În prealabil postat de cezar_ioan (Post 511093)

1. O clipă! Mai întâi, s-o spunem pe cea dreaptă: nu facem noi copii, noi doar îi purtăm şi îi creştem, apărăm, educăm etc.
2. Dacă apare copilul şi nu suntem pregătiţi (cine poate jura cu mâna pe inimă că e pregătit întrutotul să fie mamă sau tată?), ei bine, avem un lucru foarte bun şi firesc de făcut: ne pregătim (material, social, psihologic, duhovniceşte mai întâi)! Uşor, uşurel, învăţăm şi căpătăm toate cele necesare, de voim. Învăţăm şi căpătăm şi din mers, aşa cum le-am deprins pe toate, la vremea lor. De ce atâta anxietate ascunsă sub numele de (falsă) responsabilitate? E de fapt un refuz şi nimic mai mult. Anxietate, crispare, refuz. Şi desigur proiecţia, evident inconştientă, a noastră cu toate narcisismele şi traumele în copilul încă nenăscut... Păcat!
3. Copilul meu nu este eu mai mic... Eu, eu, mereu eu, de nici copilul nu mai are voie să vină!! Copilul nu este nici un element de comparaţie între mine şi altul, alături de altele ale mele... Nu de mine e, aşadar, vorba. Ci de el! O cu totul altă persoană, care îşi toarce propriul fir al vieţii, uneori cu totul diferit, chiar opus în destule puncte majore, comparativ cu firul meu. Musai, aşadar, să mă decentrez de pe obsesivul EU dacă vreau să permit să trăiască şi EL, altul, alter (Ego)...
4. Nu obosesc să repet: copilul nu are nevoie de standardele noastre de viaţă închipuite pentru el, ci de dragoste simplă, mai întâi şi mai important decât toate. Creşte el bine merci şi cu o cârpă pe el (de fapt copiilor le place mai mult să stea dezbrăcaţi şi, dacă se poate, murdari de tot felul de lucruri), precum şi cu un coltuc de pâine şi-o fructă dulce, acolo... O spun nu doar din cărţi, ci din relaţia mea cu cei 3 copii pe care mi i-a dăruit Dumnezeu. Că, pe de altă parte, eu m-am străduit să le ofer mai mult, asta-i din pricina minţii mele iar nu din cerinţa expresă a copiilor. Ei cer mereu dragoste, sub varii forme: timp petrecut împreună, joacă acasă şi cu alţi copii, gesturi adecvate de tandreţe, învăţare-îndrumare, apărare/ocrotire etc.
5. La nevoie îl pot creşte şi eu (vorbesc, ce-i drept, în numele celui întrebat), dar e păcat să nu fie crescut de mama şi de tata.
Când, totuşi, ne credem atât de capabili să făptuim, fireşte că avem în minte, ca una din multele forme ale inerţiei făcutului, marea visare că facem ... chiar şi copii!
Dar oare noi îi facem?
Mai exact, ce anume şi cum facem noi ca să iasă un copil? Ce, în afară că ne dăm acordul pentru actul sexual neprotejat şi de abţinerea de la avort şi cele care duc la avort? Ce facem altceva din uriaşa misterioasă facere?

Copii ce suntem... Noi care nici un nod simplu la bocanci nu reuşim să facem ca lumea, uneori... Dovadă că ne împiedicăm în propriile şireturi...:)

Să fiu iertat, dar dacă Dumnezeu ar ţine cont de toate pretenţiile noastre când vine vorba despre copii, în scurt timp nu s-ar mai naşte om... Din fericire, se pare că Domnul mai trece din când în când peste ifosele noastre...

În prealabil postat de AlinB (Post 510919)

Cred ca este vorba practic de comoditate, oamenii zilelor noastre sunt obisnuiti mult mai putin cu munca, fizica in special si se pune mult accent pe "divertisment", orice cade in afara acestui tipar reprezinta pentru multi o solicitare peste masura.

