat de deformata este perceptia realitatii in ziua de astazi.. dar de la inceput spunem ca sfaturile bisericii privind viata sexuala sunt anacronice si atenteaza la "libertatea noastra". De ce?

Bine, multumesc Florin, da, asta pare sa contrazica ceea ce scrie in alt parte (daca nu ma insel in aceeasi carte).
Din cate stiu eu foloseste tot teorii despre hormoni ca sa spuna ca este un mare pacat sa faci dragoste pe perioada sarcinii si a alaptarii (deci, vreun an, asa, cel putin). Sunt curioasa cum justifica hormonal acest refuz. ;-)
Ca si Iana, nu ma dau in vant dupa aceste teorii care reduc dragostea, fie ea si sexuala, la actiunea hormonilor. Dragostea fizica este pentru om altceva decat pentru animale. Nu degeaba cineva a zis ca organul cel mai erogen la om este creierul.. Dragostea fizica depinde mult de sentimente, de atitudini, de intelegere, la om.
Tind sa cred ca parintele si-a depasit aici nivelul de competenta, vorba lui Murphy.. Daca, repet, intr-adevar el a scris aceste lucruri.

La asta ma refer: in prima faza spui ca faceai "tot ceea ce se face conform ideii actuale de iubire si romantism", apoi "am preluat si aplicat ceea ce spune invatatura bisericii, contrar logicii, contrar sfaturilor apropiatilor.. si a iesit perfect". Armonie e cand vine totul de la sine, firesc. Sa traiti pur si simplu voi nu cum va dicteaza societatea la fel si despre "aplicat ceea ce spune invatatura bisericii" raman la ideea ca trebuie sa discernem. Vezi ce zice Fani mai sus.

Tare-mi place cum gandesti, exact la asta m-am gandit si eu...ca e necesar sa stim ce vrem, cine suntem...si ce ni se potriveste, pur si simplu!:1:

Si mie cum gandesti tu. Ne cam asemanam.:6:

:1:
Pai, Iana, eu asta gasesc extraordinar.. ca dupa ce am zis ca raman cu ce spune invatatura bisericii.. lucrurile s-au schimbat in bine, iar eu nu am contribuit deloc! Toate solutiile care le-am gandit si comparat nu ar fi rezolvat nimic.. problema s-a evaporat .. pufff a disparut.:1:
A fost o lectie pt mine. O lectie ca pentru prosti.
(nu vreau sa se inteleaga ca am facut eu ceva extraordinar, ca si in credinta s-au gasit intotdeauna oameni sa ma impinga de la spate.. si oamenii crestini care i-am intalnit mi-au spus: sa nu te abati de la invatatura bisericii ca o sa fie bine. Si un prieten de aici de pe forum mi-a tot vorbit despre cruce si despre cum nu trebuie sa o lepadam, chiar daca exista solutii lumesti usoare. Crestinii sunt oameni extraordinari, cel putin asa ii vad eu. )
"Firescul" de care vorbesti tu, Iana, este modelat de societate. Eu nu am crescut in mediu crestin, eu trebuie sa iau totul de la zero. Pun sub semnul intrebarii evidenta, pentru a vedea daca corespunde invataturii bisericii. Si de multe ori, ce luam drept firesc, este profund putred si corupt.

Nu firescul, vine din interior ca altfel nu mai e firesc. Bineinteles ca interiorul sa nu fie pervertit ca atunci, da, nu mai e firesc.

din interior.. de unde?
nu esti produsul genelor si educatiei? Esti modelata social.

(trebuie sa plec.. daca tu crezi ca exista dumnezeu in noi, iar firescul ar rezida intr-un fel de dumnezeire omeneasca, sau numeste-o cum o vrei.. aceasta este o invatatura new age.. inca una de baza. Eu nu agreez filosofia new age, o consider profund necrestina.. dar nu vreau neaparat sa vorbim in contradictoriu)
:)

Ma bag si eu in discutie pe acest topic, unde chiar nu imi fierbe deloc oala... mai oameni buni, daca va framanta asa de tare intrebarea din titlul threadului de ce nu luati voi sfat de la duhovnic, caci acela va cunoaste putintele si neputintele sufletesti! Si ce va spune acela, asa sa faceti! Este foarte simplu... :106:O reteta pentru toata lumea nu exista... unii sunt mai ravnitori, altii mai neputinciosi...

de la sine..
 

