Si ce dragoste avem cand iubim doar pe cel ce ne lauda sau pe cel ce ne da dreptate?
Am mai scris cred ca de vreo 10 ori despre asta, daca spui adevarul nu inseamna ca nu iubesti pe nimeni, dimpotriva. Daca cineva spune ca doctrina calvina nu e la fel cu cea ortodoxa sau ca e gresita inseamna ca uraste? Asadar cine se duce la un hindus sau la cineva din alta credinta si ii spune de Iisus si ca evident credinta lui e cumva gresita inseamna ca il uraste pe acela? Dar calvinii nu au facut asta si s-au dus sa le vorbeasca de crestinism si altora?
Sincer, mie mi se pare fara nicio logica.

bioterapia este o vrajeala

Perfect de acord, frate!!!

Sfintii parinti ne indeamna sa uram pacatul sau pe cel care greseste si nu pe pacatos.Nu vad nimic rau a critica o credinta care a aparut din protestantism ,nici macar din ortodoxie.
Protestantism=a protesta
"Asa-zisa dvs dragoste"
Ce va face sa credeti ca e vorba de fatarnicie ?
Parintele Nicolae Steidhart vorbea despre o increderea totala in cei de langa noi pe care orice crestin trebuie sa o aiba.
Am scris in urma ultimei postari a lui Theodor ,eu ca ortodoxa nu sunt de acord.

Increderea si credinta pot fi sau nu pina la capat identice.
Increderea ar trebui sa aibe si suport real adica cei in care ai incredere sa merite increderea deci sa nu fie o incredere oarba -credulitate.
La fel si credinta una este credinta din convingere si alta este credinta bazata pe certitudine.
Increderea este deasemenea si o componenta a simtului inimii , poti sa nu cunosti un om dar sa simti pur si simplu ca ai incredere in el.
Acest simt al inimii laolalta cu alte simturi (pudoarea , respectul , etc) formeaza simtirea omului - cel care il face pe om sa fie simtitor si nu nesimtitor.

Insa un verset spune "Blestemat sa fie cel care se increde in oameni" .
Asta ce inseamna? ca automat trebuie sa nu avem incredere in nimeni sau intro anumita categorie de oameni cumva dupa un sablon al categoriilor dinainte stabilit?

Deci care este limita pina la care sa avem incredere in oameni?

"Blestemat sa fie cel se increde in oameni"
Si aici faptul ca interpretati Scripturile dupa cum va taie capul nu dupa spusele sfintilor parinti sau macar sub influenta Sf.Duh care ar trebui sa fie cu d-voastra.
Aici inseamna sa nu ne punem nadejdea in oameni ci in Dumnezeu.
Omul e schimbator ,par.Petroniu de la sf.Munte spunea ca patimile din om sunt schimbatoare.
Eu am vorbit de increderea sau girul pe care ar trebui sa il acordam aproapelui ,calitate a celor cu inima curata ,cum spune la Fericiri.
Daca omul a spus ca are iubire de ce sa nu il credem?
Daca Hristos ne indeamna sa ne iubim dusmanii cu atat mai simplu este sa ii iubim pe cei care nu ne fac rau .
Daca am incredere si sunt pacalit ,cine este in pierdere?
Deci sa ii credem si pe cei fatarnici pana la proba contrarie.
Poate asa se vor rusina si se vor schimba.

o mică neînţelegere
 

N-aţi înţeles mesajul. Nu sunt împotriva discuţiilor cu citate din Sfânta Scriptură ci împotriva discuţiilor cu duh bătăios. Doresc, dacă puteţi, să discutăm pe tema predestinării numai cu citate din Sfânta Scriptură, dacă doriţi, dar fără ton gen onoare, răzbunare, victorie, asasinat, care pe care etc. În nici un caz nu este constructiv.
Dumneavoastră v-aţi supărat că eu nu înţeleg calvinismul iar eu vă răspund: calvinismul cui nu l-am înţeles? Există la dvs. la protestanţi moda ca fiecare cititor al Bibliei să o interpreteze, ca un papă infailibil şi fiecare să înţeleagă altceva, desigur superior celuilalt. Sunt convins că Jean a crezut altfel decât dumneavoastră şi ca atare degeaba îl combat pe el când eu nu ştiu cum credeţi dumneavoastră.

