Asa i se zice acum?

În ce temeiuri susţineţi acestea?

Şi eu care mai cred că asta e amor, iar nu iubire în Taina Cununiei...
Şi mai cred că e aici o ţâră de exaltare, ca să nu spun mai mult
şi mai cred că dragostea dintre soţi are atât de multe nuanţe, etape, ipostaze, anotimpuri - totuşi fără prea multe căderi de cer în cap
şi mai cred că Hristos şi Biserica nu promovează o astfel de iubire. E patimă, doamnă, patimă sortită unor mari necazuri şi păcate, patimă care duce (după revenirea cerului la locul lui) la atâtea mizerii în viaţa de familie, la divorţuri, la avorturi, la amanţi şi amante, la copii nenorociţi pe viaţă.
Vreau să fiu foarte clar: concepţia pe care constat că o aveţi despre iubire în căsnicie nu prea îmi pare că respiră Taina Nunţii. E, în schimb, foarte potrivită pentru furiile tinereţii, ce-i drept, precum şi pentru alte ipostaze ale îndrăgostelii.
Vă amintiţi că sute şi mii de ani părinţii alegeau soţul sau soţia copiilor lor?
Vă amintiţi cum era familia creştină tradiţională comparativ cu dezastrele de acum (unde la început cerul nu era la locul lui ci mereu căzut în capul unuia sau altuia)?
Vă amintiţi cum a procedat Părintele Arsenie Boca când un tânăr a cerut să îl ajute în alegerea soţiei?
Vă amintiţi ceva din taina Familiei Sfinte (Iosif şi Maria)?
Poate că aceste repere vă sugerează un alt orizont al cugetării,
toate cele bune!

Ideea ca parintii sa aleaga sotul/sotia pentru copii lor mi se pare absurda si evident gresita. Intradevar, asa se proceda cu zeci sau sute de ani in urma, in special in mediul rural. Din pacate atunci la alegerea sotului /sotiei contau niste lucruri (pamant, avere, etc) care nu ar trebui sa conteze absolut deloc in alegerea sotului/sotiei. Astfel se ajungea la dezastre de casnicii, cu violente in familie, sotii batute, etc (cititi romanul Ion care este emblematic pentru starea de lucruri din mediul rural romanesc- cel putin inainte de anii colectivizarii si practicarii unei agriculturi moderne).

Apoi, pe langa rolul de mantuire si nastere/cresterea copiilor, o casnicie are si rolul ca atat sotul cat si sotia sa fie fericiti, sa se simta impliniti impreuna si sa se bucure impreuna de viata.
Ori acest lucru un om nu-l poate realiza decat alaturi de alt om, pe care simte ca-l iubeste din toata inima, ca impartaseste acceleasi principii, valori, ca are anumite gusturi comune, ca are cu cine discuta orice probleme, ca i este alaturi si il sprijina in orice situatie (mai ales la greu), etc.
Si este evident ca aceste aspecte un om nu le poate simti fata de orice om, ci numai de cel/cea pentru care -atunci când o vede/il vede- asa cum a spus mai mai pe scurt colega noastra de forum - cerul cade pe el/ea.

Romanul "Ion" nu a fost scris de marele romancier ca să găsească tovarăşii şi tovarăşele argumente în sprijinul colectivizării. Rebreanu nu viza/nu sugera/avansa/preconiza colectivizarea ci, ca un bun cunoscător de oameni şi de Dumnezeu, propunea un text din care să mai luăm niţel avânt la meditaţia asupra patimilor şi a zvârcolirilor istoriei păcatelor omeneşti.
Făcurăţi din Rebreanu un activist de partid, tovarăşi? De ce nu şi din Dostoievski? Şi, în definitiv, de ce nu şi din Hristos?

*
Scrieţi cu o siguranţă suspectă câteva platitudini despre căsnicie. Mă iertaţi că vă întreb, ca şi pe colega mai înainte: în ce temeiuri? Pe ce baze? Câtă căsnicie, de pildă, aveţi la activ tovarăşe Florin?

Imaginea pueril-idilică asupra căsniciei pe care o condimentaţi şi cu ceapa putredă a ideologiei comuniste nu are nimic în comun cu viaţa din Taina Nunţii. Cum nu realizaţi asta, e doar taina (ori ciorba) dvs.....

P.S. Vă rog frumos, dacă se poate nu mai scrieţi enormităţi ca aceasta: "...pe langa rolul de mantuire si nastere/cresterea copiilor, o casnicie are si rolul ca atat sotul cat si sotia sa fie fericiti..." Îl mâhniţi şi pe Dumezeu şi pe unii dintre semenii dvs. dacă mai debitaţi bazaconii din astea. Fiţi bun şi dedaţi-vă la cugetare şi, dacă nu cer prea mult, la viaţă - viaţă de credinţă.

In privinta a ceea ce a insemnat colectivizarea agriculturii- cu rele la inceput si cu multe aspecte bune dupa 1961- nu este topicul potrivit sa discutam aici.

In privinta celorlalte aspecte mentionate de dumneavoastra

-Nu am nici o casatorie la activ, dar asa consider ca ar trebui sa fie o casnicie sanatoasa, in care atat sotul cat si sotia sa se simta fericiti si impliniti.

-Si ce este gresit in a-ti dori sa fii fericita/fericita intr-o casnicie ?! Nu am auzit pe nimeni care sa nu-si doreasca lucrul asta, intr-o casnicie!
Pana la urma fiecare om este unic in felul sau, are personalitatea, idealurile, aspiratiile sale, si atunci când se casatoreste trebuie sa simta ca se completeaza reciproc cu sotul/sotia.
Apoi trebuie sa existe si subiecte comune de discutie- nu poti sta in casa ca mutu.

