În prealabil postat de MihaiG (Post 464957)

Acolo, eraţi mai catolic decât papa. Aici, sunteţi mai ortodox decât patriarhul. Ce s-a întâmplat ? Când aţi minţit ? Atunci sau acum ?

În prealabil postat de Eugen7 (Post 465035)

in ceea ce priveste expresia "mai catolic decat papa" reamintesc ca echivalentul ortodox nu este "mai ortodox decat patriarhul" ci "mai ortodox decat Sfintii Parinti". Spre deosebire de primatul papal din BC, in BO primatul este al Sfantului Sinod si nu al vre unui episcop.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 465087)

Se vede că, în imaginaţia dv, "membrii Sinodului BOR" sunt totuna cu "Sfinţii Părinţi". Hehe, ce ar vrea Sfântul Părinte Teodosie Snagoveanu să fie studiat la patristică şi patrologie !

În prealabil postat de Tartaruga

Daca toti ortodocsii ar fi renuntat la toate si ar fi trait ca sfintii desertului, ce parere aveti, Ortodoxia ar fi disparut din lipsa de proprietati?

În prealabil postat de Dumitru73 (Post 463309)

stai liniştit şi nu te enerva.
stai să vezi când o veni, câte zeci de mii de ortodocşi o să vină să îl vadă. şi cum o să se înghesuie să ia binecuvântare de la el.

În prealabil postat de Dumitru73 (Post 464018)

trecând prin sabie, din când în când, şi populaţia ortodoxă.

În prealabil postat de AlinB (Post 463696)

1. Nu cred ca pelerinajele la locurile sfinte meritau viata unor femei si copii, chiar daca nu erau crestini.

2. Faptul ca ne putem bucura acum de Locurile Sfinte nu o datoram deloc romano-catolicilor ci ... bunavointei evreilor. Ironic, nu?

http://www.scarlakidis.gr/ROMANIA/10...-romanian.html

"La 7 iunie 1099, 12.000 de pedeştri şi 1500 de călăreţi ajung în afara zidurilor Sfintei Cetăţi. După 40 de zile de asediu, la 15 iulie 1099, cruciaţii cuceresc Cetatea şi se repetă aceeaşi scenă: măcelul sălbatic al locuitorilor musulmani, precum şi a puţinilor evrei pe care i-au ars de vii în sinagoga lor. Într-o atmosferă de frenezie şi demenţă, au fost măcelăriţi până şi copii mici, de cei, care, chipurile, slujeau pe Dumnezeul Dragostei.

(...)

Înfricoşătorul măcel este descris de diferiţi cronografi care au fost martori oculari. Unul dintre ei, Fulcherius, spune următoarele:

„În jur de zece mii au fost decapitaţi în Templu. Dacă aţi fi fost acolo, picioarele voastre ar fi fost vopsite până la glezne de sângele măcelului. Nici unul dintre ei nu a rămas viu. Nu le-au cruţat nici pe femei, nici pe copii”.1


Asemănătoare este şi descrierea lui Guillaume de Tyr:

„Nu era numai priveliştea trupurilor decapitate şi a mădularelor tăiate, care erau împrăştiate peste tot şi care pricinuiau groază tuturor celor ce priveau. Ci mai înfricoşător era să-i priveşti pe biruitorii înşişi, care erau plini de sângele ce curgea de pe ei, din cap până în picioare. O privelişte ameninţătoare ce pricinuia groază tuturor celor pe care îi întâlneau”.2

(...)

Aceleaşi evenimente sunt descrise şi de cronograful şi preotul latin Raymont d’Agiles, care şochează prin cruzimea descrierii:

„Potopul de sânge care s-a vărsat în acea zi este de necrezut…Însă acestea erau lucruri neînsemnate în comparaţie cu cele ce s-au petrecut în Templul lui Solomon şi în curtea lui. Ce s-a întâmplat acolo? Dacă aş spune adevărul, cred că va trece de limitele credibilităţii voastre. De aceea este suficient să spun cel puţin aceasta, că în Templul lui Solomon şi în curtea lui bărbaţii înaintau călare, iar sângele le ajungea până la genunchi şi la hăţurile cailor. Cu adevărat, a fost o judecată dreaptă şi minu-nată a lui Dumnezeu faptul că acest loc se umpluse de sângele celor necredincioşi”.4

Modul în care preotul francez înfruntă nemilostivul măcel este de-a dreptul inuman. El consideră că spintecarea oamenilor neputincioşi şi a copiilor, a căror singură vină era că locuiau în această Cetate, a fost o judecată dreaptă şi minunată a lui Dumnezeu. Pare de neconceput faptul că o astfel de poziţie să aparţină unui preot.

