Ei vezi, in loc sa-l fi facut mai deunazi, pe Copacel cu ou si cu otet, fiindca croseteaza basme pietiste cu botezuri intrauterine, nu era mai bine sa-i fi spus de acest canon?

Nu stiu, frate. De unde sa stiu de ce spun oamenii ceea ce spun??

Ce stii despre acest canon? Pentru ca imi pare graitor.

Nu, lasati!:63:

Dar chiar asta sustin. Chiar azi am citit pe forumul Par. Pruteanu, tot asta se sustine, ca in sangele transfuzat este si Sfanta Impartasanie. Painea si Vinul sunt Trupul si Sangele Domnului, indiferent unde ajunge si cum ajunge.
Pentru mine e evident ca se impartaseste si pruncul, se discuta prea mult.

Sophia a inteles de prima data, nu-ti trebuie prea multa teologie ca sa intelegi ceva atat de simplu.

Nu este asa, desi ca forma e paine si vin, ea este Trupul si Sangele Domnului, nu are cum sa contina elemente ce trebuie eliminate, ca in cazul painii si vinului obisnuit.

Cred că colegul Cătălin tocmai a pus punctul pe "i", ca și sora Delia, de altfel, si fratele Ovidiu.

EXACT! Admirabil spus, Cătălin! Repede uitam ca nu vorbim de vreo banala hrana trupeasca, ci de Sf. Cuminecare.

Binevenită precizare, Mihai, mulţumesc.
În ultima parte spune că pruncul nu primeşte din botezul mamei sale. Pentru cei care mai aveau îndoieli sau înclinaţii speculative relativ la chestiunea asta, iată că s-a arătat un liman. De-or voi să poposească.
Eu mă gândeam, Mihai, când citeam, că deşi copilul nu primeşte din botezul mamei, totuşi beneficiază de el. Una e să ai parte (părtăşie) cu o mamă botezată, altfel să fii în mama nebotezată. Într-un fel se dezvoltă o viaţă într-un mediu deja curăţit şi luminat prin har, altfel într-un mediu lipsit de aceste însuşiri.
Apoi, am sesizat o tendinţă accentuată fie spre partea materială a Tainei fie spre speculaţia prea neîngrădită, care lasă lucrurile în aer (fără vreo virtute implicită aici, ci doar de dragul de a le lăsa aşa).
M-aş opri deocamdată la interpretarea substanţialistă, cu accent pe prezenţa fizică a Împărtăşaniei în corpul mamei (de unde ajunge, pe cale sangvină, în corpul copilului). Cred că, în ciuda prezenţei fizice, Taina aceasta nu se reduce la aspectul bio-fizico-chimic, ci de abia de acum încolo începe. Dacă vedem Taina reducîndu-se la substanţă, la intrarea substanţei în metabolismul corpului, cred că suntem cu totul afară din Biserică, anume în magie vulgară, ca să zic aşa.... Modul substanţialist de a reduce Tainele constituie, cred, un refuz de a da curs mişcării duhovniceşti propuse prin "stimulul" material. Degeaba ingerez Împărtăşania, fie şi ca adult, dacă starea mea sufletească/duhovnicească este nepotrivită (de respingere caprină, egofilică). Rezultatul este deja cunoscut, o spune şi Apostolul, vom fi ştiind-o/experiat-o fiecare în felul lui...
Nu pot accepta nici interpretarea substanţialistă a lui Alin, care tinde a reduce relaţia mamă-copil la influenţa hormonilor stresului etc. Acesta e doar un aspect al relaţiei, embriogeneza şi celelalte nu sunt limitate doar la atât.
Problema cred că rămâne (oare eşti de acord?): cum putem cugeta duhovniceşte asupra acestor realităţi care ne vin mai întâi în învelişul lor material (în afara sau înlăuntrul corpului, însă tot văzut, substanţial)? Cum putem trece mai departe la înţelesuri "subţiri" (sau simple) fără a ne poticni de natura (treapta) fizică? Şi totodată fără a o nega.

L-am găsit în Pidalion la pagina 393. Este intersanat de citit şi tâlcuirea.

TÂLCUIRE
Fiindcă fătul (pruncul) ce este în pântece, parte este a muierii celei îngreunate după tema a doua a capului întâi titlu 7 a cărţii 31 din Vasilicale (după Fotie titlul 4 capul 10). Pentru aceasta voiau unii că nu s-ar cuveni femeia fiind îngreunată a se boteza, ci după ce va naşte. Ca nu împreună cu ea să se boteze şi pruncul. Şi apoi născându-se, iarăşi, botezându-se, să se socotească că s-a botezat de două ori. Care socoteală este nepotrivită. Drept aceea canonul acesta, împotrivindu-se celor ce o zic aceasta, rânduieşte, ca femeia îngreunată, fiind catehisită, poate când voieşte a se boteza. Fiindcă nu se luminează nici se botează împreună cu ea şi pruncul ce-l poartă în pântece, ci singură ea se botează. Căci întru a mărturisi cineva în timpul botezului că se împreunează cu Hristos, şi se leapădă de diavolul, şi în scurt, întru a se boteza cineva, trebuie a-şi arăta pe a sa voinţă, ori dea dreptul prin sine şi, precum se face la cei ce se botează în vârstă primitoare de cuvânt, în ce chip este mărturisirea acestei maici îngreunate. Sau prin mijlocirea primitorului (adică a nănaşului său), precum se face la cei ce botează în pruncie, iar pruncul cel ce este în pântece, nici însuşi poate a o arătat aceea, neavând încă voie, nici nănaş, încă nenăscut fiind, nici a se boteza putând.