Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Stiri, actualitati, anunturi (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=504)
-   -   Stiri-Spectacole-Evenimente (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5118)

cristiboss56 06.12.2017 20:16:39

Regele va fi înhumat sâmbătă, 16 decembrie 2017, în noua Catedrală din Curtea de Argeș. Ceremonialul religios va fi oficiat în Catedrala Patriarhală. Redăm în continuare programul complet al funeraliilor transmis de Casa Regală a României:
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale va ajunge miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11:00 pe Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat la Castelul Peleș.
Sicriul va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș, unde oficialitățile vor transmite condoleanțe după un program prestabilit pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal.
Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleș și, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.
Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 18:00, trupul neînsuflețit al Majestății Sale va fi transportat de la Castelul Peleș în Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20:30. Ceremonia va avea caracter privat.
Cei care vor dori să depună flori la catafalcul Majestății Sale vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal din București, după următorul program:
Miercuri, 13 decembrie, între orele 21:00 – 24:00;Joi, 14 decembrie, între orele 08:00 – 22:00;Vineri, 15 decembrie, între orele 08:00 – 22:00.
Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugați să respecte un set de reguli impuse de solemnitatea momentului, după cum se precizează în comunicatul Casei Regale.
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10:30, va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal un scurt serviciu religios. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
La ora 10:55, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber.
De la ora 11:25 la ora 12:15, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.
De la ora 12:30 la ora 14:00, în Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare, la care nu vor avea acces publicul și nici presa.
Între ora 14.00 și ora 18.20, cortegiul se va deplasa la Curtea de Argeș.
Sâmbătă, la ora 18.45, va avea loc înhumarea Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.
Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.
Cărți de condoleanțe sunt deschise, începând de astăzi, la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

cristiboss56 07.12.2017 01:04:51

La Parohia Brâncuși din Capitală a fost vernisată miercuri expoziția „Sfântul Nicolae – ocrotitorul copiilor”. Evenimentul s-a desfășurat imediat după Sfânta Liturghie, în prezența părintelui paroh Costel Burlacu, protoiereul sectorului 6 al Capitalei. Icoanele acestea reprezintă darul copiilor din cadrul Centrului de zi al parohiei noastre oferit Sfântului Nicolae, a spus părintele paroh.
Lucrările expuse au fost realizate în cadrul atelierelor de pictură desfășurate la Centrul de zi „Sfinții Împărați Constantin și Elena” aflat în proximitatea parohiei. Centrul inaugurat în anul 2013 de Patriarhul României este rezultatul parteneriatului dintre parohia bucureșteană și Direcția Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 (DGASP6).
Icoanele au fost realizate de copiii centrului sub îndrumarea personalului instituției, ajutați fiind de un pictor bisericesc. Prin aceste ateliere de pictură dorim să dezvoltăm abilitățile practice ale micilor creștini, dar, în același timp, să le cultivăm dragostea față de sfinții și de Biserica noastră strămoșească, a spus părintele Burlacu.
Manifestările închinate Sfântului Nicolae au început încă de dimineață cu oficierea Sfintei Liturghii. Copiii, îmbrăcați în costume populare, au participat la slujbă și s-au împărtășit cu Sfânta Euharistie, tradiție existentă la fiecare sărbătoare din cursul săptămânii.
Din programul evenimentului a făcut parte și un concert de colinde susținut de copiii care frecventează centrul social de zi.
Părintele paroh Costel Burlacu a mulțumit celor mici pentru frumosul moment dedicat Sfântului Nicolae, și-a arătat recunoștința față de cadrele didactice implicate, dar și față de părinți, care ii susțin pe cei mici în toate aceste acțiuni.
La final, prin bunăvoința DGASP6, micii iconari au primit daruri în semn de apreciere pentru eforturile depuse în cadrul atelierelor de pictură și ca încurajare pentru alte acțiuni viitoare.

