http://www.e-communio.ro/stire2540-e...-de-distrugere

În Egipt, planurile de construcție a unei căi rutiere între orașul Fayoum și regiunea unei oaze, traversând teritoriul mănăstirii copte Sfântul Macarie, pune în pericol celebrul sit arheologic din jurul bisericii care datează din secolul al IV-lea. Proiectul pune în pericol și aprovizionarea cu apă a mănăstirii și a terenurilor cultivate pe domeniile acesteia.

Zilele trecute călugării copți au început o inițiativă de rezistență non-violentă. Mai mulți călugări s-au întins la pământ în fața buldozerelor conduse de muncitori care – potrivit surselor egiptene citate de agenția Fides – se apropiau de terenurile mănăstirii strigând ”Allah Akbar!”.

Eu nu doar că îi respect pe copţi, dar îi şi iubesc. Sfânt din secolul IV:

http://lonews.ro/turism-pelerinaje/1...iloamului.html

Sfântul Onufrie a dus o viaţă ascetică dură, pentru mai mult de şaizeci de ani, în timpul secolului IV după Hristos, în adâncimea deşertului egiptean. Sfântul Pafnutie a fost cel care a descoperit trupul neînsufleţit al acestuia, cu hainele uzate, având o barbă foarte lungă, după cum arată şi icoana sfântului.

La câteva zile după ce Sfântul Onufrie s-a mutat la Domnul, Pafnutie l-a îngropat, după ce şi-a rupt propriul vesmânt pentru a-i acoperi goliciunea.

Un material destul de dens şi, precum îmi pare, bine argumentat - aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2015...rul-nestorian/
şi aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2015...i-isaac-sirul/
şi un text "de suflet", aici:
http://acvila30.ro/cuviosul-paisie-a...cii-au-sfinti/

În ce mă priveşte, ştiu despre Sfântul Isaac mai întâi ceea ce am citit cu ochii mei în Filocalia X - o lucrare ascetică de excepţională densitate, un text care te răscoleşte până în adâncul minţii şi al inimii, o lucrare prin care nu poţi trece cap-coadă decât dacă eşti hotărât să te desăvârşeşti în curăţie pe măsură ce te hrăneşti cu seva ei sfântă. Ori, de mai ai unele ezitări, o pui înapoi în raft aşteptînd zile mai bune... Cu un amestec de ruşine şi nădejde, totuşi...
Ca şi Scara, ca şi alte volume din Filocalia îţi cere la schimb, pur şi simplu,.... viaţa! Pentru a ţi-o schimba, definitiv şi fericit, deplin.
Aţi citit-o careva?....:)

Poate ai dreptate, poate ca nu...dar imi pare ca nu se compara uriasa opera si eruditie a celor doi preoti Ica de la Sibiu cu parintele Piciorus. Prefer sa merg pe mana parintelui Ica jr. La urma urmei, trebuie sa primeze adevarul, nu agatarea de o traditie. Argumentul cu evlavia este emotional. Faptul ca eu imi amintesc in detaliu si cu emotie unele locuri din Bucurestiul de pana in 1989, distruse ulterior de nebunia capitalista, nu inseamna ca acele locuri mai exista in planul fizic. Ele sunt in alt plan acum. Evlavia ne poate determina sa cinstim anume persoane ca sfinti ai confesiunii noastre, si cu toate ca evlavia poate fi autentica ca si traire, asta nu inseamna ca faptele nu ii pot fi impotriva. Adevarul, istoric sau de viata personala, e adevar, indiferent cine il descopera si il face public: un ortodox, catolic, ateu, neoprotestant, extra-confesional.
Iar chestia cu Paisie Aghioritul imi pare a fi argument de baba evlavioasa care a visat noaptea trecuta ca ii spunea parintele de la biserica ceva, deci e musai adevarat si asteapta sa se implineasca acel ceva. :))) Vise, vedenii, etc. Nu e clar ca "vedenia" aceea era cu scop propagandistic? Normal ca grecii veniti la chilia staretului Paisie au crezut imediat ca e semn dumnezeiesc.
Uneori parintii ne mai "mint", cand suntem mici, ca sa luam o doctorie amara. Spre binele nostru. Chestia asta cu minciunelele hagiografic-vizionare, e ceva similar, dar nu identic. Caci in primul caz parintii sunt incredintati ca fac bine copilului, incredintare intarita si de medic, fireste. In al doilea caz, diversii ieromonahi, stareti, preoti, ierarhi, etc. compun si dau mai departe acele povesti pioase cu viziuni si sfinti in scop pur si simplu de propovaduire. Intarire a credintei, a atasamentului fata de dogma, practica, etc. Nu e vorba de mai-binele, concret definit, al persoanei/persoanelor.

Şi?.... Şi? .......:)

Si citeste mai departe. :) Nu, frate, degeaba, niciodata nu voi crede in sensul cu adevarat bisericesc al acestui verb. Voi simtiti aceasta chemare, si i va daruiti cu totul, fiindca o chemati cu totul in inima. La mine, credinta nu trece si nu va trece vreodata de nivelurile "livresc/filosofic" si "revelatie naturala".
P. S. Am o curiozitate: arata-i postarile mele, cele mai reprezentative, adica cele mai sceptice (ma las pe mana ta de psiholog la selectia asta :) ) lui Tudor, si intreaba-l. Apoi raspunde-mi in privat.

Daca-i crede prin "revelaţie naturală", precum spui, ai crede ca noi, poate mai puternic şi mai frumos, nevoindu-te minunat spre puteri mai mari. Dar eşti încă tânăr. Şi fratele Ioan, la vârsta ta, era la fel. Nădăjduim să înţelegi mai multe cu timpul, frate Adrian.

Nu, nu. "Revelatie naturala" = "Revelatie provenita din natura". Pentru mine, Natura este Biserica Nefacuta de Maini.

Da, da. Dute trăieşte printre lei şi tigri neîmblânziţi, fără să fi creştin. Sau printre urşi. Abea te aşteaptă ăia mici a lor, să le fi adus hrană de părinţii lor. Dar mulţime de Sfinţi din Egipt trăiau printre lei şi lângă ei, şi leii le slujeau. Sau la fel Sfântul Serafim de Sarov din Rusia şi mulţime de pustnici ruşi, hrăneau urşii sălbatici şi ursoaicele cu pui, din palma lor. Aşa e omul îndumnezeit, nu numai că primeşte natura care a avut-o în Eden, dar primeşte Împărăţia Cerurilor înăuntrul lui, încă din viaţa aceasta. Aşa devine făcător de minuni şi alte lucruri minunate. Acestea pentru tine... sunt departe. Poate nici nu le vei atinge vreodată. Totuşi e un început bun, să contemplezi natura. Dumnezeu să te ierte şi să ne ierte pe toţi pentru înstrăinarea noastră de El.

Time out, please!
 

................:)