Pentru mine a doua varianta are mai mult sens: e tragedia omului care se naste cu ratiune intr-un univers nepasator si nesfarsit, drept pentru care isi creaza o zeitate cu toate atributele la superlativul superlativului. E frica de moarte, pentru ca moartea inseamna uitare, iar daca civilizatia umana se va stinge peste cateva mii de ani nu va fi ramas nimic din noi, nu va fi ramas nimeni sa ne povesteasca neinsemnatele acte de razboi si de dragoste. E frica ca, desi avem ratiune si constiinta de sine, suntem totusi neinsemnati la scara cosmica, asa ca "trebuie" ca universului sa-i pese cumva de noi.

E frica muribundului ca in curand nu va mai fi, extrapolata la o intreaga specie.

Ce sens mai are viata mea daca dincolo nu voi mai exista iar divinitatea este una teoretica- a principiilor sau conceptelor moarte. Nu-mi place sa cred intr-o "lumina" de care nu ma impartasesc sau nu exista

Tocmai mi-ai probat teoria.

Nu ţi-a aprobat nimeni sminteala ta. Inţelege sau nu te mai face că nu înţelegi cele spuse de George. Tu nu ai teorii , ci inepţii ieftine de tarabă.

In cazul asta mi se pare ca nune-am inteles. Eu nu accept varianta ca Dumnezeu este creat de om. Pentru mine daca Dumnezeu exista eu sunt nemuritor, viata mea aceasta pamanteasca are sens tocmai in perspectiva vietii vesnice. Dumnezeu este o realitatea vie personala, nu un concept elaborat de mintea umana.

Asa e, nu ne-am inteles. Mi-ati probat teoria cand ati spus ca pentru a va trai viata aveti nevoie ca ea sa aiba un sens "dupa". Eu tocmai spusesem ca religia da multora un sens vietii pentru ca acestia nu pot accepta ca viata lor, oricat de minunata ca eveniment, este neinsemnata la scara cosmica, ca omenirea se va stinge candva si nu va fi nimeni acolo sa ne planga.

Sensul meu dupa moarte nu trebuie sa fie unul teoretic, al conceptelor sau principiilor, ci real existential, viu. Daca vorbesc despre un sens teorectic este ca si cand as crede intr-un "vis". In crestinism nu se viseaza, ci se traieste.

scrabble, eu vad "tragedia omului care se naste cu ratiune intr-un univers nepasator si nesfarsit" ca derivand din incapacitatea ratiunii de a transcende suprafata aceasta materiala a lumii, de a se raporta la spiritual. O ratiune care nu vede un sens si o tinta in creatia lui Dumnezeu poate fauri o "zeitate cu toate atributele la superlativul superlativului" si anume materialismul. Nu inteleg de ce avem nevoie de atatea argumente pentru a accepta existenta lui Dumnezeu, cand, de fapt, intrega creatie da marturie despre Aceasta? Daca nu ne deschidem ratiunea si inima incat sa-L intalnim pe Dumnezeu printr-o floare, prin zambetul unui copil sau printr-un rasarit de soare, cu atat mai putin avem sansa de a-L intalni in paginile Sfintei Scripturi.

Ideea dumneata ar fi numai buna, daca pe langa zambetul unui copil si rasaritul de soare n-ar mai exista tot felul de orori, la fel de reale, care numai la Dumnezeu nu trimit cu gandul; daca n-ar exista haos in univers, de la interiorul atomului pana la forma pe care o iau galaxiile. Totusi, nu vreau sa ne lansam intr-o alta discutie, despre rolul binelui in lume, se discuta deja pe tema asta pe alt thread.

Pentru dumneata Dumnezeu este ceva spiritual, dupa cum il zugravesti. Nu e o prezenta fizica. Sa-mi deschid inima? Pai sa vedem, ce e inima? Ce e sufletul? Ce e dragostea? Ce inseamna "spiritual"?

Au curs rauri de cerneala din penitele celor care au incercat sa raspunda la intrebarile astea, deopotriva filosofi si teologi. Si tot nu s-a ajuns la un consens.

Asa ca, daca Dumnezeu exista, el este ceva subiectiv, experimentat de fiecare in mod diferit. Nu este un dumnezeu Universal, al tuturor, pentru ca daca ar fi fost asa, atunci ar fi avut manifestari obiective. Un dumnezeu, daca nu e universal, nu exista.

Eu nu am experimentat nimic spiritual la viata mea.

Iubirea este ceva spiritual si mai mult ca sigur ca l-ai experimentat,asa cum ai experimentat multe alte lucruri sufletesti dar nu ai constientizat.
Dumnezeu este inainte de orice iubire,tu poti sa imi descrii iubirea astfel incat noi toti care citim sa o simtim?Si atunci te astepti ca cineva sa ti-l descrie pe Dumnezeu ca tu sa il percepi?
Iar faptul ca iti negi sufletul,nu inseamna ca el nu exista.Insusi faptul ca te afli pe acest forum si scrii nu arata decat un singur lucru,indiferent ca il vei recunoaste ori ba:esti in cautarea unui drum spiritual,pentru ca sufletul tau simte in adancul sau ca lucrurile nu stau chiar asa cum vrei sa le crezi.
Este propria ta lupta intre suflet si rational. :)