![]() |
...:) Adrian, ia-o ușor, frate!...:)
Uh, ce sânge de ruși sadea avem - ne roade inteligența vândută, ca pe șorici! Or, zic și io pe de altă parte, șmecheria ar fi cam aici: oricâte păcăleli petrecem, să luăm aminte la ele! Iar nu să le negăm, să le băgăm sub preș, să le atribuim unor factori oarecare... Pornesc de la acest postulat: păcăleala e bună, câtă vreme o accepți ca material esențial de dezvrăjire. Păcăliți zdravăn cândva, prin babacii noștri primordiali, suntem expuși sistematic la păcăleală. Aceasta se manifestă și în noi și între noi. E predispoziția omului spre falsificare, dublă voință, joc psihologic, moarte... De aici anxietatea fundamentală a fiecărui om "civilizat" (sanchi, toți s-au considerat așa în istorii...), despre care oi mai vorbi pe topicul cu psihologia... Dar cum se iese din ea? Păi, precum face înnecatul: nu te agiți prea mult, te lași în voia curentului și pândești, cu voință fermă/clară/exersată, momentul când poți țâșni eliberator. E o vânătoare, aceasta!... O vânătoare a inimii!! Iar bunul vânător știe să aștepte momentul prielnic, să pândească, să rabde... Activ! Cu multă, deplină pasiune! Vânatul, însă, nu ne e exterior. E înlăuntrul nostru. Și-i în Ceruri!...:) |
Citat:
P.S. Nu e râs de ironie, Alioșa, ci de încântare...:) Mai ales că mi te închipui scriind serios, grav, cu oarece abia perceptibil zâmbet pe chip....:) P.P.S. Tocmai ne-ai spus cum suntem, ca într-o definiție vicioasă....:))) (Asta da, ar ascunde o mică ironie... Dar mică, încântarea față de elocința discursului tău rămânînd principală.) |
Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim de Kythira ia atitudine față de comunicatul de presă greșit al ierarhiei grecești
http://prieteniisfantuluiefrem.ro/20.../#comment-4020 |
Părintele Simeon - Sinodul din Creta a fost talharesc. Am sa intrerup pomenirea mitr. Teofan Savu
https://www.youtube.com/watch?v=OViMR2BOvZI |
Citat:
|
Citat:
Doamne ajută! |
Știi de câte ori ai mai zis asta, măi staruars?
|
Citat:
|
Citat:
Sint miopi, astia. Ca sa nu zic orbi spiritual. |
Citat:
Pentru că furia își are obârșiile și rostul ei și nu ar trebui sugrumată. Ci doar domolită, căutînd în dialogul cu ea ce anume semnalizează. Furia e ca un semn, poate chiar un semn de carte, pentru a împiedica pe omul grăbit să treacă împrăștiat la alte capitole fără să fi pritocit bine noima celor deja parcurse... Apoi, furia sugrumată se exprimă altfel. De pildă ca un trăznet pe cer senin, în corp. Multe boli psihosomatice provin de aici, din furia înnăbușită. Apoi furia naște dependențe. Printre alcoolici și toxicodependenți sunt mulți furioși latenți, neexorcizați de dracul care alimenetează furia. Iar acest drac nu e altceva decât o neînțelegere importantă, o nepotrivire ascunsă undeva în adâncul iubirii noastre care se vede neputincioasă și pe nedrept zăvorâtă după gratii felurite în noi... Da, este un conflict. Între iubirea dinlăuntrul nostru și gratiile puse de mintea noastră neinstruită în cele sufletești, neluminoasă, nerodnică. Acolo trebe coborât, în inimă, cu ajutor potrivit. Și pus oleacă de ordine. Acest demers e urgent însă e foarte periculos și dificil. Dacă nu avem călăuza potrivită. Așa cred, să mă ierți de opinie... |
Ora este GMT +3. Ora este acum 09:28:49. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.