cristiboss56 08.12.2017 16:49:57

Părintele Nicolae Tănase de la Parohia Valea Plopului va conferenția duminică la Parohia Șerban Vodă din Capitală.
Conferința se va desfășura începând cu ora 18:00 în lăcașul de cult din str. Petru Țuțea, nr. 1, Sect. 4 București.
Parohia Șerban Voda a fost înființată în anul 1940.

cristiboss56 10.12.2017 16:24:47

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a participat în ziua de cinstire a Sfântului Andrei la emisiunea Realitatea Spirituală, din grila Realitatea TV. Proiectul Catedralei Mântuirii Neamului a fost una dintre temele abordate în cadrul dialogului cu moderatorul emisiunii, George Grigoriu.
În debutul emisiunii, Vasile Bănescu a făcut referire la „responsabilitatea enormă” pe care o avem noi ca popor, responsabilitate ce izvorăște din „rădăcinile noastre creștine”. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a tras un semnal de alarmă asupra faptului că deși cultura și civilizația românească și europeană sunt „amprentate de creștinism”, totuși despre acest aspect se vorbește foarte puțin, „se tace în mod asurzitor”.
De asemenea, invitatul emisiunii a adus în discuție și discursul public „lipsit de etică” în cea mai mare parte, dar și hristofobia ce caracterizează societatea contemporană.
Discursul public este un discurs pustiit de termenii moralei. M-aș bucura să văd măcar puseuri etice sau de morală publică, însă nici acestea nu mai apar frecvent. Suntem într-un fel de sedare spirituală. Aici apare marea responsabilitate a Bisericii Ortodoxe Române de a-i trezi spiritual pe cei pe care îi include.
În ceea ce privește subiectul central al emisiunii, Catedrala Națională, Vasile Bănescu a explicat de ce acest edificiu cu valoare de simbol național poartă și denumirea: Catedrala Mântuirii Neamului. El a precizat că „nu este vorba de o mântuire în grup; nu se mântuiește poporul român pe Dealul Arsenalului unde este construită catedrala Națională, ci este vorba de sintagma care face referire la o realitate istorică” și anume „eliberarea poporului român de sub puterile străine”.
Mântuirea neamului este sintagma care avea în epocă, în sec. 19, sensul de eliberare a poporului român. Rațiunea fondatoare a acestei catedrale ab initio este cinstirea eroilor români prin a căror jertfă a fost posibilă eliberarea acestui popor și nașterea statului român modern. De aceea, se ridică această Catedrală și de aceea suntem datori, de aprox. 140 ani, celor care au gândit acest proiect și lui Eminescu însuși care, în ziarul Timpul, din iulie 1885 vorbește despre necesitatea construirii unei Catedrale Naționale, a spus Vasile Bănescu.
„Suntem datori să ridicăm în Capitală… Biserica Mântuirii Neamului ca simbol al unității sufletești a întregului neam”. #RegeleFerdinandpic.twitter.com/gwp3vIf54J
— Basilica.ro (@AgentiaBasilica) 24 mai 2017
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a evidențiat și necesitatea de natură practică, pastorală, liturgică a Catedralei Naționale.
