Mai bine taceam.
P.S. Ce ne faceam daca aveai, sora, timp...?

Din nefericire groaza e in tine.

Postul s-a sfarsit de ceva timp , dar a fost un Post greu pentru mine cel putin , iar povara nu a fost din cauza partii alimentare , ci ispitelor si a gandurilor ce au navalit in timpul rugaciunii . Partea alimentara este extrem de benefica , si asta o spun acum cand sunt satul din cele de dulce . DA , trupul nu este facut pentru imbuibare , iar postul este foarte bine venit pentru a putea face o comparatie dintre << bine si rau >> . In fine , draga Ioane , sunt multe de spus , dar vorbind strict despre rugaciune , sunt momente groaznice cand mintea zboara complet in alta parte , totul devine o povara greu de explicat , si totul se reduce la ceva formal , precum sunt momente inexplicabile , cand o liniste profunda se intaureaza in jur , iar rugaciunea curge firesc , usor , precum un dialog , iar la sfarsit apare regretul ca s-a terminat ! Sunt momente atat de contradictorii si greu de explicat , si cred si sunt convins ca si tu , si altii au trecut prin astfel de momente "ciudate".
Bine ai spus , prietene , ca Dumnezeu nu-i usor de suportat , dar adaug , ca groaznic este fara El . . . , groaznic !

Am gasit un cuvant puternic despre rugaciune la Sfantul Ioan Gura de Aur:

"Nici un gand sau fapta, care duce la dreapta credinta, nu poate intra in suflet fara ajutorul rugaciunii si slujirii lui Dumnezeu. Dupa cum un oras, care nu-i inconjurat cu ziduri cade usor in mana dusmanilor, pentru ca-i lipseste zidul care sa-i impiedice, tot asa si sufletul, care nu-i ingradit cu rugaciuni este supus usor de diavol si umplut lesne cu orice pacat.

Mai intai, diavolul nu indrazneste sa se apropie, cand vede ca sufletul e intarit cu rugaciuni ; se teme de taria si puterea pe care i-o dau rugaciunile, care-l hranesc mai bine de cum hranesc mancarurile trupul ; apoi, cei care se roaga cu ravna nu pot sa faca o fapta nevrednica de rugaciune, ci rusinandu-se de Dumnezeu, cu Care nu de mult vorbisera, indeparteaza iute toata uneltirea vicleanului ; ei singuri se gandesc ce rau mare este ca, dupa ce ai vorbit nu de mult cu Dumnezeu si L-ai rugat sa-ti dea viata curata si sfinta, sa te indrepti indata spre diavol, sa primesti in suflet placerile rusinoase, sa lasi pe diavol sa intre in sufletul pe care de curand l-a cercetat Dumnezeu si sa ingadui dracilor sa patrunda in sufletele fata de care harul Duhului si-a aratat marea sa iubire de oameni si purtarea sa de grija.

Mi se pare ca daca cineva ar spune ca rugaciunile sunt nervii sufletului, ar spune adevarul. Dupa cum datorita nervilor, trupul se mentine, alearga, sta drept, traieste si sta strans unit, iar daca tai nervii strici toata armonia trupului, tot asa si sufletele, datorita sfintelor rugaciuni isi pastreaza armonia lor, se mentin si alearga cu usurinta pe calea bunei credinte."

Ce bun raspuns ne da Sf. Ioam Gura de aur la cele scrise aici :