Intr-o casnicie sanatoasa, dragostea este atat trupeasca, cat si sufleteasca.

Intr-o casnicie ideala, dragostea trupeasca si cea sufleteasca se sustin si se hranesc una cu cealalta.

Cu alte cuvinte, intr-o casnicie ideala, sotii se contopesc trupeste in momentele in care - spiritual vorbind - e cel mai potrivit sa faca acest lucru. Martea sau joia pot fi zile de post pentru unii, la fel cum sunt miercurile si vinerile.

Important de retinut e ca atunci cand ne casatorim, trebuie sa ne acceptam partenerul atat trupeste - cu gandul intemeierii unei familii: copii, educatie, casa, batranete, cat si sufleteste - cu gandul la hranirea sufletului prin post si rugaciune.

Daca posturile sunt tinute de ambii soti in acelasi timp si se pracatica acest lucru si cu ceilalti membrii ai familiei - adica o disciplina in privinta modului in care are loc ingrijirea de suflet, chiar nu mai trebuie sa ne gandim ca e marti, ca e joi, sau ca e Sfanta Duminica.

Trebuie doar sa stim ca e bine sa-i dam Cezarului ce e al Cezarului si lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu. Doar ca lui Dumnezeu trebuie sa-I dam primul, pentru ca El e Inceputul si Sfarsitul, in acelasi timp. Pe cand Cezarul e doar reper temporal...

O casnicie sanatoasa!

Ceea ce a pus Dumnezeu in noi s-a pervertit prin pacat, dar omul este restaurat virtual de Hristos la Inviere. Deci fiecare din noi individual si cu discernamant sa facem in asa fel incat sa redevenim ce a fost Adam inainte de pacat. Sa inviem in noi ceea ce exista, dar e in stare de latenta.

Nu vreau nici eu sa vorbim in contradictoriu numai de dragul contrazicerii. Doamne ajuta!

Discutia asta imi aminteste de cea pe care am avut-o pe firul despre 'libertatea crestinului'.

Tot citind cele spuse de voi, vad ca Anna are mai mult tendinta sa puna accent pe ascultare neconditionata, iar tu, Iana, (si Ory, si Andrusca, si cu mine), pe ascultare dar cu discernamant deci cu aplicare a libertatii crestinului, pe care Dumnezeu ne-a restaurat-o prin botez. (nu, nu cred ca este gandire de tip New age, anna...)

Sigur, noua ni se pare ca este mult mai bine asa, dar totusi, cine suntem noi sa spunem ca este mai bine pentru toata lumea. Pentru unii, si mai ales in unele perioade ale vietii, poate ca este mai buna o ascultare oarecum oarba de anumite reguli. Tot citind ce scrie Anna imi tot zic asta. Daca pe ea acest fel de crestinism a ajutat-o sa se indrepte catre Dumnezeu si a ajutat-o si concret in casnicie.. este bun.

De acord intru totul! posturile tinute de ambii sot cred ca reprezinta modelul ideal de casnicie

