Ioan iacob Hozevitul
 

REłETĂ
DUHOVNICEASCĂ
Un dram de viaŃă cât mai este
În lumea asta să trăiesti
Jertfeste-l numai pentru suflet
Si lasă grijile lumesti.

Un singur an, sau jumătate,
O lună poate Ńi-a rămas,
Sau numai ziua cea de astăzi,
Ba poate chiar numai un ceas.

Pe cât de tainic se arată
Hotarul vieŃii pe pământ
Pe-atât mai scurt să-Ńi pară drumul
Ce duce până la mormânt.

Să nu mai cauŃi la plăcerea
Prietenilor trecători
Căci ei nu pot să te ajute
Atuncea când va fi să mori.

Prieten bun câstigă-Ńi plânsul
Si "Rugăciunea lui Iisus",
Căci plânsul stinge focul vesnic
Iar ruga te înalŃă sus.

De-asemenea să ai prieteni
Poruncile dumnezeiesti
Pe care, fără de prihană,
Cu dragoste să le păzesti.

Prietenia cea cu lumea
Te lasă singur la mormânt
Si numai "faptele credinŃii"
Tovarăsi - mai departe - sunt.

Cezar Ivanescu – Amintirea Paradisului
 

Când eram mai tânar
si la trup curat,
Într-o noapte, floarea mea,
eu te-am visat.
Înfloreai fara pacat,
într-un pom adevarat
Când eram mai tânar
si la trup curat.

Nu stiam ca esti femeie, eu barbat
Lânga tine cu sfiala m-am culcat
Si dormind eu am visat; tu, visând,
ai lacrimat
Când eram mai tânar
si la trup curat

E pierduta noaptea aceea
de acum!
Carnea noastra, de-i mai stii
al ei parfum
Poamele ce-n poame stau,
gustul carnii tale-l au
Si cad mâine toate, putrede,
pe drum.

Fa-l sa fie, Doamne Sfinte,
numai om
Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Si când pomul flori va da,
fa sa-i cada carnea grea,
Cum cadea-va, dupa cântec,
mâna mea…

Rodica Elena Lupu-din volumul ,,CLIPA''
 

O mica incercare :)
 

Într-o lume zbuciumată
Unde clopotele abia mai sună
Nimeni nu poate să audă
Nici măcar sub clar de lună

E mult stres, e şi durere
Dar sunt tot de noi făcute
Unde poate fi plăcere
Prin păcatele cernute

Dacă vezi, cu ochii minţii
Tot ce mişcă, tot ce zboară
Se vor bucura şi dinţii
Si vei devenii comoară

Crucea mea
 

Crucea mea mi-e cea mai dragă,
Deşi e mare şi grea Dar n-o dau pe lumea întreagă
Că-mi cumpăr cerul cu ea.

Nu-mi doresc alta mai mică,
Măcar că-s neputincios
Ştiu că de cad mă ridică
Harul Domnului Hristos.

Fie crucea cât de naltă
Şi cât de apăsătoare
Când mi-e inima curată
Nu mi-e grea şi nu mă doare.

Fericit ce-l ce o primeşte
Şi-o duce fără cârtire
Fiindcă ea te izbăbeşte,
Te duce la fericire.

Crucea e viaţa mea,
De la naştere la moarte
Şi de ea nu pot scăpa
Oricât aş vrea nu se poate.

Cu voie sau fără voie,
Câ-i mai mică sau mai mare
Bucuros sau de nevoie
Crucea'o duce fiecare.

Bogatul e tot gândit
La averea ce rămâne
Iar săracu-i necăjit
Câ pe mâne n'are pâine.

Mie îmi aduce pace,
Îmi dă linişte deplină
Greutatea ei îmi place
Că mă duce la hodină.

Cine-o duce cu plăcere,
Vesel şi de voie bună
Scapă pe veci de durere
Şi la sfârşit ia cunună.

Cine-şi lasă crucea jos,
N-o duce cum se cuvine
Îl pierde şi pe Hristos
Şi se pierde şi pe sine.