Mosh-Neagu




"Soluția propriei existențe
Pentru fiecare dintre noi, există momente când ne aflăm la o răspântie de gânduri si vrem parcă să facem ceva. Care este acel „ceva” pe care decidem într-un final să-l facem ? Sau poate nici nu e vorba de „un final”, întrucât ne hotăram destul de repede ce să facem : punem mana pe telecomandă si schimbăm canalele până găsim ceva ce se potriveşte stării în care ne aflăm, de obicei un film artistic, sau poate un documentar… Uneori (mai rar) punem mâna pe o carte, deşi acest gest a devenit cu totul o excepţie, fiindcă de când cu internetul, cartea este monotonă si fadă…
Care este primul gând în mintea noastră, spre care ne îndreptăm, atunci când se întâmplă sa ne plictisim ? Cedăm primului impuls, sau ezităm îndelung si „negociem” cu conştiinţa ? Câţi dintre noi suntem tentaţi să găsim soluţia propriei existente ? Atât timp cât „ne plictisim”, ceva nu e în regula : ori suntem bolnavi, ori suntem nehotărâți, ori suntem limitaţi de resurse financiare pentru a ne pune în practică preocupările uneori duse dincolo de limitele posibilului… Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre? Cumva pe locul 11? Iar dacă în îngăduinţa noastră față de propriile slăbiciuni, Îl punem totuşi pe Dumnezeu intre 1 si 10, cât de tentaţi suntem să dăm fuga spre rugăciune în momentul plictisului nostru si nu spre telecomandă, telefon la cineva pe aceeaşi lungime de undă, internet să vedem ce s-a mai scris în urma poziţiei noastre, într-o anumită problemă…
Fără prea multă explicaţie, fiecare dintre noi este strâmtorat în visele lui si parcă împiedicat „sa zboare”. Am fi mult mai mulţumiţi dacă am putea face cutare sau cutare lucru. De obicei totul se învârte în jurul banilor: „Dacă as avea bani, as călători în toată lumea asta…”; „Dacă as avea bani, mi-as cumpăra o maşină super-tare, mi-as construi o casă pe gustul meu, cu bucătărie mare, cu baie mare, cu curte mare si grătar, cu gradină si mulţi trandafiri…”; „Dacă as avea bani, mi-as deschide o afacere beton, si as avea mulţi angajaţi care să lucreze pentru mine…”; „Dacă as avea bani…” Dar niciodată: „Dacă L-as avea pe Dumnezeu în inima mea, TOATA vistieria Lui, mi-ar fi deschisă mie, dar atunci… n-as mai avea nevoie de nimic!...”
Care este soluţia propriei noastre existenţe, dincolo de preocuparea pentru mântuirea sufletului? Ce ne lipseşte cel mai mult? Ce ne dorim cel mai mult? Dacă totuşi acel ceva ne este folositor, care este „moneda de schimb”, pentru a obţine acel ceva? Este de ajuns să visăm? Cât dintr-o săptămâna avem candela aprinsă (dacă… o avem)? Dacă totuşi este aprinsă, cât suntem dispuşi să oferim rugăciunii, pentru ca visele noastre frumoase să prindă contur?
O fi imposibil oare ca Dumnezeu să ne ajute să scăpăm de o boala grea, sau să avem o casă, sau să găsim un serviciu bun, sau să aflăm pe cineva potrivit sufletului, sau orice alt gând care nu afectează în rău viata nimănui? "

Atata cata il punem pe Dumnezeu pe o scara de la 1 la 10 si El este doar o obsesie a noastra , inseamna ca nu L-am simtit , ca de cunoscut nu putem vorbi , NICIODATA !

Spune M.Neagu :"Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre?" ( ! ! ! )

foarte folositoare...
mulțumesc frate cristian..!

Rugaciunea si dragostea sunt intr-o stransa legatura

Desi Hristos ni se descopera si se ofera tuturor, ca taina, ca Trup si Sange, celor care vin si vor sa se impartaseasca, totusi sunt diferite masurile inimilor noastre prin care noi Il cunoastem, Il traim pe Dumnezeu. Cel mai bine ar fi, si cel mai ideal ar fi ca noi sa traim intr-o deplina dragoste a lui Dumnezeu.
Vreau sa va citesc un cuvant al Cuviosului Siluan Atonitul, cand se naste intrebarea aceasta, ca, pana la urma ce e rugaciunea? Cum poate omul sa ajunga la ea, cum se poate impartasi omul de rugaciune? Ce este rugaciunea adevarata?
Si Cuviosul Siluan Atonitul spune foarte limpede:

“Cel ce iubeste pe Domnul totdeauna isi va aduce aminte de El, iar aducerea-aminte de Domnul naste rugaciunea.“

Deci, cand iubesti un om il ai prezent in mintea ta si in sufletul tau si simti mereu sa-l pomenesti. Asa si Sfantul Siluan ne spune ca cel ce-L iubeste pe Dumnezeu, dragostea aceasta il face ca omul sa-L poarte mereu in mintea si in inima lui si asa se naste rugaciunea. Si se naste intr-un chip tainic dragostea de rugaciune si rugaciunea din dragoste. Ca el spune asa, in continuare:

“De nu iti vei aduce aminte de Dumnezeu, atunci nu te vei ruga, iar fara rugaciune sufletul nu va petrece in dragostea lui Dumnezeu, caci prin rugaciune vine harul Sfantului Duh“.

Si spuneam ca rugaciunea si dragostea se oglindesc una pe alta, sunt intr-o stransa legatura. Si atuncea daca vrem sa ne judecam pe noi si rugaciunea noastra, ce calitate duhovniceasca e inaintea lui Dumnezeu, putem sa vedem ca daca rugaciunea noastra este inflacarata, inseamna ca dragostea noastra fata de Dumnezeu este o dragoste fierbinte, nu una caldicica. La fel si, daca rugaciunea noastra este in inima noastra, dragostea este prezenta acolo, si dragostea asta e rugaciune, cum spunea Sfantul Siluan. El zice in continuare:

“Cel ce se roaga din obisnuinta nu cunoaste schimbarile in rugaciune, dar cel ce se roaga cu osardie, acela cunoaste multe schimbari in adancul lui, fie lupta cu vrajmasul, fie lupta cu sine insusi, sau cu patimile, lupta cu oamenii si in acestea toate este nevoie de barbatie.”

