În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 461071)

Salut Ioane,ai mari sanse daca continui sa predici lupta cu sinele sa o termini pe Insula Patmos :)M-am gandit sa spun subliniez si eu,cumva,imperfect si simplist,ideea ta(aruncata demult in derizoriu in ziua de azi prin discursuri lipsite de traire si definitii moarte-n incremenire,da intrucat aparentele si exteriorul paharului conteaza..si doar ele..totu este bine cu un frumos pacient duhovnicesc mort pe masa.Da arata asa de bine mortu..din fiecare dintre noi :).Am citit o explicatie foarte interesanta cu privire la acest aspect(parafrazare).

Sunt doua lucrari si doi lucratori:Dumnezeu si omul.La fel cum bratul stang al unui om conlucreaza cu cel drept pentru a se uni intr-o imbratisare,insa unirea lor este o singura experienta.Daca bratul meu stang actioneaza repede atunci si bratu drept va raspunde cu siguranta.Astfel daca sufletul renuntand la sine,la pacat si la lume se apropie de Dumnezeu cu ardoarea credintei,Dumnezeu se va apropia de acel suflet iar unirea binecuvantata va avea loc.In acel moment va fi infaptuit ceea ce credinta a socotit infaptuit(Marcu 11,24),lovitura de moarte va fi data ,,omului vechi",pacatul va muri iar inima va fi curata pentru Dumnezeu prin Domnul si Mantuitorul Nostru Iisus Hristos.Asa ceva nu este o experienta simulata,nu poate fi confundata si nu este ceva mediocru.Este ceva extrem de real si inconfundabil.

In Sfanta Scriptura sunt mai multe pasaje cu privire la sfintenie.Fara nici cea mai vaga intentie exhaustiva vorbind,care este lucrul care sfinteste,care ne curateste de pacat si cum?Mantuitorul se roaga: ,,Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul"(Ioan 17,17).Aici Cuvantul este cel care sfinteste.Apostolul Ioan spune: ,,Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat."(I Ioan 1,7).Aici este Sangele cel care curateste.Apostolul Petru spune: ,,Şi nimic n-a deosebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă."(Faptele Apostolilor 15,9).Aici este Credinta.Dar tot Apostolul Petru mai spune: ,,Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: har vouă şi pacea să se înmulţească!"(I Petru 1,2).Aici este Duhul cel care sfinteste.Apostolul Pavel,in I Tesalonicieni 2,13, spune la randul sau: ,,Iar noi, fraţilor, iubiţi de Domnul, datori suntem totdeauna să mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului"Aici oare cine sfinteste? :)

Si atunci cine sfinteste?Hristos spune ,,Cuvantul", Ioan spune ,,Sangele" Petru spune ,,Credinta" si ,,Duhul Sfant".Sunt toate impreuna sau nu?Sa vedem.Urmeaza o mica poveste.

Un copil este prins intr-o casa-n flacari.Un om,punandu-si viata-n pericol,alearga in fata casei si striga copilului: ,,Sari si eu te voi prinde".Copilul aude,crede,sare si omul il prinde.Dar tocmai cand il punea jos in siguranta pe copil,o grinda a casei in flacari se desprinde,cade peste om iar sangele sau il stropeste pe copil.Omul moare dar datorita faptului ca a stat el acolo l-a salvat pe copil,cu pretul sangelui sau.Unul dintre cei ce au vazut scena spune: ,,Credinta copilului l-a salvat".Altul spune: ,,Cat de rapid a fost copilul!Saritura lui curajoasa l-a salvat".Al treilea spune: ,,Binecuvantat sa fie copilul!Era intr-un pericol grav si abia a reusit sa se salveze".Altcineva spune ,,Cuvantul acelui om care a ajuns la urechea copilului la momentul potrivit l-a salvat".Mai vine cineva si spune: ,,Biecuvantat sa fie omul acela!El l-a salvat pe copil!"Si ultimul spune,,Baiatul a fost salvat prin sange,prin sacrificiul acelui om".

