Startul ca start, dar e o cursa lunga, anevoioasa, nu lipsita de incidente , dar cei ce ajung sa treaca linia de sosire , mari si adevarate bucuri vor avea. Multi pleaca-n cursa, multi abandoneaza chiar de la_n ceput, altii pe parcurs . Multi reiau cursa, invatand din greselile trecute. Important sa ne dorim din suflet sa fim invingatori, sa ne rugam neancetat pentru asta, sa depunem multa ravna , sa avem nadejdie si cel mai important sa ne dorim din tot sufletul sa ne reantalnim pe Hristos, sa fim cu El , langa El. El ne asteapta cu rabdare si cu multa dragoste, rugandu-se pentru noi ca noi sa invingem, sa invingem raul din noi si de langa noi, sa depasim neputinta noastra lumeasca. El ne asteapta si asta ne da incredere si speranta in mantuirea noastra.

Plânsul fără lacrimi este întristarea cea după Dumnezeu. Aceasta, după Sfântul Apostol Pavel: „lucrează pocăinta fără părere de rău spre mântuire” (II Cor.7, 10). Dacă păcatul naste întristare, trebuie să stim că scârba, cea după Dumnezeu pentru păcat, mistuie păcatul. Dacă această întristare se face din inimă, cu pocăintă, înaintea lui Dumnezeu, ea mistuie păcatele (Sfântul Ioan Gură de Aur). Plânsul fără lacrimi este venirea în sine a fiului risipitor (Luca 15, 17), iar acest plâns îl pot avea toti oamenii.
Plânsul cu lacrimi este „îmbrătisarea Părintelui Ceresc fată de cei ce se întorc la pocăintă” spune Sfântul Grigorie Palama. Acest plâns cu lacrimi este un dar al lui Dumnezeu, care se dă unora din mila Lui si pe care nu toti pot să-l aibă. Asadar, trebuie să stim că suspinele din inimă si mâhnirea mintii pentru păcatele săvârsite alcătuiesc plânsul fără lacrimi. Acest fel de plâns, la multi si de multe ori, s-a făcut înainte-mergător spre plânsul cel de-al doilea.

Lacrimile bune aduc curatire de pacate si mangaiere
dumnezeiasca.Acestea pot fi:
-din dragoste pentru Dumnezeu
-din frica de Dumnezeu
-din pomenirea mortii
-din pomenirea muncilor iadului
-din cugetarea la pacatele noastre
-din intristare si inima indurerata
-de la Dumnezeu si din nevointa omului

Foarte adevarat cele postate de tine, dar am marea rugaminte, ca in tot deauna sa spunem si sursa celor postate, pentru a nu fi in pacat, insusindu-ne cele ce altii le-au trait si grait.

Lacrimile izvorasc din smerenie, din constiita pacatoseniei. Nu cred ca putem vorbi despre pocainta fara baia lacrimilor.Lacrimile sunt firesti pentru firea cazuta. Inainte de cadere, firea omeneasca nu stia ce sunt lacrimile - nu cunostea decat preacurata desfatare a fericirii raiului, cand a pierdut aceasta fericire, i s-au dat lacrimile pentru a-si arata dorul de ea; i s-au dat ca marturie a caderii, ca marturie ca se afla sub mania dumnezeirii, ca nadejde ca va recapata candva fericirea.

Asa este George si as-i mai adauga, ca ele, lacrimile ne purifica ne dau trezire din somnul pacatului. Uite, vezi in urma cu ceva vreme, multe lacrimi am avut , perioada benefica din toate punctele de vedere. Sufletul a simtit nevoia "eliberarii"de balastrul inutil al pacatelor acumulate, atat cu gandul, cu vorba sau cu fapta. Perioada lacrimilor s-a imputinat spre marele regret al meu si asta nu ca as-i fi un sfant acum, ci din potriva, un pacatos , ce ma lupt din rasputeri intru indreptare. Dar, revenind, regret dupa perioada bogata in lacrimi, ce mult m-a ajutat. Ma rog si acum Bunului Dumnezeu, sa ma readuca in starea curatiei, a caintei prin lacrima pornita si venita din launtrul sufletului. Este o lacrima unica, ce trebuie sa ne fericeasca, atunci cand vine.

Nu stiu...nu "practic" asa ceva.

Am urmarit postarile tale si constat ca esti o persoana autonoma ca "masura a tuturor lucrurilor", ai nevoie de o autocunoastere care se realizeaza numai in comuniune cu ceilalti, altfel orgoliu din tine va deforma toate trasaturile tale.

da, da, masura tuturor lucrurilor, orgoliul lui strigoil... in deshert pentru slava de la oameni... shi pentru ce, ca sa-shi ascunda duhul trandaviei shi al grijii de multe, asha ca o putere vrajitoreasca... adica din aia spurcata shi plina de bube shi murdarie shi uraciune, ca numai pe alea le crede omul, ori hainele prespalate de ingerashi dar cazutzi, fii ai nedreptatzii...

nu ma refer la tine s_snape, ca m-ai invatzat foarte bine, sa vad ca defapt eram plin de puteri vrajitoreshti shi nici nu eram conshtient prin ce oleduct ma curge, asha mergeam ca starnit de toreador... shi mai shi ziceam ca e dorul ala bun... nu era dor ci putor. deci multzam fain stimata s_snape ca ai poposit pe aicea...:)

Postul este cel care reaprinde in noi pocainta.Pocainta, parerea de rau pentru faptele rele facute, i-a fost necesara omului inca din rai. Dumnezeu l-ar fi iertat pe omul pacatos daca si-ar fi recunoscut pacatul cu adevarata cainta. Dupa ce Adam a pacatuit, Dumnezeu a zis: „Adame, unde esti?“. Dumnezeu l-a chemat pe Adam, nu pentru ca n-ar fi stiut unde este, ci pentru ca ar fi dorit de la el sa recunoasca ca a pacatuit si sa isi exprime parerea de rau. insa, dupa cum stim, Adam nu s-a cait, ci, mai mult, a plasat responsabilitatea caderii in pacatul neascultarii pe seama Evei. Sfanta Scriptura prezinta un alt caz - cel al uciderii lui Abel de catre fratele sau, Cain. si in aceasta situatie, Dumnezeu a intrebat: „Unde este fratele tau, Abel?“. stia Dumnezeu ca Abel era ucis de fratele sau si l-a intrebat cu acelasi scop, acela al recunoasterii pacatului. Cain a raspuns cu minciuna si obraznicie: „Nu stiu. Au doara sunt eu pazitorul fratelui meu?“.
Postul acesta al Craciunului accentueaza perioada Vechiului Testament ca pregatire pentru venirea Rascumparatorului, sa avem si chipuri de pocainta pe dreptii Vechiului Testament, mai ales pe profetii pe care ii vom praznui in acest post.