Sa fim si noi mai expliciti, poate pricepi si tu, AlinB.

Oamenii asteapta ca sfintii inchisorilor sa fie canonizati. Ca unii dintre ei au fost in tinerete legionari, sau doar simpatizanti, a constituit motivul incarcerarii lor, nu a sfinteniei lor.

Tu vezi jocuri politice si unde nu sunt. Mai mare atac la BOR decat acesta, nu cred sa existe, caci Dumnezeu ii face sfinti pe oamenii placuti Lui.

Ce nu înțelegi tu, sau nu vrei tu să înțelegi, e că tocmai de aia nu vor fi prea curând canonizați. Sfinții (mai mult sau mai puțin) închisorilor nu au nevoie de canonizarea noastră pentru a fi Sfinți. Nici de dată anume-n calendar.

Asta nu e explicatie.

Ba e, dar nu vrei dumneata s-o primești.
Așa cum se găsesc acum români verzi d’ai noștri care să comenteze canonizarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, gândește-te cum va fi la canonizarea lor. Chiar cu un singur fost legionar printre ei.

Nu cred ca are legatura, un sfant e sfant, nu conteaza ca in tinerete a fost legionar. Eu cred ca problema se pune mai simplu, sfintii sunt canonizati dupa ce trec cateva sute de ani. Doar daca au sfinte moaste se face canonizarea mai repede. Sunt sfinte moaste care izvoasc mir din cele ale detinutilor, dar nu se stie exact cui au apartinut. Avem doar cazul Peotului Ilie Lacatusu (care nu a fost legionar), care are sfinte moaste si Patriarhia a deschis un dosar de canonizare.

Alin am o intrebare pentru tine: ce diferenta este intre un sfant si o desfranata?

Indiferent de trecutul unui om, daca se pocaieste si lucreaza spre sfintire dobandindu-l pe Hristos in inima sa, daca se sfinteste ai paraseste aceasta lume curat atunci sfant este.

Vlad Tepes nu numai ca nu a devenit sfant, dar a trecut la catolicism, din cate stiu.
Desigur ca nu toti legionarii ajunsi in inchisoare au fost mari credinciosi, unii chiar pactizand cu regimul, iar altii, ca Grigore Caraza, iesind mai inversunat si acuzandu-l pe IPS Bartolomeu de vini imaginare pentru ca nu a ramas legionar.
Prigoana comunista si incercarile peste fire i-au adus pe unii mai aproape de Dumnezeu, la fel ca pe timpul prigoanei romane. Sfinti sunt si in Rusia bolsevica sau alte state comuniste si nu au facut parte din miscarea legionara, punctul comun a fost regimul comunist.
In legatura cu miscarea legionara, eu vad astfel lucrurile, ca poporul fiind credincios o miscarea nationalista de dreapta nu putea fi fara legatura cu credinta ortodoxa. Si la nazisti era o credinta, dar una pagana.

Sunt doua cazuri total diferite, care nu au legatura unul cu celalat.

Ceea ce vreau eu sa spun este ca nu toti cei din inchisoare s-au sfintit dupa cum nu toti sfintii inchisorilor erau legionari. sunt printre ei si din cei care au clacat si au facut pact cu diavolul. de asemenea sunt printre ei si preoti prigoniti de comunisti. Nimeni nu sustine ca toti cei inchisi ar fi sfinti. sa nu cadem in extreme. Acum cu intrebarea, daca nu erau inchisoare mai deveneau sfinti? daca privim in viata noastra cati de acest "daca" sunt? este o intrebare care nu isi are rostul , poate ca asa a fost voia Domnului sa ajunga in inchisoare sa se sfinteasca. Pentru ei inchisoarea a fost lamurirea prin foc. Unii au iesit curati altii s-au topit.

Cum a inceput povestea tinerilor legionari incarcerati?
Ati citit postarea mea legat de Valeriu Gafencu? Acolo spune cum a ajuns in inchisoare Valeriu Gafencu si Ioan Ianolide. iata aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...8&postcount=64

Despre Valeriu Gafencu: Ioan Ianolide - Intoarcerea la Hristos

"Tânărul visător se întorcea acum cu grijă şi râvnă în sine însuşi. Descoperea lumea interioară, începând să pună ordine în ea. Ideile ce-l animaseră au fost părăsite o vreme pentru a se putea dedica lucrării duhovniceşti. Abia acum înţelegea ce este naşterea din nou. Tot căutând, într-o zi a căzut cu faţa la pământ, izbucnind în lacrimi şi spunând: „Sunt cel mai păcătos om!”. Aici se situează momentul crucial al vieţii sale spirituale. De aici înainte va trăi pentru a se curăţi lăuntric şi a se desăvârşi prin unire cu Hristos.
Unii l-au admirat, alţii l-au acuzat dar foarte puţini l-au înţeles. Valeriu şoca prin conştiinţa păcatului, pe care îl mărturisea cu umilinţă la modul personal şi colectiv, într-o vreme în care noi, deşi eram creştini, nu aveam încă o adevărată viaţă duhovnicească. Orgoliul se ascundea în noi sub mantia tainică a onoarei şi a fost o luptă grea până când aşa zisa „demnitate şi onoare” s-au înduhovnicit, trecând prin baia curăţirii."