Acum ce a salvat copilul? Fara prezenta si promisiunea acelui om nu ar fi existat nici o credinta-n salvare.Si fara credinta nu ar fi existat nici o actiune salvatoare si baiatul ar fi pierit.Cuvantul omului l-a salvat inspirand credinta.Credinta l-a salvat conducandu-l la o actiune potrivita.El s-a salvat la randul sau sarind,prin fortele lui.Omul la randul sau l-a salvat prinzandu-l si sacrificandu-si propria viata.Nu copilul singur,nici credinta singura,nici saritura singura,nici cuvantul si nici sangele singur nu l-au salvat ci toate impreuna iar copilul nu a fost salvat pana nu a fost in bratele Omului care l-a salvat.Asadar,cred eu,credinta si faptele,Cuvantul si Sangele,Duhul,toate impreuna,sunt cele ce sfintesc si curatesc.

Sinergie...? :) Salutari din inima Ioane,iarta-mi prostiile spuse si pastreaza gandul cel bun

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 461080)

Inseamna,in acesta situatie,ca Raiul va ramine populat fix de acei mari traitori care,precum in pilda cu bogatului nemilostiv si a saracului Lazar(ei fiind saraci in mandrie si noi bogati in a vorbi de Dumnezeu,mai putin a-l si cauta)se vor uita la noi,tot cu mila,cum vom da defintii,la temperaturi inalte si companii selecte,fie si mirosind a pucioasa.Si vom auzi fix aceleasi cuvinte: ,,Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti. Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi."

Internetul are tendinta de a ne face sa vorbim mult si sa traim putin si mai ales tendinta de a-i tine lectii lui Dumnezeu,dupa cum il trazneste capu' pe fiecare.Prin urmare,ca o consecinta directa,uitam deseori ca nu este bine sa judecam fara discernamant ce-i in mintea si inima altuia,unde noi nu putem patrunde cu vederea dar Dumnezeu poate.Si acolo unde pentru vederea mea slaba,poate parea a vedea o pata,in lumina limpede a lui Dumnezeu,cum spunea cineva,poate fi numai o cicatrice adusa dintr-o lupta castigata,in care eu poate as fi fost slab si as fi cedat.

Insa(alta parafrazare)morti fata de lume si fata de toate jucariile ei,de fastul ei zadarnic si bucuriile ei trecatoare,poate ca acei mari traitori exista in acest flux omenesc ametitor si zgomotos de griji si nebunie,avand cu ei si pastrand in suflet cantecul vesniciei,in inima avand bucuria Duhului.Prin piete zgomotoase sau poteci intunecoase,prin manastiri ascunse in munti sau alaturi de tine fara sa-l cunosti,indeplinindu-si menirea cu sfintenie si cutremur,merg cu bucurie si sfiala spre Imparatie,caci in sufletul lor tainic un cantec sfant se repeta.Nu sunt fanatici si nici superficiali,pt ca ambele sunt doar falsificari ale Adevarului,nu ucid dragostea pt a apara orbeste un idol pe care si l-ar fi nascut ca noi,dintr-un putin sufletesc,pentru ca ce este adevarul meu fara dragoste,decat litera care omoara? De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

Il stiti pe batrinul acel bulgar,Dobri Dobrev?In acel trup batrin si chinuit de lipsuri si privatiuni exista mai multa viata,in acel suflet tanar, decat in cel mai perfect trup,care nu este decat un cadavru,mort sufleteste demult.Eu cred ca uitam ca in fiecare clipa,chiar si acum,in aceste momente,noi stam in fata lui Dumnezeu,cu fiecare gand si actiune a noastra.Daca chiar am crede in acest lucru abia atunci am intelege sensul cuvintelor Mantuitorului: ,,Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.".Momentan,incapabili si lasi,am restrans lumina la cativa traitori,sperand sa faca ei,desi era si datoria noastra,ceea ce noi am renuntat sa mai facem,ascunzandu-ne dupa litere.Putem fugi dar mai devreme sau mai tarziu vom sta fata-n fata cu realitatea nebunie noastre.Si ne mai miram ca nu exista bucurie in trairea credintei ci doar acreala si un fel de obligatie.Cum sa exista bucurie daca nu exista dragoste si sacrificiu?

