Şi-a pierit cum piere ceaţa Îngerul venit din Cer, / Rămânând în mâna Sfintei ramura de palmier, / Taoată verde, dar atâta de-ncărcată de lumină, / Ca luceafărul de ziuă, neputând sub ochi s-o ţină ! . . . / În clipita următoare, cum Ioan era-n Efes, / Un nor alb învăluindu-l, din cea ţară l-a cules. / Şi, adus în pragul casei Maicii lui , în uşă bate-i / Iar apoi, smerit, se-nchină înaintea Preacuratei, / Care-n plâns de bucurie, lacrimile stând să-i pice, / Lui Ioan ca Mamă dată, cu iubire sfântă-i zice : / "Fiul meu, ţi-aduci aminte vorbele ce-al meu Iisus / Pe când încă sta pe Cruce , amândoura ne-a spus, / Arătându-te pe tine ca fiindu-mi mie fiu, / Ţie dându-mă ca mamă, până ce voi fi-n sicriu ! / Acum, iată că mă cheamă sus în Cer, pe albă cale, / Iar eu trupu-mi fără viaţă îl las astfel grijei tale. / Căci aflat-am că Iudeii, fără viaţă când rămân, / Au de gând ca să mă fure, să mă ardă-n chip păgân ! / Dar tu nimici-vei planul, dacă ramura de faţă, / O vei pune pe sicriul purtând trupu-mi fără viaţă . . ." / "Oh, a zis Ioan, ce bine m-aş simţi cu fraţii-aproape, / Ca soboru-ntreg să aibă mângâierea să te-ngroape. / Spre lăcaşul veşniciei să-ţi fim strajă toţi pe cale, / Şi soboru-ntreg să facă lauda-ngropării tale ! . . ." <<< Va Urma >>> -

Când Ioan zicea acestea, toţi Apostolii deodată, / Înveliţi în nori , din lume, vin la Maica Preacurată. / Şi, văzându-se de-olaltă, uluiţi şi cu mirare , / În aceeaşi clipă îşi pun unul altuia - ntrebare : / Au cu ce socoată Domnul, dintru Slava Lui cea înaltă, / Azi şi-a adunat din lume tot soborul laolaltă ? . . . / Când văzut-a Preacurata strâns întregul ei sobor, / Le-a dat binecuvântarea şi-a stătut în jurul lor, / Tăinuind despre sârşitul firului ce-a stat a-l toarce, / Şi plecarea cea din care nimeni nu se mai întoarce. / Căci în chiar aceeaşi noapte, când în somnu-i fi-va rece, / Maica Pururea Fecioară dintre ei avea să plece. / Trecând mult de miezul nopţii, către zorii dimineţii, / În lumină orbitoare , a venit şi Domnul Vieţii. . ./ Mii de Îngeri sunt cu Dânsul, având frunţi sub trandafiri, / Patriarhi veşniciei şi oştire de martiri ; / Cerul albelor fecioare, strălucind ca nişte crini, / Sau ca rozele-Aurorii cu izvoare de lumini ! / Toţi şi toate-n strălucirea Cerului şi-a Veşniciei, / Cerc făcut-au împrejurul tronului gătit Mariei. / Şi-au pornit cântări de slavă şi de biruinţi neînfrânte, / Precum ştie numai corul Îngerilor doar să cânte, / Lăudând pe Preacurata, cea pe veci de haruri plină, / Căreia, ca împărăteasa, oastea Cerului se-nchină ! << Va Urma >>

