Se numeste manipulare,insa nu e cazul sa te condamni atat,toti mintim si manipulam mai mult sau mai putin constient,pacat devine atunci cand ajungi sa faci cuiva rau prin asta: unei alte persoane sau tie insuti,iar in cazul de fata nu vad unde este raul facut.

PS:Apropo de prezenta sau lipsa cuvintelor: exista si minciuna prin omisiune,cand stii adevarul,insa il ascunzi...tot minciuna se numeste.

Este, evident, o minciună, cel puţin în intenţie. Întrebarea este dacă e păcat sau nu e păcat. Dacă interlocutorul respectiv era în drept să cunoască adevărul, de exemplu era un angajator la un interviu de angajare, atunci este păcat. Dacă interlocutorul nu era în drept să ştie adevărul, de exemplu era băcanul din colţ, atunci nu este păcat.
Părerea mea.

Parintii induhovniciti ne invata ca atunci cand vorba noastra este cu dublu inteles, ambigua, neclara, duala, care lasa intelegere si de da si de nu si care este facuta cu buna stiinta se numeste viclenie. Acesta este un pacat ce izvoraste tot din mandrie.

Astazi oamenii au dus viclenia la rang de arta. Si foarte multi sunt maestrii in a-si ascunde interiorul sau, cu toate gandurile , de cei cu care interactioneaza.

In cazul acesta strict dat de tine este asa: ai fost intrebat daca lucrezi, nu ai vrut sa stie ca tu lucrezi si ai raspuns ambiguu ca sa lasi impresia ca nu dar sa nici nu minti pe de-a dreptul . In gandul tau este gandita minciuna dar exxprimata exterior ambiguu. Acum mai este un pacat pe care nu il sesizezi. Sesizarea pacatelor la un moment dat tine de finetea mintii care numai un om induhovnicit o poate dobandi.
Motivul pentru care nu ai vrut sa stie ca lucrezi si care te-a facut sa nu vrei sa stie si deci sa minti. Daca ti-a fost teama ca va avea o repercusiune negativa viitorului tau, inseamna ca nu ai incredere suficienta in Dumnezeu si nu primesti totul dand Slava lui Dumnezeu.

Dintr-un pacat intotdeauna izvorasc mai multe pacate. Si toate au o radacina. Noi trebuie sa starpim radacina cu ajutorul lui Dumnezeu.

@dobrin7m
 

Da,ai perfecta dreptate ca viclenia este ridicata la rang de arta sau calitate iar cat priveste omiterea dezvaluirii unor sentimente sau detalii personale nu stiu daca neaparat intra la pacat.

Uite iti dau un exemplu,sunt destule persoane cu care interactionez,fara a fi neaparat cunoscuti apropiati care te intreaba fel de fel de chestii personale...lumea este imprevizibila,o sinceritate asa prosteasca te poate costa viata,in unele cazuri.
De exemplu iti permiti sa-i raspunzi unui sofer de taxi care opreste in fata casei tale si te intreaba"locuiesti aici singur sau cu familia??"Normal ca daca locuiesti singur nu-i dai pontul!
Se numeste aparare contra invaziei spatiului intim.
Oricum,am da-o uneori trebuie sa denaturam adevarul chiar pt apararea noastra sau a vietii altora,eu de exemplu nu-mi permit sa spun adevarul in unele chestii cand sunt intrebata chiar cu nerusinare de persoane pe care nici nu le cunosc!


Pana la urma de ce le trebuie oamenilor sa toace vorbe?De ce se intereseaza de detalii intime?Crezi ca le pasa cumva?Nici vorba,vor sa barfeasca cu altii cine stie ce detalii picante le-ar pica in mana.Asa un fel de schimburi de barfa,zi-mi tu ce ai aflat despre X ca am niste bombe despre Y...

"Da al vostru sa fie da iar nu - nu". Nu imi mai amintesc exact unde scrie dar poate ma ajuta cineva...

Daca am trai dupa voia lui Dumnezeu si daca ne-am lasa viata in mainile Domnului, daca am avea incredere totala in Dumnezeu atunci am stii ca absolut in orice siuatie am ajunge Dumnezeu este ocrotitorul perfect.