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 461051)

Salve Tartaruga,

Vezi că am primit cartonaş roşu pentru discuţii pe lîngă subiect... :)

Da, exact asta am vrut să spun. Da, sînt de acord şi cu ultima parte. Există în Sfînta Tradiţie cazuri de oameni care s-au căit de păcate fiind în biserică la rugăciune, făgăduind Domnului că vor duce mai departe o viaţă autentic creştină, şi au fost văzuţi de cei îmbunătăţiţi scăldaţi într-o lumină cerească cînd au ieşit pe uşa bisericii.

Noi, cei din Biserica Ortodoxă, primim Duhul Sfînt o dată cu cuminecarea şi-L pierdem la primul păcat. Îl primim iarăşi cînd ne rugăm cu căinţă şi apoi El iarăşi pleacă atunci cînd comitem infracţiuni sau poate numai cînd greşim... Asta este viaţa noastră, o continuă succesiune de căderi şi de ridicări, tinzînd spre starea de mîntuire continuă în care sperăm să ne aflăm în momentul trecerii la cele veşnice.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 461085)

Cu privire la copil,frate,eu cred ca l-a motivat dragostea..Daca un om,fara sa aiba nimic de castigat,isi pune viata-n pericol pentru mine atunci eu cred ca in sufletul lui exista dragoste pentru aproapele sau si am incredere.Nu spunea asa Mantuitorul? ,,Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi."(Ioan 15,13).

Ma gandesc,de exemplu,cand se merge la slujba,si vedem un frate sau soara poate asa mai trist,sau mai ingandurat,ce ne opreste sa mergem la el si sa-l intrebam ,,Frate esti bine?Ai nevoie de ceva?Te pot ajuta cu ceva?".In multe situatii conteaza enorm,fie si o vorba.Enorm.Cum spunea domnul Eugen sa ne uitam fiecare la noi insine si sa vedem ce bine puteam face si nu am facut,dupa puterea fiecaruia,caci ne va sta in fata la Judecata.

Doamne ajuta!+

În prealabil postat de Tartaruga (Post 461089)

Deci dragostea salvatorului a motivat credinta copilului. De ce aceasta dragoste nu-i motiveaza totusi pe toti? Si cum a putut avea copilul certitudinea ca nu va muri si el impreuna cu salvatorul sau in foc? Cum de nu a cautat alta alternativa? Cum de altii in locul lui cauta aceasta alta alternativa? Ce anume face ca in situatii similare unul sa aleaga Salvatorul iar altii sa prefere alte alternative? Ce credeti?

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 461093)

Frate,daca as fi Dumnezeu ti-as raspunde.Stii pilda aceea din Pateric: ,,Acest avva Antonie, cautand la adancul judecatilor lui Dumnezeu, a cerut, zicand :Doamne, cum unii traind putin, mor, iar altii prea imbatranesc ? Si pentru ce unii sunt saraci, iar altii bogati ? Si cum cei nedrepti se imbogatesc, iar cei drepti sunt saraci ?Si a venit lui glas zicand : Antonie, ia aminte de tine, ca acestea sunt judecati ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti."

Nu pot sa stiu eu,un bulgare de pamant adancul judecatile lui Dumnezeu si nu este acest rolul meu,in situatia in care nu numai ca mi-am ingropat talantul dar nici nu mai stiu pe unde l-am ingropat :) Insa stiu ca Dumnezeu stie si ceea ce eu nu stiu,si ca in EL nu este nici intuneric si nici nedreptate si atunci,stiind dragostea Lui,imi pun nadejdea in EL,in dreptatea judecatilor Sale si in mila Lui fara de margini.Stie EL mai bine zbaterea fiecarui suflet.Cum spunea dreptul Iov cand a fost lovit de nenorocire (parafrazare):Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma intorc in pamant.Domnul a dat si Domnul a luat.Binecuvantat fie Numele Domnului".

