Virtutile sunt inclinatii cultivate ale inimii care rezulta in urma unor ratiuni corecte.

gen...este mai bine sa fii sanatos decat bolnav, sau
este mai bine sa iubesti si sa fii iubit decat sa urasti si sa fii urat.

Este important sa identificam succesiunea lor si modul in care se interpatrund si sustin una pe alta. Pentru ca fructul dragostei desavarsite este rezultatul unui proces de crestere treptata.


Pentru inceput, cel mai important este sa credem in Dumnezeu.
Fara aceasta baza, nicio virtute nu se poate dezvolta consistent pentru ca toate inclinatiile inimii vor cadea inevitabil in placerea de sine.


Credinta precede toate faptele virtuoase, ca o mama.
Protejeaza si inmulteste toate calitatile binefacatoare,
Inlatura ezitarile si ne salveaza de cele patru hauri.
Credinta este sursa puterii datatoare de fericire,
Curata mintea de intunecime si agitatie,
Linistind-o si facand-o perfect clara.
Alunga mandria,
Este pamantul din care rasare frumusetea respectului.
Credinta este suprema comoara, bogatie si carare spre fericire.
Se aseamana cu doua maini care culeg toate virtutile.

Virtutea credintei se cultiva sub forma a trei subvirtuti:
credinta increzatoare
credinta admirativa
credinta doritoare (sau evlavia)

Fiecare necesita deosebiri si intelegeri corecte.

Dupa credinta trebuie sa intelegem pericolul in care ne aflam, sau consecintele infioratoare ale pacatelor. Asa se naste alta virtute esentiala frica de fructele pacatelor.

Si pentru ca noi singuri nu ne putem proteja de noianul de inclinari pacatoase trebuie sa gasim in permanenta adapost si scapare in Dumnezeu. Aceasta "fuga in Dumnezeu" este tot o virtute radacina, esentiala in urcusul nostru spre dragoste, care ne insoteste cuminte pana cand atingem desavarsirea.

Aceasta virtute se cultiva de trei ori in timpul zilei si de trei ori in timul noptii prin recitarea unei rugaciuni sagetatoare simpla si scurta:

"Imi gasesc refugiu in Dumnezeu, in invataturile Lui si in sfinti".

Desi simpla, aceasta rugaciune ofera trei oceane de intelegere adanca, care infrumuseteaza de la zi la zi mintea celui care le patrunde.

Dupa aceasta se cultiva iubirea pentru toate fapturile in doua trepte:
una sub forma aspirationala iar alta sub forma lucratoare, efectiva.

Aceasta iubire este in fapt o compasiune care rasare cand intelegem ca toate fiintele sunt de fapt intr-o vale a plangerii, ca toate sufera fara nicio exceptie.

Forma aspirationala:
"Ce bine ar fi ca toate fiintele sa cunoasca fericirea neschimbatoare care este daruita de Dumnezeu."

Forma lucratoare:
"Doamne nu lasa niciun suflet sa se piarda. Strange toate sufletele cu dragoste la pieptul Tau."

Iubirea pentru fapturi in aceste cugetari isi afla nutrientii.

O forma mai mestesugita este imbuntatatirea acestor doua forme de rugaciune, cu cele patru feluri nemarginite de dragoste si trei feluri de daruire.

Dupa aceste rugaciuni se cere binecuvantarea Lui Dumnezeu, pentru luminarea mintii, sufletului, trupului si curatarea vorbirii. Aceasta cerere este o virtute cu totul speciala, care prin nevointa si studiu aprofundat poate deveni foarte puternica.

Spusa pe scurt, aceasta virtute ("cererea binecuvantarii") poate fi tradusa astfel:

"Doamne Tu ma iubesti arzator, Doamne eu te iubesc arzator, coboara in inima mea si lumineaza cele dinlauntrul meu!".

Urmeaza o alta virtute bazala, si anume "curatarea de pacate". Are alt gust si alta invatatura dar seva este comuna cu a celorlalte virtuti.

Puterea virtutii "curatarii de pacate" depinde de patru miscari intelegatoare ale sufletului si anume:

1. parerea de rau pentru toate pacatele savarsite, stiute si nestiute - spovedania
2. bizuirea in totalitate pe puterea purificatoare a Lui Dumnezeu, care vine din dragoste fara limite
3. rugaciunea propriuzisa
4. promisiunea

Fiecare aspect necesita intelegeri fine si adanci, pentru ca Duhul sa intre si sa lumineze.

Potrivit acestei pilde, cea mai mare virtute este ascultarea:

"Odata, patru sketioti s-au dus la marele Pambo imbracati in piei si fiecare vorbind despre virtutile tovarasului sau. Primul postea mult; al doilea era neagonisitor; al treilea castigase multa dragoste; despre al patrulea ziceau ca traieste de douazeci si doi de ani sub ascultare la un batran. Avva Pambo le-a raspuns: "Eu va spun ca virtutea acestuia din urma este cea mai mare. Fiecare dintre voi si-a dobandit virtutea prin vointa proprie; acesta insa si-a taiat propria vointa si implineste voia altuia. Asemenea viteji, daca vor pazi ascultarea pana la sfarsitul vietii, sunt martiri". (Pateric)

Dragostea...
 

Soarele virtutilor este recunoasterea bunatatii de la Dumnezeu.
Virtutea se coboara prin Fiul ce e scaldat in dragostea primita de sus...
si o da ca hrana, insetatului semen a lui...

Ascultarea...da, ascultarea
 

Ascultarea este scanteia ce aprinde virtutile credinciosului...

Smerenia este indiciul prezenţei Duhului Sfânt

Nu-i abis fără dorinţă
nu e iad unde nădejdea-i trează
virtutea e o cârjă
pentru când eşti olog de neiubire

Fara ascultare nu dobandesti smerenie. ma iertati

Virtutea cea mai importantă e aia pe care nu o ai.

Nu înţeleg ce legătură are ascultarea în completarea unui aforism! Nu e o explicaţie, ci o încercare de aforism, în spiritului dialogului poeticesc pe care-l o să-l am cu Man Teo multe zile de-acum încolo!

smerenia e cer deschis
cu privire tintuta-n noi -
in plansul din raset o simtim,
in gerul cel greu
al dogorii pacatului
in lacatul cuvantului -
"faca-se voia Ta"

Sunt flatat că îmi răspunzi în versuri, dar chiar nu fac faţă la doi oameni foarte talentaţi. Am "contract" de exclusivitate cu Man Teo şi trebuie să mă ţin de el (de contract)