Iar în privinţa laşităţii ar însemna să plec de aici şi să nu vă răspund. Dar iată stau de faţă să discutăm. Dumneavoastră până acum aţi părăsit terenul discuţiilor de 3 ori şi aţi intervenit când mă resemnasem că nu putem avea dialog. De altfel, dacă doriţi, vă invit la mine acasă pentru o agapă adevărată, vă invit la masă şi la discuţii autentice din Sfânta Scriptură. Tocmai am avut astfel de dicuţii cu o martoră a lui iehova şi cu un fost papist actual budist. Comun la ei era o sinceritate a căutărilor adevărului. Oare dumneavoastră o aveţi?


Să fac şi un mic început, dar vă reamintesc, dacă părăsiţi tonul dragostei şi iar folosiţi praf de puşcă voi întrerupe definitiv discuţiile. Nu-mi place să discut în deşert despre Tainele Duhului Sfânt.

De pildă ne-aţi dat două citate ca să susţineţi ceea ce înţelegeţi dvs. prin predestinare. Eu am să le completez cu cele din jurul lor:


I.Tim.4:1. Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor,
I.Tim.4:2. Prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor.
I.Tim.4:3. Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul,
I.Tim.4:4. Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire;
I.Tim.4:5. Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
I.Tim.4:6. Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat;
I.Tim.4:7. Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă.
I.Tim.4:8. Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină.
I.Tim.4:9. Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea,
I.Tim.4:10. Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
I.Tim.4:11. Acestea să le porunceşti şi să-i înveţi.
I.Tim.4:12. Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia.
I.Tim.4:13. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură.
I.Tim.4:14. Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor.
I.Tim.4:15. Cugetă la acestea, ţine-te de acestea, ca propăşirea ta să fie vădită tuturor.
I.Tim.4:16. Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă.

Se spune că toată făptura lui Dumnezeu este bună, dacă este bună cum aşadar să fie vreuna predestinată la iad. Oare din făpturi nu fac parte şi oamenii, ei sunt nefăcuţi? Sau poate şi iadul este pentru cei buni.

Hristos este aşadar Mântuitorul tuturor oamenilor în virtualitate. Se spune mai ales al credincioşilor nu pentru că i-ar mântui pe necredincioşi ci pentru că numai ei primesc darul mântuirii fiincă numai ei îl vor. Îl lasă pe Hristos să-l actualizeze în ei. Ceilalţi nu vor şi de aceea merg în iad, care este locul celor ce refuză veşnic mântuirea.

La sfârşit Sfântul Apostol Pavel îl îndeamnă pe Sfântul Apostol Timotei să ia aminte ca să se mântuie şi pe el şi pe cei ce îl ascultă. Dacă oricum ar merge la iad sau la rai ce rost ar mai avea luarea aminte şi învăţătura? Zadarnice ar fi că n-ar modifica nimic din hotărârea lui Dumnezeu!

În acelaşi capitol aşadar se spune că Dumnezeu este mântuitorul tuturor dar totuşi oamenii se mântuie şi pe ei înşişi şi pe alţii. Calvinismul rămâne perplex la aceasta. Cum să se mântuie oamenii singuri?

Numai Ortodoxia care ia toate Contradicţiile părute din Sfânta Scriptură şi le explică în Duhul Sfânt, (pentru că nu poate fi adevărat doar ce ne convine din Biblie ci totul ca un întreg) a explicat corect: sinergia. Omul nu poate face nimic fără Dumnezeu dar nici Dumnezeu nu poate face nimic cu mântuirea lui dacă aceasta nu se învoieşte. Depinde la fel de mult şi de Unul şi de altul ca să ne mântuim. Cum Dumnezeu vrea ca toţi să ne mântuim înseamnă că decizia finală este a omului să primească sau nu darul. Altfel nici n-ar fi pedepsit în iad omul dacă vinovat ar fi Dumnnezeu că la predestinat acolo. Ar însemna că Dumnezeu este nedrept. Să nu fie în veac! Dar în acelaşi timp dacă cel ce decide de vrea sau de nu vrea este omul, acesta însă nu poate să se mântuiască singur pentru că mântuirea este îmbrăţişarea lui Dumnezeu şi doar Acesta ca un Atotputernic îl poate smulge din iad pe neputinciosul om. Acesta este Adevărul Omul nu poate face nimic ca să se mântuiască decât să se învoiască să fie mântuit de Dumnezeu iar Dumnezeu face totul ca Să-i mântuiască pe toţi mai puţin să-i oblige, pentru că nu vrea din dragostea de a-i vedea desăvârşiţi dumnezei după har, desăvârşiţi liberi. Mântuirea fiind asemănarea cu Dumnezeu dacă omul ar fi silit să se mântuiască n-ar mai fi asemenea cu Dumnezeu pe Care nu-L poate constrânge nimeni şi nimic. Tocmai ca să-i facă pe oameni asemenea Lui i-a făcut atât de minunaţi încât să nu-i poată constrânge nici satana cu tot iadul nici alţi oameni şi nici măcar El Însuşi. De aceea şi ajung în iad sau rai pentru că este rodul libertăţii lor de a decide.