Şi Iisus a zis ei :"Vino, cea dintre fecioare-aleasă , / Pe-al Meu Tron, în veci de-a dreapta, să te-aşez Împărăteasă ! " / "Doamne , gata sunt !", răspunsa cu iubire Maica Sfântă, / Şi-n de bucurie lacrimi, oastea Cerului îi cântă : / "Vino din Liban, Mireasă , ca să fii încoronată / Cu de mirt cunună verde ce nu moare niciodată " / Cu surâsul fericirii plutitor pe sfânta-i faţă, / Adormit-a Preacurata, pentru Veşniciei Viaţă . . . / Ochii de azur ai Sfintei s-au închis când vru "Cuvântul" / Ca , de-acum să-i nu-i mai vadă, pământeşti, în veci pământul, / Şi-al ei suflet, lăsând trupul sub lumină adormit, / A zburat uşor în sânul Fiului Cel preaiubit . / Şi-n clipita când de trupu-i sufletul s-a fost desprins, / Trandafiri şi chiparoase şi crini albi pe ea au nins ! / "Duceţi trupul Maicii Mele , zis-a Cel Crucificat, / Jos, în valea care poartă numele lui Iosafat. / Veţi găsi deschis acolo monument cu de-aur grile, / Unde, veghetori cu toţii , Mă veţi aştepta trei zile ! . . ." / Şi Iisus, cu tot alaiul de Dumnezeiesc mister, / Şi cu sufletul Preasfintei au suit, cântând la Cer. / Căci fiind ea Maica Vieţii, cu dumnezeiască faţă, / De la viaţa trecătoare, se mută-n eterna viaţă ! <<< Va Urma >>> -

Trei fecioare stând să spele trupul sfânt al Celei Sfinte, / Au purces plinirea faptei, dezbrăcându-l de veşminte. / Dar lumină-atât de vie, ca ieşind dintr-o zăpadă, / Izvora mereu din trupu-i , că nici n-au putut să-l vadă ! / Ridicând apoi sicriul scos din plinul dimineţii, / Toţi Apostolii luminii au pornit cu Maica Vieţii. . ./ Un nor alb cuprins-a totul ca-ntr-o ceaţă de lumină ; / Îngeri mulţi li s-au adaos, şi-o cântare dulce, lină, / Se-auzea până departe, dar pioasa lor grămadă, / Deşi astfel auzită, nimeni nu putea s-o vadă ! / Pe când se-ntrebau iudeii cine cântă, jos sau sus ? / Un duh rău, ca să-i asmută, la ureche le-a fost spus : / "Sunt ai lui Iisus discipoli, ce pe umerii lor poartă / În sicriu către mormântu-i pe Maria care-i moartâ" ! / Auzind aceste zise, cei cu minţile năuce, / Au sărit atunci spre Maica Răstignitului pe Cruce, / Toţi călăuziţi de diavol. . .,Dar , când unul a fost pus / Mâinile i se uscară pân-la coate , şi , uscate, / I-au rămas strângând sicriul Celei Pururea Curate, / Pe când Îngerii de faţâ, au orbit pe toţi acei / Ce sărisră cu gânduri mişeleşti în calea ei ! <<< Va Urma >>>

Spăimântat atunci, iudeul zis-a tare :"Petre Sfinte, / Şi eu te-am scăpat odată, dacă-ţi mai aduci aminte, / De-un iudeu în grea mânie care-ţi înşfăcase ceafa, / Când Iisus era-n Sinedriu, stând să-L judece Caiafa ! /Dacă-ţi aminteşti dar, Sfinte , picătura mea de bine, / Pe-al tău Dumnezeu acuma roagă-L şi tu pentru mine ! . . ."/ Mi-amintesc, răspuns-a Petru, dar nu-ţi pot fi de folos / Decât numai dacă însuţi crezi în Maică şi-n Hristos ! " / " Cred în Maica Lui Preasfântă ! , a răspuns acel iudeu , / Şi-n Iisus cred că e Fiul Unicului Dumnezeu ! . . ." / Şi zicând aşa iudeul, nu minţeau a lui cuvinte, / Ci, primind Lumina Vie, în Iisus credea fierbinte ! / Atunci, liberând scriul, mâinile-i căzură grele, / Dar rămaseră uscate, fără viul vieţii-n ele ! / Sfântul Petru-i zise ndată:"De-ţi vrei trupu-ntreg iar viu, / Crezi în Fiul Maicii Sfinte şi sărută-al Ei sicriu ! / Ceea ce făcând iudeul, s-a făcut bujor la faţă / Că, pe loc, a sale braţe au primit în ele viaţă ! / Şi mai zis-a Petru, dându-i ramura de palmier, / Ce i-a fost adusă Sfintei Îngerul Gavril din Cer : / " Ia această rămurică şi s-atingi cu ea pe ploape / Pe toţi cei ce orbi rămasa-au, care acum îţi sunt aproape / Şi toţi cei care vor crede, vor primi Lumina Vie, / Cei ce nu vor vrea să creadă, orbi vor fi pe veşnicie ! . . ." <<< Va Urma >>>