Din punctul acesta de vedere( al sexualitatii), este mai usor sa te abtii cand esti singur decat atunci cand esti casatorit. E parerea mea din experienta personala si a altora.Nu am facut un studiu sau o statistica ,asa ca daca nu sunteti de acord cu mine, nu imi sariti in cap.
Cand esti pe cont propriu, depinde numai si numai de tine sa te abtii, iar cand esti casatorit si dormi cu sotul( sotia) in acelasi pat , e cu totul altceva. Ispita e mult mai puternica. Una e sa iti imaginezi focul, si alta e sa fii langa flacara.
In casatorie si cand vorbim de legaturi intime si cand vorbim de abstinenta e vorba de doua persoane , nu de una. Nu mai e o problema personala , ci trebuie sa fie amandoi la aceeasi masura. Fiecare are corpul lui, masura lui, credinta lui. Degeaba vreau eu, sotia, sa ma infranez ,,ca la carte´´, daca sotul nu este in acelasi gand. Bun, asta nu inseamna sa cedez ,,la ordin ´´de fiecare data, dar nici sa il refuz la nesfarsit. Situatia ideala e atunci cand amandoi soti sunt credinciosi si inteleg importanta abstinentei, dar ce te faci cand unul e mai ,,caldicel´´ sau chiar nedus la biserica? Sunt oameni care incep sa vina la biserica si sa auda de Dumnezeu dupa cativa ani de casnicie. Un sot vine la biserica, celalalt habar n-are de Dumnezeu. Iti poate intelege dorinta ta de abstinenta ocazional sau deloc. Refuzul repetat duce la certuri, neintelegeri, adulter.
Ideal e sa fie amandoi intr-un gand, dar din pacate nu toti facem parte din familii ideale.
Pogoramantul dat de duhovnic in astfel de cazuri nu inseamna nicidecum desfiintarea postului sau nesocotirea sarbatorilor, ci un ajutor dat slabiciunilor si neputinelor noastre.

Calyo, ar oare ce spune Scriptura? Ia sa vedem:
1.Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. 2.Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. 3.Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. 4.Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. 5.Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.

Anna, avand in vedere ca nu poti aceste lucruri enumerate de tine mai sus, mie imi spune ca il iubesti pe sotul tau, caci iti doresti sa il poti ajuta in chip minunat. Dar nu o poti face pentru ca inca nu ai ajuns la desavarsire. Cel care Il iubeste pe Dumnezeu mai mult decat pe sine, si se straduieste cu adevarat, ajunge la indumnezeire si primeste harismele cele mai minunate. Cine a aflat de aceste harisme, si vad ca tu stii de ele, Anna, nu isi poate dori mai putin de atat in aceasta viata. Dar asta inseamna de fapt sa iti doresti sa ajungi o sfanta. Sa te ajute Dumnezeu sa reusesti!

Fani, am citit ca sectarii, prin faptul ca nu ii cinstesc pe sfinti, pacatuiesc impotriva Duhului Sfant.
In ceea ce priveste "inghititul de-a valma", nu se prea potriveste literaturii religioase ortodoxe, care se cumpara la noi in tara. Sunt carti publicate cu binecuvantare si autori cunoscuti; ceea ce nu putem spune despre cartile aparute in vestul Europei, unde poti gasi diversi autori, de care nu se stie daca sunt ortodocsi, catolici sau protestanti. Acolo, da, trebuie discernamant. Pana ne formam acest discernamant, caci nu-l avem din nastere, e bine sa citim ceea ce e sigur corect. De aceea e bine sa ne tinem de cartile ortodoxe care au binecuvantarea BOR.
In privinta evaluarilor sfintilor, vad ca ai totusi ceva de spus. Pentru mine daca e Sfant, e sfant. Nu am ajuns eu la intelepciunea unui Sfant, ca sa pot eu sa il evaluez pe el; pot doar invata de la el.

Imi place mult postarea lui Calyio; indiferent daca e barbat sau femeie, are mare dreptate.
Este cel mai greu pentru soti, dormind in acelasi pat, sa faca abstinenta.

Si este aici o chestiune f.delicata.
Ma refer la marturisirile Annei si Ancai.
Daca cineva il iubeste mai mult pe Dumnezeu (asa cum ziceti voi crestinismul), atunci oare isi mai iubeste sotul/sotia?
Aici am dubii si n-as crede.
Nu va suparati. Depinde ce inseamna pentru fiecare iubire, cred. Si aici se despart drumurile noastre, am impresia.
Firesc este sa-i iubesti la fel, sau nu stiu cum sa poti faci diferenta si cantitatea, fara a negliaj pe vreunul.
Asta as vrea eu sa aflu.

Nu cred ca este adevarat. Este o exagerare. Si mi se pare ca este foarte prezumtios sa afirme cineva asa ceva despre altii. Este ca si cum ai condamna din start un grup intreg. Sigur, poti sa spui ca este o erezie, ca se indeparteaza de la invatatura Bisericii, ca nu inteleg lucrarea Duhului sfant, etc, dar sa spui ca este pacat impotriva Duhului sfant.. hm. Unde ai citit asta?