Sursa:
“Curajul sfant la inceput de drum” – Conferinta de la Iasi (2011) a Ierom. Melchisedec Ungureanu: DE CE OAMENII NU SE MAI ROAGA? CARE SUNT ETAPELE VIETII DUHOVNICESTI? DESPRE EXPERIENTA HARULUI (video)

Foarte bine accentueaza Sfantul Siluan !
La fel si, daca rugaciunea noastra este in inima noastra, dragostea este prezenta acolo, si dragostea asta e rugaciune, cum spunea Sfantul Siluan. El zice :

“Cel ce se roaga din obisnuinta nu cunoaste schimbarile in rugaciune, dar cel ce se roaga cu osardie, acela cunoaste multe schimbari in adancul lui, fie lupta cu vrajmasul, fie lupta cu sine insusi, sau cu patimile, lupta cu oamenii si in acestea toate este nevoie de barbatie.”

Deci "insistenta" in rugaciune , aduce de la sine multe lupte , multe ispite , dar aduce si multe satisfactii in cele din urma ! Cati nu am fost incercati in rugaciune , de ganduri , de tot felul de ispite , de imprastierea mintii ? Cu timpul toate acestea dispar , dar cu adevarat este nevoie de multa "barbatie" ( RABDARE ). . . !

Doua rugaciuni de folos in aceasta perioada a postului !
 

Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.
Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.
Rugaciune care se citeste in fiecare post

Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra pacatului,- ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu buna placere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tot in aceasta perioada a Postului , de mare folos este a se citi " Canonul de Pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos " , mai ales ca multi in aceasta perioada merg sa-si Spovedeasca pacatele . Acest Canon este extrem de accesibil , pe intelesul tuturor , iar citirea lui nu rapeste mult timp credinciosului . Il recomand tuturor :http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?..._IISUS_HRISTOS

Rugăciunea de luni
 

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!
O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toţi ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o daţi în toate zilele noua, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca sa nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă sa va vad la moartea mea, stând în jurul meu si să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Fetei lui Dumnezeu, iar vouă sa vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grija ce aţi avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.

Cunosc două persoane (apropiate mie) care afirmă că nu sunt de acord cu partea accentuată din rugăciunea de mai sus.
Ceea ce arată încă o dată cât suntem de diferiţi!
Oare putem să ne rugăm doar pentru iertare şi îndreptare, "scutiţi" fiind de pedepse? Fără de păcat nu suntem, ca să fim "scutiţi" din start de orice pedeapsă.
În plus, este posibil ca ceea ce numim noi pedeapsă să fie o lecţie din care să învăţăm "să nu mai facem" greşelile trecutului, fiind o modalitate de îndreptare mai eficientă, decât o simplă admonestare... Voi cum vedeţi lucrurile?

Aşa înţeleg şi eu pedeapsa lui Dumnezeu: dată nu pentru a compensa răul făcut de noi, ci numai pedagogic, spre îndreptare, ca să pricepem că am greşit şi să urâm păcatul.

Consider că este greşit a crede că trebuie să plătim noi pentru toate păcatele noastre, acum sau dincolo, întrucât Dumnezeu ne judecă cu milă, păcatul tot fiind asumat de Hristos.

Îmi vine acum în minte şi Psalmul 50: "...Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu..."

Prin urmare ne rugăm să fim iertaţi, prin mila lui Dumnezeu, dar şi să se facă voia Lui, şi nu a noastră.

Anita , bine a pus acest fragment de rugaciune :"Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă." , iar indoiala , frica , strangerea de inima a celui care se roaga este fireasca , omeneasca , pana la urma . Sa sti draga Cristi , ca si eu de multe ori am o mica strangere de inima , sa nu-i spun teama , cand rostesc acest pasaj !Daca am cunoaste macar o secunda , doua , durerile iadului , prin lipsa comuniunii cu Dumnezeu , poate atunci am rosti cu gura pana la urechi : Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă."
E bine totusi ca exista aceasta teama , caci lipsa de simtire , nepasarea , nesimtirea pana la urma, ar fi cu adevarat de condamnat !
Doamne ai mila de noi !

Ma uitam la stiri , citeam pe net cate un "fapt divers " , si aproape zilnic in cate un colt de tara unde seceta a cam distrus totul in calea ei , oamenii s-au strans un rugaciune , in rugaciune pentru ploi , in rugaciuni de iertare , de implorare !
Folosul si importanta rugaciunii nu este doar in situatile limita , ci mai ales in afara acestora , preventiv ca sa-i spun astfel . Vorbirea cu Dumnezeu ( rugaciunea ) , devine o impolitete , atunci cand se desfasoara mai cu seama "la nevoie " ( interesat ) . Rugaciunea trebuie sa fie permanenta , nu doar in situatile extreme , precum si pe acest forum se cam vede , din PACATE !
Doamne ajuta !:1:

Chiar astazi s-a citit in biserici acatistul Sf. Ilie din care citez:

Condacul 7

Domnul cel iubitor de oameni voind sa arate milostivirea Sa pacatosilor ce se pocaiesc, dupa trecerea timpului de foamete profetit de tine, proorocule, prin graiul buzelor tale a trimis ploaie imbelsugata si pasnica pamantului insetat; iar fiii lui Israel invrednicindu-se de aceasta mare milostivire, cu inima umilita si multumitoare au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Avem nevoie , cu adevarat , in aceste momente de milostivirea Lui . Canicula , arsita si seceta a cam pus stapanire pe tara noastra !
Doamne ajuta !