Chiar şi numai acest punct de vedere oglindeşte ideologia bolnavă care stăpânea în rândurile cruciaţilor. Reflectă, de asemenea, şi ideologia suverană a Bisericii Papale din acea perioadă (şi nu numai), potrivit căreia sufletul unui musulman sau al unui alt necredincios era deja condamnat sau pierdut şi, prin urmare, viaţa lui nu are o valoare deosebită. Această ideologie şi aceste măceluri l-au îndemnat pe istoricul britanic Sir Steven Runciman să caracterizeze cruciadele drept o hulă împotriva Duhului Sfânt.5"

În prealabil postat de Decebal (Post 465459)

Eu sper să le doreşti şi să le propui catolicilor să trăiască ei precum în deşert şi să nu mai alerge atât de hămesiţi după proprietăţi, averi, putere şi influenţă aşa cum au alergat ca disperaţii de cel puţin 1000 de ani încoace. Şi după aceea mai discutăm. Văd că propagandă ieftină la sărăcie le faci numai ortodocşilor, dar nu şi hămesiţilor catolici după puteri şi avere, după puterea acestei lumi. Ce-ar fi să te duci şi să îi explici lui Benedict-Raţingăr cum stă treaba cu sărăcia şi să îi faci lui apologia "trăirii ca în deşert"; să vedem dacă te-o asculta, dar mă tem că sunt prea ocupaţi cu puterea şi cu averile acestei lumi.

Iar Ortodoxia şi Biserica Ortodoxă nu a dispărut şi nici nu cred că va dispărea. "Nu mor caii când vor câinii."

În prealabil postat de Eugen7 (Post 463773)

Subscriu acestui indemn pe care il consider pertinent, cu precizarea ca prin condamnare sa intelegem constatare prin prinsma Sfintilor Parinti, si nu verdicte juridice.
Dumnezeu este singurul judecator.

Ortodoxia trebuie sa tina vie faclia Sfintilor Parinti, ca referinta (atemporala) a teologiei, teopraxiei si teognosiei (vedera duhivniceasca). Noi ortodocsii suntem chemati sa marturisim adevarul, sa ii chemam pe toti la Adevar, prin viata noastra, prin purtarea noastra in primul rand si apoi daca este cazul prin cuvant... evident toate acesta prin conlucrare cu harul lui Dumnezeu. Chemarea presupune ajutor tamaduitor si nu condamnare... sa nu cerem "foc din cer" asemnea Sfantului Ioan Teologul care inca copil la minte nu intelegea ca Hristos Iisus a venit sa dea viata lumii si nu sa o "parjoleasca" sa distruga omul.

Chiar daca ortodoxia este deplina din punct de veder al teologiei, teopraxiei si teogonsiei cati oameni inteleg acesta comoara si o doresc pe cele mai inalte culmi ale hristificarii?

Ce om intreg la minte poate nega sfintenia, hristificarea (inclusiv sfintilor romano-catolici precum Sfantul Francisc de Assisi, Sfantul Anton de Padova chiar daca in cazul lor sunt de parere ca nu putem vorbi de deplinatate a hristificarii, indumnezeire prin har, Schimbarea la Fata, Tabor... ca in cazul Sfintilor Ortodocsi precum Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Serafim de Sarov)?
Consider ca Sfintii romano-catolici trebuie respectati de ortodocsi... iar respectul nu implica cinstirea lor asemnea Sfintilor ortodocsi.
De asemnea si sfintii ortodocsi trebuie respectati de catre neortodocsi...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.