Viitoarea Catedrală va fi mărginită de clădiri unde se vor desfășura activități care există deja în Patriarhia Română, dar care acolo vor oglindi în mod foarte concret această firească și plurală implicare a Bisericii în societate, care nu este doar una liturgică (…) Este vorba de un Muzeu al Creștinismului Românesc care se va afla sub cota 0, precum și un centru de primire al pelerinilor care vor putea înnopta acolo gratuit; va exista o bibliotecă, un așezământ medical unde oamenii fragilizați social, sărmani, vor putea beneficia de sprijin din acest punct de vedere, a explicat invitatul lui George Grigoriu.
Ajungând la acest subiect al activităților sociale și filantropice desfășurată în Biserica Ortodoxă Română, în special de voluntarii Paraclisului CMN, Vasile Bănescu a evidențiat, printre altele, cunoscuta campanie: „Donează Sânge, salvează o viață!”, despre care a spus că este cea mai mare din Europa.
În ultimii 10 ani au fost recoltați peste 10.000 litri de sânge doar prin activitatea acestor vrednici și discreți oameni de la paraclisul Catedralei Naționale, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
În ceea ce privește implicarea Bisericii în societate, Vasile Bănescu a spus că instituția eclesială ortodoxă din România trebuie să fie prezentă în spațiul public spre stupoarea unora care văd creștinismul și religia doar în spațiul privat; ar fi nefiresc să fie așa.
Cea mai importantă parte a societății civile este în Biserică nu în ONG-uri de apartament, așadar, ca prezență publică, Biserica face un bine enorm societății românești. Toate cultele religioase din România au un rol enorm în articularea morală și socială a acestei societăți, desigur Biserica Ortodoxă Română în primul rând, a subliniat Vasile Bănescu.
Referitor la construcția CMN, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a evidențiat că „apariția unei catedrale într-o țară trebuie să fie un prilej de bucurie, nu de polemici cum a fost până acum”. De asemenea, acesta a explicat că „statul ajută ridicarea viitoarei Catedrale Naționale pentru că aceasta este un simbol al identității și conștiinței naționale”.
Din păcate sunt două teme căzute în desuetudine. Chiar nu ne mai pasă de lucrul acesta? Dacă Eminescu ar trăi acum și ar fi invitat într-un studiou de televiziune s-ar râde oare de el că ar vorbi despre identitatea și conștiința națională, a întrebat retoric Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a eidențiat că nu din cauza ridicării Catedralei Mântuirii Neamului nu se construiesc în România autostrăzi spitale sau școli. El a evidențiat că acest aspect a fost un „sofism nerușinat”.
Orice om onest își dă seamă că în România există bani pentru a construi orice; Important este cum sunt cheltuiți. Nu mai e de mult un secret că, din păcate, maladia aceasta a corupției uriașe ne-a văduvit de foarte multe realizări în ultimii 27 ani. Astfel, să căutăm în altă parte sursa nemulțumirilor noastre și nu în zona legată de cel mai frumos proiect pe care România îl va finaliza anul viitor, a spus Vasile Bănescu.