I.Tim.2:3. Că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
I.Tim.2:4. Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.
I.Tim.2:5. Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus,
I.Tim.2:6. Care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi, mărturia adusă la timpul său.
I.Tim.2:7. Spre aceasta am fost pus propovăduitor şi apostol (adevăr grăiesc în Hristos, nu mint) - învăţător neamurilor, în credinţă şi adevăr.
I.Tim.2:8. Vreau deci ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire.
I.Tim.2:9. Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ;
I.Tim.2:10. Ci, din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu.


Vezi că S-a dat Hristos preţ de răscumpărare pentru toţi, că noi nu putem aduce nimic ca să ne răscumpărăm, noi nu putem decât doar ca să acceptăm (dacă vrem) darul (iar nu să-l merităm, că nimeni nu merită un asemenea dar, noi toţi suntem datori să facem ce facem) adică să zicem da prin primirea Credinţei şi Adevărului (= Ortodoxie) propovăduite de Sfântul Apostol Pavel, fără şovăială, prin rugăciune şi fapte bune.

Aşadar ca să nu vorbim în deşert, ne spuneţi şi nouă ce credeţi dumneavoastră prin predestinare, să aflăm şi noi cum este confesiunea numită scotlandism?

o mică explicaţie despre tonul bătăios al lui Scotland
 

Dragii mei, ca să înţelegeţi de ce foloseşte Scotland un aşa ton, şi să vă fie milă, să nu-l judecaţi, trebuie să vedeţi că nu e de la el ci de la duhul calvinismului care vede în dumnezeul lor un răzbunător pentru onoarea sa lezată, un împătimit de mânie şi un strivitor sângeros al făpturii sale. Toţi oamenii vor să fie asemenea dumnezeului lor deci nu vă miraţi de tonul pe care cu greu îl stăpâneşte scoţianul, fierbe în el. Vă dau acum un text clasic pe la ei şi o să vedeţi că Scotland este mult înmuiat, mai apropiat de Ortodoxie, prin rugăciunile unora de pe forum şi mijlocirile Stăpânei:



Păcătoşii în mâinile unui Dumnezeu mânios

Trăind într-un asemenea veac secularizat şi prosper, pentru mine este dificil să înţeleg deplin impactul imens pe care 1-a avut asupra Occidentului modul juridic de a înţelege ispăşirea. Concepţia despre Dumnezeu ca un Judecător feroce, mânios, răzbunător, care îşi varsă mânia Sa divină asupra Fiului Său, Iisus, din „iubire" pentru noi, păcătoşii, pare absurdă pentru mulţi necreştini. Astfel se explică, în parte, de ce atâtor de mulţi oameni le repugnă bisericile instituţionale şi recunosc că 11 admiră pe Iisus doar la un nivel strict personal şi neinstituţional.
Aşa cum am mărturisit înainte, de-a lungul anilor, dai" mai ales în tinereţe, am avut mai mulţi prieteni creştini calvinişti înfocaţi, iar pe unii dintre ei îi consider ca fiind mult mai spirituali decât mine. Ei au o foarte mare admiraţie faţă de conducătorii colonişti americani a ceea ce este numit îndeobşte Marea Deşteptare [The Great Awakening], care a avut loc la începutul anilor 1770 şi din ale căror rânduri fac parte doi evanghelişti proeminenţi: Jonathan Edwaids şi George Whitefield, amândoi aprigi predicatori şi apărători devotaţi ai moştenirii calviniste şi puritane. Aceştia doi au avut un impact imens asupra coloniilor americane din timpul lor.
în cele ce urmează vom reda câteva pasaje din cea mai faimoasă predică a lui Jonathan Edwards, ,Răcătoşii în mâinile unui Dumnezeu mânios" [Sinners in the Hands of an Angry God]. Aceasta este o predică de mare importanţă istorică fiindcă este reprezentativă pentru concepţia despre Dumnezeu care a dominat creştinismul occidental după Marea Schismă din secolul al Xl-lea dintre Răsăritul Ortodox şi Apusul Romano-catolic. A se observa cât de des este folosit cuvântul „mânie".


