Corect dar uite ca majoritatea in loc sa ne ajutam sa ne putem mantui ...ne punem bete in roata ufff

Incerc si eu sa raspund, pentru ca imi place acest subiect si mi-am pus si eu aceasta intrebare.
Cred ca suferinta, mai ales adunata in timp, ne da in primul rand o experienta de viata si ne face mai sensibili, mai ales la lucruri sau situatii prin care am trecut.
Nu stiu daca ne face mai rau sau mai buni.
Devenim mai sensibili si asta poate conduce si la rautate uneori, ca rezultat al imposibilitatii de a mai indura noi suferinte.
Percepem mai usor si imediat lucrurile si tindem sa le luam si personal.
Sufletul ne este ranit si vulnerabil.
Partea pozitiva la toate acestea, este ca avem tendinta sa ajutam si sa sfatuim pe altii sa evite suferintele pe care le-am avut noi, le daruim din experienta noastra trista.
Poate ca exista persoane pe care suferinta in timp ii intareste si ii aspreste, pe altii dimpotriva. Depinde de fiecare om in parte si de constitutia lui, zic eu.

Fiecare primeste suferinta dupa credinta lui. Unul zice "multumesc Doamne pentru suferinta aceasta, caci spre indreptarea mea este si din mila Ta si din dragostea Ta este". Altul zice "Doamne ce ai cu mine? De ce ma pedepsesti?" Altul se manie pe Dumnezeu. Aceasta ultima categorie este cea mai necajita sufleteste. Sa ne rugam sa nu fim ca ei dar si mai cu ravna sa ne nerugam pentru ei.

Nu îmi place să sufăr,îmi place să fiu sănătoasă,să mă bucur de viaţă,să pot mânca,îmi place să-mi fie apreciată munca să se ţină cont de părerea mea.
Iar dacă sufăr mă doare şi mă revolt ori cu voce tare ori în întimitatea mea sau atunci când îmi spun necazurile lui Dumnezeu şi spun asemenea psalmistului "..de ce Doamne,pănă când Doamne..." Iată atât de mic şi neputincios sunt.Dacă aş putea să fac din suferinţă prilejuri de întărire în credinţă aş fi sfânt dar, eu nu sunt decât om păcătos sşi limitat.

Toti in aceasta viata, mai devreme sau mai tarziu, intr-o masura mai mica sau mai mare, ajungem sa experiem suferinta, ca realitate a acestei stari cazute a umanitatii. Insa, suferinta din aceasta lume este doar "in parte". Ea reprezinta doar "un chip" al iadului, ca stare de vesnica suferinta.

Ma rog bunului Dumnezeu ca in vremea suferintei, sa nu avem inimile impietrite, astfel incat, sa fim miscati de suferinta proprie, mai mult decat de cea a aproapelui. Ma rog, ca Dumnezeu sa ne dea "ochi duhovnicesti", spre a putea vedea in suferinta, o binecuvantare. Ma rog lui Dumnezeu, ca prin milostivirea Sa, nimanui sa nu-i fie dat, a purta povara suferintei, o eternitate.

Unele suferinţe m-au făcut să-i înţeleg mai mult pe anumiţi oameni; altele însă m-au radicalizat.

Ideal ar fi sa invatam in viata prin lectia iubirii,nu musai a suferintei.

Paradoxul e ca iubirea da nastere la suferinta si suferinta la iubire. Pierzi pe cineva drag, suferi. Suferi pentru ca-l iubeai. In cel de-al doilea caz ma gandesc la Iov de ex, care in suferinta da dovada de suprema de iubire.

Sunt situatii cand suferinta vindeca, dar sunt si situatii cand raneste.

Nu iubirea duce la suferinta,ci egoismul din noi.

Suferinta ne poate face mai intelepti, insa pe unii ii face mai egoisti.
De multe ori am avut tendinta sa cred cel care a trecut printr-o suferinta e mai bun, mai intelept dar de cele mai multe ori m-am inselat :-(