cristiboss56 10.12.2017 21:48:57

Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a anunțat duminică în cadrul emisiunii News Magazine de la Antena 3 că la înmormântarea Regelui Mihai va participa din partea Casei Regale a Marii Britanii Prințul Charles de Wales, precum și un reprezentant al Casei Regale a Spaniei.
Regele Mihai va fi înhumat sâmbătă, 16 decembrie 2017, în noua Catedrală din Curtea de Argeș. Slujba înmormântării va fi oficiată în Catedrala Patriarhală.
Moștenitorul Coroanei Britanice va fi prezent, anul acesta, pentru a doua oara în România. Acesta a efectuat, în luna martie, o vizită oficială, parte a unui turneu european. În cadrul acesteia a avut o întrevedere cu Părintele Patriarh Daniel.

cristiboss56 11.12.2017 00:28:46

Principesa Margareta participă, luni, la ședința solemnă dedicată omagierii Regelui Mihai, unde va ține un discurs, potrivit reprezentanților Casei Regale a României.
Custodele Coroanei va merge la Parlament, luni, la ora 15.00.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a fost convocat, luni, de la ora 15.00, în ședință solemnă dedicată omagierii Regelui Mihai, la ședință fiind anunțată și participarea președintelui României, Klaus Iohannis.
Ședința solemnă va începe la ora 15.00 și se va termina la ora 17.00, fiind programată să dureze două ore.
Patriarhul Daniel va participa, luni, la ședința solemnă a Parlamentului dedicată Regelui Mihai
Patriarhul Daniel va participa, luni, la ședința solemnă dedicată omagierii Regelui Mihai, unde va ține un discurs, potrivit reprezentanților Patriarhiei Române.
"Părintele Patriarh va participa mâine la ședința solemna a Parlamentului pentru a vorbi despre personalitatea Regelui Mihai", a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
La ședință va ține un discurs și Principesa Margareta, potrivit reprezentanților Casei Regale a României.
Birourile Permanente Reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis săptămâna trecută, miercuri, să convoace această ședință solemnă, la o zi după ce Casa Regală a făcut public anunțul privind decesul fostului suveran.
"Ședința va fi luni, începând de la ora 15.00. Am aprobat memorandumul referitor la această ședință, a celor care vor rosti alocuțiuni, în ordinea precăderii protocolului de stat", a declarat, miercuri, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Potrivit protocolului, atât președintele Klaus Iohannis cât și premierul Mihai Tudose vor fi invitați să țină discursuri cu această ocazie.
„Ședința solemnă comună va beneficia de prezența parlamentarilor români – senatori și deputați, precum și a invitaților de onoare: Președintele României, Primul Ministru al României, foștii președinți ai României, Custodele Coroanei Regale, membrii Familiei Regale, membrii Guvernului României, Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai Academiei Române, parlamentari și miniștri din Republica Moldova, coprul diplomatic acreditat la București, alți invitați”, se arată în memorandumul semnat de către președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
Regele Mihai a încetat din viață, marți, la ora 13.00, la reședința sa din Elveția, a anunțat Casa Regală a României.
Aeronava cu trupul monarhului va sosi în România miercurea viitoare, 13 decembrie, la ora 11.00, înmormântarea urmând să aibă loc pe 16 decembrie, la Curtea de Argeș.
Guvernul a aprobat, tot săptămâna trecută, și Hotărârea prin care zilele de 14, 15 și 16 decembrie au fost declarate zile de doliu național în memoria Regelui Mihai.

cristiboss56 12.12.2017 12:59:20

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, miercuri, 13 decembrie, de la ora 19:00, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Programul serii va cuprinde, în prima parte, Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 16, de E. Grieg, avându-l ca solist invitat pe pianistul Horia Mihail. În partea a doua, Orchestra Națională Radio va interpreta Simfonia nr. 39 în mi bemol major, de Mozart. Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Începând cu noua stagiune, biletele și abonamentele pentru evenimentele orchestrelor și corurilor Radio se vor achiziționa on-line prin rețeaua www.bilete.ro, dar și la casa de bilete a Sălii Radio, în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos și Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

cristiboss56 13.12.2017 20:12:09

La înmormântarea Regelui Mihai I al României vor participa membri ai diferitelor familii regale din întreaga lume.
Până în prezent, la funeraliile Regelui Mihai I au confirmat prezența:
Prințul Charles de Wales,Mama Regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei,Principesa Isabelle de Liechtenstein,Regele Simeon al II-lea al Bulgariei,Principele Leka al Albaniei,Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei,Principesa Chantal a Franței,Regele Carl Gustaf al XVI-lea și soția sa Regina Silvia a Suediei,Prințesa Astrid a Belgiei,Marele Duce Henri al Luxemburgului,Regina Sofia și Regele Juan Carlos al Spaniei,Regina Anne Marie a Greciei, soția Regelui Constantin al II-lea,Principele Alexander al Serbiei împreună cu principesa moștenitoare,Principele Lorenz al Belgiei.
Sunt așteptați să vină la București și reprezentanți ai casei regale din Bahrain și chiar ai familiei imperiale din Japonia.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale defuncte a fost adus miercuri în România. După o slujbă oficiată de IPS Mitropolit Nifon pe platoul din fața salonului oficial al Aeroportului din Capitală, sicriul a fost purtat de un cortegiu funerar la Castelul Peleș din Sinaia.
La ora 18:00, trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi transportat de la Castelul Peleș în Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20:30.
Slujba înmormântîrii va avea loc sâmbătă, 16 decembrie 2017, în Catedrala patriarhală. La ora 18.45 va avea loc înhumarea Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment.