Parintele meu mi-a povestit ca intr-o dimineata si-a gasit masina fara nici o roata. Atunci a rugat pe Dumnezeu sa nu ii pedepseaca pe faptasi insa sa vada si sa plece ochii catre necazul lui si sa il scoata cum voieste El din aceasta intamplare nefericita.
La o saptamana s-a trezit cu hotul la usa lui, venise sa ii restituie rotile masinii si sa il roage sa il ierte pentru fapta comisa.

Cum comentăm?
 

Ieş1, 15-20:
15.Ba, regele Egiptului a poruncit moaşelor evreieşti, care se numeau: una Şifra şi alta Pua, 16.Şi le-a zis: "Când moşiţi la evreice, să luaţi seama când nasc: de va fi băiat, să-l omorâţi, iar de va fi fată, să o cruţaţi!" 17.Moaşele însă s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat şi pe băieţi să trăiască. 18.Atunci a chemat regele Egiptului pe moaşe şi le-a zis: "pentru ce aţi făcut aşa şi aţi lăsat să trăiască şi copiii de parte bărbătească?" 19.Iar moaşele au răspuns lui Faraon: "Femeile evreice nu sunt ca egiptencele, ci ele sunt voinice şi nasc până nu vin moaşele la ele". 20.De aceea Dumnezeu a făcut bine moaşelor, iar poporul lui Israel se înmulţea şi se întărea mereu.

Exact, o remarcă foarte pertinentă şi necesară pentru clarificarea unei posibile nelămuriri în privinţa celei de-a noua Fericiri.
Mai clar se înţelege sensul, dacă schimbăm puţin topica:
"Fericiţi veţi fi când, din pricina Mea, vă vor ocărâ şi vă vor prigoni şi minţind vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră".
Se referă, în mod clar, la calomniile formulate la adresa creştinilor, DIN PRICINA credinţei lor în Hristos.
Doamne ajută!

Deci Dumnezeu a considerat ca minciuna moaselor a fost buna pt ca au mintit pentru a salva vieti umane,mai este o pilda in Pateric cand un om face o crima si un parinte le zice soldatilor ca el a omorat ca sa-l scape pe om de moarte...

Da, aşa înţeleg şi eu pasajul.
L-am postat, însă, mai ales pentru unii dintre colegii noştri de forum, care consideră că rostirea unui neadevăr ar fi imorală în orice împrejurare, chiar dacă fapta are drept scop salvarea unei vieţi.
Să nu uităm că morala creştină e nu doar deontologică, ci şi (mai ales) teleologică.
Dacă Izvorul veşnic şi ipostatic al iubirii şi al adevărului este Acelaşi (cf. In14, 6 comp. I In4, 8), atunci a evita afirmarea unei realităţi în numele şi cu scopul împlinirii dragostei nu ne situează nicicum în afara adevărului.
Într-un asemenea caz, nu trădăm Adevărul, ci doar o parte a realităţii.
P. S. Evident, nu pledez pentru minciună, ci am în vedere atitudinea pe care se cuvine să o asumăm în anumite situaţii critice şi doar în relaţia cu cei care ne-ar chestiona cu scopul de a le face rău semenilor noştri.
Am în vedere, mai exact, situaţii de tipul celor date ca exemplu de N.Priceputu şi Erethorn în paginile anterioare ale topic-ului, sau situaţii similare celei din pasajul biblic pe care l-am postat mai sus.
Doar în astfel de situaţii, evitarea adevărului (prin omisiune sau, dacă e necesar, chiar prin rostirea unui neadevăr) este, în opinia mea, nu doar îngăduită, ci şi corectă şi recomandabilă din punct de vedere moral.
De fapt, dacă mă gândesc bine, atunci când există doar două alternative - trădarea semenilor sau nesinceritatea faţă de adversari (chiar manipularea acestora) -, atunci minciunea poate deveni singura soluţie acceptabilă din punct de vedere moral.
Greşesc, oare?...