Fără cruce, fără vai!
Fără nici-o suferinţâ
Nimeni nu ajunge-n Rai
Mai ales, fără credinţă.

Nu te plânge, crede, taci!
Dacă-l ai pe Dumnezeu
Nu-ţi fie frică de draci:
Roagă-te, luptă din greu!

Fără luptă, fără chin
Şi fără cruce pe spate
Nu eşti credincios deplin,
Nici măcar pe jumătate.

Dacă crezi numai în tine
Nu poţi face lucru mare
Ba vei fii un fel de nime
Dacă n-o porţi cu răbdare.

Bea până la fund paharul
Oricât ar fi de-amar
Urcă cu Hristos calvarul
Dacă vrei să capeţi har.

Cu nădejde du-le toate
Rabdă, nu scrâjni din dinţi,
Dacă vrei să le ai toate
Şi să ai loc între sfinţi.

Când amaru-ţi pare dulce
Suferinţa-ţi pare leac
El te vindecă prin cruce
Atunci dracii fug şi tac!

Dacă însă-ţi pare greu,
Lepezi crucea jos şi fugi,
Ai fugit de Dumnezeu
Şi-n fundul la Iad ajungi.

Doamne, nu'ţi cer uşurinţă
Dă-mi o cruce cât mai grea
Însă, dă-mi doamne credinţă
Nu cumva să fug de ea.

Dă-mi putere,dă-mi tărie,
Dă-mi doamne ce vrei să-mi dai
Dar dămi ca să-ţi slujesc ţie
Dă-mi ultimul loc din Rai.

(Preot Dumitru Lazăr Ţabra)

Crucea singurătăţii
 

În mijlocul a milioane de oameni,
Până să Te întâlnesc,
Am dus Crucea singurătăţii.
Şi cu cât oamenii mă înghesuiau
mai mult
În autobuze, în tramvaie,
Cu atât mă apăsa durerea singurătăţii,
Mai mult.
Era să mor sub Cruce,
Înnebunind de singurătate
În mijlocul oamenilor nepăsători -
Alinându-mă cu scrierile celor morţi
(Citind poezii, mai ales de Eminescu),
Dar Ţi-ai făcut milă de mine,
Ai venit să-mi porţi Tu Crucea,
Te-am cunoscut prezent în mine
Şi totul s-a transformat
Într-o poezie vie a vieţii de zi cu zi.
Oamenii au început să capete chip
În jurul meu,
Şi eu însămi nu m-am mai recunoscut
Când m-am privit în oglinda inimii.

Frumos Spus..cuvinte in care ma regasesc si imi dau fiori.

Nu mai doresc acest pamant
Care ucide fara mila atatea vise,
Ce-au fost candva cu-atata dor
Si cu iubire si speranta faurite.

Iisuse, ranile ma dor.
Mai toarna-mi iar un strop din sfanta-Ti mangaiere
Caci lacrimi ard pe-al meu obraz
Si numai Tu, Iisuse, poti sa-mi dai putere.

Mi-e dor de cer, mi-e dor de Tine...
M-am saturat de pamantul cu suspine.
Mi-e dor, Iisus, mi-e dor de-acas`
Sa las in urma lacrimi grele si necaz.

Cantec superb
 

Cruce sfanta parasita
Langa margine de drum
Coperisul tau se strica
Cu crestinii de acum

Oamenii nu-si mai ridica
Palaria –n dreptul tau
Sa se-nchine si sa zica
Doamne feri-ne de rau

Nimeni astazi nu mai vine
Sa te-aseze iar frumos
Bate vantul , te doboara
Cu icoana lui Hristos

Dar credinta mea imi spune
Ca mult nu va dainui
Printr-o tainica minune
Crucea tot va birui



Mi se pare superba aceasta melodie, o am in minte pe Ileana Sipoteanu care o canta...
Doamne ajuta!

Haiku atribuit unui calugar athonit
 

I-am spus migdalului:
Frate, vorbeste-mi despre Dumnezeu!
Si migdalul a inflorit...