Așadar să plecăm genunchii la rugăciune. Fărădelegile noastre atrag pustiirea neamului.

Asa este , Ovidiu ! Si pentr ca stiu ca-l iubesti mult pe Parintele Arsenie Boca , iata un cuvant al sau :
"Prin urmare aşa stând lucrurile şi necazurile, să alergaţi la pocăinţă şi să nu le mai faceţi. Să alergaţi la spovedanie curată şi la Sfânta Împărtăşanie că altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră şi asupra avutului vostru. Nu uitaţi însă că postul este poarta iar patrafirul este uşa. Numai cu acestea vine ocrotirea lui Dumnezeu căci fără ocrotire nu putem face nimic.
Toate acestea, pe scurt, se află în aceste cuvinte ale psaltirii: “Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu”. Asupra nostră atârnă pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. De îndată ce le mărturiseşti Dumnezeu îţi înlătură pedeapsa păcatului. Tu mai urmează să-l ispăşeşti, să-l scoţi din obiceiul tău. De aceea toată sluga să se roage la vreme. Chiar potop de ar veni să nu-l poată potoli.
Vedeţi cum trebuie să vă fie aşezământul minţii, a inimii şi a trupului vostru? Să fie toate curate şi curăţite căci Dumnezeu nu păzeşte trup spurcat, inimă şi minte cu vicleşug. Şi vi se vor însenina zilele şi vă veţi bucura. Însă faceţi lucrurile acestea ca să nu fiţi numai auzitori ci şi împlinitori. Căci dacă nu vă veţi sili am făcut lucru degeaba. Eu am bătut toaca la urechea surzilor, iar voi nu vă veţi urni necazurile din loc. În mâna voastră stă să vină sau nu necazurile asupra voastră.
Cu acestea cred că am stat de vorbă cu fiecare. Veniţi că multe mai sunt şi le vom dezbate pe toate cu ajutorul lui Dumnezeu. Căci cine vine pentru suflet nu le poate auzi toate odată ci pe rând. Şi nici nu le poate primi. Şi-apoi cu cât le va auzi mai des cu atât se vor ţine minte mai uşor.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

(Cuvânt ţinut în Sfânta Biserică în ziua de 21.02.1942)

Sa spun si eu, din proprie experienta, ca atunci cand ne asezam la rugaciune si cerem ceva Domnului, nu trebuie sa avem ganduri de razbunare sau sa tinem in noi suparare altuia, caci de aceea ne vin ispite mari. Este, fara indoiala, si o rugaciune care nu este bine primita Domnului.

In bisericile noastre se citesc, in cadrul ecteniei mari, si cererile pentru ploaie si roade. Si la Maslu au citit. Este cutremurator cum un singur om, Ilie, "om asemenea noua", numai prin rugaciunea lui, a inchis cerurile trei ani si jumatate si apoi le-a redeschis iarasi, tot prin rugaciune, ca sa arate puterea Dumnezeului sau, "Dumnezeului celui Viu". Si este cutremurator ca dupa trei ani si jumatate de seceta, nimeni nu a indraznit sa vina langa el, sa inalte o rugaciune, in momentul aducerii jertfei. Poporul statea ca la spectacol, sa vada la cine se aprinde jertfa, ca, doar, nu-i asa, erau amenintati cu moartea.

Mulțumesc Cristi! Cum să nu-l iubesc? Pe cel prin care Dumnezeu mi-a trimis milă! Pe cel care a îndrepatat atâtea suflete! Pe cel care a luptat pentru dreapta credință în timpul comunismului! Pe cel care a fost și este un stâlp al credinței noastre ortodoxe! Pe cel care cu ajutorul lui Dumnezeu și a Maicii Domnului a întemeiat obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și a Mănăstirii Prislop, două mănăstiri fără viețuiori în acea vreme, mănăstiri care apoi au dat alți mari duhovnici (de ex Părintele Teofil), preoți și călugări, mănăstiri care astăzi sunt importante lăcașe de cult. Tocmai citesc ”Mărturii vol. 4, Părintele Arsenie Boca - un om mai presus de oameni”, unde sunt redate 2 scrisori ale părintelui Cleopa către părintele Arsenie, iar în una din cele două scrisori pr. Cleopa îi mulțumește pr. Arsenie pentru ucenicii care i-a trimis spre folosul obștii unde pr. Cleopa era stareț. Dacă tot ai pomenit de părintele...uite aici două cuvântări despre rugăciune care m-au ”atins” și încerc să le dăruiesc mai departe:

”Rugăciunea tâlharului a fost scurtă, dar a străpuns cerul. Până aflăm asta, ne purtăm ca tâlharii”.
”Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor”.

ps: aproape de București este Biserica din Drăgănescu, pictată de părintele Arsenie. Îți recomand să o vizitezi, dacă nu cumva ai vizitat-o deja.

ps: îți doresc să reusești să-l descoperi cât mai mult pe Părintele Arsenie Boca...nu-ți spun de ce...îți vei da seama singur... :1:

"Sa ne rugam pentru toti. Cine vrea sa se mantuiasca numai el, nu se mantuieste.

Spune in rugaciune: Faca-se voia Ta, precum in Cer, asa si pe pamant. Aceea e Imparatia - Cerul. Unde se face voia lui Dumnezeu, acolo e Imparatia. Raiul si iadul exista si pe pamant". Parintele Adrian Fageteanu

Cum bine spunea si Parintele Cleopa despre rugaciune , ca ea este " maica faptelor bune ", caci toate faptele bune ajuta sa castige dragostea de Dumnezeu , dar nici una ca rugaciunea !

Taranul si "rugaciunea pe litere"

Era odata un taran, care nu prea avea el stiinta de carte, dar care nu mergea pe nicaieri fara sa isi ia cartea de rugaciuni. Memoria nu il ajuta deloc si nu stia pe dinafara nicio rugaciune. Intr-o zi, a plecat la drum pe mare graba si si-a uitat cartea. Cand a venit ora rugaciunii, s-a intristat tare mult ca isi uitase cartea si ca nu stia nicio rugaciune. Si iata ce s-a gandit:

"Doamne, Tu care esti bun si le stii pe toate si pe toate le ierti! Uita-te si la mine, pacatosul, ca mi-am uitat acasa cartea de rugaciuni! Si fiindca altceva nu ma pricep a face, uite, o jumatate de ora o sa rostesc alfabetul de la cap la coada. Si Tu o sa alegi de acolo literele care alcatuiesc rugaciunile, caci Tu le stii pe toate si uite asa poate voi simti si eu ca ma rog!"

Se spune ca un inger, trecand pe acolo, a zis: "Viu este Domnul, Dumnezeul nostru ca nu am auzit pana astazi o rugaciune mai puternica ca aceasta de acum, a taranului!"

De cateva ori pe acest forum s-a pus intrebarea daca este cu adevarat de folos rugaciunea facuta in grup .
Iata un raspuns de folos dat de Parintele Sofian Boghiu la intrebarea :
Este bine ca un grup de credincioşi, de prieteni să facă rugăciunile de seară, de dimineaţă ori alte rugăciuni împreună fiind?

Rugăciunea făcută în grup este foarte bine primită de Dumnezeu. În momentul în care Sfântul Apostol Petru era închis, undeva într-o casă creştinii erau adunaţi şi se rugau pentru el. Toţi aveau acelaşi dor, aceeaşi năzuinţă, aceeaşi rugăciune ca Sfântul Apostol Petru să fie scăpat de la moarte, fiindcă a doua zi trebuia să fie executat în văzul ierusalimitenilor. Fiindcă s-au rugat toţi cu acelaşi dor, Dumnezeu i-a ascultat. Aşa încât, atunci când se roagă mai mulţi laolaltă, cum se roagă de pildă pe la internate sau cămine - unul citeşte şi ceilalţi ascultă - este frumos şi bine dar cu o condiţie necesară: să fie toţi atenţi la cuvintele rugăciunii. Rugăciunea particulară este mai bună, mi se pare mie, pentru că, atunci când mă rătăcesc cu mintea, cu luarea aminte, mă pot întoarce, o repet şi mă căiesc şi zăbovesc asupra unei vorbe sau părţi din rugăciune. Când sunt mai mulţi nu pot să-i opresc pe toţi şi să reiau rugăciunea de unde m-am rătăcit eu cu mintea. În asemenea cazuri este mai bună rugăciunea particulară.

o poveste
 

Un baiat cam de zece anisori era suparat foarte tare pe faptul ca niciodata nu castiga, atunci cand era chemat de ceilalti copii la jocul "sare piatra". In ce consta jocul acesta: ei puneau mai intai o piatra mai mica , apoi una mai mare, apoi un scaun de bucatarie, apoi un scaun cu speteaza si se straduiau sa sara peste ele.

Baiatul nostru desi ambitios nevoie mare nu putea sa sara mai sus decat sa treaca peste piatra mai mare. Cand ajungea la scaunul de bucatarie se impiedica, iar in scaunul cu speteaza mereu se lovea, iar ceilalti radeau de el.

