În prealabil postat de catalin2 (Post 417977)

Eu pana acum nu am citit ca in Biserica ar fi fost cruciade si inchizitie. Acum o sa ne justificam si pentru ce au facut davidienii desprinsi din adventisti, sau cei din secta crestina ce s-au sinucis Guyana.
Cu ideile ecumeniste totul devine ceva de neinteles si contradictoriu, e normal ca multi sa devina atei pentru ca nu se mai intelege nimic. Cred ca e bine sa spunem cand ne rugam si Crezul, si mai ales partea cu "Cred intru Una , Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica". Daca il intrebi si pe dl. Mihnea o sa vezi ca nici tu nu faci parte din Biserica, adica din BC. Exista o singura Biserica nefaramitata, Biserica Ortodoxa.

În prealabil postat de laurastifter (Post 417935)

Poate că şi ierarhii Bisericii catolice au crezut în mod sincer în autenticitatea relicvei. Şi poate că, aşa cum arată ultimele cercetări ştiinţifice, giulgiul respectiv a fost autentic... Poate că a aparţinut chiar Mântuitorului nostru. Dacă a fost aşa, înseamnă că avem la dispoziţie, prin darul lui Dumnezeu, un obiect deosebit de important din punct de vedere teologic şi istoric. Dacă nu este autentic, credinţa noastră nu va suferi nimic prin aceasta. Noi credem în Învierea lui Hristos nu datorită unui obiect material (care putea la fel de bine să se piardă în 2000 de ani), ci datorită harului Duhului Sfânt Care lucrează în sufletele noastre.

Crăciun fericit!

În prealabil postat de laurastifter (Post 417940)

Am urmărit în grabă mesajele de pe paginile anterioare şi, din acest motiv, n-am reţinut tot ceea ce s-a discutat pe acest topic. Totuşi, voi încerca să vă răspund la obiecţia dvs. repetată, potrivit căreia Biserica ar fi incompatibilă cu ştiinţa.
Aşa cum v-a răspuns domnul Erethorn prin argumente deosebit de pertinente, Biserica, în întreaga ei istorie, a fost deschisă faţă de orice formă de cunoaştere şi progres (ştiinţă, artă, literatură, filosofie etc). Noi credem că ştiinţa şi credinţa sunt perfect compatibile şi între ele nu există niciun conflict real (chiar dacă habotnicii din ambele tabere au creat numeroase conflicte artificiale), deoarece ştiinţa studiază universul (lumea creată de Dumnezeu), iar credinţa îl pune pe om în relaţie cu Dumnezeu Însuşi (Creatorul universului de care se ocupă ştiinţa). Astfel, ştiinţa şi credinţa, departe de a se exclude una pe cealaltă, rămân perfect complementare, căci studiază realitatea din perspective diferite. Ştiinţa a fost folosită în polemicile teologice şi filosofice atât de către credincioşi, cât şi de către atei. Totuşi, ştiinţa nu poate nici nega, nici dovedi existenţa lui Dumnezeu, deoarece obiectul ei de studiu nu este Divinitatea, sau Revelaţia divină, ci universul creat, care poate fi înţeles în mod empiric şi raţional.
Dumnezeu, fiind transcendent, poate fi cunoscut în măsura în care doreşte să Se reveleze pe Sine fiinţei raţionale create - omul. Ştiinţa nu studiază lumea spirituală, ci universul material şi, de aceea, nu poate da verdicte (nici pozitive, nici negative) asupra acestei dimensiuni a existenţei, care nu intră în aria ei de cercetare şi se poate cunoaşte prin alte mijloace. În acelaşi sens, teologia nu poate contesta rezultatele ştiinţei pe baza textului biblic, deoarece scrierea cărţilor sacre a avut drept scop, aşa cum a evidenţiat şi domnul Erethorn, relaţia omului cu Dumnezeu şi înţelegerea acestei lumi spirituale, despre care am afirmat că nu intră în domeniul de cercetare al ştiinţelor. Biblia ne învaţă prin ce metode putem practica ştiinţa duhovnicească, iar celelalte ştiinţe ne oferă informaţii despre lumea fizică creată de Dumnezeu.
Astfel, prin ştiinţă Îl putem înţelege în mod indirect pe Dumnezeu (Revelaţia naturală), iar a contesta realizările ştiinţifice ar putea constitui un motiv suficient de bine întemeiat de a fi suspectaţi de erezie, căci anumiţi eretici din perioada de început a creştinismului (de exemplu, adepţii ereziilor gnostice) susţineau dualismul (lumea spirituală bună versus materia rea şi demnă de dispreţ) şi respingeau orice avea legătură cu lumea materială. Noi susţinem că, în realitate, cunoaşterea acestei lumi, în care Dumnezeu a rânduit să trăim şi să progresăm spiritual, este absolut necesară, iar cunoscuta maximă aiuristică "crede şi nu cerceta" este total străină de spiritualitatea creştină şi nu se găseşte nicăieri în Sfânta Scriptură.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 417941)

Pe scurt, ceea ce ştim sigur este că e vorba de o pânză a cărei existenţă e consemnată din Evul Mediu, în a cărei textură sunt fibre de plante comune în Asia Mică, care poartă imprimată în grosimea ei un chip a cărui modalitate de imprimare scapă mijloacelor actuale ale ştiinţei.