„Aceşti oameni merită să fie aruncaţi în iad. Dreptatea divină niciodată nu se împotriveşte, niciodată nu are obiecţii de adus atunci când Dumnezeu îşi foloseşte puterea ca să nenorocească pe astfel de oameni. Dimpotrivă, dreptatea cere cu glas răsunător o pedeapsă infinită pentru păcatele acestor oameni... Aceşti oameni sub deja sub o sentinţă de condamnare la iad... Mânia lui Dumnezeu este aprinsă împotriva lor. Nenorocirea lor nu doarme. Prăpastia este pregătită. Cuptorul este încins, gata să-i primească. Flăcările sunt pregătite şi radiază. Strălucitoarea Lui sabie este ascuţită şi ţinută deasupra păcătoşilor. Prăpastia şi-a deschis gura larg sub picioarele lor pentru a-i înghiţi...
Dumnezeu nu este obligat şi nu s-a legat prin nici o promisiune să ţină pe omul firesc departe de flăcările iadului, nici măcar o clipă... Aşa se face că oamenii fireşti sunt ţinuţi în palma lui Dumnezeu, deasupra prăpăstiei iadului. Ei au meritat această prăpastie de foc şi sunt deja condamnaţi ca să-şi petreacă veşnicia acolo. Dumnezeu este teribil de vexat. Mânia Lui e la fel de mare împotriva acestor oameni, precum împotriva celor ce actualmente suferă execuţia mâniei Sale în iad. In plus, aceşti oameni nu au făcut nimic ca să domolească sau să abată mânia lui Dumnezeu de la ei. Dumnezeu nu e legat de vreo promisiune ca să-i ţină departe de flăcările iadului. Diavolul îi aşteaptă, iadul stă cu gura căscată larg pentru ei, flăcările se adună pentru a-i înghiţi. Focul închis in propriile lor inimi îi determină să se lupte pentru a scăpa de acest destin oribil... tot ceea ce-i susţine in fiecare moment e doar voia arbitrară si nelegată de nici un legământ a unui Dumnezeu enervat...
Mânia lui Dumnezeu este ca un râu ţinut sub control cu ajutorul unui baraj. Apa se face tot mai multă pe zi ce trece, se ridică tot mai sus, pana când un debuşeu este fixat. Odată cu trecerea timpului, presiunea se face tot mai mare şi apa curge tot mai puternic atunci când este lăsată liberă. Este adevărat că judecata împotriva faptelor tale rele nu a fost executată deocamdată. Inundaţia răzbunării lui Dumnezeu a fost restrânsă. Dar în acelaşi timp, vina îţi creşte în mod continuu, şi tu-ţi strângi zilnic o comoară de mânie. Apa se înalţă în mod constant şi presiunea ei devine din ce în ce mai mare şi numai buna plăcere a lui Dumnezeu barează râul acestei mânii care nu vrea să fie oprit şi se loveşte mereu de dig, încercând să meargă înainte. Dacă Dumnezeu şi-ar trage mâna înapoi, digul ar ceda brusc şi înfocata inundaţie a ferocităţii şi mâniei divine s-ar îmbulzi înainte cu o furie de neconceput şi ar veni asupra ta cu o putere omnipotentă spre a te distruge...