Intr-o zi, dupa joaca, se duse la mama sa plangand. Ii povesti mamei sale cum se straduia sa sara cat mai sus, dar ca nu putea sa sara cat ceilalti, si ca, impiedicandu-se in scaune, toti radeau de el.

- Puiule draga, stai un pic sa vedem despre ce este vorba si nu te mai necaji...Ia spune-mi tu te rogi in fiecare seara?...
- Da mama ma rog...
- Si catre cine inalti tu rugaciunea?
- Pai catre Dumnezeu si sfinti...si catre ingeri...
- Si unde sunt acestia?
- Pai acolo sus in Cer, spuse copilul.
- Ei da! spuse mama sa... Noi parintii tai suntem sanatosi, la noi in familie este pace si liniste, avem bunastare?
- Da mama, avem toate astea! spuse micutul.
- Ei daca avem toate astea inseamna ca rugaciunile tale sunt ascultate si ca tu poti sari mult mai sus decat crezi. Fiindca unii oameni aici pe pamant pot sa sara sus peste pietre ori peste scaune, dar omul care se roaga poate sa sara pana sus la Cer.

O rugaciune adanca inseamna o tacere adanca
 

Parintele Arsenie Papacioc recomanda rugaciune Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Aceasta rugaciune ajuta credinciosul sa se afle intr-o prezenta continua, atat de necesara si importanta pentru suflet. Despre rugaciunea dupa tipic Parintele spunea:

"Dupa ce isi termina rugaciunea aceasta dupa tipic omul se considera achitat de obligatia rugaciunii si se retrage fara nimic de la ceea ce ar trebui sa-l tina prezent. Daca ai rostit un Tatal nostru, daca ai citit un Paraclis si un Acatist e foarte bine. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostinta, pentru a se intelege, e prezenta inimii continua.

Adica sunt mai mult pentru o continua tresarire duhovniceasca. De aceea pot sa spun ca: orice clipa poate sa fie un timp si orice suspinare poate sa fie o rugaciune. Suspinarea, insa, nu iti ia timp. E la indemana si angajeaza toata fiinta ta: Of, Doamne!, si ai facut mai mult decat acela care a zis de zece ori Tatal nostru, il stia pe de rost si l-a zis repede. Nu aceasta inseamna castig duhovnicesc: Am zis multe!. Stii ce faci dupa ce zici multe: Doamne, am zis... si am depasit pe multi!

O rugaciune adanca inseamna o tacere adanca.

M-a intrebat cineva de cate ori sa zica rugaciunea, dupa ce un alt parinte ii recomandase sa o spuna de 1.000 de ori. I-am raspuns: Sa zici o data si sa nu mai termini!. Iar cuiva care m-a intrebat: Cate metanii sa fac in douazeci si patru de ore?. I-am raspuns: Ai libertatea sa faci cate poti! Dar sa faci."

De mici sa ne deprindem a ne ruga !
 

"ce este rugaciunea?

a te ruga pentru cineva
înseamnă
a-i îmbrăca sufletul cu carnea ta
a-i încălzi inima cu suflarea ta
a-i hrăni fiinţa cu viaţa ta
a-l vizita în temniţa sa lăuntrică
a-l găzdui peste noapte în inima ta…
a te ruga pentru cineva
înseamnă
a-i oferi lui Dumnezeu trupul
cu care
să-l poată iubi…"(de Marius Iordachioaia)

Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin înainte de SF. Împărtăşanie.
 

Înaintea uşilor casei Tale stau şi de gândurile mele cele rele nu mă depărtez. Ci, Tu, Hristoase Dumnezeule, care ai îndreptat pe vameşul şi ai miluit pe Cananeancă, şi ai deschis tâlharului uşile raiului, deschide-mi Stăpâne Doamne şi mie păcătosului, îndurările iubirii Tale de oameni mult milostive Doamne şi mă primeşte şi pe mine, cel ce cu sfială vin să mă ating de Tine, ca pe primeşte-mă Stăpâne al meu ca pe desfrânata şi pe cea cu scurgere de sânge. Că aceasta atingându-se de Tine de marginea hainei Tale prea line a luat tămăduire, iar aceea cuprinzând preacuratele Tale picioare, a dobândit iertare de păcate. Iar eu ticălosul, întreg Trupul Tău cutezând a-l primi, să nu fiu ars, de focul păcatelor mele ci primeşte-mă Stăpâne al meu ca şi pe dânsele şi-mi luminează mie simţurile cele sufleteşti, arzându-mi mie păcătosului, toate fărădelegile şi păcatele mele. Pentru rugăcinile celei ce mai presus de fire Te-a născut pe Tine Hristoase Dumnezeul nostru, şi ale puterilor cereşti, că binecuvântat eşti Stăpâne Doamne Dumnezeule, în vecii vecilor. Amin.

Sfăntul părintele nostru ioan scăraru 1.
 