Scuze,trebuie sa plec,eterna scuza patetica,pana nu spun si alte prostii de care voi da seama in fata Lui.

În prealabil postat de ioan cezar (Post 460097)

Fii bun si da-ne si cateva referinte concrete (o carte, un link ceva catre scrierile sfintilor amintiti) ca sa putem cugeta mai bine, te rog!

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 461085)

Domnule Eugen,eu de la dvs,din postarile dvs,am multe de invatat.Continuati ceea ce faceti,si dvs si altii de aici,poate ne desprindem din incremenire.

În prealabil postat de Decebal (Post 461097)

Din Tomosul Aghioritic [august 1340] redactat de sfântul Grigorie Palama

[...]nu suntem în neştiinţă cu privire la raţiunile mărturisirii celor propovăduite cu îndrăzneală pe faţă şi ale celor arătate mai dinainte în chip tainic în Duhul celor vrednici: unii fiind iniţiaţi în ele prin experienţă -- şi anume câţi pentru viaţa evanghelică s-au lepădat de agoniseala avuţiilor, de slava oamenilor şi de plăcerile care nu sunt bune ale trupurilor, dar nu numai aceasta, ci au întărit această lepădare prin supunerea faţă de cei ce au ajuns la vârsta lui Hristos, căci făcându-şi printr-o isihie fără împrăştiere răgaz pentru ei înşişi şi pentru Dumnezeu, ajungând prin rugăciune adevărată mai presus de ei înşişi şi, ajungând în Dumnezeu prin unirea tainică cu El mai presus de minte, au fost iniţiaţi în cele mai presus de minte --, iar ceilalţi prin respectul, credinţa şi afecţiunea faţă de unii ca aceştia. (Tomosul Aghioritic, prolog)

Oricine afirmă că unirea desăvârşită cu Dumnezeu se săvârşeşte numai prin imitare şi relaţie, fără harul îndumnezeitor al Duhului, ca la cei ce au aceleaşi purtări şi se iubesc unii pe alţii, iar harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu îl numesc o deprindere a firii/naturii raţionale care vine doar prin imitaţie, şi nu o strălucire suprafirească şi negrăită şi o energie dumnezeiască văzută în chip nevăzut de cei vrednici şi înţeleasă în chip neînţeles, acesta să ştie că a căzut, fără să o ştie, în amăgirea mesalienilor [...] Fiindcă toată virtutea şi imitarea lui Dumnezeu pe cât ne stă în putinţă îl face pe cel ce a dobândit-o capabil de unirea dumnezeiască, dar harul săvârşeşte însăşi această negrăită unire [...] (Tomosul Aghioritic, 2)

Oricine spune că lumina care i-a fulgerat pe apostoli pe Tabor e o nălucă şi un simbol care se face şi desface, dar nu există propriu-zis şi nu este o energie/lucrare dincolo de orice înţelegere a minţii, ci e inferioară intelecţiei minţii, acela contrazice în chip limpede opiniile sfinţilor. Fiindcă atât în cântările cât şi în scrierile lor, aceştia o numesc negrăită, necreată, veşnică, atemporală, neapropiată, inaccesibilă, infinită, nemărginită, nevăzută pentru îngeri şi oameni, frumuseţe arhetipală şi neschimbabilă, slavă a lui Dumnezeu, slavă a Duhului, rază a Dumnezeirii şi altele asemenea. (Tomosul Aghioritic, 4)

Dar atunci când se împărtăşesc cu simţirea şi cu mintea de un har şi de o putere duhovnicească şi supranaturală, cei învredniciţi văd cele mai presus de orice simţire şi orice minte ca să vorbim potrivit marelui Grigorie Teologul „cum ştie singur Dumnezeu şi cei care suferă lucrarea unora ca acestea”. (Tomosul Aghioritic, 6)

sursa: Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol 1, editura Deisis, 2005, pag. 156-163