Si in vestul Europei exista carti ale unor autori ortodocsi (traduse din alte libi sau scrise direct in limbile de aici) si ai posibilitatea sa iti dai seama daca sunt aprobati de Biserica Ortodoxa sau nu.
De asemenea, si in Romania exista brosurele si carticele care desi apar poate cu binecuvantare (sau lasa sa creada ca, fiind vandute la standuri pe langa biserici), contin si idei neortodoxe. Am vazut cu ochii mei tot felul de astfel de publicatii obscure si icoane neortodoxe in pangare...
Eu cred ca discernamantul n-ar trebui sa ni-l anulam complet niciodata.
Dar sigur, pentru a ne forma mai intai in credinta ortodoxa este mai bine, poate, sa citim mai intai autorii mai 'siguri' sau in orice caz, sa discernem si aici, in felul cum asimilam o carte.

Se spune ca iubirea de Dumnezeu inglobeaza si transfigureaza, deci face sa creasca, iubirea pentru oameni. Cred ca este inclus si sotul sau sotia.
Cum anume se intampla asta, cred ca vom intelege cand vom trai aceasta iubire de Dumnezeu noi insine... Eu una nu am ajuns acolo, asa ca nu iti pot spune. ;-)

Adu-ti aminte ca porunca iubirii de Dumnezeu este urmata in Evanghelie direct de cea a iubirii aproapelui si ca mereu se spune pe de o parte ca nu il poti iubi pe Dumnezeu cu adevarat daca nu iti iubesti aproapele, si viceversa.
Nu este o contradictie intre cele doua iubiri.
Nu este vorba aici, sophia, de fanatism, de oameni care calca in picioare pe altii in numele lui Dumnezeu. Departe de credinta crestina asa ceva!

Fani, aceste carticele si brosurele, daca exista sau au existat, aproape ca nu se vad din multimea cartilor ortodoxe aparute in ultimii ani. Sa nu luam ca etalon exceptiile. Ori nu stiu cate carti ortodoxe sunt in vestul Europei; eu am incercat sa gasesc si nu am gasit nici una! Mergand in Romania de curand, mi-am cumparat cartile care au fost recomandate pe aici, si altele in plus. In felul acesta ma tin departe de influentele catolice si protestante, pe care le-as resimti, citind autori vestici crestini. Multe se pot spune despre Romania, dar ca nu are carti ortodoxe, asta nu!
Cand ai fost ultima data in Romania? Daca au trecut cativa ani, vei fi placut surprinsa din punct de vedere al cartilor.

Nu e vorba de anularea discernamantului, ci de formarea lui. Il capatam cu timpul, pe masura ce acumulam mai multa cunoastere si credinta.

Nu stiu care este situatia in tarile scandinave.
In engleza exista foarte multe carti ortodoxe. Ti-am mai spus si de germana si franceza alta data, seria cu sfintii parinti, si altele. Mai ales in franceza exista atatea carti ortodoxe cat nu o sa apucam noi sa citim toata viata.
E adevarat, nu am mai fost din 2006 in Romania, dar inainte stiu ca se publicau multe carti bune si am adus si eu incoace valize intregi.
Ceea ce vroiam eu sa spun este ca nu te poti baza numai pe stampila..

Sigur, asta da.
Dar sa nu spui iar ca nu avem discernamant pana nu devenim sfinti... Ca asta este un argument la care nici nu se poate replica, pentru ca cei care sunt sfinti se considera cei mai mari pacatosi. :4:

Ce argument e acesta, Fani?!? Ce are discernmantul, care tine in final de deosebirea duhurilor, de pacatosenia invocata de sfinti? Dumnezeu asteapta de la Sfinti sa nu se mandreasca, sa fie smeriti. Dar nu le cere lipsa de discernamant - adica sa fie cu adevarat pacatosi - care practic le-ar anula sfintenia. Mai indeaproape vei gasi in Paterice, mai ales cel da la Lavra Pesterilor, care se gaseste online.