1). Rugăciunea, după însuşirea ei, este legătura (trăire --coexistenţa, contopirea într-o singură existenţă) şi unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrarea ei este stare de pace, împăcarea cu Dumnezeu, maica şi fiica lacrimilor, mila pentru păcătoşi, pod peste ispite, zidul despărţitor faţă de necazuri, curmarea luptelor, lucrarea îngerilor, hrana tuturor celor fără de trup, bucuria viitoare, lucrarea fără de sfârşit, izvorul virtuţilor, mijlocitoarea şi pricina darurilor, izbânda nevăzută, hrana sufletului, luminarea minţii, securea deznădejdii, dovada nădejdii, nimicirea lanţurilor tristeţii, bogăţia monahilor, comoara isihaştilor, împuţinarea, (treptată, până, la anulare a) mâniei, oglinda izbăvirii, arătarea măsurii (la care ajunge omul), arătarea stării (sau a orânduirii duhovniceşti), vestitoarea celor viitoare (a răsplătirilor) şi semnul proslăvirii. Pentru cel ce se roagă cu adevărat instrument de întrajutorare, tribunal divin tronul Domnului.

Sf. Atanasie

Rugăciunea, săvârşită, aşa cum trebuie, cu dorinţă arzătoare către Dumnezeu şi cu plăcere sufletească, are în sine acea însuşire bună, care înalţă mintea omului la Dumnezeu, o scoate în întâmpinarea Creatorului sau, o uneşte cu El o uneşte cu desăvârşirea. Iar lucrurile ei sunt nenumărate. Ea face ca lumina să stea în picioare şi să nu se dărâme din pricina mulţimii păcatelor, săvârşite de om în fiecare zi. Ea artage iubirea lui Dumnezeu, care ne miluieşte. Ea este maica lacrimilor şi fiica lor, deoarece face ca omul să înceapă să verse lacrimi înaintea lui Dumnezeu, iar lacrimile iarăşi îl obligă pe om să se roage.

De folos cele postate de tine .
Doamne ajuta !:1:

Psalmul 87
 

Doamne Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă rugăciunea mea înaintea Ta; pleacă urechea Ta spre ruga mea, Doamne. Că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se pogoară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morţi slobod. Ca nişte oameni răi ce dorm în mormânt, de care nu Ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mâna Ta. Pusu-m-au în groapa cae mai de jos, întru cele, întunecate şi în umbra morţii. Asupra mea s-a întărit mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus peste mine. Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor. Închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de suferinţe. Strigat-am către Tine Doamne, toată ziua întins-am către Tine mâinile mele. Oare morţilor vei face minuni? Sau cei morţi se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine? Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în locul pierzării? Oare se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în pământ uitat? Iar eu către Tine, Doamne am strigat şi dimineaţa, rugăciunea mea Te va întâmpina. Pentru ce, Doamne lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine? Sărac sunt în osteneli din tinereţile mele; înălţat am fost dar m-am smerit şi m-am mâhnit. Peste mine a trecut mânia Ta şi înfricoşările Tale m-au tulburat. Înconjuratu-mau ca apa toată ziua şi m-au cuprins deodată. Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe cunoscuţii mei din cauza ticăloşiei mele.

- Ce este rugaciunea, parinte?
- Rugaciunea este totul, de fapt. Rugaciunea... Inima ta in inima lui Dumnezeu! Educatia aceasta a prezentei inimii tale in inima lui Dumnezeu. Indiferent ce vorbesti, rugaciunea este o tacere adanca si o stare dincolo de inchipuirea omeneasca. O vorbire cu Dumnezeu, dar nu cu vorbe omenesti. Ne depaseste cu totul... Rugaciunea este necesara, rugaciunea este viata noastra.

- Poate sa o dobandeasca omul fara vreun parinte duhovnicesc?
-Absolut! Eu o intrebam pe mama mea cand dadea oaia din picior inainte de culcare: de ce da oaia din picior? Iar mama-mi zicea: se inchina, mama... Vasazica, eu de ce sa nu ma-nchin? Dumnezeu ne-a facut singur, numai pentru El, nu putea sa nu ne inzestreze cu ceva prin care sa tinem legtura cu El. Rugaciunea nu inseamna numai a vorbi, rugaciunea este un fapt permanent - ma cheama asa, si ma cheama asa, si pe trotuar, si in padure, tot asa ma cheama, cum ma cheama, deci ma cheama crestinul cutare..."