Aşa se face că toţi aceia dintre voi care nu a-ţi trecut printr-o mare schimbare a inimii prin marea putere a Duhului lui Dumnezeu în sufletele voastre, toţi aceia dintre voi care nu a-ţi fost născuţi din nou, care nu a-ţi fost schimbaţi în fiinţe noi şi înviaţi din moarte spirituală la o stare în care totul s-a făcut nou, toţi aceia care nu a-ţi experimentat lumina şi viaţa, sunteţi în mâinile unui Dumnezeu mânios...
Dumnezeul care te ţine deasupra prăpăstiei iadului după cum cineva ar ţine un păianjen sau un fel de insectă dezgustătoare deasupra focului, e scârbit de tine şi e îngrozitor de provocat. Mânia lui îndreptată asupra ta arde ca un foc. în ochii Lui, tu eşti vrednic numai şi numai ca să fii aruncat în foc. El are ochii prea curaţi ca să poată privi înspre tine. Tu eşti de zece mii de ori mai monstruos în ochii lui Dumnezeu decât cel mai veninos şarpe. Tu l-ai ofensat pe Dumnezeu mai mult decât a putut oricare rebel, oricât de încăpăţânat ar fi el, să-şi ofenseze regele şi, totuşi, numai mâna Lui te face să nu cazi chiar în clipa aceasta în foc...
Gândeşte-te la următoarele, tu care eşti prezent aici şi încă nu eşti născut din nou. Gândeşte-te că Dumnezeu îşi va executa cu siguranţă mânia Sa feroce, ceea ce implică faptul că mânia va fi dată fără milă. Când Dumnezeu va privi inefabila ta situaţie, când va privi tortura ta şi va vedea cât ele disproporţionată este în comparaţie cu puterea ta, când va vedea cum sărmanul tău suflet este strivit, cum cade într-o umbră nesfârşită, El nu va avea nici un pic de milă pentru tine, El nu va mai amâna execuţia mâniei Sale şi nici nu-şi va uşura mâna apăsătoare. Atunci nu va fi nici o moderaţie sau milă. Dumnezeu nu-şi va opri furtuna, nu va avea nici un pic de interes pentru binele tău, nu se va îngrijora de faptul că s-ar putea să suferi prea mult. El se va asigura numai ca toată suferinţa ta să fie potrivită cu cererile dreptăţii... Dumnezeu nu va avea nici un folos pentru tine decât să te arunce în suferinţă şi vei continua să foloseşti stăpânului ca un vas al mâniei pentru totdeauna. Un vas ca tine nu va fi bun de altceva decât de a fi umplut cu mânie.
Când marele şi mâniosul Dumnezeu se va ridica şi îşi va execut! groaznica răzbunare împotriva sărmanului păcătos, şi când nenorocitul va suferi din plin infinita greutate şi putere a indignării Lui, Dumnezeu va chei iu tot universul să privească teribila maiestate şi puternica putere care se vede- în suferinţa acestui păcătos... Avem de a face cu o mânie veşnică... «ciu. cunoaşte puterea mâniei lui Dumnezeu?»... Aşadar, toţi cei ce sunt fiu Hristos să se trezească acum şi să fugă de mânia viitoare. Mânia Atotputernicului Dumnezeu planează fără îndoială asupra unei mari părţi a acestei congregaţii. Fugiţi afară din Sodoma: «Grăbiţi-vă şi scăpaţi-vă vieţile, nu priviţi înapoia voastră, scăpaţi la munţi căci altfel veţi fi consumaţi de focul sfintei mânii»"28.


