Nu știu dacă neapărat în iad, Dumnezeu știe asta.
Dar de la Domnul nostru știu un lucru clar și simplu: doar prin El ajungem la Tatăl.
Sumbru? Poate...
Adevărat? 100%!

Am sa te intreb o absurditate: Daca tu ai fi cel care da sentinta in functie de viata fiecaruia pe cati ai trimite pentru eternitate in Rai? Fii corect.

Ps: Intrebarea nu are nici o legatura cu felul in care crestinismul ortodox se raporteaza la mantuire.

E greu sa gandesc ca un zeu, iti dai seama. Dar as zice asa: i-as trimite in rai pe cei care merita. Cine merita? Pai as putea spune ca nu mi-as baza aceasta decizie pe religia fiecaruia.

A respectat "iubeste-ti aproapele", a ajutat lume, a trait o viata plina, mai conteaza ca a fost un hindus/crestin/ateu/etc.? Express catre rai!

,,Îndoiala lui Toma la Învierea Domnului a avut şi un rol providenţial. Căci, prin pipăirea rănilor Mîntuitorului, Toma dovedeşte celor necredincioşi că Hristos a avut cu adevărat trup omenesc, asemenea nouă, afară de păcat şi că a pătimit cu trupul pe cruce pentru mântuirea lumii. Iar dacă Toma s-a îndoit de Învierea Domnului, după ce şi-a pus mâna în coasta Lui, s-a căit de necredinţa sa şi, căzînd în genunchi, şi-a mărturisit cu lacrimi credinţa şi păcatul său, prin aceste cuvinte: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.
Oare cîţi dintre creştinii de astăzi nu cad în păcatul îndoielii şi al necredinţei în Dumnezeu? Însă se întorc la credinţă, cu căinţă şi smerenie ca apostolul Toma? Din cauza fricii şi Petru s-a lepădat de Hristos prin cuvintele: „Nu cunosc pe omul acesta!”. (Matei XXVI, 74). Dar îndată după cântatul cocoşului, din miezul nopţii, Petru a ieşit afară şi a plâns cu amar. Toată viaţa s-a căit Petru de căderea şi necredinţa sa. Dar dintre noi câţi creştini nu se îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu? Câţi nu-L înjură şi-L hulesc? Câţi nu caută dovezi şi zic: „Nu cred până nu văd!”? Câţi nu caută să pipăie rănile şi coasta Domnului, căutând dovezi ale existenţei lui Dumnezeu prin pământ, prin mărturii vechi, prin tainele planetelor şi ale Universului? Câţi nu zic dintre creştini: „Aici este raiul şi iadul! Aici pe pămînt este totul!”. Iar când se văd bolnavi, în faţa primejdiei, a sărăciei şi a morţii, nici atunci nu se căiesc ca Toma, să zică: „Tu eşti Domnul meu şi Dumnezeul meu! Acum cred în Tine Doamne, că Tu m-ai zidit şi m-ai mântuit. Iartă-mă de necredinţa mea!”. Nici măcar la bătrâneţe nu se întorc la Dumnezeu ca să plângă cu amar ca Petru, viaţa lor din tinereţe, cheltuită în desfrâu, în răutăţi şi necredinţă.
Puţini sunt acei care se pocăiesc de păcate la bătrâneţe. Cei mulţi mor aşa cum au trăit, în necredinţă şi nepocăinţă, spre a lor veşnică osândă. Cu adevărat, mare dar este credinţa în Dumnezeu însoţită de fapte bune! De aceea a şi zis Mântuitorul către Toma cea de-a zecea fericire: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan XX, 29). Iar cu alt prilej a zis către ucenicii Săi: „Fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine” (Matei XI, 6). Adică nu se va sminti din dreapta credinţă în Dumnezeu, cum s-au smintit mulţi în zilele noastre.
De ce credeţi că se smintesc unii creştini în Hristos şi cad din dreapta credinţă apostolică în tot felul de secte şi grupări religioase? Pentru că ei vor să cuprindă cu mintea lor tainele şi dogmele credinţei. Ei vor să pipăie cu raţiunea lor limitată mâinile şi coasta Domnului, adică vor să înţeleagă adâncul cel nepătruns al credinţei, mai mult decât este dat omului să înţeleagă.
Dar cei mai mulţi se leapădă şi se smintesc de Biserica întemeiată de Hristos din cauza mândriei şi a neascultării lor. Se smintesc de Maica Domnului şi din mândrie şi neascultare o defaimă spunând că ar fi fost o femeie de rând. Se smintesc de Sfânta Cruce şi din aceleaşi pricini spun că este un semn de ocară, iar nu armă a creştinilor împotriva diavolilor, sfinţită cu sângele lui Hristos. Se smintesc de sfintele icoane şi le numesc idoli, neînţelegând sensul lor duhovnicesc. Se smintesc de sfinţi şi de cinstea dată lor şi-i numesc oameni de rând, iar pe ei se numesc drepţi şi mântuiţi.
Se smintesc de preoţi, nu le recunosc harul Duhului Sfânt primit la hirotonie şi îi judecă. Se smintesc de Tainele Bisericii întemeiate de Hristos, prin care se revarsă harul Duhului Sfânt şi le refuză pe toate. Se smintesc de învăţătura Sfintei Scripturi şi o răstălmăcesc după voia şi mintea lor, spre a lor osândă şi amăgirea multora.
De vom rămâne însă statornici şi ascultători în sânul Bisericii Ortodoxe şi vom păstra cu sfinţenie dreapta credinţă dată nouă de Hristos, ne vom izbăvi de necredinţa lui Toma, de sminteala religioasă a sectelor şi vom înţelege cum trebuie înţeleasă învăţătura Sfintei Evanghelii în sensul adevărat al celor două fericiri: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” şi „Fericit este acela ce nu se va sminti întru Mine!”.


