Intaritor exemplul dat de tine, Andrei.

Corect. Am lansat aceasta intrebare pe un alt topic. Cu siguranta ca multi vor folosi cuvintele Sfantului Apostol Pavel ''femeia credincioasa se mantuieste prin barbatul credincios" insa nu trebuie sa uitam ca adevaratul crestin trebuie sa imbine virtutile astfel incat "este dator sa fie ingaduitor si sa se jertfeasca pentru aproapele, nu insa si sa accepte,fara a protesta, nedrepatatea ce se face aproapelui"- Georgios Mantzaridis sau cum spune Sfantul Vasile cel Mare "se cuvine uneori sa aratam cele ale cugetului smerit..iar alteori sa folosim autoritatea pe care a dat-o Domnul spre zidire si nu s pre daramare, cand trebuinta cere indrazneala" (Regulile Mici)

Pr. Arsenie Papacioc
 

Barbatul e capul femeii; iar femeia este inima, iar capul care nu are inima, e gol...
http://www.youtube.com/watch?v=-w7xqz-SfHo

Cum e cuvantul "ascultare" in textul original? Uitati cate sensuri are. Voi va referiti doar la ultimul (a indeplini un ordin), dar oare nu face referire si la celelalte? De exemplu: a se stradui sa auda, a fi atent la ceea ce se spune, a acorda importanta celor spuse de cineva, a lua in consideratie. Hmmm?

ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. a-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).


S-a tradus "sa asculte de barbat", cum era daca traducea "sa-l asculte PE barbat"?
Stie cineva cum e in textul original?

sotia
 

A asculta de sot nu inseamna a fi sluga, sclava lui, ci a-i asculta opiniile, a le aprecia, a-l inconjura intotdeauna cu dragoste, intelegere chiar si in momentele cand nu esti de acord cu el.

Imi vine in minte o nevasta de poet din Iasi, spirit ascutit si visator pana peste poate. In plina noapte ii spune sotiei "Uite ce frumos straluceste soarele, hai in balcon sa-l admiram!" Sotia, calma, ii raspunse: "Eu spun ca e mai bine sa ramanem in camera, pentru ca soarele s-ar putea sa te dogoreasca si tu suporti greu caldura."

Intre sot si sotie nu exista grade de rudenie, pentru ca sunt o singura fiinta, o singura traire...respect, dragoste, armonie, incredere, ajutor ...sfetnic, prieten la bine si la greu...o singura directie, completare reciproca, ideal... oaza de liniste, bucurie ... impreuna.

Sunteti voi cate odata mai cicalitoare , dar fara voi viata ar fi un pustiu imens si groaznic de plictisitor !:6::53::53::53:

Multumim pentru sinceritate!:5: Desi partea cu cicaleala am auzit-o de multe ori, mie nu mi se pare ca ar fi asa chiar daca uneori mi se spune asta:17:

Era modul lor de a respira impreuna...
 

Gesturi rare

M-am îndemnat să scriu, ca urmare a unor observaţii uluitoare, prilejuite de participarea la o conferinţă, al cărei subiect a fost un anumit fel de poezie, la Universitatea din Cluj, seara, în amfiteatru plin cu studenţi şi cu persoane mai în vîrstă. Poetul – n-am să-i spun numele – era o persoană matură, cu o tinereţe distinsă în gesturi elocvent temperate, fără morgă intenţionat intelectuală, vorbitor bun, relaxat şi cald. Locul unde mă aflam, în sală, m-a fixat în traseul unui dialog surprinzător, care mi-a descoperit o alegere posibilă, pe care, noi toţi, o facem mult prea rar, în familie.

Soţia poetului era aşezată imediat în spatele meu, iar el o căuta, vorbind, cu privirea. Nu o privea întrebător, nu cerea ajutor, pur şi simplu ochii lui reveneau din sală, căutînd-o mereu, ca pentru o confirmare a prezenţei ei acolo, o nevoie permanentă de contact vizual şi, poate, de suport. Pentru că, deşi tot ce spunea el era neşovăielnic şi limpede, părea că, vorbind sălii, poetul i se adresa, în acelaşi timp, în particular, soţiei lui. Iar doamna îi răspundea. Abia auzit, desigur, numai în imediata ei apropiere, şoptea mici replici sau îngîna cîte un cuvînt în prelungirea celor spuse de el. Îi sesizam, uneori, mişcarea de aprobare din cap, distingeam o vorbă în completare la cuvintele lui.
Nu deranja pe nimeni, era desăvîrşit de discretă, probînd o incredibilă relaţie mentală cu soţul ei, în mijlocul unei săli pline. Dacă nu ştiai cine este, o credeai doar o persoană captivată de subiect.


Nu-mi venea să cred: asistam la un dialog graţios şi fermecător, perfect natural, în balansul vocilor – a lui sonoră, puţin guturală, a ei şoptită delicată. Desigur că nu se aflau împreună, într-un asemenea cadru, pentru prima dată. Cu toţii ştim cît de bine se cunosc, reciproc, soţii şi cît de familiare le sînt reacţiile, atitudinile, schematismele, precum şi ideile serioase şi motivaţiile profunde.

E de presupus, deci, că doamna îşi cunoştea foarte bine soţul şi, de asemenea, că lui îi era cunoscut modul ei de a gîndi. Şi, cu toate acestea, în întreaga sală, timp de două ore, doamna a fost cea mai sinceră ascultătoare a lui.
N-am ştiut prea bine la ce asistasem. Abia acasă soţia mea – femeie şi ea, nu? – a descifrat sensul întîmplării, pentru mintea mea şi a numit-o precis: era admiraţie pură, ceea ce-şi dăruiau cei doi. Un cadou fragil pe care, de cele mai multe ori, uităm să-l oferim, în familie, celui de lîngă noi – soţ, soţie, copil. Şi care nu costă decît atenţie.
Dar care rodeşte însutit, în încrederea în sine a celui care îl primeşte; şi care scoate din noi tot ce avem mai bun – recunoştinţa, dragostea, generozitatea. Cei doi soţi dovedeau, atît de evident, dar numai pentru norocoşii aflaţi în preajma doamnei, ceea ce, eu unul, nu văzusem niciodată pe viu, şi mai mult chiar, am putut să-mi amintesc, astfel, cît de rar am avut, eu însumi, inspiraţia durabilă a unei asemenea atitudini. M-am întrebat dacă cei doi erau conştienţi de faptul că se manifestau, natural, într-o relaţie formidabil de spectaculoasă, dar, paradoxal, discretă. Am convingerea că ştiau exact ce fac. Era modul lor de a respira împreună.

Domnule, cît de des îi declaraţi soţiei admiraţia? Doamnă, cînd îi arătaţi soţului admiraţia dvs.? Părinţi, de cîte ori le spuneţi copiilor că îi admiraţi?
Mihai IDU


sursa "Dilema Veche"



La inceput am vrut sa scriu despre mine si sotul meu. Apoi, mi-am amintit de acest articol (citit aseara)..
Cititi-l! Si undeva.. printre randuri.. veti intelege si parerea mea despre casnicie, iubire, respect,ascultare, COMUNIUNE...


Bucurie frate Zaharia! Si.. sa ne fie de folos.

Eu sunt o persoana fericita. Sotia mea prin tot ceea ce face imi doreste binele. Asa ca o ascult. Dar si eu la randul meu ii doresc binele. Si asa se face ca si ea ma asculta. Nu ascult de ea in functie de cat m-a ascultat, ci ascult pentru binele nostru.