Desigur, trebuie să recunoaştem că dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu, cu toţii ne-am coborî în abisul întristării şi chinului veşnic. Axarea pe judecata pe care o merităm poate aduce pe câţiva la pocăinţă. însă, această prezentare a lui Dumnezeu ca o fiinţă răzbunătoare, lipsită de compasiune, îmi stârneşte repulsie. Nu pot accepta că această mânie exprimă, cumva, o iubire mai profundă. Cu siguranţă, această predică nu-L înfăţişează pe Dumnezeu ca iubitor de duşmani. Nu este de mirare că atât de mulţi, atunci când s-au confruntat cu o astfel de imagine a lui Dumnezeu, au simţit repulsie şi au urmat alte religii, sau au devenit atei şi anticreştini.


Îl aşteptăm aşadar pe scoţian să lase mânia, răzbunarea, onoarea, duelurile învăţate de la dumnezeul lui şi să vină la Dumnezeul Cel adevărat, la Hristos care a murit pentru păcătoşi ca să-i mântuiască pe toţi, dacă vor, adică să vină la iubire ca să devină român şi ortodox.

Cu durere şi dragoste, Alexandru

Din primul posta am inteles intr-un final ca nu ati inteles ce inseamna predestinarea si vreti sa va explic eu.Ati fi putut sa spuneti asta intr-un mod mult mai concis.Mai mult,va mascati incapacitatea sub ironie desi eu v-am spus clar ce v-am cerut:cele cinci(5,V,five,degetele de la o mana)puncte ale calvinismului.Intrucat ati ratat complet comentariul(nici nu exista un comentariu cu privire la ele in cele scrise de dvs)solicitati sa va explic eu.Draguta strategie,apoi poate comentati pe comentariul meu.Nu va suparati pe mine,dar este cel mai slab raspuns critic pe care l-am primit cu privire la tezele calviniste.In ce ati scris ati comentat orice mai putin ce spun ele.Ipocrizia deja atinge cote alarmante.

In al doilea post,care este un citat,puneti ghilimele si sursa va rog, ati invocat personalitatea lui Edwards.Si acolo contextul v-a scapat complet.Mai mult,va pot demonstra,daca totusi mai aveti un dram de onoare,ca habar nu aveti ce a inseamnat notiunea de ,,Trezire"si la ce se refera.Restul celor spuse acolo,cu privire la persoana mea nici nu ma obosesc sa le comentez.Cand lasul nu are raspuns direct atunci ataca persoana.O sa explic si despre puritani si Edwards ca sa nu ramineti in ceata totala.

O sa incep sa va pregatesc pe episoade ca sa aveti,de data asta,ce comenta,fie si pentru prima data de cand a inceput acest ,,dialog".Puteti intrerupe daca doriti,nu ati face decat sa-mi confirmati ceea ce cred deja despre dvs.Totusi am un dram de respect pentru ca fie si asa ati incercat,intr-un final,sa raspundeti intr-un anumit fel,cum ati putut dvs.O sa-mi iau la dispozitie exact cat timp v-ati luat dvs de la ultimul raspuns.Eu totusi il voi posta in in timpul zilei,nu cand oamenii dorm si nu pot fi de fata.

UPDATE:Am citit a doua oara postarile dvs,intr-o pauza.Prima data m-au amuzat pentru nu credeam sa ratati complet critica tuturor celor 5 teze.Este cumva vina mea,sunt obisnuit,in acest gen de dialog, cu precizia catolicilor.Apoi am ramas perpelex pt ca am realizat ca rar am vazut ceva mai haotic de atat.Cred ca mi-am pregatit prea multe materiale pentru specificul situatiei.

Prima data porumbelul pacii.Whatever.Dupa aceea afirmati ca nu ati inteles abordarea calvinita.Apoi,surpriza, textul biblic spre analiza desi nu sunteti convins ca stiti pozitia celeilalte partii.Dar sa combatem neicusorule.Citatul:unul singur si acela rupt din context.Nici o grija,ne vom ocupa si de el.Dupa aceea ironia.Aici porumbelul deja are icter.Postul secund debuteaza apoteotic:explicatia dvs,cu privire la credinta mea,asa cum credeti dvs ca este.Nu stiti dar o prezentati.Auditoriul deja se zbate in sughituri de plans si de compatimire.Pentru efect maxim: ,,să vedeţi că Scotland este mult înmuiat, mai apropiat de Ortodoxie, prin rugăciunile unora de pe forum şi mijlocirile Stăpânei".Nici macar nu vreti sa stiti ce cred despre asta,credeti-ma pe cuvant.As sari orice limita a ironiei.Adica sarmanul ratacit uite ce vede lumina prin rugaciunea noastra si whatever a cui.Sunt impresionat,desi nu am simtit asta.Sfat:nu va amagiti,desi fiecare este liber sa-si aleaga iluzia proprie.