Sursa: http://www.doxologia.ro/viata-biseri...dinta-lui-toma




Icosul al 2-lea
,,Intelegerea cea neinteleasa cautand sa o inteleaga marele intre prooroci Moise, a zis: arata-mi mie fata Ta! Insuti cunoscut sa Te vad pe Tine. Iar Tu ai zis catre dansul: spatele Meu vei vedea, dar fata Mea nu se va arata tie ca nu va vedea omul fata Mea si sa ramana viu. Dar noua, desi nevrednici fiind, ai binevoit a Te arata pe Tine in fata Unuia-Nascut Fiului Tau; pentru aceasta cu multumire graim:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce esti dragostea cea cu vapaie arzatoare a serafimilor si intelepciunea cea pururea luminatoare a heruvimilor;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce esti Imparatul cel mai presus de scaunele ceresti, si Domnul cel adevarat al domniilor celor mai presus de lume;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce esti taria cea nebiruita a puterilor ceresti, si atotputernice Stapanitorule al stapaniilor celor inalte;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce esti bunavestire cea plina de bucurie a arhanghelilor si propovaduirea cea fara tacere a ingerilor;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce esti inceputul a toata inceperea incepatoriilor celor intelegatoare si a tuturor puterilor ceresti, Atottiitorule poruncitor;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai nemurire si petreci in Lumina cea neapropiata; iar cu alesii Tai, ca si cu niste prieteni, fata catre fata vorbesti;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel Sfant!"
Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/acatist...imi-67152.html

Poate nici intrebarea mea nu a fost explicita (si nu ceream parerea unui zeu, ci a unui om): care ar fi, estimativ, procentul celor pe care i-ai trimite in rai? Nu care ar fi criteriile.

Pai procentul depinde de criterii. Dar as zice eu ca 50% sau chiar mai mult.

nu a spus amicul Dragos asa ceva!

Un alt raspuns ar fi fost 100%.

100% din toata faptura simtitoare sa guste dulceata raiului ar fi minunat, extraordinar!!

Toate pacatele sterse, toate inimile restaurate in bucuria inepuizabila a raiului.

==================

Pacatul are pedeapsa automat in el insusi.

=============

Pacatul si pedepsa sunt fundamental acelasi fenomen, doua fete ale aceleasi monezi.

Ele par separate din cauza hiatusului temporar, dar fundamental sunt acelasi continuum.

Fara pacat nu exista pedeapsa.

Cel ce-L vede pe Dumnezeu, nu poate vedea pacatele celorlalti. Ii este dificil sa inteleaga fenomenul "pacat".

Ar fi foarte dragut, da.

Si totusi apocatastaza este erezie.