În prealabil postat de laurastifter (Post 417942)

Îmi veţi putea răspunde: "cum zici tu că Biserica a susţinut ştiinţa, dacă ştii prea bine că atâţia oameni de ştiinţă au fost ucişi de către reprezentanţii Bisericii?".
Dar acele crime regretabile sunt neconforme cu învăţătura lui Hristos, chiar dacă autorii lor s-au pretins apărători ai credinţei şi au avut îndrăzneala strigătoare la Cer de a-L implica pe Dumnezeu în acţiunile lor fundamentaliste.
Agitaţii care l-au ucis pe G. Bruno, cei care i-au trimis pe copilaşi în cruciadă în 1212 şi toţi ceilalţi fanatici din toate timpurile au renegat credinţa creştină prin înseşi faptele lor contrare iubirii - esenţa acestei religii. Astfel, ei nu pot fi consideraţi nici creştini, nici reprezentanţi ai vreunei Biserici creştine, căci în numele lui Hristos au acţionat contrar poruncilor Sale. Fanatismul religios este o trădare a credinţei şi, mai grav, un act de blasfemie, căci presupune afirmaţia că Dumnezeul iubirii şi al adevărului ar fi poruncit uciderea vreunei fiinţe umane. Porunca elementară "să nu ucizi" le-a fost total necunoscută (sau incomodă) acestor pseudocreştini şi, din acest motiv, discuţiile despre atitudinea lor faţă de ştiinţă nu ar trebui folosite în polemicile noastre, căci nu reflectă punctul de vedere real al Bisericii faţă de ştiinţă. În acelaşi sens, cred că nici crimele ateilor comunişti împotriva creştinilor n-ar trebui să ne conducă la generalizări nejustificate despre natura şi scopul ateismului, deşi în acest caz... situaţia este foarte diferită...
Sofismele de orice fel nu-şi au locul, cred, într-un dialog sincer.
Biserica a respectat întotdeauna ştiinţa şi filosofia fiecărei epoci, fapt uşor de demonstrat prin menţionarea atitudinii deschise şi receptive a Sfinţilor Părinţi faţă de cunoştinţele şi de literatura laică a vremii lor (a se vedea, de exemplu, Epistola 22 către tineri a Sf. Vasile cel Mare).

Numai bine!

Cu respect,
Laura Stifter

În prealabil postat de catalin2 (Post 417977)

Eu pana acum nu am citit ca in Biserica ar fi fost cruciade si inchizitie.

În prealabil postat de laurastifter (Post 417961)

Doamne ajută!
Sigur că-mi cer scuze dacă, prin ceea ce am scris, am lăsat să se înţeleagă că aş avea intenţia de a critica în vreun fel Biserica.
Singura mea problemă a fost că ateii (nu doar cei de pe forum, ci şi cei pe care-i cunosc direct) repetă, ca argument împotriva credinţei noastre, ideea că au existat clerici care au ucis în numele religiei. În acest sens, ei dau câteva exemple clasice (precum exemplul lui Giordano Bruno care, din câte am înţeles, nici n-a fost condamnat pentru teoria sa ştiinţifică, ci pentru convingerile teologice, întrucât susţinea panteismul). De asemenea, un alt argument (ca să nu-i zicem sofism) pe care l-am auzit chiar de la o persoană intelectuală şi foarte inteligentă, este următorul: "nu pot avea încredere în Biserică, pentru că mulţi preoţi sunt imorali".
De aceea, am încercat să argumentez faptul că, în realitate, Hristos nu ne-a poruncit niciodată să ucidem în numele Lui, sub niciun pretext. Desigur, ceea ce s-a întâmplat în Evul Mediu trebuie înţeles în contextul istoric... dar decât să le explici astfel, este mult mai simplu să demonstrezi faptul că orice ucidere constituie un păcat (mai ales dacă se face şi în numele Bisericii) şi, de aceea, cei care au avut o astfel de atitudine nu pot fi daţi ca exemplu pentru a demonstra "intoleranţa" Bisericii.
Astfel, n-am avut nicidecum intenţia de a polemiza cu fraţii creştini în Ajunul Naşterii Domnului, ci i-am răspuns unui ateu care, după cum aţi putut observa, denigra Sfânta dvs Biserică catolică şi creştinismul în general, fix în ajunul acestei mari sărbători... :(
În privinţa evenimentului din 1212, ca de altfel în întregul meu mesaj, tocmai asta m-am străduit să arăt: faptul că ceea ce s-a întâmplat atunci n-a avut nicio legătură cu Biserica, ci a fost o greşeală gravă, comisă de către anumite persoane atât de "creştine", încât n-au auzit niciodată de porunca iubirii.