(Par. Arsenie Papacioc)

Maine , 14 noiembrie , il praznuim pe Sfantul Grigorie Palama , de pe urma caruia ne-au ramas multe si insemnate scrieri de folos , printre care si textul pe care o sa-l reproduc care se refera la "rugaciunea neancetata " - rugaciunea mintii si a inimii.
Iata textul selectat :
Dumnezeu, cunoscătorul celor ascunse, vede rugăciunea minţii tale şi o răsplăteşte cu daruri arătate şi mari. Pentru că aceasta este rugăciunea adevărată şi desăvârşită şi ea umple sufletul de harul dumnezeiesc şi de darurile (harismele) duhovniceşti. Căci cu cât închizi mirul mai mult în vas, cu atât vasul răspândeşte mai multă mireasmă. Aşa e şi cu rugăciunea: cu cât o întipăreşti mai mult în inima ta, cu atât o umple mai mult de harul dumnezeiesc. Fericiţi sunt cei ce se obişnuiesc cu acest lucru ceresc, căci cu el biruiesc orice ispită de la dracii cei răi, precum şi David a biruit pe îngâmfatul Goliat (I Împ. 17, 51). Cu ea sting poftele fără rânduială ale trupului, precum şi cei trei tineri au stins văpaia cuptorului (Dan. 7, 25-26). Cu această lucrare a rugăciunii minţii îmblânzesc patimile, precum şi Daniel a îmblânzit leii sălbatici (Dan. 6, 18 urm.). Cu ea coboară roua Sfântului Duh în inima lor, precum a coborât Ilie ploaia în Carmel (III Împ. 18, 45).
Această rugăciune a minţii este cea care urcă până la tronul lui Dumnezeu şi se păstrează în cupe de aur ca să fie tămâiat cu ea Domnul, precum zice Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în Apocalipsă: “Şi douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăute şi cupe de aur pline de tămâie, care sunt rugăciunile Sfinţilor” (Apoc. 5, 7). Această rugăciune a minţii este o lumină care luminează totdeauna sufletul omului şi aprinde inima lui cu flăcările iubirii lui Dumnezeu. Ea este o verigă care ţine uniţi şi împreunaţi pe Dumnezeu şi omul. O, har neasemănat al rugăciunii minţii! Ea face pe om să fie totdeauna în convorbire cu Dumnezeu. O, lucrare cu adevărat minunată şi deosebită! Să fii deodată cu oamenii trupeşti şi să te afli cu Dumnezeu în chip înţelegător. Îngerii nu au glas material, ci cu mintea lor aduc lui Dumnezeu doxologia neîncetată. Aceasta este lucrarea lor. Ei îi este închinată toată fiinţa lor.
Deci şi tu, frate, când intri în cămara ta şi închizi uşa, sau când mintea ta nu sare de colo până colo, ci intră în inima ta şi simţurile tale sunt întărite, şi nu sunt pironite de lucrurile lumii acesteia, şi pe lângă aceasta te rogi totdeauna cu mintea ta, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul, te faci asemenea cu sfinţii îngeri; şi Tatăl tău, care vede rugăciunea ta tainică, pe care o aduci în ascunsul inimii tale, te va răsplăti cu mari daruri (harisme) întru arătare. Şi ce bun mai mare şi mai bogat poţi să afli decât acesta, de a te afla, cum am spus, împreună cu Dumnezeu în chip înţelegător şi de a fi în convorbire neîncetată cu El? Căci fără El nu poate să fie vreodată vreun om fericit nici aici, nici în cealaltă viaţă.
Drept aceea, frate, oricine ai fi, când iei în mâinile tale cartea aceasta şi, citind-o, vei cerca folosul ei în sufletul tău, te rog cu căldură, adu-ţi aminte să faci şi o rugăciune către Dumnezeu, cu un “Doamne miluieşte”, pentru păcătosul suflet al aceluia care s-a ostenit cu această carte şi al aceluia care a cheltuit ca să o tipărească. Căci aceştia au mare nevoie de rugăciunea ta, ca să afle mila dumnezeiască pentru sufletul lor şi tu pentru al tău. Fie, fie !

Rânduiala de rugăciune la vremea postului naşterii domnului
 

DIMINEAŢA

L - Acatistul Domnului Iisus Hristos
M - Acatistul Maicii Domnului – Bucuria tutror necăjiţilor
M - Acatistul Domnului Iisus Hristos
J - Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
V - Acatistul Domnului Iisus Hristos
S - Acatistul Bunei Vestiri a Maici Domnului
D - Acatistul Sfintei Treimi

SEARA

L – Canonul de umilinţă şi cel de pocăinţă
M – Paraclisul Maicii Domnului
M - Canonul de umilinţă şi cel de pocăinţă
J - Paraclisul Maicii Domnului
V - Canonul de umilinţă şi cel de pocăinţă
S - Paraclisul Maicii Domnului
D - Canonul de umilinţă şi cel de pocăinţă

Pr. Corneliu Miroslav, stareţul Mănăstirii Călui



Întăreşte-mă Doamne, şi transformă frica şi durerea mea în pace şi bucurie.
Alungă Doamne, toate gândurile care nu vin de la Tine, Dumnezeul meu, şi nici din dreptatea Ta.
Coboară-mă în lumina Ta şi mă luminează.
Amin.