Fani71 - teoretic ar trebuie sa fie asa cum spui tu. Practic nu este asa.
1. Ba da, tocmai asta este: sunt oameni care exagereaza si pentru dragoste de Dumnezeu calca oameni in picioare.
Daca ma uit ce scriu: Anna, Anca, poate si Cristiboss si Andreii (ca-s mai multi), glykys etc., modul in care vad ei iubirea de Dumnezeu, ei fac asa.
Asa se deduce cel putin. Ei fac totul pentru credinta lor, iar sotul/sotia, copiii, nu prea conteaza.
"Ma imbrac asa, ca asa vreau eu pentru Dumnezeu (ce-i place sotului, sau sefului, sau etc. nu ma intereseaza), postesc (alimentar si trupeste), ca asa vreau eu pentru Dumnezeu, ce vrea sotul/sotia, copii, nu ma intereseaza etc."
Intr-o familie ideala aceasta iubire exclusiva pentru Dumnezeu ar functiona perfect.
Numai ca in nici o familie nu cred sa fie asa o perfectiune, sa fie amandoi sotii, sau si copiii perfecti in credinta, monahi. Nu cred.
Cred ca fiecare are si ceva pentru el.

2. Daca iubirea de Dumnezeu ar avea alta forma, mai umana, ar functiona cum spun ei.
Dar (din pacate), iubirea de Dumnezeu si credinta cer altceva decat iubirea de sot/sotie, copii, alte persoane. Acestia din urma nu-ti cer sa te imbraci intr-un anume fel, sau sa nu mananci, sau sa nu ai relatii trupesti, sau sa stai ore intregi in rugaciune si sa mergi la slujbe, etc.
Nu se pot compara cele doua feluri de iubire.

Da, prin/pentru Dumnezeu ar trebui sa existe si iubirea de aproape, dar sub alta forma: respect, ajutor, mila, mangaiere, etc., nu ceva personal, trupesc.

De aceea revin cu intrebarea: daca cineva se daruieste asa cum cere Credinta (in scripturi), lui Dumnezeu, mai poate fi sot/sotie bun (a) si sa-l (o) iubeasca? Sau pe copii, sau alte persoane.
Si cum se poate masura iubirea ca sa stim ce si cat daruim unuia si altuia?

Ba se pot compara cele doua feluri de iubiri, doar daca sunt reale, veridice. De fapt nici nu trebuie sa existe aceasta comparatie, fiindca cele doua feluri de iubiri se contopesc in asa masura incat capata un singur sens si o singura oranduire. Cel putin, asa ar trebui sa fie !
A calca peste cadavre, a-ti face loc cu coatele, a te gandi doar la propriul suflet ( respectiv, matuire ) si a-l defavoriza in mod egoist pe cel de langa tine, pentru iubirea fata de Dumnezeu, nu este decat o amagire. De fapt, este un paradox sa pretinzi ca te gandesti la mantuire si astfel ai grija de " tine ", mantuirea tine de atitudinea ta fata de ceilalti, si doar ca un accesoriu benefic, de nevointele proprii care nu trebuie sa lezeze pe nimeni.
Dupa cum spunea Costel, nu ai cum sa-L iubesti pe Dumnezeu, daca nu-l iubesti pe cel de langa tine.
Din pacate, nu degeaba a separat Sophia aceste doua tipuri de iubire, fiindca exact astfel se intampla de multe ori in jurul nostru, poate chiar in casa noastra, printr-o arzatoare ( si iluzorie, as putea spune ) dragoste fata de Dumnezeu , ajungem sa nu mai avem sentimente si manifestari afective fata de cei din jurul nostru, sa nu mai avem intelegere si , chiar nici respect. Ceea ce este o aberatie, un non sens lumesc ori spiritual.