cristiboss56 13.12.2017 20:15:36

Sicriul cu trupul Regelui Mihai, însoțit de Familia Regală, a părăsit, miercuri, la ora 18.00, Castelul Peleș, urmând să fie dus la Palatul Regal din București, unde va fi așezat în Sala Tronului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Firea: Am decis ca pe traseul convoiului funerar să nu fie aprinse luminile decorative de Sărbători
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, miercuri seară, pe Facebook, că a luat decizia ca pe traseul convoiului funerar să nu fie aprinse luminile decorative de Sărbători, în semn de respect față de Majestatea Sa Defunctă Regele Mihai.
"În semn de respect față de Majestatea Sa Defunctă, am luat decizia ca pe traseul convoiului funerar să nu fie aprinse luminile decorative de Sărbători. De asemenea, de-a lungul traseului este arborat drapelul național în bernă", a scris, pe pagina sa de Facebook, Gabriela Firea.
Sicriul cu trupul Regelui Mihai, însoțit de Familia Regală, a părăsit, miercuri, la ora 18.00, Castelul Peleș, urmând să fie dus la Palatul Regal din București, unde va fi așezat în Sala Tronului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cortegiul funerar a plecat de la Castelul Peleș spre București la ora 18, sicriul fostului suveran fiind însoțit de Familia Regală.
La Castelul Peleș, sute de oameni au venit să depună coroane de flori și să îi aducă un ultim omagiu Regelui Mihai.
Prima mașină din cortegiu duce coroana de oțel făcută din tun, care a fost purtată de Regele Carol I și Regele Ferdinand, la încoronare. Urmează mașina care transportă sicriul Regelui Mihai.
Sicriul cu trupul Regelui Mihai a plecat de la Castelul Peleș spre Palatul Regal din București
Au venit la Peleș să depună coroane de flori albe, preferatele fostului suveran, președintele României, Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul președinte Emil Constantinescu, dar și Victor Ciorbea, Mugur Isărescu, senatori, deputați, șefi ai instituțiilor centrale și locale.
La ceremonie a participat și nepotul regelui, Nicolae de Roumanie Medforth – Mills.
Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
"Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal: miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00; joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00; vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00", potrivit programului.
Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugați să fie îmbrăcați în ținută corescunzătoare (culori închise), să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel, să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii, să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice, fotografierea și filmarea fiind interzise, să aibă la ei un document de identitate, să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii.
Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise, potrivit Casei Regale.
Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
La înmormântare vor participa peste 100 de personalități. Printre acestea se află și Prințul Charles, dar și un reprezentant al Casei Regale din Spania. În ciuda neînțelegerilor din ultimele luni, Casa Regală a acceptat ca fostul principe Nicolae să fie prezent la funeralii, împreună cu logodnica sa.
Guvernul a suplimentat, cu 43.000 de lei, bugetul MAE pentru funeraliile organizate în memoria Regelui Mihai, Banii sunt alocați doar pentru deschiderea salonului oficial de la Aeroportul Otopeni, pentru șefii de stat și de Guvern, precum și reprezentanții unor familii regale, care vor veni la funeralii, potrivit unor surse politice.

cristiboss56 15.12.2017 21:23:40

Concertul tradițional de colinde al Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari, intitulat Iată, vin colindători!, va fi organizat în 18 decembrie 2017, de la ora 19:00.
Anul acesta, piesele tradiționale vor fi interpretate de Corul Canticum, dirijat de Răzvan Rădos.
Programul cuprinde colinde și cântece tradiționale de Crăciun românești și din repertoriul internațional și are ca soliști pe Hermina Noemi Marin, Tamas Borbely, Constantin Pastramă, Cosmin Tomulescu, Andrei Costea-Marcu, George Mihart, Sabin Paraschivoiu și Robert Preda.
Intrarea este liberă!


Ora este GMT +3. Ora este acum 18:46:07.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.