Urmeaza lovitura:Dumnezeul infiorator al lui Edwards.O sa vedem daca nu gasim corespondent la asta prin ortodoxism.Partea aceea de postare,cu tot cu introducerea,nu va apartine.Plagiatul se evita prin citarea sursei.Sa revin:dupa citatul din Edwards urmeaza indemnul sa vina saracul nefericit la natia romana(sa-mi trag una daca am citit de aceasta conditie a mantuirii in Biblie)si ortodoxism.Simpatic,s-a gadilat si patriotismul iar lumea impresionata de lectia de iubire,aplaudat in picioare.Standing ovations.Finalul este efectiv demn de Othello: ,,cu dragoste si durere".Un fel de:Davai zdreanţa, Desdemona!

Efectul postarii dvs cu pivire la calvinismul meu:multumesc,tocmai l-ati intarit cum nici nu va imaginati.Cu privire la altii:nu este treaba mea.Acum sa trecem la ceva metodic.Inteleg ca este preferata o creativitate fie si haotica dar sa vorbim (si)la obiect.Raspunul(dvs sa aveti o Biblie in principal,ma intereseaza mai putin ce versiune) va avea urmatoarea structura:

1.Calvinisti si abordarea lor.Cele 5 teze pe scurt
2.Cele 5 teze pe larg,temei biblic,opinii,comentarii.Subcapitole.
3.Puritanii,Confesiunile de la Westminster si cea Scotiana.Posibil,in limita timpului,si altele.
4.Cuvant de final(save the last dance for me).

O sa aveti tot timpul din lume sa le comentati pana ne vom vedea-n fata Domnului.Acolo vom afla si verdictul final.Asta ca sa inlatur orice dubii,prezente sau viitoare,cu privire la o schimbare a calitatii partilor.Se incadreaza la categoria ,,Things that will NEVER happen".

Ne auzim.

Deja miroase a răspuns mânios în cinstea dumnezeului mânios
 

Sincer nici nu m-am obosit să răspund la cele cinci puncte ale calvinismului căci dumneavoastră aveţi o credinţă aparte pe care eu o numesc scoţianism. Dacă aş fi vorbit cu Jean poate-l dezbăteam. Ce tot încerc să aflu, în afară de patima asta a onoarei de duelare şi dorinţa de bătălie după asemănarea dumnezeului dvs. mânios, este ce înţelegeţi dvs. din cele 5 puncte ale scoţianismului ca să vă pot răspunde dvs. Tot acuzaţi că noi nu înţelegem de fapt ce este calvinismul, că este altceva decât tot combatem şi asta din cauză că dvs. nu-l înţelegeţi pe calvinism deoarece credeţi în scoţianism. Şi pe orice calvin cu numele x sau y am întreba el ne-ar explica x-ismul şi y-ismul. pentru că specificul protestantismului după cum îi arată numele este protestul, papismul individualist sau Quot capita tot sensus adică tradus din Publius Terentius Afer (195/185–159 îHr.) (Terence) câte capete atâtea păreri. După cum specificul Ortodoxie, după cum îi arată numele este dreapta credinţă, dreapta slăvire de Dumnezeu. De aceea şi tot protestaţi şi criticaţi, acuzând în loc să vă faceţi treaba de a trece la subiect. Se împlineşte cu dvs. cuvântul Evangheliei:


Matei 11:16 Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii,
Matei 11:17 . Zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit.
Matei 11:18 Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon.
Matei 11:19 A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei.



Indiferent ce metodă am aplica cu dvs. nu este bună este rea, suntem noi cei vinovaţi şi dvs. doar vă faceţi păreri despre noi, desigur infailibile precum şi înţelesul dvs. despre credinţă, fiind un fel de victimă-erou, în loc să discutăm odată despre adevăr.

Chiar, de ce vă tot complexaţi şi nu veniţi odată la subiect? Chiar nu puteţi scăpa de robia seculară a papiştilor şi protestanţilor faţă de fanaticele bătălii pe viaţă şi moarte pentru credinţă? De ce tot luaţi ca atac personal tot ce vă spun despre greşita credinţă care o aveţi şi care evident că vă dăunează duhovniceşte? Chiar nu înţelegeţi că dragostea adevărată uneori şi strigă când vede pe cel iubit în primejdie de moarte?

Iaca strig şi eu: păzea scoţiene, te înghite dumnezeul calvinilor cel mânios! Vino să te scape Hristos!