Este clar ca intotdeauna a fost o situatie spinoasa aceasta credinta in cadrul intim al cuplurilor . De regula, femeia este cea care spune ; nu !, ori ca nu are chef, ori ca este post si rugaciune, iar barbatul, neresemnat si mai putin incercat de evlavie se supara in legea lui si se afunda in alte " placeri ', precum adulterul sau alcoolul, sau neresemnat si infuriat ridica tonul, ori chiar mana, ori mai ramane sa se supuna incercand sa o respecte si sa o inteleaga pe consoarta.
Sunt si barbati credinciosi care sunt intru totul de-acord cu aceasta abstinenta, dar sunt si barbati credinciosi care nu prea amesteca lucrurile cand vine vorba de necesitatea trupului ce-l zapaceste, astfel, uneori ajunge sa reactioneze exact ca cel caruia nu-i pasa de nici o lege spirituala.
Un amanunt, insa , este important la aceasta situatie, desi femeia se da, de regula, elementul mai virtuos pentru ca tine mai cu dintii de aceste legi bisericesti, sa nu uitam ca face acest lucru si fiindca o sprijina natura, astfel ca, de multe ori ea nici nu lupta, ci doar se complace intr-un sistem rigid care-i si confera sens prin apropierea de biserica.
Ori barbatul trebuie sa lupte pentru aceasta abstinenta, sa se abtina de-i sar capacele, sa-si de-a pumni in cap, ori sa pacatuiasca si mai mult ducandu-se pe carari straine, ori " la baie" ...
Cum ramane totusi, cu aceasta situatie care nu pare deloc echitabila, si a carei aparenta mult prea subiectiva ramane plauzibila.
Femeia, prin structura ei hormonala, nu este intr-o permanenta vanatoare si dorinta de impreunare dupa cum este barbatul, insa ea are gura cea mai mare ca este nevoie de abstinenta " pentru Dumnezeu ", absolvindu-se astfel de o perfida indiferenta, spurcandu-l pe barbat si ponegrindu-l tot felul, iar in cele din urma facandu-l " necredincios ".
Ar trebui sa invatam sa fim onesti, in primul rand, cu noi insine, apoi cu natura umana, apoi cu ceea ce deriva din tot acest amalgam complex de supravietuire fizica si spirituala.
Cu toate acestea, unde se ascunde " iubirea " in tot acest razboi vazut si nevazut dintre soti, care s-ar presupune ca se doresc ? !
Si, mai am o dilema ; de ce, de cele mai multe ori, se afla in treaba, se exprima dur, ca la carte, fara concesii si fara pic de empatie , la acest subiect, tocmai persoanele necasatorite care habar nu au cu ce se mananca acest " jug ", sau persoanele varstnice care stiu cum se mananca dar au uitat, sau nu le mai pasa, sau considera ca l-au apucat pe Domnul de picior, convenabil, tocmai acum cand nu trebuie sa se mai intrebe despre lucrurile ce au fost puse in dicutie aici. Si a treia categorie, persoanele foarte tinere, adolescentii imaturi si plini de lectura religioasa si tot atatea experiente de viata lipsa.? ? ?

Mai, eu nu ma incadrez in niciuna din categoriile de mai sus. Am 27 de ani, sunt casatorita si cred foarte mult in respectul reciproc si in parteneriatul din cuplu. Din experienta mea - care evident, nu are valoare de general -, cand te iubeste, omul de langa tine intelege motivele pentru care uneori spui nu, si chiar daca totusi nu le intelege pe deplin, le respecta.

Cred ca intr-o relatie in care daca incerci sa tii post, se duce partenerul pe campii, e ceva muuuuuult mai defect decat simpla bantuiala de moment a hormonilor. Intr-o familie normala, lucrurile astea se pot discuta, motivele, indiferent de ce natura, inclusiv religioasa, se pot discuta, prioritatile de moment ale unuia dintre parteneri se pot discuta si se ajunge intr-un final la un consens.

Hai sa fim seriosi, adica respectam preferintele culinare ale unui om, sau preferintele in materie de ce culoare vrea faiantza la baie si florile de 8 martie, dar nu respectam ceva mult mai profund si important, adica motivatiile de natura religioasa?

Whatever, dupa cum ziceam: daca un cuplu se duce pe pustii din cauza asta, ceva era rupt acolo mai de mult, sau chiar nu fusese niciodata sudat.