Stramosii nostri traiau in niste conditii care acum noua ni s-ar parea innacceptabile, la limita si totusi asta era traiul lor de zi cu zi si il duceau an de an, confruntare cu greutatile le dadea o anumita atitudine fata de viata si rezistenta psihica in fata greutatilor vietii.

Ca mai cedau si atunci oamenii - e adevarat dar poate nu atat de multi ca cei din zilele noastre.

In ceea ce priveste femeile - s-a mai discutat acest aspect, cred ca semnul acestei slabiciuni psihice o reprezinta chiar rata mare a nasterilor prin cezariana, semn ca femaia, psihic, nu mai poate suporta durerile nasterii (chiar si inainte sa nasca pentru prima data), si nu cred ca e vorba doar de nastere, a creste mai mult de 1-2 copii reprezinta o problema de sanatate psihica pentru multe.

Nu ca si barbatii lor ar sta mult mai bine la capitolul asta.

Dar intr-un fel este si ceva natural, cum spuneam, in trecut, mai multi copii insemnau un ajutor in plus, acum reprezinta efectiv o povara, o cheltuiala in plus, etc. din care majoritatea nu vad avantajele pe termen lung.

Si asta pentru ca de multe ori nici nu prea sunt - intr-o societate competitiva cum e acum si datorita faptului ca abilitatile parentale pe linia educatiei (inclusiv profesionale) sunt rare, de multe ori copii sunt o povara chiar si la maturitate, cand ar trebui sa fie independenti si un ajutor pentru parinti.

În prealabil postat de Parascheva16 (Post 510085)

Dar cum se face ca sunt si romani buni si cinstiti care au reusit in Romania sa duca un trai decent?
Povestea un Parinte ca s-a dus in fosta Iugoslavie si a vazut romani dormind pe banci si in boscheti, iar ziua se duceau sa mature si sa vada ce mai au nevoie sarbii. Pai aia nu e umilire? Pentru bani faci treburile astea? Si in alte tari romanii lucreaza in conditii mizere. Pai daca in afara faci acele munci de jos, in tara de ce nu faci acele treburi?

Mai zici daca pleci cu contract si te intorci sa contribui cu ceva in Romania, dar sa lasi copii si sot/sotie in Romania si tu sa te duci sa faci munca de jos doar ptr. ati construi vila, mi se pare exagerat. Cati romani din Romania ar spala babe la fund ptr. salariu minim? 1000 de euro nu e mult ptr. tarile in care lucreaza romanii, abia iti ajunge sa platesti chiria.

Unde ajungem daca pleaca toti din tara in loc sa puna contributia lor ptr. dezvoltarea Romaniei? Nemtii dupa razboi au lucrat pe gratis ptr. a pune pe picioare Germania. Este foarte mult eu si familia mea si atat.

Eu am credinta ca Dumnezeu nu te lasa oriunde ai fi, inclusiv in Romania.

Daca doresti sa asculti aceasta conferinta, sa imi spui ce crezi :
Conferinta "Iubirea de tara si neam" - Pr. Iustin si Pr. Pantelimon (Manastirea Oasa)

În prealabil postat de Ekaterina (Post 511327)

Ascult inca conferinta recomandata, sunt aproape de final. Imi place atmosfera destinsa. Consider insa ca se idealizeaza mult, se merge pe prezentarea extremelor. De exemplu, romanii care munceau pentru sarbi ca adevarati sclavi si dormeau in tufisuri nu trebuie sa fie imaginea omului care munceste in strainatate. Omul muncitor din Romania care castiga la patron 4000 de euro, nu este reprezentativ pentru omul care munceste la patron, in realitate lucrurile stau altfel.

Sa iti dau un exemplu. In Romania sa ai casa ta este foarte greu. Te lovesti de bani, pe care nu ii poti castiga in tara muncind. In trecut la sat, oamenii isi faceau singuri casele, intreaga comunitate particita, ajuta, iar omul la randul lui era dator sa mearga si el sa ajute. Dar in zilele noastre crestinii ortodocsi sunt foarte individualisti, nu te poti asocia in realizarea acestui lucru, fiecare este pentru el. Doar la secte mai vezi (si cunosc un caz reala) cum se unesc si ridica case pentru adepti sau viitori adepti. Este bine sa spunem cum ar trebui sa fie crestinul, dar el nu mai este cum trebuie sa fie.