Şi-au urmat apoi prea-drepţii drumul lor, nu fără plângeri, / În acelaşi nor de ceaţă şi-n acelaşi cor de Îngeri. . . / Au depus sicriu-n criptă, unde umbră şi răcoare-i , / Şi-au rămas apoi trei zile strajă Pururea Fecioarei. / În a treia zi de-amiază, cu Oştirile-I de sus, / A fost coborât la criptă iarăşi Dumnezeu-Iisus, / Şi găsind pe-ai Săi apostoli având ochii plini de rouă, / Binecuvântând soborul, a grăit lor : "Pace vouă!". . . / Prunci de lapte !. . .De ce plângeţi ? . . .Vă mai trebuie povaţă? / Au nu ştiţi că ea nu-i moartă ? Că Eu sunt Izvor de viaţă ? . . ./ Şi-n clipita următoare, ca strigăt , veni-naite-I / Mihail din Cer, cu sine fiind sufletul Preasfintei. . . / Iar Iisus a zis îndată: "Scoală, Maică şi fii Vie , / Glorios Altar şi Templu Cerului în Veşnicie ! / Cum nu te-a atins în viaţă nici un strop din ce e tină, / Fără putrezire trupul să-ţi stea-n veşnică lumină ! . . ." / Şi-ndată , Preacurata deschizând a Sale pleoape / Şi văzând întreg soborul şi pe Fiul ei aproape, / A surâs precum surâde un copil care se ştie / Adorat de-ai săi , şi-n lacrimi, zis-a :"Doane, Slavă Ţie ! "/ Şi cu-acelaşi trup din lume, mai curat decât toţi crinii, / Născătoarea Nemuririi şi-a Izvorului Luminii, / Însoţită de-ai Săi Îngeri ce cântau în cor mereu, / A suit cu Dumnezeu-I către Tatăl-Dumnezeu ! <<< Va Urma >>>

Oastea Cerului văzând-o strălucind ca Aurora, / Zis-a :"Iată Împărăteasa fără greş a tuturora ! / Porţile să le deschidă, să primim cu Slavă-anume / Pe-a Luminii Maică Sfântă care-i mai presus de lume, / Că din pântecele Sale, răsturnând a firii legi, / S-a născut Biruitoare-Mântuirea lumii-ntregi ! . . ." / Şi răsună slava toată de cântări, de preamărire, / Fiind nunta Preacuratei şi-a miresei fără Mire, / Întru bucurie sfântă cum în Cer mai naltă nu-i / Şi cum n-a mai fost vreodată de la -ntemeirea lui ! / Basmele ce legănat-au fiece copilărie, / Ne-au grăit despre fântâna cu izvor de "apă vie", / Dintru care Feţi -Frumoşi, cu primejdii grele-foarte, / Câţiva stropi putând să scoată, înviau pe morţi din moarte ! / O, de câte ori, sub vraja basmelor cu-aşa cuvinte, / La-nvierea cu-acea apă , n-am plâns lacrimă fierbinte, / Lacrimă de bucurie ce-mi curgea zorit pe faţă, / Când, stropiţi cu "apa vie", morţii se trezeau la viaţă ! / Şi-au curs anii cu duiumul. . . Brumăriu acum mi-e părul, / Şi, din câte viaţa minte, cunosc astăzi Adevărul : / Că tu, Maica Preacurată şi de-a Pururea Fecioară, / Eşti fântâna ce-nviează pe cei morţi, să nu mai moară. / Fiindcă pântecelor tale Cerul le-a fost dat să poarte, / Nesfârsita "Apă vie" ce dă viaţă fără moarte ! / O, Preafericită Maică şi Mireasă fără Mire, / Mama lumii muritoare care-o îmbraci cu Nemurire, / Străluicită-Împărăteasă care să ne mântui poţi, / Şi , mai strălucită-n Cerur i decât Serafimii toţi , / Dac-am plâns sub vrăji de basme, cum să nu ne curgă, mii, / Lacrimile, spre-a ta Slavă, că, din morţi, aievea vii / Tu ne faci pe toţi cei care, în veşmânt de Liturghie, / Însetaţi venim la tine să-ţi sorbim din "Apa Vie " ! . . .
<<< Va Urma >>>