Si de unde zic asta? Din experienta, ca daca era asa cum spuneti voi pe-aici, eu trebuia sa fiu divortata de mult :) Nu cred ca doi oameni trebuie sa fie mereu in acelasi duh al credintei si pe aceeasi treapta. Dar cand ne maritam, noi ne uitam asa, un pic la omul ala? Daca da semne ca ne-ar putea accepta cu cate-o toana, sa zicem? Sau intram in relatie gata setate sa umblam pe varfurile degetelor si sa nu iesim nici cu un milimetru din tiparul general acceptat? Pentru ca asta nu e neaparat o chestiune duhovniceasca, ci presupune un challenge pentru partener din punct de vedere al gradului sau de deschidere. Ca daca e cineva inflexibil in materie de hormoni proprii, e cu siguranta inflexibil in multe alte privinte. Si noi ar fi trebuit sa stim asta cand l-am luat de barbat.

Cu alte cuvinte, daca acum avem impresia ca nu putem vorbi despre subiectul asta (asta putand fi orice, de la credinta la sex) cu ei, inseamna ca de fapt acolo n-a prea fost comunicare nici la inceput.

la apel!
 

Eu mi-am vazut numele intr-o lista alcatuita de Sophia si nu pricep ce caut acolo... ca neavand barbat, m-am ferit sa dau sfaturi oamenilor casatoriti... de altfel, singura mea interventie la acest topic a fost cea cu duhovnicul, care poate pune capat oricaror speculatii forumiste, cunoscand masura si puterea feicaruia... Imi cer iertare daca am calcat orgoliul cuiva in picoare:106:. Eu una nu Il ascult nici pe Dumnezeu, nu ii ascult nici pe oameni, de iubit nici atat, si fac cum ma taie capul...

Dar, ce te faci ca aceste lucruri se pot " discuta ", precum spui, dar nu se pot si simti in masura in care trebuiesc acestea percepute pe deplin.
Degeaba indrug eu sotului una si alta despre credinta care m-a invaluit si asupra carui efecte ma determina sa iau decizii care-l are in vedere si pe partener, dar care nu este capabil sa si simta ceea ce discut.
Credinta, mai presus de toate, este un simtamant puternic, este clar ca este puternic de vreme ce te dedici ei, astfel, cum pot eu sa-l fac sa inteleaga pe cel de langa mine ca asa trebuie sa procedeze precum ii spun, in conditiile in care in inima si constiinta acestuia nu exista stimulentul simtirii din credinta ?
Atunci, sa inteleg ca trebuie sa-l oblig, ca doar este mai importanta credinta mea, decat nepriceperea lui fata de aceasta.
Bine-nteles ca mizez pe reciprocitate si respect, si nu pe o astfel de atitudine care, practic intra in sfera salbaticiei...Dar, realitatea, parca ne spune alte lucruri caci, daca vom intreba parintii nostri, bunicii nostri, matusele si rudele mai in varsta, de regula, cam astfel au facut legile credintei...cu forta si cu habotnicia sau ignoranta.
Exista si abstinenta fara motivatie religioasa, atunci, cu adevarat intervine calitatea relatiei dintre parteneri, increderea si intelegerea pe deplina a personalitatii celuilalt, comunicarea si ... " n " situatii.
Cred , totusi, ca ar trebui sa facem o oarecare distinctie intre situatia intima a cuplurilor din generatia tanara, si cea a generatiilor anterioare care se detaseaza prin multe trasaturi specifice perioadei in care au trait si si-au manifestat aceste lucruri, inclusiv credinta.

Foaaaaarte de acord...nu numai de acord!:5:

Dar na, tu ai avut noroc de un barbat care are si o anumita intelegere a lucrurilor, insa gandeste-te ca nu toate femeile au parte de asa ceva...

Ceea ce eu nu inteleg este faptul ca unii dau sfaturi ca si cum toate relatiile ar fi la fel ca ale lor, cand relatia de cuplu depinde chiar de fiecare cuplu in parte!

Cine spune ca respectam preferintele culinare ale partenerului ? Pai, draga doamna, atunci cand postesti cu trupul, posesti si cu stomacul, respectiv , cu preferintele culinare pe care le cam pui in cui si incepi a te nevoi cu legume si cu altele de post...astfel, pe langa un refuz, doua , trei si...cateva luni, ii mai pui in fata si castronul de ciorba de fasole, apoi pe cel de cartofi...pilaf, si iarasi o iei de la inceput. Asta daca nu ai atata rabdare sa faci mancare separata, sotul intr-o parte si sotia in alta...precum dormitorul.