Nu cred ca daca mergi si muncesti in stainatate iti tradezi tara, credinta, valorile, nu trebuie sa se inteleaga asta. Mi-au placut in conferinta multe aspecte: ideea nationalismului snob, demnitatea care trebuie pastrata oriunde te-ai duce in lume sa lucrezi, sa ne realizam ca oameni, sa ne asuman istoria, credinta, valorile neamului.

În prealabil postat de Ekaterina (Post 511327)

Sa iti dau un exemplu. In Romania sa ai casa ta este foarte greu.

În prealabil postat de Ekaterina (Post 511322)

Vremurile in care traim ne fac sa fim mai comozi, asta este un adevar. Munca fizica intarea psihicul, greutatile cu care cresteai de mic te caleau, te faceau puternic, fizic si psihic. Dar acum traim mai mult o neputinta, chiar daca vrem sa fim puternici, chiar daca ne dorim sa traim altfel, nu putem, suntem transformati de mici usor, usor, si nu mai avem rezistenta. Munca fizica, care in limite normale era sanatoasa, este inlocuita acum cu mult stres, iar acesta are efecte negative mari asupra sanatatii. Cred mai degraba ca omul este dominat de o mare neputinta (ca un fel de boala), neconstientizata si neinteleasa.

În prealabil postat de Parascheva16 (Post 511332)

Parintii de la Oasa stiu si ei cum este realitatea din Romania, caci nu traiesc pe alta planeta. Plus ca, sunt parinti f.buni acolo si cu carte.

În prealabil postat de Parascheva16 (Post 511332)

Din cate imi amintesc, unul din parinti a spus ca problema este ca nu suntem uniti si este mult "eu si familia mea" si nu "comunitatea mea". La tara intr-adevar se traieste mai usor, e mai multa munca, dar de trait se poate.

În prealabil postat de Parascheva16 (Post 511332)

Multi doresc ca din bancile scolii sa ajungi director sau sa castigi mult din prima. Parintii au adus in evidenta ca de unde trebuie sa incepi si in timp si cu ajutorul lui Dumnezeu te ridici. Ai uitat sa spui ca oamenii cu care au vb. ei cauta oameni de calitate si ca acestia sunt rari. Apoi, s-a mai scos in evidenta ce este in stare omul sa faca ptr. niste bani.

În prealabil postat de Parascheva16 (Post 511332)

E o contradictie mare. In Ro abia gasesti pe cineva sa te ajute sa faci fanul sau sa iti cultivi terenul, dar in vest se duc toti la cules de capsuni. In Ro abia gasesti pe cineva care sa fie bona sau sa se ingrijeasca de un bolnav sau un batran, dar in vest nu e problema sa faci treaba asta. Ce nu inteleg eu este urmatoarea chestiune: de ce in Romania anumite munci sunt rusinoase si nu vor sa le faca, dar in vest la straini este ok ?

În prealabil postat de Parascheva16 (Post 511332)

(sa nu mai vorbim de cate familii s-au distrus si cati copii au crescut fara parinti sau doar cu unul din ei.sunt enorm de multe. daca esti necasatorit pleci singur, daca esti casatorit pleci cu familia, altfel nu e bine)

În prealabil postat de ovidiu b. (Post 511362)

De ce e greu? Îţi vinzi apartamentul de la oraş şi îţi iei o casă la ţară cu curte, dar casă nu căsuţă. Acum la ţară eşti ca la oraş, se bagă canalizare, se asfaltează, curent şi gaz la fel. Eu vorbesc de regiunea unde locuiesc eu, prin alte locuri nu ştiu cum e, probabil că o fi şi invers. Poţi trăi la ţară mai bine ca la oraş. Totul e mai ieftin, confortul minim ţi-l poţi aigura, aerul, liniştea şi multe alte avantaje...

ps: asta în cazul în care deţii un apartament...oricum să achiziţionezi o casă la ţară e mult mai uşor