Si mai important- sa simta ca iubesti persoana de langa tine, sa o apreciezi pentru tot ceea ce este ea/el ca om si ca femeie/barbat, sa-i fii alaturi in situatiile dificile.

Ori daca dumneavoastra imi spuneti ca puteti simti toate aceste lucruri fata de ORICE femeie si ca ORICE femeie ati putea-o privi ca pe o posibila sotie, atunci nu stiu ce sa mai zic!

Orice femeie este buna de nevasta, absolut oricare, daca barbatul trage la Dumnezeu? Doar in cazul celor casatoriti deja!
Da, este foarte buna orice nevasta ti-ai luat, oricum ar fi ea!

Pentru cei necasatoriti, saltul fara parasuta nu este indicat. Deloc! Asemenea colegului citat, "as putea oferi mii de argumente, dacă mi s-ar cere macar o suta". Sa nu fie! Repet, doar iubirea duhovniceasca si sfintenia accepta sa iubeasca pe oricine!

Vreau ca cei care citesc randurile noastre sa inteleaga ceva, pentru ca, desi nu suntem repere de urmat, amandoi avem bruma noastra de experienta, cateva lectii invatate din mers si ceva cunostinte extrase de prin carti. Si mai sper ca patimile din noi nu vor denatura mesajul pe care vrem sa-l transmitem altora.

In ce ma priveste, sunt pentru o abordare realista a situatiei, atunci cand vine vorba de alegerea partenerului. Nu este un moft ci o necesitate sa cauti o relatie bazata pe prietenie, preocupari comune, atractie trupeasca, respect, incredere... Daca acestea exista, se poate construi ceva solid, prin rugaciune si povatuirea duhovnicului, Taina Cununiei, viata in Biserica. Daca ele nu exista, doar sfintenia te poate face sa iubesti un astfel de partener. Dar pana la sfintenie, a nu asculta de indemnurile diavolului este vital.

Simpla unire dintre un barbat si o femeie, din iubire sincera si daruire de sine, tot implica pofta si placere. De aceea este necesara Taina Cununiei, sa sfinteasca unirea celor doi iar copiii rezultati vor fi sfinti.

Amorul, exaltarea, patima sunt altceva iar dvs. nu ati inteles nimic din tot ce am spus pana acum. Nici n-as fi scris ceva, daca nu ati fi facut o asa gafa - ca cea de la care a pornit discutia noastra.

Păi, dacă aşa vedeţi situaţia, de ce v-aţi mai obosit să comentaţi?
Totuşi, eu am înţeles că vreţi să fentaţi învăţătura sfântă în baza unor criterii relativiste care numai de la Învăţătorul nostru Dumnezeu nu vin.
Gândiţi-vă, vă rog, că atunci când tragem la Evangelie priorităţile în viaţa de familie sunt altele decât acelea pe care le-aţi ridicat în văzduh!
Aici speram să vă opriţi, iar nu la impresia că nu am înţeles nimic...
Pe de altă parte, câtă vreme am drept cadru Evanghelia şi învăţătura Bisericii, se poate întâmpla cu adevărat să nu înţeleg nimic din învăţăturile lumeşti pe care le propuneţi ca reper. Dar nu mă ruşinez cu asta ci mă laud în Hristos! De-mi este mie îngăduită aşa trăire...
Unde aţi găsit în Biserică şi în Scriptură repere pentru afirmaţiile dvs. lumeşti? Unde e scris de vreun om al lui Dumnnezeu, de pildă, că bărbatului tre să-i cadă cerul în cap când îşi vede femeia?
Doamnă, sentimentul de iubire, spre deosebire de emoţia primară (violentă, acaparatoare, captivatoare a conştiinţei) este blând / statornic / profund / discret. Şi mai ales bine "împănat" cu ingredientele unei gândiri altoite de Predanie.
Iubirea jertfelnică dintre soţi este, iertaţi-mă că vă spun eu asta, un ocean iar nu un pârâiaş zglobiu care se fâsâie cel mult în băltoaca unor întâmplări ordinare.

Îmi pare rău că aţi insistat pe o direcţie atât de diferită de ceea ce ne învaţă Duhul Bisericii. Dar nu-i nimic, poate discutăm altă dată mai lejer, mai puţin tensionat....:)
Toate cele bune şi post binecuvântat!

Cred că nu-i nimic greşit, frate. Numai că modul în care aţi scris pe marginea fericirii şi a iubirii dintre soţi mie mi se pare străin atât de ceea ce cunosc eu (din experienţă) cât şi de ceea ce înţeleg că învaţă Biserica. Hristos şi Apostolii şi toţi cei care trăiesc în Duhul Predaniei mie îmi pare că învaţă altceva decât aţi susţinut, să mă iertaţi....
Aici speram să fiţi un pic mai reflexiv, dacă se poate.
Toate cele bune şi mă iertaţi că v-am contrazis filosofia personală în cestiunea iubirii maritale.
Post binecuvântat, Florin!

Poate că nu strică fiecăruia dintre noi, mai ales în contextul tot mai tulbure al evenimentelor pe care le trăieşte astăzi lumea,
să recitim Evanghelia, în special Epistolele pauline,
precum şi (pentru că veni vorba despre fericire)..."Jurnalul fericirii" al multpătimitorului Nicu Steinhardt.