Ofranda
 

Când , de fragedă , Maria / A intrat în Templul Sfânt / Să rostească -ntâia-n lume / Feciorelnic legământ , / Lumânările din cele / Şapte sfeşnice s-au stins / Şi-a rămas în candelabru numai Harul său aprins. / Şi-a-ncetat de-atunci mirosul jertfelor de mirodenii / Destrămate de prinosul preţioasei ei smerenii ; / Numai smirna purităţii nepătatului său nume , / Îşi împrăştie mireasma sfinţitoare peste lume. / Toţi leviţii de la slujbă, amuţind în faţa ei , / Stau în cele două strane fără glas, ca nişte stei , / Numai şoapta rugăciunii şi a cântului ei nou / Mai trezeşte-n cer răsunet şi în suflete ecou ! / Mai apoi în cartea vremii s-a înscris un ceas în care / N-a rămas din toată slava Templului atât de mare / Nici o piatră peste piatră, nici un stâlp, nici temelia, / Iar în locul lui se-nalţă Templul lumii noi , Maria . . . / Şi-ncheindu-şi Preacurata îngereasca juruinţă / Neprihana sa ştiindu-şi , a rostit cu umilinţă : / - Doamne, în schimbul jertfei mele, dăruieşte-mi bucuria / De-a fi slujnica femeii ce va naşte pe Mesia ! .

Intrarea Maicii Domnului în Templu
 

Sărbătoarea propriu-zisă a Intrărí Maicii Domnului în Templu este relativ recentă, dar a existat înainte de secolul al VI- lea. Există o mărturie privin construirea unei biserici de către împărăteasa Elena în cinste acestui eveniment. O altă mărturie este cea lăsată de Sfântul Andrei Criteanul ( secolul al VII-lea ) , care ne vorbeşte de această sărbătoare ce se ţinea la Ierusalim. Patriarhii Gherman şi Tarasie ( secolul al VIII-lea ) , au rostit câte o prfică în cinstea acestei sărbători. Un alt eveniment în cinstea acestei sărbători , îl avem datat pe 21 noiembrie 543 , când s-a sfinţit o Biserică cu acest hram, ce a fost ridicată de Iustinian cel Mare , biserică aflată lângă ruinele templului. În Apus, Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Templu, a fost introdusă mult mai târziu , de papa Grigorie XI-lea şi care a serbat-o pentru prima dată la Avignon, în anul 1374. Tradiţia populară o denumeşte Vovidenia şi este de fapt ziua în care începe iarna , este considerată sărbătoarea luminii , ce sparge întunericul ierní şi al morţii.

Despre această sărbătoare ne mărturisesc Sfinţii Părinţi cei de demult. Astfel Sfântul Iacob , Arhiepiscopul Ierusalimului , spune cuvintele zise de Ioachim : "Chemaţi fiice evreice curate, să ia făclii aprinse". Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului , astfel : " Făgăduinţele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, şi am chemat preoţi , şi pe rudeniile mele, zicând tuturor : Bucuraţi-vă împreună cu mine toţi , că m-am arătat astăzi maică şi înainte povăţuitoare, dând pe fiica mea , nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu , Împăratul ceresc".
Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieştii prunce, Sfântul Teofilact , Arhiepiscopul Tesalonicului, grăieşte aşa : " Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeieşti să fie după vrednicia ei , şi astfel, de un mărgăritar ca acesta prealuminat şi de mult preţ , să nu se lipească haine proaste . Deci era de trebuinţă să o îmbrace cu haină împărătească , spre Slava şi frumuseţea cea mai mare".